Acţiune în constatare. Decizia nr. 1157/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1157/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 5958/302/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1157R
Ședința publică de la data de 7.06.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L.-M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentele-reclamante Karoui E. și R. N. împotriva deciziei civile nr. 713A/03.07.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte P. A. D. Mireile și P. D. G. V. și cu intimata-intervenientă B. A. M., cauza având ca obiect „anulare act”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentele-reclamante Kiroui E. și R. N., reprezentate de avocat Scarlet N. în baza împuternicirilor avocațiale . nr._/2013 și . nr._/2013 depuse la dosar (filele 42 și 43) și intimatele-pârâte P. A. D. Mireile și P. D. georgiana V., reprezentate de avocat Mihaileanu M. în baza împuternicirii în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, depusă la dosar (filele 24), lipind intimata-intervenientă B. A. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recurentele-reclamante nu au depus la dosar dovada achitării taxei de timbru.
Reprezentanta recurentelor-reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, în original (chitanța . nr._(107) din 06.06.2013) și timbrul judiciar de 0,15 lei și învederează instanței că la fila 15 din dosar se află împuternicirea avocațială a doamnei avocat care a răspuns pentru intimatele-pârâte P. A. D. Mireile și P. D. G., nefiind semnată de părți.
Reprezentanta intimatelor-pârâte precizează că le-a reprezentate pe intimatele-pârâte în fazele anterioare, unde s-a respins aceeași excepție.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat în prezenta cauză.
Recurentele-reclamante Kiroiu E. și R. N. prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
În susținerea motivelor de recurs, arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au respins cererea principală și judecând cauza prin prisma a trei excepții invocate de părțile adverse au soluționat cauza fără a intra în judecata fondului.
Ambele instanțe au unit excepțiile invocate cu fondul și au motivat că pronunțându-se pe excepțiile invocate a considerat inutilă analizarea aspectelor invocate pe fondul cauzei.
Precizează că, pe fond, au dovedit că intimatele-pârâte au tăinuit decesul tatălui lor și au declarat la notariat că sunt singurele moștenitoare.
La interogatoriu au recunoscut despre existența celor trei fiice ale autorului și au arătat că nu le cunoștea adresa din Canada.
Totodată, arată că au făcut dovada că intimatele-pârâte cunoșteau domiciliul din România, deoarece mama locuia doar la 10 minute de acestea.
De asemenea, învederează că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă diligențele efectuate în vederea citării prin mica publicitate sau la domiciliul mamei acestora. Interesul recurentei este de a culege fructele din masa succesorală a defunctului său tată.
Ambele instanțe anterioare au respins acțiunea în baza excepției prescripției dreptului la acțiune, precizează că obiectul acțiunii este anularea certificatului de moștenitor și a suplimentelor acestora.
Copia legalizată a acestor înscrisuri i-au fost comunicate de către notar la data de 15.05.2009 și a depus acțiunea la data de 29.05.2009, în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea înscrisurilor.
A mai susținut că hotărârea de la fond a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu, deoarece la fiecare termen de judecată a intrat un alt președinte de complet, cauza fiind judecată de un alt judecător, care nu a participat la luarea interogatoriilor și la ascultarea martorilor.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, rejudecând cauza pe fond, respingerea excepțiilor invocate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimatele-pârâte P. A. D. Mireile și P. D. G. V., prin avocat, cu privire la ultimul motiv de recurs în sensul că hotărârea de la fond a fost pronunțată de un al complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu, solicită a fi respins ca neîntemeiat, deoarece cauza a fost repartizată conform procesului verbal din data de 10.09.2011 de către conducerea Judecătoriei Sector 5, potrivit art. 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin desființarea completului 7. Modificarea componenței completului de judecată fiind făcută din cauze obiective, apreciază că s-a respectat principiul continuității.
Totodată, această critică nu a făcut obiectul apelului și în această situație nu poate fi invocată pentru prima dată în faza recursului.
De asemenea, solicită respingerea celorlalte motive de recurs ca neîntemeiate, întrucât în mod corect atât instanța de fond cât și instanța de apel au unit excepțiile invocate de către intimatele-pârâte cu fondul și au administrat întregul material probator solicitat de pârâți în vederea soluționării excepțiilor și a fondului litigiului.
Totodată, considerând ca fiind întemeiate excepțiile invocate, nu a mai analizat fondul litigiului.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost invocată în temeiul art. 19 din Decretul nr. 167/1958, deoarece recurentele-reclamante aveau la dispoziție 30 de zile începând cu data la care au aflat despre decesul defunctului lor tată, în speță data eliberării adresei Inspectoratului General pentru evidența persoanelor, respectiv 02.04.2009, ce se complinea în data de 03.05.2009, pentru a formula cerere de repunere în termenul de acceptare al succesiunii.
