Legea 10/2001. Decizia nr. 2032/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2032/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 21841/3/2010
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI –SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2032R
Ședința publică de la 10.10.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – S. T.
JUDECĂTOR – A. B. S.
JUDECĂTOR – C. B. T.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.444/21.02.2013, pronunțată de Tribunalul București –Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. M. A. și intimații-intervenienți R. M. Ș. B., CANȚĂ F., M. A. și M. L..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimata-reclamantă C. M. A., prin avocat A. S., cu împuternicire avocațială . nr._/2013, intimata-intervenientă CANȚĂ F., prin avocat M. V. N., fără împuternicire la dosar și intimații - intervenienți M. A. și M. L., personal, lipsind recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI și intimatul-intervenient R. M. Ș. B..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind interpelați de către instanță, părțile prezente învederează că nu mai are probe de administrat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția nulității invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare și pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă C. M. A., prin avocat, invocă excepția nulității recursului și solicită admiterea acestei excepții, în temeiul art. 3021 raportat la art. 303 și art. 306 Cod de procedură civilă.
În susținerea excepției nulității recursului, apărătorul intimatei-reclamante arată că recurenta-pârâtă nu a arătat ce text de lege a fost nesocotit de instanța de fond sau a fost aplicat greșit. În prezenta cauză nu este posibilă nici încadrarea în dispozițiile art. 304 pct.1-9 Cod de procedură civilă.
Cu privire la cererea de recurs, apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătorul intimatei-reclamante arată că instanța de fond a apreciat corect în prezenta cauză, întrucât nu se arată care este decretul de expropriere și nu s-a depus acest act normativ care să susțină motivele recurentei și din actele de proprietate coroborate cu expertiza efectuată în cauză rezultă că terenul proprietatea autorilor reclamantei și intervenienților a fost în suprafață de teren de 1014 mp.De asemenea, arată că din probele administrate întreaga suprafață de teren este afectată de construcții și căi de acces, astfel că, nu poate fi restituit în natură, sens în care reclamanta și intervenienții trebuie despăgubiți integral.
Apărătorul intimatei-reclamante arată că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor Legii nr.10/2001 de a soluționa notificarea reclamantei și intervenienților, astfel că, au trecut 10 ani fără a se pronunța asupra cererii de retrocedare.
Intimata-intervenientă CANȚĂ F., prin avocat, solicită admiterea excepției nulității recursului, întrucât consideră că recursul nu este motivat.
Intimata-intervenientă CANȚĂ F., prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-interveniente CANȚĂ F. arată că reclamanta și intervenienții arată că au făcut dovada de persoane îndreptățite.
Intimații - intervenienți M. A. și M. L., personal, având pe rând cuvântul, solicită admiterea excepției nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă. De asemenea, solicită respingerea recursului.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.01.2010 reclamanta C. M. A. a chemat în judecată pe pârâții CANȚĂ F., M. A., R. M. Ș. B., M. L. și P. M. BUCUREȘTI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- în contradictoriu cu pârâta nr. 1, obligarea Primăriei M. București la emiterea deciziei/dispoziției de acordare a terenului în suprafață de 507mp, situat în București, ., nr. 174, sector2 în natură sau prin compensare cu alt teren de aceeași categorie sau, în subsidiar, obligarea la despăgubiri prin echivalent bănesc, plus despăgubiri pentru construcțiile de pe acest teren demolate în anul 1977, fără cheltuieli de judecată:
- în contradictoriu cu pârâții 2, să se stabilească cota sa de ½ din imobilul teren, situat în București, ., nr. 174, sector 2, compus din 1015 mp, precum și din construcțiile ce au fost edificate pe el (demolate în anul 1977, fără despăgubiri) teren ce a aparținut autorilor A. A. și Chefelea C. (bunicul și respectiv unchiul său) să se dispună formarea a două loturi egale de câte 507mp fiecare și ieșirea din indiviziune cu atribuirea în deplină proprietate a acestor imobile aferente fiecărei cote de ½, compuse din construcție și teren; să se constate că pârâții Canță A. și R. M. Ș. B. au și ei împreună un drept tot de ½ din moștenirea rămasă de pe urma autorului lor Chefelea C., urmând ca acest teren în suprafață de 507 mp cu construcțiile aferente lotul respectiv să fie atribuit în deplină proprietate acestora.
