Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1056/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1056/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 1526/119/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1056/R
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. J.
Judecător C. Ș.
Judecător A. P.
Grefier G. G.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul N. I., împotriva sentinței civile nr. 1077/2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de grefierul de ședință.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 1077/21 martie 2013, Tribunalul C. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 317/29.05.1952 a Tribunalului M. Sibiu la pedeapsa de 7 ani închisoare corecțională pentru delictul de insubordonare prevăzut de art. 503alin.1 pct. 2 din Codul Justiției Militare, reținându-se că inculpatul a refuzat să lucreze pe șantier neîncadrându-se în programul ordonat al unității pe motiv că este adventist de ziua a șaptea și în consecință credința sa religioasă îl oprește să lucreze sâmbăta.(f.46)
Conform prev. art. 1 alin 1 din legea 221/2009 ,,constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”. Potrivit alin. 2 lit. a al aceluiași articol ,,constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare”.
În baza art. 1 alin. 2 lit. a din legea 221/2009, condamnarea suferită de reclamant prin Sentința penală nr. 317/29.05.1952 a Tribunalului M. Sibiu nu constituie de drept condamnare cu caracter politic întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu se regăsesc între cele enumerate de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 .
Reclamantul nu a fost condamnat pentru o infracțiune cu caracter politic, ci pentru infracțiunea de insubordonare, ce face parte din categoria celor contra capacității de apărare a țării. Această obligație, de a îndeplini ordinul superiorului în cazul militarilor în termen, prevăzută în Codul Justiției Militare atunci în vigoare, era stabilită pentru toți militarii, fără discriminare pe motive de religie, limbă sau etnie și, în acest context, asumarea de către orice militar a refuzului de a se supune ordinului superiorului din diverse rațiuni, nu constituie argumente pentru calificarea ca persecuție politică.
Prin urmare, instanța urmează a constata că condamnarea suferită de către reclamant nu are caracter politic.
În ceea ce privește temeiul de drept invocat în susținerea cererii sale, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 instanța reține că aceste prevederi așa cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, împlinindu-se și termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția României și art.31 din Legea nr.47/1992 în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii si-a încetat efectele juridice.
Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, iar prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12/2011 a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.”
Nu se poate pune nici problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei Curții Constituționale, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și în consecință nici a art.14 din Convenție, simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice și ca atare, acțiunea în despăgubiri morale formulată în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu poate fi primită, fiind întemeiată pe un texte de lege care și-a încetat aplicabilitatea.
Întrucât din motivele invocate în susținerea cererii sale reiese faptul că reclamantul solicită repararea unui prejudiciu moral cauzat prin fapta ilicită a regimului politic abuziv precum și faptul că acesta a făcut referire la prevederile constituționale ale art. 16 alin. 2 și art. 21 din Constituție instanța urmează a analiza cererea acestuia și prin prisma principiilor generale ce guvernează răspunderea civilă delictuală respectiv art. 998-999 C.civil.
În acest sens instanța reține că dreptul de a pretinde despăgubiri fiind un drept de creanță, este prescriptibil în termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 și 8 din Decretul 167/1958, termen care începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
S-a reținut că reclamantul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 317/29.05.1952 a Tribunalului M. Sibiu la pedeapsa de 7 ani închisoare corecțională pentru delictul de insubordonare prevăzut de art. 503alin.1 pct. 2 din Codul Justiției Militare.(f.46)
În cauză se pune astfel problema stabilirii datei de la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani. Întrucât reclamantul a fost eliberat din penitenciar în anul 1954, după executarea pedepsei privative de libertate ar fi avut posibilitatea de a identifica drepturile subiective încălcate, prejudicial produs si persoana responsabilă.
Dar, întrucât până în decembrie 1989 reclamantul putea fi supus unor repercusiuni din partea organelor securității sau miliției, acesta nu a avut posibilitatea efectivă de a solicita instanțelor obligarea Statului la plata despăgubirilor pentru daune morale ca urmare a condamnării menționate.
La data de data de 31 decembrie 1989, prin Decretul nr. 33/1989 s-a desființat Departamentul Securității Statului. Ca urmare, dacă anterior acestei date reclamantul nu ar fi putut acționa statul în judecată de teama unor repercusiuni, după schimbarea regimului politic și desființarea Securității nu au mai existat piedici pentru a se formula o acțiune în justiție pentru obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata de daune morale.
Ca urmare, termenul de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la data de 31 decembrie 1992.
