Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 267/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 18160/3/2009*
Dosar nr._
(1059/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 267-A
Ședința publică de la 04.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel (după casare) formulate de apelantele - reclamante . SRL, . și . împotriva sentinței civile nr. 419 din 26.03.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, contradictoriu cu intimații - pârâți A. C. V., A. Z. P. și P. E..
P. are ca obiect - constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 28.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 4.11.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului, după casare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/13.12.2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamanta S.C. Longevity Construct S.R.L. în contradictoriu cu pârâții P. E., A. C. V. și A. Z. P., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.900/1.06.2006, încheiat între A. D. T. și P. E., pentru cauză ilicită și fraudă la lege.
În pronunțarea acestei hotărâri, prima instanța a stabilit că reclamanta a justificat promovarea acțiunii de interesul executării obligației asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.2259/5.11.2003 de A. D. T., în sensul de a-i vinde terenul situat în București, ., sector 1.
În cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare, părțile au menționat o clauză de dezicere pentru promitentul vânzător, prin care i se recunoaște acestuia posibilitatea de a înstrăina bunul în schimbul unui preț de 50.000 USD, clauză ce nu poate fi calificată drept clauză penală.
În prezența acestei clauze, debitorul nu mai poate fi obligat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dacă și-a exercitat deja dreptul de a pune capăt obligației asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare, el înstrăinând imobilul în litigiu către pârâta P. E..
Hotărârea primei instanțe a fost menținută prin decizia nr.857 A/23.06.2008 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă, conform căreia s-a respins apelul declarat de reclamantă.
Prin decizia nr.1882/9.12.2008 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, s-a admis recursul exercitat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de apel, care a fost casată, s-a admis apelul declarat de aceeași parte, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanță.
Instanța de recurs a considerat că, în mod greșit, instanța de apel a interpretat clauza contractuală în discuție ca fiind o clauză de dezicere, iar nu o clauză penală. Prin urmare, promitenta cumpărătoare are facultatea de a solicita de la debitorul care nu și-a executat obligația fie îndeplinirea clauzei penale, fie aducerea la îndeplinire a obligației principale, fiind respinsă, în mod nelegal, acțiunea ca lipsită de interes.
În rejudecare, prin sentința civilă nr.2364/27.02.2009 a Judecătoriei sectorului 3 București, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de valoarea obiectului cererii și de dispozițiile art.2 pct.1 lit.b din Codul procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.419 din 26.03.2010, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta inițială și continuată de S.C. BG C. I. S.R.L., S.C. V. I. S.R.L., S.C. L. Investiments S.R.L. împotriva pârâților P. E., A. C. V. și A. Z. P..
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Între reclamanta S.C. Longevity Construct S.R.L. și defunctul A. D. T., ai cărui moștenitori sunt pârâții A., s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare în ce privește terenul în suprafață de 1.693,47 m.p., situat în București, ., sector 1, încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare fiind stabilită de părți a interveni la 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins acțiunea R.A. A.P.P.S. cu privire la imobil.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.900/01.06.2006, A. D. T. a vândut către pârâta P. E. toate drepturile litigioase cu privire la teren.
În ce privește cauza ilicită, în sensul că scopul pentru care s-a încheiat contractul a fost încălcarea drepturilor promitentului cumpărător, întrucât se cunoștea existența promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, acest motiv este nefondat. Deși a rezultat cu evidență din conținutul contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase că pârâta P. E. a cunoscut existența promisiunii, această împrejurare nu duce la concluzia că scopul a fost ilicit, neîndeplinirea obligațiilor de către promitentul vânzător față de S.C. Longevity Construct S.R.L. făcând să intervină răspunderea contractuală față de aceasta.
Totodată, în conținutul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a fost inserată clauza potrivit cu care promitentul vânzător avea posibilitatea a se răzgândi cu privire la vânzarea promisă, putând chiar să vândă sau să promită vânzarea unui terț, obligația sa rezumându-se la dezdăunarea promitentului cumpărător.
În aceste condiții, câtă vreme, la momentul vânzării bunului litigios, vânzătorul era proprietarul lucrului, clauza penală înlăturând ideea de fraudă a intereselor promitentului cumpărător și, implicit, existența relei credințe la cumpărare, acest motiv de nulitate nu este fondat.
