Legea 10/2001. Decizia nr. 15/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 15/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 15/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.
Grefier M. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții H. (M.) H. H. și de M. I., decedat și continuat de moștenitoarea K. P. N., împotriva sentinței civile nr. 2075/2014 pronunțată de T. A. – secția I civilă în dosar nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 22 ianuarie 2015 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
P. acțiunea înregistrată la data de 22.03.2011 pe rolul Tribunalului A., reclamanții M. I. și M. Henrietta au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., ca prin hotărâre, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 238.410,79 lei reprezentând diferența dintre prețul de piață al imobilului apartament situat în A. I., ., .. 3, jud. A., ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr._/30.09.1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, desființat prin hotărârea judecătorească nr. 2606/2003 a Curții de Apel A. I. și prețul actualizat restituit reclamanților, în baza deciziei civile nr. 288/A/2006 a Tribunalului A..
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin decizia irevocabilă nr. 2606/2003 a Curții de Apel A. I. a fost desființat contractul de vânzare – cumpărare prin care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament sus – menționat, imobilul fiind restituit în natură foștilor proprietari. În baza deciziei civile nr. 288/A/2006 a Tribunalului A., reclamanții au primit despăgubiri în sumă de_,21 lei, reprezentând prețul actualizat achitat de reclamant, în temeiul contractului încheiat cu . expertiza de evaluare atașată cererii de chemare în judecată rezultă că prețul de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare este de 257.000 lei, motiv pentru care s-a promovat prezenta acțiune, pentru a fi obligat pârâtul la plata diferenței dintre prețul de piață și prețul restituit reclamanților.
În drept au invocat art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.
Acțiunea a fost precizată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 267.410, 79 lei, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
P. sentința civilă nr. 4758/2012 pronunțată de Judecătoria A. I., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții M. I., Hendelsmann Henrietta H. în contradictoriu cu M. Finanțelor P. și a fost respinsă și cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
P. decizia civilă nr. 118/A/2013 pronunțată de T. A., a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 4758/2012 pronunțată de Judecătoria A. I., anulată sentința atacată și s-a stabilit competența de soluționare a fondului cauzei în favoarea Tribunalului A. – Secția I Civilă, complet de fonduri.
În soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 2075/08.10.2014 T. A. – Secția I Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții M. I., Hendelsmann Henrietta H. împotriva Ministerului Finanțelor P., fără cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că în temeiul contractului de vânzare – cumpărare nr._/30.09.1997 vânzătoarea . transmis către reclamanții cumpărători M. I., Hendelsmann Henrietta H., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în A. I., ., .. 3, jud. A., în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995.
La data de 18.12.2003, prin decizia civilă nr. 2606/2003 irevocabilă, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr._/1997 cu privire la imobilul situat în A. I., ., .. 3, jud. A., anulând și încheierea de întabulare nr. 3513/2000 cu privire la imobil.
P. decizia civilă nr. 288/A/2006 pronunțată de T. A. în dosar nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, s-au stabilit despăgubiri în favoarea reclamanților în sumă de_,21 Ron reprezentând prețul actualizat achitat de cumpărătorii reclamanți M. I., Hendelsmann Henrietta H., în temeiul contractului de vânzare – cumpărare anulat nr._/1997. Aceste despăgubiri au fost stabilite în temeiul art. 51 și art. 48 din Legea nr. 10/2001.
T. a constatat că reclamanții nu se află în ipoteza reglementată de art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv a încheierii contractului de vânzare – cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 și a menținerii valabilității acestui contract, dar a evingerii chiriașilor prin efectul admiterii acțiunii în revendicare. Aceasta, întrucât prin decizia civilă nr. 2606/2003 irevocabilă, pronunțată în dosar 5126/2003 de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a reținut reaua credință a reclamanților cumpărători la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare. Ca urmare, tribunalul a constatat că desființarea titlului de proprietate a reclamanților a intervenit pentru motiv de nulitate absolută, astfel că reclamanții nu se află în ipoteza reglementată de art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001 și nu pot beneficia de modalitatea de despăgubire stabilită prin acest text de lege.
