Revendicare imobiliară. Decizia nr. 268/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 268/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 268/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 268/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător L. M. D.
Judecător D. M.
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții M. A., M. I., M. S., M. R., M. B., M. M., O. A., O. A., O. F. reprezentat legal de O. A., O. I. reprezentată legal de O. A., împotriva deciziei civile nr. 466/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin registratura instanței, concluzii formulate de intimatul reclamant B. S. M. J..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 19 mai 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL ,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2757/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dos. nr._ s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul B. S. M. J. în contradictoriu cu pârâții M. A., M. I., M. S., M. R., M. B., M. M. G., O. A., O. ARIADNA, O. F. și O. I., prin reprezentanți legali O. A. și Ariadna, și în consecință:
Au fost obligați pârâții M. A., M. I., M. S., M. R., M. B., M. M. G. să predea reclamantului spațiul din imobilul înscris în CF nr. 2233 Sibiu, nr. top 5261/14, situat în Sibiu, ., jud. Sibiu, compus din camere de 38,82 mp și 26,3 mp, bucătărie de 12,82 mp și 12,3 mp, cămară de 2,49 mp, hol de 13,69 mp, baie de 2,84 mp, WC, pivniță de 5,99 mp, hol de 2,34 mp.
Au fost obligați pârâții O. A., O. ARIADNA, O. F. și O. I., prin reprezentanți legali O. A. și Ariadna să predea reclamantului spațiul din imobilul înscris în CF nr. 2233 Sibiu, nr. top 5261/14, situat în Sibiu, ., jud. Sibiu, compus din cameră de 45,78 mp, bucătărie de 11,83 mp, cămară de 2,04 mp, hol de 8,96 mp, hol comun de 6,94 mp, baie, WC, pivniță și podest.
S-a dispus evacuarea pârâților din imobilul înscris în CF nr. 2233 Sibiu, nr. top 5261/14, situat în Sibiu, ., jud. Sibiu.
Au fost obligați pârâții M. A., M. I., M. S., M. R., M. B., M. M. G. la plata către reclamant a sumei de 2.448 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost obligați pârâții O. A., O. ARIADNA, O. F. și ONIȘPR I., prin reprezentanți legali O. A. și Ariadna la plata către reclamant a sumei de 2.448 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a constatat că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 15.05.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul B. S. M. J. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții M. A., M. I., M. S., M. R., M. B., M. M. G., O. A., O. ARIADNA, O. F. și O. I., prin reprezentanți legali O. A. și Ariadna să fie obligați parații de rang 1-5 la predea spațiul deținut in imobilul proprietatea sa, înscris in CF nr. 2233 Sibiu, cu nr. top. 5261/14 - situat in Sibiu, ., demisol, si compus din camere de 38,82 mp. si 26,30 mp, bucătărie de 12,82 mp si 12,30 mp, cămara de 2,49 mp, hol de 13,69 mp., baie in suprafața de 2,84 mp, WC, pivnița de 5,99 mp., hol in suprafața de 2,34 mp., iar pe parații de ordin 6-7 sa-i obligați sa ne predea spațiul deținut in același imobil, compus din camera de 45,78 mp, bucătărie in suprafața de 11,83 mp, cămara in suprafața de 2,04 mp, hol in suprafața de 8,96 mp, hol comun in suprafața de 6,94 mp, baie, WC, pivnița si podest, să se dispună evacuarea acestora din spațiul deținut pentru lipsa titlului legal de locațiune; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat faptul că este proprietarul tabular al imobilului casa si curte înscris in CF nr. 2233 Sibiu, cu nr. top. 5261/14, situat in Sibiu, .. In demisolul acestui imobil locuiesc trei familii, respectiv familia M. I. cu soția M. S. si fiii M. B. cu M. R., mama M. A.; M. M.; familia O. compusa din părinți si 2 copii minori ocupa tot la demisol celalalt spațiu având baia si holul comun cu primul spațiu.
Toți parații ocupa spatiile din imobil fără nici un titlu legal.
M. A. si M. M. G. au solicitat validarea contractelor lor de vânzare-cumpărare pentru spatiile deținute, contracte încheiate in baza Legii 112/1995, dar prin sentința civila nr. 9498/23.12.2004 definitiva si irevocabila din dosarul nr. 9500/2004 al Judecătoriei Sibiu li s-a respins aceasta acțiune.
Ceilalți parați au fost tolerați in spațiu de către antecesorii lor.
Potrivit art. 563 C. civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la oricare alta persoana care îl deține far a drept, iar dreptul de proprietate este pe deplin recunoscut de lege.
Reclamantul își dovedește dreptul de proprietate cu extrasul CF care dovedește ca sunt unic proprietar asupra spațiului din litigiu, dobândit prin cumpărare in anul 2002.
A tolerat timp de 10 ani locațiunea paraților in imobil, fără ca aceștia sa plătească vreo despăgubire pentru folosința bunului, in timp ce dânsul achită impozitele, potrivit certificatului anexat pentru întregul spațiu, cat si pentru terenul aferent.
Cum dreptul de proprietate este garantat, proprietarul poate oricând cere exercitarea atributelor privind posesia imobilului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563 C. civ., 274 C pr. civ.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 2631 lei, taxă judiciară de timbru și 5 lei, timbru judiciar.
În susținerea acțiunii au fost depuse în fotocopii înscrisuri (f 11-31).
Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că reclamantul B. nu este proprietar asupra întregului imobil din ., jud. Sibiu, nedeținând in proprietate încăperile pe care parații le dețin in imobil.
Reclamantul deține o parte in imobil in baza a trei contracte de vânzare-cumpărare. Primul, in ordine cronologica este cel încheiat sub nr. 3033/2002 la BNP B. R. intre reclamant si un anume Pantle Reimar Veit Christian Leonhard, prin mandatar, prin care vânzătorul înstrăina către reclamant întregile construcții compuse din 6 camere, 2 bucătarii, cămara, vestibul, pivnița si dependințe in suprafața de 180 mp. si teren de 273 mp. imobil situat în Sibiu, ., imobil dobândit cu titlu de drept restituire in untura, conform Legii 10/2001.
D. aceasta suprafața din imobil, si in componenta sus-arătata putea sa o vândă Pantle Reimar Veit Christian Leonhard, întrucât doar atât i s-a restituit în natură prin dispoziția Primarului Municipiului Sibiu nr. 1202/2002, dispoziție in acest moment definitiva.
Pe lângă suprafața de 180 mp. de construcție si 273 mp. teren, prin contractul sus-amintit reclamantul mai dobândește si 18 mp. de teren situat in Sibiu, ..
Interesant este faptul ca, deși reclamantul a înregistrat la Direcția Fiscala locala Sibiu contractul 3033/2002 cu imobile in suprafața de 180 mp. construcții si 273+18 mp. teren, din adresa Direcției Fiscale depuse la dosarul cauzei rezulta la poziția acestui imobil, achiziționat in baza acestui contract o clădire cu suprafața construita de 467,66 mp. si pivnița de 50,90 mp. si o suprafața totala de teren de 640 mp.
Al doilea contract prin care reclamantul dobândește o parte din imobil este cel încheiat sub nr. 648/2007 cu familia V., reclamantul cumpărând apartamentul in suprafața de 96,28 mp. si pivnița de 10,50 mp. si de asemenea teren de 126 mp.
Prin contractul 791/2007 reclamantul B. mai cumpăra de la familia N. 93,98 mp. apartament in clădire si pivnița de 3,32 mp. si o suprafața de teren de 126 mp.
Acestea sunt singurele părți din clădire pe care reclamantul le deține in proprietate, in suprafața construita însumata de 384 mp.
Întrucât suprafața totala construită a imobilului este de peste 650 mp. se poate lesne constata ca diferența nu este deținuta de către reclamant. Oricum, suprafețele corecte sunt cele stabilite prin expertiză. În această diferență se regăsesc si încăperile pârâților, in suprafața totala aproximativa de 194 mp.
Afirmația din considerentele acțiunii cum ca parații ocupă spatiile din imobil fără niciun titlu legal este neîntemeiata. Parații de rang 1-5 dețin contracte de vânzare cumpărare pentru încăperile pe care le folosesc încheiate in temeiul Legii 112/1995 cu Statul R. prin RAGCL, (contractul 1063/1996 si contractul 3816/1997). Aceste contracte nu au fost in niciun fel anulate, ele fiind in baza art. 45 alin. 2 indice 1 din Legea 10/2001, (alineat introdus de pct. 11 al art. I din Legea 1/2009), acte autentice si constituind titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora. De altfel, simpla lecturare a sentinței si deciziilor invocate de reclamant si depuse in anexa la acțiune, arata ca prin niciuna dintre aceste hotărâri nu s-a dispus anularea vreunui contract de vânzare-cumpărare deținut de pârâți.
Aceeași situație se regăsește si la încăperile folosite de către pârâții de rang 6-7. Contractul de vânzare-cumpărare 5079/1998 încheiat in baza Legii 112/1995, având ca obiect încăperile folosite de pârâți nu a fost in niciun fel anulat, el fiind in baza art. 45 alin. 2 indice 1 din Legea 10/2001, act autentic si constituind titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestuia.
Toate aceste contracte au fost încheiate in mod valabil, cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea 112/1995, cu mult înainte de anul 2002, anul depunerii notificării de către Pantle Reimar Veit Christian Leonhard.
În drept, au fost invocate disp. art. 115 și urm. C.p.c
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică în construcții efectuat de expert G. A. (f 160-196).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit cărții funciare 2233 Sibiu, nr. top 5261/14 (f 82) imobilul compus din casă și curte de 972 mp a intrat în anul 1983 în proprietatea Statului Român în baza Decretelor nr. 218/1960, 712/1996.
Din acest imobil RAGCL Sibiu a înstrăinat mai multe apartamente, ocazie cu care la data de 14.10.1988 a fost întabulat în cartea funciară dreptul de proprietate al numiților V. G. și M., B 6 și respectiv N. C. B. și C., B7 asupra imobilului cu nr. top 5261/14/1 și respectiv 5261/14/2.
Imobilul cu nr. top 5261/14/3 este proprietatea numitului F. T. V., conform înscrierii de CF din 27.09.2002.
La data de 19.12.2002 a fost înscris în cartea funciară sub B 12 dreptul de proprietate al numitului Pantle Reimar Veit Christian Leonhard în baza dispoziției nr. 1202/2002 a Primăriei Mun. Sibiu, dispoziție (f 101, 102) în care se arată faptul că se restituie în natură imobilul compus din construcții alcătuite din 6 camere, 2 bucătării, cămară, baie, vestibul, pivniță și dependințe în suprafață totală de 180 mp precum și teren în suprafață de 273 mp situate administrativ în ..
