Expropriere. Decizia nr. 27/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 27/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 27/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.-președinte secție
Judecător M. F. C.
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Procuror A. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul S. R. prin S.C. H. S.A. BUCUREȘTI, în insolvență, prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL și a cererii de aderare la apel formulată de reclamantele B. E. și N. C. M., împotriva sentinței civile nr. 456/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect expropriere.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 14 martie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C. DE A.
Asupra apelului și a cererii de aderare la apel de față,
P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr._ și precizată ulterior (fila 34) reclamantele B. E. și N. C. M. au chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat de . solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța,
- să se constate că reclamantele în calitate de persoane expropriate au consimțit să fie preluată prin expropriere de către pârât, suprafața de 18.844 mp teren înscris în CF 1150 Subcetate, nr. top. 1235, 1838, 1671, 1675, 1676, 1683, 2035, CF 908 Subcetate nr. top. 1249/1/2, 1249/2/2 și CF 1150 Subcetate, nr. top. 301, 302, 2035 pentru realizarea lucrării de interes național „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-S.”, declarată de utilitate publică prin HG nr. 392/2002;
-să fie obligat pârâtul să le achite suma de 712.303 lei reprezentând contravaloarea terenului (9 euro/mp) și suma de 400.000 lei reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenurilor pe ultimii 20 de ani, plată care urmează a se efectua în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii;
- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată;
- să se constate că suprafața expropriată este de 19.850 mp, compusă din suprafața de 18.844 mp cuprinsă în acțiunea inițială, la care se adaugă suprafața de 1.005 mp reprezentând cota de 36/48 părți a antecesorului lor B. R. din CF 1150 Subcetate, nr. top. 127, 128, 135/3, 265/2 și
-să fie obligat pârâtul să le achite suma de 732.465 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 19.850 mp -9 euro/mp și suma de 500.000 lei reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenurilor pe ultimii 20 ani.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 și următoarele din Legea nr. 33/1994.
În fapt, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 392/2002 Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național a lucrării „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-S.”, iar expropriator a fost numit S. R. prin .. Cu toate că declarația de utilitate publică a fost emisă doar în anul 2002, pârâtul ca reprezentant al expropriatorului a preluat terenurile în litigiu în perioada 1990-1991 și a făcut amenajările necesare, terenul fiind ocupat de către lacul de acumulare.
Printre terenurile preluate de către pârât se numără și parcelele de teren proprietatea antecesorilor reclamantelor, menționate în petitul acțiunii, după cum urmează:
- suprafața de 9455 mp (cota de 38/48 părți a antecesorilor lor B. R. și B. V.) din CF 1150 Subcetate nr. top 1235, 1838, 1671, 1675, 1676, 1683, 1686, 203;
- suprafața de 3348 mp (cota de 4/4 părți a antecesorilor lor B. I. și B. V.) din CF 908 Subcetate, nr. top 1249/1/2, 1249/2/2.
- suprafața de 6041 mp (cota de 43/48 părți a antecesorilor lor B. R. și B. V.) din CF 1150 Subcetate nr. top 301, 302, 2035.
S-a anexat la prezenta acțiune arborele genealogic și actele de stare civilă din care rezultă calitatea reclamantelor de moștenitoare după antecesorii, proprietari tabulari. Conform art. 44 alin. 4 din Constituția României, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Deși despăgubirea trebuia să fie prealabilă, pârâtul a ocupat terenurile proprietatea reclamantelor în urmă cu 20 de ani iar până în prezent nu le-a achitat nicio sumă de bani. Personal, reclamantele nu au primit nicio înștiințare de la pârât, astfel că nu știu motivul pentru care nici până în prezent nu li s-au acordat sumele de bani aferente terenurilor expropriate.
Deși expropriatorul avea obligația să sesizeze tribunalul pentru a se pronunța cu privire la expropriere, conform art. 21 din Legea nr. 33/1994, acesta a preluat terenurile, a făcut o amenajare hidroenergetică, nu le-a plătit nicio sumă de bani și refuză să sesizeze instanța cu o expropriere care în fapt, a fost efectuată cu aproape 20 de ani în urmă.
P. întâmpinare, pârâtul S. R. prin . solicitat în principal admiterea excepțiilor inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii reclamantelor, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor și excepția lipsei calității procesuale pasive a . pe fondul cauzei s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată (fila 12-27, 167-170). De asemenea, reprezentanta pârâtului . formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor P. (fila 28-32).
