Uzucapiune. Decizia nr. 328/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 328/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 328/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 328/2015
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător A. Doriani
Judecător M. M. C.
Grefier S. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta W. G. împotriva deciziei civile nr. 92/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția I Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse chitanțele cu care recurenta pârâtă a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
De asemenea, învederează că la 18.06.2015, la dosar a fost depusă întâmpinare din partea intimatului reclamant M. Mediaș reprezentat prin P. și nu au fost înregistrate alte cereri.
Instanța constată că întâmpinarea a fost depusă cu respectarea termenului legal, iar prin aceasta a fost invocată excepția netimbrării recursului. Avându-se în vedere că la dosar s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, respinge excepția netimbrării recursului.
Avându-se în vedere că atât recurenta cât și intimata reclamantă prin întâmpinarea formulată solicită judecarea cauzei în lipsă și nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 228/24 februarie 2014 a Judecătoriei Mediaș a fost admisă în parte acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamantul M. Mediaș, în contradictoriu cu pârâții: R. T., prin mandatar G. W. –M., W. G., prin mandatar W. –M. G., Minden, W. H., și K. B. A., în calitate de succesori ai pârâtei ( decedată) W. H., T. S., Ritha T. și S. H., în calitate de moștenitori ai pârâtului ( decedat ) S. F. - toți pârâții anterior menționați în calitate și de succesori ai defunctei R. Matilde - și J. Friederic Kurt în calitate de moștenitor al defunctei Frank Hedwig ( căs. J.).
Au fost respinse cererile reconvenționale formulate de reclamanții reconvenționali W. H. (decedată), prin mandatar W. H., W. G., prin mandatar W.- M. G., și R. Teodore.
S-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului –casă de locuit și teren, situat adm. în Mediaș .. 5 jud. Sibiu, înscris în prezent în C.F. Mediaș nr. 6131 A ( transcris din 1969 B), nr. top actual: de la ( 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1 ) I – la (1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1) XI ( 11 apartamente ), înscrise în foaia A de avere sub nr. de ordine A+1, A+2, A+3, A+4, A+5, A+6,A+7, A+8,A+9, A+10, A+11, înscris inițial în C.F. nr. 1969 Mediaș; s-a constatat edificarea de către reclamant, pe terenul situat adm. în Mediaș .. 5 jud. Sibiu, înscris în C.F. nr._ Mediaș ( provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 6044), nr. top. 1139/1/2/2/1, 1140/1/2/2/1, 1139/3/2/1, cu supraf. de 648 mp, a 4 apartamente – 2 apartamente situate în corpul de clădire C3, iar 2 apartamente în continuarea corpului de clădire C1-, identificate în raportul de expertiză (completat) și schița topografică anexată, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre; s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului situat adm. în Mediaș .. 5 jud. Sibiu, constând în teren în supraf. de 648 mp, înscris în C.F. Mediaș nr._ ( provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 6044), nr. top. 1139/1/2/2/1, 1140/1/2/2/1, 1139/3/2/1, cu o valoare de circulație de 117.000 lei ( echivalentul a 26.700 euro), deținut în indiviziune de reclamant și defuncta Frank Hedwig (căs. J.), în cote de ½ fiecare, prin atribuirea imobilului în natură reclamantului; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului J. Friederic Kurt- în calitate de moștenitor al defunctei Frank Hedwig, cu titlu de sultă, suma de_ lei (echivalentul sumei de_ euro), în termen de 2 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri; s-a dispus anularea încheierilor de C.F. nr.: 1206/19.06.1978 și respectiv 1392/1961 și sistarea cărților funciare: C.F. Mediaș nr._ ( C.F. vechi 9328 Mediaș ), C.F. Mediaș nr. 1969 B și C.F. Mediaș nr. 6131; s-a dispus rectificarea suprafeței imobilului înscris în C.F. 1969 Mediaș, de la 1656 mp. la 1534 mp., după cum urmează: nr. top. 1135, de la 594 mp. la 554 mp. / nr. top. 1136, de la 464 mp. la 432 mp. / nr. top. 1139/1/2/1, 1140/1/2/1, de la 598 mp. la 548 mp /, precum și a imobilului înscris în C.F. nr._ Mediaș ( transcris din C.F nr. 6044), cu nr. top. 1139/1/2/2/1, 1140/1/2/2/1, 1139/3/2/1, de la 648 mp. la 594 mp; alipirea imobilelor cu nr. top. 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1 din C.F. Mediaș nr. 1969 cu imobilul cu nr. top. 1139/1/2/2/1, 1140/1/2/2/1, 1139/3/2/1 din C.F. Mediaș nr._ ( transcris din C.F nr. 6044), precum și notarea corpului de proprietate C3 – casă și anexă, pe imobilul nou format rezultat din alipire; s-a dispus întabularea în cartea funciară în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra întregului imobil –teren și construcții, situat adm. în Mediaș .. 5 jud. Sibiu, după efectuarea lucrării cadastrale asupra întregului imobil; s-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere nr. 2 din acțiunea introductivă aflată la fila 2 din dosar; a fost respinsă cererea reclamantei având ca obiect apartamentarea corpurilor de proprietate C1, C2 și C3, conform folosinței actuale și a contractelor de închiriere; au fost obligați pârâții: R. T., W. G., W. H., R. U. A. și K. B. A. la plata sumei de 10.939,82 lei, iar pârâtul J. Friederic Kurt la plata sumei de 1.860 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Imobilele din litigiu sunt situate administrativ în Mediaș .. 5 jud. Sibiu.
Imobilul cu privire la care reclamantul solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, apare înscris în prezent, conform expertizei topografice efectuate în cauză și extraselor C.F. anexate, în C.F. Mediaș nr. 6131 A ( transcris din c.f. nr. 1969 B), cu nr. topo. actual: 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1 ) I – la (1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1) XI ( 11 apartamente ), înscrise în foaia A de avere sub nr. de ordine A+1, A+2, A+3, A+4, A+5, A+6,A+7, A+8,A+9, A+10, A+11, înscris inițial în C.F. nr. 1969 Mediaș, și constituie proprietatea tabulară a antecesorilor pârâților (bunică/ părinți) și anume: R. Tereze - în cotă de 4/8 părți, R. Michael, R. Karoline (Lotte), R. Matilde și Adelheid Johana (A.) S. ( n. R.), fiecare în cotă de 1/8 părți .
Toți proprietarii tabulari sunt decedați, imobilul făcând parte din succesiunea acestora.
