Partaj judiciar. Decizia nr. 199/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 199/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 199/R
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător C. Ș.
Judecător M. C. T.
Grefier G. G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții S. D. și W. K. și de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., împotriva deciziei civile nr. 754/25 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică - la pronunțare - se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 26 martie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 1 aprilie 2015.
CURTEA
Constată că prin decizia civilă nr. 754/. 2014, Tribunalul B. a respins apelurile formulate de apelanții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice B. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B.; V. T. și V. I., S. D. și W. K. și cererea de aderare la apelul declarat de S. D. și W. K., formulată de apelantul K. G., împotriva sentinței civile 8927/2014 a Judecătoriei B.. A admis apelul formulat de apelantul T. E. Hans și cererea de aderare la acest apel formulată de apelantul K. Gerog, împotriva aceleiași sentințe, care a fost modificată în parte în sensul că:
„Lotul 1, ce se atribuie apelantului reclamant T. E. Hans, este format din apartamentele cu nr. 2, 3, 7 și 8 și are valoarea de_ euro.
Lotul 2, compus din restul apartamentelor, rămâne proprietatea tabulară a Statului Român și în proprietatea, ex lege, a Municipiului B.”.
A obligat apelantul reclamant T. E. Hans să îi plătească intimatului pârât Municipiului B. suma de 400 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de sultă egalizatoare.
A înlăturat din dispozitivul sentinței apelate modalitatea de partajare a imobilului și obligația reclamantului de plată a sultei și a păstrat celelalte dispoziții ale instanței de fond.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat a se stabili că titlul deținut de S. Român asupra imobilului în litigiu nu este valabil cu consecința radierii din cartea funciară a dreptului statului.
Calitatea procesuală a Statului Român este justificată prin însăși petitele acțiunii.
Radierea unui drept înscris în cartea funciară nu se poate solicita decât în contradictoriu cu persoana înscrisă, în conformitate cu prevederile art. 34 și 36 din DL 115/1934 și art. 36 din Legea 7/1996.
S. Român, în calitate de proprietar tabular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu poate fi reprezentat decât de Ministerul Finanțelor Publice, aplicabil fiind art. 25 din Decretul 31/1954. În raporturile juridice legate de dreptul de proprietate asupra acestui imobil și de valabilitatea titlului, statul participă în nume propriu.
Calitatea de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru S. Român nu a fost reținută raportat la prevederile Legii 213/1998, ci raportat la Decretul 31/1954.
În consecință, acest motiv de apel nu este întemeiat.
Cu privire la nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, cerere admisă de instanța de fond, s-a susținut de către apelant că aceasta este inadmisibilă.
P. admiterea acestui petit nu s-a adus atingere dreptului de proprietate al apelantului ori securității raporturilor juridice și, deci, acțiunea este de principiu admisibilă.
Preluarea imobilului din proprietatea autorului reclamantelor și trecerea lui în proprietatea Statului R., s-a făcut fără plată în temeiul Decretului 223/1974, astfel că în mod corect a reținut prima instanță că titlul statului asupra imobilului nu este valabil.
Dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu al reclamantelor S. D. și W. K. nu a fost recunoscut în temeiul dreptului comun, astfel că aspectele invocate în memoriul de apel depus de apelantul S. Român referitoare la procedura administrativă impusă de prevederile Legii 10/2001 și la inadmisibilitatea formulării unei cereri de revendicare în temeiul dreptului comun nu vor fi analizate.
Apelul declarat de intervenienții V. T. și V. I. nu este întemeiat.
Apelanții intervenienți dețin cu titlu de închiriere apartamentele 3, 4 și 8 din imobilul în litigiu, iar prin hotărârea criticată s-a atribuit reclamantului T. E. Hans apartamentele cu nr. 2, 3 și 7.
La formarea loturilor, instanța de fond a ținut seama de spațiile ocupate de acești apelanți, însă nu toate apartamentele ocupate de aceștia au fost atribuite Statului deoarece reclamantul T. E. Hans a solicitat o anume variantă de partajare.
La stabilirea componenței loturilor și a variantei de partajare instanța de judecată trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, variantele propuse de coproprietari, nu de terțe persoane, iar intervenienții nu au calitatea de coproprietari ai imobilului.
Dreptul de proprietate al reclamantului T. E. Hans, în cotă de 1/3 parte, a fost reconstituit în natură, iar prin ieșirea din indiviziune nu se poate schimba modalitatea de reconstituire a dreptului recunoscut în temeiul Legii 10/2001 în primirea de despăgubiri cu titlu de sultă.
Faptul că apelanții intervenienți au cumpărat imobilul în care locuiesc în temeiul Legii 112/1995, că acest act a fost anulat și că nu au primit despăgubiri în urma acestei evicțiuni nu poate influența modalitatea de partajare în contra voinței coproprietarului reclamant T. E. Hans, deoarece acesta nu a avut calitate de parte a actului de vânzare cumpărare anulat.
Totodată, este de reținut că în fața instanței de fond apelanții V. T. și V. I. au avut calitatea de intervenienți în interesul pârâților din acțiunea principală.
Dintre acești pârâți, a declarat apel doar S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar acesta nu a criticat modalitatea de ieșire din indiviziune.
Criticile formulate de apelanții intervenienți cu privire la constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului sunt neîntemeiate pentru aceleași motive pentru care au fost apreciate ca neîntemeiate și criticile formulate de apelantul S. Român asupra aceleiași dispoziții.
Apelul declarat de reclamantele S. D. și W. K. nu este întemeiat.
P. acest apel s-a criticat soluția de respingere a cererilor referitoare la radierea dreptului de proprietate a Statului Român asupra porțiunii de teren rămasă în urma ieșirii din indiviziune, cu consecința revenirii la situația anterioară a dreptului de proprietate al lui T. Werner și întabularea dreptului de proprietate al reclamantelor în calitate de moștenitore ale acestuia.
Prima instanță a respins aceste cereri având în vedere tehnica operațiunilor de carte funciară.
Acestea au fost corect reținute de prima instanță, deoarece s-a solicitat „revenirea la situația anterioară a dreptului de proprietate al lui T. Werner”, nu înscrierea dreptului de proprietate al acestuia asupra lotului nou format.
Totodată, respingerea acestor cereri se impune și pe considerentul că radierea respectiv înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară nu constituie o consecință directă a constatării nevalabilității titlului statului.
Art. 1 alin. 1 din Legea 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. Art. 2 din aceeași lege reglementează și categoria imobilor preluate în mod abuziv.
Din textele legale mai sus arătate rezultă că pentru imobilul în litigiu, reconstituirea dreptului de proprietate este supusă reglementării legii speciale, respectiv Legea 10/2001, aceasta reglementând și situația imobilelor preluate fără titlu valabil.
Reclamantele nu au uzat de procedura impusă de această lege și solicită în prezentul litigiu rectificarea cărții funciare doar ca urmare a constatării nevalabilității titlului statului, fără a indica și dovedi motivele care le-au împiedicat să uzeze de prevederile acestei legi.
Apelul declarat de apelantul reclamant T. E. Hans este întemeiat.
Criticile formulate de apelantul T. E. Hans vizează componența lotului care i-a fost atribuit ca urmare a ieșirii din indiviziune.
P. sentința criticată, apelantului reclamant i s-a atribuit lotul format din trei apartamente, evaluat la_ euro, urmând să primească și sultă egalizatoare în cuantum de_ euro.
Varianta de partajare solicitată în apel a fost indicată în fața instanței de fond prin nota de ședință din data de 20.01.2014, pentru situația în care cererea reclamantelor S. D. și W. K. va fi respinsă.
Varianta indicată propune loturi cu valori mai apropiate de valorile corespunzătoare cotelor de proprietate ale părților, și este în concordanță cu prevederile art. 673 ind. 5 alin. 2 cod procedură civilă conform cărora împărțeala se face în natură și cu prevederile art. 673 ind. 9 cod procedură civilă.
Totodată, această variată de partajare este în concordanță și cu decizia 606/3.03.2008 emisă de intimata . în procedura administrativă prevăzută de Legea 10/2001, prin care pentru apelantul reclamant s-a dispus restituirea în natură a cotei de 1/3 parte din imobil.
Lotul în componența solicitată de apelant a fost evaluat la_ euro, față de cota cuvenită de_ euro și atribuindu-i-se acest lot apelantul reclamant va fi obligat să plătească sultă egalizatoare de 400 euro.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice și S. D. și W. K..
P. motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice soluția atacată este criticată sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că imobilul în litigiu nu face parte dintre bunurile aparținând domeniului public al statului, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 și anexa III a legii.
