Anulare act. Decizia nr. 2063/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2063/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 10904/4/2004
Dosar nr._ (991/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 2063
Ședința publică de la 16.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta - pârâtă, L. H. D., împotriva deciziei civile nr.403.A. din 16.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant E. L..
P. are ca obiect - anulare act.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 09.12.2013 și apoi la 16.12.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 24.11.2004 cu nr._ (_/2004), legal timbrată, reclamanții SHAYA MALKA și SHAIA MORDECHAI au chemat în judecată pe pârâtul L. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1940/29.07.2003 de BNP C. Ș. Steluța, având ca obiect apartamentul nr.17 din București, ..2, ., ., pentru lipsa consimțământului reclamanților la încheierea contractului; totodată să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul menționat pentru lipsa de titlu.
La data de 22.08.2007 a intervenit decesul pârâtului L. I., fiind introdusă în cauză, în calitate de moștenitoare, soția acestuia L. Heinlike D..
La data de 02.11.2007, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase, autentificat sub nr.1887, reclamanții au cesionat numitului Astanglov Ianiv Saagov drepturile litigioase asupra imobilului în litigiu. Acesta, la rândul său, prin contractul de cesiune autentificat sub nr.87/24.07.2008 a cesionat drepturile litigioase către numitul E. L., acesta devenind parte în proces.
Prin sentința civilă nr.2948 pronunțată la data de 11.04.2011 de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul E. L. împotriva pârâtei L. H. D. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1940/29.07.2003 de Biroul Notarilor Publici Asociați – N. Public C. Ș. Steluța, dispunându-se evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, ..2, ., ., sector 4.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 29.07.2003 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.194o de către BNPA C. Ș. Steluța, având ca obiect imobilul din București, ..2, ., compus din 4 camere și dependințe, în suprafață utilă de 92,54 mp, cu nr. cadastral 531/17, între reclamanți, în calitate de vânzători, reprezentați prin mandatar Tzony A. C., în temeiul procurii autentificate sub nr.4232/15.06.2003 de notarul Ady Carmi din Israel, și pârâtul L. I., în calitate de cumpărător, prin mandatarul P. N., conform procurii autentificate sub nr.1587/10.06.2003.
În cuprinsul procurii autentificate sub nr.4232/15.06.2003 de notarul Ady Carmi din Israel, redactată în limba română, se prevede că reclamanții au împuternicit pe numitul Tzony A. C. ca, în numele lor și pentru ei, să vândă pârâtului L. I. la prețul cel mai avantajos, dreptul lor de proprietate asupra imobilului din București, ..2, ., ., sector 4, compus di 4 camere și dependințe.
În ceea ce privește validitatea procurii autentificate sub nr.4232/15.06.2003 de notarul Ady Carmi din Israel, care a stat la baza acestei vânzări, s-a reținut că prin sentința pronunțată de Tribunalul Regional din Ierusalim în dosar nr.4076/2005, această procură a fost anulată, reținându-se că a fost întocmită în mod nelegal. Acest verdict a fost menținut prin respingerea apelului civil nr.713/2006, apel la sentința Tribunalului de district din Ierusalim în dosarul nr.4076/2005.
Din conținutul acestor hotărâri, instanța a reținut că la data de 15.06.2003, cu ocazia redactării procurii nr.4232, notarul a omis a traduce reclamanților, care nu cunoșteau limba română, conținutul acestei procuri, iar împrejurarea că notarul a recunoscut într-un anumit stadiu că nu a tradus reclamanțlior documentul, așa cum s-a stabilit prin sentința Tribunalului Suprem și hotărârea Camerei Notarilor, poate conduce la concluzia că reclamanții au avut reprezentarea încheierii unei procuri pentru folosința și nu pentru vânzarea apartamentului din București, ..2, ., ..
Instanța de fond a reținut că, prin atitudinea notarului public Ady Carmi, de a nu traduce reclamanților în limba română conținutul real al procurii pe care a autentificat-o sub nr. 4232/15.06.2003, în condițiile în care aceștia nu cunoșteau această limbă, se poate aprecia că reclamanții au avut o falsă reprezentare a realității la momentul întocmirii acestei procuri, respectiv au crezut că semnează o procură de folosință și nu de vânzare a imobilului în litigiu. Această împrejurare poate fi reținută și din atitudinea notarului care, cu încălcarea legislației din țara unde procura a fost autentificată, a omis a înregistra și păstra în propria arhivă un exemplar al procurii, fiind în prezența erorii obstacol, cea mai gravă formă a erorii, falsa reprezentare căzând asupra naturii actului care s-a încheiat, în condițiile art. 953, 954, 961 C civ.