La art. 2 din dispoziția nr. 1202/16.12.2002 a fost respinsă cererea de restituire în natură pentru apartamentele identificate în CF nr. 2233 Sibiu, nr. top 5261/14/1, 5261/14/2, 5261/14/3, apartamente pentru care s-au stabilit măsuri reparatorii.
Din lecturarea conținutului dispoziției nr. 1202/2002 a Primăriei Mun. Sibiu reiese foarte clar și fără nici un fel de dubiu faptul că numitului Pantle Reimar Veit Christian Leonhard i-a fost restituit în natură întreg imobilul din Sibiu, . excepție făcând cele trei apartamente identificate cu nr. top 5261/14/1, 5261/14/2, 5261/14/3.
La data de 20.12.2002 (f.103) reclamantul dobândește prin cumpărare întregile construcții identificate în dispoziția nr. 1202 de la Pantle Reimar Veit Christian Leonhard, pentru ca ulterior, respectiv la data de 30.03.2007 și 20.04.2007 reclamantul să dobândească dreptul de proprietate și asupra apartamentelor deținute de N. C. și V. G. (f 104-109).
Foarte important de menționat este faptul că în urma unei acțiunii de rectificare de carte funciară soluționate prin sentința civilă nr. 895/13.02.2008 a Judecătoriei Sibiu, irevocabile la data de 31.03.2008 s-a dispus radierea înscrierii de sub B 2 din CF nr. 2233 Sibiu, nr. top 5261/14 reținându-se în concluziile hotărârii faptul că Statul Român nu mai deține în proprietate nici o cotă din imobilul din Sibiu, . deoarece Statul a vândut în baza Legii nr. 112/1995 trei apartamente chiriașilor cu terenul aferent, iar prin Dispoziția nr. 1202/2002 Primăria a restituit moștenitorului fostului proprietar restul imobilului.
Prin urmare, conform evidenței de carte funciară nr. 2233 Sibiu, nr. top 5261/14 reclamantul deține cota de 91,75% din imobil, iar numitul F. T. V. deține cota de 8,25%.
În privința pârâților este de observat faptul că pârâta M. A. a încheiat cu RAGCL Sibiu contractul de vânzare cumpărare nr. 1063/1996 (f 85), pârâta M. M. G. a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 3816/1997 (f 87), iar numiții H. V. și H. Janin au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 5079/1998(f 89), toate cele trei contracte nefiind înscrise în cartea funciară.
După un întreg ciclu procesual în care titularii celor trei contracte de vânzare cumpărare neîntabulate au solicitat anularea Dispoziției nr. 1202/2002 a Primăriei Mun. Sibiu (sentința civilă nr. 9498/2004 a Judecătoriei Sibiu irevocabilă prin decizia civilă nr. 1083/A/2005 a Curții de Apel A. I., filele 18-26) s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 115/1995 (nr. 1063/1996, nr. 3816/1997, nr. 5079/1998) nu sunt acte translative de proprietate deoarece potrivit art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938 drepturile reale se dobândesc doar dacă constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară, situație ce nu se găsește în prezenta cauză.
Se mai reține faptul că pârâții au stat în pasivitate și cum dovada dreptului de proprietate se face cu cartea funciară, în mod corect Primăria Mun. Sibiu a emis dispoziția nr. 1202/2002 la notificare fiind atașat extras de CF din care rezulta că proprietar este Statul Român, iar numitul Pantle Reimar Veit Christian Leonhard a făcut dovada trecerii în mod abuziv a acestui imobil din proprietatea sa în cea a Statului Român.
Este de subliniat faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1202 C. civil și cea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, conform art. 1200 pct. 4, 1202 alin. 2 C. civil. Dacă în manifestarea de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extrinsec, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civil, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Prin urmare, dispozițiile instanțelor din sentința civilă nr. 9498/2004 a Judecătoriei Sibiu irevocabilă prin decizia civilă nr. 1083/A/2005 a Curții de Apel A. I. (prin care s-a stabilit că actele de vânzare cumpărare încheiate cu RAGCL neîntabulate nu sunt acte translative de proprietate), precum și din sentința civilă nr. 895/13.02.2008 a Judecătoriei Sibiu, irevocabile la data de 31.03.2008 (prin care a fost radiată înscrierea de sub B2 din CF 2233 Sibiu) au intrat în puterea de lucru judecat motiv pentru care potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 C. civil prezumția puterii de lucru judecat are caracter absolut, prin urmare nu se poate introduce o nouă acțiune prin care să se pretindă stabilirea contrariului sau să se înfrângă ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Nu poate fi primită apărarea pârâților potrivit căreia reclamantul nu este proprietar asupra întregului imobil ci numai asupra unei suprafețe de 384,08 mp atâta timp cât în carte funciară reclamantul este întabulat asupra întregului imobil în cotă de 91,75% și mai mult, așa cum s-a subliniat anterior, a fost stabilit cu putere de lucru judecat faptul că pârâții nu dețin acte translative de proprietate.