În motivare, reclamantul arată că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat în anul 1928, bunicul său A. A. împreună cu Chefelea C. au dobândit un teren de 1015 mp, în proprietate și pe care bunicul său a construit mai multe corpuri de clădire.
În anul 1944 s-a făcut un partaj voluntar între aceștia fără a se individualiza loturile, însă tot terenul a fost păstrat de bunicul reclamantului de la care a și fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, construcțiile fiind demolate.
Se mai arată că reclamanta, în calitate de unică moștenitoare a realizat demersurile în baza Legi nr. 10, pentru retrocedarea terenului, respectiv ½ (500,7mp) ocazie cu care a aflat că și moștenitorii unchiului său au făcut demersuri în același sens pentru suprafața de 985mp, notificarea acestora fiind nesoluționată.
Pe aspectul ieșirii din indiviziune, reclamanta invocă aceeași stare de indiviziune ce derivă din modul de dobândire a terenului de către bunicul și unchiul acesteia.
În baza încheierii de disjungere pronunțată în dosarul inițial înregistrat sub nr._/3/2010, cauza de față având ca obiect Legea nr. 10/2001, a primit un nou număr de înregistrare,_, reclamantul lărgindu-și cadrul procesual prin introducerea în cauză a numiților M. A. și M. L..
Pârâta Canță F. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională pe calea acestora din urmă solicitând să i se recunoască de asemenea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul din litigiu.
Aceasta a mai formulat și o cerere de intervenție în interes propriu în raport de care s-a stabilit calitatea acesteia de intervenient în ceea ce privește soluționarea notificării, cerere inițial îndreptată de către reclamant numai față de pârâtul Municipiul București iar pentru celelalte persoane fizice, calitatea de intervenienți forțați în aceeași procedură, aspecte lămurite prin încheierea din data de 11.10.2012.
S-au efectuat în cauză și o expertiză tehnică specialitatea construcții și una în specialitatea construcții civile, pentru identificarea terenului și construcțiilor respectiv evaluare.
Prin expertiza topo, întocmită de către expertul C. V., s-a procedat la delimitarea și identificarea fostului amplasament al terenului din Șoseaua Ș. cel mare, nr. 174, întreaga zonă fiind sistematizată conform constatărilor expertului și ocupată de construcții (blocuri de locuințe), anexe, utilități ale acestora, punct termic, carosabil.
Prin DC nr. 444/ 21.02.2013 Tribunalul Bucuresti a admis actiunea introductiva, precum si cererea de interventie in interes propriu, a constatat calitatea reclamantei si a intervenientilor de persoane indreptatite la masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul ce face obiectul cauzei si a obligat paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General sa emita in favoarea reclamantei si a intervenientilor dispozitie de propunere de masuri reparatorii prin echivalent .
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut ca atât reclamanta în calitate de moștenitoare în linie directă a autorului A. A. fostul proprietar al imobilului ce s-a aflat în Șoseaua Ș. cel mare, nr. 174, cât și autoarea intervenienților au formulat notificări conform Legii nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii corespunzătoare imobilului preluat în baza Decretului nr. 92/1950 calificată ca fiind abuzivă de Legea nr. 10/2001, compus la acel moment din teren și construcții.
Intervenienții din cauză sunt moștenitori ai autorului Chefelea C. cel care a dobândit împreună cu autorul reclamantei terenul de la adresa din litigiu, prin transmisiunea succesorală, așa cum rezultă din certificatele de moștenire depuse la dosar (filele 235, 236, 237 și 276).
