Legea 10/2001. Decizia nr. 33/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 03-05-2012 în dosarul nr. 33/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 33/2012
Ședința publică de la 03 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N. – președinte secție
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ S. ȘI PROTECȚIA C. S., împotriva deciziei civile nr. 630/2007 pronunțată de Tribunalul S. și a deciziei civile nr. 191/A/2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosar nr._, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. M. cu delegație la dosar pentru intimații H. L. U., H. J., H. M. U., K. J., lipsă fiind aceștia și restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților, excepția lipsei calității procesuale a revizuientei în formularea prezentei cereri de revizuire, excepție invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul P. Mun. S., la termenul de judecată din 12 aprilie 2012.
Mandatara intimaților arată că revizuienta are doar un drept de administrare al imobilului în litigiu, nu a fost parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu prezenta revizuire, nu are calitate procesuală în cauză și cererea de revizuire nu este admisibilă. Solicită admiterea excepției invocată prin întâmpinare de intimatul P. M. S..
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față,
Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2011 pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, revizuienta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. S. a solicitat în contradictoriu cu intimații P. Mun. S., H. L. U., H. J., H. M. U. și K. J. anularea deciziei civile nr. 191/A/2010 a Curții de Apel A. I. pronunțată în dosar nr._, susținând în esență că această hotărâre vizează un imobil asupra căruia revizuienta avea un drept de administrare, iar imobilul a fost retrocedat potrivit Legii nr. 10/2001 fără ca aceasta să fie parte în proces.
În drept se invocă art. 322 pct. 6 C. pr. civ.
Intimații H. L. U., H. J., H. M. U. și K. J. au depus întâmpinare prin care au invocat inadmisibilitatea cererii, iar intimatul P. mun. S. a invocat excepția lipsei calității procesuale active revizuientei.
Deliberând în prealabil asupra acestor excepții, conform prevederilor art. 137 C. pr. civ., Curtea reține următoarele:
Litigiul care a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului S. a avut drept părți pe H. L. U., H. J., H. M. U. și K. J., în calitate de reclamanți și pe P. mun. S., în calitate de pârât. În acest proces, revizuienta DGASPC S. nu a fost parte.
Prin sentința civilă nr. 630/2010 Tribunalul a admis în parte acțiunea reclamanților, în sensul restituirii parțiale în natură a imobilului și stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru altă parte din imobil.
Prin decizia civilă nr. 191/A/2010 a Curții de Apel A. I. a fost admis apelul reclamanților și s-a dispus schimbarea în parte a hotărârii atacate.
Prin cererea de revizuire, revizuienta DGASPC S. solicită retractarea deciziei civile nr. 191/A/2010, invocând dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ, susținând că deținea un drept de administrare asupra imobilului cu privire la care s-a dispus restituirea. Prin motivele formulate, revizuienta tinde la anularea hotărârii prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și rejudecarea acțiunii reclamanților. Dar rejudecarea nu ar putea avea loc decât în același cadru procesual, între aceleași părți, ceea ce înseamnă că au calitate procesuală activă de a promova cerere de revizuire numai persoanele care au avut calitate de parte în hotărârea a cărei retractare se cere.
Față de aceste considerente, Curtea constată că revizuienta nu are calitate procesuală activă de a formula cererea, astfel că nefiind îndeplinită
(continuarea deciziei civile nr. 33/03.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
una din condițiile de cerute de lege pentru a fi parte, excepțiile invocate de intimați sunt întemeiate, cererea de revizuire urmând a fi respinsă.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. S. împotriva deciziei civile 191/A/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar_ .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3.05.2012.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn. M.F.C.
8 ex/10.05.2012
Jud. apel – M.M.C./C.M.C.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 331/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 265/2012. Curtea de... → |
---|