Împrejurarea că reclamanții au mai semnat acte autentificate la notar în România, redactate fiind în limba română, nu este suficientă pentru a înlătura cele anterior reținute, nefiind coroborată cu alte probe, însăși hotărârea pronunțată de Tribunalul Suprem din Israel reținând că reclamanții nu cunoșteau limba română la data autentificării procurii nr.4232.
Având în vedere nulitatea procurii autentice nr.4232/15.06.2003 emisă de notarul Ady Carmi din Israel, așa cum aceasta a fost constatată de instanțele isreliene, instanța a apreciat că se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1940/29.07.2003 de BNP C. Ș. Steluța, având ca obiect apartamentul nr.17 din București, ..2, ., sector 4, pentru lipsa consimțământului reclamanților la încheierea acestui contract, în temeiul principiului anulării nu numai a actului inițial, ci și actului subsecvent – resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
Nu s-a reținut buna credință a pârâtului L. I. la cumpărarea imobilului, care să înlăture efectul nulității, întrucât acesta a fost prezent la data de 15.06.2003 în fața notarului Ady Carmi din Israel, cu ocazia autentificării procurii nr.4232, astfel încât a putut constata personal că nu a fost tradus reclamanților conținutul real al acesteia. S-a mai reținut că între părți s-au stabilit strânse relații de afaceri, necontestate în cursul prezentului proces, astfel încât se poate presupune că pârâtul L. I. a cunoscut intenția reclamanților de a-i transmite doar un drept de folosință asupra imobilului și nu unul de proprietate.
În ceea ce privește susținerea pârâtei L. Hainalka D. că anterior autentificării procurii nr.4232/15.06.2003 reclamanții ar fi semnat o altă procură de înstrăinare a apartamentului în favoarea soțului său, această susținere nu a fost dovedită în niciun fel, pârâta nedepunând la dosar o astfel de procură, iar notarul public comunicând că o astfel de procură nu i-a fost prezentată de către părți.
Pe aspectul nesincerității și fictivității prețului, s-a reținut că prin preț sincer se înțelege un preț real, pe care părțile să-l fi stabilit nu în mod fictiv, ci în scopul de a fi cerut și plătit în realitate. Din actele de la dosar, se reține că în cauză nu s-a făcut dovada remiterii prețului de 28.000 euro al apartamentului către presupușii vânzători, reclamanții. Potrivit art.1303 C civ, prețul trebuie să fie serios, adică să nu fie derizoriu, atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu existe preț, să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci o cauză suficientă a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate. Prețul derizoriu atrage sancțiunea nulității actului civil. În cauză însă nu s-a stabilit cu certitudine care era, la momentul vânzării, prețul real de piață al imobilului în litigiu, notarul public transmițând un tabel cu prețurile informative de cumpărare fără a comunica anul de valabilitate, iar părțile nu au administrat alte probe în acest sens, astfel încât instanța nu a reținut ca motiv de nulitate neseriozitatea prețului.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.948 Cod civil, instanța a admis cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1940/29.07.2003 și constatând lipsa unui titlu locativ valabil al pârâtei, instanța a dispus evacuarea pârâtei din imobil, în temeiul art. 1853 alin.2 C.civ., art. 480 C.civ. și art. 1073 C.civ.
Pârâta L. H. D. a formulat, la data de 19.04.2011, apel împotriva acestei sentințe, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III – a Civilă la data de 7.12.2011.
În motivare, apelanta-pârâtă a criticat soluția primei instanțe sub aspectul greșitei respingeri a excepției tardivității modificării cererii de chemare în judecată formulată la data de 13.12.2005 și a excepției lipsei calității de reprezentant, în lipsa unei procuri speciale.
