Obligaţie de a face. Decizia nr. 724/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 724/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 7348/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 724 R
Ședința publică de la 03.04.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL împotriva Sentinței civile nr. 2120/29.11.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. R., P. C., S.C. R. G. INVEST S.A., având ca obiect, Legea nr. 10/2001, obligația de a face și pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimații-reclamanți G. R., P. C. și . SA prin apărător, avocat Toia P., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 19 dosar, lipsă fiind recurentul-pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea constată că din dispozitivul deciziei atacate, rezultă că s-a renunțat la judecată în contradictoriu cu S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, acesta fiind trecut din eroare în citativ.
Apărătorul intimaților-reclamanți G. R., P. C. și . SA declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Intimații-reclamanți G. R., P. C., S.C. R. G. INVEST S.A. prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Consideră că instanța de apel corect a apreciat asupra probatoriilor administrate de părți, notificarea nu a fost soluționată, iar în ceea ce privește daunele morale, apreciază că motivele invocate nu sunt întemeiate, obligarea părților la plata daunelor morale fiind strict legată de soluționarea notificării.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, apreciază că acestea nu sunt exagerate, motiv pentru care solicită și respingerea acestui capăt de cerere.
Depune concluzii scrise.
Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, la data de 09.03.2012, reclamanții G. R., P. C. și S.C. R. G. Invest S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General; Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD),
ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună soluționarea pe fond notificarea nr. 2443/2001 privind imobilul situat în București, ., sectorul 6, format din teren cu suprafața de 197 mp și construcție cu suprafața de 80 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiza, pe baza standardelor internaționale de evaluare, constatând calitatea notificatorului de persoană îndreptățită și faptul că preluarea a fost abuzivă întrucât donația este nulă absolut; obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ aferent notificării 2443/2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; obligarea pârâtului S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București; obligarea pârâtului M. București în solidar cu Primarul la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 2443/2001, respectiv 24.07.2011 și valoarea de piață actuală de la momentul soluționării, pentru imobilele imposibil de restituit în natură; b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD și obligarea pârâtului Municipiului București în solidar cu Primarul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin notificarea transmisă sub nr. 2443/2001, G. V. a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul din ., sector 6 (fost sector 7), compus din teren cu suprafața de 197 mp și construcție cu suprafață de 80 mp (formată din 4 camere și dependințe, arătând că acesta a fost preluat de Stat în anul 1975, construcția fiind demolată. Primăria Municipiului București a înregistrat notificarea și a constituit dosarul nr._, nesoluționat până în prezent.
Imobilul din ., sector 7, compus din teren cu suprafața de 197 mp. și construcție, a fost dobândit de autorul reclamanților, G. V., în baza actului de donație autentificat sub nr. 9512/08.11.1974 și transcris cu nr._/1974 la notariatul de Stat Local sector 7 de la părinții săi, aceștia fiind proprietari în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1946.
În cuprinsul actului de donație se menționează faptul că suprafața de teren inițială a fost de 247 mp, suprafața de 50 mp fiind expropriată în folosul statului în anul 1973.
Din adresa nr. 122-8-_/03.03.2008 emisă de Primăria Sectorului 6, Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale, rezultă că imobilul din București, ., compus din teren (247 mp) și construcție a fost înscris în evidențele fiscale, cu titulari de rol G. D. și E. - din anul 1952 până în anul 1974, iar din anul 1975 a fost impus G. V., suprafața de teren fiind de 197 mp, până la închiderea rolului ca urmare preluării imobilului de către Stat.
În cursul anului 1975, G. V. a fost constrâns să facă oferta de donație autentificată sub nr. 4315/09.06.1975 la Notariatul de Stat al Sectorului 7, București, având ca obiect terenul în suprafață de 197 mp, situat în București, ., sector 7 (actual sector 6). Oferta a fost acceptată prin Decizia nr. 1721/08.11.1975, și dată fiind modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului, nu s-au acordat despăgubiri, donația fiind un contract esențialmente gratuit. în ceea ce privește construcția, și aceasta a fost preluată, fără titlu și fără acordarea de despăgubiri, fiind demolată.