Prin acțiunea formulată la data de 29.04.2009, se solicită numai anularea certificatului de moștenitor și a suplimentelor emise ca urmare a dezbaterii succesorale după defunct, nu și repunerea în termenul de opțiune succesorală. Precizează că această cerere a fost depusă abia la termenul din 16.02.2010, după invocarea excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală.
Cu privire la această cerere, consideră că nu se justifică cauzele invocate de către recurentele-reclamante privind opțiunea succesorală.
Simpla împrejurare că recurentele-reclamante locuiesc într-o altă țară nu constituie un caz de forță majoră de natură să conducă la suspendarea cursului prescripției, deoarece acest fapt nu reprezintă o împrejurare externă, extraordinară și invincibilă de natură a împiedica să își exercite dreptul de opțiune succesorală.
Solicită respingerea recursului, menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel, ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată și depune la dosar chitanță în acest sens.
Totodată, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentanta recurentelor-reclamante învederează instanței cu privire la cheltuielile de judecată că își rezervă dreptul să le solicite pe cale separată.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare, urmând să aprecieze la deliberări asupra cererii de amânare a pronunțării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 29.05.2009 sub nr._, reclamantele R. N. și Karoui E. le-au chemat în judecata pe pârâtele P. D. G. V. și P. A. D. Mireile, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 18/20.03.2000, a suplimentului nr. 21/30.03.2000 și a suplimentului nr. 35/06.06.2000.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantele au arătat că la data de 16.03.2000 a încetat din viata tatăl lor, P. G., respectiv soțul și tatăl pârâtelor, la doar patru zile de la moartea acestuia fiind dezbătută succesiunea conform certificatului de moștenitor nr. 18/20/03.2000, pârâtele declarând că sunt unice moștenitoare, deși cunoșteau despre existența reclamantelor, urmărind deposedarea acestora de cota pe care o aveau de cules din moștenire.
Au mai arătat reclamantele că locuiesc în Canada dinaintea decesului tatălui lor, însă țineau legătura telefonic săptămânal cu acesta, iar la momentul la care acesta nu a mai răspuns la telefon au contactat-o pe parata P. D. G. V. care le-a comunicat că și-a schimbat numărul de telefon, refuzând să-l comunice pe cel nou, ulterior reclamantele aflând de la o prietena că tatăl lor era deja decedat la acea data – astfel caă paratele au ascuns reclamantelor moartea tatălui.
Se mai arată că la data de 02.04._ reclamanta R. N. a venit în România și a obținut de la INEP adresa nr._ prin care s-a comunicat decesul tatălui său, iar prin adresa nr. C3050/06.04.2009 i s-a comunicat dezbaterea succesiunii la BNP „T. P. V.”, la data de 15.05.2009 obținând de la notariat o copie legalizată a certificatului de moștenitor și a suplimentelor în cauză.
Reclamantele au considerat că, în raport de prevederile art. 767 C.civ., atât certificatul de moștenitor, cât și suplimentele la acesta, sunt nule pentru frauda la lege.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, art. 653, 659, 685, 700, 797, 966, 968 Cod civil.
Pârâtele P. D. G. V. și P. A. D. Mireile au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, arătând că după plecarea în străinătate reclamantele nu au mai ținut legătura cu defunctul, nu s-au interesat de starea de sănătate a acestuia, iar la momentul decesului acestuia, pârâtele nu le-au chemat la dezbaterea succesiunii întrucât nu cunoșteau unde anume se află, dacă s-au căsătorit sau nu, dacă mai au același nume de familie sau nu, fiind în imposibilitatea de a le contacta în vreun mod, fără a exista din partea pârâtelor o intenție de frauda sau de a leza interesele reclamantelor.
Pârâtele au invocat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, apreciind că reclamantele sunt străine de moștenire pentru că nu au acceptat succesiunea în termenul legal potrivit art. 700 C.civ.; precum și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii în anularea certificatului de moștenitor și a celor două suplimente, considerând că prin anularea actului acestea nu pot obține un folos practic în interesul lor, din moment ce sunt străine de succesiunea autorului P. G..
Numita B. A. M. a formulat cererea de intervenție în interes propriu prin care a arătat că achiesează la cererea de chemare în judecată și că solicită să se constate că este fiica defunctului P. G..
La data de 16.02.2010, reclamantele R. N. și Karoui E. au formulat cerere de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, arătând că au aflat de decesul tatălui lor abia la data de 02.04.2009, când au primit adresa nr._ emisă de Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.
Pârâtele P. D. G. V. și P. A. D. Mireile au formulat note de ședință prin care au invocat excepția prescripției dreptului reclamantelor de a cere repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, în raport de dispozițiile art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Prin încheierea din data de 8.04.2010, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulata de B. A. M..