Cu privire la excepția neretroactivității legii civile invocată de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., s-a reținut că Legea nr. 1/2009 prin care s-a introdus art. 50 ind. 1 a intrat în vigoare după momentul pronunțării deciziei civile nr. 288/A/2006, prin care s-au stabilit despăgubiri în favoarea reclamanților la nivelul prețului actualizat plătit de aceștia. S-a făcut aplicarea acestei legi, unei situații juridice născute anterior, dar aflată în curs de desfășurare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009. S-a mai reținut că noua lege a mai dat naștere unui nou drept care nu exista anterior, astfel că în funcție de împrejurările concrete ale fiecărei cauze, instanța apreciază dacă reclamanții beneficiază sau nu de acest drept.
T. a concluzionat că reclamanților nu le este aplicabil art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, pentru că nu sunt îndeplinite condițiile acestei dispoziții legale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate și rejudecând cauza, să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată și precizată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 267.410, 79 lei, reprezentând diferența dintre prețul de piață a imobilului apartament care face obiectul acțiunii și prețul actualizat restituit reclamanților în temeiul deciziei civile nr. 288/A/2006 a Tribunalului A.. Să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată pentru soluționarea în fond a acțiunii.
În subsidiar, se solicită desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, întrucât soluția de respingere a fost pronunțată nelegal pe reținerea altei cauze decât aceea care a determinat admiterea acțiunii foștilor proprietari și nu s-au mai cercetat pe fond aspectele privind cuantumul despăgubirilor datorate.
În motivarea apelului, s-au invocat mai multe critici.
Astfel, prima critică vizează modul de soluționare a chestiunii prejudiciale prealabile, constând în stabilirea, dacă imobilul în litigiu a fost restituit foștilor proprietari, urmare a acțiunii în revendicare formulată împotriva Statului R. de proprietarii deposedați de bunul lor, sau dacă imobilul a fost restituit, urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare, urmare a încheierii acestuia cu nerespectarea Legii nr. 112/1995.
Apelanții consideră că acțiunea trebuia soluționată în baza unui singur temei de drept, respectiv fie prin compararea titlurilor și verificarea titlului Statului R. în acțiunea în revendicare, fie prin nulitatea contractului de vânzare – cumpărare pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Pentru a se putea stabili ce s-a judecat în dosarul nr. 5126/2003 al Curții de Apel A. I., trebuia ca instanța de fond să verifice acțiunea reclamanților, începând de la intentarea acestora și soluționarea de către Judecătoria A. I. și apoi, pe parcursul întregului proces, în fața instanțelor de control judiciar. Instanța de fond s-a mărginit a reține că s-a judecat o singură acțiune, și anume acțiunea în revendicare, întemeiată pe lipsa titlului valabil a Statului R., iar restul petitelor inclusiv constatarea nulității contractelor de vânzare – cumpărare al cumpărătorilor M., au fost dispuse pe cale de consecință.
În mod greșit instanța de fond a reținut în considerente că, prin decizia nr. 2606/2003 Curtea de Apel Alba Iulia, anulând încheierea de întabulare nr. 3513/2000 cu privire la imobil, a dispus rectificarea cărții funciare prin restabilirea situației anterioare cu privire la imobilul în litigiu. Apelanții susțin că situația de drept este inversă, în sensul că, a fost desființat contractul de vânzare – cumpărare ca urmare a comparării titlurilor, constatării nevalabilității titlului statului și această constatare a avut drept efect anularea încheierilor de întabulare.
Instanța de fond a omis a avea în vedere că prin sentința Judecătoriei Alba Iulia s-a constatat nevalabilitatea titlului statului, dispoziție menținută de Curtea de Apel Alba Iulia.
