Pretenţii. Decizia nr. 1312/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1312/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 63519/3/2010
Dosar nr._
(2684/2011)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1312
Ședința publică de la 12.09.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR – G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror E. I..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant S. K. WENER împotriva sentinței civile nr.1705 din 13.10.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
P. are ca obiect - pretenții – despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentului – reclamant S. K. WENER.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 242 pct. 2 din codul de procedură civilă la data de 06.03.2012, dată de la care dosarul a rămas în nelucrare din vina părții.
Potrivit rezoluție administrative din 22.07.2013, a fost stabilit termen pentru astăzi, 12.09.2013, în vederea discutării excepției de perimare.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de perimare și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției de perimare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.12.2010, pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă, sub nr._, reclamantul S. K. W. a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit de tatăl său, S. Ernst Erwin, născut la data de 23.08.1912 și decedat la 29.08.1960, datorită deportării sale, în lagărul Stalino - URSS ( de la data de 14.01.1945 – din B./Sighișoara și până la data de 13.07.1947 când a fost eliberat în A. - România), conform Legii 221/2009 și conform ordonanței de urgență nr. 62/2010 suma de 5.000 Euro.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat următoarele:
În data de 15.01.1945, tatăl reclamantului, numitul S. Ernst Erwin a fost luat și deportat împreună cu alți cetățeni spre a fi internat in lagărul Stalino - URSS.
Se invocă dispozițiile Legii 221/2009.
Prin sentința civilă nr 1705/13 10 2011, Tribunalul București a anulat ca informă cererea de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele aspecte:
Reclamantul indică valoarea despăgubirilor și pretențiilor și nu precizează pe cine înțelege să cheme în judecată.
Conform art. 133 C.pr.civ. cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Având în vedere aceste dispoziții legale și faptul că reclamantul nu a indicat persoana chemată în judecată deși a fost citat expres cu această mențiune, Tribunalul a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată și a anulat această cerere ca informă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, prin care a solicitat acordarea daunelor morale în cuantum total de_ de euro pentru deportarea părinților, arătând totodată că el și sora sa au rămas singuri la vârste foarte fragede din cauza măsurii abuzive luate împotriva părinților săi.
La termenul din data de 06 03 2012, cauza a fost suspendată în temeiul prevederilor art 242 pct 2 cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data din data de 12 09 2013, Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției perimării, pusă în discuția părților din oficiu.
Pentru soluționarea acestei excepții, Curtea pornește de la natura juridică a instituției perimării, astfel cum a fost elucidată această chestiune în literatura de specialitate, potrivit căreia, perimare are o natură juridică mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme îndelungată. Din economia dispozițiilor legale care reglementează această instituție juridică, precum și din dispozițiile art 252 alin 1 cod procedură civilă, Curtea reține că perimarea operează de drept la împlinirea termenului de perimare, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele cerințe: organul judiciar să fie investit cu o cerere, care a declanșat o judecată în prima instanță sau într-o cale de atac, cauză să rămână în nelucrare timp de un an în materie civilă, din culpa părții. Aceste condiții, care circumstanțiază incidența instituției perimării rezultă din interpretarea prevederilor art 248 cod procedură civilă, potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, cu mențiunea expresă a legiuitorului că partea nu este considerată în culpă, în cazul în care actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Termenul de perimare, fiind un termen procedural legal peremptoriu ar trebui să curgă continuu, fără posibilitatea de a fi întrerupt sau perimat, dar normele codului de procedură derogă de la această regulă, statuând că termenul de perimare cunoaște instituția suspendării cât și a întreruperii. Potrivit dispozițiilor art 249 cod procedură civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Așa cum rezultă din interpretarea acestor dispoziții legale, actul întrerupător de perimare trebuie să provină de la partea interesată și să aibă ca obiectiv repunerea cauzei pe rol în vederea judecării litigiului, arătându-se în doctrină că de exemplu cererea de perimare nu poate întrerupe termenul de perimare, așa cum de altfel, niciunui act extrajudiciar nu i se poate recunoaște acest efect procedural( de exemplu o notificare). În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, literatura de specialitate este unanimă în a arăta că este vorba de data ultimului act de procedura îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din culpa părții, de actele procesuale ce trebuiau să succeadă în mod firesc, astfel încât dosarul a rămas în nelucrare. Făcând aplicarea acestei reguli, în ipoteza în care judecata a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art 242 pct 2 cod procedură civilă, momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este reprezentat de data încheierii de ședință prin care luat măsura suspendării, deoarece din acest moment, oricare dintre părți poate efectua un act de procedura eficient pentru reluarea judecății.
Interpretând dispozițiile art 249 cod procedură civilă, prin raportare la toate celelalte norme procedurale care reglementează instituția perimării, Curtea ajunge la concluzia că pentru a fi apt să producă efectul întreruptiv de perimare actul procesual( pe lângă faptul că trebuie să provină de la partea care justifică un interes și să aibă ca obiectiv repunerea pe rol) trebuie să fie și eficient, în sensul că sunt îndeplinite toate cerințele pentru ca, în concret, cauza să fie repusă pe rol. O interpretare contrară ar fi de natură să lase la latitudinea părților prelungirea nejustificată a procesului, prin depunerea la dosar a unor înscrisuri, respectiv formularea unor cereri( care vizează soluționarea cauzei) în timpul suspendării judecății, dar care nefiind precedate de solicitarea repunerii pe rol a cauzei nu conduc practic la rezolvarea litigiului, ci doar la întinderea duratei acestuia, organul judiciar fiind împiedicat să constate pasivitatea părților și să aplice sancțiunea procedurală corespunzătoare. În egală măsură, interpretarea contrară ar fi de natură să contravină și concepției legiuitorului, reflectată prin dispozițiile art 252 cod procedură civilă, în sensul că perimarea operează de drept la împlinirea termenului, putând fi constată din oficiu de către instanță sau la cererea părții interesate.
Față de această situație, constatând că părțile au avut o atitudine pasivă, nesolicitând reluarea judecății recursului, nefăcând nici un act de procedură eficient, de natură să întrerupă cursul perimării, în condițiile prevăzute de dispozițiile art 249 cod procedură civilă și nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea va da eficiență prevederilor art 252 cod procedură civilă și va constata din oficiu că a intervenit perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul – reclamant S. K. WENER împotriva sentinței civile nr.1705 din 13.10.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 09 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. G. S. I. S.
Grefier
S. R.
Red/dact IS
2 ex
T.B, S III:T S..
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 2009/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 267/2013. Curtea de... → |
|---|