P. motivele de recurs formulate de S. D. și W. K., soluția atacată este criticată pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul privind nerespectarea tehnicii operațiunilor de carte funciară, care nu permite operarea de modificări, rectificări sau radieri asupra unui număr topografic ce nu este actual, arată că, așa cum s-a susținut și în apel reclamantele nu au solicitat să se dispună radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra nr. top 9156, ci asupra porțiunii din imobil rămasă în proprietatea statului în urma ieșirii din indiviziune.
Titlul în baza căruia S. Român va deține apartamentele atribuite în urma ieșirii din indiviziune va fi titlul inițial de dobândire, respectiv Decretul 223/1974, or, ca o consecință a constatării nevalabilității titlului statului se impune rectificarea de CF, în sensul revenirii la proprietarul inițial al imobilului, T. Werner, care a fost proprietarul cote4i de 1/3 din întreg imobilul, cotă preluată abuziv de către S. Român.
Din punct de vedere al notărilor în CF, consideră nelegal a se menține înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra apartamentelor atribuite în urma partajului, drept de proprietate cu privire la care, instanța a stabilit că este nevalabil.
Cu privire la faptul că reclamantele nu au uzat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, prezenta acțiune a fost formulată în considerarea și cu respectarea dispozițiilor deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Chiar instanța de apel, respingând apelul declarat de S. Român, arată că, prin admiterea acțiunii, nu se aduce atingere dreptului de proprietate al unor terțe persoane și nici securității raporturilor juridice, proprietar tabular fiind S. Român.
Analizând soluția atacată, Curtea reține că recursul Statului Român este fondat în parte, iar recursul reclamantelor este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive reiterată prin motivele de recurs de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, curtea reține că această excepție a fost în mod corect respinsă de instanța de fond, soluție menținută și în apel, întrucât, astfel cum rezultă din extrasul de CF nr. 8667 B., nr. top 9156/2, S. Român are calitatea de coproprietar. De asemenea, acest lucru a fost stabilit cu putere de lucru judecat,astfel cum au reținut și primele instanțe, prin sentința civilă nr. 5303/2008 a Judecătoriei B..
În cadrul recursului Statului Român, Curtea va reanaliza și excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților apelanți în aproprierea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/3 din imobilul în litigiu, excepție reiterată prin motivele de apel și care, fiind de ordine publică, poate fi reanalizată în calea de atac a recursului acestei părți.
Reanalizând această excepție, Curtea reține că, prin petitele 3 și 4 din acțiune (dosar nr._ ), s-a solicitat constatarea nevalabilității titlului statului pentru cota de 1/3 din imobilul în litigiu, cotă ce a aparținut defunctului T. Werner, și care a trecut la stat în baza Decretului nr. 223/1974, radierea dreptului de proprietate al Statului român, revenirea la situația anterioară de CF și intabularea dreptului de proprietate al reclamantelor S. D. și W. K., în calitate de moștenitoare ale defunctului T. Werner.
P. sentința instanței de fond, păstrată în apel și criticată în recurs de către cele două reclamante, s-a dispus respingerea cererilor privind radierea dreptului de proprietate al Statului Român, revenirea la situația anterioară de CF și intabularea dreptului de proprietate al apelantelor reclamante, însă s-a admis cererea de constatare a nevalabilității titlului Statului Român. Argumentele instanței de apel care au stat la baza respingerii cererilor prin care se tinde la realizarea dreptului de proprietate al celor două reclamante au constat în faptul că acestea nu au uzat de procedura impusă de legea specială, Legea nr. 10/2001. Acest argument este unul legal și în acord cu decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în Recurs în interesul legii, prin care s-a statuat, cu putere obligatorie că „în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate”. În speță, nu se poate reține vreun conflict între legea națională, Legea nr. 10/2001 și dreptul european, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și, ca atare, nici încălcarea textului sus menționat sau a deciziei în interesul legii nr. 33/2008, ca urmare a neacordării priorității dispozițiilor Convenției.
Astfel, pentru a putea invoca prevederile art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, respectiv conflictul dintre legea națională și dreptul european, reclamantul ar trebui să aibă un „bun” în sensul acesteia. Or, în speță, apelantele nu au făcut dovada existenței în patrimoniul lor a unui bun actual sau a unei speranțe legitime, inclusiv speranța de a obține vreo despăgubire. Dimpotrivă, cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 65/2009 ( irevocabilă) pronunțată de Curtea de Apel B., prin sentința_/2000 a Judecătoriei B. și decizia nr. 864/2001 a Curții de Apel B., s-au dispus măsuri reparatorii pe dreptul comun și în baza Legii speciale nr. 10/2001 doar pentru celelalte cote de proprietate asupra imobilului în litigiu, întrucât succesorii legali ai defunctului T. Werner nu au formulat cerere de restituire a cotei de 1/3 din imobil.
