Legea 10/2001. Decizia nr. 733/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 733/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 53106/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.733 R
Ședința publică din data de 04.04.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.1841/15.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă E. A., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns intimata reclamantă E. A., prin avocat S. O. V., cu împuternicire avocațială la fila 15 dosar, lipsind recurenta pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei reclamante apreciază că procedura de citare este viciată, întrucât recurenta și-a schimbat denumirea în A. pentru Administrarea Activelor Statului.
După deliberare, Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită, având în vedere că recurenta a fost citată la adresa corectă, iar dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost semnată de persoana însărcinată cu primirea corespondenței, fiind aplicată și ștampila instituției. Prin urmare, Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, a răspuns intimata reclamantă E. A., prin avocat S. O. V., lipsind recurenta pârâtă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimatei reclamante E. A. solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
În combaterea primului motiv de recurs, respectiv că instanța ar fi acordat mai mult decât i s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, apărătorul intimatei reclamante arată că recurenta nu a avut în vedere, în formularea acestei critici, actele de la dosar. Sub acest aspect, arată că la fila 67 dosar fond se află cererea precizatoare din care rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea notificării în sensul acordării de despăgubiri, iar instanța de fond s-a pronunțat pe ceea ce s-a solicitat și a făcut o corectă aplicare a deciziei nr.20/2007 pronunțată de Î.C.C.J. în recursul în interesul legii.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că nu s-ar fi făcut dovada calității de moștenitor a reclamantei de pe urma defunctei Ventura V., apărătorul intimatei reclamante arată că prin încheierea in data de 14.05.2012, instanța de fond a încuviințat proba testimonială pe acest aspect, dând o corectă eficiență declarației martorului Bahrim M., aflată la fila 4 din vol.II al dosarului de fond. Apreciază că în mod corect instanța nu s-a raportat doar la actele existente în dosar, ci a dat eficiență acestei declarații.
Pe de altă parte, arată că din analiza actelor dosarului, rezultă că s-a făcut dovada calității de moștenitori succesivi ai autorului inițial, s-a făcut dovada deținerii de către acesta a celor 25.000 de acțiuni, s-a făcut dovada naționalizării Institutului în anul 1948, iar din conținutul dosarului administrativ și din adresele de înaintare a actelor din acesta, rezultă că a fost vorba despre o încurcătură produsă chiar de către recurentă.
P. aceste motive, apărătorul intimatei reclamante E. A. solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2011, pe rolul acestui Tribunal sub nr._, reclamanta E. A. a chemat în judecată pe pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei sa soluționeze notificarea nr. 1503/18.07.2001, formulata în baza disp. Legii nr. 10/2001 și transmisa prin intermediul B. (A. P.", prin decizie motivata, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin notificarea nr. 1503/ 18.07.2001 transmisa prin intermediul B. "A. P.", Ventura C.-M. a solicitat acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, respectiv despăgubiri reprezentând valoarea acțiunilor deținute de autorii săi la S.A.R. "Luceafărul" Institut de Arte Grafice, societate naționalizata în anul 1948.
Notificarea a fost înregistrata la Primăria Municipiului București, care a transmis-o spre competenta soluționare Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.
In ceea ce privește calitatea procesuala activa, arată faptul ca Ventura R. și soția sa, Ventura V., au fost acționari ai S.A.R. "Luceafărul" Institut de Arte Grafice, din București, .. 14-16-19, județul Ilfov, societate naționalizata în anul 1948, deținând împreuna un număr de 25.000 de acțiuni conform tabelului de acționari prezenți la Adunarea Generala Ordinara a S.A.R. "Luceafărul" Institut de Arte Grafice din 5 mai 1948, anexat la prezenta.
In acest sens, arată ca singurul moștenitor rămas de pe urma defunctei Ventura V., decedata la data de 13.02.1968, a fost Ventura R., în calitate de soț supraviețuitor.