Notificatorul G. V. a decedat în anul 2008, iar ca urmare a dezbaterii succesiunii acestuia, reclamanții G. R. și P. C. am rămas unicii moștenitori, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 53/10.06.2008, devenind astfel persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri în înțelesul art. 4 din Legea 10/2001.
Ulterior preluării imobilului, construcția a fost demolată, terenul fiind inclus în planul de sistematizare a zonei, fiind în prezent ocupat alte construcții, fapt ce nu permite restituirea în natură a imobilului.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001 au depus la dosar toate documentele pe care le-au anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care am făcut dovada: calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, iar prin Cerere nr._/24.05.2011 depusă cu acte în completare, au solicitat expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10/2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei noastre de solicitare și a declarației noastre că nu mai am avem alte acte de depus, respectiv până la data de 24.07.2011. Pârâtul avea obligația înlăuntrul acestui termen să ne fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de depunerea și a altor probe, iar lipsa unei asemenea solicitări, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar în termenul de 60 de zile pârâta era obligată să emită decizia/dispoziția motivată.
Sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins de către persoane îndreptățite la restituire s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2001 și cu cererea de emitere a dispoziției formulată la 24.05.2011, nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, primarul se afla oricum în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 din vechiul cod civil în vigoare la aceea dată, există o asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă)1. Lipsa de diligentă a primarului ca reprezentant al unității deținătoare creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin.3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art. 1373 din Codul Civil actual, precum și în baza art. 16 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
În ceea ce privește calitatea procesuală a subscrisei S.C. R. G. Invest SA, reclamanții au solicitat să se constate că aceasta este dovedită prin Contractul de cesiune nr. 525/2012, prin care G. R. și P. C. le-au cesionat o cotă din drepturile lor la măsuri reparatorii prin echivalent ce l-i se vor acorda pentru imobilul din București, ., sector 6, obiect al Notificării nr. 2443/2001 In calitate de cesionari, au interes în soluționarea pe fond a notifica și stabilirea drepturilor notificatorilor privind stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii cu privire la imobilul sus menționat.
Reclamanții G. R., P. C. și S.C. R. G. Invest S.A., au depus la dosar, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), cerere completare și modificare a cererii de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 132 C.proc.civ., în sensul că: la punctul 2 al petitului, în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, a solicitat obligarea Municipiului București să transmită dosarul aferent notificării către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative; renunță la judecarea capătului 3 al cererii privind obligarea CCSD la înregistrarea dosarului aferent notificării, și capătului 4 al cererii de chemare în judecată, privind plata despăgubirilor pentru prejudiciu material.
De asemenea, au arătat că își modifică capătul 4 al cererii de chemare în judecată cu următorul petit: obligarea Primăriei Municipiului București la plata daunelor morale către reclamanții persoane fizice G. R. și P. C., datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr. 2443/2001 prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau echivalent pentru imobilul situat în București, ., sectorul 6.
Motivarea in fapt a cererii privind daunele morale s-a arătat că prin notificarea formulată în baza Legii 10/2001 înregistrată la M. București, cu nr. dosar administrativ_, au solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din București, ., sectorul 6, preluat în mod abuziv.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 24.05.2011 au depus toate actele doveditoare, făcând expres solicitarea de a emite dispoziția în raport de aceste acte depuse. Conform art. 25 alin. 1 și 26 din Legea 10/2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, pârâtul M. București, ca entitate învestită cu soluționarea notificării, are obligația ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării.