Proprietara tabulară R. Tereze (bunica pârâților) a decedat la data de 16.02.1957, R. Michael (fiu) a decedat la 10.10.1964, acesta având-o ca fiică pe pârâta R. T. / R. Karoline (Lotte) (fiică) decedată la 24.06.1974, aceasta având doi copii, pe Heinz K. (dec. în 2003, fără descendenți) și pe pârâta W. H. (decedată în cursul procesului ) /R. Matilde T. ( fiică), decedată la 12.07.1975, fără descendenți/Adelheid Johana (A.) S. n. R.) (fiică) decedată la 17.04.1970, aceasta având 2 copii, pe pârâta W. G. și pe pârâtul F. S. (Waldemar) decedat la 3.07.2009.
Imobilul s-a aflat în posesia antecesorilor pârâților până în anul 1945, când acest imobil a fost expropriat și trecut în proprietatea Statului Român, în temeiul Decretului nr. 485/1944, foștii proprietari fiind determinați astfel să-l părăsească.
Conform mențiunilor din C.F., Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului de sub A+2, 4 înscris C.F. nr. 1969, nr. top. 1135,1136 ( 2 case de piatră intravilan, cu teren aferent de 1058 mp),1139/1/2/1, 1140/1/2/1 ( grădină intravilan și curte, în suprafață de 598 mp ) cu titlu de expropriere și imediat după preluarea imobilului, l-a apartamentat în 11 locuințe, iar începând cu anul 1952 l-a închiriat mai multor familii, astfel cum rezultă din cartea imobilului .
Întrucât în baza sentinței civile nr. 467/ 1958 a Tribunalului Popular Raional Sighișoara, pronunțată în dos. nr. 1800/1957, s-a restabilit situația anterioară de carte funciară (respectiv din anul 1944), prin încheierea de c.f. nr. 642/21.06.1961 imobilele de sub A+2 și A+4 se readnotează în favoarea vechilor proprietari ( fam. R.), iar apoi, în baza încheierii 1392/19.12.1961, se transformă în proprietate individuală pe apartamente și se transcriu în C.F. 1969/B colectivă Mediaș și C.F. 6131 A individuală Mediaș, cu nr. top. de la 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1 ) I – la (1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1) XI ( 11 apartamente ), înscrise în foaia A de avere sub nr. de ordine A+1, A+2, A+3, A+4, A+5, A+6,A+7, A+8,A+9, A+10, A+11, cu proprietari: R. Tereze în 4/8 părți, R. Michael în 1/8 părți, R. Karoline (Lotte) în 1/8 părți, R. Matilde în 1/8 părți și Adelheid Johana (A.) S. ( n. R.) în 1/8 părți .
Reclamantul a susținut că termenul prescripției achizitive a început să curgă în anul 1952, an în care, în cartea imobilului, apar primele mențiuni despre chiriași .
Prescripția achizitivă, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, presupune exercitarea unei posesii utile pe o perioadă îndelungată de timp, posesie utilă care presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1847 C.civ.
Având în vedere că la data la care a început să curgă termenul prescripției achizitive de care se prevalează reclamantul era în vigoare D.L. nr. 115/1938, cererea acestuia se întemeiază pe dispozițiile art. 28 din acest act normativ.
Potrivit art. 28 din D.L. nr. 115/1938, posesorul unui bun imobil care l-a posedat în condițiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară, poate cere întabularea sa, în temeiul uzucapiunii.
Judecătoria reține că primele două cerințe prevăzute de textul menționat, respectiv exercitarea posesiei timp de 20 de ani de la decesul titularului dreptului, sunt evident îndeplinite, stăpânirea materială a imobilului din litigiu de către reclamant - aproape 62 ani, timp în care cele 11 apartamente au fost repartizate ca locuințe sociale – existând efectiv și nefiind pusă nici un moment sub semnul întrebării, fiind dovedită și prin probele administrate în cauză (declarațiile chiriașilor, contracte de închiriere, cartea imobilului), în condițiile în care ultimul proprietar tabular a decedat în anul 1975 ( R. Matilde ) .
În ceea ce privește cea de-a treia condiție –exercitarea unei posesii utile – instanța de fond reține că sunt de menționat următoarele aspecte:
Atât în reglementarea Codului civil cât și în reglementarea D.L nr. 115/1938, pentru a duce la dobândirea proprietății posesia trebuie să întrunească exigențele art. 1847 Cod civil, printre condițiile stabilite de acest text de lege fiind și aceea ca posesia să nu fie tulburată, adică să nu fie fondată sau conservată prin acte de violență.
Violența, ca viciu al posesiei, poate fi nu numai fizică, ci și morală, ori, în perioada 1945-1989 este știut că statul dispunea de multiple instrumente pentru a-l determina pe cel deposedat să nu reacționeze, fiind de notorietate că îndrăzneala de-a contesta măsura preluării bunului, sau de-a revendica bunul, putea atrage consecințe grave pentru cel care ar fi avut curajul să-și apere proprietatea.
În acest sens este și jurisprudența instanței supreme care a reținut că posesia exercitată de stat prin organele sale în condițiile existenței unei violențe morale, datorată pregnanței regimului politic de dinainte de 1989, care inspira teamă, și a sistemului său de constrângere, face ca aceasta să nu fie utilă și să împiedice operarea prescripției achizitive.
Așadar, pentru perioada cuprinsă între anii 1952 -1990 - când proprietarii tabulari și apoi moștenitorii acestora în mod real nu au avut posibilitatea ridicării niciunei pretenții sau împotriviri la posesia exercitată asupra imobilului din litigiu, datorită constrângerii morale impuse de circumstanțele juridico-sociale ale regimul totalitar – se reține că reclamantul nu poate invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, pe de-o parte, pentru că posesia exercitată nu a fost conformă cu art. 1851 Cod civil, fiind fondată pe o violență morală, iar, pe de altă parte, pentru că în anul 1990 nu trecuseră decât 15 de ani de la decesul ultimului dintre proprietarii tabulari ( R. Matilde, dec. în 1975).
Dacă până în 1990 pârâților nu le este aplicabilă prezumția de renunțare la bun, neputându-le fi imputată pasivitatea în raport de patrimoniul succesoral, după anul 1990 și până la momentul promovării acțiunii de față, lipsa acestora de diligență prin neefectuarea niciunui act de opoziție la posesia imobilului sau a vreunui demers pentru valorificarea drepturilor succesorale asupra acestuia, fiind asimilată cu neasumarea calității de proprietar, cu renunțarea la bun, face ca posesia reclamantului să fie considerată o posesie utilă, cu toate calitățile reglementate de codul civil.
Ca atare, reținând că în speță termenul prescripției achizitive a început să curgă la data de 1.01.1990, instanța de fond constată că la data de 1.01.2010 erau îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 28 din D.L. nr. 115/1938, astfel că a admis cererea reclamantului și a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție .
Pe cale de consecință, având în vedere soluția dată cu privire la acțiunea principală și dat fiind efectul retroactiv sancționator al uzucapiunii extratabulare ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, în condițiile prev. de art. 28 al.1 din D.L. nr. 115/1938, uzucapiunea reprezentând o sancțiune pentru succesorul proprietarului tabular care a neglijat înscrierea în cartea funciară a dreptului moștenit - fără a lua în considerare faptul că pârâții nu au dovedit acceptarea în termenul de 6 luni de la datele deceselor, a moștenirilor proprietarilor tabulari, inclusiv de către autorii lor în cadrul dezbaterii succesiunilor succesive – instanța de fond a respins ca neîntemeiate cererile reconvenționale, având ca obiect principal dezbaterea succesiunii proprietarilor tabulari/stabilirea drepturilor succesorale și notarea în cartea funciară/punerea în posesie, întrucât aceste cereri sunt formulate la o dată ulterioară termenului la care prescripția achizitivă s-a împlinit, respectiv la data de 5.10.2010, precum și petitele accesorii, deoarece acestea sunt consecința admiterii petitului principal și urmează soarta acestuia.
P. raportul de expertiză topografică efectuat în cauză expertul a constatat că imobilul situat administrativ în Mediaș .. 5 jud. Sibiu, cuprinde în perimetrul său, pe lângă numerele topografice 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1, cu privire la care s-a invocat operarea uzucapiunii, și nr. top. 1139/1/2/2/1 1140/1/2/2/1, 1139/3/2/1 înscrise în C.F. nr._ ( transcrise din C.F. 6044), ai căror proprietari sunt, conform mențiunilor din cartea funciară, defuncta Frank Hedwig (căs. J.) și Statul Român, fiecare în cote de ½ părți.
P. aceeași expertiză se mai constată faptul că pe aceste 3 numere topografice se află edificat un corp C3 de clădire, compus din 2 apartamente, precum și alte 2 apartamente care fac parte din C1 de clădire, întabulat pe nr. top. 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1, dobândit în proprietate de reclamant prin efectul uzucapiunii.
Constatările raportului de expertiză se coroborează cu înscrisurile referitoare la încheierea a 15 contracte de închiriere cu privire la imobilul situat în Mediaș .. 5 jud. Sibiu, ceea ce arată existența a 15 apartamente, și cum în cauză pârâtul J. Friederic Kurt nu a opus nici un act prin care să justifice vreun drept asupra acestor construcții, instanța a admis cererea reclamantului și a reținut în temeiul dispozițiilor art.492 cod civil (dobândirea proprietății construcției de către proprietarul terenului pe calea accesiunii imobiliare) că cele 4 apartamente mai sus menționate, identificate în raportul de expertiză (completat) și schița topografică anexată, au fost construite de Statul Român din fonduri proprii, în sprijinul acestei concluzii fiind și faptul că toate cele 15 apartamente sunt închiriate, având destinația de locuințe sociale.
În privința proprietarei tabulare Frank Hedwig (căs. J.) născută în anul 1900, referitor la care există prezumția că nu ar mai fi în viață, din actele dosarului se reține că unicul moștenitor al acesteia este pârâtul J. Friederic Kurt, în calitate de fiu.
Pentru stabilirea valorii de circulație a terenului în supraf. de 648 mp, înscris în C.F. Mediaș nr._ (provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 6044), nr. top. 1139/1/2/2/, 1140/1/2/2/1, 1139/3/2/1, deținut de pârâtul mai sus menționat în coproprietate cu statul român, s-a dispus efectuarea unei expertize în construcții, care a determinat această valoare la nivelul sumei de 117.000 lei ( echivalentul a 26.700 euro).
Având în vedere dispozițiile art. 728 C.civ. și văzând și dispozițiile art. 673 ind. 10 al. 4 Cod de procedură civilă, instanța de fond a dispus ieșirea părților din starea de indiviziune, prin atribuirea imobilului în întregime reclamantului, cu obligarea acestuia la plata unei sulte pârâtului J. Friederic Kurt, în suma de_ lei (echivalentul sumei de_ euro), în termen de 2 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Luând în considerare concluziile menționate în suplimentul la raportul de expertiză cu privire la necesitatea anulării încheierilor de C.F. nr. 1206/19.06.1978 și respectiv nr. 1392/1961 și totodată a sistării cărților funciare: C.F. Mediaș nr._ ( C.F. vechi 9328 Mediaș), C.F. Mediaș nr. 1969 B și C.F. Mediaș nr. 6131, pentru evitarea dublajelor, și totodată a alipirii tuturor numerelor topografice din care este alcătuit imobilul Mediaș .. 5, în vederea reglementării situației juridice a acestuia, Judecătoria a dispus în acest sens, respectiv a anulării celor două încheieri de C.F., a sistării celor două cărți funciare și a alipirii imobilelor cu nr. top. 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1 din C.F. Mediaș nr. 1969, cu imobilul cu nr. top. 1139/1/2/2/1, 1140/1/2/2/1, 1139/3/2/1 din C.F. Mediaș nr._ ( transcris din C.F nr. 6044), precum și notarea corpului de proprietate C3 – casă și anexă, pe imobilul nou format rezultat din alipire.
De asemenea, în baza acelorași concluzii ale expertului desemnat, a dispus rectificarea suprafeței imobilului înscris în C.F. 1969 Mediaș, de la 1656 mp. la 1534 mp., astfel după cum urmează: nr. top. 1135, de la 594 mp. la 554 mp. / nr. top. 1136, de la 464 mp. la 432 mp. / nr. top. 1139/1/2/1, 1140/1/2/1, de la 598 mp. la 548 mp, precum și a imobilului înscris în C.F. nr._ Mediaș (transcris din C.F nr. 6044), cu nr. top. 1139/1/2/2/1, 1140/1/2/2/1, 1139/3/2/1, de la 648 mp. la 594 mp.
Întrucât apartamentarea corpurilor de proprietate C1, C2 și C3 în apartamente, cu părți indivize comune din supraf. totală de reală de 2128 mp, conform folosinței și contractelor de închiriere încheiate, este condiționată de efectuarea unei lucrări cadastrale care nu a fost întocmită în prezenta cauză, instanța a respins cererea reclamantului în acest sens.
Consecință a soluției pronunțate în cauză, Judecătoria a dispus întabularea în cartea funciară în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra întregului imobil –teren și construcții, situat adm. în Mediaș .. 5 jud. Sibiu, după efectuarea lucrării cadastrale asupra întregului imobil .
În baza art. 246 Cod de procedură civilă, s-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere nr. 2 din acțiunea introductivă, aflată la fila 2 din dosar.
În baza art. 276 C.P.C., față de soluțiile pronunțate în cauză, reținând culpa procesuală a pârâților R. T., W. G., W. H., R. U. A. și K. B. A. (ultimii trei ca și moștenitori ai pârâtei/reclamante reconvenționale W. H. (dec.) Judecătoria i-a obligat la plata sumei de_,82 lei, iar pe pârâtul J. Friederic Kurt la plata sumei de 1860 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu experți.
