Anulare act. Decizia nr. 341/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 341/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 32436/3/2008*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.341 A
Ședința publică din data de 28.11.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în apelul declarat de apelantul reclamant-pârât L. I., cu domiciliul ales la S.C.Av. „Baiculescu & Asociații”, din București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1703/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți-reclamanți L. G., L. M., domiciliați în București, ., nr.11, ., ., sector 2, și intimații reclamanți-pârâți G. R., domiciliată în București, ., ., ., sector 2, L. M., domiciliat în București, ., ., ., L. S., domiciliat în com. Afumați, ..187, jud. Ilfov, L. T., domiciliat în . cauza având, ca obiect, „anulare act; evacuare”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 21.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, la solicitarea intimaților pârâți-reclamanți, prin apărător, pentru a le da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28.11.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.03.2008, pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanții L. I., L. S. si L. (fosta L.) N. au chemat în judecată pe pârâții L. M. si L. G. solicitând să se constate nulitatea absolută, pentru lipsa capacității de a contracta și pentru cauza ilicită, conform art.5 și art. 948 pct. l și 4 cod civil, a vânzării de către V. I. către pârâții L. M. și L. G., a imobilului teren în suprafață de 1.500 m.p., situat în comuna Afumați, .. 187, J. Ilfov și construcția edificată pe acesta, respectiv casa de locuit din cărămidă, cu cinci camere, bucătărie, șopron și anexe gospodărești, realizată prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2687/12.06.1998 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1454/28. 12.2001 pentru vânzarea bunului altuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt nepoții lui V. G. care este bunicul, decedat la data de 12.03.1931iar printre bunurile lăsate de bunicul lor se află și imobilul teren în suprafață de 1500 mp situat în .. 187, J. Ilfov și construcția edificată pe acesta, respectiv casa de locuit din cărămidă, cu cinci, trei camere, bucătărie, șopron și anexe gospodărești.
Au mai arătat că cele două contracte atacate sunt lovite de nulitate absolută, deoarece V. I. nu avea capacitatea de a vinde imobilele în cauză, atâta vreme cât acestea nu se aflau în patrimoniul său și nu avea calitatea de succesor al adevăratului proprietar.
Au precizat că pârâții nu pot invoca buna credință la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare autentice, deoarece pârâtul L. G. este fiul fostei soții a lui V. G., cu care acesta concubinează notoriu și în prezent, divorțul producându-se tocmai pentru a da aparenta vânzării către terț de bună credință.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 5, art. 480 și următoarele art. 650 și următoarele, art. 948, 969 și 970 din Codul civil de la 1864.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care solicită pe calea întâmpinării, respingerea acțiunii ca nefondată iar pe calea cererii reconvenționale, ulterior precizată, solicită evacuarea reclamanților pârâți pentru lipsa titlului din două camere de locuit radierea interdicției de vânzare a imobilului, obligarea pârâților-reclamanți în situația în care vor fi evinși să se restituie valoarea actuală de circulație a imobilului pe care 1-au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1454/28.12.2001 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2687/12.06.1998, respectiv suma de 400.000 euro la cursul euro/lei în ziua plății. Prin întâmpinare au invocat excepția necompetentei materiale a instanței, excepția insuficientei timbrări a acțiunii în raport de dispozițiile art. l și 2 din Legea nr. 146/1997, având în vedere valoarea de circulație de 400.000 euro respective 1.483.320 RON, excepția lipsei calității procesuale a reclamanților.
La data de 26.03.2008 reclamanții au precizat valoarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare ca fiind cea determinata contractual în anul 2001, valoare contestata de pârâți, care au indicat ca valoare actuala a terenului suma de 400.000 euro.
Prin sentința civilă nr. 3364/25.06.2008 pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă excepția necompetentei materiale a instanței, invocata de pârâți și a fost declinată competența de soluționare ca cauzei formulată de reclamanții L. I., L. S. L. (fosta L.) N., in favoarea Tribunalului București -Secția Civilă, cauza fiind înregistrată la data de 01.09.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 614/30.04.2009, pronunțată de Tribunalului București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pârâți, a fost respinsă cererea principală, formulată de reclamanții pârâți L. I., L. S., G. R., L. M. Și L. T., ultimii trei în calitate moștenitori ai reclamantei pârâte L. N., decedată pe parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâții reclamanți L. M. Și L. G., ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
Totodată, a fost disjunsă cererea reconvențională privind evacuarea reclamanților pârâți cu formarea unui nou dosar cu acordându-se termen în acest sens, cu obligarea reclamanților pârâți la cheltuieli de judecată către pârâții reclamanți în sumă de 5.893,5 lei.
