Anulare act. Decizia nr. 357/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 357/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-06-2012 în dosarul nr. 357/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 357/2012
Ședința publică de la 21 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N. - vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător C. M. C.
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul B. I., împotriva deciziei civile nr. 10/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă în dosar civil nr._, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant B. I. asistat de avocat N. T. cu delegație la dosar, lipsă fiind reprezentanta intimatei pârâte P. comunei H..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Având în vedere că unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 2 – recurs civil, respectiv d-na judecător A. N. lipsește din instanță motivat, fiind în concediu de odihnă, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu prevederile art. 98 și urm. din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-nei judecător C. M. C., desemnată în lista de permanență, fiind încheiat proces verbal în acest sens.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată.
Mandatarul ales al recurentului reclamant depune la dosar dovada comunicării directe a recursului cu intimata pârâtă.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat N. T., cu delegație la dosar pentru reclamantul recurent arată că susține capătul de cerere din recurs privind acordarea de daune morale, întrucât consideră că acolo unde s-a stabilit o vinovăție, trebuie să existe și răspundere, iar din ordonanța emisă de parchet și adeverința nr. 610/2007 a Primăriei H. rezultă că în lotul reclamantului trebuie inclus imobilul în litigiu. Menționează că apartamentul în litigiu trebuia să fie inclus în lotul recurentului. Imobilul s-a vândut, deși nu era necesitate de acest fapt, iar cea care a semnat adeverința este o verișoară a intimatei, deși singura moștenitoare era fosta soție.
Raportat la adeverința falsă și urmările avute, respectiv emiterea unor înscrisuri false, recunoscute, recurentul consideră că are dreptul la acordarea de daune morale la care să fie obligați a le plăti, fosta sa soție și persoana care a semnat adeverința eliberată de P. H., sau instituția primăriei, intervenind în speța de față, răspunderea juridică pentru fapta prepusului.
Pentru considerentele expuse solicită admiterea recursului.
Instanța, în deliberare, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei B. sub dosar nr._/197/2008, reclamantul B. I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta P. comunei H., prin hotărâre judecătorească, să se dispună desființarea adeverinței nr. 610/13.06.1997 eliberată de pârâtă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că adeverința mai sus menționată reprezintă un act fals.
În probațiune, reclamantul a depus înscrisuri în copie, respectiv: adeverința nr. 610/13.06.1997 eliberată de pârâtă, adresa nr. 3353/P/1997 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B., certificatul de moștenitor nr. 514/18.05.1989 eliberat de notariatul de Stat Județean A., declarația dată de numita B. D. în dosarul nr. 3993/P/1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., extras C.F. nr._ B., cererea adresată de reclamant Secției a III-a de Poliție – datată 06.05.2005, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între R.A. Comprest B. și numiții B. I. și D., contractul de vânzare-cumpărare încheiat între numitele B. D. și Ș. A., autentificat prin încheierea nr. 4477/21.09.2000 a B.N.P. I. F. (filele 2-12 din dosarul nr._/197/2008 al Judecătoriei B.).
Prin sentința civilă nr._/23.10.2008 Judecătoria B. s-a declinat în favoarea Judecătoriei Cluj N. competența de soluționare a cererii formulată de reclamant.
Prin precizarea de acțiune depusă la fila 6 din dosarul Judecătoriei B., reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale în valoare de 150.000 euro.
În motivarea precizării de acțiune, reclamantul a arătat că, urmare a emiterii adeverinței nr. 610/13.06.1997 de către pârâtă i s-au adus mari prejudicii, în sensul că a pierdut apartamentul pe care l-a achiziționat, în condițiile în care numita B. D. avea obligația de a-i plăti renta în cuantum de_ lei.
Prin sentința civilă nr. 1289/03.02.2009 Judecătoria Cluj N. a declinat în favoarea Judecătoriei Aiud competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamant, înaintând totodată dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 7803/29.09.2009 a constatat inexistența conflictului de competență.
Pe rolul Judecătoriei Aiud acțiunea civilă formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta P. comunei H. a fost înregistrată sub dosar nr._ .
Pârâta nu a formulat întâmpinare, dar prin înscrisul depus la fila 118 a arătat că adeverința a fost eliberată conform registrului agricol.
În cauză, au fost acvirate dosarele nr._ având atașate următoarele dosare: dosarul nr. 8617/1005 al Judecătoriei B., dosar nr. 2885/R/1999 al Curții de Apel B., dosar nr. 905/R/1997 al Curții de Apel B., dosar nr. 4387/1996 al Tribunalului B., dosar nr._ al Tribunalului B. și dosar nr._ al Curții de Apel B..