Cu privire la încălcarea dispozițiilor art.969 Cod civil, și acest motiv de nulitate este nefondat, întrucât această dispoziție legală vizează asigurarea răspunderii contractuale între părțile contractante, prin clauzele contractuale fiind, pe deplin, lămurite raporturile dintre părți, raport la care pârâta P. E. nu era parte și, deci, nu era ținută de obligațiile corelative existente între alte persoane; nerespectarea de către promitentul vânzător a obligației sale către promitentul cumpărător nu poate fi imputată pârâtei, iar vânzarea lucrului altuia presupune ca bunul ce face obiectul vânzării să fie în patrimoniul altei persoane decât vânzătorul, situație ce nu se regăsește în speță, întrucât, la momentul încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, imobilul se află în patrimoniul vânzătorului A. D. T..
Posibilitatea conferită promitentului cumpărător de dispozițiile art.5 din Legea nr.247/2005, în sensul promovării unei acțiuni în scopul obținerii unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, fără a se distinge dacă bunul se află sau nu în patrimoniul promitentului vânzător, și de dispozițiile art.1068 Cod civil, potrivit cu care creditorul poate cere executarea în natură a obligației asumate prin contract, nu poate atrage nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat ulterior. În speță, în sarcina promitentului vânzător există doar obligația de a face, sub sancțiunea aplicării clauzei penale conform art.1077 Cod civil.
De asemenea, existența unui litigiu de fond funciar la momentul încheierii contractului între pârâți nu atrage încălcarea dispozițiilor art.4 din Legea nr.247/2005 - Titlul X, care consacră inalienabilitatea temporară a terenurilor asupra cărora există un litigiu de fond funciar, întrucât, în speță, obiect al contractului este transmiterea dreptului litigios asupra terenului, și nu a dreptului de proprietate asupra acestuia, transmiterea dreptului de proprietate intervenind doar în momentul câștigării procesului de fond funciar, deci, în momentul în care litigiul s-a stins.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat apel reclamantele S.C. BG C. I. S.R.L., S.C. V. I. S.R.L. și S.C. L. I. S.R.L., criticând-o pentru următoarele motive:
În mod greșit, prima instanță reținut că, în speță, nu sunt incidente motivele de nulitate constând în scopul ilicit și frauda la lege.
Instanța de fond a ignorat principiul executării în natură a obligațiilor din perspectiva art.1073 și art.1068 Cod civil, precum și regimul nulității, considerând că reclamantele ar fi îndreptățite doar la îndeplinirea clauzei penale.
Greșit s-a considerat că încheierea contractului nu reprezintă un caz de fraudă la lege pe motiv că P. E. este terț față de actul juridic, instanța făcând confuzie între principiul relativității contractului consacrat de art.973 cod civil și opozabilitatea față de terți.
Încheierea actului juridic atacat în prezentul litigiu încalcă, în cel privește pe A. D., dispozițiile art.969 Cod civil și principiul executării cu bună credință a obligațiilor asumate prin contract, în sensul înstrăinării terenului către reclamanta inițială, iar în cazul pârâtei P. E., principiul opozabilității față de terți a promisiunii de vânzare-cumpărare.
Art.5 din Legea nr.247/2005 nu distinge după cum bunul se află sau nu în patrimoniul debitorului, de unde rezultă că, și în a doua ipoteză, creditorul este îndreptățit să formuleze o acțiune în anularea transferului dreptului de proprietate efectuat cu încălcarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare.
În mod greșit, prima instanță a reținut că, în speță, nu este încălcat art.4 din Legea nr.247/2005 – Titlul X, față de data încheierii contractului între pârâți, 01.06.2006, și litigiul de fond funciar, având ca obiect anularea titlului de proprietate nr._/14.09.2001 emis pe numele autorului pârâtului, precum și a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare.
Cum interdicția din textul de lege sus-menționat vizează tocmai terenurile litigioase, considerentul instanței în sensul înlăturării sancțiunii nulității pe motiv că actul juridic atacat se referă la un drept litigios, iar nu la dreptul de proprietate asupra terenului, ce urmează a se transfera doar la momentul câștigării procesului, este greșit.
Prin decizia civilă nr.301/A/17.03.2011, astfel cum a fost rectificată prin încheierea din 16.06.2011, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul formulat de reclamante, a schimbat sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.900 din 01.06.2006 de notarul public V. S. P., încheiat între A. D. T. și P. E., a obligat pe intimații pârâți, în solidar, să plătească fiecăreia dintre apelante câte 2.200 lei cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale, cu aplicare art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Este adevărat că dreptul românesc civil are numeroase nulități relative, fiind rare cazurile de nulități absolute.