Pe fondul cauzei, arată că, în mod greșit prima instanță a reținut că reclamanții nu cunoșteau limba română și, de asemenea, în mod greșit, a înlăturat apărarea întemeiată pe principiul validităii aparenței de drept. Autorul apelantei, L. I., a fost cumpărător de bună-credință, iar transmisiunea a fost cu titlu părțicular și oneros, eroarea dobânditorului fiind scuzabilă, întrucât acestuia nu i se poate reproșa nicio culpă, în condițiile în care autorul apelantei a tratat cu vânzătorul în temeiul unei procuri perfect valabile, aspect confirmat de autentificarea actului de către notarul public.
Intimatul-reclamant E. L. a formulat întâmpinare la data de 13.02.2013, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.403A/16.04.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta – pârâtă L. H. D..
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, sub aspectul criticilor procedurale, că atât excepția tardivității cererii modificatoare, cât și excepția lipsei calității de reprezentant au fost soluționate corect, în conformitate cu dispozițiile art.132 Cod procedură civilă, respectiv art.68 alin.3 Cod procedură civilă.
Astfel, a apreciat instanța de apel că prima zi de înfățișare conform art.134 Cod procedură civilă a fost la 20.06.2005.
Potrivit art.132 Cod procedură civilă, termenul maxim până la care reclamantul își poate întregi sau modifica cererea este prima zi de înfățișare sau termenul acordat special la acest moment pentru întregire sau modificare.
În ceea ce privește calitatea de reprezentant a lui Efron Avraham pentru reclamanții Shaia Mordechai și Shaya Malka, tribunalul a constatat că a fost contestat mandatul acordat pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, iar nu pentru dreptul de reprezentare (care având în vedere că domiciliul reclamanților este în străinătate poate fi acordat și prin procură generală în condițiile art. 68 alin. 3 Cod procedură civilă)
Tribunalul a constatat că deși este intitulată procură generală, voința mandatarilor a fost aceea de a împuternici pe mandant să reclame cu proces (deci să introducă cereri de chemare în judecată), fără o altă identificare a obiectului acestor litigii date în puterea mandantului.
Prin urmare, s-a constatat că există un mandat general ad litem, iar nu exclusiv pentru reprezentare într-un proces deja inițiat.
Un astfel de act juridic face dovada calității de reprezentant în condițiile art.67 și 68 Cod procedură civilă, întrucât mandatarul cu procura generala poate sa reprezinte în judecata pe mandant, numai daca acest drept i-a fost dat anume sau se prezumă că i-a fost dat, în situația domiciliului mandantului în străinătate și întrucât mandatul este presupus dat pentru toate actele judecații (inclusiv pentru actul procesual al cererii de chemare în judecată)
În ceea ce privește susținerea apelantului referitoare la faptul că reclamanții cunoșteau limba română, tribunalul a constatat că acest lucru a fost reținut prin Hotărârea pronunțată de Tribunalul Suprem din Israel, care, în privința constatării faptului că reclamanții din prezenta cauză nu cunoșteau limba română, are putere de lucru judecat, neputându-se constata prin prezenta contrar situației de fapt stabilite prin această hotărâre.
În privința apărării de esență în acest litigiu întemeiată pe aparența de drept justificată de buna-credință a autorului apelantei la încheierea unui contract cu titlu oneros în condițiile unei erori scuzabile cu privire la validitatea procurii folosite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a constatat că, într-adevăr, de principiu, prezentarea unei procuri valabile care nu trezește suspiciuni nici notarului ce urmează să autentifice actul, constituie un argument în susținerea excepției de la principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, cu atât mai mult cu cât, dobânditorul beneficiază și de prezumția de bună-credință.
Pentru admiterea acțiunii (în sensul răsturnării acestei prezumții), prima instanță a reținut că autorul apelantei, L. I. a fost prezent la data de 15.06.2003 în fața notarului Ady Carmi din Israel, cu ocazia autentificării procurii nr. 4232, astfel încât a putut constata personal că nu a fost tradus reclamanților conținutul real al acesteia. S-a mai reținut că între părți s-au stabilit strânse relații de afaceri, necontestate în cursul prezentului proces, astfel încât se poate presupune că pârâtul L. I. a cunoscut intenția reclamanților de a-i transmite doar un drept de folosință asupra imobilului și nu unul de proprietate. Tribunalul a reținut că această situație de fapt (a prezenței autorului apelantei la data de 15.06.2003) a fost stabilită de către prima instanță pe baza plângerii formulate de reclamanți împotriva notarului din Israel și nu a fost contestată sau combătută prin alte probe, ci chiar a fost susținută de către apelantă.