Într-adevăr expertul G. A. a reținut în cuprinsul raportului de expertiză faptul că suprafața utilă construită totală pe care reclamantul o deține conform datelor din contractele de vânzare cumpărare este de 432 mp, în timp ce suprafața utilă totală este de 778,48 mp, însă diferența de suprafață în plus față de evidențele de CF, susține expertul, este cuprinsă în cota indiviză de 91,75 %.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța constată faptul că potrivit evidenței de carte funciară reclamantul deține cota de 91,75% din imobil, iar numitul F. T. V. deține cota de 8,25%, în timp ce pârâții nu au făcut dovada vreunui titlu de proprietate valabil asupra încăperilor pe care le ocupă din imobilul situat în Sibiu, .. Potrivit art. 563 cod civil proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept, iar potrivit art. 44 din Constituția României dreptul de proprietate este garantat, nimeni neputând fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.
Cum în prezenta cauză pârâții nu a făcut dovada vreunui titlu valabil, instanța a constatat faptul că acțiunea reclamantului de revendicare este întemeiată.
Împotriva hotărârii au declarat recurs, calificat ca fiind apel, pârâții M. A., M. I., M. S., M. R., M. B., M. M. G., O. A., O. ARIADNA, O. F. și O. I. solicitând desființarea ei în tot ca netemeinică și nelegală și judecând să fie respinsă acțiunea reclamantului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
S-a solicitat și suspendarea executării hotărârii atacate în baza art. 300 alin. 2 C., cerere care nu a mai fost susținută urmarea calificării căii de atac.
În motivare s-a susținut calificarea căii de atac ca fiind apel precum și excepția insuficientei timbrări a acțiunii, aspecte soluționate prin încheierile de ședință.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatului reclamant B. pe considerentul că acesta nu este proprietar asupra întregului imobil situat în Sibiu, ., neavând în proprietate apartamentele pe care le dețin în imobil. Arată că deși instanța de fond constată care au fost spațiile restituite în natură prin dispoziția nr. 1202/2002 a Primarului mun. Sibiu și suprafața lor, în mod inexplicabil reține că reiese foarte clar și fără nici un dubiu că antecesorului intimatului B. i-a fost restituit în natură întregul imobil, excepție făcând cele 3 apartamente întabulate pe numele foștilor chiriași V., N. și F., cu toate că prin scăderea din suprafața totală de 778,48 mp a suprafeței de 180 restituită în natură și a suprafeței de 318,65 mp cumpărată de la V. și N., rezultă o diferență de 279,83 mp, din care apelanții ocupă aproximativ 200 mp. Nu este un argument „important” că Statul Român nu mai deține nici o cotă din imobil deoarece nu înseamnă că tot imobilul îi aparține reclamantului B..
Apelanții arată că nu înțeleg cum pe baza contractului depus, din adresa Direcției Fiscale aflată la dosarul cauzei, rezultă că suprafața construită, deținută de intimat, este de 467,66 mp și pivniță de 50,90 mp, iar cea a terenului este de 640 mp. Întrucât suprafața totală construită a imobilului este de 778,48 mp conform expertizei, se poate lesne constata că diferența nu este deținută de intimat și se regăsesc în această diferență și apartamentele lor în suprafață de aproximativ 200 mp, pentru care dețin contracte de vânzare cumpărare încheiate cu Statul Român prin RAGCL Sibiu care nu au fost în nici un fel anulate și sunt acte autentice ce constituie titlu de proprietate valabil și opozabil conform art. 45 (2)1 din Legea nr. 10/2001. Așa fiind în mod eronat s-a reținut în sentință că nu sunt acte translative de proprietate ignorând dispozițiile Legii nr. 1/2009.
Susțin că expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză confirmă că rămâne o suprafață de 279,83 mp care nu este proprietatea reclamantului, din care apelanții folosesc circa 20 mp.
Interpretarea dată acestei expertize de către instanța de fond este netemeinică și nelegală prin invocarea unei cote de 91,75% cu care reclamantul B. apare întabulat în C.F., fără a se dovedi cum a fost înscrisă această cotă, în lipsa oricăror documente care să conțină date și explicații privind modul de determinare al cotelor părți, în condițiile în care chiar expertul opinează că există posibilitatea unei erori materiale de calcul și înscrierea în C.F. a acestei cote-părți indivize. Mai precizează că un apartament în care locuiesc pârâții O. a fost vândut familiei H. care însă nu a fost chemată în judecată.
În drept invocă art. 299 și următoarele C..
Prin întâmpinare intimatul B. S. M. J. solicită respingerea căii de atac promovate, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 466/2014 Tribunalul Sibiu a respins apelul pârâților.
În considerentele deciziei s-au reținut următoarele:
Potrivit Legii nr. 7/1996 dovada dreptului de proprietate se face cu înscrierea în cartea funciară și întrucât această înscriere nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească, este pe deplin valabilă, așa încât intimatul reclamant poate exercita toate atributele dreptului său de proprietate asupra cotei părți de 91,75% din imobil. D. un singur alt proprietar mai deține un apartament în acest imobil, respectiv F. T. cu o cotă parte de 8,25%.
Încercarea apelanților de a justifica alte limite ale proprietății dobândite de intimatul reclamant, exploatând disp. art. 1 din dispoziția nr. 1202/2002 a Primarului mun. Sibiu, pentru a demonstra că nu are nici un drept asupra apartamentelor pe care le dețin cu contracte de vânzare cumpărare valabil încheiate, nu poate fi primită, întrucât pe de o parte compunerea descrisă la acest articol nu se regăsește în preambulul (considerentele) dispoziției, care dimpotrivă, se referă la întregul imobil cu excepția a trei apartamente înscrise în același C.F. și pentru care, prin art. 2 din dispoziție, a fost respinsă cererea de restituire în natură. Pe de altă parte, în C.F. nr. 2233 Sibiu nr. top. 5261/14 în care se menționează la art. 1 din dispoziție că este înscris imobilul restituit în natură, nu a fost notată compunerea imobilului, așa încât descrierea din dispoziție nu are nici un suport real. Mai mult, apelanții de față fiind conștienți că și apartamentele lor au fost restituite în natură, au atacat atât dispoziția cât și încheierea de întabulare nr._/19.12.2002 dar prin sentința civilă nr. 9498/2004 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă, acțiunea lor a fost respinsă.