P. întâmpinare, chematul în garanție M. Finanțelor P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, și pe fond a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată (fila 203-206). Chematul în garanție nu a solicitat administrare de probe.
P. sentința civilă nr. 7222/2012 a Tribunalului București față de reprezentanta pârâtului . fost deschisă procedura insolvenței, astfel că aceasta a fost citată în continuare prin administratorul judiciar Euro Insol SPRL (fila 17 Vol.2).
P. sentința civilă nr. 456/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-secția I civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. Finanțelor P. invocată de acesta. Au fost respinse excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii reclamantelor B. E. și N. C. M. și excepțiile lipsei calității procesuale active a acelorași reclamante și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentant de . administratorul judiciar Euro Insol SPRL.
Pe fond a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantele B. E. și N. C. M. împotriva pârâtului S. R. reprezentat de ., prin administratorul judiciar Euro Insol SPRL și în consecință s-a constatat că reclamantele au calitate de persoane expropriate, cu privire la terenul agricol în suprafață de 6.042 mp, identificat conform raportului de expertiză topografică întocmit de experții C. Ș., I. D. și S. M..
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 215.801 lei cu titlu de despăgubiri, din care 154.071 lei reprezentând contravaloare teren și 61.730 lei reprezentând folos de tras, pe perioada anilor 2002 -2011, precum și suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată parțiale, în fond. A fost respinsă în rest acțiunea. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. R. reprezentat de . în contradictoriu cu M. Finanțelor P..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut:
A apreciat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. Finanțelor P. și a admis-o întrucât raportat la disp. art. 12 al. 2 din Legea nr. 33/1994 și art. 2 din HG nr. 392/2002 nu există nici o obligație de garanție instituită în sarcina Ministerului Finanțelor P. față de reprezentanta pârâtului . se află în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului.
Au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii reclamantelor B. E. și N. C. M. câtă vreme prin HG nr. 392/2002 s-a dat eficiență Decretului nr. 40/21.02.1989 declarându-se de utilitate publică și expropriate în favoarea statului toate terenurile necesare amenajării hidroenergetice a râului Strei, pe sectorul Subcetate – S. cu toate consecințele ce decurg din Legea nr. 33/1994.
P. urmare, toți proprietarii sau moștenitorii acestora care fac dovada că au calitatea de persoane expropriate dobândesc calitatea procesuală activă în cauză. Mai mult, odată cu apariția Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care completează cadrul legal instituit de Legea nr. 33/1994 și persoanele expropriate dobândesc calitatea procesuală activă putându-și valorifica drepturile cuvenite în justiție.
Referitor la pretinsa prematuritate a acțiunii din întreg probatoriu administrat s-a reținut că în pofida tuturor diligențelor depuse de persoanele expropriate pentru a intra în posesia cuvenitelor despăgubiri pentru terenul expropriat, . a respectat și nu a parcurs procedura prevăzută de lege, astfel că nu își poate invoca propria turpitudine în cauză.
A fost respinsă ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentat de . vreme din interpretarea dispozițiilor HG nr. 392/2002 și ale Legii nr. 33/1994 rezultă fără echivoc că exproprierea s-a realizat de către S. R. și în favoarea amenajării hidroenergetice a râului Strei în vederea producerii energiei electrice de către . prepușii săi.
Cu referire la fondul cauzei, s-a reținut că la începutul anului 1990 prepușii . procedat la decopertarea terenurilor agricole riverane albiei râului Strei, la confluența cu râul M., în scopul înfăptuirii amenajării hidroenergetice a râului Strei pe sectorul Subcetate-S., potrivit Decretului nr. 40/1998. Această lucrare de amenajare hidroenergetică s-a pornit în lipsa unui cadru legal explicit și fără acordarea de despăgubiri proprietarilor terenurilor afectate, în situația în care regimul juridic al acestor terenuri nu era stabilit, Legea nr.18/1991 nefiind adoptată la data începerii lucrărilor.
Odată cu apariția Legii nr. 392/2002 întreaga lucrare de amenajare hidroenergetică a fost declarată de utilitate publică de interes național urmând ca toate suprafețele de teren afectate să fie expropriate în favoarea Statului R. reprezentat prin S. de P. a E. Electrice „H.” SA București (fila 79).
