Anulare act. Decizia nr. 1107/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1107/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 25539.01/299/2006
Dosar nr._
(335/2013 )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1107
Ședința publică de la 17.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant, G. C., împotriva deciziei civile nr.879.A. din 03.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._._, în contradictoriu cu intimații-pârâți V. M. ANIȘOARA și V. G..
P. are ca obiect – anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul C. A. V., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant, G. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._, eliberată de Baroul București, avocatul Stepanescu Z. F., în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți, V. Anișoara M. și V. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocatul recurentului reclamant, având cuvântul depune la dosar, o hotărâre pronunțată de judecătoria Sectorului 1 București, din care rezultă că numita Z. R. a fost numită tutore al recurentului-reclamant, G. C..
Se prezintă în ședință publică, Z. R., care prezintă C.I. . nr._/14.02.2012, eliberată de SPCEP-S1.
Părțile prin reprezentanții lor, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Avocatul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sector 1 București, pentru a se pune în discuție, efectuarea unei expertize medico legale, privind discernământul recurentului-reclamant, G. C., la momentul încheierii actului autentic nr. 4364/29.08.2003, pe baza actelor medicale depuse la dosar, văzând și rezoluția Parchetului nr. 2371/P/2008, cât și sentința civilă nr. 6716/2013 prin care acesta a fost pus sub interdicție.
Cu cheltuieli de judecată.
Consideră că instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 297 alin.1 Teza I C.p.civ. în sensul că a omis să se pronunțe pe capătul doi din cerere, având ca obiect rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, formulat de către recurentul-reclamant în subsidiar.
Tribunalul București, în rejudecare, trebuia să constate că instanța de fond a soluționat cauza, fără a intra în cercetarea acestui capăt de cerere, să anuleze hotărârea atacată și să judece eventual fondul.
Instanța de apel s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii, în sensul că respinge în tot acțiunea introductivă, în timp ce în considerente toate motivările privesc strict capătul de cerere, având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.
Consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C.p.civ.
A mai criticat hotărârea de apel, prin faptul că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct.8 și 9 C.p.civ. întrucât nu a dat eficiență pozitivă rezoluției Parchetului nr. 2371/P/2008.
Astfel, P. Judecătoriei Sector 1 București, a reținut că cele trei acte false indicate, nu au influențat în nici un mod concluziile raportului de expertiză medico-legală.
În opinia sa, instanța de apel, trebuia să aibă în vedere acea lipsă a reprezentării corecte a consecințelor faptelor sale și face referire la recurentul reclamant din cauză.
În plus, ca element nou a intervenit acea sentință prin care la scurt timp după pronunțarea deciziei recurate acesta a fost pus sub interdicție.
Făcând referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.8 C.p.civ. precizează că a criticat decizia recurată tocmai pentru faptul că nu s-a dat eficientă juridică actului emis de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București.
La întrebarea instanței, respectiv dacă cererea are ca obiect, reziliere sau rezoluțiune contract, avocatul recurentului-reclamant, arată că deși în cererea principală a fost intitulată reziliere, în realitate este vorba despre o rezoluțiune de contract.
Avocatul intimaților-pârâți, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei civile recurate.
Arată că instanța de apel a judecat această cauză, după ce Curtea de Apel București, printr-o hotărâre irevocabilă a admis recursul lor și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, pentru a se stabili dacă discernământul reclamantului la data încheierii actului a fost diminuat într-o măsură substanțială de natură a atinge nulitatea absolută a actului.
Instanța de apel nu putea să-și depășească atribuțiile față de această decizie irevocabilă a Curții de Apel București.
La momentul când instanța de apel a hotărât să trimită dosarul la Institutul de Medicină M. Minovici, pentru ca recurentul reclamant să efectueze un nou examen psihologic, acesta a refuzat, pe motiv că înțelege să se folosească de expertiza efectuată în anul 2008, deci, aceasta fiind anterioară pronunțării deciziei din apel.