Prin sentința civilă nr. 6675/13.10.2010 Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția prescripției dreptului de a cere repunerea în termenul de opțiune succesorală și a respins cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală formulată de reclamantele R. N. și Karoui E., ca prescrisă; a respins cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală formulată de intervenienta în nume propriu B. A. M., ca neîntemeiată; a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală și a constatat ca fiind prescris dreptul de opțiune succesorală al reclamantelor R. N. și Karoui E., precum și al intervenientei în interes propriu B. A. M.; a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea principală formulată de reclamantele R. N. și Karoui E., în contradictoriu cu pârâtele P. D. G. V. și P. A. D. Mireile, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în nume propriu B. A. M., având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 18/20.03.2000, a suplimentului nr. 21/30.03.2000 și a suplimentului nr. 35/06.06.2000 eliberate de BNP T. P. V., ca fiind lipsite de interes.
Pentru a pronunța această sentință, analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză, prima instanță a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 700 alin. 1 cod civil “dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii”, legiuitorul instituind un asemenea termen de prescripție tocmai pentru ca soarta juridică a moștenirii să nu rămână multă vreme incertă, efectul neexercitării de către succesibil a dreptului de opțiune succesorală în termenul menționat conducând la stingerea dreptului de a accepta moștenirea și, o dată cu acest drept, și a titlului sau de moștenitor, deci, implicit și a vocației sale succesorale.
Ceea ce interesează din punctul de vedere al începutului prescripției dreptului de opțiune este data decesului, indiferent de momentul la care succesibilul a luat cunoștință de acest fapt sau de componența patrimoniului succesoral.
Potrivit alin 2 al art. 700 C.civ., dacă moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său din motive de forță majoră, instanța poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea.
Prin Decizia de îndrumare cu nr. 7/1963 a fostului Tribunal Suprem, s-a statuat că după adoptarea Decretului nr. 167/1958, alin. 2 al art. 700 C.civ. a fost abrogat tacit și înlocuit prin prevederile art. 13 și 19 din acest Decret.
În aceste condiții, succesibilul care nu a acceptat în termen succesiunea poate uza de dispozițiile art. 13 privitoare la cauzele de suspendare ale termenului de prescripție, sau de dispozițiile art. 19 privitoare la repunerea în termen.
Conform art. 19 din Decretul 167/1958, s-a reținut că instanța judecătorească poate să dispună, chiar din oficiu, repunerea în termenul de prescripție dacă se constată ca temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripția a fost depășit și cu condiția ca succesibilul să fi cerut repunerea în termen în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție.
În cauză, s-a reținut că reclamantele au susținut că au fost împiedicate să accepte succesiunea după tatăl lor întrucât locuiesc în Canada, iar pârâtele le-au ascuns decesul acestuia.
Din cererea de chemare în judecată și din adresa nr._/02.04.2009 emisă de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, instanța a reținut că reclamantele au cunoscut decesul tatălui lor, P. G., la data de 02.04.2009, din acest moment încetând pretinsele cauze care justifică depășirea termenului prevăzut de art. 700 Cod civil și începând a curge termenul de o lună prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, termen care s-a împlinit la data de 03.05.2009.
Constatând că reclamantele au formulat cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală la data de 16.02.2010, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, instanța a apreciat ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului de a cere repunerea în termenul de opțiune succesorală, pe care a admis-o.
S-a apreciat că, chiar și în măsura în care instanța ar fi apreciat că din motivarea cererii de anulare a certificatului de moștenitor ar fi rezultat intenția reclamantelor de a cere repunerea în termenul de opțiune succesorală și ar fi calificat această cerere ca atare, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 29.05.2009, s-a constatat că și în raport de această dată, a fost depășit termenul de o lună pentru repunerea în termenul de opțiune succesorală.
Totodată, instanța a apreciat că nu constituie un caz de forță majoră de natură să conducă la suspendarea cursului prescripției, faptul că reclamantele locuiesc de mai mulți ani în Canada, întrucât acest fapt nu reprezintă o împrejurare externă, extraordinară și invincibilă de natură a le împiedica să exercite dreptul de opțiune succesorală.
În ceea ce privește cererea intervenientei în interes propriu B. A. M., de repunere în dreptul de opțiune succesorală, instanța a reținut că aceasta nu a făcut dovada tăinuirii decesului autorului său Protopopecu G. de către pârâte, depășirea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală fiindu-i imputabilă, motiv pentru care a apreciat cererea ca neîntemeiată.
Constatând că reclamantele și intervenienta în interes propriu nu au acceptat expres sau tacit succesiunea înlăuntrul termenului de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 alin. 1 Cod civil și că cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală a reclamantelor a fost respinsă ca prescrisă, iar a intervenientei în interes propriu ca neîntemeiată, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, constatând că atât reclamantele, cât și intervenienta, sunt străine de succesiunea defunctului P. G..
Cu privire la excepția lipsei de interes a cererii de anulare a certificatului de moștenitor și a suplimentelor sale, instanța a reținut că potrivit art. 88 alin. 1 din Legea 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.