Prin urmare, raportat la identificarea imobilului prin art. 1 din dispoziție ca fiind cel înscris în C.F. nr. 2233 Sibiu, nr. top. 5261/14, coroborată cu art. 2 și preambulul dispoziției, în mod corect instanța de fond a concluzionat că s-a restituit întregul imobil, excepție făcând doar cele 3 apartamente vândute foștilor chiriași și întabulate de aceștia în C.F..
Faptul că în considerentele sentinței atacate s-a reținut ca fiind importantă sentința civilă nr. 895/2008 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului înscris sub B2 din C.F. mai sus menționat, nu atrage vreun viciu al hotărârii, nefiind singurul argument care a stat la baza soluției pronunțate. Motivul esențial a fost prezumția lucrului judecat care operează în cauză raportat la sentința civilă nr. 9498/2004 a Judecătoriei Sibiu prin care a fost respinsă acțiunea formulată de apelanții de față pentru valorificarea contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu RAGCL Sibiu.
Direcția Fiscală Locală a înregistrat proprietatea intimatului reclamant B. S. M. J. având în vedere proprietarii înscriși în C.F. la care dealtfel face referire în adresa nr._/31.08.2012 aflată la f. 80-81 dosar fond, iar pe baza actelor prezentate a calculat suprafețele reale deținute de acesta din casă și teren în vederea impozitării.
Potrivit acestei adrese suprafața construită însumată aflată în proprietatea intimatului, desfășurată pe mansardă, parter, demisol și pivniță, este în total de 602,21 mp utili. Fiind bazată pe date concrete este neîndoielnic mai exactă decât suprafețele avute în vedere de apelanți în calculele efectuate, pornind de la suprafața de 180 mp restituită în natură plus 318,65 mp cumpărată de la V. și N.. De la aceste din urmă suprafețe pornește și calculul expertului G. A. atunci când afirmă că suprafața deținută de intimat este de 432 mp conform datelor din contractele de vânzare cumpărare, dar tot acesta precizează că prin citirea strictă a evidenței de C.F., respectiv C.F. extenso al imobilului, în cota de 91,75% este inclusă toată suprafața utilă construită, mai puțin cea aflată în proprietatea lui F. T. în cotă de 8,25%. Aceasta este concluzia expertului reprodusă în considerentele sentinței atacate și nicidecum nu este interpretarea instanței de fond.
C. de 91,75% a fost înscrisă cu ocazia apartamentării în continuare a imobilului de sub A+1 pe baza documentației cadastrale avizată de OCPI Sibiu, după cum se poate citi în C.F. nr. 2233 Sibiu, prin încheierea nr._/06.05.2011 C.F. care nu a fost atacată de apelanții pârâți.
Faptul că instanța de fond nu s-a referit la disp. L.nr. 1/2009 nu este determinant în ce privește soluția pronunțată, având în vedere că în baza dispoziției de restituire în natură a imobilului rămasă definitivă, beneficiarul s-a întabulat în C.F.încă din anul 2002, deci înainte de apariția acestei legi.
Concluzia că contractele de vânzare cumpărare deținute de apelanți, deși valabile, nu sunt acte translative de proprietate a fost reținută încă prin hotărârile judecătorești anterioare și irevocabile și prin urmare nu sunt opozabile intimatului reclamant.
În acest sens se poate citi din decizia nr. 1083/06.07.2005 a Curții de Apel A. I. pag. 6 al. 4, așa încât nu a avut interesul să le atace deoarece nu i-au produs nici o vătămare.
În cauza de față s-a formulat o acțiune în revendicare, solicitându-se în subsidiar și evacuarea locatarilor care ocupă spațiile revendicate, motiv pentru care au fost chemați în judecată persoanele care locuiau efectiv în imobil. D. în cazul în care s-ar fi atacat contractele de vânzare cumpărare se impunea ca procesul să se poarte și în contradictoriu cu numiții H. V. și Janin care erau titularii de contract și nu numai cu fam. O. care locuiește în apartamentul vândut acestora de RAGCL Sibiu.
Împotriva acestei decizii au declarat apel pârâții M. A., M. I., M. S., M. R., M. B., M. M. G., O. A., O. ARIADNA, O. F. și O. I. solicitând în temeiul art. 304 alin. 1 pct. 7,8 și 9 Cod proc. civ. modificarea acesteia și a sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a dat atât fondului litigiului cât și normelor de drept procesual și material aplicabile în speță o interpretare eronată și subiectivă.
Sub un prim motiv de recurs arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, Instanța de apel a reluat cu aproape aceleași cuvinte considerentele hotărârii fondului și nu a cercetat în detaliu starea de fapt și probatoriul administrat. Instanța fondului nu s-a pronunțat asupra excepției insuficienței timbrării a acțiunii principale și nici asupra lipsei calității procesuale active a reclamanților și a încadrat greșit cale de atac.