Prin Sentința civilă nr. 309/2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant, s-a desființat adeverința 610/1997 eliberată de P. comunei H., și a fost respinsă în rest acțiunea precizată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 13.06.2007, P. comunei Hopîrta a eliberat numitei B. D. adeverința nr. 610/13.06.1997 prin care atesta faptul că aceasta nu figurează în evidențele primăriei cu avere mobilă sau imobilă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria B., prin Ordonanța emisă la data de 09.09.2003 în dosar nr. 3993/P/1997, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B. D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.291 Cod Penal și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000.000 lei, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 Cod Penal întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
De asemenea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele B. F. și T. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.290 C. pen. pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sub aspectul laturii subiective.
S-a reținut că la momentul solicitării adeverinței nr. 610/1997, din partea angajatelor Primăriei Hopîrta, numita B. D. nu a comunicat aspectul deținerii în proprietate a unui imobil, fapt ce a dus pe cale de consecință la emiterea unei adrese în esență falsă și neconformă cu realitatea, de care ulterior a uzitat în cadrul procesului de partaj aflat pe rolul Curții de Apel B..
S-a apreciat că în raport de împrejurările comiterii faptei, persoana învinuitei și lipsa antecedentelor penale, fapta în concret nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este în măsură și suficientă să conducă la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei.
Având în vedere dispozițiile art. 245 al. 1 lit. c1 din Codul de procedură penală, întrucât s-a făcut dovada că adeverința nr. 610/1997 nu reflectă reala stare de fapt, instanța a dispus desființarea adeverinței eliberată de P. comunei H..
Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale și materiale în valoare de 150.000 euro reprezentând contravaloarea unui apartament, instanța a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art.998 C. civ., respectiv vinovăția, motiv pentru care a respins acest petit.
Astfel, prin ordonanța emisă la data de 09.09.2003 în dosar nr. 3993/P/1997, care potrivit art. 22 C. pr. pen. are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, s-a reținut că faptei săvârșite de angajatele pârâtei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, arătând în esență că este vătămat prin folosirea unui act fals nr. 610/1997 eliberat de P. C. H. – jud.A..
Se face trimitere la dosarul penal în care s-a pronunțat Ordonanța din 09.09.2003, de scoatere de sub urmărire penală, pe motiv că persoanele acuzate nu prezintă pericol social, deși apelantul redă altă stare de fapt.
Este nemulțumit de admiterea în parte a acțiunii.
Se cere anularea sentinței penale nr. 2203/2010 din dosar nr._/197/2010 al Judecătoriei B..
A mai solicitat tragerea la răspundere penală pentru a plăti cheltuielile de judecată iar apelantul să fie despăgubit moral și material proporțional cu contribuția pe care a avut-o la slăbirea stării de sănătate a apelantului.
Prin decizia civilă nr. 10/A/2012 Tribunalul A. a respins apelul declarat de către petentul B. I. împotriva sentinței civile nr. 309/2011 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ . Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Reclamantul a solicitat, pe calea acțiunii civile, anularea adeverinței nr. 610/13.06.1997 emisă de P. comunei H., arătând că acest document este fals.
A mai arătat în cererea introductivă că această instituție a eliberat un act fals, deși știa că numita B. D. este proprietară din anul 1998 conform certificatului de moștenitor nr.514/1989.
Acest act a făcut și obiectul cercetării penale, finalizată prin pronunțarea Ordonanței nr.3993/P/1997 din 09.09.2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B., cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.291 din Codul penal.
Apelantul este nemulțumit de durata acestor proceduri, de soluția aplicată.
În apel a arătat că se critică soluția instanței de fond pe motivul neacordării daunelor morale.
Analizând acest aspect s-a reținut că adeverința nr. 610/1997 emisă de intimată atestă că „numita B. D. nu figurează în evidențele comunei cu avere mobilă și imobilă”; a fost emisă pentru a-i servi numitei la Tribunal.
Potrivit adresei emisă către apelant în dosar nr. 3393/P/1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. reiese că la data eliberării adeverinței contestate, intimata nu a avut cunoștință că B. D. este proprietara imobilului nr. 198 din .> S-a mai arătat că, în realitate, aceasta este proprietara imobilului conform certificatului de moștenitor.