Motivul de nulitate absolută, frauda la lege, poate fi invocat de oricine, însă cu condiția ca persoana respectivă să justifice un interes propriu.
Cum reclamantele și intervenienta în interes propriu au devenit străine de moștenirea rămasă de pe urma defunctului ca urmare a neexercitării dreptului de opțiune succesorală în termenul prev. de art. 700 C.civ., judecătoria a apreciat că nu mai au un interes personal în promovarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor emis după acel autor, întrucât desființarea acestui act nu le-ar aduce nici un beneficiu practic.
În consecință, instanța a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea principală și cererea de intervenție în interes propriu, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 18/20.03.2000, a suplimentului nr. 21/30.03.2000 și a suplimentului nr. 35/06.06.2000, eliberate de B.N.P. T. P. V., ca fiind lipsite de interes.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele R. N. și Karoui E..
În motivarea apelului, reclamantele au susținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea principală, pe considerentul neexercitării dreptului de opțiune succesorala în termenul de 6 luni de la decesul defunctului P. G., potrivit art. 700 alin. 1 Cod civil.
Apelantele au arătat că au aflat despre decesul tatălui lor la data de 02.04.2009, conform adresei nr._ emisă de Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Național pentru Evidenta Persoanelor și prin adresa nr. C3050/06.04.2009 eliberată de Camera Notarilor Publici București) și consideră că data de la care curge termenul de prescripție de 6 luni pentru ca ele sa aibă posibilitatea exercitării dreptului de opțiune succesorală după tatăl lor decedat, este 02.04.2009.
În raport de această dată, consideră că în termen de 6 luni au formulat prezenta acțiune, astfel că au făcut un act de acceptare a moștenirii de pe urma defunctului P. G., potrivit art. 700 alin. 1 Cod civil, au avut intenția de a accepta succesiunea prin acțiunea pe care au promovat-o în instanța, considerând că data când a luat sfârșit împiedicarea, este 02.04.2009.
Apelantele-pârâte au susținut, de asemenea, că hotărârea apelată este nemotivată, precum și faptul că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția lipsei de interes a acțiunii, arătând că interesul legitim și actual în susținerea acțiunii este acela de a anula certificatul de moștenitor și cele doua suplimente ale acestuia, acte ce au fost obținute de pârâte prin fraudarea legii, declarându-se în fals la notariat ca fiind unice moștenitoare ale autorului lor, deși știau de existența lor și a intervenientei.
Prin decizia civilă nr. 713A/03.07.2012 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantele R. N. și Karoui E. împotriva sentinței civile nr. 6675/13.10.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București, și a obligat apelantele, în solidar, la câte 2150 lei cheltuieli de judecată către fiecare dintre intimatele-pârâte P. A. D. Mireile și P. D. G. V..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit art. 700 alin. 1 Cod civil, dreptul de opțiune succesorală se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii care este marcată în timp de data decesului autorului, respectiv, 16 martie 2000.
Tribunalul a arătat că, potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958, reclamantele-succesibile ale autorului P. G. decedat la 16 martie 2000, cărora li s-a prescris dreptul de opțiune succesorală, indiferent de motivele care au condus la această situație, trebuiau să formuleze cererea de repunere în termenul special de opțiune succesorală, în termen de 30 de zile de la data la care au încetat cauzele care au determinat depășirea termenul de prescripție.
În mod legal și temeinic a reținut prima instanță că acest termen de 30 de zile are tot caracterul unui termen special de prescripție în interiorul căruia trebuia formulată cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală.
D. în situația în care o astfel de cerere se depune în termenul de 30 de zile de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție, o astfel de cerere se rezolvă pe fond și, dacă instanța apreciază că sunt motive temeinice pentru repunerea în termenul de opțiune succesorală, de la acel moment succesibilul este repus în termen, urmând să-și exercite dreptul de opțiune într-un nou termen de șase luni.
Tribunalul a constatat că în mod legal și temeinic, prima instanță a constatat că cererea de repunere în termen este prescrisă și a respins-o ca atare.
Sub acest aspect, prima instanță a reținut ca dată certă de referință la care cele două reclamante au luat cunoștință în mod indubitabil despre decesul tatălui, data de 02.04.2009, când a fost emisă adresa nr._ de către INEP și i s-a comunicat reclamantei R. N. faptul juridic al decesului tatălui său.
Reclamantele au formulat cererea de chemare în judecată la data de 29 mai 2009, iar cererea expresă de repunere în termenul de opțiune succesorală, la 16 februarie 2010, în ambele situații, cu depășirea nejustificată a termenului de 30 de zile de la încetarea cauzelor care ar justifica depășirea termenului de prescripție.
În aceste condiții, în mod legal și temeinic, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului de a cere repunerea în termenul de opțiune succesorală și a respins cererea de repunere în acest termen special de 6 luni, de opțiune succesorală, ca prescrisă, fără să mai analizeze fondul acestei cereri.