D. formularea notificării de către persoanele îndreptățite, admisă sau măcar nesoluționată, ar fi făcut să se nască în patrimoniul reclamantelor un „bun” sau o „speranță legitimă”, drept ce ar putea fi apărat prin invocarea art. 1 Protocolul 1 din Convenție. În acest sens a statuat și Curtea europeană a Drepturilor Omului, în hotărâre pilot, pronunțată în cauza A. și alții versus România din 12 octombrie 2010, prin care s-a reținut că „noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunuri actuale, cât și valori patrimoniale în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate” (134), iar „după . legilor nr. 1/2000 și 10/2001 și mai ales a legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunurilor, fie la acordarea de despăgubiri” (141).
În speță, în lipsa urmării procedurii Legii speciale de către reclamantele apelante, acestea au pierdut dreptul de a obține dreptul de proprietate prin intermediul unei acțiuni în rectificarea cărții funciare pe calea dreptului comun.
Contrar celor susținute prin motivele de recurs de către cele două reclamante, soluția primelor instanțe de respingere a petitelor de rectificare de CF este în acord cu Decizia nr. 33/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele căreia s-a reținut că nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, câtă vreme printr-o atare acțiune se poate prevala de existența unui „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la convenție. Or, în speță, reclamantele nu au făcut dovada existenței în patrimoniul lor a unui bun, astfel încât acțiunea acestora de rectificare de CF în cadrul unei acțiuni de partaj judiciar a fost în mod corect respinsă de primele instanțe, astfel încât recursul reclamantelor este nefondat.
Cu toate acestea, în mod nelegal a fost admisă cererea de constatare a nevalabilității titlului statului, cerere care nu putea fi primită pentru aceleași considerente ce au stat la baza respingerii cererii de rectificare a cărții funciare. Constatarea nevalabilității titlului statului echivalează cu o recunoaștere indirectă și cu efect retroactiv a dreptului de proprietate al apelantelor și care nu poate fi protejat pentru argumentele arătate mai sus. Această cerere în constatare este, așadar, inadmisibilă, excepție invocată în fața primei instanțe de către pârâți și reiterate prin motivele de apel și care a fost în mod nelegal respinsă. De asemenea, potrivit art. 111 cod procedură civilă, cererea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept nu poate fi primită atunci când partea poate cere realizarea dreptului. În speță, reclamantele tind la realizarea dreptului lor de proprietate, prin chiar cererile de rectificare de CF și intabulare a dreptului lor de proprietate, cereri care nefiind primite, au drept consecință respingerea și a cererii de constatare a nevalabilității titlului statului. O hotărâre care să constate existența sau inexistența unui drept de proprietate nu poate fi pusă în executare, astfel încât este lipsită de efecte juridice și în contradicție absolută cu modul de soluționare a petitelor în realizare.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice va fi admis în parte, iar recursul reclamantelor va fi respins, conform dispozițiilor prezentei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenții reclamanți S. D. (născută T.) și W. K. (născută T.) împotriva deciziei civile nr.754/R/25.11.2014 a Tribunalului B..
Admite în parte recursul formulat de recurentul pârât S. Român prin MFP prin DGRFP B. împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte apelul formulat de apelantul pârât S. Român prin MFP prin DGRFP B. împotriva sentinței civile nr.8927/14.07.2014 a Judecătoriei B., pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite excepția inadmisibilității cererii privind constatarea nevalabilității titlului de preluare a Statului Român pentru cota de 1/3 în ceea ce privește imobilul înscris în CF nr. 8667 B., nr. top 9156 (inițial).
Păstrează restul dispozițiilor din decizia atacată și din sentința instanței de fond astfel cum a fost modificată în apel.
Respinge restul pretențiilor din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.04.2015.
Președinte, A. P. | Judecător, C. Ș. | Judecător, M. C. T. |
Grefier, G. G. |
Red. CȘ – 1.04.15
Dact. GG – 21.04.15
2 ex.
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 387/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Expropriere. Decizia nr. 390/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