Tribunalul a reținut în esență că reclamanții nu justifică legitimare procesuală activă, având în vedere că aceștia nu au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma vânzătorului V. I., nedepunând nici un înscris care să ateste că ar fi succesorii în drepturi ai acestuia (certificat de moștenitor, în cazul în care succesiunea s-a dezbătut, acte de stare civilă din care să rezulte relația de rudenie față de defunct, dovezi privind acceptarea succesiunii acestuia).
Pe de altă parte, chiar dacă reclamanții pârâți ar fi administrat dovezi în sensul menționat, aceștia nu justifică nici un interes (folos practic) în urma promovării prezentei acțiuni, ce ar avea drept consecință, în ipoteza admiterii, reîntoarcerea cu efect retroactiv a bunurilor înstrăinate în patrimoniul succesoral al defunctului V. I., în calitate de vânzător și, ulterior, ca efect al a constatării nulității certificatului de moștenitor nr.101/1996 prin care acesta era declarat unic succesor al defunctului V. G., bunurile imobile vor reveni, tot cu efect retroactiv în masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct. Or, cât privește succesiunea lui V. G., deși nedezbătută, s- a constatat că reclamanții pârâți, în ipoteza în care li s-ar recunoaște calitatea de succesori ai defunctului V. I., vor culege succesiunea în concurs cu potențialii moștenitori ai fiicei soției supraviețuitoare a lui V. G., numita B. D., conform celor expuse mai sus.
Tribunalul a reținut că, în aceste condiții, pornind de la premisa că ar avea calitatea de succesibili ai defunctului V. I., nu se justifică interesul reclamanților în promovarea prezentei acțiuni având în vedere că: ținuți de actele încheiate de autorul lor, fiind avânzi cauză în raport cu cele două contracte a căror desființare se solicită, cu atât mai mult cu cât prin primirea prețului, ce se prezumă a fi serios și a reflecta valoarea de piață a bunurilor la acel moment, s-a realizat înlocuirea corespunzătoare a bunurilor înstrăinate în patrimoniul vânzătorului, transmis ulterior decesului, moștenitorilor ce se pretind a fi reclamanții pârâți, aceștia având așadar un potențial beneficiu în urma respectivelor vânzări.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții – pârâți L. I. și L. S., prin decizia civilă nr. 235 A/30.03.2010, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, apelul fiind respins, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 4296/23.05.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și Proprietate Intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamantul pârât L. I. împotriva deciziei civile nr. 235 A/30.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, s-au casat decizia recurată și sentința civilă nr. 614/30.04.2009 a Tribunalului București Secția a V-a Civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.
În considerentele deciziei de casare s-a reținut, în esență că prin actele de stare civilă, reclamantul și-a justificat nu numai legitimarea procesuală activă ci și interesul efectiv urmărit prin acțiunea în nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare, și întrucât nu a fost cercetat fondul cauzei, aceasta a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.
Cauza a fost astfel înregistrată la data de 12.07.2011, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._ .
Cu ocazia rejudecării, în raport de dezlegările și de indicațiile cuprinse în decizia de casare, obligatorii conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a administrat proba cu interogatoriul reclamanților pârâți și al pârâtului Laboncz G. apreciind că proba testimonială solicitată de reclamanții pârâți nu este utilă soluționării cauzei.
Prin sentința civilă nr.1703/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a respins acțiunea principală formulată de reclamanții-pârâți L. I., L. S., G. R., L. M., Și L. T., în contradictoriu cu pârâții reclamanți L. M. Și L. G., ca neîntemeiată, s-a respins cerere reconvențională formulată de pârâții reclamanți L. M. și L. G., ca rămasă fără obiect, au fost obligații reclamanții pârâți la 6.893,5 lei cheltuieli de judecată către pârâții reclamanți L. M. și L. G..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt :
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2687/21.06.1998 de BNP C. M. P. (fila 9-10 dosar_ ), pârâții reclamanți Laboncz G. și Laboncz M., în calitate de cumpărători au dobândit de la vânzătorul V. I. (autorul reclamanților pârâți conform certificatului de moștenitor nr. 31/31.03.2004- fila 94 dosar C.), imobilul situat în ., compus din teren intravilan în suprafață de 1500 m.p. și o casă din zid alcătuită din trei camere, o bucătărie și un șopron cu anexe gospodărești. În cuprinsul acestui contract se menționează că vânzătorul dobândise la rândul său, imobilul înstrăinat, prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 101/28.10.1996, de la defunctul său tată, V. G..
Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1454/28.12.2001 de BNP G. I. (fila 7-8 dosar_ ) pârâții reclamanți Laboncz G. și Laboncz M. au mai dobândit de la același vânzător și dreptul de proprietate asupra a două camere din cărămidă, în suprafață de 22,75 m.p., identificate ca primele două de la stradă și care fac parte din imobilul pe care cei dintâi îl dețineau anterior, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2687/21.06.1998 de BNP C. M. P..
În ceea ce privește calitatea de proprietar a vânzătorului, în cuprinsul contractului se precizează că acesta dobândise imobilul, prin restituire, în natură, în temeiul legii nr. 10/2001, respectiv dispoziția nr. 141/21.11.2001 și procesul verbal nr. 8489/17.12.2001, de pe urma tatălui său decedat, V. G. și al cărui moștenitor este conform certificatului de moștenitor nr. 101/28.10.1996 eliberat de BNP D. G..
Prin sentința civilă nr.1983/24.10.2007 pronunțată de Judecătoria B., definitivă și irevocabilă prin neapelare (fila 80-81-dosar C.), s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 101/28.10.1996 emis de BNP D. G..
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții pârâți au invocat drept motive de nulitate absolută a celor două contracte de vânzare cumpărare, lipsa capacității de a contracta a vânzătorului, determinată în opinia acestora de faptul că nu avea calitatea de succesor al adevăratului proprietar V. G., înstrăinând astfel, un bun ce nu îi aparținea.
Tribunalul a apreciat că lipsa capacității de a contracta invocată de reclamanții pârâți, nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cât din motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă fără echivoc că aceștia fac confuzie între condițiile de validitate ale actului juridic, considerând eronat că vânzarea lucrului altuia echivalează cu lipsa capacității de a contracta.
Capacitatea de a contracta reprezintă acea condiție esențială și fond a actului a actului juridic civil care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi și obligații civile prin încheierea de acte de drept civil, în timp ce vânzarea lucrului altuia se circumscrie cauzei de nulitate prevăzută de disp. art. 948 pct. 4 din codul civil de la 1864 (aplicabil în cauză în raport de prevederile art. 6 din NCCiv. și data introducerii acțiunii), aceasta din urmă reprezentând o operațiune speculativă ce are o cauză ilicită, în ipoteza în care părțile au încheiat actul juridic în cunoștință de cauză, așa cum susțin chiar reclamanții pârâți.
În consecință, față de motivele de fapt expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, tribunalul a examinat susținerile acestora exclusiv prin raportare la acest motiv.
Așa fiind, tribunalul a avut în vedere că pârâții reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în considerarea calității de proprietar a vânzătorului V. I. dedusă din cuprinsul certificatului de moștenitor nr.101/1996 ce atesta că este succesorului defunctului V. G., în calitate de fiu al acestuia, certificat care la momentul perfectării celor două contracte (1998 și 2001) nu fusese declarat nul.
Pe de altă parte, tribunalul a observat că reclamanții pârâți nu au răsturnat prezumția de bunei credințe a cumpărătorilor pârâți reclamanți, nefăcând nicio dovadă a conivenței dintre aceștia și vânzător în scopul fraudării intereselor lor, în condițiile în care aceștia nici nu aveau vocație concretă la moștenirea rămasă de pe urma bunicului, cât timp autorul lor, V. I. era în viață la momentul dezbaterii succesiunii.
Invocarea de către reclamanții pârâți a existenței relațiilor de familie între părțile contractante recunoscute, de altfel, și de pârâtul reclamant Labocz G. (răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu) nu poate determina de plano, reaua credință a acestora și intenția de înlăturare de la succesiune a reclamanților pârâți, în condițiile în care calitatea de moștenitor a lui V. I. după defunctul V. G., nu fusese contestată, aspect ce a fost confirmat chiar de reclamantul pârât L. I., prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu.
Așa fiind, față de considerentele expuse, tribunalul a apreciat că nu se poate reține cauza ilicită a celor două acte juridice, acestea fiind perfectate cu respectarea acestei cerințe esențiale pentru validitatea lor.
