Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 243/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-04-2012 în dosarul nr. 243/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 243/2012
Ședința publică de la 26 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Grefier M. R.
M. Public - P. de pe lângă C. de A. A. I. prin
Procuror A. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat prin D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 360/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare. Recurentul pârât solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de discutat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de pârâtul M. Finanțelor P. și admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune. Susține că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la despăgubiri doar din perspectiva Legii 221/2009, dar în opinia sa trebuia admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat ca temei juridic și dispozițiile art. 998, 999 cod civil iar termenul prescripției începe să curgă de la 22.12.1989 nu de la data publicării Legii 221/2009 în Monitorul Oficial. Pe fond cererea reclamantei de acordare a daunelor morale este inadmisibilă față de deciziile Curții Constituționale.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, așa cum a fost precizată, reclamanta B. D. M. a solicitat în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P.,:
-să se constate că măsura administrativă a strămutării din P. și fixării domiciliului obligatoriu în localitatea Moldovița-Câmpulung Moldovenesc a bunicilor reclamantei, defuncții H. O. și H. I., pe baza deciziei MAI nr. 239/1952, în perioada 20.04._54 reprezintă de drept măsură administrativă cu caracter politic, potrivit art. 3 lit. e din Legea 221/2009;
-să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri morale în sumă de 1.000.000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data plății, pentru prejudiciul moral suferit de bunicii săi, prin aceste măsuri.
Cu cheltuieli de judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii 221/2009, art. 998-999 cod civil, art. 504-506 cod procedură penală, art. 4, 5 CEDO; art. 20-23, 52-53 din Constituția României.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este nepoată de fiu a defuncților bunici H. O. și H. I., iar tatăl său a decedat la 29.08.1979. Măsura administrativă a strămutării aplicată bunicilor săi a avut un dublu scop: preluarea averii acestora și distrugerea fizică. Ridicarea de la domiciliu s-a făcut forțat, fără a se permite bunicilor reclamantei să ia pe timpul transportului lucruri personale sau mâncare. Au fost preluate abuziv bunuri imobile și mobile, constând în cârciumă cu tot ce se afla înăuntru, respectiv mobilier, marfa și ambalajele din local, și din beci, casa cu 4 anexe, veselă, mobilier, un autobuz de transport persoane. Solicită contravaloarea lor și despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate. A mai arătat reclamanta că, la domiciliul obligatoriu, bunicii săi au fost supuși la munci grele la fabrica de cherestea, că au fost izolați într-un fel de lagăr în care erau niște barăci în care locuiau comasați 50-60 persoane, în condiții mizere. Din cauza lipsurilor și foamei, a lipsei asistenței medicale, aceștia s-au îmbolnăvit grav.
P. sentința civilă nr. 360/30.11.2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-secția I civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât și admisă în parte acțiunea precizată de reclamantă, în sensul că s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a strămutării numiților H. O. și H. I. din P. și fixării domiciliului obligatoriu în localitatea Moldovița. Jud. Suceava, pe perioada 20.04._54. A fost respinsă în rest acțiunea și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată pentru că termenul de trei ani prevăzut de art. 1, 3, 7, 8 din Decretul Lege 167/1958 începe să curgă de la data de 11.06.2009, când s-a publicat în Monitorul Oficial Legea 221/2009. Acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 21.12.2010, deci excepția este neîntemeiată.
P. Decizia nr. 239/1952 bunicii reclamantei numiții H. O. și I. au fost strămutați în data de 20.04.1952 din localitatea P., jud. Hunedoara în localitatea Moldovița jud. Suceava, unde li s-a fixat domiciliu obligatoriu până la data de 28.02.1954, când prin Decizia MAI 506/1953 li s-au ridicat restricțiile domiciliare. Familia H. a fost considerată familie de mici burghezi, motiv pentru care au fost ridicați forțat și strămutați în altă localitatea, obligați să trăiască în niște barăci insalubre, și constrânși la muncă fizică grea în fabrica de cherestea. La reîntoarcerea la domiciliu, bunicii reclamantei nu și-au mai regăsit bunurile mobile pe care le-au avut, fiind siliți să trăiască în sărăcie, din mila cunoscuților. Față de prevederile art. 3 lit. e din Legea 221/2009, instanța a constatat caracterul politic al măsurii administrative a strămutării și fixării domiciliului obligatoriu.
