Obligaţie de a face. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 10214/302/2010
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4 R
Ședința publică de la 08.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant D. A., împotriva deciziei civile nr. 714A/10.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. A., A. R. M. și P.N.P. G. S. prin notar public G. S., având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant D. A. reprezentat de avocat E. L., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât P.N.P. G. S. prin notar public G. S. personal, lipsind intimații pârâți A. A. și A. R. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentului reclamant D. A. face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei, prin depunerea la dosar a chitanței nr._/1/08.01.2013 și timbru judiciar de 0,30 lei. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant D. A. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei atacate, schimbarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Solicită obligarea notarului public să emită încheiere de rectificare, având în vedere că voința părților a fost transmiterea dreptului de proprietate asupra trenului și nu acordarea terenului în folosință, fiind vorba de o eroare materială. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât P.N.P. G. S. prin notar public G. S. personal solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 09.06.2010, sub nr._, reclamantul D. A. a solicitat obligarea pârâtului B. G. S. prin notar public G. S. și în contradictoriu cu pârâții A. R. M. și A. A., să rectifice actul de proprietate autentificat sub nr. 1341/24.09.2002 și eliberarea încheierii de îndreptare eroare materială cu privire la regimul juridic al terenului aferent construcției, în suprafață de 112 mp, situat în București, .. 17, sector 1, în sensul că terenul se transmite către D. A. în proprietate și nu în folosință. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea acesteia.
Prin sentința civilă nr. 3660/28.04.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, s-a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată; s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut disp. art. 1 din Legea notarilor publici: ,,Activitatea notarială asigură persoanelor fizice și juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum și exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea”, și disp. art. 3: „Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome.” Prin întocmirea și autentificarea unui act juridic notarul public nu face altceva decât să consfințească voința părților, fără a avea vreun beneficiu sau o obligație personală în urma îndeplinirii acestei activități, iar activitatea notariala este supusa unui control judecătoresc, putând face obiectul unor acțiuni precum sunt: acțiunea în anulare, plângerea împotriva refuzului de îndeplinire a unui act notarial, acțiunea având ca obiect obligarea notarului public să rectifice erorile materiale. În cauză, a reținut instanța, se solicită obligarea pârâtului B.N.P. G. S. să rectifice actul de proprietate autentificat sub nr. 1341/24.09.2002 și să elibereze o copie a încheierii de îndreptare a erorii materiale cu privire la regimul juridic al terenului aferent construcției, în sensul că se transmite dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 112 mp, iar nu în folosință, cu obligarea la plata de daune cominatorii.
În vederea soluționării acestei cereri s-au reținut dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale în conformitate cu care: „Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părților se prezumă dacă, fiind legal citate, nu-și manifestă opunerea.” Așadar, pentru a putea fi dispusă rectificarea unui act notarial, eroarea materială sau omisiunea vădită trebuie să rezulte din lucrările dosarului, iar îndreptarea ei să fie rezultatul voinței reale a părților, deoarece în caz contrar lipsa consimțământului părților ar determina nulitatea absolută a actului, afectând astfel validitatea acestuia.
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1341/24.09.2002, instanța a constatat că se menționează faptul că pârâții A. R.-M. și A. A. vând reclamantului D. A. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 17, sectorul 1, construcție compusă din patru camere și dependințe (bucătărie, baie, 2 holuri), în suprafață de 100,05 mp și teren în folosință, în suprafață de 100 mp, din măsurători rezultând 211,07 mp, teren ce urmează regimul juridic prevăzut de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 republicată. Potrivit acestui din urmă text de lege, și anume alin. 3: ,,Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”. Potrivit alin. 6): ,,Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.” În temeiul acestui text de lege, numitului I. C. - care a dobândit construcția în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din data de 07.12.1987 încheiat cu autorul P. I. - i-a fost eliberat, la data de 24.10.1994, certificatul de atestare a dreptului de proprietate având numărul 2582/1, în baza Ordinului Prefectului nr. 241/18.07.1994. Așadar, în momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea cumpărătorului M. A., și anume în anul 1995, numitul I. C. era proprietar și asupra terenului și, cu toate acestea, s-a realizat transmiterea doar a dreptului de folosință. Cu privire la acest imobil (teren+construcție) au avut loc transmiteri ulterioare, astfel cum sunt menționate în contractul de vânzare-cumpărare a cărui rectificare se solicită, ultimul dobânditor fiind reclamantul din prezenta cauză. Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că pentru a fi admisibilă cererea de îndreptare a erorii materiale reclamantul trebuie să probeze că voința reală a reclamantul și a pârâților, persoane fizice a fost de a transmite, respectiv de a dobândi dreptul de proprietate cu privire la teren, că i s-a adus la cunoștința notarului public intenția părților și că transmiterea era posibilă. Niciuna dintre aceste condiții nu este însă întrunită în cauză, deoarece prin actele depuse la dosarul cauzei reclamantul a prezentat doar situația juridică a imobilului. Totodată, s-a reținut că pârâții nu puteau transmite dreptul de proprietate asupra terenului, fiind titulari doar ai dreptului de folosință, astfel că nu puteau transfera mai multe drepturi decât aveau (proprietar al terenului fiind numitul I. C.). De asemenea, actele dosarului demonstrează că reclamanții cunoșteau că terenul le-a fost atribuit în folosință, iar nu în proprietate și că pârâții nu puteau transfera proprietatea cu privire la teren, deoarece nu se aflau în posesia unui titlu de proprietate, aspect consemnat de altfel în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, prin indicarea regimului juridic al acestuia. Acest aspect este probat și prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de către reclamant și adresată autorităților competente, în concluzie cererea fiind respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate, în termen legal a formulat apel reclamantul D. A., solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii sale.