De asemenea, tribunalul a considerat că nici în ipoteza în care vânzătorul V. I. nu ar fi unicul moștenitor al defunctului V. G., astfel cum susțin reclamanții pârâți și dacă alături de acesta ar mai exista și alți moștenitori, vânzarea realizată de acesta nu poate fi nulă absolut. Astfel, în această ipoteză se pune problema vânzării bunului indiviz a cărei validitate depinde de soluția dată partajului, respectiv dacă bunul înstrăinat cade sau nu în lotul copărtașului vânzător.
Prin urmare, chiar și în situația în care reclamanții pârâți ar fi făcut dovada dezbaterii succesiunii defunctului V. G., decedat la data de 12.03.1931, ulterior anulării certificatului de moștenitor nr. 101/28.10.1996, nu s-ar putea reține vreo cauză de nulitate a contractelor de vânzare cumpărare, dedusă din faptul că vânzătorul nu era unicul moștenitor, ci așa cum s-a arătat anterior, vânzarea era una sub condiție rezolutorie, respectiv aceea ca bunul să fie atribuit la partaj copărtașului vânzător.
În ceea ce privește aplicarea principiului efectelor nulității, respectiv acela al anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, tribunalul a observat că el nu a fost invocat ca motiv distinct de nulitate, în condiții procedurale, nici prin cererea de chemare în judecată, nici ulterior printr-o cerere modificatoare cu respectarea disp. art. 132 Cod procedură civilă, ci a fost adus în discuție pentru prima dată în cuprinsul notelor scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, astfel că nu poate fi suspus analizei tribunalului, întrucât o examinare a sa ar determina o încălcare a principiului contradictorialității și a respectării dreptului la apărare, principii fundamentale ale procesului civil.
Tribunalul nu a analizat susținerile reclamanților pârâți referitoare la acceptarea tacită a succesiunii lui V. G., autorul vânzătorului V. I., întrucât chestiunea legitimării active și a interesului în promovarea acțiunii a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție, considerentele deciziei de casare impunându-se conform art. 315 alin.1 Cod procedură civilă.
În consecință, tribunalul a respins acțiunea principală ca neîntemeiată și față de soluția adoptată în privința acesteia, a respins ca rămasă fără obiect cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți.
În conformitate cu prevederile ar. 274 Cod procedură civilă, a obligat reclamanții pârâți la 6.893,5 lei cheltuieli de judecată către pârâții reclamanți L. M. și L. G., reprezentând onorarii avocat în toate stadiile procesuale, conform dovezilor depuse (chitanța nr. 12/02.11.2009 pentru suma de 500 lei –fila 107 dosar C. și chitanța din data de 02.02.2011 pentru suma de 500 lei –fila 14 dosar ÎCCJ) precum și taxa de timbru aferentă cererii reconvenționale.
În privința acesteia, tribunalul a considerat ca fiind justificată includerea în cuantumul cheltuielilor de judecată, deși, cererea reconvențională a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât promovarea sa a fost determinată de formularea cererii principale, ce a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanții pârâți fiind, așadar, în culpă procesuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul reclamant-pârât L. I..
În motivarea apelului, apelantul a arătat că instanța de fond nu a făcut o corectă apreciere a motivelor de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată.
Cu privire la motivul de nulitate referitor la lipsa capacității de a contracta, prevăzută de art. 948 pct. 1 Cod civil, apelantul a arătat că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că autorul reclamanților, V. I. a vândut un bun ce nu îi aparținea, lipsindu-i practic capacitatea de a contracta. Lipsa îndeplinirii acestei condiții de fond la încheierea unui act juridic duce la nulitatea absolută a actului, astfel încheiat.
Având în vedere că actele de vânzare – cumpărare au avut la bază certificatul de moștenitor 101/1996, iar acest act a fost declarat nul cu efect retroactiv, anulând astfel toate actele ce au fost încheiate în baza lui, contractele sunt lovite de nulitate absolută deoarece V. I. nu avea capacitatea de a vinde imobilele în cauză, nefiind proprietarul adevărat al acestora.
În ceea ce privește motivul referitor la cauza ilicită la încheierea contractelor de vânzare – cumpărare, s-a arătat că, între vânzător și cumpărători există o relație apropiată de rudenie, întrucât bunica pârâtei, L. M. era căsătorită cu vânzătorul V. I.. Scopul actului juridic nu a fost cel al unui transfer real al dreptului de proprietate, ci punerea la adăpost a soției vânzătorului, adică bunica pârâtei, de o eventuală acțiune în evacuare din partea reclamanților. De asemenea, din faptul că V. I. s-a declarat unic moștenitor, rezultă intenția acestuia de a înlătura pe ceilalți moștenitori de la succesiune.
