Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 299/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 299/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 24-05-2012 în dosarul nr. 299/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 299/2012

Ședința publică de la 24 Mai 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F. C.

Judecător A. N. – președinte secție

Judecător C. G. N.-vicepreședinte

Grefier N. P.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petenta S.C. BALANȚA S.A. prin administrator judiciar E. S., împotriva deciziei civile nr. 456/2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, împrejurarea că prezenta cauză a fost suspendată prin încheierea din 31 martie 2011 și a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru verificarea perimării.

Recurenta petentă . înregistrat la dosar, prin registratura instanței, precizări și atașează acestora, xerocopie a sentinței comerciale nr. 185/C/15.02.2011 a Tribunalului S. – Secția Comercială și de C. Administrativ.

Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, și față de împrejurarea că s-a solicitat de către părți aplicarea în cauză a prevederilor art. 242 alin. 2 C. proc., instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

P. plângerea înregistrată la Judecătoria S., petenta . solicitat în contradictoriu cu intimata Direcția F. L. S., anularea încheierii de carte funciară nr._/2010.

În motivarea plângerii, petenta susține că debitul în sumă de 2.114.624 lei pentru care s-a întabulat dreptul de ipotecă în favoarea Direcției Fiscale nu este datorat și este și eronat, întrucât în Certificatul de Atestare fiscală 3012/2010 suma datorată este diferită, deci neclară.

P. sentința civilă nr. 5494/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria S., a fost respinsă plângerea formulată de petentă în contradictoriu cu intimata Direcția F. L. S. împotriva încheierii nr. 7514/11.02.2010 pronunțată de OCPI S..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 7514/11.02.2010 a fost notat în cartea funciară în favoarea intimatei dreptul de ipotecă pentru suma de 2.114.624 lei, în baza actului administrativ fiscal nr. 6739/2010, respectiv proces verbal de sechestru asupra bunurilor imobile. Împrejurarea că după emiterea titlului petenta l-a contestat a fost considerată lipsită de relevanță sub aspectul înscrierii ipotecii, motiv pentru a respinge plângerea.

Apelul declarat de petentă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 456/26.11.2010 pronunțată de Tribunalul S.-secția I civilă, cu motivarea că aspectele invocate în plângere nu pot fi analizate la efectuarea înscrierii în cartea funciară, ci pe alte căi aflate la dispoziția debitorului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii plângerii formulate împotriva încheierii de carte funciară.

În motivarea recursului, petenta susține că debitul nu este datorat și că intimata cu rea-credință i-a blocat conturile, iar împotriva impozitului eronat calculat de intimată a promovat acțiune în contencios administrativ.

Printr-o precizare ulterioară, recurenta a menționat că a început reorganizarea judiciară, iar pentru impozitul greșit calculat de intimată a deschis proces în contencios administrativ înregistrat sub nr._ .

Anterior analizei legalității hotărârii atacate, instanța a constatat că prin încheierea din 31.03.2011 s-a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părților.

Din oficiu, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru verificarea perimării. Fiind citată, recurenta a depus un înscris și copia sentinței comerciale nr. 185/C/15.02.2011 pronunțată de Secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, astfel că apreciază că în temeiul Legii 85/2006 trebuie menținută suspendarea judecății.

Verificând excepția perimării, Curtea constată că părțile nu au cerut judecarea cauzei în lipsă și nu a făcut nici un demers, mai mult de un an pentru continuarea judecății. De aceea, se constată că sunt îndeplinite condițiile art. 248-254 cod procedură civilă, pentru perimarea recursului.

Sentința depusă de recurentă, referitoare la . acesteia nu este relevantă în cauză și nu împiedică perimarea recursului, pentru că în prezenta cauză nu se urmărește valorificarea unui drept de creanță, a unui debit, ci a fost atacată o înscriere de carte funciară.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 248 cod procedură civilă, se va constata perimat de drept recursul declarat de către petenta . deciziei civile nr. 456/2010 pronunțată de Tribunalul S..

(continuarea deciziei civile nr. 299/24.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Constată perimat de drept recursul declarat de către petenta . deciziei civile nr. 456/2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24.05.2012.

Președinte,

M. F. C.

Judecător,

A. N.

Judecător,

C. G. N.

Grefier,

N. P.

Redc. A.N.

Tehn. A.N.

2 ex/06.07.2012

Jud. fond – O.M.B.

Jud. apel – Ghe. C./D.T.L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 299/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA