Legea 10/2001. Decizia nr. 223/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 8215/2/2012
Dosar nr._
(2587/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 223
Ședința publică de la 07.02.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de contestație în anulare formulate de contestatorii–reclamanți B. G. și B. F., împotriva deciziei civile nr. pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a și Pentru cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2008.
Dezbaterile și susținerilor părților au avut loc în ședința publică de la 31.01.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 07.02.2013, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2178/15.12.2011, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis acțiunea precizată formulată de către reclamanții B. G. și B. F., în contradictoriu cu pârâtul P. G. al Municipiului București, a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în București, ., sector 6, compus din o cameră, pivniță și terenul situat sub construcție, imobil identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert I. N. și a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru restul imobilului construcție ce a fost demolată, în suprafață construită de 68,45 m.p. și utilă 43,5 m.p.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea înregistrată la PMB sub nr. 7949/1.06.2001 (ce constituie în prezent dosarul de restituire nr. 2614) reclamantul B. G. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea in natura a imobilului situat in București, . sector 6.
In cuprinsul aceleiași notificări, se arată că imobilul a fost demolat in 1989 fără a primi vreo despăgubire.
De asemenea, tribunalul a reținut că în susținerea notificării au fost atașate acte doveditoare, dar reclamantul nu a primit un răspuns până în prezent.
Având în vedere această situație, tribunalul a constatat ca pârâtul nu și-a respectat obligația prevăzută de art.25 alin 1 din Legea nr.10/2001, republicată, de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23, printr-o dispoziție motivată, asupra cererii de acordare a masurilor reparatorii. Tribunalul a reținut că nici la acest moment nu a fost emisă dispoziția.
Tribunalul a considerat că vătămarea pricinuită reclamantului în exercitarea drepturilor sale fundamentate pe prevederile legii speciale de reparație, prin neemiterea până la acest moment a unei dispoziții motivate ca răspuns la notificarea formulată în anul 2001, poate fi examinată în cauza dedusă judecății, neexistând niciun impediment procedural în acest sens, fiind evident că reclamantul, în raport de conduita unității deținătoare, nu poate fi lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
. caz, lipsa răspunsului unității deținătoare pana la formularea acțiunii, în condițiile mai sus-menționate, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz ce trebuie cenzurat de către instanță, la sesizarea celui vătămat.
Referitor la dreptul de proprietate, Tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare 4673/30.06.1977 reclamantul împreună cu soția sa au devenit proprietari asupra imobilului construcție situat în București, ., sector 7 formata din doua camere, vestibul, magazie si wc. Terenul in suprafața de 450 m.p. pe care se afla aceasta construcție a trecut în proprietatea statului, în baza art. 30 din Lg.58/1974.
Potrivit adresei Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu (fila 91) in evidentele cadastrale ale Orașului București din anul 1986 figura înscris imobilul din ., sector 6, cu teren in suprafață de 423 m.p. din care 51 m,p, construcție, ca proprietate particulara, cu posesor de .>
Imobilul a făcut obiectul HG 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile - in anexa 20 bis, la poziția nr. 242 fiind înscriși reclamanții B. G. si B. F..
In cauza s-a efectuat expertiza in specialitatea construcții, care a identificat construcția expropriata prin raportare la actele de proprietate, concluziile raportului fiind in sensul ca pe terenul in suprafața de 450 m.p. a existat construcția alcătuită din 2 camere, vestibul, magazin si wc cu o suprafață construita de 68,45 m,p, si utila de 43,5 m.p. In prezent, construcția se compune din magazie, wc, pivnița situata sub construcția demolata si o camera de 12 m.p., construcții înscrise in documentele de proprietate. Reclamantul a precizat faptul ca in vederea restituirii terenului a făcut demersuri in temeiul Legii 18/1991.
Tribunalul, având in vedere disp. art. 9, 10 si art. 32 din Legea 10/2001 reținând calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, a apreciat acțiunea întemeiată.
Tribunalul a constatat ca imobilul a fost preluat abuziv si parțial demolat, in baza HG 556/1990, reclamantul având calitatea de proprietar la data preluării.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, calificat ulterior de instanța ca recurs, Municipiul București prin P. G., criticând-o ca nelegală pentru următoarele motive:
- legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Aceasta deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
- instanța de judecată dispune restituirea în natură a părții de imobil compusă dintr-o cameră, pivniță și terenul situat sub construcție fără a clarifica însă situația juridică a acestuia în raport de concluziile raportului de expertiză care identifica efectiv imobilul restituit.
Motivarea instanței de judecată în sensul restituirii în natură a imobilului în litigiu nu poate fi interpretată decât ca superficială, în condițiile în care aceste aspecte nu rezultă cu claritate dintr-o adresă emisă de societatea mandatară a pârâtului ce avea atribuții în administrarea bunurilor municipalității în raport de concluziile unui raport de expertiză construcții care identifică în mod efectiv imobilul în litigiu.
- în cazul unei astfel de contestații, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea învestită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile, la fel de obligatorii, ale Legii nr.10/2001.
Prin decizia civilă nr 838/09 05 2012, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de recurentul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2178 din 15.12.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. G. și B. F. și a modificat în tot sentința recurată, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a avut în vedere următoarele:
Cu privire la primul motiv de recurs, Curtea a constatat că este nefondat, întrucât așa cum legal a reținut instanța de fond, notificarea înregistrată de reclamant în baza Legii nr.10/2001 prin executor judecătoresc s-a făcut la data de 31.05.2001, formându-se dosarul nr.2614/2001 în registratura Municipiului București.