Având în vedere că până la momentul de față, notificările nu au fost soluționate de către entitatea notificată cât și faptul că terenul identificat și măsurat de 1017 mp de la fosta adresă, ., nr. 174, nu este liber fiind afectat de elemente de sistematizare cât și dispozițiile art. 10 din legea nr. 10/2001, Tribunalul urmează să constate îndreptățirea reclamantei și intervenienților din cauză, la măsuri reparatorii în echivalent atât pentru teren cât și pentru construcțiile demolate, ce s-au aflat pe acesta, pârâtul Municipiul București urmând a fi obligat să emită dispoziție în acest sens.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul Municipiul București reprezentat legal de către Primarul General, criticand sentința civila pronunțată ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
MOTIVE DE RECURS
Prin cererea de chemare în judecata s-a solicitat instantei de judecată să se pronunțe pe fondul notificării formulate în condițiile Legii nr. 10/2001 și să oblige pârâtul să emită o dispoziție de restituire în natură sau cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, . nr. 174, sector 2.
În motivele de fapt ale acțiunii s-a invocat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat la adresa sus menționată, caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat și refuzul pârâtului de a soluționa notificarea, iar în drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Atât petitul clar al acțiunii, cât și motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acesteia duc la concluzia sesizării instantei de fond cu o contestație intemeiată pe Legea nr. 10/2001 îndreptată impotriva refuzului unității deținatoare de a soluționa notificarea înregistrată de reclamantă.
Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din legea nr. 10/2001 că unitatea deținatoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Aceasta, deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza „Golder contra Regatului Unit", 1975 că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că „există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Notificarea reclamantei urmeaza a fi analizata pe cale administrativa și, dacă se va fi stabilit ca imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se numară printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare în termen legal și restituirea în natura este posibila potrivit legii, doar în parte, se va emite o dispoziție de restituire în natură și o dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru partea de imobil imposibil a fi restituit în natură.
În cazul în care persoana indreptatita a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta intelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care o dată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelate acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării, (pct.23.1 din H.G. nr. 498/2003). Pct. 28.1 din aceeași hotarare de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării de existenta unei declarații în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei indreptatite la restituire.
Față de dispozițiile legale menționate anterior se constata că deși instanța de judecata reține ca dovedită calitatea de persoană indreptățită a reclamantei cu privire la imobilul în litigiu precum și preluarea abuzivă a imobilului în proprietatea statului, în opinia recurentei tribunalul trebuia să aibă în vedere doar suprafața de teren menționată în decretul de expropriere, adică suprafața ce a fost efectiv preluată în proprietatea statului.
Raționamentul instantei de fond, nu are nici un suport real câtă vreme statul poate restitui numai ceea ce a preluat abuziv, prin decretul de expropriere.
În aceste condiții apreciaza recurentul că, concluzia la care a ajuns instanța de fond este total eronată, deoarece măsurile reparatorii la care face vorbire Legea nr. 10/2001 vizeaza imobil efectiv preluat abuziv in proprietatea statului identificat conform planurilor cadastrale.
Acesta este și raționamentul pentru care legiuitorul a înțeles să precizeze în art 24 din legea mai sus mentionata că „în absența unor probe contrare, existente și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluarii .
In sedinta publica de la 10.10.2013, intimata reclamanta a invocat exceptia nulitatii recursului, motivat de faptul ca recurenta-pârâtă nu a arătat ce text de lege a fost nesocotit de instanța de fond sau a fost aplicat greșit. În prezenta cauză nu este posibilă nici încadrarea în dispozițiile art. 304 pct.1-9 Cod procedura civila .
Asupra exceptiei invocate, Curtea urmeaza a se pronunta cu prioritate, conform dispozitiilor art. 147 C.pr.civila, retinand ca aceasta este nefondata, criticile formulate de recurenta putand fi incadrate la motivul de recurs prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civila, in cuprinsul motivelor de recurs facandu-se referire la gresita interpretare si aplicare de catre instanta de fond a dispozitiilor legale in materie .