În ce privește aspectul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe capătul doi din cerere, respectiv, rezilierea actului de vânzare-cumpărare, arată că instanța nu era învestită cu o asemenea cerere, mai mult, nici la instanța fondului nu s-au făcut probe pe această chestiune.
Consideră că decizia Tribunalului este temeinică și legală, iar motivele de recurs așa cum au fost formulate nu se încadrează în niciunul din punctele prevăzute de art. 304 C.p.civ., atât în ce privește nepronunțarea instanței de apel pe capătul doi de cerere și nici cu privire la rezoluția Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 București.
Solicită să se ia act că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4405/01.04.2008, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea formulată, a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4364/29.08.2003 la BNP M. P. și S. B. și a dispus comunicarea prezentei hotărâri, după rămânere a definitivă și irevocabilă la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sectorului 1 București.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4364/29.08.2003 la BNP M. P. și S. B. reclamantul în calitate de vânzătoare a înstrăinat pârâților V. M. Anișoara și V. G. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 400 mp situat în București, . A, sectorul 1, prețul vânzării fiind de 26.900 ron.
Prin același contract, vânzătorul și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra până la data decesului acestuia.
Cu privire la motivul de nulitate legat de absența discernământului reclamantului în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare instanța a reținut că pentru ca un act juridic să fie valabil încheiat, trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv capacitatea de a încheia actul juridic, consimțământul, obiectul și cauza.
În plus, instanța a reținut că, din punctul de vedere al forței probante a raportului de expertiză medico-legală, este ținută de concluziile acestuia, neputând fi înlăturate decât printr-un alt mijloc de probă de valoare științifică egală, respectiv tot printr-un raport de expertiză medico-legală, care să stabilească o situație contrară, iar nu prin relatările unor martori care pot fi influențate de o . elemente afectogene, cum ar fi presiunea solemnități, sugestiblitatea de statut, mediul socio-cultural și de proveniență a martorului etc..
Cu privire la înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța a reținut că, deși reclamantul a prezentat o . înscrisuri medicale ce atesta internarea acestuia în spital și diverse tratamente prescrise, originalul acestor înscrisuri nu a fost prezentat niciodată în fata instanței.
Prin decizia civilă nr. 566/17.04.2009, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-pârâți V. M. Anișoara și V. G., împotriva sentinței civile nr.4405/01.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2006, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. C. și a obligat apelanții-pârâți la plata către intimatul reclamant a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că singura probă concludentă pentru a se stabili dacă intimatul reclamant a avut sau nu discernământ la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, este raportul de expertiză psihiatrică efectuat în cauză de către Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici și care a avut la bază atât actele depuse, cât și examinarea nemijlocită a intimatului reclamant.
Raportul de expertiză a stabilit că la momentul semnării contractului de vânzare cumpărare nr.4364/29.08.2003 reclamantul avea diminuată capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor ce decurgeau din respectivul act.
Instanța a mai avut în vedere și împrejurarea că apelanții-pârâți la momentul încheierii contractului au renunțat la cercetarea registrelor de publicitate imobiliară aflate la Judecătoria Sectorului 1 București, astfel că nu se punea problema ca intimatul-reclamant să fi adresat vreo cerere acestei instituții pentru emiterea unui certificat de sarcini.
Tribunalul a considerat, așa cum s-a arătat în expertiza medico-legală, criticată de către apelanți, dar ale cărei concluzii coroborate cu rezoluția dată în dosarul în care s-au cercetat înscrisurile defăimate de către apelanți, că aceste înscrisuri nu sunt decât dovada unui comportament deviat al intimatului reclamant și al discernământului diminuat al acestuia, așa cum s-a reținut și în raportul de expertiză.
Întrucât capacitatea de a contracta care presupune existența discernământului persoanelor care semnează actul, era diminuată la data de 29.08.2003, față de intimatul-reclamant G. C., în mod corect instanța de fond a dispus anularea contractului de vânzare - cumpărare pentru lipsa uneia dintre condițiile cerute de lege ad validitatem.
Cu privire la prescripție, întrucât cauza de nulitate privește o nulitate absolută și nu relativă fiind vorba de un incapabil, acțiunea este imprescriptibilă sub aspect procedural.