Până în prezent, pârâtul nu a dat curs acestei notificări, nesoluționând-o.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul soluționării acesteia, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă,însăși Constituția prevede, la art.21 alin.2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, nr. XX din 09 martie 2007, care a stabilit că, în cazul în care unitatea deținătoare a refuzat nejustificat să soluționeze notificarea, instanța este competentă să dispună ea, direct asupra soluționării notificării, ceea ce este cazul în speță.
Curtea a admis însă recursul, găsind întemeiate următoarele critici aduse sentinței recurate.
În mod corect susține recurentul că pe calea contestației întemeiate pe art.26 din Legea nr.10/2001, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Or, din cuprinsul notificării nr.173/31.05.2001 (aflată la fila 119 dosar fond) intimatul B. G. solicită în mod explicit și limitativ restituirea în natură a terenului de 450 m.p. situat în ., nu și a construcției revendicate.
Ca atare, instanța de judecată putea să analizeze și să se pronunțe doar în ce măsură reclamantul era îndreptățit în baza Legii nr.10/2001 să i se restituie în natură sau prin echivalent terenul de 450 mp., nu și construcția ce a existat pe teren.
Curtea a subliniat că notificarea este scrisă olograf de notificator și semnată de acesta, astfel încât nu există nici un dubiu cu privire la voința acestuia.
În ceea ce privește terenul de 450 mp. din ., contestatorul nu este îndreptățit să obțină măsuri reparatorii pe calea Legii nr.10/2001, întrucât acest teren nu a intrat niciodată ca drept de proprietate în patrimoniul lui.
Astfel, contestatorul intimat indică ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului din . contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4673/30.06.1977 la notariatul de Stat Sector 7 București.
Din acest contract rezultă neechivoc că B. G. a dobândit prin cumpărare de la C. E. și Alexei doar construcția compusă din 2 camere, vestibul, magazie și wc, în timp ce terenul de 450 mp. din . a trecut în proprietatea statului din patrimoniul vânzătorilor, conform art.30 alin.2 din Legea nr.58/1974.
Neputând să facă dovada unui drept de proprietate asupra terenului, contestatorul nu este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile reparatorii ale legii nr.10/2001.
În consecință, față de considerentele de mai sus, Curtea a admis recursul și a modificat în tot sentința recurată, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii au declarat contestație în anulare reclamanții, prin care au invocat faptul că instanța de recurs a omis să examineze cel de-al doilea punct la notificării, unde au precizat că în anul 1989 imobilul a fost demolat fără a primi vreo despăgubire.
Față de aceste susțineri, contestatorii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru casa demolată.
La termenul de judecată din data de 31.01.2013, intimatul a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, Curtea râmând în pronunțare atât asupra acestei chestiuni cât și asupra fondului contestației, cu soluționarea căreia a fost investită.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:
Față de dispozițiile art.137 cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția inadmisibilității contestației, prin raportare la dispozițiile legale incidente în materie.
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, fără caracter devolutiv, prin care legiuitorul permite anularea hotărârilor irevocabile, pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.317 și art.318 cod procedură civilă, în măsura în care aceste chestiuni nu au putut fi invocate prin intermediul apelului sau recursului.
Deși reclamanții contestatori nu au invocat temeiul de drept al cererii, dând eficiență prevederilor art.84 cod procedură civilă, care permit organului judiciar să dea calificarea legală unei cereri, în sensul încadrării în drept a pretențiilor formulate, Curtea constată că au intenționat să se prevaleze de omisiunea instanței de recurs, în concepția lor, de a cerceta cea de-a doua solicitare din cadrul notificării referitoare la acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată.
Pe cale de consecință, Curtea reține că temeiul prezentei contestați în anulare este reprezentat de dispozițiile art.318 alin.1 teza a II a cod procedură civilă.
Apreciind nefondată excepția invocată de intimat, Curtea examinând fondul contestației în anulare, constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.318 cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din analiza acestor dispoziții procedurale, Curtea constată că pentru a fi în prezența celui de-al doilea caz de contestație în anulare specială, este necesar ca instanța să fi omis să examineze unul dintre motivele de recurs, formulate de contestator, la care se adaugă cerința suplimentară a respingerii recursului sau admiterii în parte a acestuia.
Făcând aplicarea acestor cerințe la speța de față, Curtea constată că prin decizia contestată a fost soluționat, doar recursul intimatului pârât, care a fost admis integral, iar reclamanții contestatori nu au înțeles să uzeze de această cale de atac extraordinară de reformare.
Cerința referitoare la promovarea recursului de către contestatori decurge din condiția interesului, care trebuie îndeplinită pentru fiecare act de procedură realizat, inclusiv promovarea unei căi de atac. Totodată, Curtea subliniază faptul că omisiunea instanței de recurs trebuie să vizeze unul dintre motivele de recurs și nu maniera în care instanța de control judiciar interpretează un text de lege sau actul dedus judecății. Astfel, reținând că prin notificarea formulată în temeiul legii 10/2001, reclamanți au solicitat retrocedarea în natură sau prin echivalent doar cu privire la teren nu și la construcție, instanța de recurs a răspuns criticilor cu care a fost investită, referitoare( potrivit celor reținute în considerente) la faptul că pe calea contestației întemeiate pe prevederile art.26 alin.3 din legea nr.10/2001, organul judiciar nu poate acorda mai mult decât ar fi putut acorda unitatea deținătoare.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază contestația în anulare ca nefondată și o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității ca nefondată.
Respinge ca nefondată, contestația în anulare formulate de contestatorii–reclamanți B. G. și B. F., împotriva deciziei civile nr. pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a și Pentru cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 07 02 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. M. H.
Grefier
S. R.
Red/dact IS
2 ex/cs
Recurs. T.B: I.A.H. P.
E V.
F P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 203/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1107/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