Consideră că deși în dispoziția 1202/2002 a Primăriei Municipiului Sibiu este inserată întreaga suprafață restituită către Pantle și cumpărată ulterior de Baune, respectiv 180 mp, instanța reține „inexplicabil” că numitului Pantle i-a fost restituit întreg imobilul din Sibiu, . cu excepția celor trei apartamente identificate cu top 5261/14/1, 5261/14/2, 5261/14/3 în condițiile în care expertiza efectuată în cauză stabilește că există o diferență de 279,83 mp ce nu a fost restituită și din care pârâții ocupă aproximativ 200 mp Tribunalul nu putea invoca faptul că statul român nu mai deține nicio cotă din imobil pentru că asta nu înseamnă că tot imobilul îi aparține reclamantului, deoarece acesta a fost vândut, pe bucăți chiriașilor.
Cel de-al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit al acestuia. Sub acest aspect se arată că reclamantul nu este proprietar asupra întregului imobil, nedeținând în proprietate încăperile pe care pârâții le dețin în imobil.
Numitul Pantle Reimet Veit Christian Leonhard nu putea vinde decât „ întregile construcții compuse din 6 camere, 2 bucătării, cămara, vestibul, pivniță și dependințe în suprafață de 180 mp și teren de 273 mp, întrucât doar atâta i s-a restituit prin dispoziția Primarului 1202/2002.
Reținerea instanței de fond în sensul că toți pârâții ocupă spațiul din imobil fără nici un titlu legal apreciază că este fără temei veridic, deoarece pârâții dețin contracte de vânzare-cumpărare pentru încăperile pe care le folosesc în temeiul Legii 112/1995 care nu au fost în nici un fel anulate, ele fiind acte autentice și constituind titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora conform art. 45 alin. 2 indice 1 din Legea nr. 10/2001.
În privința cumpărătorilor H. V. și H. Janin, al căror apartament este folosit de pârâții O., arată că aceștia nu au fost chemați în judecată în dosarul de față.
Invocă ca și motiv de recurs și faptul că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Cele trei contracte sunt acte autentice, titluri de proprietate opozabile, astfel că nu se poate afirma că nu sunt acte translative de proprietate. Motivarea instanței de apel este simplistă și contradictorie atunci când se afirmă că dispozițiile Legii 1/2009 nu ar fi determinante în ce privește soluția pronunțată de instanța fondului. Astfel hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la natura pricinii deduse judecății.
Expertiza efectuată în cauză arată că reclamantul B. deține doar suprafața de 432 mp din suprafața totală de 778,48 mp a întregului imobil, rămânând o suprafață de 279,83 mp care nu este proprietatea reclamantului și din care pârâții folosesc aproximativ 200 mp. Această expertiză nu este luată în considerare de instanța de apel, care a avut în vedere doar cota de 91,7% cu care reclamantul apare întabulat în CF, fără însă ca acesta să poată dovedi în timpul procesului cum s-a ajuns să fie înscrisă în CF această cotă. Instanța fondului invocă susțineri ale expertului care nu se regăsesc în raportul de expertiză, împrejurare necenzurată în nici un fel de instanța de apel.
Apreciază că, din lecturarea celor două opinii, a expertului și a instanței se poate observa evidenta interpretare eronată, flagrant netemeinică, de către instanță, a concluziilor expertizei ordonate în cauză, instanța de apel necenzurând în nici un fel această greșită interpretare.
Consideră că, dacă probele administrate în cauză ar fi fost corect, nepărtinitor și obiectiv apreciate de către instanțele de fond și de apel, ar fi condus la pronunțarea unei soluții de respingere ca neîntemeiată și nedovedită a acțiunii, instanța susținându-și soluția, în mod inadmisibil, prin prezumții, deducții și aprecieri în afara contextului și a probatoriului.
În drept invocă disp. Art. 299 și urm, art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod proc. civ.
Solicită cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul intimat B. Sthephan M. J. a solicitat respingerea recursului.
Arată că Tribunalul Sibiu a luat în discuție insuficienta timbrare și a dispus ca ambele părți să o achite, astfel că insuficienta timbrare nu mai poate constitui motiv de recurs.
Reclamantul are calitate procesuală activă dovedită cu extrasul CF și cu celelalte înscrisuri și hotărâri judecătorești prin care s-au respins cerereile pârâților de constatare a faptului că au dobândit dreptul de proprietate asupra spațiilor deținute și s-a respins cererea de întabulare.
Sub aspectul suprafeței cumpărate de reclamant se susține că în raportul de expertiză s-a precizat în mod clar că suprafața spațiilor deținute de recurenți se înscrie în cota de 91, 75% deținută de reclamant, iar susținerea recurenților peste părerea specialistului nu poate fi primită.
Legat de faptul că contractele de vânzare-cumpărare ale pârâților ar constitui titluri valabile arată că, cu privire la acestea intervine efectul pozitiv al lucrului judecat, cu referire la constatarea din sentința civilă nr. 9498/2004 a Judecătoriei Sibiu în sensul că aceste contracte neîntabulate în cartea funciară nu sunt acte translative de proprietate.
Mai arată că acțiunea în revendicare este îndreptată, întotdeauna împotriva posesorului neproprietar astfel că nu se impunea chemarea în judecată a numiților H., ci a persoanelor care folosesc spațiul, familia O..