P. încheierea pronunțată la data de 22 mai 2014, Judecătoria Mediaș a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 228/24.02.2014 formulată de reclamantul M. Mediaș, reprezentat prin P., în sensul că:
La alin. 2, se va menționa ,,constată că reclamantul a reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului-casă de locuit și teren, situat în Mediaș .. 5 județ Sibiu, înscris în prezent în CF Mediaș nr. 6131 A( transcris din 1969/B),nr.topactual:1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1/I; 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1/II; 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1/III; 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1/IV; 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1/V; 1135,1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1/VI; 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1/VII; 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1/VIII; 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/2/IX; 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/2/X; 1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/2/XI(11apartamente), înscrise în foaia A de avere sub nr. de ordine A+1,A+2,A+3,A+4,A+5,A+6,A+7,A+8,A+9,A+10 și A+11, înscris inițial în CF nr.1969 Mediaș, în loc de la ( 1135,1136,1139/1/2/1,1140/1/2/1)/I la (1135, 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1)/XI (11 apartamente), înscrise în foaia A de avere sub nr. de ordine A+1,A+2,A+3,A+4,A+5,A+6,A+7,A+8,A+9,A+10 și A+11, înscrise în CF nr. 1969 Mediaș.
La alin. 9, se va menționa ,,dispune alipirea imobilelor cu nr. top. 1135,1136,1139/1/2/1,1140/1/2/1 din CF Mediaș nr. 1969 cu imobilul cu nr. top. 1139/1/2/2/1,1140/1/2/2/1,1139/3/2/1 din CF Mediaș nr._ ( transcris din CF 6044), precum și notarea corpurilor de proprietate C3-casa și C4 - anexa, pe imobilul nou format rezultat din alipire, în loc de dispune alipirea imobilelor cu nr. top. 1135, 1136,1139/1/2/1,1140/1/2/1 din CF Mediaș 1969 cu imobilul cu nr. top. 1139/1/2/2/1, 1140/1/2/2/1,1139/3/2/1 din CF Mediaș nr._ (transcris din CF nr.6044), precum și notarea corpului de proprietate C3 – casa și anexa, pe imobilul nou format rezultat din alipire.
A fost respinsă cererea de rectificare a mențiunilor de la alineatul 6 din dispozitiv.
Pentru a dispune în acest mod, instanța de fond a reținut că la cercetarea unei erori materiale dintr-o hotărâre sau încheiere, instanța nu are în vedere decât înscrisurile sau alte probe administrate în cursul judecății, în baza cărora și-a format convingerea referitoare la soluția adoptată.
Întrucât pe calea acestei proceduri nu poate fi modificat dispozitivul hotărârii, textul art. 442 N.C.P.C. având în vedere erori materiale de fapt și nu erori de judecată, de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale, și cum soluția pronunțată în cauză a fost dată în baza expertizei topografice aflată la dosar, ulterior completată, instanța a reținut că în speță, în cazul mențiunilor de la alin. 6, nu este vorba despre o eroare de fapt susceptibilă de a fi îndreptată în condițiile art. 442 NC.P.C., ci de o chestiune de fond, ce poate fi valorificată numai prin exercitarea căilor legale de atac.
Pentru aceste considerente, Judecătoria a admis în parte cererea, doar sub aspectul mențiunilor de la alin. 2 și 9, care nu vizează un aspect de fond al raporturilor dintre părți, ci o omisiune a instanței (neidentificarea completă a celor 11 apartamente și respectiv a componenței corpurilor de proprietate C.3 și C.4), care se vor rectifica în sensul solicitat, și a respins în ceea ce privește critica aliniatului 6, întrucât aceasta nu reprezintă o eroare materială în sensul dispozițiilor mai sus menționate.
Împotriva sentinței nr. 228/24 februarie 2014 a Judecătoriei Mediaș a declarat recurs, recalificat de instanță ca fiind apel, pârâta W. G., prin care a solicitat modificarea sau casarea acesteia potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 304(1) și art. 282 (1) (posesie) Cod de procedură civilă.
Apelanta a solicitat instanței de apel comunicarea taxei judiciare de timbru datorată diferențiat pe acțiunea principală și pe acțiunea reconvențională. Pentru stabilirea taxei judiciare de timbru solicit a se lua în considerare cota parte a succesiunii. Neluarea în considerare ar contraveni accesului liber la justiție, garantat prin Constituția României. Deja faptul că mai multe persoane au fost împreună parate, a fost o greșeala de aplicare a legii, deoarece n-a existat niciodată aceeași cauza. Cauzele au fost diferite, fiecare parte având cauza proprie existentă în probabilitatea unei succesiuni individuale. Neexistând aceeași cauză, s-ar fi putut conexa pricinile a căror obiect și cauza aveau o strânsă legătura între ele. Prima instanță de judecată a încărcat ilegal pârâții reconvenționali cu obligația de a se înțelege între ei pentru plata taxei judiciare de timbru, cu sancțiunea decăderii cererii reconvenționale la nulitate în caz de neplată a taxei. Acest fel de procedură este ilegală, îngreunând accesul individual la judecată, garantat prin Constituție. Instanța de judecată are obligația de a stabili taxa judiciar de timbru, datorată și în nici un caz să fie obligați pârâții să se înțeleagă între ei cu sancțiunea decăderii din judecată, deci cu sancțiunea interzicerii accesului liber la judecată, daca nu se înțeleg între ei. Acesta ilegalitate a fost preluată și în sentința pronunțata, nefăcându-se o diferențiere individuală la timbrarea acțiunii reconvenționale, apelanta neștiind ce taxă judiciara de timbru are de plătit în recursul declarat în acțiunea reconvențională, fiind vorba de debitori individuali și nu de o comunitate de debitori.
Apelanta este coerede în cotă parte a imobilului în litigiu. Imobilele în litigiu sunt situate în Mediaș, .. 5, jud. Sibiu, România și au fost inițial înscrise în CF Mediaș Nr. 1969.
Reclamantul a motivat cererea de chemare în judecată prin susținerea că familiei R. i-ar fi aparținut imobilul până în jurul anului 1950, când ea ar fi părăsit imobilul prin plecarea în străinătate. Adevărul este, că familia R. a fost alungată abuziv din imobilul lor.
Nici unul din membrii familiei R., care au fost proprietari intabulați în CF 1969 Mediaș n-au părăsit vreodată orașul Mediaș. Toți au decedat în Mediaș fiind înmormântați în Mediaș.
Situația imobilului până în 1961 reiese din extrasul dosarului. No. C. 1800/957 R. P. R Tribunalul pop. raional Sighișoara, sentința civilă No. 467 (depusă la dosar), pronunțată ședința publică din 31 martie 1958: „În urma apariției legii No. 485/944, pentru desființarea Grupului Etnic G. din Romania fosta primărie a orașului Mediaș, a întocmit procesul verbal din 4 ianuarie 1945 prin care a constatat că anumite bunuri imobile au format proprietatea Grupului Etnic G. Secția Mediaș.
