Legea 10/2001. Decizia nr. 155/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 51184/3/2009*
Dosar nr._
(2896/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.155 A
Ședința publică din 04.06.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea, după casare, a apelului formulat de apelantul-contestator P. N., împotriva sentinței civile nr. 982 din 09.06.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-contestatori P. C. M. – reprezentată de A. D., P. B. G., P. C. T. și cu intimata P. M. BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă doamna avocat C. A. E. în calitate de reprezentant al intimatei-contestatoare P. C. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberate de Baroul București (fila 3), lipsind apelantul-contestator P. N., intimații-contestatori P. B. G., P. C. T. și reprezentantul intimatei P. M. București.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, că Administrația Fondului Imobiliar a răspuns la solicitarea instanței privind indicarea modului în care au fost preluate imobilele din .. 9 și nr. 11, ca și cel din ., iar avocatul apelantului, doamna R. A., a depus o cerere de amânare a judecății, motivat de faptul că nu a intrat în posesia documentelor pe care urmează să le depună la dosar, acestea aflându-se la contestator, care domiciliază în Brazilia.
Avocatul intimatei P. C. M. arată că, în principiu nu se opune la admiterea cererii de amânare, și că se impune acordarea unui termen pentru a se lămuri dacă, la momentul formulării notificării, imobilele se aflau în administrarea primăriei și în proprietatea statului, sens în care solicită emiterea unei adrese către P. M. București.
Curtea respinge cererea reprezentantului apelantului de amânare a judecății precum și cererea avocatului intimatei P. C. M. de emitere a unei adrese către P. M. București, având în vedere înscrisurile depuse la dosar care lămuresc situația imobilelor care fac obiectul notificărilor, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.
Intimata-contestatoare P. C. M., prin avocat, solicită admiterea apelului, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că imobilele care fac obiectul notificărilor se află în administrarea P. M. București, care este unitate deținătoare și, deci, competentă să soluționeze pe fond cererile, nu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, după casare, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2009 pe rolul Tribunalului București Secția a III a Civilă, contestatorii P. N., P. B. G., P. C. T. și P. C. M. au chemat în judecată pe pârâta P. M. București solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea următoarelor decizii, emise de pârâtă în procedura Legii 10/2001: decizia nr._/16.12.2009 emisă de Serviciul de Analiză Dosare și emitere avize Legea nr. 10/2001 din cadrul Primăriei M. București privind imobilul din Splaiul Unirii nr. 98-100 sector 4; decizia nr._/16.12.2009 privind imobilul din .. 9, sector 4; decizia nr._/20.12.2009 privind imobilul din .. 11, sector 4; decizia nr._/11.12.2009 privind imobilul din .. 11, sector 4; decizia nr._/11.12.2009 privind imobilul din .. 11, sector 4; decizia nr._/14.12.2009; decizia nr._/14.12.2009 privind imobilul din ., sector 4; decizia nr._/14.12.2009 privind imobilul din ., sector 4 și decizia nr._/14.12.2009 privind imobilul din .. 102-104, sector 4. S-a solicitat, totodată, restituirea dosarelor constituite în baza notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 la P. M. București, spre competentă soluționare.
În motivarea contestației, s-a arătat că, prin deciziile menționate, dosarele având ca obiect notificările formulate de contestatori în baza Legii nr. 10/2001 au fost înaintate Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în condițiile în care, timp de 9 ani, intimata nu a soluționat respectivele notificări.
Prin sentința civilă nr. 982/9.06.2010,Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins contestația, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr.3607/2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilele situate în Splaiul Unirii nr. 96-98-100, prin notificările nr. 1282/2001 și nr. 3322/2001 pentru imobilul din .. 9, sector 4, prin notificarea nr. 315/2001 pentru imobilul din .. 11, sector 4, prin notificarea nr. 744/2002 pentru imobilul din .. 11, sector 4, prin notificarea nr. 3614/2001 pentru imobilul din .. 11, sector 4, prin notificarea nr. 3605/2001 pentru imobilul din ., sector 4, prin notificarea nr. 3608/2001 pentru imobilul din ., sector 4, prin notificarea nr. 3603/2001 pentru imobilul din Splaiul Unirii nr. 102/104, sector 4, notificările fiind înregistrate, prin executorul judecătoresc, la P. M. București.