Pe fondul cererii de recurs, Curtea retine urmatoarele:
In cuprinsul primei critici formulate se sustine ca analiza notificarii in cauza nu poate fi facuta decat pe cale administrativa, apreciindu-se totodata ca o astfel de solutie nu incalca dreptul la acces liber la justitie sau dreptul la un proces echitabil.
Se invoca totodata dispozitile art. 23.1 si art. 28.1 din HG 498/ 2003 cu privire la necesitatea formularii si depunerii unei declaratii exprese a persoanei indreptatite in sensul ca nu mai are alte dovezi de administrat .
Curtea retine ca prima critica formulata de recurent este nefondata, aceasta problema fiind definitiv transata prin decizia nr. XX /2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, statuandu-se in acest sens ca: « in aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv …:
instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate. “
In cuprinsul acestei decizii s-a retinut ca in ipoteza cand unitatea detinatoare sau unitatea investita cu solutionarea notificarii nu respecta obligatia instituita prin art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunta asupra cererii de restituire in natura ori sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri, in termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanta investita sa evoce fondul in conditiile prevazute in art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila si sa constate, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu intemeiata cererea de restituire in natura.
. caz, lipsa raspunsului unitatii detinatoare, respectiv al entitatii investite cu solutionarea notificarii, echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramane necenzurat, pentru ca nici o dispozitie legala nu limiteaza dreptul celui care se considera nedreptatit de a se adresa instantei competente, ci, dimpotriva, insasi Constitutia prevede, la art. 21 alin. (2), ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea intereselor sale legitime. “
Cat priveste interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 23 din Normele Metodologice de aplicare a Lg. 10/2001, Curtea retine ca obligatia persoanei indreptatite de a depune o declaratie din care sa rezulte ca nu mai are alte probe de administrat trebuie privita in corelatie cu obligatia unitatii detinatoare de a invita partea la discutii cu privire la notificare, in situatia in care nu sunt probe suficiente, conform art 23 alin 2 si respectiv de a comunica partii daca documentatia depusa este insuficienta . Numai in situatia indeplinirii acestei proceduri de catre unitatea detinatoare ia nastere obligatia persoanei indreptatite de a depune declaratia susmentionata .
In cadrul celei de-a doua critici formulate se sustine ca instanta de fond avea obligatia sa se pronunte doar asupra suprafetei de teren mentionata in cuprinsul actului de expropriere .
Si aceasta critica este nefondata .
Se va retine in acest sens ca recurenta parata nu a dovedit existenta actului de expropriere despre care se face vorbire in motivele de recurs, iar din cuprinsul celorlalte inscrisuri depuse la dosar, privind situatia juridica a imobilului in cauza rezulta ca imobilul figureaza in anexa Decretului nr. 92/1950, la pozitia 129, fara a se mentiona suprafata preluata .
Prin urmare, in lipsa unor date suplimentare privind suprafata preluata, in mod corect s-a raportat instanta de fond la mentiunile din cuprinsul actului de proprietate, precum si la suprafata de teren mentionata in cuprinsul expertizei tehnice efectuate in cauza, probatorii administrate in conformitate cu dispozitiile art 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Lg. 10/2001 .
Mai mult, din probatoriile administrate rezulta preluarea in fapt a intregului teren detinut de autorii reclamantei si intervenientilor, acesta fiind ocupat de constructii si cai de acces, astfel incat, nu are relevanta din punct de vedere juridic daca o parte din imobil a fost preluata cu titlu si o alta parte a a fost o preluata in fapt, cata vreme s-a facut dovada preluarii abuzive a bunului, fara o justa si prealabila despagubire .
Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul disp. Art. 312 C.pr.civila, urmeaza sa respinga recursul, ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recusului, ca nefondată .
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.444/21.02.2013, pronunțată de Tribunalul București –Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. M. A. și intimații-intervenienți R. M. Ș. B., CANȚĂ F., M. A. și M. L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. T. A. B. S. C. B. T.
GREFIER
I. P.
Red. ST
2ex/………………
Tribunalul București – Secția a III a civilă – Ș. Ț.
| ← Cereri. Decizia nr. 716/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1701/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