Sub acest aspect, soluția instanței de fond este legală și temeinică, indiferent de cauzele subiective sau obiective, care le-ar fi împiedicat pe reclamante să-și exercite dreptul de opțiune succesorală până la acea dată, acestea neputând invoca necunoașterea legii.
Prima instanță a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală și a constatat ca fiind prescris dreptul de opțiune succesorală al reclamantelor R. N. și Karoui E., precum și al intervenientei în interes propriu B. A. M., sentința fiind legală și temeinică și sub acest aspect, în condițiile în care o repunere în acest termen special nu mai poate opera.
Cum reclamantele și intervenienta sunt străine de succesiunea autorului P. G., acestea nu justifică un interes personal și actual să invoce nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 18/20.03.2000, a suplimentului nr. 21/30.03.2000 și a suplimentului nr. 35/06.06.2000 eliberate de BNP T. P. V. în favoarea pârâtelor care au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de lege, indiferent de atitudinea acestora față de ceilalți succesibili.
Prin eventuala desființare retroactivă a celor 3 acte juridice, ca efect al constatării nulității absolute, reclamantele și intervenienta nu ar putea obține un folos practic propriu, atâta timp cât acestea rămân străine de succesiune, din motive imputabile acestora, întrucât nu au manifestat interesul necesar ori nu au fost suficient de diligente pentru a culege aceste drepturi succesorale după tatăl lor.
În aceste condiții, în mod legal și temeinic, prima instanță a admis excepția lipsei de interes și a respins atât cererea principală formulată de reclamantele R. N. și Karoui E., în contradictoriu cu pârâtele P. D. G. V. și P. A. D. Mireile, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenineta în nume propriu B. A. M., având ca obiect constatarea nulității absolute a Certificatului de moștenitor nr. 18/20.03.2000, a Suplimentului nr. 21/30.03.2000 și a Suplimentului nr. 35/06.06.2000, eliberate de B.N.P. T. P. V., ca fiind lipsite de interes.
Cum excepțiile reținute de prima instanță sunt întemeiate, tribunalul a constatat că nu este utilă analizarea motivelor de apel vizând fondul cererilor cu care a fost sesizată instanța de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele Karoui E. și R. N..
În motivarea recursului, reclamantele au invocat următoarele critici de nelegalitate:
1. În mod greșit atât instanța de fond cât si instanța de apel au respins cererea principală, judecând cauza prin prisma excepțiilor și au soluționat procesul fără a intra în judecata fondului (cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ, art. 498 pct. 2, art. 488 C.pr.civ).
Deși recurentele au susținut pe tot parcursul procesului că au fost împiedicate să accepte succesiunea defunctului, întrucât locuiesc în Canada de mai mult timp iar intimatele-parate au ascuns decesul tatălui recurentelor, fapt recunoscut de către acestea prin răspunsurile date la interogatoriile formulate de recurente (atât la fond cât și in apel), ambele instanțe au apreciat că nu constituie caz de forță majoră de natură să conducă la suspendarea cursului prescripției, întrucât faptul că recurentele locuiesc în Canada de mai mulți ani nu reprezintă o împrejurare externă, extraordinară și invincibilă de natură să le împiedice să exercite dreptul de opțiune succesorală.
Recurentele reclamante au mai arătat că au dovedit pe deplin ca intimatele-pârâte, soția supraviețuitoare și fiica defunctului, au tăinuit față de recurente decesul tatălui lor și au declarat în fals la notariat că sunt unice moștenitoare ale defunctului, deși au recunoscut la interogatoriu că știau de existența recurentelor, însă ambele instanțe nu au făcut aplicarea alin. 2 al art. 700 Cod civil și nu au prelungit termenul cu 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea, adică data de 02.04.2009.
Recurentele-reclamante au mai arătat că au dovedit pe deplin faptul că au fost în imposibilitatea exercitării dreptului de opțiune succesorală după defunctul lor tată, datorită tăinuirii decesului acestuia de către pârâte, ori recurentele, după aceasta dată, în termen de 6 luni, au formulat prezenta acțiune, deci au făcut un act de acceptare a moștenirii de pe urma defunctului P. G., potrivit art. 700 alin. 1 si 2 Cod civil, au avut intenția de a accepta această succesiune prin acțiunea pe care au promovat-o în instanță, considerând că data când a luat sfârșit împiedicarea este 02.04.2009, dată de la care trebuia să curgă termenul de 6 luni.