După cum s-a reținut din actele și lucrările dosarului, în acțiunea formulată pentru proprietatea unui teren de 1.693,47 m.p. se invocă obligația asumată de A. D. T. prin promisiunea de vânzare-cumpărare, interesul, frauda la lege și reaua credință a numitei P. E., arătându-se încălcarea art.969 Cod civil.
În dosarul Judecătoriei este depusă și „promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare” (filele 12 - 14 dosar judecătorie).
În art.1 din promisiune se arată că se va încheia actul autentic la data rămânerii irevocabile a respingerii acțiunii R.A. A.P.P.S.
În art.4 se arată denunțarea unilaterală, iar în art.5 aplicabilitatea legii române (fila 14 dosar judecătorie).
Acest înscris a fost autentificat sub nr.2259/5.11.2003 la BNP N. C. - T. și transcris în cartea funciară, partea I.
Există și contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase de către P. E., în care se prevăd sancțiunile promitentului vânzător A. D. T..
Tot din actele dosarului, rezultă că, în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între A. D. T. și S.C. Longevity Construct S.R.L., promitentul se obliga să nu înstrăineze terenul în litigiu cu R.A. A.P.P.S., în favoarea altui terț.
Terenul a fost înstrăinat către P. E. (în cauză, intervenind clauzele penale prevăzute de art.1068 și 1073 Cod civil, toate sub aspectul de ansamblu al art.969 Cod civil, la care se adaugă și art.5 din Legea nr.247/2005.
A mai reținut instanța de apel că, în mod clar, s-au dovedit frauda la lege și cauza ilicită, iar raționamentul de la care a plecat instanța de fond pentru respingerea acțiunii este greșit.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții A. C. V., A. Z. P., precum și pârâta P. E..
1. Recurenții pârâții A. C. V. și A. Z. P. au criticat decizia pentru nemotivare, în condițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, combătând, totodată, pe fond, susținerile din cererea de chemare în judecată, în sensul că nu subzistă motivele de nulitate absolută invocate de reclamanta inițială în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare atacat.
Au mai susținut pârâții lipsa de interes în formularea acțiunii, întrucât reclamantele nu sunt îndreptățite să solicite executarea promisiunii de vânzare-cumpărare.
2. Recurenta pârâtă P. E. a criticat decizia pentru următoarele motive:
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină – art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Raționamentul instanței de apel nu se bazează decât pe o enumerare a articolelor promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, fără a arăta în mod concret în ce anume constă frauda la lege și cauza ilicită.
- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În prezenta cauză nu s-a probat și nu este îndeplinit niciun motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase.
Simpla neexecutare a unui contract, în speță, neexecutarea obligațiilor asumate de A. V. T. prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, transmisă succesorilor săi în drepturi, nu atrage nulitatea absolută sau relativă a unui alt contract, în condițiile în care părțile au prevăzut, ca sancțiune pentru neexecutarea antecontractului, o clauză penală.
Împrejurarea că neexecutarea unui contract nu poate atrage nulitatea absolută a unui alt contract este consacrată legislativ de art.975 din Codul civil.
Decizia a fost pronunțată cu încălcarea art.967 din Codul civil, art.4 din Legea nr.247/2005, Titlul X, și cu aplicarea greșită a art.969 Cod civil.
- Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia – art.304 pct.8 Cod procedură civilă, deoarece a omis să aibă în vedere înțelesul lămurit și neîndoielnic al actului dedus judecății, respectiv prevederile art.4.1. din antecontract.
Toți recurenții au solicitat admiterea căii de atac, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Intimatele reclamante au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Prin decizia civilă nr.6882/12.11.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă a admis recursul declarat de pârâții A. C. V., A. Z. P. și recursul declarat de pârâta P. E. împotriva deciziei nr.301 A/10 martie 2011 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte a constatat că ambele recursuri sunt fondate pentru motivul comun, cuprins în cererile de recurs, întemeiat pe art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
În primul rând, în ceea ce privește susținerea recurenților pârâți A., privind lipsa de interes a reclamantelor în formularea acțiunii, aceasta nu a mai fost examinată de prezenta instanță, în raport de decizia nr.1882/2008 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, pronunțată în primul ciclu procesual și redată în precedent, conform căreia reclamanta inițială, S.C. Longevity Construct S.R.L., a cărei calitate procesuală s-a transmis către reclamantele S.C. BG C. I. S.R.L., S.C. V. I. S.R.L. și S.C. L. I. S.R.L., justifică interes în formularea acțiunii.
