Cereri. Decizia nr. 1262/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1262/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 24824/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1262R
Ședința publică de la 21 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror B. M..
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă H. W. împotriva sentinței civile nr.616/18.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, având în vedere că recurenta-reclamantă a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.06.2012 la Tribunalul București, reclamanta H. W. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare la muncă forțată în URSS a mamei petentei A. W. și să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri în cuantum de 10.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului material suferit în urma luării acestei măsuri. În drept au fost invocate de către reclamantă prevederile Legii nr. 221/2009.
În motivarea acțiunii s-a arătat că măsura de deportate în URSS a fost luată împotriva mamei petentei, întrucât aceasta aparținea minorității germane din România și că în perioada de urmărire mama reclamantei a fost obligată la muncă forțată, a fost separată de restul familiei și a avut de suferit fizic și psihic din cauza condițiilor vitrege, a hranei insuficiente, a frigului puternic specific zonei geografice, împrejurări care au condus la alterarea stării de sănătate a mamei reclamantei care de altfel a decedat în URSS la data de 31.12.1947. Au fost anexate la dosar de către reclamantă înscrisuri în dovedirea acțiunii promovată de aceasta.
Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 prevede la art. 3 că reprezintă „ măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative..”
Totodată conform art. 5 alin. 1, lit. a, teza 1 din lege, persoanele care au fost condamnate politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada mai sus menționată, soțul sau moștenitorii acestora până la gradul doi inclusiv pot solicita instanțelor de judecată în termen de 3 ani acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
În speță reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii de deportare dispusă în ianuarie 1945 împotriva mamei sale întrucât aparținea etniei germane din România și să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a acestei măsuri cu caracter abuziv.
Instanța consideră că în cauza de față nu sunt aplicabile prevederile legii nr. 221/2009 invocată de reclamantă întrucât acest act normativ se referă la măsurile administrative cu caracter politic care au fost pronunțate după instaurarea în România la data de 06.03.1945 a regimului comunist, ori măsura de deportare ce a fost dispusă împotriva mamei sale a fost luată în luna ianuarie 1945, fiind în realitate o consecință a războiului purtat la vremea respectivă, așa încât solicitările formulate de reclamantă exced cadrului reglementat de dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Date fiind considerentele expuse, instanța va respinge acțiunea introdusă de reclamantă ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 616/18.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta H. W. împotriva sentinței civile nr. 616/18.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, în dosarul nr._ .
În susținerea criticilor se invocă prevederile Legii nr. 221/2009 cât și ale art. 7 – 10 și respectiv art. 28 din Declarația Universală a Drepturilor Omului conform căreia orice persoană are dreptul la protecție împotriva discriminării; are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor juridice naționale împotriva actelor care violează drepturile fundamentale; este protejată împotriva arestării și deținerii - în special la muncă forțată prin deportare – în mod arbitrar.
Deportarea mamei petentei A. W. născută Wolff la data de 24.02.1925 și decedată la 24.09.1983 în fosta URSS unde a fost deportată în perioada 13.01.1945- 31.12.1947 este o măsură abuzivă, pe baza apartenenței la o minoritate etnică efectuată în mod evident cu acordul organelor MAI și locale ale Statului, invocând o vină colectivă a unei minorități etnice la un război, la care a participat România.
Sunt evocate hotărâri judecătorești prin care în situații similare a fost recunoscută ca măsură administrativă asimilată unei urmăriri politice a Statului R. Comunist conform Legii nr. 221/2009 - sentința civilă nr. 1911 /14.12.2010 pronunțată în dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București sau hotărârea civilă nr. 992/26.05.2011 pronunțată în dosarul nr._/3/2011 al aceleiași instanțe.
Decretul nr. 118/1990 prevede explicit aplicabilitatea și pentru măsurile de urmărire prin deportare în străinătate în perioada august 1944 – martie 1945, omiterea acestei clarificări în Legea nr. 221/2009 poate fi numai una neintenționată de legiuitor, atâta timp cât Curtea Constituțională apreciază ambele legi ca având scop identic.
Plata despăgubirii solicitate trebuia acordată și conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, chiar dacă nu se aplică art. 5 alin. 1 lit. a pe baza deciziei Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010, deoarece cel puțin în cuantumul solicitat, recurentul a avut o pierdere în avere, și nu numai morală, prin deportarea forțată pentru o perioadă îndelungată.
Până în prezent recurentul nu a beneficiat de un cadru legal de reparare a daunelor ca urmare a măsurii abuzive suferite din partea Statului R. comunist, deoarece art. 12 din Decretul Lege nr. 118/1990 exclude pe recurent din sfera persoanelor îndreptățite, astfel că nu poate fi vorba de o concurență în drepturi între cele din Decretul Lege nr. 118/1990 și art. 5 din Legea nr. 221/2009.
În completare se precizează, că pe lângă art. 5 din Legea nr. 221/2009 recurentul invocă și toate celelalte norme care depășesc norma evocată și care prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360 /21.10.2010 au pierdut efectul juridic conform art. 147 din Constituție, prin simpla inactivitate a legiuitorului în perioada de 45 de zile prevăzută de Constituție, ori această inactivitate nu pateu fi reproșată părții.
Mai mult, se susține că, judecătorul de drept comun în acest caz este obligat din oficiu să verifice, care alte norme fac admisibile cererea depusă.
Se invocă prevederile art. 20 din Constituție precum și art. 7 – 10 și art. 28 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin decretul nr. 221/31.10.1974 și conform căreia orice persoană care a fost supusă unei privări de libertate din partea unui stat are dreptul la o despăgubire - art. 9 pct. 5.
Prin sentința civilă nr. 441/28.02.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010, a fost admisă o cerere identică, fiind obligat S. R. la suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale.
Nu s-au administrat probe în faza recursului, iar intimatul – pârât nu a depus întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru cele ce urmează:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta recurenta-reclamantă H. W. a solicitat în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al măsurii administrative dispusă asupra mamei reclamantei A. Wenner prin deportare la muncă forțată în URSS în perioada 13.01.1945 - 31.12.1947, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro, contravaloare prejudiciu material suferit în urma luării acestei măsuri.
Sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009 nu vizează și situația etnicilor germani ce au fost deportați în URSS începând cu luna ianuarie 1945, considerente pentru care capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al deportării în URSS va fi respins ca nefondat .
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul aplicării cu prioritate a CEDO, conform art. 20 din Constituție, Curtea reține că legiuitorul a acordat o atenție deosebită reglementărilor privind reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile interne privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
Acordarea de despăgubiri pentru daunele morale este lăsată la libera apreciere a legiuitorului, competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept.
Astfel, având în vedere deciziile Curții Constituționale, Curtea reține că în speță dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, au fost lipsite de efecte juridice, astfel că ținând seama și de jurisprudența instanței europene urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. recursul să fie respins ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă H. W. împotriva sentinței civile nr.616/18.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. A. V. R. P.
GREFIER
G. M. V.
Red. A.P.
Tehnored. T. I.
2 ex./17.07.2013
Jud. fond:
C. T.
| ← Actiunea in anularea hotărîrii arbitrale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1223/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
