Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 204/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 204/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 204/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat de doamna procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat prin DGFP A. împotriva sentinței civile nr. 2085/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimata reclamantă M. A. asistată de avocat P. E., lipsă fiind recurentul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și s-a depus întâmpinare din partea intimatei reclamante formulată prin avocat cu împuternicire avocațială.
Partea prezentă și reprezentanta Parchetului arată că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul intimatei reclamante avocat P. E. solicită respingerea recursului declarat de pârât, menținerea hotărârii de fond ca legală.
Cu cheltuieli de judecă, depune chitanță.
Arată că reclamanta, în calitate de descendent al persoanei deportate, poate solicita constatarea caracterului politic al măsurii administrative suferită de defunctul său tată, potrivit art. 4 alin 2 din Legea 221/2009 coroborat cu art. 5 alin 1 din lege. Acțiunea reclamantei se circumscrie prevederilor Legii 221/2009 având în vedere că prin art. 3 lit. e din OG 214/199 măsura deportării în străinătate este considerată abuzivă, coroborat cu art. 4 din Legea 221/2009, care dau dreptul acesteia să solicite și să obțină constatarea caracterului politic al măsurii suferită de antecesorul său.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de admitere a recursului declarat de pârât, schimbarea hotărârii de fond și respingerea acțiunii. Arată că măsura administrativă a prizonieratului în URSS luată față de tatăl reclamantei, 23.08.1944, nu se circumscrie perioadei de referință a Legii 221/2009 și nu a fost luată pentru fapte prevăzute de art. 2 din OG 214/1999 .
Mandatarul intimatei reclamante arată că măsura deportării a subzistat până în anul 1948, astfel că se circumscrie Legii 221/2009, neavând importanță momentul începerii acesteia.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față,
P. acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._, reclamanta M. A. a chemat în judecată S. R. P. M. Finanțelor P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- Să se constate caracterul politic al măsurii administrative constând în deportarea tatălui reclamantei, numitul R. G., la muncă în U.R.S.S. în perioada 23.08._48;
- Să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit în sumă de 20.000 euro prin echivalentul în lei din ziua plății;
- Să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În expunerea de motive, arată că este fiica numitului R. G. decedat la data de 22.03.1992.
Susține că în perioada 25.02.1942/ 23.08.1944 antecesorul său a făcut parte în calitate de soldat din Regimentul 91 Infanterie al Armatei Române participând la luptele de la Focșani, după care a fost deportat în URSS la minele de cărbune unde a stat până la data de 3.08.1948.
Apreciază că în temeiul art. 3 și 4 al. 2 al L.221/2009 este îndreptățită să solicite constatarea caracterului politic al măsurii luate față de antecesorul său care, începând cu data de 8.08.1991 a avut calitatea de veteran de război.
Cu privire la prejudiciul moral suferit arată că acesta a constat în teama inoculată la aflarea informației că va fi deportat, condițiile inumane în care a fost transportat spre locul de deportare (în trenuri pentru animale, fără alimente și apă, sub teroare fizică și psihică), condițiile în care a fost nevoit să locuiască pe perioada deportării, munca epuizantă la care a fost supus, condițiile inumane zilnice de trai .
În drept se invocă prevederile art. 3-5 și următoarele din L. 221/2009, art. 3 lit. e din OUG 214 /1999, art. 52 al. 3 din Constituția României.
P. sentința civilă nr. 2085/2012 Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în deportarea la muncă în URSS în perioada 23.08.1944 – 03.08.1948, luată față de defunctul R. G., antecesorul reclamantei.
S-a respins în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Din actele de stare civilă depuse la filele 4-16 din dosar rezultă că reclamanta este fiica numitului R. G. decedat la data de 22.03.1992.
Din copia livretului militar al antecesorului reclamantei depus la filele 7-16 din dosar precum și din adresa comunicată de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala A. – depusă la fila 23 rezultă că în perioada 23.08.1944 – 3.08.1948 antecesorul reclamantei a fost prizonier în URSS .