Din analiza acțiunii înregistrată sub nr. 5359/2001 a Judecătoriei Alba Iulia rezultă că reclamanții N. au solicitat să se constate nevalabilitatea actului de trecere în proprietatea statului a imobilului din CF_ A. I., act emis în baza Decretului nr. 223/1974, anularea încheierii de întabulare și restabilirea situației anterioare de CF, temeiul de drept fiind art. 4 din Decretul nr. 223/1974, art. 480, art. 481, art. 968, 966 și art. 1303 C. civ. Este adevărat că s-a solicitat și nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare dar imediat acțiunea s-a completat cu constatarea lipsei titlului valabil al statului. P. sentință s-a respins cererea reclamanților de constatare a nulității contractului de vânzare – cumpărare a apartamentului de către cumpărătorii M., fiind analizate atât respectarea cerințelor Legii nr. 112/1995 cât și dacă în cauză se poate reține reaua credință a cumpărătorilor. S-a apreciat de instanța de fond că nu se poate reține reaua – credință iar contractul a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.
P. decizia civilă nr. 304/A/08.04.2003 pronunțată în dosar nr. 1338/2003 au fost respinse apelurile declarate de reclamanți și de Consiliul Județean și s-a reținut de asemenea în considerente, buna – credință a chiriașilor cumpărători.
P. decizia civilă nr. 2606/18.12.2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr. 5126/2003 s-a reținut că „locuința în litigiu preluată de stat fără titlu nu putea constitui obiect al vânzării în favoarea chiriașilor iar încălcarea interdicției legale atrage nulitatea operațiunii juridice încheiate în disprețul prohibiției, sancționată cu nulitatea absolută, prin fraudarea legii”. S-a mai reținut că fiind nul titlul în temeiul căruia S. și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului „se va constata conform art. 34 din DL. 115/1938 și nulitatea actului subsecvent, respectiv a încheierii de întabulare emisă în baza deciziei nr. 352/1989”.
Față de aceste considerente, apelanții consideră că acțiunea în revendicare a foștilor proprietari întemeiată pe lipsa de valabilitate a titlului Statului R. a fost admisă și că încheierile de CF, contractul de vânzare – cumpărare au fost constatate nule, ca efect al constatării lipsei titlului valabil al Statului R. la preluarea imobilului. De aceea, reclamanții consideră că în mod greșit a reținut instanța de fond că foștii proprietari au redobândit proprietatea asupra imobilelor lor, ca urmare a constatării nulității absolute a contractelor de vânzare – cumpărare, când în realitate a fost prioritară soluționarea acțiunii în revendicare.
A doua critică formulată de reclamanți vizează aplicarea greșită a legii, respectiv faptul că s-a reținut că acțiunea reclamanților nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată. Consecința stabilirii faptului că s-a admis acțiunea în revendicare a foștilor proprietari și a faptului că s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, urmare a constatării nevalabilității titlului statului asupra imobilului, acțiunea reclamanților este admisibilă.
A treia critică se referă la reținerea instanței de fond a faptului că prin decizia Curții de Apel A. I., s-a stabilit reaua – credință a cumpărătorilor. Consideră că este greșită această reținere pentru că nicăieri nu este argumentată și justificată reaua – credință a subdobânditorilor. Apelanții reclamanți arată că în perioada 02.02.1995 – 28.02.1998 a fost în vigoare Hotărârea nr. 1/2002 a Secțiilor Unite ale CSJ, prin care s-a dispus ca instanțele judecătorești nu au competența de a soluționa litigii privind încălcări ale dreptului de proprietate comise între anii 1944 – 1989. Or, la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare, atât S. R. cât și foștii proprietari, cunoșteau această hotărâre, motiv pentru care, aceștia au rămas în pasivitate. Chiar dacă ar fi existat cererea foștilor proprietari pentru restituirea în natură pe Legea nr. 112/1995, aceștia nu îndeplineau cerințele pentru a li se restitui imobilul. Reaua credință a subdobânditorilor trebuia dovedită și argumentată iar în decizia Curții, această susținere este doar reținută. Intră în puterea lucrului judecat doar partea din considerentele hotărârii care susțin soluția din dispozitiv. Din coroborarea punctelor din sentință și din decizia Curții de Apel rezultă că s-a judecat acțiunea în revendicare pentru lipsa titlului valabil al statului.