În motivarea apelului său apelantul reclamant susține că în mod greșit a respins instanța de fond acțiunea sa având ca obiect obligarea Biroului Notarului Public G. S. de a rectifica actul de vânzare-cumpărare autentificat la acest birou notarial și să-i elibereze încheiere de îndreptare eroare materială cu privire la regimul juridic al terenului aferent construcției, în sensul că terenul se transmite în ""proprietate", iar nu "în folosință".Apelantul a arătat instanței de fond că refuzul notarului este nejustificat, iar din perspectiva dispozițiilor art. 53 din Legea 36/1995 privind activitatea notarilor publici această îndreptare este chiar o obligație, erorile materiale putând fi corectate și "din oficiu ".
Apelantul arată că regimul juridic al terenului este reglementat prin lege, la art. 36 al. 3 (fost art. 35 al. 3) al Legii 18/1991 a fondului funciar: "Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor". În toate contractele de vânzare-cumpărare, în temeiul cărora a fost transferat succesiv dreptul de proprietate asupra construcției, ulterior apariției acestor reglementări ale Legii 18/1991, inclusiv în actul său de vânzare-cumpărare se face mențiunea conform căreia "terenul aferent imobilului în suprafață de 100 mp a fost atribuit în folosință pe durata existenței construcției conform dispozițiilor art. 36 din Legea 18/1991, republicată”. Prin urmare, dispozițiile menționate consfințesc tocmai acest regim juridic, de proprietate, ceea ce înseamnă că la momentul încheierii actului prin care a dobândit construcția, în drept, situația juridică a terenului era reglementată în lege, în fapt, lipsind din punct de vedere formal titlul care să ateste această situație. Ulterior a intrat în posesia acestui titlu și a solicitat rectificarea actului cu privire la regimul terenului.
Un aspect esențial pe care nu l-a înțeles instanța de fond este acela că nici unul dintre înstrăinătorii imobilului-construcție nu și-a rezervat vreun drept asupra terenului, iar în ceea ce-i privește pe autorii săi, aceștia au declarat în mod expres că terenul urmează regimul juridic al art. 36 al. 3 din Legea 18/1991. În cauză, în faza procesuală a judecății de fond au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți, și cei care i-au vândut terenul, A. R. M. și A. A., care nu au invocat nici un drept asupra terenului aferent construcției. Sunt nefondate astfel considerentele reținute de instanță, cât timp voința părților rezultă explicit din actul autentic, părțile făcând trimitere - în lipsa titlului formal - la dispozițiile legii.
Odată emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate pe numele lui I. C. - unul dintre deținătorii imobilului la nivelul anului 1994 - acest înscris îi profită, atât lui cât și celor care au dobândit după I. C., atestând că s-a reconstituit dreptul de proprietate prin efectul legii, situație care necesită rectificarea actului autentic. Este astfel eronată susținerea instanței în sensul că pârâții erau titulari doar ai unui drept de folosință și deci nu puteau transfera mai multe drepturi decât aveau, iar în prezent apelantul este titularul dreptului asupra imobilului și singurul care are dreptul și interesul de a solicita rectificarea actului său notarial, iar nu încheierea unui act translativ de proprietate, cum a sugerat în mod eronat pârâtul B. G. S..