Verificând modalitățile de preluare a imobilelor în litigiu în proprietatea statului, Tribunalul a reținut că imobilele din . și nr. 5, .. 11 și .. 11, au fost preluate de la fosta fabrică Kirov, cele situate în . fost preluate de la fosta Societate „Talpa”; de asemenea, a fost preluat de la fosta Societate Comercială Kirov - fostă Tăbăcăria Națională, imobilul din Splaiul Unirii.
A reținut prima instanță că în conformitate cu dispozițiile Capitolului III din Legea nr. 10/2001, competența soluționării notificărilor revine organelor de conducere ale unității deținătoare a imobilului solicitat spre restituire iar, prin excepție, în cazul persoanelor juridice naționalizate, cum este cazul în speța dedusă judecății, imobilele fiind preluate de la o persoană juridică, respectiv fabricile Kirov și Talpa, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică implicată în privatizare.
Întrucât potrivit art. 27 alin.2 din Legea nr.10/2001, instituția publică implicată în privatizare este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, tribunalul a apreciat că, în mod corect, intimata a înaintat notificările formulate de contestatori către această autoritate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul P. N.; prin decizia civilă nr. 782A/01.11.2011, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că neemiterea până la acest moment a unei dispoziții motivate ca răspuns la notificările formulate în anul 2001 și vătămarea pricinuită în acest mod reclamanților în exercitarea drepturilor lor poate fi analizată în cauza dedusă judecății, fiind evident că apelantul-contestator, în raport de conduita entității învestite cu soluționarea notificării, nu poate fi lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege astfel, cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. XX din 19.03.2007, pronunțată în recurs în interesul legii.
S-a reținut, de asemenea, că demersul juridic al contestatorilor a vizat refuzul soluționării de către intimată a notificărilor sus-menționate; deși apelantul a învederat că din înscrisurile doveditoare pe care le-a depus, ar rezulta că pârâta este unitate deținătoare a imobilelor solicitate, cel puțin în parte, în mod eronat intimata-pârâtă și-a declinat competența de soluționare a tuturor acestor notificări.
Instanța de apel, analizând dosarele administrative constituite în temeiul notificărilor și celelalte înscrisuri depuse în apel, a reținut că, în mod corect, prima instanță a constatat că toate aceste imobile au făcut parte din patrimoniile fostei fabrici (societăți comerciale) „Kirov” („Tăbăcăria Națională”), respectiv, fostei Societăți „Talpa”, persoane juridice de la care au fost ulterior preluate de Statul Român.
În această ipoteză, sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr.10/2001, conform cărora notificările trebuie adresate organelor de conducere ale unității deținătoare a imobilului solicitat spre restituire sau, instituției publice implicate în privatizarea societăților comerciale naționalizate, aplicându-se, după caz, dispozițiile art. 31 din același act normativ, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului – acestei autorități fiindu-i trimise în speță de către intimata pârâtă notificările și dosarele administrative.
Prin urmare, instanța de apel a constatat că acțiunea formulată de contestatori numai în contradictoriu cu P. M. București, având ca finalitate obligarea acestei pârâte să soluționeze notificările formulate este neîntemeiată, sentința apelată fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs reclamanții P. N., P. B. G. și P. C. T..
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C.., recurenții-reclamanți au arătat că în mod greșit, instanța de apel și-a însușit considerentele tribunalului în sensul că imobilele au fost preluate de la foste fabrici ale autorilor reclamanților, și, prin urmare, obligată să se pronunțe asupra cererilor este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât spațiile pe care pârâta le deține în administrare nu au fost preluate de la fostele fabrici, ci aparțineau autorilor lor.