De asemenea, potrivit certificatului de moștenitor nr. 164/22.11.2005 întocmit de BNPA "G. E., S. S., D. T.", singurul moștenitor al defunctului Ventura R. a fost Ventura Râul în baza testamentului autentificat sub nr. 7601/09.10.1969 de către fostul notariat de Stat al Sectorului l București, căruia i-a revenit întreaga masa succesorala.
Totodată, potrivit certificatului de moștenitor nr. 35/17.01.1984 întocmit în dosarul nr. 16/1984 al fostului Notariat de Stat Local Sector 6 București, singura moștenitoare a defunctului Ventura Râul a fost soția sa, Ventura Constanta-M., în baza testamentului autentificat sub nr. 2116/30.03.1979 de către fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 7 București, căreia i-a revenit întreaga masa succesorala.
De asemenea, conform certificatului de legatar nr. 136/21.10.2008 întocmit de către BNP "M. G. O., A. A. Jean și Asociații", singura moștenitoare a defunctei Ventura Constanta-M. este E. A. în baza testamentului autentificat sub nr. 2808/05.09.2006 de către BNP "I. D." și a codicilului la acesta autentificat sub nr. 322/11.07.2007 de către BNP „Ș. R.-O.”, ei revenindu-mi întreaga masa succesorala.
Or, potrivit disp. art. 3 alin. l lit. b din Legea nr. 10/2001 „Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la masuri reparatorii constând în restituire în natura sau, după caz, prin echivalent:... b)persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.”, sintagma „asociat al persoanei juridice” folosita de acest articol de lege trebuind a fi înțeleasa, conform practicii constante a instanței supreme, în sensul ca se refera și la acționarii persoanei juridice, pentru ca, în caz contrar, ar însemna o abordare relativa, care ar desemna doar pe asociații dintr-o societate cu răspundere limitată sau dintr-o asociație în participațiune.
Totodată, conform disp. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001: "De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. "
Având în vedere și disp. art. III alin. 2 din Legea nr. 302/2009 pentru modificarea alin. 3 al art. 31 din Legea nr. 10/2001, precum și disp. art. IV alin. l din Legea nr. 302/2009, deși pârâtei ii incumba obligația legala de a răspunde solicitării într-un termen de maxim 180 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 302/2009, respectiv 9 octombrie 2009, reclamanta a arătat că aceasta nu s-a conformat obligației, termenul prevăzut de lege fiind cu mult depășit.
D. urmare, absenta răspunsului pârâtei reprezintă un refuz de soluționare a notificării formulate încă din anul 2001, termenul prevăzut de lege nefiind un termen de recomandare, ci un termen prevăzut în mod imperativ, respectiv un termen obligatoriu în care să se răspundă pretențiilor persoanei îndreptățite, termen rezonabil pentru a se face o verificare a cererii în raport de înscrisurile depuse în susținerea acesteia.
De asemenea, apreciază ca prin tergiversarea soluționării notificării formulate în baza disp. Legii nr. 10/2001 i s-a adus o dată în plus atingere dreptului de proprietate garantat prin art. l alin. l din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legea nr. 302/2009, art. l alin. l din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
La data de 30.04.2012, reclamanta E. A. a formulat cerere precizatoare la cererea de chemare in judecata, in sensul că înțelege să cheme în judecată pe pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S., solicitând obligarea paratei sa soluționeze notificarea nr. 1503/18.07.2001, formulata in baza disp. Legii nr.10/2001 si transmisa prin intermediul B. "A. P.", prin decizie motivata, in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești, in sensul acordării de despăgubiri (masuri reparatorii prin echivalent) in temeiul dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, despăgubiri reprezentând valoarea acțiunilor deținute de autorii mei la S.A.R. "Luceafărul" Institut de Arte Grafice, societate naționalizata in anul 1948, recalcularea valorii acțiunilor urmând a se efectua conform dispozițiilor art. 31 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
În drept, a invocat dispozițiile art. 132 C.pr.civ, art. 31 din Legea nr. 10/2001, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 302/2009, art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Parata a formulat întâmpinare prin care a invocat faptul ca in speța nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din legea nr. 10/2001 întrucât autorii reclamantei au avut calitatea de acționari la Întreprinderea Luceafărul, fiind aplicabile dispozițiile art. 3, alin.1, lit. b si art. 31. Totodată parata a invocat faptul ca procedura reglementata de art. 16 este obligatori pentru a nu se încălca competentele si cadrul legal expres prevăzut. Solicita respingerea actinii întrucât notificarea trebuia comunicata instituției in conformitate cu art. 31 din lege. F. de art. 23 s-a instituit o procedura administrativa necontencioasa, in așa fel încât la finalizarea eu sa se definească statutul juridic al unor astfel de imobile. A. nu a soluționat si emis decizia motivata deoarece petenta nu a completat dosarul administrativ.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri si proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul Bahrin M..