In apel solicită proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr. 714 A din 10.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul – reclamant D. A., în contradictoriu cu intimații – pârâți A. R. M., A. A., G. S. prin N. Public G. S., împotriva sentinței civile nr. 3660/28.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Analizând criticile formulate prin apelul declarat de reclamant, tribunalul a constatat că acesta a solicitat la fondul cauzei obligarea pârâtului B. G. S. prin notar public G. S. și în contradictoriu cu pârâții A. R. M. și A. A., să rectifice actul de proprietate autentificat sub nr. 1341/24.09.2002 și eliberarea încheierii de îndreptare eroare materială cu privire la regimul juridic al terenului aferent construcției, în suprafață de 112 mp, situat în București, .. 17, sector 1, în sensul că terenul se transmite către D. A. în proprietate și nu în folosință. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea acesteia.
Tribunalul a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1341/24.09.2002, cu privire la care reclamantul din cauză a solicitat notarului public încheiere de rectificare( prin care să se menționeze că terenul trece în proprietatea cumpărătorului), reclamantul a cumpărat de la pârâți dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 17, sector 1, construcție compusă din patru camere și dependințe( bucătărie, baie, 2 holuri), în suprafață de 100,05 mp și teren în folosință, în suprafață de 100 mp, din măsurători rezultând suprafața de 211,07 mp, teren ce urmează regimul juridic prevăzut de dispozițiile art. 36 din Legea nr.18/1991 rep. Tribunalul a constatat că referitor la terenul transmis cu titlu de folosință prin contractul arătat, s-a menționat că regimul juridic al acestuia este prevăzut în art. 36 din legea 18/1991 ( terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor), așa cum a susținut apelantul. Pentru terenurile respective însă era necesar să se elibereze titluri de proprietate, conform legii, așa cum a fost și cazul în speță. Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că potrivit alin. 6 din art. 30 al legii 18/1991 ,,Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.” În temeiul acestor dispoziții legale i s-a eliberat lui I. C. ( care a dobândit construcția în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din data de 07.12.1987 încheiat cu autorul P. I.) la data de 24.10.1994 certificatul de atestare a dreptului de proprietate cu numărul 2582/1, în baza Ordinului Prefectului nr. 241/18.07.1994.
Astfel, în momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea cumpărătorului M. A., și anume în anul 1995, numitul I. C. era proprietar și asupra terenului, dar, cu toate acestea, s-a realizat transmiterea doar a dreptului de folosință. Ulterior s-au operat cu privire la imobilul teren+construcție transmiteri ulterioare, așa cum se menționează în contractul de vânzare-cumpărare a cărui rectificare se solicită, ultimul dobânditor fiind reclamantul din prezenta cauză, cum corect s-a reținut la fond. Față de aceste aspecte, instanța fondului a apreciat în mod just că, pentru a fi admisibilă cererea de îndreptare a erorii materiale, reclamantul trebuia să probeze că voința reală a reclamantul și a pârâților a fost de a transmite, respectiv de a dobândi dreptul de proprietate cu privire la teren, că i s-a adus la cunoștința notarului public intenția părților și că transmiterea era posibilă. reclamantul D. A. a solicitat obligarea pârâtului B. G. S. prin notar public G. S. și în contradictoriu cu pârâții A. R. M. și A. A., să rectifice actul de proprietate autentificat sub nr. 1341/24.09.2002 și eliberarea încheierii de îndreptare eroare materială cu privire la regimul juridic al terenului aferent construcției, în suprafață de 112 mp, situat în București, .. 17, sector 1, în sensul că terenul se transmite către D. A. în proprietate și nu în folosință. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea acesteia.
În consecință, reținând că în mod temeinici și legal s-a respins cererea de la fond ca neîntemeiată, tribunalul a respins apelul formulat de reclamant, ca nefondat, în temeiul art. 295 și art. 296 C.pr.civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul – reclamant D. A. solicitând să se constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 punctul 9 din Codul de procedură Civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 977 din vechiul cod civil - dispoziții legale aplicabile în speță, în raport de data perfectării contractului de vânzare cumpărare - "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor".
La fel ca instanța de fond, și instanța de apel a soluționat cererea în baza unui raționament greșit, apreciind, în mod neîntemeiat că recurentul nu ar fi probat că voința reală a părților ar fi fost să transmită terenul "în proprietate", iar nu "în folosință".
Autorul I. C., cel care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 112 m.p aferent construcției situată în .. 17, sectorul 1 a formulat cerere în acest sens la Prefectura Municipiului București, în baza art. 36 din Legea 18/1991 a fondului funciar, iar prin Ordinul Prefectului nr. 241/18.07.1994 s-a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 2582/1 din 24.10.1994.
Prin art. 36 al. 2 și 3 din Legea 18/1991 s-a consfințit faptul că terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcției trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
La data când I. C. a înstrăinat terenul, acesta nu se afla în posesia titlului formal, chestiune dedusă din mențiunea făcută pe verso la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pe care o recurentul o reproduce în scris: "am primit originalul 17.09.98, semnătura indescifrabilă", fiind în eroare cu privire la emiterea certificatului și astfel nevoit să declare că terenul aferent constructiei se află în folosintă.