În opinia recurenților-reclamanți, față de dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001, pârâta trebuia să se pronunțe doar asupra spațiilor de locuit, spații pentru care recurenții au făcut dovada că sunt administrate de pârâtă și în prezent, deoarece dacă aceste spații ar fi fost preluate de stat odată cu fabricile, acestea ar fi făcut obiectul privatizărilor și nu ar mai fi fost în prezent în administrarea pârâtei.
Prin decizia civilă nr.7176/22.11.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă a admis recursul declarat de reclamanții P. N., P. B. G. și P. C. T., a casat decizia civilă nr.782/A/1.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București și a trimis cauza, spre rejudecarea apelului, aceleiași curți de apel.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este necontestat în cauză că, prin mai multe notificări formulate în temeiul Legii 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea, în procedura acestei legi, a unor imobile situate în București, Splaiul Unirii nr. 98-100 și nr. 102-104 sector 4, .. 9 și nr. 11, sector 4, .. 11, sector 4, .. 11, sector 4 și . și nr. 5, sector 4.
Acțiunea în justiție a reclamanților a fost determinată de împrejurarea că entitatea notificată – P. M. București – a declinat competența de soluționare a acestor notificări în favoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, cu motivarea că imobilele menționate în notificări au aparținut Fabricii Kirov ( fosta Fabrică de Pielărie „Tăbăcăria Națională” ) și fostei Societăți „Talpa”, ceea ce atrage aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 în privința entității competente să soluționeze notificările reclamanților.
Recurenții au susținut că o parte din imobilele notificate se află în administrarea Primăriei M. București, aspect care atrage competența acestei entități în soluționarea notificărilor cu care reclamanții au învestit-o.
Înalta Curte a apreciat că, în ceea ce privește imobilele în litigiu, situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel sub aspectul unității deținătoare a acestor bunuri, căreia îi revine obligația de a soluționa notificările formulate de reclamanți.
Astfel, potrivit art. 22 din Legea 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.
Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 aprobate prin HG 250/07.03.2007 definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste);
Potrivit acelorași norme, entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).
Prin adresa nr._/10.06.2011 (fila 752 vol. III apel), Administrația Fondului Imobiliar a comunicat că are în administrare imobilele situate în: Splaiul Unirii nr. 98-100, ., .. 9 și nr. 11 și . fiind ocupate de chiriași.
Tot astfel, prin adresa nr._/14.01.2002 (fila 23 dosar primă instanță), Consiliul General al M. București a comunicat faptul că, în prezent, în administrarea CGMB – AFI se află apartamentele situate în .-5b, deținute de chiriași, (o parte dintre ele fiind înstrăinate în baza Legii 112/1995), apartamentele deținute în .. 11, cele din .. 9 și nr. 11 și cele din .. 11.
Instanța de apel a reținut în considerentele decizie recurate că, din cuprinsul dosarelor administrative constituite în temeiul notificărilor și al celelalte înscrisuri depuse în apel, ar rezulta că toate aceste imobile au făcut parte din patrimoniile fostei fabrici (societăți comerciale) „Kirov” („Tăbăcăria Națională”), respectiv, fostei Societăți „Talpa”. Instanța de apel nu a indicat însă care sunt, în mod concret, probele care susțin o astfel de concluzie și care a fost situația juridică a acestor imobile, ulterior preluării lor de către stat, cât timp, se susține, pe de o parte, că aceste imobile s-au aflat în patrimoniul unor fabrici, iar pe de altă parte sunt administrate probe care dovedesc că, în prezent, ele fac parte din fondul imobiliar locativ aflat în administrarea Consiliului General al M. București.
Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că, în prezentul litigiu, sub aspectul unității deținătoare a imobilelor notificate, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite iar verificarea corectei aplicări a legii în controlul judiciar de legalitate exercitat pe calea recursului, sub aspectul entității competente să soluționeze notificările reclamanților, nu se poate realiza, fiind necesar a se lămuri, cu prioritate, unitatea deținătoare a acestor imobile, în sensul Legii 10/2001 și a normelor legale anterior menționate.