În aceste condiții de fapt, din care rezultă că autorul apelantei a urmărit dobândirea imobilului și a fost prezent în fața notarului care a autentificat fără un consimțământ valabil, ca efect al lipsei traducerii conținutului actului, acesta nu se mai poate prevala de principiul aparenței de drept întrucât a cunoscut lipsa intenției reclamanților de a înstrăina imobilul.
Intenția de înstrăinare a fost susținută de apelantă prin existența unei procuri anterioare dată de reclamanți în data de 22.05.2003, însă se constată că acest act nu a fost depus nici în fața instanței de apel, iar prima instanță a reținut la rândul său că nu există depus la dosar un asemenea înscris.
Prin urmare, apelul a fost respins ca nefondat, tribunalul apreciind, ca și prima instanță, că nu există o situație de excepție care să justifice înlăturarea sancțiunii nulității actului subsecvent.
Împotriva acestei decizii, la data de 10.05.2013 a declarat recurs pârâta L. H. D. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 20.05.2013.
În motivarea recursului, recurenta – pârâtă invocă trei (3) aspecte de nelegalitate a deciziei civile recurate care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv:
1. În mod greșit a respins instanța de fond motivul de apel referitor la excepția lipsei calității de reprezentant în condițiile în care, procura depusă la dosarul cauzei nu este o procura speciala - ad litem - care să permită introducerea unei cereri de chemare în judecata.
Procura prin care Shaia Mordechai și Shaya Malka l-au împuternicit pe Efron A. în prezenta cauză este o procura generală și nu specială, astfel cum ar fi fost imperativ necesar pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată.
În conformitate cu prevederile art.68 alin.1 din Codul de procedură civilă, procura trebuie sa fie ad litem adică să fie dată "pentru exercițiul dreptului de chemare în judecata sau de reprezentare în judecata",făcându-se distincție între exercițiul dreptului de chemare în judecată și reprezentarea în judecată.
În lipsa unei identificări a litigiului pentru care se dă mandatul sau măcar a unei referiri asupra obiectului acestui litigiu nu se poate vorbi de existenta unui mandat special.
D. urmare în cauză ne aflam în ipoteza unui mandat special motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art.67 alin.2 din codul de procedură civilă - "Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume".
În ceea ce privește susținerea referitoare la faptul ca reclamantul are domiciliul în străinătate,fiind astfel aplicabil art.67 alin.3 din Codul de procedură civilă și aceasta concluzie este greșită, întrucât art.67 alin. 3 se refera strict la exercițiul dreptului de reprezentare în judecata, or, în cazul de față lipsește mandatul pentru însuși exercițiul dreptului de chemare în judecata.
Cu alte cuvinte, art.67 alin.3 permite mandatarului cu procura general exclusiv sa reprezinte partea în judecată și nu și să introducă cererea de chemare în judecata în numele acesteia.
În consecința, în cazul de față mandatul în temeiul căreia a fost introdusă și susținută cererea de chemare în judecata este un mandat general, ceea ce nu îi conferea mandatarului împuternicire pentru pornirea prezentei acțiuni.
2. În mod greșit instanța a respins motivul de apel referitor la faptul-ca Shaya Malka și Shaia Mordechai cunoșteau limba română și au știut ce act juridic încheie, reținând efectele autorității de lucru judecat în ceea ce privește hotărâre pronunțată în Israel.
În susținerea tezei că reclamanții au știu ce fel de act juridic încheie, recurenta a depus la dosar o . acte încheiate de aceiași reclamanți, Shaya Malka și Shaya Mordechai în limba româna.
Aceste înscrisuri, printre care și unele autentice - cum ar fi, spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.124/9.01.1998 de BNPA Lese C. prin care
reclamanții au dobândit imobilul ce face obiectul prezentului proces, au fost încheiate în limba română, astfel încât instanța era obligata să țină cont de acestea precum și de faptul ca aceste înscrisuri probează reaua-credința a reclamanților.
În mod greșit instanța de apel a respins aceste susțineri reținând faptul că, potrivit Hotărârii pronunțata de Tribunalul Suprem din Israel rezulta ca reclamanții nu cunoșteau limba română.
