Anulare act. Decizia nr. 133/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 7058/94/2007
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.133 R
Ședința publică din data de 24.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă M. V. (fostă O.) împotriva deciziei civile nr.63A/18.06.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât O. C., cauza având, ca obiect, „anulare act; obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurenta reclamantă M. V. (fostă O.), personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială la fila 17 dosar, și intimatul pârât O. C., personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la fila 11 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului pârât O. C. solicită proba cu înscrisuri, pe care le depune la dosar, comunicându-le și părții adverse. Apreciază că aceste înscrisuri sunt relevante în ceea ce privește faptul că recurenta reclamantă a beneficiat de averea rămasă de la bunica maternă.
Apărătorul recurentei reclamante M. V. apreciază că aceste înscrisuri nu au nicio legătură cu obiectul cauzei și solicită respingerea probei.
În replică, apărătorul intimatului pârât O. C. arată că partea adversă a susținut că între părți nu există echitate și prin aceste înscrisuri dovedește că reaua-credință aparține reclamantei, care, deși a beneficiat de averea bunicilor materni, s solicitat instanței și moștenirea de la mătușă.
În contrareplică, apărătorul recurentei reclamante M. V. arată că este vorba despre mătușa paternă, iar cele două părți vin la moștenire prin reprezentare. Mai arată că dacă aceste înscrisuri nu vizează cei 600 mp și certificatul de moștenitor a cărui nulitate se solicită, nu au legătură cu obiectul cauzei, ci cu alte moșteniri.
Curtea, după deliberare, respinge ca inutilă proba cu înscrisuri solicitată de intimatul pârât, având în vedere că actele depuse nu au legătură cu succesiunea ce se dezbate
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante M. V. solicită admiterea recursului, în temeiul art.312 C.pc.viv., modificarea în tot a deciziei reculate și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței instanței de fond.
În susținerea recursului, apărătorul recurentei reclamante arată că din motivarea deciziei instanței de apel rezultă faptul că opinia instanței a fost aceea că se impune admiterea apelului pârâtului întrucât reclamanta nu ar fi contribuit la cheltuielile de înmormântare, că nu ar fi luat niciun bun din locuința mătușii și nu ar fi cultivat niciun teren care-i aparținuse acesteia, însă pentru a ajunge la această concluzie, instanța s-a raportat doar la două declarații de martori.
Astfel, în opinia a, instanța de apel nu a făcut o coroborare a probatoriilor administrate în cauză, nu a observat contradicțiile vădite dintre declarațiile celor doi martori și inclusiv răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului, prin care acesta a realizat, de fapt, o recunoaștere deplină, parțială, a pretențiilor reclamantei. Mai arată că în primul ciclu procesual s-au audiat martori, din declarațiile acestora rezultând că reclamanta a contribuit la cheltuielile de înmormântare, că a lucrat terenul și a luat bunuri din casa defunctei, bunuri care, într-adevăr, nu erau de valoare în condițiile în care defuncta nu deținea bunuri de valoare.
Apărătorul recurentei reclamante mai arată faptul că la momentul decesului, cele două proprietăți, a tatălui și a mătușii, erau lipite, iar reclamanta și-a manifestat clar intenția de a accepta moștenirea, acceptare pe care a manifestat-o tacit. Apreciază că instanța de apel și-a fundamentat soluția numai pe declarațiile celor doi martori, date în 2012, fără a le corobora măcar cu declarațiile martorilor audiați în 2008. De asemenea, apreciază că instanța de apel nu a analizat aspectele legate de nulitatea absolută a certificatului de moștenitor și de calificarea juridică a cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste motive, apărătorul recurentei reclamante M. V. solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului pârât O. C. solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei instanței de apel, ca fiind legală și temeinică.
În combaterea recursului, apărătorul intimatului pârât arată că reclamanta a investit instanța cu o cerere de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor de pe urma lui G. M., mătușa celor două părți, astfel încât, esențial în speță este lămurirea unui aspect: care sunt drepturile recurentei reclamante, care se consideră vătămată. Astfel, chiar dacă recurenta reclamantă are calitate procesuală în cauză, fiind persoană interesată, instanța, în opinia sa, trebuia să constate dacă aceasta are calitatea de moștenitor acceptant, întrucât există un termen de prescripție pentru acceptarea unei succesiuni.
Apreciată că relevante în cauză sunt următoarele aspecte: că la momentul decesului tatălui părților, acestea s-ar fi înțeles ca recurenta să locuiască în casa părintească; că la momentul decesului mătușii părțile ar fi convenit ca intimatul să ocupe casa mătușii și ½ din teren, iar cealaltă cotă de 1/2 ia-r fi revenit recurentei; că acea casă era oricum locuită de intimat, acesta fiind îngrijit de mătușă și de unchi încă de la vârsta de 6 ani.; că procedura notarială a fost declanșată de către soțul defunctei G. M. întrucât l-au considerat pe intimat ca pe un fiu și doreau s-i lase moștenirea. De asemenea, apreciază că nimic nu a împiedicat-o pe recurentă să facă un act de acceptare expresă a moștenirii, dar nu a făcut-o timp de 15 ani.