Decizia civilă sus-menționată se impune tuturor părților cu putere de lucru judecat, în condițiile art.1200 pct.4 și 1202 alin.2 teza I Cod civil cu referire la art.377 alin.2 pct.4 Cod procedură civilă, inclusiv sub aspectul dezlegării date, prin această hotărâre, excepției lipsei de interes, astfel încât această excepție, înlăturată de Curte, nu a mai fost repusă în discuție în prezentul dosar.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, a cărui analiză este prioritară în raport de cea vizând celelalte motive de nelegalitate, susținerile pârâților au fost găsite întemeiate.
Conform art.261 pct.5 Cod procedură civilă, instanța are obligația de a arăta, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în fundamentarea soluției, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Decizia recurată nu respectă exigențele textului de lege sus-menționat, Curtea de Apel nu a analizat niciunul dintre motivele de apel astfel cum au fost expuse în precedent, limitându-se să enumere cauzele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, parte dintre înscrisurile depuse la dosar și conținutul acestora și să prezinte concluzia temeiniciei acțiunii în ceea ce privește nulitatea contractului pentru fraudă la lege și cauză ilicită, dar fără să analizeze aceste cauze de nulitate, în raport criticile formulate de reclamante.
În aceste condiții, instanța de apel nu a procedat la o reală cercetare a fondului cauzei deduse judecății în limitele motivelor de apel, încălcând dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă, ceea ce determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către prezenta instanță, fiind, astfel, întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.7 din același cod.
În plus, hotărârea instanței de apel încalcă și dreptul părții la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de contencios european statuând că „acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art.6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența…” (cauza Albina contra României, hotărârea din 28.04.2005).
În consecință, în baza art.312 alin.1-3 și 5 cu referire la art.304 pct.7 Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis ambele recursuri, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, pentru a proceda la examinarea acesteia în limitele motivelor de apel.
Având în vedere soluția ce s-a pronunțat asupra recursurilor, motivat de întrunirea cerințelor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, Înalta Curte nu a mai analizat celelalte motive de nelegalitate invocate de recurenta pârâtă P. E., urmând ca susținerile respective să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei, de către instanța de apel.
Soluționând apelul în condițiile art.315 Cod de procedură civilă, prezenta instanță de apel a respins calea de atac ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanta . a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.900/01.06.2006 încheiat între A. D. T. și P. E., apreciind că acest contract a fost încheiat cu o cauză ilicită, fiind fraudată legea.
Curtea constată că, deși antecontractul încheiat între părți la 05.11.2003 – aflat la fila 12 din dosarul de fond conține clauza 4.1 care prevede că „în cazul în care promitentul vânzător nu-și respectă obligația de a încheia contractul de vânzare – cumpărare în termen de 30 de zile calendaristice de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se va respinge acțiunea RA APPS (…) sau în cazul în care acesta va decide să vândă ori să facă o promisiune de vânzare în favoarea unui terț, el va fi obligat să plătească promitentului cumpărător suma de 50.000 USD cu titlu de prejudiciu cauzat acestuia”, această clauză a fost calificată irevocabil prin decizia nr.1818/2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă drept clauză penală. Instanța a apreciat că părțile au fixat anticipat cuantumul daunelor interese ce sunt datorate în caz de neexecutare și nu se poate reține în convenția părților existența unei clauze de dezicere în favoarea promitentului vânzător.
Trebuie subliniat că în prezenta cauză se solicită constatarea nulității absolute a unei vânzări de drepturi litigioase. Între vânzarea propriu zisă și vânzarea de drepturi litigioase există o diferență semnificativă în ceea ce privește obiectul lor – un drept pur și simplu, respectiv un drept litigios, consecința principală a acestei diferențieri fiind aceea că dreptul supus contestației judiciare este transmis pentru o valoare mult mai mică și se poate consolida sau nu ulterior, la finalizarea procesului.
Dreptul litigios a fost definit ca dreptul cu privire la care există un proces început și neterminat legat de existența sau întinderea sa.