Cu privire la aplicarea principiului anulării actelor subsecvente ca urmare a anulării actelor principale care au stat la baza încheierii contractului, apelantul a arătat că acest principiu al efectelor nulității actelor juridice este aplicabil în cauză întrucât din cuprinsul actelor de vânzare – cumpărare rezultă că acestea au fost încheiate în baza certificatului de moștenitor 101 din 28.10.1996, ce a fost anulat prin sentința civilă nr. 1983/3.10.2007.
Cu privire la neîndeplinirea condiției speciale în actele translative de proprietate, respectiv cerința potrivit căreia „cel care se obligă să fie titularul dreptului”, apelantul a arătat că vânzătorul nu era titularul dreptului de proprietate, fiind dovedit faptul că la moștenirea defunctului avea drepturi și soția supraviețuitoare a acestuia, a cărei parte din moștenire o culege fiica acesteia, respectiv sora vitregă a vânzătorului V. I., care a încălcat legea cunoscând că asupra bunurilor vândute avea drept de coproprietate și sora sa.
În ceea ce privește argumentul invocat de pârâți, respectiv buna – credință la încheierea contractelor, apelantul a arătat că pârâții nu au făcut dovada propriilor susțineri. Apelanții au arătat că bunica pârâților avea la momentul încheierii contractelor calitatea de soție a vânzătorului și pârâții au conviețuit cu defunctul V. I., având practic raporturi de familie, dată fiind relația de rudenie ți legătura de familie dintre vânzător și cumpărători, au avut posibilitatea să cunoască situația juridică a imobilului și faptul că mai existau și alți moștenitori, astfel că pârâții nu se pot prevala de buna credință la încheierea actului, neputându-se susține existența unei erori comune și invincibile că terțul cumpărător tratează cu adevăratul proprietar.
Apelantul a mai arătat că certificatul de moștenitor nu face dovada calității de proprietar ci a calității de moștenitor, astfel că nu poate fi utilizat pentru a susține eroarea comună și invincibilă de proprietar aparent.
În consecință, apelantul a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii și anulării contractelor de vânzare – cumpărare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 – 298 Cod procedură civilă, art. 5 și art. 948 Cod civil.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cauza acesteia, înțeleasă ca situație de fapt fundamentată juridic.
Astfel, reclamanții au solicitat prin cererea formulată constatarea nulității absolute pentru lipsa capacității de a contracta și pentru cauză ilicită, conform art. 5 și art. 948 pct.1 și 4 Cod civil, a contractelor de vânzare – cumpărare autentificate sub numerele 2687/12.06.1998 și 1454/28.12.2001, încheiate între V. I. (autorul reclamanților) și pârâți, pentru vânzarea bunului altuia.
În cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2687 din 21.06.1998 se menționează că vânzătorul dobândise imobilul înstrăinat prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 101 din 28.10.1996, de la defunctul său tată, V. G..
În contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1454 din 28.12.2001 se precizează că vânzătorul dobândise imobilul prin restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv dispoziția nr. 141/21.11.2001 și procesul – verbal nr. 8489/17.12.2001, de pe urma tatălui său decedat, V. G. și al cărui moștenitor este, conform certificatului de moștenitor nr. 101/28.10.1996.
Prin sentința civilă nr. 1983/24.10.2007 pronunțată de Judecătoria B., definitivă și irevocabilă prin neapelare s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 101 din 28.10.1996 emis de BNP D. G., instanța reținând că succesiunea nu s-a dezbătut în prezența tuturor moștenitorilor defunctului V. G..
În raport cu situația de fapt expusă mai sus, este nefondată critica referitoare la nereținerea motivului de nulitate privitor la lipsa capacității de a contracta a vânzătorului.
Prima instanță a reținut în mod corect că, invocând acest motiv de nulitate, reclamanții fac confuzie între condițiile de valabilitate a actului juridic, considerând că vânzarea lucrului altuia echivalează cu lipsa capacității de a contracta.
Tribunalul a dat calificarea corespunzătoare cererii în raport cu motivele de fapt invocate, reținând că, în realitate, ceea ce se pune în discuție, este nulitatea contractelor pentru vânzarea lucrului altuia, chiar reclamanții făcând de altfel referire în petitul cererii la această instituție juridică.
Vânzarea lucrului altuia în cunoștință de cauză, reprezentând o operațiune speculativă are o cauză ilicită și este nulă absolut în baza art. 948 din Codul civil din 1864.