Pentru aceste considerente, apărătorul intimatului pârât O. C. solicită respingerea recursului, menținerea deciziei instanței de apel și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi solicitate pe cale separată. Depune la dosar concluzii scrise.
În replică, apărătorul recurentei reclamante M. V., în ceea ce privește susținerea că soțul defunctei ar fi renunțat la moștenire, arată că în această situație ambele părți ar fi beneficiat de renunțare. Cu privire la faptul că unchiul ar fi dorit să lase moștenirea doar intimatului, arată că nimic nu l-a împiedicat pe acesta să facă un testament.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 1.11.2007, înregistrată la Judecătoria B. sub nr._, reclamanta M. V. (fostă O.) a chemat în judecată pe pârâtul O. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 1694/16.12.1992 și să oblige notarul public să emită un nou certificat în care reclamanta să figureze ca moștenitor acceptant.
Prin sentința civilă nr. 1238/2008 pronunțată de Judecătoria B. s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea ca prescrisă.
Prin decizia civilă nr. 1262/A/2008 a fost admis apelul reclamantei M. V., s-a desființat sentința, s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pe motiv că pentru a se vedea dacă a intervenit sau nu prescripția trebuia să se stabilească în prealabil natura juridică a nulității invocate sau mai exact caracterul relativ sau al absolut al acesteia.
În rejudecarea acțiunii, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria B., reclamanta precizându-și cererea în sensul că solicită constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 1694/1992, constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei G. M., constatarea componenței masei succesorale, constatarea calității de moștenitor a părților și sistarea stării de indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 300 m.p. din masa succesorală.
Motivele de nulitate absolută au fost precizate de către reclamantă ca fiind cauza falsa și cauza ilicită.
Prin sentința civilă nr. 2214/2010 a fost admisă cererea formulată de reclamantă, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1694/1992 și s-au disjuns capetele din cererea precizatoare pentru judecarea cărora s-a format un nou dosar.
Motivul de nulitate al certificatului de moștenitor a fost dedus de prima instanță din faptul că pârâtul s-a prezentat singur la notariat în calitate de nepot de fiu.
Prima instanță nu a detaliat nici în fapt, nici în drept aspectele legate de cauza de nulitate.
Prin decizia civilă nr. 571/A/14.06.2011, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului O. C., reținându-se următoarele: intimata - reclamantă a demonstrat că este moștenitoarea defunctei G. M., prin acceptarea tacită a moștenirii în cadrul termenului legal (a muncit terenul rămas de pe urma defunctei); la emiterea certificatului de moștenitor au fost încălcate drepturile reclamantei deoarece s-a reținut în mod greșit calitatea acesteia de neacceptantă a moștenirii; în favoarea apelantului – pârât nu a existat un testament care să permită a se da eficiență discuțiilor cu privire la moștenire dintre părțile procesului.
Prin decizia civilă nr. 94/R/20.01.2012 a fost admis recursul pârâtului, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Ilfov.
În motivarea deciziei s-a arătat că pentru lămurirea aspectului legat de problema acceptării în termen a moștenirii, se impunea suplimentarea probatoriului și exercitarea rolului activ de către instanță.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Ilfov care a pronunțat decizia civilă nr. 63/A/18.06.2012 de admitere a apelului formulat de pârâtul O. C. și schimbare în tot a sentinței apelate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea deciziei s-a arătat că declarațiile martorilor Streiner M. și G. I. au demonstrat faptul că intimata – reclamantă nu a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii pentru a-i putea fi aplicabile prevederile art. 689 din vechiul Cod civil.
În privința declarației martorului G. T., care dovedea faptul că reclamanta a început să muncească terenul rămas de pe urma defunctei, tribunalul a observat cuprinsul acesteia în sensul că reclamanta „a venit înapoi acum 10 ani, după ce a murit G. M.”. Prin urmare, tribunalul a apreciat că adevărul respectivei declarații nu demonstrează acceptarea tacită a moștenirii în condițiile în care data decesului era situată în urmă cu 20 de ani.
Față de cele arătate, tribunalul a constatat că singurul acceptant al moștenirii defunctei G. M. era apelantul – pârât și că reclamanta, neacceptând moștenirea în termen, nu poate dovedi și invoca o cauză ilicită, imorală, falsă sau nereală.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului se susține că decizia din apel nu este suficient motivată, că hotărârea cuprinde considerații inexacte și nereale, respectiv că nu există argumente suficiente pentru susținerea soluției.