În baza procesului verbal de mai sus în conformitate cu dispozițiunile art. 1 din Legea nr. 485/944 care prevăd ca Statul Român devine proprietar al bunurilor aparținând Grupului Etnic G. din România, fosta Judecătorie mixtă Mediaș secția C.F. prin încheierea nr, 55 din 27 februarie 1945 (fila 7 din dosar) a dispus să se intabuleze în favoarea Statului Român cu titlul de drept expropriere, imobilele cuprinse în C.F. din Mediaș C. F. No. 1969 A +2. 4 No. top. 7/3J 1136, 1139/1/2/1, 1140/1/2/1 C. F. No. 4422 A + 1 No. top. 1139 /1/2/3 1140/1/2/3 R. T., R. M. căs. Hermer L., R. Lotte născ. Krăger H., R. Matilde mărit. Hans Baumann, A. S. născ. R. "
Împotriva încheierii nr. 55/945 a fostei Judecătorii Mixte Mediaș secția C. F. au declarat apel la fostul Tribunal județean Târnava - M. cu sediul în Sighișoara mai mulți proprietari printre care și Tereze R., Mihael R., Mathilde Baumann născută R. remăritată Strauss, Lotte Kroeger născută R., A. (Adelheid) S. născ. R..
Din sentința introdusă în dosar reiese, că familia R., inclusiv A. S., s-au judecat pentru restituirea/ revendicarea imobilului de pe A. I. 5 din Mediaș cu Statul R. și cu reprezentanții lui în perioada 1945 până 1958, timp în care au fost parcurse de trei ori toate instanțele Judecătorești, fiind casate rând pe rând de către Tribunalul Suprem a R. P. R. toate hotărârile pronunțate până când la 31 martie 1958 Tribunalul pop. Raional Sighișoara, pe baza îndrumării prin Tribunalul Suprem, a pronunțat sentința prin care s-a ordonat restabilirea situație cărții funciare din 1944.
La data de 21 iunie 1961 s-a restabilit situația cărții funciare din 1944 prin încheierea nr. 642/1961 C. F., emisă în baza sentinței civile nr. 467 din 31 martie 1958 a Tribunalului pop raional Sighișoara (a se vedea C.F. Mediaș 1969 întabulare la B 20/ a se vedea și expertiza topografică).
Începând din 1945 imobilul a fost folosit de către Stat/ M. Mediaș ca spațiu locativ social. În perioada acțiunii civile de revendicare imobiliară (1945 - 1958 dar și ulterior până în dec. 1961) imobilul s-a apartamentat abuziv. Pentru a fixa situația imobilului ca spațiu locativ social primarii reprezentanți al Municipiului Mediaș au delapidat în mod penal începând din 1961 folosirea imobilului de către proprietari.
După numai 6 luni după restabilirea la data de 21. iunie 1961 a situației C. F. din 1944, deci la 19. dec. 1961 se prescrie imobilul în baza încheierii 1392 /1961 din C. F. 1969 în C. F. Mediaș 6131 individuală și C. F Mediaș 1969/ colectivă. Încheierea nr. 1392 din 19 dec. 1961 nu se află în arhiva B.C.P.I. Mediaș. Din procesul-verbal nr.3683/17.06.1978 a Consiliului Popular a municipiului Mediaș reiese că E. G. C. L. Mediaș ar fi folosit și ar fi administrat fără întrerupere imobilul. E. G. C. L. Mediaș a apartamentat imobilul neautorizat și fără acordul fam R..
În cadrul prescrierii la 19. dec.1961 din C. F. 1969 în C. F. 6131 și C. F. 1969/B s-a produs o dublare a C. F. în C. F. 6131 s-au prescris numerele top. 1135, 1136, 1139/1/2/1 și 1140/1/2/1 apartamentate în 11 apartamente, cu titlu de drept câștigat deja înainte dezmembrării pe apartamente, în favoarea proprietarilor R. - enumerați.
Concomitent prin dublaj de C. F. s-au prescris aceeași nr. top. 1135, 1136, 1139/1/2/1 și 1140/1/2/1 și în C. F. 1969/B. Ulterior, dar cu aceeași scris de mână, deci la aceeași dată, s-a menționat și în C. F. 1969/ B înscrierea dezmembrării în apartamente în C. F. 6131.
În baza adresei nr. 3683/1978 și procesului verbal din 17.06.1978 a Consiliului pop. Mun. Mediaș, imobilul de sub A.2 din C. F. Mediaș 1969/B a fost transcris în C. F. Mediaș 9328 în favoarea Statului Român, fără să se fi sistat C. F. 1969/B, ceea ce înseamnă că pentru nr. top. din perimetrul grădinii s-a produs o triplare a C. F. prin deschiderea C. F. 9328.
La data de 25. oct. 2004 imobilul a fost trecut prin hotărârea nr. 194/2004 din domeniul public în domeniu privat al Municipiului Mediaș, cu scopul de a se vinde.
În perioada acțiunii civile 1945-1958 și până la 1961, deci până la reîntabularea foștilor proprietari, prescripția (uzucapiunea) a fost suspendata conform prevederilor Codului civil
Exproprierea din 4 ianuarie 1945 a proprietarilor a fost abuzivă și nu a avut la baza nici un titlu.
Legile reparatorii nr. 112/1995 și nr. 10/2001 nu cuprind situația imobilului în litigiu după perioada la care se refera aceste legi, data preluării la 4 ian. 1945 a imobilului nefiind cuprinsă în nici o lege de reparație.
De asemenea, se arată că nefiind incidente prevederile Legilor nr. 112/1995 și nr. 10/2001, reclamanta reconvențională are la dispoziție calea dreptului comun, întemeiata pe art. 480-481 Cod civil în vederea redobândirii și exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Reclamanta reconvențională a investit instanța cu o întâmpinare la chemarea în judecata și cu o acțiune reconvențională în revendicare/ restituire, întemeiată pe prevederile art.480 Cod civil. Aceasta a făcut dovada că imobilul în litigiu a aparținut antecesorilor săi. De asemenea aa făcut dovada calității de succesoare legală.
P. dublaj sau chiar triplaj de carte funciară, o parte a imobilului a intrat în proprietatea Statului (C. F. Mediaș 9328) în baza Decretului nr.712/1966, prin care s-a stabilit că se încadrează în prevederile art. III din Decretul nr.218/1960 și se află în posesia unei organizații socialiste, de la data intrării în posesia statului.
Analizând actele pe baza cărora Statul Român a preluat imobilul în litigiu, se solicită instanței a se constata că art. III din Decretul nr.218/1960 prevede că „dreptul la orice acțiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a unui bun intrat înainte de data publicării decretului în posesia statului sau în aceea a unei organizații obștești - fie fără nici un titlu, se prescrie prin 2 ani socotiți de la data când a avut loc .>
Acest decret statuează asupra unor împrejurări ce s-au petrecut înainte de apariția sa, deci retroactivează.