Prin sentința civilă nr. 1841/15.10.2012 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta E. A., în contradictoriu cu pârâta A. de Valorificare a Activelor Statului, a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri corespunzătoare unui număr de 25 000 acțiuni deținute la S.A.R. Luceafărul - Institutul de Arte Grafice, în baza activului net la data naționalizării și a obligat pârâta A.V.A.S. sa emită o decizie prin care să propună acordarea acestor masuri reparatorii.
P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut că autorul reclamantei Ventura Constanta M. a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 1503/18.07.2001, trimisă prin B.E.J. A. P., prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile preluate abuziv cu ocazia naționalizării din 13.06.1948, respectiv un număr de 25 000 de acțiuni deținute la SAR „Luceafărul” Institutul de Arte Grafice de autorii săi Ventura R. si Ventura V..
Potrivit art.31 alin.6 din Legea nr.10/2001, instituția publică implicată în privatizare avea obligația ca în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării să stabilească prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată valoarea recalculată a acțiunilor.
Absența răspunsului persoanei juridice notificate are valoarea unui refuz de restituire (în natură sau prin echivalent) a imobilului, astfel încât acest refuz poate fi cenzurat de către tribunal, în condițiile legii speciale.
În speță, pârâta A. nu a respectat termenul prevăzut de art. 31 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, în sensul că până la momentul soluționării prezentei acțiuni nu a emis decizia privind valoarea recalculată a acțiunilor.
Așa fiind, Tribunalul a constatat că este îndreptățit și obligat să analizeze fondul cererii de restituire prin echivalent formulată de reclamanta, în condițiile în care această cerere nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege.
Astfel, prin decizia nr. 20/2007 citată și mai sus, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Curtea de Casație a reținut că „în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
În mecanismul de punere în aplicare a Legii nr.10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art.22-26 din legea republicată, iar obligația persoanei îndreptățite de a depune actele doveditoare este stabilită de art.23 din Legea nr.10/2001 republicată.
Termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit prin mai multe ordonanțe de urgență, ultima fiind OUG nr.10/2003, iar articolul 23 din lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005, prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Potrivit textului menționat, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției, după caz, însă stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, învestită cu acțiunea întemeiată pe art. 26 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
A considera că instanța sesizată cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001, are obligația de a analiza fondul pretențiilor doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiție, recunoscut prin art.21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol din Constituție și recunoscut părților prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența, concludența și utilitatea lor de a încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrate.
Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent (…) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv”.
Reclamanta a făcut dovada că antecesorii săi Ventura R. si Ventura V. dețineau un număr de 25 000 de acțiuni la SAR „Luceafărul” Institutul de Arte Grafice.
Conform certificatului de moștenitor nr. 164/22.11.2005 de pe urma defunctului Ventura R. a rămas ca moștenitor Ventura R., care la rândul sau a fost moștenit de Ventura Constanta M., persoana notificatoare, conform certificatului de moștenitor nr.35/17.01.1984.