Se mai precizează că instanța de apel arată foarte concis și elocvent că recurenții nu au făcut dovada unui titlu de proprietate valabil pentru încăperile pe care le folosesc, contractele fiind constatate irevocabil că nu sunt titluri de proprietate, iar în afara acestora nu pot invoca alt titlu și nici nu pot susține contrariul datorită efectului pozitiv al puterii lucrului judecat.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
În motivarea hotărârii atacate instanța de apel analizează toate motivele de apel invocate de pârâți raportând susținerile acestora la actele și probele dosarului, într-o modalitate concisă, suficientă pentru a face posibil controlul de legalitate pe care trebuie să îl exercite instanța de recurs și pentru a justifica soluția pe care a adoptat-o.
Pârâții recurenți nu arată în mod concret care este proba neanalizată de instanța de apel, iar faptul că nu s-a analizat în detaliu starea de fapt și probatoriul nu poate constitui motiv de nelegalitate, atâta timp cât cerințele art. 261 pct. 5 Cod proc. civ. sunt îndeplinite, astfel cum s-a reținut mai sus.
În consecință, nu se poate reține faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Excepția insuficientei timbrări a acțiunii a fost analizată de instanța de apel, iar în fața acestei instanțe, chiar apelanții, prin concluziile scrise relevă faptul că această problemă a fost luată în discuție de Tribunal, care a reglementat taxa de timbru corectă de achitat atât în ceea ce privește reclamantul, cât și în ceea ce privește pârâții. Dealtfel, recurenții nu expun nicio critică cu referire la această excepție, astfel că instanța de recurs nu are ce aspect de legalitate să verifice cu referire la aceasta.
În ceea ce privește justificarea de către reclamant a calității procesuale active, respectiv a dreptului de proprietate asupra apartamentelor ocupate de pârâți, Curtea consideră că în analizarea acestora hotărâtoare sunt dispozițiile irevocabile ale sentinței nr. 9498/2004 a Judecătoriei Alba Iulia.
Prin această sentință s-a respins acțiunea formulată de reclamanții titulari ai contractelor de vânzare-cumpărare în baza Legii 112/1995 ai apartamentelor ce fac și obiectul litigiului de față pentru anularea dispoziției de restituire în baza Legii 10/2001, a încheierii de întabulare a acestei dispoziții, cât și a contractului de vânzare încheiat între Pantle Raimar Veit Christian L. și B. S. M. J. și a încheierii de întabulare a acestui contract în cartea funciară în favoarea lui B. S..
Pentru a ajunge la această soluție instanța a analizat titlurile de care se prevalau părțile și a constatat că la data emiterii dispoziției nr. 2102/06.12.2012 prin care s-a restituit imobilul în baza Legii 10/2001 numitului Pantle Raimar Veit Christian L. erau încheiate contractele nr. 5079/1998, 3816/1997 și 1846/1997, însă dreptul de proprietate asupra locuințelor ce făceau obiectul acestor contracte nu a fost întabulat în cartea funciară, iar conform art. 17 alin. 1 din Legea nr. 115/1938 drepturile reale se pot dobândi doar dacă constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.
S-a apreciat că, întrucât la momentul notificării formulate în baza Legii 10/2001 apartamentele în litigiu erau încă la dispoziția Statului român, dispoziția 1202/2002 a Primarului Mun. Sibiu privind restituirea în natură a acestor locuințe către persoana îndreptățită este conformă dispozițiilor art. 9 alin. 1, art. 20 alin. 3 din Legea 10/2001, nefiind aplicabile dispozițiile art. 18 lit. D din același act normativ.
Cererea reclamanților din acel dosar de constatare a dobândirii prin cumpărare a apartamentelor în litigiu s-a reținut a fi inadmisibilă față de dispozițiile art. 111 Cod proc. civ.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3033/2002 încheiat între Pantle Raimar Veit Christian L. și B. S. M. J. s-a constatat că acesta s-a întocmit în condițiile art. 948 C.civ. și ale art. 17 din legea nr. 115/1938, la momentul întocmiri lui pârâtul fiind proprietarul tabular al imobilului ce a făcut obiectul vânzării, dreptul de proprietate astfel dobândit de către cumpărătorul B. fiind înscris în CF 2233 Sibiu sub B13.
În consecință s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a acestui contract întrucât a rămas valabil și producea efecte la data înstrăinării.
D. urmare s-a respins și cererea de anulare a încheierii de întabulare nr._ din 24.12.2002.
În temeiul art. 17,45 din Legea nr. 115/1938 s-a respins și cererea de întabulare a drepturilor de proprietate ale reclamanților asupra apartamentelor în litigiu în litigiu cu titlu de cumpărare, o astfel de înscriere nefiind posibilă în condițiile în care proprietarul tabular exclusiv continuă să fie pârâtul B. S. M. J..
Această sentință a rămas irevocabilă în urma respingerii căilor de atac prin deciziile 1083/A/2005 și 1151/2005 ale Curții de Apel A. I..
Instanțele fondului și a apelului au reținut că cele stabilite prin sentința civilă 9498/2004 a Judecătoriei Sibiu se impun cu putere de lucru judecat în speța de față.
Puterea lucrului judecat este consacrată că prezumție legală absolută de adevăr, fiind efectul cel mai important al actului jurisdicțional.
Puterea lucrului judecat asigură îndreptățirea părții de a se prevala de constatările jurisdicționale ale instanței pentru a nu aduce într-o nouă judecată alte consecințe juridice ale unei situații consacrate juridicește precum și interdicția de a reînoi același litigiu soluționat anterior și imposibilitatea de a repune în discuție verificarea jurisdicțională înfăptuită cu privire la un raport juridic substanțial.