Potrivit art. 4 din Legea nr. 221/2009 instanța poate constata caracterul politic al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 din lege, astfel că, raportat la înscrisurile depuse de C.N.S.A.S. se apreciază că primul capăt de cerere este întemeiat, urmând a fi admis.
Cât privește capătul de cerere vizând acordarea daunelor morale, acesta a fost respins pentru considerentele ce se vor arăta:
P. Decizia nr. 1358/2010 C. Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de S. R., reprezentat prin M. Finanțelor P. și a constatat că prevederile art.5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În esență, C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, C. conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății, fiind încălcat art. 1, alin. 3 din Constituție.
C. a constatat și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia „În România, respectarea [...] legilor este obligatorie”, având în vedere că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată. Astfel, în primul rând, violarea acestei legi s-a produs prin paralelismul de reglementare privind daunele morale realizat prin Decretul-lege nr. 118/1990, și OUG nr. 214/1999, pe de o parte, și prin Legea nr. 221/2009, pe de altă parte. În al doilea rând, încălcarea Legii nr. 24/2000 s-a produs prin faptul că reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată, astfel cum pretind expres dispozițiile acestui act normativ. În al treilea rând, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Decizia prin care C. Constituțională, în exercitarea controlului concret, posterior, rezolvă, prin admitere, excepția de neconstituționalitate este obligatorie și produce efecte erga omnes și nu numai între părțile litigante, deși este pronunțată în cadrul unui litigiu care există în fața justiției între anumite părți determinate.
Prevederea declarată neconstituțională rămâne în legislație, dar aplicarea ei, fiind contrară supremației Constituției, încetează.
Așadar, ca o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, „prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept (cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice), încetându-și de drept efectele, pentru viitor, potrivit tezei a doua din fraza întâi a art.145 alin.(1) din Constituție”.
În speță, articolul care constituia temeiul legal al acordării daunelor morale fiind declarat neconstituțional și-a încetat efectele și nu mai poate fi aplicat de instanță care este obligată să respecte deciziile Curții Constituționale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P., care a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantei, arătând în esență că, deportarea la munca de reconstrucție în URSS a etnicilor germani nu constituie măsură cu caracter politic în sensul Legii 221/2009.
Recurentul mai arată că acțiunea nu putea fi formulată de reclamantă întrucât aceasta nu face parte din persoanele îndreptățite.
Recursul a fost întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 și art. 304 ind.1 Cod pr. civilă.
Intimata reclamantă, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
C., analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate constată următoarele:
Reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative constând în deportarea în URSS – Siberia și internarea în lagărul de muncă forțată a tatălui său în perioada 22.08.1944 – 3.08.1948, unde a fost supus la muncă obligatorie pentru reconstrucția acestei țări.
Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată a rămas Legea 221/2009, în ceea ce privește petitul formulat în principal, respectiv caracterul politic al măsurii administrative, lege a cărei titulatură este neechivocă în sensul că are în vedere condamnările și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 3 din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative enumerate limitativ la literele a-f. În cazul acestor măsuri administrative, instanța nu mai este îndrituită să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop.
Măsura la care a fost supusă antecesorul reclamantei, respectiv ridicare forțată de la domiciliu, deportare și internare în lagăr de muncă în URSS și supunerea la muncă forțată, nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009.
Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, era necesar ca reclamanta să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârșirea unor fapte anterioare, el a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, și anume persoana respectivă să fi participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 și că datorită acestor acțiuni s-a luat măsura administrativă față de persoana în cauză.
Art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, la care face referire textul de lege citat anterior, prevede că constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
- exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
- susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
- propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta;
- acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forța a regimului comunist;
- respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
- înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989. Pentru a se admite acțiunea reclamantei era necesar ca în speță, aceasta să dovedească că tatăl acesteia a săvârșit fapte care au avut unul din scopurile enumerate la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999.