Prin urmare, apreciind că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită sub aspectul menționat, în baza art. 312 alin. 3 C. pr. civ., și art. 314 C. pr. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel și a arătat că, în rejudecare, vor fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a unității deținătoare a imobilelor în litigiu, căreia îi revine obligația de a soluționa notificările reclamanților.
După casare, pe rolul Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie cauza a fost reînregistrată la data de 21.12.2012 sub nr._ .
În raport de dispozițiile instanței de recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Curtea a solicitat, prin adresă, Primăriei M. București Direcției Administrație Publică – Serviciul Arhivă, să înainteze o copie certificată pentru conformitate cu originalul a Deciziei Sfatului Popular al Capitalei nr.1659/1956.
De asemenea, a pus în vedere apelantului să depună la dosar o precizare cu referire la fiecare dintre imobilele solicitate prin notificările pe care le-a adresat primăriei și care fac obiectul prezentei judecăți, respectiv: imobilul din Splaiul Unirii nr.98-100, sector 5; imobilul din ..9, sector 4; imobilul din ..11, sector 4; imobilul din ..11, sector 4; imobilul din ..11, sector 4; imobilul din ., sector 4; imobilul din ., sector 4 și imobilul din ..102-104, sector 4, în sensul de a indica înscrisurile pe care își întemeiază susținerile că acestea se aflau, la dat preluării de către stat, în proprietatea autorilor săi.
Apelantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței; P. M. București a comunicat înscrisul solicitat precum și o copie a ordinului nr.422/12iulie1956 emis de Ministrul Industriei Ușoare.
De asemenea, Curtea a solicitat relații Administrației Fondului Imobiliar cu privire la înscrisurile în baza cărora a preluat în administrare imobilele situate în București ..9 și 11 și Avalanșei nr. 5.
Cu adresa nr._/03.04.2013, Administrația Fondului Imobiliar București a comunicat că cele trei imobile au intrat în proprietatea Statului și administrarea Sfatului Popular al Capitalei în baza Decretului nr.409/1955 și a deciziilor SPC nr. 52/1956 și 156/1956 prin transfer de la Ministerul Industriei Ușoare, respectiv de la Întreprinderile Industriale de stat N. B. și Kirov.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile depuse la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că apelul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilele situate în București: 1) Splaiul Unirii 98-100; 2) .. 9; 3) .. 11; 4) .. 11; 5) .. 11; 6) .; 7) . și 8) Splaiul Unirii nr. 102-104.
Cu adresa nr._/14.01.2002, Administrația Fondului Imobiliar a comunicat date despre imobilele situate în București, .- 5b, 7-7b, .. 11, .. 9 și 11 și ..11.
Cu privire la imobilele care au făcut obiectul notificărilor din cererea dedusă judecății. Curtea reține că imobilele din ., .. 11, și .. 11 au fost preluate de la Întreprinderea Kirov, iar imobilele din .. 9 și 11 au fost preluate de la Întreprinderea de Pielărie N. B..
Conform adresei nr._/10.06.2011, emisă de Administrația Fondului Imobiliar București, la data comunicării, această instituție avea în administrare imobilele situate la următoarele adrese: Splaiul Unirii 98-100; .; .. 9; .. 11 și .. 11.
În aceeași adresă s-a menționat că imobilele situate în ., .. 11 și Splaiul Unirii nr. 102-104 nu se află în administrarea acestei instituții.
După cum se poate observa, cele două adrese conțin date diferite numai cu privire la imobilul din .. 11, care nu se mai afla în administrarea AFI la 10.06.2011, și despre care în adresa din anul 2002 se menționa că este un spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, care a fost deținut de IIS Dîmbovița.