În drept invocă art. 282 și urm. C. pr. civ, art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 completată și actualizată, art. 6 din CEDO, art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
P. întâmpinarea depusă, pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin DGFP B. și AJFP A., a solicitat respingerea apelului, susținând că în mod corect instanța de fond a soluționat acțiunea, reținând excepția inadmisibilității. După . Legii nr. 1/2009 s-a realizat distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, care se cuvine persoanelor interesate iar această distincție funcționează în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil achiziționat în baza Legii nr. 112/1995 a pierdut acest bun imobil. În speța dedusă judecății prin decizia civilă nr. 2606/2003 s-a stabilit cu putere de lucru judecat că este exclusă buna – credință a cumpărătorilor iar aceste aspecte de drept au fost dezlegate în mod irevocabil. Ca urmare, reclamanții au dreptul doar la restituirea prețului actualizat plătit, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel și din oficiu, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 501 din Legea 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Acțiunea de față este întemeiată pe aceste dispoziții legale. Din economia acestei dispoziții legale rezultă două condiții pentru admisibilitatea unei acțiuni în restituirea prețului de piață al unui imobil: contractele de vânzare cumpărare să fi fost încheiate cu respectarea Legii 112/1995 și să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile. Nu este îndeplinită nici una din aceste condiții, așa cum corect s-a reținut de tribunal.
Astfel, în considerentele deciziei civile nr. 2606/2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 5126/2003 s-a reținut că vânzarea apartamentului în litigiu nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995 și că în mod greșit au reținut instanțele și buna credință a chiriașilor la data cumpărării imobilului. S-a mai reținut că buna credință a cumpărătorilor „nu pare a fi lipsită de îndoială”, în condițiile în care chiriașii apartamentului știau sau puteau ști că apartamentul a aparținut unei familii care a părăsit țara și după apariția Legii 112/1995 putea fi revendicat de foștii proprietari.
Faptul că restituirea apartamentului în litigiu s-a făcut ca urmare a admiterii cererii în revendicare, respectiv constatării nelegalității titlului Statului, sau ca efect al constatării nulității contractului de vânzare cumpărare ca urmare a constatării încălcării prevederilor Legii 112/1995 la încheierea actului, este nerelevant din perspectiva textului de lege invocat de reclamanți în susținerea acțiunii. Aceasta pentru că acțiunea este întemeiată pe art. 501 din Legea 10/2001, care impune doar două condiții menționate anterior.
În condițiile în care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, decizia 2606/2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile Legii 112/1995 la încheierea contractului de vânzare cumpărare și că nu au fost de bună credință cumpărătorii, sunt nerelevante aspectele legate de cauza restituirii imobilului foștilor proprietari. Reținerea în hotărârile judecătorești devenite irevocabile prin această decizie și pe care le-a modificat (respectiv sentința nr. 256/2002 a Judecătoriei Alba Iulia și decizia 304/A/2003 pronunțată de T. A.) a bunei credințe a reclamanților M., nu poate fi luată în considerare pentru că aceste hotărâri au fost modificate în recurs, cu substituirea motivării.
Pe de altă parte, în prezenta cauză, instanța nu este în măsură să cenzureze în ce măsură, într-un alt dosar, instanța a analizat toate aspectele deduse judecății și dacă temeiurile de drept reținute în decizia irevocabilă sunt corecte. Câtă vreme considerentele unei hotărâri judecătorești irevocabile reflectă dispozitivul acelei hotărâri, au intrat în puterea lucrului judecat, bucurându-se de prezumția de adevăr.
(continuarea deciziei civile nr. 15/2015 pronunțată în dosar nr._ )
Față de toate aceste argumente de fapt și de drept se constată că este legală și temeinică sentința atacată, iar apelul reclamanților fiind nefondat, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
Va fi respinsă ca nefondată și solicitarea subsidiară a reclamanților de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în condițiile în care acțiunea este nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanții Handelsman H. H. și de M. I., decedat și continuat de moștenitoarea K. P. N., împotriva sentinței civile nr. 2075/2014 pronunțată de T. A. – secția I civilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2015.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | |
Grefier, M. R. |
Red. AN
Tehn. AN/20.03.2015
6 ex/MR
Jud. fond – D. E.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 94/2014. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 927/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