Instanța a respins cererea de acordare a daunelor morale, justificat de soluția pronunțată în interesul legii și care face obiectul Deciziei nr. 12/19.09.2011 pronunțată de ICCJ, prin care s-a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010 dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul statul R. prin M. Finanțelor P. prin DGFP Hunedoara, solicitând admiterea recursului, și modificării în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii și înlăturării dispoziției de plata a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul susține că instanța în mod greșit a admis capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii strămutării, recunoscută de lege ca având acest caracter în baza art. 3 alin. 1 lit. e din legea 221/2009, față de prevederile art. 4 alin. 2 din lege, care se referă la alte măsuri decât cele prevăzute de art. 3.
Al doilea motiv de nelegalitate invocat se referă la soluția adoptată cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de reprezentantul Parchetului. Astfel, acțiunea întemeiată pe prevederile art. 998-999 cod civil, se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1968, termen care se calculează în această cauză din anul 1989, când reclamanta a dobândit libertatea de a acționa în judecată pentru prejudiciu ce i-a fost cauzat de regimul comunist. Reclamanții au înțeles să invoce acest temei de drept comun, astfel că Legea 221/2009 nu poate fi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, pentru că nu a fost momentul care a relevat reclamantei schimbarea regimului politic.
În al treilea rând este criticată sentința instanței de fond sub aspectul obligării statului la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care măsurii administrative intervenite cu privire la antecesorii reclamantei i-a fost recunoscut caracterul politic direct prin efectul legii.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, OUG 62/2010.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 cod procedură civilă, C. constată următoarele:
Primul motiv de recurs se referă la faptul că nu era necesară intervenția instanței de judecată pentru a constata caracterul politic la măsurii luate față de bunicii reclamantei. Este adevărat că măsura invocată în petitul acțiunii este prevăzută art. 3 alin. 1 din Legea 221/2009, ca având caracter politic, însă legea nu poate acționa abstract și din oficiu asupra tuturor situațiilor pe care le prevede. De aceea, instanța de judecată este aceea care stabilește dacă o anumită prevedere legală, în speță art. 3 din legea 221/2009, este sau nu aplicabilă unei măsuri cu caracter administrativ, astfel că acțiunea este admisibilă din acest punct de vedere, iar motivul de recurs este nefondat și urmează a se respinge.
Al doilea motiv de recurs este fondat și va fi admis: acțiunea reclamantei întemeiată pe art. 998-999 cod civil este supusă termenului general de prescripție de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958. acest termen începe să curgă, potrivit art. 8 din decret de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și cel care răspunde de ea. În speță, bunicii reclamantei au cunoscut paguba și vinovatul de producerea ei încă din 1954, când li s-a permis să se întoarcă în localitatea de domiciliu, însă în timpul regimului comunist era de neconceput să acționezi în judecată S. pentru prejudiciile pe care le-ar fi creat persoanelor fizice. Această interdicție a fost eliminată odată cu căderea regimului comunist în anul 1989, persoanele fizice și juridice devenind egale în fața legii. Așadar, de la 22.12.1989 începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani în care S. putea fi tras la răspundere în temeiul dreptului comun pentru prejudiciile cauzate, începând cu instaurarea regimului comunist. . legii 221/2009 nu are efecte în ce privește termenul de prescripție a acțiunii întemeiate pe drept comun, ea putând constitui punct de plecare în calculul prescripției doar în ce privește despăgubirile acordate în temeiul acestei legi speciale.
Deci, instanța a interpretat greșit prevederile legale privind prescripția dreptului la acțiune, fiind incident art. 304 pct. 9 cod procedură civilă. Cu toate acestea, fiind respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, soluția pronunțată de instanța de fond se va menține, însă cu substituirea motivării în ce privește acest petit.
În ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată: art. 274 cod procedură civilă are temeiul în ideea de culpă procesuală și devine inaplicabil în situația prevăzută de art. 275 cod procedură civilă, când recunoaște pretențiile reclamantului. ori, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, astfel că art. 275 cod procedură civilă este inaplicabil. De aceea, se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 cod procedură civilă.
(continuarea deciziei civile nr. 243/2012 pronunțată în dosar nr._ )
Având în vedere toate aceste argumente de drept urmează a se respinge recursul pârâtului, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, menținând sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., împotriva sentinței civile nr. 360/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.04.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, M. R. |
Red. A.N.
Tehn. A.N.
2 ex/04.07.2012
jud. fond- I. I. E.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 9/2012. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 242/2012. Curtea de... → |
|---|