Vânzarea de drepturi litigioase, pe cale de consecință, are un puternic caracter aleatoriu, deoarece vânzătorul nu garantează existența dreptului și există șansă de câștig și risc de pierdere pentru ambele părți contractante care depind de pierderea sau câștigarea procesului. În prezenta cauză, transmiterea dreptului de proprietate în cadrul contractului de vânzare de drepturi litigioase a intervenit doar în momentul câștigării procesului de fond funciar, respectiv în momentul în care litigiul s-a stins.
Curtea nu poate reține în prezenta cauză un motiv de nulitate absolută care ar presupune încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.
Instituția nulității invocată de apelantă prin motivele de apel vizează modul cum a fost încheiat contractul de vânzare drepturi litigioase cu respectarea/nerespectarea condițiilor de fond și formă pentru valabilitatea contractului și nu neexecutarea contractului încheiat între reclamanta . și promitentul vânzător A. D. T.. Apelanta avea obligația să facă dovada fraudei la lege la momentul încheierii contractului, fraudă la lege înțeleasă ca încălcarea intenționată de părți, eventual prin utilizarea unor mijloace viclene, a unor dispoziții imperative legislative în vigoare, respectiv cauza ilicită.
Cauza ilicită consacrată de art.966 Cod civil ca motiv de nulitate implică în prezenta cauză ca părțile să urmărească la data încheierii actului juridic un scop care contravine dispozițiilor legale.
Ori, este evident, din modul cum a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare de drepturi litigioase aflat la fila 18 din dosarul de fond, că nu existat nicio intenție de fraudare a legii sau de încălcare a drepturilor promitentului cumpărător ., beneficiar al unei obligații de a face ce izvora din convenția încheiată la 05.11.2003.
Ba mai mult, în contractul încheiat la 01.06.2006 este menționată promisiunea de vânzare încheiată în 2003 și vânzătorul s-a obligat să plătească clauza penală prevăzută expres.
Faptul că în promisiunea de vânzare părțile au cuantificat prejudiciul în cazul neexecutării convenției părților exclude conceptul de fraudă a intereselor promitentului cumpărător și, implicit, existența unei cauze ilicite în încheierea vânzării de drepturi litigioase.
Chiar dacă apelanta ar invoca considerente ce țin de neexecutarea contractului, aceasta avea calea executării obligațiilor asumate de părți la 05.11.2003 sau calea rezoluțiunii convenției încheiate de părți. Dar, din modul în care a formulat atât cererea introductivă de instanță, cât și motivele de apel rezultă că apelanta invocă de fapt prejudicierea propriilor interese care mută argumentele juridice în sfera executării convenției părților sau, dacă invocă ocrotirea unui interes particular, în sfera nulității relative a antecontractului.
Prin antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat în anul 2003, dreptul de proprietate nu a fost transferat de la vânzător la cumpărător, promitentul vânzător rămânând proprietar al lucrului promis și păstrându-și toate atributele acestui drept, inclusiv acela de dispoziție juridică.
Cum promisiunea bilaterală de vânzare a născut între părți doar obligația de a face, la momentul vânzării bunului litigios, vânzătorul era proprietarul lucrului, astfel că nu au fost încălcate condițiile de fond și formă pentru încheierea vânzării. Clauza penală inserată în convenția părților înlătură ideea de fraudă a intereselor promitentului cumpărător și respectiv existența relei credințe a cumpărătoarei la momentul încheierii contractului de vânzare.
Nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor art.969 Cod civil care asigură angajarea răspunderii contractuale între părțile contractante. Convenția încheiată între părți a născut doar obligații de a face între părțile contractante și împrejurarea că promitentul vânzător a înțeles să activeze clauza penală nu îi poate fi imputată intimatei P. E., cumpărătoarea dreptului litigios.
Nu trebuie omis aspectul că nu s-a plătit nici un avans sau arvună la momentul încheierii convenției și faptul că ambele părți, prin promisiunea de vânzare, și-au rezervat dreptul de a renunța la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare – cumpărare pentru promitentul vânzător fiind prevăzut expres că „în cazul în care acesta va decide să vândă ori să facă o promisiune de vânzare în favoarea unui terț, el va fi obligat să plătească promitentului cumpărător suma de 50.000 USD cu titlu de prejudiciu cauzat acestuia”.
