Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1090/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1090/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 9364/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1090 R
Ședința publică de la 29.05.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- M. A.
JUDECĂTOR:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant B. W., împotriva Sentinței civile nr. 2272/14.12.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect, despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu a răspuns recurentul-reclamant B. W..
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că instanța de fond corect a constatat perimarea cererii, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 07.02.2011, reclamantul B. W. a solicitat acordarea de despăgubiri în cuantum de 10.000 euro pentru prejudiciul moral și material suferit de mama sa, Andreas Martha, prin deportarea și internarea în lagărul Parkamuna Nivanor, în perioada 13.01.1945 – 22.10.1949.
Prin sentința civilă nr. 2272/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a admis excepția perimări și s-a constatat perimată cererea formulată de reclamantul B. W..
Pentru hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 14.10.2011, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei, având în vedere lipsa părților.
Încheierea de suspendare nu a fost recurată, astfel încât, conform dispozițiilor art. 2441 Cod procedură civilă, a rămas irevocabilă.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 14.12.2012, în perioada 14.10.2011 – 14.12.2012, părțile neîndeplinind nici un act de procedură, în sensul solicitării repunerii cauzei pe rol.
În raport de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, s-a constatat rămânerea cererii de chemare în judecată în nelucrare timp de mai mult de un an din vina părților, ceea ce atrage perimarea acesteia.
Întrucât perimarea este o sancțiune procedurală care intervine pentru lipsa de stăruință a părților în judecată, sancțiune care operează de drept la împlinirea termenului de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză și nu poate fi înlăturată prin nici un alt act de procedură efectuat după împlinirea termenului perimării, ținând seama și de dispozițiile art. 252 și urm. Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția perimării și a constatat perimarea cererii de chemare în judecată.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantul B. W. care a criticat-o pentru următoarele motive:
Litigiul se stinge de drept, numai dacă din vina părții, timp de un an rezolvarea nu a fost posibilă. Perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecata și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei. De aceea, perimarea nu operează dacă actul de procedură trebuia îndeplinit din oficiu, precum și cât timp, fără vina parții, cererea n-a ajuns la instanța competentă ori nu s-a putut fixa termen de judecată. Perimarea corespunde intereselor parților și ale administrării justiției, evitând menținerea pe timp îndelungat a unor situații neclare și aglomerarea inutilă a instanțelor.
În cauza de față lipsesc toate condițiile perimării cererii, arată recurentul-reclamant, întrucât i-a fost comunicată decizia de suspendare potrivit art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, iar această suspendare a fost decisă cu încălcarea art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, deoarece prin cererea de chemare în judecată din data de 02.02.2011, acesta a solicitat în scris că dorește judecarea în lipsă.
În baza acestei cereri, instanța ar fi trebuit să judece cauza, vina nerezolvării ei nefiind a reclamantului ci a instanței, astfel că recurentul-reclamant solicită anularea hotărârii recurate și returnarea dosarului la tribunal spre judecare.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată că recurentul-reclamant a formulat cerere de chemare în judecată la data de 02.02.1011, iar prin aceasta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prima instanță, la data de 14.10.2011 a suspendat judecarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, iar la data de 14.12.2012 a constatat perimată cererea de chemare în judecată în temeiul dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța va suspenda judecarea cauzei dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii dar, cu toate acestea, pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.
În prezenta cauză, recurentul-reclamant a cerut soluționarea cauzei în lipsă prin cererea de chemare în judecată, iar instanța a suspendat judecata cu încălcarea acestei dispoziții legale prevăzute de art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Perimarea cererii operează în situația în care cauza a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, astfel cum prevăd dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă și se poate constata, din oficiu sau la cererea părții interesate, conform dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă.
În cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece prezenta cauză nu a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, recurentul-reclamant solicitând soluționarea cauzei în lipsă prin cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, Curtea, constatând că în mod greșit a fost perimată cererea de chemare în judecată și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza la aceeași instanță, pentru continuarea judecății în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant B. W., împotriva sentinței civile nr. 2272/14.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Casează sentința recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. D. Y. P. F.
GREFIER,
F. J.
Red. MA
Tehnored. PS 2 ex.
21.06.2013
Jud. fond: A. M. V.
| ← Anulare act. Decizia nr. 489/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 866/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