Se consfințește de asemenea, practic împiedicarea accesului la justiție a celui deposedat, punând pe posesor (statul) la adăpostul oricărei acțiuni, având ca obiect restituirea bunului intrat fără titlu, deci prin abuz, în posesia sa înainte de 01.07.1960.
Cel de-al doilea decret, respectiv nr.712/1966 reprezintă o dovadă că nici măcar legiuitorul din acea epocă nu a crezut în legalitatea Decretului nr.218/1960 și, încălcând și mai flagrant principiile de drept și prevederile constituționale, consfințește abuzul început prin Decretul nr. 218/1960, în sensul că statuează că bunurile ce se încadrează în prevederile art. III din decretul mai înainte menționat, aflate în posesia statului sunt considerate proprietate de stat de la data intrării în posesia statului.
P. urmare, ambele decrete contravin Constituției României din 1952 și respectiv Constituției din 1965, legilor organice și Tratatelor internaționale la care România este parte, astfel că cele două decrete nu conferă titlu Statului, având în vedere și prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 Având în vedere supremația Constituției față de celelalte legi, cele două decrete contravin art.12 din Constituția din 1952 care cuprinde norme de protecția generală a proprietății private și respectiv art. 12 și 36 din Constituția din 1965, precum și art.481 C. Civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În aceste condiții, nu i se conferă statului titlu de proprietate conform art.645 C. Civ., pentru că statul, intrând în stăpânirea imobilului, fără titlu și în mod abuziv, nu a exercitat o posesie utilă în spiritul art. 1847 si 1851 C. Civ. în cazul de fata oricum acțiunea de revendicare din 1945 a fost inițiată în termen util, chiar dacă s-ar considera că cele două decrete ar fi constituționale, deci oricum intabularea nr. top. din perimetrul grădinii în favoarea statului era ilegala, chiar dacă ar fi fost constituțional Decretul nr. 218/1960, deoarece acțiunea fam. R. pentru restituire a fost deschisă în termen util de pana la doi ani, după care s-ar fi prescris dreptul la acțiunea de restituire.
Apelanta a solicitat instanței de judecată să declare decretul 218/1960 ca fiind neconstituțional.
Sentința atacată și prin care s-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul la proprietate asupra imobilului în litigiu, a fost motivată de prima instanță prin considerarea că ar fi îndeplinite condițiile uzucapiuni care sunt prevăzute în art. 1847 C. Civ. după care, că să se poată prescrie dreptul de proprietate la un lucru, se cere o posesiune continua, neîntreruptă, netulburată, publica și sub nume de proprietar după cum se explica în articolele care urmează.
Ca să fi fost legal aplicat art. 1847 C. c. trebuia corect analizate și aplicate articolele în care se explică aceste condiții, deci și a art. 1851 C. Civ.
Instanța a aplicat ilegal art. 1851 a C. Civ. care prevede că „posesiunea este tulburata când este fundata sau conservata prin acte de violenta în contra sau din partea adversarului". Deci ca posesiunea sa fie tulburata este suficient daca este îndeplinită una din condiții, deci, sau ca posesiunea este fundată prin act de violenta, sau ca ea este conservata prin act de violenta. Ori posesiunea este fundată la data de 4. ian. 1945 prin act de violenta de expropriere, care s-a dovedit pe cale de judecata ca nu era admisă. Aceasta condiție de fundare a posesiunii pe baza de violenta a fost îndeplinita tot timpul și nu a încetat ca viciu niciodată.
Instanța de fond a aplicat greșit legea, deoarece motivând că posesiunea după 1989 n-ar mai fi fost conservata prin violenta, din care a dedus greșit că posesia după decembrie 1989 ar fi fost utilă. Printr-o conservare fără violenta a posesiei, nu se schimbă posesia într-una utilă, deoarece a rămas viciul fundării pe baza de violență, care ajunge ca posesia să fie viciată, fără nici măcar să fie nevoie de a se analiza aspectul de conservare. Conservarea fără violenta a posesiei nu poate anula viciul fundării posesiei pe baza de violenta, care determină întotdeauna o posesie tulburată.
Imobilul fiind situat . țării în care publicitatea imobiliară se bazează pe sistemul de evidență al cărților funciare constituit prin Legea nr. 115/1938, uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății prin posesia îndelungată, a fost instituit în mod excepțional numai în două situații.
În acest sens, prin art. 27 din Lege s-a prevăzut că în cazul în care un drept imobiliar a fost intabulat, în temeiul unui act nevalabil, și titularul a posedat imobilul, cu bună credința, potrivit legii, timp de 10 ani, acesta dobândește dreptul de proprietate prin uzucapiune, iar prin art. 28 s-a prevăzut ca o persoana care a posedat, în condiții legale, un imobil, timp de 20 de ani „după moartea proprietarului înscris în cartea funciară", este în drept să ceara intabularea dreptului în favoarea sa, în temeiul uzucapiunii.
Din cuprinsul celor două texte reiese că dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiune, ca urmare a posesiei îndelungate, cere ca posesia să fi fost exercitată „în condițiile legii".
Ca urmare a extinderii legislației civile și comerciale a „vechiului Regat în România de peste Carpați", prin Legea nr. 389/1943, s-a prevăzut, conform art. 1 că „se extinde în teritoriile de peste Carpați" printre altele, „Codul civil din 4 decembrie 1864", rămânând în vigoare numai anumite dispozițiuni din legile locale, printre care, potrivit art. 4 „constituirea, transmiterea, modificarea sau stingerea drepturilor reale imobiliare" care au rămas „să se facă prin înscriere în cartea funciară".
P. „legile locale", în materia examinată, legea a avut în vedere, printre altele, și dispozițiile art. 27 și 28 din legea nr. 115/1938 referitoare la modul de dobândire a proprietății prin uzucapiune ca urmare a posesiei de 10 și respectiv de 20 ani „în condițiile legii". Cu privire la „condițiile legii", urmează a se înțelege dispozițiile din Codul Civil Român cum astfel au fost extinse și în România „de peste Carpați" prin Legea nr. 389 din 2 iunie 1943.
Apelanta arată de asemenea, că pentru cele două cazuri de dobândire a proprietății prin uzucapiune, se cer, așa cum s-a arătat mai sus, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 din Codul Civil, și anume „o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar". Referitor la existenta unei posesii „netulburate", prin art. 1851 din Codul civil. s-a prevăzut că „posesiunea este tulburată când este fondată sau conservată prin acte de violență".
Această condiție - ca de altfel și toate celelalte cuprinse în art. 1847 din Codul civil - care trebuie să fie îndeplinite pentru posesia prin care se tinde la dobândirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiune - în speța n-a fost îndeplinită, deoarece a fost fondată pe violență.