Așadar, adeverința atacată și folosită de fosta soție a apelantului în procesul de partaj nu reflectă realitatea.
Din înscrisurile depuse, a rezultat că fosta soție – B. D. – nu a adus la cunoștința organelor administrative, respectiv Primăriei, faptul că este unica proprietară a imobilului nr. 198, cu titlu de moștenire.
Așadar, adeverința a fost emisă conform situației existente în Registrul agricol la momentul solicitării emiterii ei.
Referitor la neacordarea daunelor morale și materiale în sumă de 150.000 euro reprezentând contravaloarea unui apartament, s-au reținut următoarele:
Este de necontestat faptul că prin uzul acelei adeverințe, apelantul a fost prejudiciat însă, așa cum s-a arătat și mai sus, la momentul solicitării adeverinței, intimata avea situația Registrului Agricol în care la nr.198 figura B. C.- fostul său cumnat.
Prin urmare, adeverința nu putea reflecta altă stare de fapt decât cea existentă în registru la momentul respectiv.
Pentru a opera răspunderea civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art.998 Cod civil.
Prin Ordonanța din 09.09.2003 s-a reținut că faptei săvârșite de angajatele intimatei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii – vinovăția.
În ce privește sarcina dovezii, precum și mijloacele de probă, sarcina probei revine reclamantului potrivit prevederilor art.169 Cod procedură civilă.
Prin urmare, reclamantul folosind acțiunea în daune pentru repararea prejudiciului moral, trebuie să facă dovada existenței prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit al faptei pârâtului, săvârșită de acesta cu vinovăție, cât și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul efectiv și fapta pârâtului.
Cum, în speță nu s-a dovedit vinovăția vreunei angajate a pârâtei, întrucât adeverința a fost eliberată conform înscrisurilor existente la momentul emiterii ei (Registrul agricol) nu poate opera răspunderea civilă delictuală prevăzută la art.998.999 Cod civil.
În consecință, nu au putut fi acordate nici daunele morale solicitate.
Prin urmare, apelul de față se constată a fi nefondat, urmând ca, în baza art.296 Cod procedură civilă să-l respingă.
În speță nu sunt aplicabile prevederile art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamantul B. I., fără a fi motivat în drept.
În expunerea criticilor, recurentul arată în esență că este nemulțumit că nu i s-au acordat daunele morale pentru urmările avute asupra vieții sale, înscrisul fals emis de P. H..
Intimata nu a depus întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele:
Deși recurentul nu indică niciunul din motivele de nelegalitate dintre cele prev. de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ, Curtea față de dispozițiile art. 306 alin. 3 C. proc. civ, ce obligă instanța de recurs să soluționeze recursul dacă dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prev. de art. 304 C. proc. civ., constată incidența pct. 9, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 998 – 999 C. civ.
Recurentul critică soluția instanțelor de fond pentru neacordarea daunelor morale pentru prejudiciile suferite urmare a adeverinței declarată falsă, emisă de intimată.
Aceste critici nu pot fi primite, întrucât față de situația de fapt definitiv stabilită de către instanțele de fond și care nu poate fi analizată sau modificată în prezenta
(continuarea deciziei civile nr. 357/21.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
cale de atac, potrivit căreia în cauză nu s-a făcut dovada vinovăției intimatei, a vreunui angajat a acesteia, corect s-au aplicat dispozițiile art. 998 C. civ.
Reținându-se de către instanța de apel că adeverința nr. 610/1997 a fost emisă conform situației existente în registrul agricol la momentul solicitării ei, judicios s-a reținut lipsa unuia dintre elementele ce antrenează răspunderea civilă delictuală reglementate de art. 998 – 999 C. civ, respectiv culpa.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, cu consecința acordării daunelor morale pentru prejudiciile suferite de recurent urmare eliberării adeverinței desființată de către instanța de fond, sunt necesare întrunirea cumulativă a cerințelor statuate de art. 998 – 999 C. civ, respectiv fapta prejudiciabilă, prejudiciul, culpa autorului faptei și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit și fapta pretinsă, ceea ce în speță e exclus.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ, va respinge ca nefondat prezentul recurs.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva deciziei civile nr. 10/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.06.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. - CO, semn. conf. art. 261(2) C. proc. civ. Vicepreședintele Curții de Apel C. G. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, N. P. |
Redc. C.G.N/22.06.2012
Tehn. N.P/2 ex/23.07.2012
Jud. fond – M.E.C.
Jud. apel – S. I./C. F.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 396/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