Nici în acest nou context legislativ pârâta . a depus diligențele necesare și nu a reușit parcurgerea procedurii de acordare a despăgubirilor persoanelor expropriate, situație care trenează și în prezent astfel încât, proprietarii terenurilor afectate de lucrările de amenajare se găsesc în situația de a fi lipsiți atât de folosința, cât și de dreptul de a dispune de terenurilor lor, pentru o perioadă de peste 20 de ani.
În această situație se află și reclamantele B. E. și N. C. M. care în calitate de moștenitoare a proprietarilor tabulari B. R., B. V. și B. I., aspect dovedit cu actele de stare civilă, depuse la dosar (fila 9, 10-19, 37-39) au fost lipsite de dreptul de a folosi și de a dispune de terenurile lor în suprafață de 6042 mp, ce au fost ocupate inițial abuziv, așa cum rezultă din declarația martorului M. I. (fila 211).
Terenurile au fost identificate și evaluate prin raportul de expertiză întocmit în cauză de experții C. Ș., I. D., S. M. (fila 241-263, 21-24 Vol.2) stabilindu-se și valoarea beneficiului nerealizat de reclamante prin lipsirea lor de folosința acestora.
Potrivit dispozițiilor art.1-4 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea ce se cuvine persoanelor expropriate se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, care în speță se cuantifică în beneficiul nerealizat de reclamante reprezentând contravaloarea producției agricole anuale pe perioada în care acestea au fost lipsite de folosința terenului.
P. urmare, raportat la aceste considerente, instanța a avut în vedere valoarea reală a terenului în sumă de 154.071 lei calculată la 25,5 lei/mp conform variantei I din raportul de expertiză precum și venitul mediu net ce se putea realiza într-un an agricol pe acest teren, estimat la suma de 6173 lei/an agricol (fila 249, 250).
În ceea ce privește perioada avută în vedere la calculul folosului de tras, instanța a reținut că în mod legal și echitabil aceasta va începe din anul 2002, și până în prezent, întrucât o dată cu apariția HG nr. 392/2002 se clarifică situația juridică a terenurilor, ca fiind terenuri expropriate, reprezentanta pârâtului . recunoscută de la această dată ca beneficiar de jure al exproprierii de facto înfăptuită din 1990.
Astfel, perioada pentru care s-a calculat folosul de tras a fost din 2002 – 2011, dată la care s-a referit raportul de evaluare al producție agricole (fila 241), rezultând o sumă de 61.730 lei (6173x10 ani).
Așa fiind, în baza textelor legale arătate mai sus și raportat la art.1 din Protocolul I din Convenția EDO a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor, cu consecința constatării calității de persoane expropriate cu privire la terenul de 6042 mp, identificat prin raportul de expertiză întocmit și obligarea pârâtului Statului R. reprezentat de . plata sumei totale de 215.801 lei, despăgubiri.
Pentru același motive, a fost respinsă în rest acțiunea reclamantelor, precum și cererea de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.
În baza art. 274 al. 3 și art. 276 cod procedură civilă pârâtul a fost obligat la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în fond din care, 2400 lei onorar de expert (fila 50, 237) și 2600 lei onorar de avocat redus parțial raportat la gradul de complexitate al cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta și au aderat la apel reclamantele.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 456/2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și a încheierii de ședință din 24.10.2012 pronunțată de aceeași instanță în cauză, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerii acțiunii reclamantelor.
În ceea ce privește încheierea de ședință din 24.10.2012, prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, susține că în mod greșit a fost respinsă cererea, pentru că reclamantele s-au înscris la masa credală însă cererea a fost respinsă la termenul din 05.12.2012 de administratorul judiciar, și împotriva acestei încheieri a fost formulată contestație formându-se dosarul nr._/3/2012 pe rolul Tribunalului București. Consideră eronată motivarea cererii de respingere a suspendării, deoarece în baza art. 36 din legea insolvenței, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. P. chiar sentința 456/2010 s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor și a fost obligat S. R. reprezentat de . plătească reclamanților despăgubiri. De aceea, consideră că obligația de plată cade în sarcina . duce la diminuarea masei credale. P. urmare, consideră că se impune suspendarea cererii în temeiul art. 36 din legea 85/2006.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a reclamantelor, susține că nu s-a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul defuncților la data decesului în contextul înscrierilor în cartea funciară și a cooperativizării terenurilor agricole și nici nu au dovedit calitatea lor de persoane îndreptățite de a primi despăgubiri. Cum terenurile nu au putut face obiectul Legii 18/1991, reclamantele nu pot justifica un drept asupra acestora, în condițiile în care au fost preluate anterior acestei date și le-a fost schimbată destinația.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul Legii 33/1994, arată că terenul a fost ocupat anterior și reclamantele nu pot formula acțiune în despăgubiri în temeiul unei legi apărute ulterior. Reclamantele nu au probat proprietatea particulară asupra terenurilor la momentul ocupării acestora, ceea ce înseamnă că au fost cooperativizate. Cu toate că aveau posibilitatea, reclamantele nu au făcut demersuri pentru a obține despăgubiri în temeiul Legii 1/2000.
În ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, se solicită a se constata că reclamantele nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie în materie, în sensul că nu au răspuns ofertei de despăgubiri pe care a făcut-o pârâta.
Pentru susținerea excepției lipsei calității procesual pasive, arată că exproprierea a făcut-o S. R. prin . unic beneficiar și care trebuie să suporte costurile acestei investiții, prin plata despăgubirilor către cei expropriați. Apelanta este o societate care nu primește bani de la bugetul public, ci se întreține exclusiv din fonduri proprii. De aceea, s-a făcut trimitere la contractul de concesiune nr. 171/2004 prin care H. preia în concesiune bunurile proprietate publică a statului și terenurile pe care acestea sunt amplasate, în scopul întreținerii, amenajării, modernizării și construirii de noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiții. Din anexa la acest contract rezultă că hidroelectrica nu este proprietarul obiectivelor hidroenergetice care au făcut obiectul HG 392/2002, ci proprietar al acestor obiective și al terenurilor pe care sunt amplasate este S. R., care le-a concesionat în favoarea H.. Ca urmare, consideră că se impunea admiterea acestei excepții de către instanța de fond.
Pe fondul cauzei, susține lipsa calității de proprietar al reclamantelor asupra terenurilor și a vocației la despăgubiri în baza legii exproprierii. Probatoriul administrat în cauză nu a făcut dovada masei succesorale aflate în patrimoniul acestor defuncți la data decesului, ținând cont de înscrierile în Cf, de cooperativizare, de vocația succesorală. Cu toate că pârâta a făcut oferta de despăgubiri reclamantelor, prin executor judecătoresc O. O., intimatele reclamante nu au făcut întâmpinare la ofertă și nici dovada calității lor de moștenitoare după proprietarul tabular.
În situația în care instanța apreciază nelegală sentința instanței de fond și îndreptățirea reclamantelor la primirea de despăgubiri conform legii aplicabile, consideră că trebuie să se aibă în vedere prețul propus de pârâtă prin notificarea transmisă, efectuarea unei contraexpertize având în vedere valoarea terenului expropriat și repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a terenului. Consideră că valoarea reținută de instanța de fond este nelegală, pentru că experții nu au ținut cont de realitățile pieței imobiliare și nici de cele existente la momentul efectuării expertizelor sau a pronunțării sentinței, înlăturând dispozițiile Legii 33/1994.
Ultimele critici formulate vizează cheltuielile de judecată, apreciindu-se că acestea sunt mari față de valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului cu munca depusă pentru pregătirea apărării, de complexitatea litigiului, în condițiile în care sunt peste 40 de asemenea litigii pe rolul Tribunalul Hunedoara, gestionate de același avocat. Referitor la onorariul de expertiză de 2400 lei, se arată că lucrarea s-a efectuat la cererea reclamanților și că apelanta este în insolvență.
P. cererea de aderare la apel, reclamantele au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a cererii privind cheltuielile de judecată, respectiv acordarea în întregime a onorariului avocatului.