Promitentul cumpărător avea posibilitatea ca în termen util în temeiul art.5 din Legea nr.247/2005 în executarea convenției părților să promoveze o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, normă care nu distinge dacă bunul se află sau nu în patrimoniul promitentului vânzător. De asemenea, reclamanta avea posibilitatea să invoce prevederile art.1068 Cod civil, potrivit cu care creditorul poate cere executarea în natură a obligației asumată prin contract dar nu poate atrage nulitatea contractului de vânzare încheiat ulterior.
Cum din convenția părților încheiată la 05.11.2003, în sarcina ambelor părți, au rezultat doar obligații de a face, în mod corect tribunalul a reținut că în sarcina promitentului vânzător, în baza clauzei penale, neexecutarea din partea debitorului face ca obligația de a face să se transforme în dezdăunare în baza art.1077 Cod civil.
Trebuie subliniat că vânzarea a cărei nulitate se solicită a se constata a avut ca obiect vânzarea unui drept litigios care are o natură diferită de vânzare a unui drept, astfel că existența unui litigiu de fond funciar la momentul încheierii neatrăgând aplicarea dispozițiilor art.4 din Legea nr.247/2005, Titlul X, care consacră inalienabilitatea temporară a terenurilor asupra cărora există un litigiu de fond funciar.
În baza acestor considerente, apelul a fost respins ca nefondat.
În baza art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, Curtea a obligat apelantele la plata cheltuielilor de judecată către intimați în cuantum de câte 1.500 lei. Intimații aveau obligația să facă dovada caracterului necesar și real al cheltuielilor de judecată, respectiv al unui cuantum rezonabil, în raport de criteriile din art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă. În raport de această normă juridică trebuie făcută o disociere necesară și firească între cele două raporturi conexe cu instituția cheltuielilor de judecată, respectiv, pe de o parte raportul contractual încheiat între avocat și clientul său și raportul juridic de drept procesual civil în care se determină cuantumul cheltuielilor de judecată.
Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat reglementează, printre altele, contractul de asistență juridică și statornicește regimul raportului juridic civil, dintre părțile acelui contract (avocatul și clientul său). Prin art.274 alin.3 Cod de procedură civilă se reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil între părțile contractante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel care a căzut în pretenții, părții care le solicită.
Art.274 alin.3 Cod de procedură civilă stabilește două criterii în funcție de care în cadrul raportului juridic de drept procesual instanța, motivat, are posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată atunci când apreciază că acestea sunt nepotrivit de mari: „față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Trebuie menționat că dispozițiile art.274 alin.3 Cod de procedură civilă rămân însă inaplicabile în privința raporturilor dintre avocat și clientul său, raporturi care sunt supuse dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 51/1995. Instanța, conform art. 274 alin.3 Cod de procedură civilă, poate majora sau micșora suma pe care o va include încheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat, și nu onorariul avocatului.
Chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 728 din 7 mai 2009 soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din codul de procedură civilă a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (Cauza D. împotriva României, Hotărârea din_ , publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 265 din_, paragraful 74).
Prezenta cauză este un apel în care intimații au solicitat obligarea apelantelor la plata sumelor de 5.508 lei cu titlu de onorariu de avocat – fila 32 din dosarul de apel, pentru intimata P. E. și suma de 4.960 lei solicitată de intimații A. în recursul declarat – fila 185 din dosarul de recurs. Curtea apreciază că față de criteriile prevăzute de art.274 alin. 3 Cod de procedură civilă apelantele urmează a fi obligate la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din onorariul de avocat către intimații A. C. – V., A. Z. – P. și intimata P. E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantele – reclamante . SRL, cu sediul în București, ..15 A, ., sector 1, . cu sediul în București, .. 93, ., sector 1 și ., cu sediul în București, .. 93, ., toate cu sediul ales la S.C.A. Ț. Z. & Asociații, în București, .. 4 - 8, America House, Aripa de Vest, . împotriva sentinței civile nr. 419 din data de 26.03.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți A. C. – V., domiciliat în București, . nr. 83, sector 1, A. Z. – P. domiciliată în Voluntari, .. 2, județ Ilfov și P. E. domiciliată în București, ., .. 1, ..
Obligă apelantele la plata cheltuielilor de judecată, la câte 1.500 lei către intimații A. C. – V., A. Z. – P. și P. E., în condițiile art.274 alin.3 Cod de procedură civilă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. I. D.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
11 ex./22.11.2013
TB-S.5 – F.L.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1312/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 733/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