Raționamentul instanței de apel este greșit întrucât hotărârea Tribunalului Suprem din Israel (instanța de recurs) nu a analizat fondul relațiilor dintre părți, ci numai arata ca, conform hotărârii Tribunalului Regional din Ierusalim (prima instanța) s-ar reține că reclamanții nu cunoșteau limba română, iar la dosarul cauzei nu a fost depusă integral hotărârea pronunțată de Tribunalul Regional din Ierusalim din care să rezulte că aceasta instanță ar fi reținut faptul ca reclamanții nu cunoșteau limba română.
În realitate, hotărârea instanței din Ierusalim de anulare a procurii se bazează în principal pe neîndeplinirea procedurilor specifice de către notarul public, respectiv a faptului că nu au fost înregistrate procurile în registrul notarial precum și pentru că notarul nu a păstrat copii după aceste acte, și nu pe eroarea cu privire la actul ce a fost încheiat. Acesta lucru ar fi putut fi observat dacă instanța ar fi solicitat depunerea integrală a hotărârii pronunțate în Israel.
În al doilea rând raționamentul este greșit deoarece hotărârile pronunțate de Tribunalul Suprem din Israel (sau Tribunalul Regional din Ierusalim) nu au autoritate de lucru judecat întrucât sunt hotărâri judecătorești străine care nu au fost recunoscute în România.
Pentru ca o hotărâre sa dobândească autoritatea de lucru judecat, ea trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiții: "a) Să fie pronunțată de o instanța din Romania; b) Să fie adoptată în cadrul unei proceduri contencioase, în urma unor dezbateri contradictorii; c) Să rezolve definitiv fondul litigiului sau o alta chestiune litigioasă".
În cazul de față se invoca efectul autorității de lucru judecat pentru o hotărâre pronunțată în Israel, fără ca aceasta să fie recunoscută pe teritoriul României conform art.167 din Legea nr.105/1992.
Prin urmare în mod greșit a reținut instanța de apel autoritatea de lucru judecat în prezenta cauza, a faptului că reclamanții nu cunoșteau limba română și în consecință că aceștia nu cunoșteau conținutul procurii care a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare.
În realitate reclamanții cunoșteau foarte bine limba română, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, acte autentice încheiate în față notarilor publici romani Shaia Mordechai cunoștea foarte bine limba română și în niciun caz nu avea nevoie de o traducere pentru a citi un document încheiat în românește.
În condițiile în care exista documente semnate în limba română de Shaya Malka și Shaia Mordechai, acte autentificate de notarul public, rezultă în mod irefutabil că aceștia cunoșteau limba română și că nu s-au aflat în eroare la momentul încheierii procurii..
Mai mult decât atât, intenția de înstrăinare a imobilului era mai veche, există o procura dată cu o lună înainte, respectiv în 22.05.2003 în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, procura care în cele din urmă nu a mai fost folosită de notarul din Romania, fiind preferată ultima procura, cea din 15.06.2003.
În consecință, hotărârea pronunțată în Israel, câtă vreme nu a fost recunoscută în Romania, nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, iar reclamanții Shaya Malka și Shaia Mordechai cunoșteau limba română, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, astfel încât, în mod greșit, cu interpretare și aplicare greșita a legii, a respins instanța acest motiv de apel, motiv de nelegalitate prevăzut de art.304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
3. În mod greșit instanța de apel nu a făcut aplicarea principiului validității aparenței în drept, în condițiile în care autorul recurentei L. losef, este cumpărător de buna-credință - motiv de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În primul rând, astfel cum a arătat mai sus, reclamanții Shaya Malka și Shaya Mordechai cunoșteau limba română deoarece desfășurau mai multe afaceri în Romania astfel încât nu era necesar că acestora sa le fie tradus conținutul actelor pe care le încheiau. Părțile s-au înțeles deplin cu privire la operațiunea de vânzare-cumpărare care urma sa fie încheiata și în acest sens s-au deplasat la notarul Ady C. în vederea redactării actelor. Actele au fost redactat în limba română conform obiceiului dintre părți care, în vederea reglementarii diferitelor afaceri din Romania, încheiau actele în limba română pentru a ușura folosința acestora. Procura a fost încheiata în limba română Shaya Mordechai înțelegându-i perfect conținutul. Faptul ca L. losef a fost prezent la notar la acel moment întărește concluzia ca s-a dorit încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
Practic instanța a înlăturat principiul validității în drept pe baza unei presupuneri, respectiv presupunerea ca L. losef nu ar fi fost de bune-credința deoarece ar fi fost prezent la încheierea procurii în realitate faptul ca acesta a fost prezent la încheierea procurii nu face decât să ateste faptul ca între părți existau relații de afaceri, ca reclamanții cunoșteau limba română, și ca mod intenția reala a fost de înstrăinare a imobilului, astfel încât supoziția instanței de apel nu este întemeiată.