Din actele depuse la dosarul cauzei, instanța de recurs nu poate reține că antecesoarea reclamanților a desfășurat activități care să urmărească scopurile anterior arătate, și anume nu rezultă că ar fi participat la acțiuni de împotrivire la regimul comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că tatăl acesteia și-ar fi exprimat protestul față de dictatura comunistă sau că ar fi avut manifestări contrare regimului de atunci, ori că prin activitatea desfășurată a dorit să-și exprime protestul împotriva dictaturii, a abuzului de putere și al nerespectării drepturilor omului, astfel încât măsura deportării în străinătate, luată în ianuarie 1945, nu poate avea caracter politic în sensul legii speciale, cu atât mai mult cu cât a fost luată anterior instaurării regimului politic la care se referă legea specială (6 martie 1945).
Indiferent că este vorba de internare în lagăr de muncă și deportare în URSS, sau de supunere la muncă forțată, considerentele de mai sus care justifică lipsa caracterului politic al acestei măsuri, în sensul Legii 221/2009, sunt valabile. Greșit a reținut instanța de fond că măsurile la care a fost supusă mama reclamantei, fie că este vorba deportare în URSS, fie că este vorba de ridicare de la domiciliu, și ducerea la muncă forțată în URSS, au caracter politic în sensul Legii 221/2009, așa cum acest caracter a fost privit de legiuitor în art. 1 alin. 3 din lege.
Este de observat, în aceeași ordine de idei că, măsurile invocate de reclamanți au fost măsuri avute în vedere de OUG 105/1999, care se referea la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice”. Astfel, reclamanta se putea încadra în art. 1 alin. lit. a din OUG 105/1999, care se referă la persoane deportate în ghetouri sau în lagăre de concentrare din străinătate, fiind persoană deportată în lagăr de concentrare, în URSS, măsură luată de regimul politic existent în România înainte de 6 martie 1945, din motive etnice, antecesorii reclamantului fiind persoane de etnie germană.
Dacă este vorba de privare de liberate și ducere la muncă forțată, măsura ar putea fi încadrată în art. 1 alin. 1 lit. b sau d din aceeași OUG 105/1999, care se referă la persoane private de liberate în lagăre de concentrare sau la persoane care au făcut parte din detașamentele de muncă forțată. Acest act normativ are în vedere perioada 6 septembrie 1940- 6 martie 1945, deci măsura luată în ianuarie 1945 se încadrează exact în perioada de referință a acestei legi, iar motivele etnice pentru care a fost luată măsura sunt evidente, antecesorii reclamantului fiind etnici germani.
Din cele arătate mai sus rezultă că voința legiuitorului care a adoptat Legea 221/2009 a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. comunist instaurat la 6.03.1945, prin guvernul P. G., or măsurile care au fost luate anterior acestei date nu puteau viza răsturnarea acestui regim politic, fiind evident că, măsurile luate în speță au avut legătură directă cu înfrângerea României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și a celorlalte Națiuni Unite.
În urma acestui război s-a încheiat Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 între guvernul român pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, decizia de deportare aparținând Comisiei Aliate de Control pentru România, deportarea
(continuarea deciziei civile nr. 204/2013 pronunțată în dosar nr._ )
cetățenilor români de etnie germană și maghiară, în URSS, nefiind prevăzută în Convenția de Armistițiu.
În speță se impune a se avea în vedere, în conformitate cu prevederile art. 330 ind. 7 C. proc. civ., decizia în interesul legii pronunțată de completul competent să judece recursul în interesul legii al ÎCCJ, nr. 15/2012, care statuează obligatoriu pentru instanțe, că deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
Față de cele reținute mai sus, nu se mai impune a se analiza critica referitoare la persoanele îndreptățite a formula cereri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Față de cele arătate mai sus, se constată că instanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor legii speciale, deportarea realizată de armata sovietică cu privire la cetățenii români de etnie germană și maghiară, nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 indice 1 cod pr. civilă, recursul declarat de pârât va fi admis, iar sentința va fi modificată în parte, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva sentinței civile nr. 2085/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._, pe care o modifică în sensul că respinge în întregime acțiunea civilă formulată de către reclamanta M. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Redc. CGN/25.03.2013
Tehnoredc. EH/22.04.2013
2 ex/MR
Jud. fond- L. V.
| ← Expropriere. Decizia nr. 27/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 59/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