Prima instanță a reținut în mod corect însă, că în cauză nu subzistă acest motiv de nulitate, în condițiile în care nu a fost răsturnată prezumția de bună – credință a pârâților cumpărători și nu s-a făcut dovada conivenței între părțile contractante în scopul fraudării intereselor reclamanților.
Astfel, la data încheierii contractelor de vânzare – cumpărare, certificatul de moștenitor nr. 101/1996 nu fusese anulat, pârâții cumpărători contractând în considerarea calității vânzătorului de proprietar asupra imobilului, calitate dedusă din titlul de proprietate al autorului, unit cu certificatul de moștenitor.
De asemenea, la data perfectării celor două contracte de vânzare – cumpărare, reclamanții nici nu aveau vocație succesorală concretă la moștenirea rămasă de pe urma bunicului lor, cât timp autorul lor era în viață, astfel că nu se poate susține fraudarea intereselor lor la data încheierii actelor.
Aspectele legate de faptul că intimații pârâții ar fi cunoscut că la moștenirea defunctului V. G. aveau vocație și alți moștenitori nu au fost dovedite, pe de o parte, iar pe de altă parte, oricum nu prezintă relevanță, câtă vreme nu se pune problema fraudării intereselor reclamanților la momentul încheierii contractelor pentru motivul reținut mai sus.
Relațiile de familie invocate de apelantul – reclamant nu pot conduce la concluzia relei - credințe a cumpărătorilor la încheierea contractelor, reclamanții, cărora le revenea sarcina probei, conform art. 1169 din Codul civil din 1864 („cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească”), nedovedind în cauză că scopul actului juridic nu a fost acela al unui transfer real al dreptului de proprietate, astfel cum susțin.
Critica apelantului reclamant în sensul că pârâții nu au făcut dovada propriilor susțineri cu privire la existența bunei-credințe nu poate fi primită, deoarece buna – credință se prezumă, potrivit art. 1899 alin. 2 din Codul civil din 1864, astfel că dovada relei credințe revine părții care o invocă.
În ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că vânzătorul nu are calitatea de unic moștenitor al defunctului V. G., Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță că dacă se dovedește faptul că alături de V. I. mai există și alți moștenitori (la dosar nefiind făcută dovada dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului V. G. în urma anulării certificatului de moștenitor), vânzarea – cumpărarea nu este nulă absolut.
Într-adevăr, în această situație (când un coproprietar înstrăinează în materialitatea sa bunul aflat în indiviziune), întrucât vânzătorul are o cotă ideală din dreptul de proprietate asupra bunului indiviz (este proprietar pro parte), nu se aplică regulile de la vânzarea lucrului altuia, ci regulile proprii stării de indiviziune, soarta contractului de vânzare cumpărare depinzând de rezultatul partajulului.
Astfel, dacă bunul este atribuit la partaj copărtașului înstrăinător, contractul rămâne valabil și dreptul cumpărătorului se consolidează retroactiv, deoarece împărțeala are caracter declarativ, deci produce efecte retroactive, vânzătorul devenind proprietar exclusiv în mod retroactiv, iar dacă bunul înstrăinat cade în lotul celuilalt copărtaș, actul de înstrăinare va fi desființat retroactiv pentru lipsa calității de proprietar a vânzătorului.
Motivul referitor la aplicarea principiului anulării actelor subsecvente ca urmare a anulării actelor principale, nu a fost într-adevăr invocat ca atare prin cererea de chemare în judecată, ci numai prin notele scrise, astfel că în mod corect a reținut tribunalul că acesta nu poate fi analizat, deoarece s-ar încălca principiul contradictorialității și al respectării dreptului de apărare al pârâților. Prin urmare, critica pe fond cu privire la acest motiv de nulitate nu poate face obiectul examinării nici în calea de atac.
Pentru considerentele expuse mai sus, exercitând controlul judiciar în limitele criticilor formulate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat .
Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat,apelul declarat de apelantul reclamant-pârât L. I., cu domiciliul ales la S.C.Av. „Baiculescu & Asociații”, din București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1703/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți-reclamanți L. G., L. M., domiciliați în București, ., nr.11, ., ., sector 2, și intimații reclamanți-pârâți G. R., domiciliată în București, ., ., ., sector 2, L. M., domiciliat în București, ., ., ., sector 2, L. S., domiciliat în com. Afumați, ..187, jud. Ilfov, L. T., domiciliat în ..
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I/9 ex
Jud. fond: E. P. J.
| ← Anulare act. Decizia nr. 642/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 2140/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