Prin decizia civilă nr. 457R/2010, Curtea de Apel – Secția a IV-a Civilă a admis recursul pârâților V. G. și V. M. Anișoara, a casat decizia din apel și a trimis dosarul spre rejudecare.
S-a reținut că hotărârile din primă instanță și apel sunt contradictorii, întrucât instanțele au soluționat excepția prescripției și fondul cauzei făcând referire când la nulitatea absolută, când la cea relativă, fără a stabili exact dacă discernământul reclamantului era abolit la data încheierii actului sau doar viciat, pentru a se stabili exact regimul nulității aplicabile în cauză.
Prin decizia civilă nr.879 A/03.10.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanții-pârâți V. M. Anișoara și V. G., împotriva sentinței civile nr. 4405/01.04.2008, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată și a luat act că apelanții-pârâți nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, în primul rând, din punctul de vedere al problemei prescripției, indiferent dacă este vorba despre nulitate absolută sau relativă, că acțiunea a fost formulată în termen: nulitatea absolută nu este supusă prescripției (acțiunea este imprescriptibilă), iar termenul de 3 ani pentru acțiunea în anulare nu fusese depășit (actul atacat a fost încheiat la 29 august 2003, iar acțiunea introdusă la 15 august 2006).
În ceea ce privește fondul pricinii, tribunalul a constatat că soluția primei instanțe de anulare a contractului s-a fundamentat cu precădere pe concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 21.03.2007 (filele 89 și următoarele dosar fond), ce a apreciat că reclamantul avea diminuată capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor actului de vânzare din data de 29.08.2003.
Cu toate acestea, în apel a fost depus un raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică ce viza discernământul reclamantului la încheierea unui alt act atacat în alt dosar, raport care a avut în vedere printre altele inclusiv raportul medico-legal întocmit inițial în prezenta cauză (fila 82 și următoarele din vol. I al apelului prezent).
Ceea ce a constatat Comisia din noua expertiză medico-legală psihiatrică în urma analizării tuturor actelor medicale este faptul că, cel puțin în septembrie 2006 (deci, ulterior actului din prezenta cauză) intimatul-reclamant prezenta o tulburare cognitivă ușoară, cu modificare paranoidă a personalității, tulburări care nu sunt de natură a modifica categoric capacitatea psihică de apreciere critică a consecințelor unui act relativ similar cu cel din prezenta cauză, apreciindu-se că intimatul avea capacitate psihică de exercițiu.
Probabil că din acest motiv intimatul nu a mai dorit să se prezinte în prezentul apel în fața unei alte comisii de nouă expertiză medico-legală (deși la precedentele expertize s-a prezentat).
În acest context (vezi și art. 15 lit. b din OUG nr. 1/2000), raportul de expertiză întocmit inițial în fața primei instanțe își pierde din forța probatorie, iar un raport de nouă expertiză psihiatrică era necesar.
Prin urmare, ținând cont, pe de o parte de concluziile unui raport de nouă expertiză medico-legală (chiar și din altă pricină) ulterior celei din prezenta cauză, pe de altă parte, de conduita abuzivă procesual a intimatului-reclamant care a refuzat reexpertizarea sa psihiatrică în cauza de față, abuz ce poate fi și sancționat procesual, dar atrage și unele prezumții referitoare la realitatea celor susținute, tribunalul a considerat că, în cauză, intimatul-reclamant nu a produs probe suficiente din care să rezulte că avea discernământul abolit integral sau viciat la momentul încheierii contractului, astfel că, în baza art. 296 Cod de procedură civilă, a fost admis apelul, a fost schimbată sentința primei instanțe și a fost respinsă acțiunea în nulitate.