În motivarea cererii, reclamantele susțin că deși acțiunea a fost admisă în întregime, a fost redus onorariul de avocat în mod nelegal. Art. 274 alin. 3 cod procedură civilă, permite reducerea onorariului motivat, când acesta este disproporționat față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat. Instanța nu a motivat reducerea onorariului avocatului. Valoarea pricinii este de_ lei, iar în perioada când existau onorarii minimale pentru avocați, acestea erau de 5-10% din valoarea obiectului activului. În prezent nu mai există onorarii minimale, însă procentele-cu titlu orientativ s-au menținut-, astfel că raportat doar la suma inserată în dispozitiv, onorariul de 3000 lei este rezonabil. Față de al doilea criteriu, munca îndeplinită de avocat, consideră de asemenea că sunt îndeplinite exigențele: cauza a durat aproape 2 ani la care avocatul s-a deplasat la instanță, și numai combustibilul ar valora peste jumătate din suma stabilită ca onorariu. Au fost administrate probe, mandatarul a redactat acțiunea, întâmpinarea, a participat la administrarea probelor etc. Față de toate aceste consideră justificată cererea de față.
P. întâmpinarea depusă, DGFP Hunedoara, a solicitat respingerea recursului pârâtei și menținerea sentinței atacate în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a chematului în garanție M. Finanțelor P.. Susține că potrivit art. 2 din HG 392/2002 expropriator este S. român prin . sub autoritatea Ministerului Industriei și Resurselor, că M. Economiei, Comerțului și mediului de Afaceri reprezintă statul în domeniul său de activitate și că acest minister finanțează bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor aflați sub autoritatea sa, deci și a H. SA.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de apel, C. constată următoarele:
În ceea ce privește încheierea din 24.10.2012 prin care s-a respins cererea de suspendare a soluționării cauzei: tribunalul a aplicat în mod corect prevederile legale art. 244 cod procedură civilă. Astfel, faptul că a fost respinsă cererea reclamantelor de înscriere la masa credală a creanței și că au atacat această hotărâre, dosarul fiind pe rolul Tribunalului București, nu are nici o relevanță față de soluția care se va pronunța în prezenta cauză. Dacă reclamantele vor avea două titluri pentru aceeași creanță, reglementarea situației se va putea face pe o altă cale judiciară.
În ceea ce privește suspendarea cerută în baza art. 35 din Legea 85/2006, de asemenea a fost corect soluționată, în condițiile în care pârâta participă în proces în calitate de reprezentant al Statului R. și nu în nume propriu, astfel că nu sunt aplicabile prevederile legale invocate.
Reclamantele sunt moștenitoare ale proprietarilor tabulari B. R., B. V., potrivit actelor de stare civilă depuse în dosarul instanței de fond.
Imobilele în litigiu, identificate prin lucrarea de expertiză efectuată la instanța de fond, au fost colectivizate, apoi ocupate de lucrările de amenajare a lacului Strei.
Aceste imobile au fost expropriate prin HG nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului „Amenajare hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.”, iar expropriator s-a stabilit a fi S. R. prin S. Comercială de P. a E. Electrice H. SA (conform art. 2 ale acestei hotărâri). P. Hotărârea nr. 958/16.06.2004 Guvernul României a constituit Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării obiectivului de interes național declarat ca atare prin hotărârea arătată mai sus.
Expropriatorul a demarat procedura de expropriere și, implicit, de acordare a despăgubirilor, notificând proprietarii tabulari în acest sens. În acest scop, pârâta. Deși susține că i-a notificat și pe antecesorii reclamantelor (filele 90-99 fond), nu s-a făcut o asemenea dovadă, mai ales că erau toți decedați la acel moment, conform actelor de stare civilă.
Față de această stare de fapt, C. constată că excepțiile invocate în fața instanței de fond au fost soluționate corect de către prima instanță.
În ce privește excepția inadmisibilității: prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări care nu au vizat terenurile în litigiu, ci cele care figurează în procesul-verbal de identificare a imobilelor pentru care fostul CAP și-a dat avizul favorabil. Imobilele în litigiu au fost expropriate în anul 2002, prin HG nr. 392/2002. În consecință, legea aplicabilă, în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere, era Legea nr. 33/1994, din această perspectivă fiind lipsită de relevanță ocuparea terenurilor anterior declarării utilității publice.
De altfel, câtă vreme până la apariția HG nr. 392/2002, terenurile în litigiu nu era declarate de utilitate publică, dreptul la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, sens în care este și jurisprudența instanței supreme (decizia civilă 3883/2011).