În al doilea rând s-a constat că, prin adoptarea Decretului Lege nr. 118/1990, începând cu data de 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, și, totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat la cerere o indemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție, scutirea de la plata taxelor si impozitelor, au avut dreptul de a beneficia de asistență medicală si medicamente gratuite, transport gratuit,etc. Ca urmare, de la data de 9 aprilie 1990 reclamantul a cunoscut faptul că hotărârea de condamnare constituie un fapt ilicit cauzator de prejudicii pe care S. R. a încercat să le acopere prin adoptarea unui act normativ cu caracter reparator în sensul celor arătate, asumându-și consecințele condamnărilor pe motive politice.
În consecință, reținând și faptul că nu s-a invocat vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, se constată că termenul de 3 ani de când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul, persona responsabilă de producerea acestuia și drepturile subiective încălcate, a expirat la data de 31 decembrie 1992 astfel că acțiunea acestuia este prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N. Josif, în temeiul art. 304 pct.- 9 Cod pr. civ.
În motivarea cererii de recurs se susține că reclamantul a beneficiat deja de măsuri reparatorii pentru suferințele pricinuite în temeiul Decretului Lege nr. 118/1990, împrejurare ce nu exclude acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral în baza noii legi.
Constatarea greșită din partea instanței de fond, încalcă prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului. Răspunderea civilă delictuală guvernată de art. 998 – 999 din vechiul Cod civil, nu are nimic de a face cu solicitările reclamantului.
Termenul de prescripție invocat în mod inutil de instanța de fond nu operează în cazul invocării prevederilor Legii nr. 221/2009.
Deciziile nr. 1358 și 1360 din 2010 ale Curții Constituționale, sunt în sine neconstituționale și contrare normelor de dreot european cât și prevederilor CEDO.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice prin care s-au combătut criticile invocate în recurs.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile invocate în calea de atac, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamantul N. Josif nu a sesizat instanța cu o cerere în constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva sa, solicitând doar despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.
Condamnarea suferită de reclamant prin sentința penală nr. 317/1952 a Tribunalului M. Sibiu pentru infracțiunea de insubordonare, nu constituie condamnare cu caracter politic, întrucât fapta pentru care a fost condamnat nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește modalitatea de reparare a prejudiciului stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege, prin Decizia nr. 12/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se ca urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a, teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În consecință, se concluzionează că efectele deciziilor Curții Constituționale nu pot fi ignorate, pentru că ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare. Într-o atare situație sancțiunea care intervine este încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, care constituiau temeiul juridic al acțiunii deduse judecății în prezenta cauză.
Față de efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale, aplicarea legii în perioada dintre . constatarea neconstituționalității nu poate fi înlăturată.
România a ratificat CEDO prin Legea nr. 30/1994, care a intrat în vigoare la 20 iunie 1994 și prin urmare o acțiune întemeiată pe prevederile art. 5 și 6 din Convenție, putea fi promovată începând cu această dată. Cu toate acestea, pentru faptele petrecute anterior acestei date, Convenția nu produce efecte, aspect statuat în mod constant în practica CEDO.
În consecință, prevederile art. 5 din Protocolul nr. 1 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu sunt aplicabile în speță și nu pot fi reținute ca temeiuri de drept pentru admiterea cererii de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.
Nu se poate totuși, ca, invocând preeminența dreptului internațional față de cel național, efectele celor două decizii ale Curții Constituționale să fie înlăturate cu consecința aplicării în continuare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009. o astfel de înlăturare a efectelor celor două decizii ar fi posibilă numai în măsura în care s-ar putea înlătura însuși textul constituțional, art. 147 alin. 1 și 4 – care reprezintă temeiul juridic a forței abrogatorii a deciziilor Curții Constituționale, pronunțate în controlul constituțional posterior.
În condițiile în care cererea introductivă a reclamantului s-a întemeiat pe acest act normativ în ce privește acordarea despăgubirilor, iar singurul text de lege care îi conferea acesteia dreptul la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor morale nu mai produce nici un efect juridic, cererea rămâne fără temei legal, iar instanța nu poate analiza această cerere, deoarece nu mai există dispoziția legală în raport cu care să fie examinată admisibilitatea cererii și temeinicia pretențiilor.
Analiza răspunderii civile delictuale a Statului în temeiul art. 998-999 cod civil, este nefondată, întrucât textul de lege nu are aplicabilitate în cauză și nici nu poate constitui temei juridic pentru antrenarea răspunderii statului.
Față de considerentele relevate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul N. I. împotriva sentinței civile nr. 1077/21 martie 2013 a tribunalului C., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23 mai 2013.
Președinte, C. J. | Judecător, C. Ș. | Judecător, A. P. |
Grefier, G. G. |
Red. CJ – 19.06.13
Dact. GG – 8.07.13
2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 751/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 477/2013. Curtea de... → |
|---|