Învederează faptul că dacă autorul său sau recurenta ar fi fost de rea-credință și operațiunea de vânzare-cumpărare încheiată cu scop pur speculativ atunci imobilul ar fi fost înstrăinat subsecvent dobândirii acestuia, or nu aceasta este situația în speță, convinși fiind că imobilul le aparține în temeiul unei tranzacții legale.
Prin urmare, în mod greșit și cu aplicarea greșita a legii, a considerat instanța de fond că L. losef nu a fost de buna-credință și nu a făcut aplicarea principiului validității aparenței în drept, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, solicită admiterea recursului și să se dispună modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, iar pe fondul cauzei, în principal, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant și anularea cererii de chemare în judecată conform art.161 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.
La data de 03.09.2012, intimatul – reclamant E. L. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că situația de fapt a fost reținută în mod corect de către instanța de fond.
Asupra excepției lipsei calității de reprezentant arată că procura prin care Shaya Malka și Shiya Mordechai l-au împuternicit pe Efran Avrham îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, fiind dată chiar pentru formularea unei cereri de chemare în judecată.
Cu privire la fondul cauzei, arată că intimații reclamanții nu cunoșteau limba română, împrejurare ce rezultă din cuprinsul hotărârii pronunțate în Israel prin care s-a constatat nulitatea procurii în baza căreia a fost încheiat contractul a cărui nulitate se invocă, iar pe parcursul procesului nu a fost depusă nicio altă procură dată pentru vânzarea imobilului pentru a se dovedi intenția de înstrăinare a apartamentului în litigiu.
Asupra aparenței în drept, arată intimatul că prezumția de bună credință a fost răsturnată, neputându-se invoca o eroare scuzabilă între starea de fapt privind confecționarea procurii de înstrăinare în Israel și starea de drept rezultată din aparența creată prin procură, în condițiile în care, în realitate, s-a urmărit o disimulare a realității bazată pe incorecta întocmire a unui înscris autentic în Israel.
În recurs, în baza art.172 Cod procedură civilă, Curtea a pus în vedere intimatului-reclamant să depună la dosar hotărârea judecătorească străină pronunțată de Tribunalul Regional din Ierusalim, hotărâre ce a fost depusă la dosar la data de 13.11.2011.
Curtea de apel s-a constatat legal sesizată și competentă să soluționeze prezentul recurs, date fiind dispozițiile art.3 și 299 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru a-și întemeia recursul, recurenta s-a prevalat de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă care vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.
Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art.304 pct.9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Din examinarea cererii de recurs, Curtea constată că s-au formulat trei (3) critici relative la excepția lipsei calității de reprezentant, efectele autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțate în Israel și aplicarea validității aparenței în drept.
În ceea ce privește prima critică referitoare la excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului Efron Avraham, Curtea reține că potrivit art.67 Cod procedură civilă părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar dacă cel care dă procura generală nu are domiciliul și nici reședința în țară, atunci dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Curtea apreciază că procura dată mandatarului în prezenta cauză este însă o procură specială, atât sub aspectul obiectului său material, cât și sub aspectului drepturilor conferite mandatarului, printre autoritățile în fața cărora mandatarul poate acționa fiind nominalizate și autoritățile judiciare.