Numitul I. C. nu și-a rezervat niciun drept asupra terenului și nici titularii - succesori în drepturi ai acestuia nu au menționat expres că terenul se află în patrimoniul altei persoane, în majoritatea actelor translative făcându-se trimitere la regimul juridic prevăzut de art. 36 din Legea 18/1991.
Nici în actul pe care recurentul l-a încheiat cu pârâții A. R. M. și A. A., aceștia nu și-au rezervat vreun drept cu privire Ia teren, poziția lor procesuală fiind în același sens.
În ceea ce îl privește pe recurent, acesta a dovedit că a luat cunoștință de împrejurarea că dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției a fost reconstituit la nivelul anului 1994 prin răspunsul comunicat de Primăria Sectorului 1 București, nr._/02.02.2011, care i-a comunicat și copia certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Recurentul consideră că este o eroare materială mențiunea din actul de vânzare - cumpărare cu privire la regimul juridic al terenului, voința părților din actele translative de proprietate fiind de a transfera terenul în proprietate, iar nu în folosință pe toată durata existenței construcției, deoarece niciunul dintre titulari - nici chiar I. C., nu a avut cunoștință de împrejurarea că asupra terenului aferent construcției a fost reconstituit dreptul de proprietate la nivelul anului 1994. Dacă I. C. ar fi avut cunostintă că în persoana sa a fost emis titlul de proprietate ar fi înțeles să facă o mențiune
expresă în cuprinsul actului, cu privire la teren. Nu rezultă din cuprinsul actului că, în cunoștință de cauză a înțeles să transmită terenul în folosință. Altfel, nu se explică de ce, ceilalți dobânditori au făcut trimitere, cu prilejul înstrăinării, la dispozițiile art. 36 din Legea 18/1991.
Pentru aceste considerente recurentul solicită admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul schimbării sentinței de fond și admiterii acțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304, punctul 9 și art. 312 din Codul de procedură civilă, art. 977 din Codul civil.
Examinând motivele de recurs în raport de art.304 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin cererea sa reclamantul a solicitat obligarea pârâtului B. G. S. prin notar public G. S. și în contradictoriu cu pârâții A. R. M. și A. A., să rectifice actul de proprietate autentificat sub nr. 1341/24.09.2002 și eliberarea încheierii de îndreptare eroare materială cu privire la regimul juridic al terenului aferent construcției, în suprafață de 112 mp, situat în București, .. 17, sector 1, în sensul că terenul se transmite către D. A. în proprietate și nu în folosință. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea acesteia.
Deși toate actele succesive de transmisiune a terenului în cauză cuprind mențiunea că acesta se transmite în folosință ,prin prezenta cerere se încearcă pe calea îndreptării erorii materiale schimbarea regimului juridic al terenului din categoria „ în folosință” în categoria „ în proprietate „ invocându-se pe de o parte legea notarilor publici iar pe de altă parte reglementările în materie cu privire la schimbarea regimului juridic al terenurilor înstrăinate cu referire la incidența Legii nr. 18/1991 si a Codului civil în ceea ce privește intenția părților.
Recursul este nefondat fiind respins pentru considerentele ce succed:
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale în conformitate cu care: „Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părților se prezumă dacă, fiind legal citate, nu-și manifestă opunerea” . Pentru a fi incidente aceste dispoziții trebuie ca eroarea materială sau omisiunea vădită să rezulte din lucrările dosarului, iar îndreptarea ei să fie rezultatul voinței reale a părților, deoarece în caz contrar lipsa consimțământului părților ar determina nulitatea absolută a actului, afectând astfel validitatea acestuia.
De reținut este și faptul că notarul nu are abilitatea de a crea drepturi noi sau a le constata, altele decât cele care rezultă din acte chiar dacă apar noi reglementări favorabile părților ,verificarea aplicabilității normelor legale cu consecința schimbării drepturilor părților fiind un atribut al instanțelor de judecată.
Tot astfel, notarul nu este abilitat să verifice incidența în cauză Legii nr. 18/1991 si a codului civil pentru dacă ar realiza aceasta s-ar substitui puterii judecătorești, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 c. pr. civ, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant D. A., împotriva deciziei civile nr. 714A/10.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. A., A. R. M. și P.N.P. G. S. prin notar public G. S.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red.F.C.
Tehnored. T.I./F.C.
2 ex./16.01.2013
Jud. apel:
C. M.
M. P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 737/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 203/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