Pârâta, deși susține că Legea nr. 33/1994 nu este aplicabilă, ea însăși a demarat, cu aproape 10 ani înainte, procedura prevăzută de această lege, și i-a notificat pe antecesorii reclamantelor, considerând la acel moment că aceștia sunt proprietarii terenurilor și li se cuvin despăgubiri în conformitate cu legislația ce reglementează exproprierea. Pentru toate acestea, C. constată nefondate argumentele apelantei în sensul că reclamantele puteau beneficia de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziție este anterioară exproprierii.
Referitor la prematuritatea acțiunii, C. reține că susținerile apelantei sunt, de asemenea, nefondate, întrucât, pe de o parte, nu poate fi imputată reclamantelor procedura prealabilă stabilită de Legea nr. 33/1994 și nici lipsa unor despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de lucrările hidroenergetice și apele lacului de acumulare.
Instanța a fost învestită cu cererea de stabilire a despăgubirilor pentru terenurile expropriate, și, contrar susținerilor apelantei, persoanele supuse procedurii de expropriere nu pot fi obligate să aștepte până când expropriatorul va sesiza instanța, în condițiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unor proceduri declanșate de expropriator.
Nici excepția lipsei calității procesual pasive a . poate fi primită, atâta timp cât prin actul normativ de declarare a utilității publice s-a stabilit că expropriatorul, S. R., este reprezentat prin prezenta societate. Acesta a fost dată în judecată în această calitate, de reprezentant al Statului R. și nu în nume propriu. P. urmare, în această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind corect stabilit.
În mod corect a fost respinsă și excepția lipsei calității procesual active a reclamantelor față de faptul că antecesorii reclamantelor au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor cooperativizate inclusiv cele din litigiu.
Dreptul de proprietate și îndreptățirea antecesorilor reclamantelor la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 pentru terenul expropriat a fost recunoscută de S. R. prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzute de legea de expropriere, prin notificarea cu privire la oferta de despăgubire.
Față de aceste aspecte, se constată că reclamantele justifică legitimare procesual activă, dreptul lor de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale instituțiilor administrative ale statului român, astfel că, au un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană de Drepturilor Omului. Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică îți în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
În cauzele S. și alții împotriva României, S. contra României, A. Marshall împotriva României, A. împotriva României, CEDO a stabilit că petenții aveau un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție deoarece prin hotărâre arbitrară definitivă s-a stabilit în mod definitiv nelegalitatea naționalizării imobilelor.
Odată cu hotărârea pilot pronunțată în cauza A. și alții împotriva României, CEDO a reanalizat noțiunea de bun, subliniind ideea că, pentru a exista o valoare patrimonială nu este suficient ca legea să consemneze un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar ca și instituțiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul conferit prin lege.
Astfel, potrivit principiilor ce se degajă din jurisprudența CEDO „bunul actual” presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate iar speranța legitimă presupune ca o creanță să aibă valoare patrimonială care să se bucure de o bază suficientă în dreptul intern.
În speță, reclamantele se pot prevala de protecția acordată de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, având un bun actual în sensul acestui articol.
În temeiul art. 1 din Protocolul Nr. 1 Adițional la CEDO, statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică. Însă, ceea ce impune acest articol, este că această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, atât sub aspectul cuantumului cât și al terenurilor, mai exact să existe un raport rezonabil de proporționalitate între măsura exproprierii și despăgubirea pentru această măsură.
În speță, este de necontestat că în fapt preluarea a operat în anii 1991 – 1992, iar sub aspectul legal prin HG nr. 392/2002, iar reclamantele în calitate de moștenitori ai proprietarilor tabulari, nu au primit nici până în prezent vreo despăgubire, fapt ce impune în sarcina lor o pagubă disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, C. constată că în cauză reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate, astfel, sub acest aspect, justifică legitimare procesuală activă.
Pârâta mai invocă în susținerea excepției lipsei calității procesual active și împrejurarea că reclamantele nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru terenurile în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor, proprietari tabulari. Din actele depuse indicate anterior, rezultă cu evidență că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantelor asupra terenurilor în litigiu a fost recunoscut, pârâta notificându-i pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 33/1994. Conform actelor de stare civilă și certificatelor de moștenitor, reclamantele sunt moștenitoarele proprietarilor tabulari.
Potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul Lege 115/1938, reluat și în art. 28 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară. Astfel, atâta timp cât dreptul de proprietate al proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu a fost recunoscut, iar reclamantele au făcut dovada calității de moștenitori după acești proprietari, C. nu poate primi susținerile apelantei în sensul că terenurile nu fac parte din masa succesorală a antecesorilor și că reclamantele nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru acestea.