Reclamanta își justifica calitatea de persoana îndreptățită, ca urmare a emiterii certificatului de moștenitor nr. 136/21.10.2008 in urma decesului numitei Ventura Constanta M..
In ceea ce privește dovedirea calității de unic moștenitor a defunctului Ventura R. de pe urma defunctei Ventura V., Tribunalul a procedat la audierea martorului Bahrim M..
SAR „Luceafărul” Institutul de Arte Grafice a fost naționalizată potrivit Legii nr. 119/ 1948, preluare căreia legiuitorul i-a conferit prin art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 caracter abuziv.
În considerarea celor arătate, Tribunalul a apreciat că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor menționate mai sus.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului”.
A.. (4) stabilește că „recalcularea valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Națională a României prin Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 4 mai 2001, și a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de S. și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior acesteia”.
P. a se calcula activul net, se impunea depunerea ultimului bilanț contabil aferent ultimului exercițiu financiar, încheiat înaintea preluării. Atât in procedura administrativa cat si in fata instanței reclamanta a depus la dosar bilanțul contabil încheiat de societate la 31.12.1947, cat si la data de 31.06.1948, fiind avizate de Camera de Comerț si Industrie si eliberate de Ministerul Economiei și Finanțelor dând valoare probatorie deplină documentelor depuse.
Mai mult, la fila 71 se găsește copia situației acționarilor SAR „Luceafărul” Institutul de Arte Grafice la data de 05.05.1948, copia acestui act fiind emisă de Camera de Comerț si Industrie și purtând mențiunea „conform cu originalul”.
F. de probatoriul administrat in cauza, Tribunalul a apreciat conduita nejustificata a paratei A. in ceea ce privește neîndeplinirea obligației impusa de art. 31 din legea speciala, existând posibilitatea recalculării valorii acțiunilor, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu aplicarea dispozițiilor pct. 31.6.1 și urmat. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007.
P. considerentele expuse anterior, Tribunalul a admis contestația, a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare unui număr de 25.000 de acțiuni deținute la SAR „Luceafărul” Institutul de Arte Grafice, în baza activului net de la data naționalizării, a obligat pârâta A. să emită o decizie prin care să propună acordarea acestor măsuri reparatorii către contestatoare.
Totodată, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Tribunalul a constatat că despăgubirile au fost acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea este nelegală având în vedere că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut/ceea ce nu s-a cerut, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
Astfel, reclamanta, care a beneficiat de reprezentare avocațială în cauză, a solicitat ca A. să fie obligată să soluționeze notificarea și nu ca instanța să soluționeze în fond această notificare.
Recurentul a arătat că prin decizia nr. 20/2007 a ÎCCJ nu s-a stabilit obligația instanței de fond în soluționare, ci o competență, o facultate în măsura în care petentul solicită acest lucru, ceea ce în speță nu rezultă din petitul acțiunii.
Prin al doilea motiv de recurs, circumscris prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că instanța nu a analizat și nu a motivat calitatea petentei de moștenitoare a defunctei Ventura V., reținându-se numai în motivare faptul că a fost audiat un martor cu privire la acest aspect.
Recurentul a arătat că motivele expuse în sentința atacată nu conduc la concluzia(consacrată în dispozitiv) că intimata – reclamantă este moștenitoarea unuia dintre acționari, Ventura V., care deținea ½ din acțiuni și oricum, aceasta nu poate fi moștenitoare întrucât nu există nici o legătură de rudenie și nici un testament în acest sens, iar potrivit Legii nr.10/2001 și Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, dovada calității de moștenitor se face cu înscrisuri.
În acest sens, recurenta susține că și-a respectat toate obligațiile legale în vederea soluționării notificării, solicitându-i acesteia completarea dosarului administrativ prin depunerea certificatului de moștenitor/de calitate de pe urma defuncților Ventura R. și Ventura V., numai după depunerea acestor documente dosarul administrativ urmând să fie înaintat Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6,7 și 9 Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 și dispozițiile OUG nr. 81/2007.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că instanța a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut/ceea ce nu s-a cerut, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat ca A. să fie obligată să soluționeze notificarea, și nu ca instanța să soluționeze în fond această notificare.
