Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 60/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 60/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 60/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 60/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Procuror A. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul I. M. și de pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P. BUCUREȘTI reprezentat prin DGFP A., împotriva sentinței civile nr. 468/2012 pronunțată de T. A. în dosar civil nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. G. cu delegație la dosar pentru intimatul reclamant I. M., lipsă fiind acesta și restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursurile declarate în cauză sunt motivate, scutite de la plata taxei judiciare de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamant nu este semnat.
Procedându-se la verificarea recursului, instanța constată recursul declarat de reclamant, nesemnat și pune în vedere mandatarei acestuia să procedeze la semnarea recursului.
Mandatara recurentului reclamant procedează la semnarea recursului în fața instanței și depune întâmpinare la recursul declarat de către pârâtul S. R., eventual pentru comunicarea acesteia pârâtului recurent.
Instanța, în deliberare, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ., nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara recurentului reclamant solicită admiterea recursului declarat de acesta. Arată că deși în mod corect T. A. a admis petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii luate însă nelegal nu au fost acordate despăgubiri morale, deși acestea erau justificate. Susținerea că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu are relevanță în prezenta cauză, acțiunea reclamantului fiind promovată în luna mai 2009, anterior declarării neconstituționalității articolului de lege menționat. Solicită respingerea excepției lipsei de interes invocată de pârât întrucât reclamantul are calitate de a promova acțiunea în temeiul art. 4 alin. 1 C. proc. civ. și respingerea recursului declarat de pârât. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ambelor recursuri. În ce privește recursul declarat de reclamant, acesta este nefondat, în raport de neconstituționalitatea declarată a art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, indiferent de momentul introducerii acțiunii în instanță, legea nefiind condiționată sub acest aspect. Referitor la recursul pârâtului, solicită respingerea acestuia, întrucât este atributul instanței de judecată de a constata incidența Legii nr. 221/2009 în cauză.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursurilor civile de față,
P. acțiunea civilă înregistrată în dosarul civil nr._ al Tribunalului A., formulată de reclamantul I. M., împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. s-a solicitat:
- să se constate că reclamantul a suferit în perioada 28 aprilie 1958 – 30 august 1959 o condamnare politică în sensul art. 1 și 2 din Legea 221/2009;
- să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cuantum de 100.000 euro reprezentând daune morale.
În motivare s-a susținut că în anul 1958 reclamantul a fost judecat și condamnat de către T. M. B. pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”, fiind privat de libertate la Penitenciarul G. pe perioada 28 aprilie 1958 – 30 august 1959.
Întrucât reclamantul a fost închis din motive politice și i s-a cauzat o suferință inimaginabilă, fiind luat din sânul familiei cu care nu i s-a permis să ia legătura în toată perioada detenției, acesta a considerat că acțiunea este perfect admisibilă, fiind îndreptățit să beneficieze de despăgubiri în sensul Legii 221/2009.
În drept își sprijină acțiunea pe prevederile Legii 221/2009.
P. sentința civilă nr. 468/2012 T. A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul I. M., împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. și în consecință:
A constatat caracterul politic a condamnării reclamantului la o pedeapsă de 3 ani în intervalul 28.04.1958-3.08.1959 dispusă prin sentința civilă 506/14.08.1958 a Tribunalului M. Sibiu. S-a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Reclamantul I. M. a fost condamnat pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinei sociale prin agitație” prevăzută de art. 121 C. pen. raportat la art. 209 pct. 2 lit. a C. pen. la o pedeapsă de 3 ani închisoare corecțională și interzicerea exercitării drepturilor prevăzută de art. 59, 58 pct. 1 și 2 Cod penal, cu consecința confiscării integrale a averii.
Aceste aspecte s-a apreciat că sunt demonstrate cu actele comunicate la dosar de către CNSAS .
Raportat la aceste constatări, cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării în perioada 28.04.1958 – 30.08.1959 prin sentința penală 506/14.08.1958 a Tribunalului M. Sibiu s-a apreciat a fi întemeiată, raportat la dispozițiile art. 1 din Legea 221/2009.
Cât privește cererea de acordare a daunelor morale, aceasta a fost respinsă față de dispozițiile Deciziei nr. 1358/2010 prin care C. Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009, astfel încât acest text de lege care permitea acordarea daunelor morale a devenit lipsit de eficiență juridică nemaiputând fi aplicat.
În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate în sensul că despăgubirile solicitate au același scop cu indemnizația acordată potrivit art. 4 din Legea 118/1990.
Având în vedere că decizia pronunțată de C. Constituțională este obligatorie și produce efecte erga omnes, instanța a procedat la respingerea acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea criticilor, reclamantul arată în esență că acțiunea trebuia admisă în tot astfel cum a fost formulată.