Într-adevăr Statul Român a preluat imobilul în litigiu în mod abuziv, pe baza procesului-verbal din 04 ian 1944 aplicând pe nedrept asupra familiei R. dispozițiile art. 1 din Legea nr. 485/944 care au prevăzut ca Statul Român să devină proprietar al bunurilor aparținând Etnic G. din România.
După restabilirea, în 1961 în baza sentinței judecătorești din 1958, a situației cărții 1944, exercitarea dreptului de proprietate a fost în continuare sustras.
Conform a celor expuse Instanța de judecată a aplicat greșit legea (articolele despre posesie din Codul civil). Din acest motiv nu este legală hotărârea judecătoreasca prin care reclamant dobândit prin uzucapiune proprietatea asupra imobilului în litigiu. P. urmare ar fi justificată casarea sau modificarea hotărârii.
Așa cum s-a arătat mai sus reclamantul neposedând imobilul în condiții legale, el n-a uzucapat dreptul de proprietate, în consecință nu poate să ceară înscrierea dreptului de proprietate in CF. Prima instanță aplicând greșit prevederile de uzucapare a proprietății imobiliare, ea a aplicat greșit și prevederile articolelor din Decretul Lege nr. 115 din 27 aprilie 1938, astfel sunt ilegale dispozițiile din sentința prin care a dispus reglementări referitoare la intabularea dreptului de proprietate în C. F. în favoarea reclamantului și referitoare la alipirea imobilelor, deoarece contravine art. 1 a D. L. 115/1938.
S-a solicitat să se efectueze comunicările la domiciliul procesual ales al recurentei, ., jud. Sibiu România, Cabinet de Avocat Gazdag A. F..
Pârâta a formulat apel și împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 22.05.2014, prin care a solicitat: modificarea sau casarea acesteia în condițiile art. 304 pct. 9 a Codului de Procedura Civilă al României, art. 304(1), art. 282(1) și art. 2813 Cod de procedură civilă.
În motivarea apelului formulat împotriva încheierii mai sus arătate, apelanta reia toate motivele invocate în apelul formulat împotriva sentinței.
P. decizia civilă nr.92/2015 Tribunalul Sibiu a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta W. G. împotriva sentinței civile nr. 228/2014 și a încheierii civile din 22.05.2014 ale Judecătoriei Mediaș, ambele pronunțate în dosarul nr._ al acestei instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Apelanta a fost citată la data de 15 octombrie 2014 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de_ lei noi și timbru judiciar în cuantum de 20 lei, termenul de judecată fiind fixat pentru 4 decembrie 2014.
La data de 1 decembrie 2014, apelanta a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, cerere ce a fost soluționată prin încheierea din data de 8 ianuarie 2015, în cadrul dosarului asociat_ /a1, în sensul respingerii acesteia, ca fiind formulată în afara termenului prevăzut de lege.
La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2015, după respingerea cererii de reexaminare, instanța a dispus citarea recurentei cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de_ lei noi și timbru judiciar în cuantum de 20 lei.
La termenul de judecată din data de 12 februarie 2015, apelanta nu a fost prezentă în fața instanței și nu a făcut dovada achitării taxei de timbru.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Potrivit cu dispozițiile alin. (3) din aceeași dispoziție legală, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Stabilirea și achitarea taxei judiciare de timbru, ca un procent din valoarea bunului în litigiu nu poate constitui prin ea însăși o încălcare a garanțiilor instituite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind accesul efectiv la justiție.
Astfel, instanța de contencios constituțional a statuat prin decizia nr.245/2000 (Monitorul Oficial, partea I, nr.158/29.03.2001), că „prevederea cuprinsă în art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997, care se referă la obligația de a se plăti taxa judiciară de timbru stabilită la valoarea inițială prevăzută prin acțiune, fără a se ține seama de reducerea ulterioară” nu contravine dispozițiilor constituționale.
Aceeași concluzie rezultă și din decizia Curții Constituționale nr.1393/2008, în care se reține că „nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit Constituției, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii”.
Instanța de contencios constituțional este constantă în jurisprudența sa reținând recent prin decizia nr. 4/2015, în examinarea excepției de neconstituționalitate a OUG 80/2013 următoarele: „În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 în raport cu art. 21 din Constituție, C. a reținut că prevederile constituționale referitoare la accesul liber la justiție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice". Plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor, iar legiuitorul a instituit, prin dispozițiile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanție a liberului acces la justiție.”
Chiar dacă în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile Legii 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, rațiunile reținute de C. Constituțională a României în cauza mai sus arătată sunt similare și în aceasta, iar citarea ei arată o practică constantă a instanței de contencios constituțional.
În ceea ce privește compatibilitatea obligării părților dintr-un proces la plata taxei judiciare de timbru cu dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, asupra acestei chestiuni s-a pronunțat, în mai multe rânduri, C. Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Weissman și alții împotriva României (Hotărârea din 24 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.588 din 27 august 2007), C. a amintit că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (paragraful 35 din hotărâre).
De asemenea, în cauza R. împotriva României (Hotărârea din 8 ianuarie 2009), C. a considerat că prin obligarea la plata unei taxe judiciare de timbru există o limitare a dreptului părților de a accede la o instanță, limitare care, însă, urmărește un scop legitim, și anume limitarea cererilor în justiție abuzive și colectarea de fonduri pentru bugetul justiției.
De asemenea, în cauza Cauza Kreuz c. Polonia a constatat, în acord cu jurisprudența sa anterioară, că instituirea unor taxe judiciare de timbru nu reprezintă o încălcare per se a dreptului de acces la instanțele judecătorești, fiind respinsă teza ce echivalează dreptul de acces la justiție cu gratuitatea actului de justiție. Totuși, discuția se poartă cu privire la nivelul taxelor judiciare de timbru, statele membre trebuind să se asigure de faptul că sumele împovărătoare pentru posibilitățile financiare ale anumitor justițiabili nu reprezintă o restricție disproporționată ce împiedică dreptul de acces la o instanță de judecată.
Așadar, în sine, această limitare rezultată din necesitatea achitării taxei judiciare de timbru, este considerată justificată, condamnările României în materie datorându-se, în esență, faptului că nu a existat o cale de atac efectivă împotriva modului de stabilire a taxei de timbru și nici o posibilitate a părților de a se adresa instanței pentru a obține o scutire sau eșalonare a plății taxei judiciare de timbru, transformându-se, astfel, accesul liber la justiție într-un drept derizoriu.
În prezent, instanța constată că părțile au la îndemână atât o cale eficientă și imparțială de a solicita reexaminarea modului de calcul al taxei judiciare de timbru (art.18, alin.(2) din Legea nr.146/1997), precum și posibilitatea de a obține, în mod efectiv, o scutire de la plata taxei judiciare de timbru sau o eșalonare a plății acesteia (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă), astfel că dreptul de acces la justiție nu este derizoriu, ci efectiv.