Critica este nefondată, dat fiind că recurenta nu a avut în vedere precizarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă depusă la data de 30.04.2012 (fila 67 dosar T.B. vol. 1), prin care aceasta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei să soluționeze notificarea nr. 1503 din 18.07.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 și transmisă prin intermediul B. „A. P.”, prin decizie motivată, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, în sensul acordării de despăgubiri (măsuri reparatorii prin echivalent) în temeiul dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, despăgubiri reprezentând valoarea acțiunilor deținute de autorii săi la S.A.R. „Luceafărul”, Institut de Arte Grafice, societate naționalizată în anul 1948, recalcularea valorii acțiunilor urmând a se efectua conform dispozițiilor art. 31 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Prima instanță s-a pronunțat în limitele cererii formulate, astfel cum aceasta a fost precizată, cu respectarea prevederilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, fiind nefondată critica formulată de recurentă în sens contrar.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la faptul că instanța nu a analizat și nu a motivat calitatea petentei de moștenitoare a defunctei Ventura V., iar în cauză nu a fost făcută această dovadă, care potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se poate face numai cu înscrisuri, Curtea constată de asemenea că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanță a reținut că numiții Ventura R. și Ventura V. dețineau un număr de_ acțiuni la S.A.R. Luceafărul, Institutul de Arte Grafice, aspect necontestat de recurenta – pârâtă.
De asemenea, a reținut că de pe urma defunctului Ventura R. a rămas ca moștenitor Ventura R., conform certificatului de moștenitor nr. 164 din 22.11.2005, care la rândul său a fost moștenit de Ventura C. M., potrivit certificatului de moștenitor nr.136 din 21.10.2008.
Instanța a mai reținut că Ventura R. a avut calitatea de unic moștenitor al defunctei Ventura R., aspect care rezultă din declarația martorului Bahrim M..
În completarea celor reținute de prima instanță, având în vedere motivele de recurs formulate și prevederile art. 304. ind.1 Cod procedură, Curtea mai reține că potrivit probelor administrate în cauză, Ventura R. și Ventura V. au fost căsătoriți, după cum reiese din extrasul din registrul actelor de căsătorie din anul 1916 (filele 43, 45 dosar T.B. vol. 1) Ventura V., decedând anterior lui Ventura R., la data de 14.02.1968, astfel cum rezultă din certificatul de deces aflat la fila 46 din același dosar.
Cu actele de stare civilă menționate, s-a dovedit așadar conform normelor metodologice din Legea nr. 10/2001 (art. 23.1 lit. b) că Ventura R. a avut calitatea de moștenitor de pe urma soției sale, Ventura V., iar faptul negativ, în sensul că Ventura V. nu a mai avut alți moștenitori în afara soțului său, a fost făcut în cauză cu declarația martorului audiat.
În condițiile în care Ventura R. avea calitatea de moștenitor rezervatar al soției sale, Ventura V., având în vedere că s-a făcut în cauză dovada faptului că Ventura V. nu a mai avut alți moștenitori și întrucât nu s-a făcut dovada că ar mai exista alte notificări cu privire la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 din partea altor persoane care se pretind a fi moștenitori ai numitei Ventura V., Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță calitatea de persoană îndreptățită a intimatei reclamante de pe urma autorilor inițiali, Ventura R. și Ventura V., hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea 10/2001.
În consecință, Curtea va înlătura ca fiind nefondat și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
P. toate considerentele expuse mai sus, exercitând controlul judiciar în limitele criticilor formulate, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat .
Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței civile nr. 1841/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă E. A. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. S. G. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red./Tehnored MAM
Tehnored. GC/TI – 2 ex
Jud. fond G. M.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 267/2013. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1234/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