Astfel, din cuprinsul procurii (fila 45 volumul I) prezentate la instanța de fond, rezultă cu prisosință că dreptul de reprezentare în prezenta cauză i-a fost dat mandatarului Efron Avraham, procura menținând expres dreptul mandatarului „să semneze orice fel de acțiuni”. De asemenea, pentru a detalia conținutul acestui drept, în cuprinsul procurii, la capitolul „reclamații judiciare” sunt enumerate 6 operațiuni ce pot fi întreprinse de către mandatar, printre acestea fiind prevăzute la pct.6 „să prezinte, să conducă, să execute, să abandoneze, să anuleze, să apere, să se opună, să prezinte reclamație în opoziție, să ajungă la compromis sau înțelegere, să apeleze la Comisia de Litigii, să prezinte apel în toate reclamațiile în justiție, discuții juridice, cereri, litigii, reclamații bănești și pretenții de conturi și în orice subiect, pendinte acum, care sunt prezentate acum sau care vor fi pendinte sau prezentate în viitor, între noi și orice persoană sau persoane, corp juridic sau corporație de orice fel și gen, să apară în numele și în locul nostru sau să ne reprezinte la orice tribunal sau judecătorie (inclusiv tribunale civile, penale sau religioase) și la orice alte instanțe juridice, după cum va socoti de cuviință”.
Sub aspectul obiectului material, recurenta invocă, în susținerea excepției lipsei calității de reprezentant în exercitarea dreptului de chemare în judecată, lipsa mandatului cu referire strictă la formularea și depunerea cererii de chemare în judecată, în condițiile în care procura depusă la dosar este intitulată procură generală.
Curtea nu poate primi această susținere, deoarece procura este dată și pentru reclamații judiciare, menționându-se la pct.1.1 „să ceară, să pretindă, să reclame cu proces „, iar la pct.1.6 sunt detaliate acțiunile în justiție, or, din această formulare Curtea nu poate exclude exercițiul dreptului de chemare în judecată.
Exprimarea de procură generală din titlul împuternicirii depuse nu schimbă natura juridică a procurii depusă la dosar, așa cum recurenta tinde să demonstreze, aceasta având natura juridică a unei procuri speciale valabilă și pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată.
În ceea ce privește forța probantă a hotărârii judecătorești străine, în condițiile în care efectele respectivei hotărâri nu au fost recunoscute pe teritoriul României, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul Regional din Ierusalim în dosar 4076/2005 depusă in extenso în dosarul Curții de Apel București (filele 31-122) procura autentificată sub nr.4232/15.06.2003 de notarul Ady Carmi din Ierusalim Israel, care a stat la baza întocmirii actului autentic a cărui nulitate se invocă în prezenta cauză, a fost anulată, reținându-se că a fost întocmită nelegal. Această soluție a fost menținută de Tribunalul Suprem din Ierusalim așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii depuse la dosar fond (vol.II, filele 569-573), fiind respins apelul și menținute constatările Tribunalului Regional cu privire la nevalabilitatea procurilor și la împrejurarea că intimații – reclamanți din prezenta cauză nu cunosc limba română, însuși notarul instrumentator recunoscând că nu a tradus documentele autentificate intimaților.
Curtea reține că, din punct de vedere probator, hotărârea este un înscris autentic, întocmit cu toate exigențele prevăzute de art.1171 Cod civil, pentru a avea această valoare.
Acest înscris, pentru relațiile dinte părți consemnează drepturi și obligații presupuse a exprima adevărul raporturilor juridice dintre ele și care nu mai poate fi combătut prin nici o altă probă.
În speță, atât intimații reclamanți cât și autorul recurentei, au fost părți în procedura judiciară desfășurată în Israel, astfel încât recurenta nu poate invoca o altă situație de fapt decât cea statuată în hotărârea judecătorească, întrucât nu este terț față de respectiva hotărâre. Numai terții, în virtutea principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești, pot invoca ca forță probantă a hotărârii judecătorești este relativă, susceptibilă de dovadă contrară, consemnând doar realitatea unui fapt juridic.
În relația dintre părți, forța probantă a hotărârii judecătorești este absorbită de către autoritatea de lucru judecat, ceea ce înseamnă că ce a statuat judecătorul devine imuabil, fără posibilitatea de a fi pus în discuție. Stabilirea efectelor hotărârii presupune că ceea ce s-a tranșat pe cale judecătorească să nu poată fi contestat decât prin intermediul căilor de atac. Prin urmare, în raporturile dintre părți, ceea ce s-a tranșat irevocabil prin hotărâre judecătorească n u mai poate face obiectul unei alte verificări jurisdicționale, sub aceleași aspecte, rezolvate deja.
