Anulare act. Decizia nr. 1138/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1138/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 4299/87/2011
Dosar nr._
(205/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1138
Ședința publică de la 20.06.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant B. T., împotriva deciziei civile nr. 1211 din 09.11.2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. T. M. și D. M. C..
P. are ca obiect – anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că termenul a fost acordat pentru a se pune în discuție incidentul procedural al perimării.
Curtea constată că la data de 19.04.2012 s-a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților. La data de 04.06.2012, din oficiu, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției perimării și s-a acordat termen de judecată la data de 20.06.2013, C12, cu citarea părților.
Având în vedere faptul că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile de la data suspendării din vina părților, Curtea constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care reține dosarul în pronunțare în ceea ce privește incidentul procedural al perimării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ din 30.04.2010 reclamantul B. T. a chemat în judecată pe pârâții D. T. M. și D. M. C. solicitând anularea testamentului în baza căruia pârâții au luat în stăpânire casa străbunicului său O. M. împreună cu terenul aferent și pe care au și vândut-o.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit art. 1 din Legea nr.319/1944 soțul supraviețuitor are dreptul la ¼ din avere, motiv pentru care testatoarea O. M. nu putea dispune prin testament de toată casa în suprafață de 98 mp. și curtea aferentă de 2153 mp., întrucât avea dreptul doar la 90 mp. din teren și 4,08 mp. din casă.
Inițial, prin sentința civilă nr.2879 din 09.11.2010, acțiunea reclamantului a fost anulată ca netimbrată, însă prin decizia civilă nr.77 din 19.01.2011 a Tribunalului Teleorman a fost admis recursul reclamantului, desființată sentința civilă nr.2879/2010 și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că reclamantul a timbrat acțiunea.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus un extras din ziarul Libertatea și testamentul autentificat sub nr.330 din 29.01.1986.
Prin sentința civilă nr.2190 din 14 iunie 2011, Judecătoria A. a respins acțiunea formulată de reclamantul B. T. în contradictoriu cu pârâții D. T. M. și D. M. C. ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin testamentul autentificat sub nr. 330 din 29.01.1986 de fostul notariat de Stat Județean Teleorman, numita O. M. a dispus pentru momentul încetării sale din viață de întreaga sa avere mobilă și imobilă în favoarea pârâților D. M. și D. C..
Din conținutul testamentului rezultă că numita O. M. nu a dispus cu privire la vreun bun pe care să-l fi individualizat în testament, ci cu privire la „întreaga avere mobilă și imobilă”.
Prin urmare, afirmațiile reclamantului din acțiune potrivit cărora numita O. M. ar fi dispus de o casă și curtea aferentă acesteia, ce nu era proprietatea exclusivă a testatoarei, sunt contrazise de conținutul testamentului autentificat sub nr. 330 din 29.01.1986 de fostul Notariat de Stat Județean Teleorman, astfel că nu există vreun motiv de nulitate a testamentului.
Față de cele arătate mai sus, instanța a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. T. considerând sentința atacată, nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr.1211/9.11.2011, Tribunalul Teleorman a respins recursul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că din actele și lucrările dosarului rezultă că nu există niciun motiv de nulitate a testamentului autentificat sub nr. 330 din 29.01.1986 prin care O. M. a dispus ca la momentul încetării sale din viață întreaga sa avere să revină pârâților D. M. și D. C..
Așadar, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, motiv pentru care tribunalul a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul B. T., aducându-se critici de fond deciziei atacate.
La data de 19.04.2012, primul termen la care părțile au fost citate în fața acestei instanțe, Curtea a dispus, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei având în vedere că părțile, legal citate pentru acest termen, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nu au solicitat judecarea acesteia în lipsă.
La data de 04.06.2012, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 20.06.2013, cu citarea părților, cu această mențiune.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Curtea reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței un timp îndelungat în judecată.
În raport de aceste considerații și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care niciuna din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului și că, în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea, în temeiul art.248 și următoarele Cod procedură civilă, va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurentul reclamant B. T. împotriva deciziei civile nr.1211/9.11.2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M.-A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/1.07.2013
---------------------------------------
T.Teleorman – C.G.
- M.I.
- A.D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 272/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 724/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