În expunerea criticilor, pârâtul S. R. prin MFP prin DGFP A. susține că, fiind prevăzută de drept, nu mai trebuia constatat caracterul politic al condamnării de către instanță.
P. întâmpinare, pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin DGFP Sibiu solicită respingerea recursului reclamantului ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, C. constată ambele recursuri nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, astfel încât de la data publicării în Monitorul Oficial, decizia CCR 1358/2010 a devenit obligatorie.
Față de precizările de mai sus, în condițiile în care legiuitorul român nu a pus dispozițiile declarate neconstituționale, în acord cu constituția, în cadrul termenului arătat, art. 5 din legea nr. 221/2009 are în prezent următorul conținut:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară".
Litera a) din articolul 5, care constituia temeiul de drept al acțiunilor introductive, nu mai există deoarece textul legal s-a declarat neconstituțional conform celor arătate mai sus.
Din punctul de vedere al efectelor produse, există identitate între situația în care o lege veche este modificată, completată sau abrogată printr-o lege nouă și situația în care o lege sau o dispoziție legală este declarată neconstituțională iar legiuitorul nu își îndeplinește obligația de a aduce legea sau dispoziția legală în acord cu constituția.
Actuala ordine constituțională din România nu permite judecătorului să aplice o normă legală declarată neconstituțională pentru că altfel s-ar nesocoti principiul separației puterilor în stat. Raționamentele ce stau la baza hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești trebuie plasate exclusiv în plan juridic.
Faptul că din punct de vedere juridic lucrurile stau în modul arătat mai sus rezultă și din Hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului pronunțată în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. Dată fiind similaritatea situațiilor, aprecierile Curții Europene din hotărârea menționată, sunt valabile și în speța de față. Decizia de admisibilitate pronunțată de C. Europeană în speța arătată, acordă o importanță deosebită faptului că atunci când o normă din dreptul intern este declarată neconstituțională, eventualele efecte negative pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept. C. Europeană consideră că simpla posibilitate recunoscută prin lege unor persoane de a obține, în urma unui proces, despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut nu are semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât, deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. În fine, C. Europeană observa, la momentul respectiv, că noțiunea de discriminare prevăzută în art. 14 din Convenție, nu era una autonomă, astfel că dacă nu avea loc o încălcare a art. 1 din Protocolul I, nu se putea face aplicarea art. 14.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat și Decizia nr. 12/19.09.2011, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că, drept urmare a deciziilor Curții constituționale nr. 1358 și 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-a încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
Mai mult, C. reține în prezenta cauză și dispozițiile Deciziei nr. 14/2011 a ÎCCJ, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României, prin care s-a statuat, cu putere obligatorie față de instanțe, conform art. 3307 C. proc. civ., că „urmare a deciziilor Curții Constituționale, 1358 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-a încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
Cu privire la recursul pârâtului se rețin următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Potrivit alin. 2 lit. a al art. 1 din același act normativ, constituie de drept condamnări cu caracter politic, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a)… art. 207-209,... 284 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
b) Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941;
c) Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;
d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;
e) art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;
f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
g) Legea nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;
h) Decretul nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950;
i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950;
j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.
Norma juridică cuprinsă în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 are caracter obiectiv, fiind independentă de subiectele raportului juridic concret, prevăzând în mod abstract că orice condamnare dispusă pentru faptele prev. în art. 267 Cod penal are caracter politic.
(continuarea deciziei civile nr. 60/31.01.2013 pronunțată de C. de A. A. I. – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
În cadrul raporturilor juridice concrete, subiectul care se consideră beneficiarul acestei norme juridice trebuie să facă dovada că măsura politică a condamnării luată față de el se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009, situație în care legea prezumă caracterul politic și nu mai este necesar să-l dovedească.
Astfel, C. constată că măsura condamnării suferită de reclamant se încadrează în prevederile literei a ale art. 1 întrucât prin sentința penală reclamantul a fost condamnat pentru o infracțiune prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal.
În mod corect prima instanță a constatat că situația concretă a reclamantului se încadrează în această prevedere și ca urmare, condamnarea luată față de acesta are caracter politic și se impune a fi constatat de instanță. Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, criticile aduse de pârât nu pot fi primite.
Pentru considerentele expuse, C., în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondate ambele recursuri.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de către reclamantul I. M. și de către pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva sentinței civile nr. 468/2012 pronunțată de T. A. în dosar civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. CGN/01.02.2013
Tehn. EH/ 2 ex/7.02.2013
Jud. fond: I. S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 17/2013. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 8/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