2. Recurentele arată că au promovat această acțiune la aflarea decesului tatălui lor, pentru a obține cota acestora de moștenire din masa succesorală ce li se cuvine de pe urma defunctului lor tată. Recurentele nu au devenit străine de succesiune, datorită faptului că le-a fost tăinuit decesul de către pârâte, acestea încălcând grav legea, declarându-se unice moștenitoare la notariat deși prin răspunsurile l-a interogatoriu acestea recunosc că știau de existența recurentelor, dar mai mult decât atât, recurentele au depus în apel planșe fotografice în care sunt înfățișate recurentele împreună cu autorul lor și intimatele pârâte P. A. D. Mireile si P. D. G. V., alături de bunica lor paternă, dovedind prin aceste planșe că recurentele le erau cunoscute celor doua pârâte, or susținerea acestora în fata notarului public, în sensul că autorul a avut o singura fiică, nu corespunde adevărului, au mințit prin declarațiile date în fața notarului public precum că defunctul are doar o singura fiică dar și mai mult decât atât au adus și un martor care a declarat în fals că defunctul are doar o fiică.
3. Recurentele arată că s-au încadrat în termenul legal de opțiune succesorală, au depus acțiunea la data de 29.05.2009, în termen legal de 30 de zile de la comunicarea copiei legalizate a certificatului de moștenitor și a suplimentelor acestuia, astfel că în mod nelegal instanța de apel a respins apelul. Recurentele au depus aceste înscrisuri la fondul cauzei pentru a dovedi că nu aveau cum să formuleze acțiunea până a intra în posesia actelor prin care s-a dezbătut succesiunea, neștiind ce să atace, anularea căror acte o pot solicita.
În opinia recurentelor reclamante, acestea au introdus în mod corect si legal acțiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor legalizate prin care s-a dezbătut succesiunea, potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958, iar prin cererea de chemare in judecata, recurentele au intenționat să fie repuse în termenul de acceptare succesorală având în vedere data de 15.05.2009, având motive temeinice pentru repunerea în termenul de acceptare.
4. Hotărârea de fond a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu, astfel că potrivit art. 488 pct. 1 și 2 N.C.P.C. se impune casarea
hotărârii pentru motive de nelegalitate, la fondul cauzei a intrat aproape la fiecare termen de judecata alt președinte de complet, cauza fiind judecată de un alt judecător care nu a participat la luarea interogatoriilor și la ascultarea martorilor.
În consecință, recurentele reclamante solicită admiterea în principiu a recursului, casarea deciziei atacate și rejudecarea procesului în fond în sensul respingerii excepției prescripției dreptului de a cere repunerea în termenul de opțiune succesorală, ca fiind prescris, respingerii excepției prescripției dreptului la opțiune succesorală și respingerea excepției lipsei de interes a acțiunii invocate la fond de către pârâte, iar pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată de recurente.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civila și art. 498 pct. 2, 488 (1) și pct. 2 N.C.P.C.
Intimatele-pârâte P. A. D. Mireile și P. D. G. V. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța a aplicat corect dispozițiile art. 19 alin. 2 din Decretul nr._, termenul de 30 de zile fiind calculat de la data la care au aflat de decesul tatălui, în speță de la data eliberării adresei de către Inspectoratul General pentru Evidența Persoanelor, 2.04.2009; au mai arătat că reclamantele, asistate de avocat, trebuiau să formuleze cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii în termen de 30 de zile începând din data de 2.04.2009, iar până la primul termen de judecată puteau formula o cerere completatoare prin care solicitau nulitatea certificatului de moștenitor și a suplimentelor.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Recurentele-reclamante au investit instanța de judecată cu o acțiune având ca obiect constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 18/20.03.2000 și a suplimentelor nr. 21/30.03.2000 și nr. 35/6.06.2000 și au invocat în susținerea acțiunii deduse judecății dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, potrivit cărora „Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. (..)”.
Prin expresia folosită de legiuitor: „cei care se consideră vătămați în drepturile lor” se înțelege că au deschisă acțiunea în constatarea nulității certificatului de moștenitor și a suplimentelor acele persoane care se consideră vătămate în drepturile lor succesorale.
Prin urmare, în mod corect au reținut ambele instanțe de fond că într-o acțiune în constatarea nulității certificatului de moștenitor se verifică cu prioritate dacă persoana care a declanșat procedura judiciară și-a dovedit vocația succesorală concretă la moștenirea lui de cuius, respectiv a acceptării moștenirii înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 Cod civil.
Nu se va reține critica recurentelor-reclamante potrivit căreia în mod greșit instanța de judecată a soluționat pricina prin prisma excepțiilor prescripției dreptului de opțiune succesorală și a lipsei de interes în promovarea acțiunii, deoarece instanța sesizată cu o astfel de acțiune are obligația de a verifica, cu prioritate, îndeplinirea celor condiții generale prevăzute în dreptul succesoral pentru ca o persoană să aibă dreptul de a culege moștenirea lăsată de o altă persoană, respectiv capacitatea succesorală și vocația succesorală legală concretă. Or, dacă în urma probelor se constată că succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune în termenul prevăzut lege, prin puterea legii și cu efect retroactiv se stinge dreptul de accepta succesiune, precum și titlul de moștenitor, succesibilul devenind străin de moștenire.