Cu referire la criticile aduse de către pârâtă pe fondul cauzei, se rețin următoarele:
Aceste notificări au fost emise pe numele antecesorilor reclamantelor, care figurează ca proprietari tabulari, iar la data emiterii lor, aceștia erau decedați și astfel, reclamantele nu au avut cunoștință de prețul propus de expropriator. Mai mult, în situația în care expropriatorul ar fi apreciat că prețul a fost acceptat, ar fi trebuit să facă plata despăgubirilor, însă, așa cum s-a arătat, această plată nu a fost efectuată nici până în prezent, la mai mult de 10 ani de la demararea procedurii de expropriere.
Este adevărat că, potrivit art. 26 alin 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul sub care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În cuprinsul raportului de expertiză, întrucât în cauză experții au arătat că terenul nu are corespondent pe raza unității administrativ – teritoriale, luând în calcul oferte de vânzare și de cumpărare a terenurilor pe teritoriul județului Hunedoara, însă nici una dintre acestea nu vizează terenuri similare celor din litigiu (filele 182 – 184 dosar fond). În aceste condiții, este evident că nu poate fi luate în considerare aceste prețuri estimative, care nu au la bază valori practicate efectiv în zonă datorită lipsei tranzacțiilor.
Experții au propus ca valoarea imobilelor în litigiu să fie calculată după metoda de evaluare a terenurilor pe bază de profit, apreciind că aceasta corespunde cel mai bine situației de față. P. această metodă, s-a propus o valoare de circulație de_ lei luând în considerare categoria de folosință a terenurilor 6042mp arabil. Pentru folosul de tras s-a stabilit o valoare a producției agricole potrivit culturilor practicate în zonă de 6173 lei/an agricol, și această sumă s-a raportat la perioada 2002/2011 pentru care s-au cerut aceste despăgubiri. Nu au fost criticate despăgubirile acordate cu titlu folos de tras.
Pentru cele reținute, C. constată că prețul stabilit de prima instanță pentru terenurile agricole și despăgubirile pentru beneficiul nerealizat sunt corect stabilite și urmează a fi menținută hotărârea instanței de fond și sub acest aspect.
Cu referire la apelul reclamanților, se reține că aceștia critică hotărârea numai în ceea ce privește reducerea onorariului de avocat în temeiul dispozițiilor art. 274 alin 3 C. proc. civ., critică ce se constată a fi fondată pentru cele ce urmează.
În conformitate cu prevederile art. 274 alin 3 C. proc. civ., instanței îi este permis să mărească sau să micșoreze onorariile avocatului, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sa mari față de valoarea juridică sau de munca îndeplinită, ceea ce este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență juridică calificată pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuia să aibă în vedere atât valoarea obiectului cât și proporționalitatea onorariilor cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Având în vedere activitatea avocatului prin raportare la criticile menționate mai sus, valoarea pricinii (acordată nu solicitată), volumul de muncă, complexitatea cauzei, C. constată că nelegal prima instanță a redus onorariul de avocat și fără nici o motivare.
(continuarea deciziei civile nr. 27/21.03.2013 pronunțată de C. de A. A. I. – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
În atare situație, instanța de apel va majora onorariul acordat de instanța de fond, acordându-l în integralitate ca fiind corespunzător prestației efective.
În aceste sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că „un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor.
Pe cale de consecință, se va respinge ca nefundat apelul pârâtei, iar apelul reclamantelor va fi admis în temeiul art. 298 C. proc. civ., iar sentința atacată va fi schimbată sub doar în ce privește cheltuielile de judecată.
Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. nu se acordă cheltuieli de judecată în apel, pentru că reclamantele nu le-au cerut.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite aderarea la apel formulată de reclamantele B. E. și N. C. M. împotriva sentinței civile nr. 456/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință:
Schimbă sentința atacată în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le majorează la suma de 5400 lei, pe care urmează a le plăti pârâta .>
Respinge apelul declarat de pârâta . aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2013
Președinte, A. N. | Judecător, M. F. C. | |
Grefier, N. P. |
Redc. A.N.
Tehn. A.N.
8 ex/10.06.2013
Jud. fond – I.E.I.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 8/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 204/2013. Curtea de... → |
|---|