Conform relațiilor conținute în adresa nr._/03.04.2013, Administrația Fondului Imobiliar București a comunicat că imobilele situate în București ..9 și 11 și Avalanșei nr. 5 au intrat în proprietatea Statului și administrarea Sfatului Popular al Capitalei în baza Decretului nr.409/1955 și a deciziilor SPC nr. 52/1956 și 156/1956 prin transfer de la Ministerul Industriei Ușoare, respectiv de la Întreprinderile Industriale de stat N. B. (imobilele situate în ..9 și 11) și Kirov(imobilul situat în ., fostă .).
Din Decizia nr.1659/26.07.1956, emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Capitalei și respectiv din Ordinului nr.422/12iulie1956 emis de Ministrul Industriei Ușoare, aflate la filele 21-25, Curtea reține că imobilele situate în București, Splaiul Unirii 98-100; Splaiul Unirii nr. 102-104; .. 11 și .. 11, au fost transferate din folosința Întreprinderii Kirov, în folosința Sfatului Popular al Capitalei.
Coroborând aceste înscrisuri și reținând și atitudinea procesuală a apelantului-contestator care nu a învederat Curții în baza căror probe susține că imobilele pe care le-a indicat în cererea de chemare în judecată au aparținut autorilor reclamanților, în calitate de persoane fizice, Curtea reține că în cauză s-a făcut dovada că imobilele situate în București;1) Splaiul Unirii 98-100; 2) .. 9; 3) .. 11; 4) .. 11; 5) .. 11; 6) . și 7) Splaiul Unirii nr. 102-104 au făcut parte la data preluării lor de către Statul Român din patrimoniul unor întreprinderi iar o parte dintre ele, respectiv cele situate în București: Splaiul Unirii 98-100; .; .. 9; .. 11 și .. 11, se află în prezent în administrarea Administrației Fondului Imobiliar București.
Imobilele situate în ., și Splaiul Unirii nr. 102-104 nu au figurat află în administrarea acestei instituții, iar imobiluldin.. 11 este spațiu cu altă destinație și a figurat în evidențele Administrației Fondului Imobiliar București, la nivelul anului 2002, însă în prezent nu mai este deținut de aceasta.
După cum se poate observa pentru imobilul din . nu există nicio dovadă că s-ar afla ori s-ar fi aflat în evidențele municipalității, astfel că în ceea ce privește acest imobil, apelul este nefondat.
În ceea ce privește celelalte imobile( respectiv cele situate: 1) Splaiul Unirii 98-100; 2) .. 9; 3) .. 11; 4) .. 11; 5) .. 11; 6) . și 7) Splaiul Unirii nr. 102-104) care, așa cum s-a arătat, au trecut în administrarea fostului Sfat Popular al Capitalei de la persoane juridice, Curtea reține că în mod corect prima instanță a respins contestația întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 alin.1 lit. b și art. 31 alin.1 și 3 care prevăd că „(1) Persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv… (3) Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.”
Curtea reține, de asemenea, că în procesul civil sarcina probei revine celui care face o propunere înaintea judecății, astfel că era de datoria apelantului să depună la dosar dovada dreptului de proprietate al autorilor asupra imobilelor sus-menționate, nefiind suficient că la acest moment o parte din imobile au destinație de locuință și figurează în evidențele Primăriei M. București, pentru că art. 3 din Legea nr. 10/2001 instituie reguli diferite pentru bunurile care la data preluării abuzive aparțineau unor persoane juridice, atât în ceea ce privește măsurile reparatorii care pot fi acordate, cât și persoana care le propune.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-contestator P. N., cu domiciliul ales la A. D., în București, ..54, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.982/9.06.2010, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-contestatori P. C. M. – reprezentată de A. D., P. B. G. și P. C. T., toți cu domiciliul ales la A. D., în București, ..54, ., sector 2 și cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. G. P. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.S.G.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/25.06.2013
-----------------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – M. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 977/2013. Curtea de Apel... | Evacuare. Decizia nr. 950/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