De asemenea, instanța constată că, deși a beneficiat de asistență judiciară calificată, prin avocatul său ales, apelanta nu a înțeles să uzeze de calea prevăzută de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Mai mult, apelanta nu a invocat nicio clipă în cursul apelului faptul că nu are posibilități financiare pentru a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit potrivit legii, iar cererea de reexaminare a fost formulată în afara termenului defipt de lege.
Apelanta nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar și nici nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru.
Față de toate cele mai sus arătate, apelurile au fost anulate ca netimbrate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta W. G. solicitând determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru conform art. 18 alin.1 din Legea nr. 146/1997 și modificarea deciziei nr. 92/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu pe care o consideră nelegală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civilă, se arată că anularea apelurilor ca netimbrate se datorează culpei Tribunalului.
În cererea de apel a solicitat Tribunalului să i se comunice modul de stabilire a taxei de timbru datorate.
Conform art. 18 alin.2 din Legea nr. 146/1997 partea poate cere reexaminarea modului de stabilire a taxei de timbru în termen de trei zile de la comunicare, ceea ce presupune că anterior părții i s-a comunicat modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, pentru a se putea verifica acest mod de stabilire.
Tocmai acest lucru nu s-a întâmplat, fiindcă Tribunalul nu a înțeles să prezinte un calcul de stabilire a taxei judiciare de timbru. În consecință, nici termenul de trei zile pentru depunerea cererii de reexaminare a modului de calcul a taxei nu a început să curgă.
Astfel, anularea apelurilor ca netimbrate se bazează pe aplicarea greșită a legii.
Recurenta în faza apelului nu a declarat că nu dorește să achite taxa de timbru sau că nu ar avea mijloace financiare să o achite, dar este împotriva modalității „anarchice” de stabilire a taxei de timbru și subminării sistemului de verificare și control al stabilirii taxelor judiciare de timbru.
Intimatul M. Mediaș a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat în cauză ca inadmisibil, nefondat și neîntemeiat.
Se invocă și excepția netimbrării căii de atac, excepție rămasă fără obiect ca urmare a depunerii taxei de timbru datorate (copie fila 19, original fila 26).
C., analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate, prin raportare la criticile aduse, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
P. citația comunicată apelantei W. G., în faza judecării apelului, la domiciliul ales în România, indicat prin cererea de apel (fila 49) i s-a pus în vedere acesteia obligația achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac exercitată în sumă de 19.619 lei.
Împotriva acestei dispoziții apelanta a formulat cerere de reexaminare.
P. încheierea din 8 ianuarie 2015 cererea de reexaminare a fost respinsă ca tardivă.
După pronunțarea acestei încheieri s-a revenit cu citarea apelantei cu mențiunea să achite taxa de timbru datorată, fără ca aceasta să dea curs acestei obligații.
Este motivul pentru care instanța de apel a dispus prin decizia civilă nr. 92/2015 anularea apelului ca netimbrat.
Contrar celor susținute de recurenta pârâtă soluția pronunțată de instanța de apel este temeinică și legală și are la bază o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în materie.
Astfel, taxele judiciare de timbru reprezintă sume de bani ce se plătesc de partea care formulează o cerere de chemare în judecată sau exercită o cale de atac.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ……, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Din aceste dispoziții rezultă fără tăgadă că legiuitorul nu a impus în sarcina instanței obligația de a comunica celui ce formulează o acțiune sau cale de atac modul de calcul al taxei, cu atât mai mult cu cât aceasta trebuie depusă de parte odată cu cererea (anticipat). D. că în caz contrar, în situația în care partea nu-și îndeplinește această obligație legală, instanța nu poate anula cererea ca netimbrată, fiind datoare să-i comunice „suma datorată”, iar nu modul de calcul al acesteia, astfel cum solicită recurenta.
Este adevărat că taxa de timbru în ceea ce privește cuantumul legal datorat nu rămâne la latitudinea părții, instanța fiind datoare să verifice dacă taxa achitată de parte este în cuantumul cerut de lege. Este și motivul pentru care la art.18 alin.1 din Legea nr. 146/1997 se menționează că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată.
P. urmare, dacă partea nu achită și nu atașează la cerere taxa de timbru, determinarea cuantumului acesteia se face de către instanță. Dacă există o taxă de timbru achitată, instanța doar verifică dacă aceasta este în cuantum legal și după caz pune în vedere părții să achite eventuala diferență de taxă datorată.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate, în acest sens fiind dispozițiile art. 18 alin.2 din Legea nr. 146/1997.
Chiar dacă obiect al reexaminării îl poate continui și modul de calcul al taxei datorate, termenul pentru exercitarea căii de atac de către partea interesată curge de la momentul la care s-a stabilit taxa (situație în care partea este prezentă în sală) sau de la momentul la care se comunică suma datorată (când partea nu este prezentă), ceea ce înseamnă că părții nu i se aduce la cunoștință modul de calcul al sumei datorate cu acest titlu, ci doar „suma datorată. Textul legal este clar în acest sens și nu poate da naștere niciunei interpretări în sensul celor susținute de către recurentă.
De altfel ÎCCJ prin Decizia nr. 7/2014 pronunțată într-un recurs în interesul legii a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
În motivarea acestei decizi, se reține faptul că „reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în (continuarea deciziei civile nr. 328/25.06.2015 pronunțată în dosar nr._ )
bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.
Limitarea posibilității părții în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părții în sarcina căreia s-a impus obligația de timbrare să supună contestația sa unei instanțe imparțiale și independente, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție”.
În raport de cele menționate, reținând că pârâta recurentă a avut la îndemână posibilitatea efectivă de exercitare a cererii de reexaminare, cale pe care însă a exercitat-o tardiv, aspect ce îi este imputabil exclusiv, cale în care putea să arate un alt mod de calcul al taxei, ce ar fi putut duce la un cuantum diferit la taxei de timbru datorate, precum și faptul că nu a achitat această taxă de timbru, se constată că sancțiunea anulării apelului ca netimbrat este corect aplicată raportat la dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, astfel că soluția pronunțată de Tribunalul Sibiu este legală.
Față de considerentele reținute, recursul declarat de pârâta W. G. este nefondat și în temeiul art. 312 C.pr.cvilă, urmează a-l respinge ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta W. G. împotriva deciziei civile nr. 92/12.02.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția I Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Iunie 2015.
Președinte, C. M. C. | Judecător, A. Doriani | Judecător, M. M. C. |
Grefier, S. L. |
Red./tehnored.MMC/6.07.2015
LS/2ex/6.07.2015
Jud.apel: C.E.G., D. T. L.
Jud.fond: L.V.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 59/2015. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 89/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