Prin urmare - întrucât stingerea prin prescripție a dreptului de opțiune atrage stingerea chiar a vocației succesorale - era necesar ca instanța de fond să verifice cu prioritate dacă reclamantele au acceptat succesiunea defunctului lor tată în termenul de prescripție prevăzut de lege; urmând ca, numai după ce s-a constatat acceptarea în termen a moștenirii de către reclamante, instanța să procedeze la analiza pe fond a motivelor de nulitate ale certificatului de moștenitor, astfel cum au fost invocate de reclamante.
Prin motivul de recurs dezvoltat la pct. 1 și 2 din cadrul motivării recursului, încadrat în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurentele-reclamante susțin că în mod greșit instanța nu a reținut motivul de suspendare a termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 alin. 1 Cod civil, în susținerea căruia au arătat că au fost împiedicate să accepte succesiunea defunctului, întrucât locuiesc în Canada de mai mult timp iar intimatele-pârâte au ascuns decesul tatălui recurentelor.
În mod corect au reținut ambele instanțe de fond neincidența acestui motiv de suspendare, deoarece faptul că reclamantele-recurente au locuit în Canada de mai mulți ani nu reprezintă o împrejurare externă, extraordinară și invincibilă de natură să le împiedice să exercite dreptul de opțiune succesorală.
Astfel, din punctul de vedere al normelor de drept substanțial aplicabile în cauză, Curtea arată că, potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil „moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”.
Cum moștenirea defunctului Protopoescu G. s-a deschis la data de 16.03.2000 (deci înainte de . Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, la 1 octombrie 2011), rezultă că în mod corect instanțele anterioare s-au raportat pentru soluționarea acțiunii la dispozițiile art. 700 alin. 1 din Codul civil de la 1864, care reglementează atât începutul (de la data deschiderii moștenirii) cât și durata termenului de opțiune succesorală (de 6 luni).
Având în vedere că termenul de opțiune succesorală reglementat de art. 700 alin. 1 Cod civil de la 1864 este un termen de prescripție și că vechiul Cod civil nu cuprinde reglementări de principiu în domeniul prescripției extinctive, Curtea mai reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comun din materia prescripției cuprinse în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu art. 201 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Dintre cauzele de suspendare a termenului de prescripție reglementate de art. 13 din Decretul nr. 167/1958, recurentele-reclamante au invocat forța majoră, susținând că ascunderea faptului decesului lui de cuius de către intimatele-pârâte și faptul că au locuit în Canada o perioadă mare de timp reprezintă împrejurări care le-au împiedicat să accepte succesiune înăuntrul termenului de opțiune succesorală.
Potrivit art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 „cursul prescripției se suspendă: a) cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere”.
Forța majoră este o împrejurare externă, extraordinară, imprevizibilă și insurmontabilă care îl împiedică pe titularul dreptului de opțiune succesorală să-și exercite acest drept înăuntrul termenului prescris de lege. În practica judiciară și doctrina de specialitate au fost acceptate drept evenimente de forță majoră, de ex., cutremurul, inundația, războiul și altele asemenea; în schimb ascunderea cu rea-credință a morții lui de cuius de către comoștenitori sau locuirea în altă rază teritorială decât cea a locului deschiderii succesiunii nu sunt considerate împiedicări absolute care ar intra în sfera noțiunii de forță majoră, ci cazuri fortuite, ca împrejurări neimputabile succesibilului.
Curtea constată că în mod corect instanțele anterioare nu au reținut incidența forței majore ca motiv de suspendare a dreptului de opțiune succesorală deoarece, faptul că recurentele-reclamante nu au cunoscut de decesul tatălui lor și că au locuit în Canada o perioadă lungă de timp nu era de natură să le creeze un obstacol de neînlăturat în săvârșirea unor acte de întrerupere a cursului prescripției extinctive.
Cum cauzele de suspendare a prescripției dreptului de opțiune succesorală sunt legale și limitative, de strictă interpretare și aplicare, Curtea constată că în mod judicios, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 700 alin. 1 din vechiul Cod civil și ale art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanțele de fond și de apel au constatat că în cauză nu operează motivul de suspendare al forței majore, astfel că termenul de prescripție extinctivă de 6 luni, ce a început să curgă din 16.03.2000, s-a împlinit la data de 16.09.2000, fără ca reclamantele să îndeplinească în acest interval vreun act prin care să accepte moștenirea lui de cuius, motiv pentru care a respins primul motiv de recurs, ca nefondat.