De altfel, trebuie precizat că susținerile intimatului că la data încheierii vânzării-cumpărării era internat și se afla sub tratament în spital sunt nereale (vezi fila 44 dosar primă instanță, din care rezultă perioada reală a internării, înscrisurile anexate acțiunii – fila 5 și următoarele par a fi falsuri grosiere), iar din cererea depusă și completată olograf de reclamant la DITL la 29.08.2003 rezultă că acesta știa foarte exact ce act urmează să încheie (filele 251, 252, 253 dosar primă instanță).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul – reclamant G. C., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv tribunalul nu s-a pronunțat asupra capătului doi de cerere prin care s-a solicitat rezoluțiunea contractului încheiat între părți în anul 2003 și a dat o greșită interpretare rezoluției nr.2371/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, care rezolva o chestiune prejudicială referitoare la cele trei acte falsificate.
Recurentul a indicat ca temei juridic al recursului declarat prevederile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod de procedură civilă.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 Cod de procedură civilă l-a respins pentru următoarele considerente:
Recurentul a invocat ca temei juridic al recursului declarat prevederile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, care conduce la modificarea deciziei recurate dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Recurentul avea obligația să precizeze în recursul declarat care din tezele cuprinse în norma mai sus menționată apreciază că sunt aplicabile în prezenta cauză. Cum recurentul nu a respectat această obligație, Curtea a analizat decizia atacată și a constatat că ea respectă prevederile art.261 Cod de procedură civilă, cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care s-au înlăturat probele și cererile părților, permițând exercitarea controlului judiciar.
Cu privire la susținerea recurentului în sensul că decizia recurată este nemotivată în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare pentru neplata prețului, Curtea a constatat că tribunalul a respectat întocmai obligațiile stabilite prin decizia nr.457/16.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, soluționând cauza în condițiile art.315 Cod de procedură civilă.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.304 pct.8 Cod de procedură civilă, Curtea reține că această normă presupune ca tribunalul să fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății sau să fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentul pretinde că tribunalul a dat o greșită interpretare rezoluției nr.2371/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, care cuprindea mențiunea că cele trei acte falsificate nu au influențat în nici un mod concluziile expertizei psihiatrice.
Curtea constată că această normă nu are aplicabilitate în cauză, deoarece art.304 pct.8 Cod de procedură civilă presupune ca instanța să schimbe obiectul judecății, care este fixat de reclamant prin cererea introductivă de instanță, în condițiile art.112 Cod de procedură civilă, ipoteză care nu se regăsește în prezenta cauză.
De altfel, rezoluția Parchetului de neîncepere a urmăririi penale a avut la bază împrejurarea că înscrisurile defăimate sunt înscrisuri sub semnătură privată și sub aspectul infracțiunii de fals intelectual cu care a fost sesizat P. nu sunt întrunite cerințele art.289 și 291 Cod penal, niciunul din înscrisurile defăimate ca false neavând caracterul unui înscris oficial.
Tribunalul nu a avut în vedere aceste înscrisuri la pronunțarea soluției, reținând că par falsuri grosiere, deși procurorul în rezoluția nr.2371/P/2008 arată că s-au efectuat cercetări cu privire la realitatea conținutului actelor defăimate ca false de intimați în ședința publică din 15.01.2008 și a precizat expres că actele nu au un conținut real.
Față de aceste considerente, Curtea nu a reținut nici critica întemeiată pe prevederile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut că acesta vizează exclusiv nelegalitatea deciziei recurate, respectiv greșita aplicare în cauză a normelor legale.
Curtea nu a putut reține nici această critică, deoarece tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.315 Cod de procedură civilă, a prevederilor art.15 lit.b din OG nr.1/2000 care reglementează organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală, a prevederilor art.129 alin.5 Cod de procedură civilă.
Tribunalul a fost învestit în urma casării deciziei civile nr.566/2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, obiectivele fiind stabilite expres de Curte, în sensul de a stabili dacă discernământul reclamantului la data încheierii actului – 29.08.2003, a fost diminuat într-o măsură substanțială, de natură a atrage nulitatea absolută a actului sau, dimpotrivă, reclamantul a exprimat un consimțământ viciat, iar viciul de consimțământ este de natură a fi validat prin invocarea termenului de prescripție a acțiunii în anularea actului.