În speță, așa cum rezultă din hotărârea judecătorească pronunțată în Israel, s-a reținut nevalabilitatea procurii și împrejurarea că intimații reclamanți nu cunosc limba română, statuări făcute în contradictoriu și cu autorul recurentei care a fost parte în procedura derulată în fața instanțelor din Israel.
În privința hotărârii străine, legea (art.178 din Legea nr.105/1992) îi recunoaște forța probantă în fața instanței române cu privire la situațiile de fapt pe care le constată.
Ca și hotărârea națională, cea străină are valoarea unui înscris autentic, cu efecte probatorii diferite, după cum este vorba de constatările personale ale judecătorilor sau de constatări provenite din administrarea mijloacelor de probă.
Dacă este vorba despre constatări personale făcute ex propriis sensibus, visu . străin și consemnate în textul hotărârii, ele se bucură de forța probantă pe care le-o recunoaște legea statului de origine (lex loei actus) - de regulă, astfel de atestări constituie o probă completă, ce face dovada în țara de origine până la înscrierea în fals, forță probantă ce subzistă și în România până la dovedirea falsului în statul de origine.
Constatările din hotărâre a străină, întemeiate pe materialul probator administrat în străinătate, au în statul solicitat valoarea unor constatări făcute prin înscrisuri simple, constatări cărora li se va acorda credință numai dacă nu au fost combătute sau infirmate prin alte mijloace de probă.
În aceste cazuri, instanța română dispune, în privința constatărilor conținute în hotărârea străină, de același drept de apreciere ca și în privința probelor obișnuite (înscrisuri, martori) de care părțile litigante s-au servit în mod direct în fata instanței.
În speță, instanțele de fond și apel au analizat forța probantă a hotărârii străine în raport de toate probele administrate în cauză, inclusiv prin raportare la înscrisurile autentice invocate de recurentă.
Readucând în dezbaterea judiciară, în calea de atac a recursului problema autorității de lucru judecat a hotărârii străine, recurenta ignoră faptul că, în cauză, nu s-a pus în discuție executarea hotărârii străine, pentru a fi necesară procedura recunoașterii efectelor acesteia, ci numai forța probantă a hotărârii străine cu privire la situațiile de fapt constatate.
Așa fiind, Curtea apreciază că instanța apel a analizat și a răspuns criticilor formulate cu privire la forța probantă a hotărârii străine, acest motiv de recurs urmând a fi respins ca nefondat.
În ceea de privește buna credință a autorului recurentei la încheierea contractului cu titlu oneros în condițiile unei erori scuzabile cu privire la validitatea procurii folosite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, C. constată că nici această critică nu este fondată, nevalabilitatea procurii constatată de instanța străină echivalând cu lipsa consimțământului la încheierea actului, ceea ce determină nulitatea absolută.
Constatarea nulității absolute a procurii care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare determină, în aplicarea principiului care guvernează efectele nulității actelor juridice – resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis – constatarea nulității actului subsecvent.
Instanțele de fond și apel au reținut corect inaplicabilitatea teoriei mandatului aparent, având în vedere probele administrate, sub aspectul circumstanțelor în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, de natură să înlăture buna credință a subdobânditorului caracterul comun al pretinsei erori în care s-ar fi aflat acesta, cu privire la calitatea de proprietar al transmițătorului.
În realitate, referindu-se la îndeplinirea condiției bunei credințe a autorului său, recurenta aduce critici de netemeinicie, vizând modul de apreciere a probelor administrate cu privire la circumstanțele anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, critici care nu se circumscriu dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă și, pe cale de consecință, nu pot fi examinate.
Pe cale de consecință, Curtea constată că nu este incident niciunul din motivele de recurs invocate de recurentă, astfel că, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă, L. H. D., împotriva deciziei civile nr.403.A din 16.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta - pârâtă, L. H. D., împotriva deciziei civile nr.403.A din 16.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant E. L..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. D. A. F. P.
GREFIER
I. A. G.
Red. M.C.
Tehnored. C.S./MC
Ex.2/2014
T.B.Secția a III-a Civilă – A.D.B.
- A.E.P.
Jud.sector 4 București - D.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 211/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Uzucapiune. Decizia nr. 974/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