Ceea ce este esențial atunci când se repun în discuție chestiuni discutate într-u litigiu anterior este să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, în sensul că drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie contrazise prin hotărârea ulterioară.
Ori, în cauză, astfel cum rezultă din expunerea celor reținute prin sentința din 2004, au fost tranșate în mod irevocabil aspectele referitoare la validitatea titlurilor reclamantului, respectiv ale pârâților, reținându-se că aceștia din urmă nu dețin titluri valide de proprietate, contractele de vânzare-cumpărare de care pârâții recurenți se prevalează în dosarul de față neputând fi valorificate în acel dosar, deoarece nu erau întabulate în CF. În privința reclamantului s-a reținut foarte clar că acesta este proprietar tabular al imobilului restituit în baza dispozițiilor nr. 2102/2002, inclusiv a celor trei apartamente deținute de pârâții din dosarul de față.
În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a reținut că în beneficiul reclamantului B. S. M. J. operează principiul puterii de lucru judecat care dă dreptul unei părți de a se prevala de dreptul recunoscut anterior în favoarea sa.
Aceasta, deoarece, în cazul în care una dintre părți invocă în proces o împrejurare care s-a stabilit cu putere de lucru judecat într-un proces anterior, instanța va trebui să considere acea împrejurare ca fiind dovedită pe deplin, fără a putea stabili o situație contrară, pentru că, altfel, s-ar ajunge la negarea drepturilor recunoscute prin acea hotărâre.
În aceste condiții se va reține că este pe deplin justificată calitatea procesuală activă a reclamantului, acesta fiind proprietar inclusiv al apartamentelor deținute de pârâți, iar aspectele relevate de recurenți cu referire la întinderea obiectului dispoziției de restituire, la existența unei diferențe de 279, 83 mp care nu ar fi proprietatea reclamantului cât și la faptul reținut de instanță că Statul român nu mai deținea în anul 2008 nicio cotă de proprietate, sunt lipsite de relevanță și nu se mai impune analizarea lor.
Tot raportat la constatarea din sentința din 2004 referitoare la faptul că reclamantul este proprietar al apartamentelor din litigiul de față iar pârâții nu dețin titluri valide, se rețin a fi inutil a fi examinate și susținerile recurenților expuse sub pct. II al motivelor de recurs referitoare la faptul că reclamantul nu deține în proprietate încăperile recurenților.
A discuta care este întinderea obiectului dispoziției de restituire emise în baza Legii 10/2001 și al contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia reclamantul s-a întabulat în CF și dacă contractele de vânzare – cumpărare ale pârâților constituie titluri de proprietate, deoarece nu au fost anulate, înseamnă a repune în discuție chestiuni tranșate în hotărârea judecătorească din anul 2004, ceea ce este inadmisibil în situația în care s-a reținut puterea de lucru judecat a acelei sentințe cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului asupra apartamentelor pârâților.
Cele stabilite prin sentința din 2004 nu pot fi reevaluate nici din perspectiva unor texte de lege prevăzute de legislația ulterioară pronunțării hotărârii, astfel că nu pot fi primite susținerile recurenților referitoare la faptul că actele lor de vânzare-cumpărare constituie titluri de proprietate în baza art. 45 alin. 2 indice 1 din legea 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009.
În contextul în care pe de o parte s-a stabilit irevocabil că actele de vânzare ale recurenților nu transferă proprietatea iar, pe de altă parte încheierea de carte funciară prin care s-a întabulat dreptul de proprietate al reclamantului asupra cotei de 91,75% nu a fost atacată, neputând fi pusă în discuție cota acestuia de proprietate și modul în care s-a ajuns la aceasta în dosarul de față, Curtea apreciază că nu pot fi examinate în cauza de față nici susținerile recurenților referitoare la modul în care s-a interpretat de către instanțe expertiza topografică întocmită în cauză sub aspectul întinderii cotei reclamantului și a faptului că acesta nu ar fi proprietar al spațiilor deținute de pârâți.
Față de toate aceste considerente se rețin a fi nefondate și motivele de recurs prin care se invocă faptul că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura și înțelesul lămurit al acestuia și că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
(continuarea deciziei civile nr. 268/2015 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru considerentele expuse, constatând că nu poate fi identificată nicio situație care să se încadreze în motivele de nelegalitate invocate de către recurenți și prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod proc. civ., Curtea, în baza art. 312 Cod proc.civ. va respinge ca nefondat recursul de față.
În baza art. 274 Cod proc.civ. recurenții vor fi obligați să achite intimatului suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat(f. 28-29).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții M. A., M. I., M. S., M. R., M. B., M. M., O. A., O. A., O. F. și O. I. împotriva deciziei civile nr. 466/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .
Obligă recurenții să plătească intimatului B. S. M. J. suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.05.2015.
Președinte, M. F. C. | Judecător, L. M. D.-C.O. semn. conf. art. 261 alin. 2 C.P.C. vicepreședintele Curții de Apel A. I. M. M. A. | Judecător, D. M. |
Grefier, N. P.-C.O. semn. conf. art. 261 alin. 2 C.P.C. grefier șef M. R. |
Redc./Tehnored. D.M./13.07.2015
Tehn.U.C.2 ex./14.07.2015
Jud. fond – A. D.
Jud. apel – M. B./M. Ț.
| ← Anulare act. Decizia nr. 340/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 86/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