Cu privire la celelalte critici susținute în dezvoltarea motivelor de recurs de la pct. 1 și 2, referitoare la modul de interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, Curtea arată că, începând cu modificarea Codului de procedură civilă prin OUG nr. 138/2000 (publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005), care prin art. I pct. 112 a abrogat pct. 11 al art. 304 din codul de procedură civilă (referitor la cazul de recurs când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate), instanța de recurs nu mai are posibilitatea evaluării judiciare a modului de apreciere de către cele două instanțe de fond a probatoriilor administrate în dosar, controlul judiciar al instanței de recurs limitându-se numai la problemele de drept incidente în speță.
Prin critica susținută la pct. 3 al motivării recursului, de asemenea încadrată în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurentele susțin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958 și faptul că în mod greșit instanțele de fond și de apel nu au admis cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală, pe considerentul că a fost formulată cu depășirea termenului de prescripție prevăzut la alin. 2, de 30 de zile de la data încetării împiedicării.
Critica nu este întemeiată.
Astfel, se constată că instanțele de fond și de apel au făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, reținând că, beneficiul repunerii în termenul de prescripție se acordă titularului dreptului de opțiune succesorală (care, din motive temeinice, nu și-a putut exercita dreptul de opțiune înăuntrul termenul prescris de lege) doar în situația în care acesta formulează cererea de repunere în termenul de opțiuni succesorală în termenul de prescripție de 30 de zile de la data când au încetat cauzele care justifică depășirea termenului de prescripție.
În cauză s-a făcut și o corectă aplicare a acestor prevederi legale, față de datele speței, în mod corect reținându-se că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă din data de 2.04.2009, atât timp cât, chiar prin cererea de chemare în judecată reclamantele au arătat că au luat cunoștință de decesul tatălui lor de la această dată, când au luat cunoștință de adresa nr._ emisă de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor. Prin această adresă, aflată la fila 7 din dosarul de fond, li s-a adus la cunoștință recurentelor-reclamante faptul că tatăl acestora, P. G. este decedat și că decesul a fost înregistrat cu actul nr. 1301/2000 în evidențele de stare civilă ale Primăriei Sector 1 București.
În consecință, data la care recurentele-reclamante au aflat despre decesul tatălui lor dintr-o adresă oficială reprezintă data la care au încetat cauzele care justificau depășirea termenului de prescripție, în accepțiunea art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, de la această dată începând să curgă termenul de 30 de zile în care recurentele-reclamante trebuiau să formuleze cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală.
Chiar calificând, în conformitate cu dispozițiile art. 84 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată drept o cerere de repunere în termenul de opțiune succesorală, Curtea constată că în mod corect instanțele de fond și de apel au constatat depășirea termenului prevăzut de art. 19 alin. 2, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 29.05.2009, iar termenul de 30 de zile de la încetarea împiedicării s-a împlinit la data de 2.05.2009.
Nu poate fi reținut argumentul recurentelor-reclamante conform căruia termenul de prescripție de 30 de zile prevăzut de art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă din data de 15.05.2009, când au luat cunoștință efectiv de conținutul certificatului de moștenitor și a suplimentelor la certificatul de moștenitor, deoarece exercitarea efectivă a dreptului de opțiune succesorală și îndeplinirea unui act din care să rezulte intenția de acceptare a moștenirii defunctului nu erau condiționate de cunoașterea efectivă a acestor înscrisuri.
În ceea ce privește critica susținută la pct. 4 al motivării recursului, Curtea constată că este întemeiată apărarea intimatelor-pârâte, care au arătat că pretinsa nerespectare a principiului continuității de către instanța de fond și criticile legate de compunerea completului care a soluționat cauza în primă instanță nu au fost invocate prin motivele de apel, astfel încât Curtea constată că aceste critici nu pot forma obiectul controlului instanței de recurs, deoarece sunt formulate omisso medio.
În ceea ce privește invocarea de către recurente a dispozițiilor art. 488, 493 și 498 din Noul Cod de procedură civilă care a intrat în vigoare în data de 15 februarie 2013, Curtea arată că nu sunt incidente procesului de față, promovat pe rolul instanței în data de 29.05.2009, față de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 134/2010, potrivit cărora „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .” și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a recurentelor-reclamante, care au căzut în pretenții prin respingerea căii de atac, Curtea le va obliga să plătească cheltuielile de judecată efectuate în recurs de intimatele-pârâte P. A. D. Mireile și P. D. G. V., constând în onorariu de avocat în sumă de 3.000 lei Ron, dovedit cu chitanțele nr. 18/24.04.2013 și nr. 20/13.05.2013 și facturile aferente acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante Karoui E. și R. N. împotriva deciziei civile nr. 713A/03.07.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte P. A. D. Mireile și P. D. G. V. și cu intimata-intervenientă B. A. M..
Obligă pe recurentele-reclamante Karoui E. și R. N. la plata sumei de 3.000 lei Ron către intimate-pârâte P. A. D. Mireile și P. D. G. V., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.06.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. Steluța Z. D. I. L. – M.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC/2 ex.
28.06.2013
Jud. apel: S. V.
N. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 647/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 20/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