Recurenta mai susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, presupusa convingere a instanței raportându-se numai la cele două declarații de martor, fără a avea în vedere concluziile rezultate din celelalte probatorii administrate în cauză.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, după ce se face istoricul cauzei, se reiau pasaje din cuprinsul declarațiilor de martori și din cuprinsul hotărârii pronunțate în apel și se susține că probele administrate demonstrează contrariul celor reținute de către instanța de apel, respectiv că instanța de apel nu a verificat corect situația rezultată din probatoriu.
În opinia recurentei, toate probele administrate în cauză demonstrează că a acceptat tacit succesiunea în cadrul termenului legal.
În final, recurenta consideră că pârâtul O. C., în calitate de nepot de fiu, avea posibilitatea să anunțe notarul despre existența unui comoștenitor cu drepturi egale, dar a urmărit în mod intenționat să beneficieze singur de declarația soțului supraviețuitor G. C., de renunțare la moștenirea soției G. M.. Sub acest aspect recurenta supune atenției instanței răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriul luat pârâtului O. C. la solicitarea reclamantei.
În consecință, recurenta apreciază că însăși conținutul certificatului de moștenitor demontează cauza falsă și ilicită și reafirmă faptul că nu a avut cunoștință de existența dosarului succesoral.
Recursul a fost legal timbrat.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Intimatul – pârât a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995, certificatul de moștenitor poate fi atacat doar de către cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea acestuia, adică doar de către moștenitorii acceptanți, ceea ce nu este cazul reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Calea extraordinară de atac a recursului poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 1 – 9 Cod procedură civilă.
Deși recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 Cod procedură civilă, cea mai mare parte dintre criticile aduse deciziei din apel se referă la modul de interpretare și de coroborare a probelor și nu la lipsa motivării ori existența unor motive contradictorii, sau la lipsa temeiului legal, ori greșita aplicare a legii.
Întrucât dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11, care permiteau verificarea în recurs a modului în care au fost analizate, respectiv coroborate probele de către instanța de apel, au fost abrogate prin art. I pct. 111 și pct. 112 din OUG nr. 138/2000, Curtea nu va analiza declarațiile martorilor audiați în cauză și nici nu va face aprecieri cu privire la modul în care au fost coroborate aceste declarații.
Practic, recurenta susține prin motivele de recurs netemeinicia deciziei și nu nelegalitatea acesteia.
Întrucât printre susținerile pârâtei există și o chestiune care ține de legalitate și care, deși este vădit nefondată, poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea nu a pus în discuție excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare și modificare strict și limitativ prevăzute în art. 304 Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea constată că recurenta susține că în virtutea dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 36/1995 și în virtutea dispozițiilor art. 75 – 77 din aceeași lege, notarul ar fi trebuit să citeze la dezbaterea succesiunii și ceilalți moștenitori prezumtivi.
Curtea constată că din punct de vedere formal textele de lege invocate de către recurentă stabilesc că la dezbaterea succesiunii trebuie citate toate persoanele care au vocație succesorală.
Cu toate acestea, justețea susținerii menționate anterior nu impune admiterea recursului pentru motivele următoare: (1) acțiunea reglementată de art. 88 din Legea nr. 36/1995 poate fi introdusă doar de către moștenitorii acceptanți ale căror drepturi au fost nesocotite la momentul emiterii certificatului de moștenitor; (2) eliberarea unui certificat de moștenitor cu nesocotirea drepturilor unora dintre persoanele care au acceptat moștenirea reprezintă o încălcare a legii care este sancționată întotdeauna cu nulitatea relativă și nu cu nulitatea absolută deoarece norma legală ocrotește interesul moștenitorilor și nu interesul public; (3) recurenta – reclamantă putea introduce acțiunea în anularea certificatului de moștenitor în cadrul unui termen de prescripție de 3 ani specific cererilor în anulare a actelor juridice (nulitatea relativă), doar dacă ar fi dovedit că ar fi acceptat succesiunea în cadrul termenului de prescripție al dreptului de opțiune succesorală (6 luni); (4) în speță, instanțele de fond au concluzionat, pe baza probelor administrate, că reclamanta nu a acceptat tacit sau expres succesiunea în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, iar instanța de recurs nu poate reanaliza probatoriul; (5) referirile recurentei – reclamante și ale instanțelor de fond la cauza ilicită, nereală sau falsă a emiterii certificatului de moștenitor, nu pot fi primite deoarece procedura succesorală notarială este o procedură necontencioasă pusă de lege la dispoziția moștenitorilor pentru a dezbate succesiunea fără a se adresa instanței, iar cauza, în astfel de situații, nu poate fi circumstanțiată decât la scopul pârâtului de a-și valorifica drepturile de moștenitor acceptant în condițiile în care alte persoane cu vocație succesorală nu au acceptat succesiunea în termen sau a renunțat expres la succesiune.
Prin urmare, Curtea va respinge recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă M. V. (fostă O.) împotriva deciziei civile nr.63A/18.06.2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât O. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. S. G. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./01.02.2013.
| ← Strămutare. Sentința nr. 88/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1880/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