Față de dezlegarea dată de Curte prin decizia de casare, modul de soluționare al capătului de cerere privitor la rezilierea contractului de vânzare – cumpărare (rezoluțiune, așa cum a fost precizat în ședința publică de la 17.06.2013) pentru neplata prețului așa cum a fost soluționat prin sentința civilă nr.4405/2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a intrat în autoritatea de lucru judecat și în mod corect tribunalul nu avea a se pronunța asupra lui.
Tribunalul a respectat cerințele art.315 Cod de procedură civilă și de la chiar primul termen de judecată după casarea deciziei în ședința publică din 18.05.2011, intimații au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, probă încuviințată la 19.10.2011. În ședința publică din octombrie recurentul personal a arătat că se opune administrării acestei probe, aspect consemnat în încheiere.
Recurentul s-a opus constant efectuării acestei probe, deși intimații au achitat onorariul stabilit de instanță și instanța are posibilitatea, în condițiile art.129 alin.5 Cod de procedură civilă, când apreciază că este necesară o probă să ordone administrarea acesteia chiar dacă părțile se împotrivesc.
În mod corect tribunalul a coroborat atitudinea recurentului de a se opune efectuării unei noi expertize psihiatrice cu expertiza efectuată într-o altă cauză la 09.12.2008, raport depus și în fața instanței de recurs, în care se concluzionează că la 22.09.2006 recurentul avea capacitate psihică de exercițiu, tulburările psihice anterioare nefiind de natură a modifica categoric capacitatea psihică de apreciere critică asupra consecințelor social-juridice ce pot decurge din actele civile încheiate.
Tribunalul a prezumat din conduita procesuală abuzivă a recurentului că acesta nu a mai dorit să se prezinte în prezenta cauză în fața unei alte comisii de expertiză medico-legală, față de concluziile raportului de expertiză întocmit în anul 2008 și a apreciat că reclamantul nu a produs suficiente probe din care să rezulte că avea discernământul abolit integral sau viciat la momentul încheierii contractului, astfel încât să fie aplicabile în cauză motivele de nulitate absolută prevăzute de legiuitor.
De altfel, atât din rezoluția procurorului, cât și din înscrisurile aflate la fila 44 în dosar rezultă perioada reală a internării și din cererea depusă și completată olograf de reclamant la DITL la 29.08.2003 rezultă că acesta știa ce act urmează să încheie.
În recurs, în cadrul probelor administrate, recurentul a depus trei expertize psihiatrice efectuate în dosare diferite. Este necesară o distincție între termenul de discernământ care reprezintă capacitatea persoanei de a aprecia critic conținutul și consecințele faptelor comise și competență psihică specifică fiecărui tip de cauză civilă, în sensul de capacitatea persoanei de a aprecia critic și predictiv consecințele social-juridice ce decurg din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile. Expertiza efectuată la cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul având ca obiect punerea sub interdicție a recurentului a avut obiective specifice corespunzătoare obiectului dosarului instrumentat de P. și fără relevanță în prezenta cauză. Tribunalul avea de stabilit dacă la momentul încheierii contractului – 29.08.2003 recurentul avea discernământul diminuat, astfel încât să se poată reține nulitatea absolută a contractului.
Trebuie distins clar între instituția nulității absolute, care vizează momentul încheierii contractului – 29.08.2003 și instituția rezoluțiunii, care a fost solicitată prin cerere, respectiv neplata prețului, care vizează executarea contractului. În contractul încheiat între părți și aflat la fila 3 din dosarul de fond este menționată expres declarația recurentului – vânzător că prețul total al vânzării a fost primit integral de la cumpărător la data autentificării actului.
Tribunalul a reținut corect că acțiunea a fost formulată în termen, indiferent dacă recurentul ar fi invocat o cauză de nulitate absolută, acțiunea fiind imprescriptibilă sau ar fi invocat o cauză de nulitate relativă, termenul de 3 ani pentru acțiunea în anulare nefiind împlinit la momentul promovării acțiunii – 15.08.2006.
Față de aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – reclamant G. C., împotriva deciziei civilă nr.879 A/03.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți V. M. ANIȘOARA și V. G..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./10.07.2013
TB-S.4 - L.E.F.; I. Târțău
Jud.S.1 – O.S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 223/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 159/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