Ulterior, prin adrese, demersuri, audiențe repetate, am revenit la PMB solicitând soluționare a notificării, fără niciun rezultat însă. Conform Legii nr. 10/2001 și practicii judiciare naționale, termenul imperativ de 60 de zile impune unității deținătoare obligația de soluționare a notificării, inclusiv prin respingerea acesteia în eventualitatea în care la dosar nu ar fi fost depuse acte care să dovedească calitatea de persoană îndreptățită (a se vedea Decizia nr.5958/2007, Decizia nr.4506/2008, Decizia nr.5583/2007, Decizia nr. 5245/2007 ale ICCJ, Secția civilă etc.).
Cu toate acestea, pârâtul a ignorat cu bună știință atât prevederile legale cât și demersurile repetate pe care le-a făcut în scopul soluționării notificării și nu a emis dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, pasivitatea (inacțiunea) acestuia echivalând cu un refuz de soluționare. Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, pârâtul se află în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței, deoarece obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă.
Faptul că legea nu instituie o sancțiune pentru nesoluționarea notificării în termenul prevăzut, nu are semnificația că unitățile deținătoare sunt exonerate de obligația de a emite în termen dispoziția motivată și nu poate lipsi persoana îndreptățită de a-și valorifica în instanță drepturile la care legea o îndreptățește. O altfel de interpretare ar goli de conținut dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată și ar fi în contradicție cu voința legiuitorului care, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancțiuni contravenționale pentru tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite.
De asemenea, s-a solicitat a se observa că reclamanții așteaptă de 11 ani soluționarea notificării, au depus toate actele necesare, au făcut toate demersurile legale posibile, și care, fără dubiu, fac apt de soluționare dosarul de retrocedare.
În plus, nu pot trece cu vederea că suferința provocată de tergiversarea nejustificată a soluționării cererii, precum și revolta pe care au încercat-o de atâtea ori, când aflau că dosarul, deși complet, se află în aceeași fază de soluționare, reprezintă un prejudiciu moral, rezultat din nerespectarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește proba prejudiciului moral, așa cum s-a statuat inclusiv în practica națională, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un astfel de prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Referitor la evaluarea daunelor morale, practica națională împărtășește criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unii), prejudiciul nefiind necesar a fi dovedit sub aspect valoric.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanții G. R., P. C. și . SA, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 4 și 5; excepția prematurității capătului 3 de cerere; excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a terenului.
În motivare, s-a arătat referitor la excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului București cu privire la capătul 3 de cerere formulat de reclamanți, s-a precizat că solicitarea reclamanților din capătul 3 de cerere nu are corespondent în dispozițiile legii speciale, după cum la acest moment, aceștia nu au demarat în concret procedura instituită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a se putea prevala de aceasta, procedura ulterioara celei ce intră în competențele instanței civile, potrivit Legii nr. 10/2001, și a pretinde a priori sancționarea acesteia.
Examinarea legalității și temeiniciei deciziilor emise de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor ca și cenzurarea, din toate punctele de vedere, a etapelor ce se derulează pentru executarea unei asemenea dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001, cu propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit-o în competențele instanței de contencios administrativ, anume, a Secției de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, sau a Curții de Apel București, dacă reclamantul nu are reședința în România și nici reprezentant cu domiciliul în România (Cap. 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - art. 19 și art. 20).
Solicitarea reclamanților de obligare directă a entității investite la plata despăgubirilor, potrivit dispozițiilor legale, cu soluționarea notificării, trebuie sa fie precedată de explicitarea raportului juridic obligațional în care o atare entitate are calitate procesuală pasivă și justificarea priorității acestei prezumtive construcții juridice, față de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care conține dispoziții explicite chiar cu privire la modalitatea concretă de realizare a dreptului recunoscut în favoarea recurentului la stabilirea și plata unor despăgubiri (ceea ce constituie obiectul acțiunii), astfel cum au fost concepute și edictate de legiuitor în contextul actului normativ menționat, aplicabil după epuizarea procedurii Legii nr. 10/2001.
Înlăturarea unor dispoziții legale din dreptul intern nu poate avea loc decât în contextul priorității blocului de convenționalitate (Convenția, unită cu jurisprudența Curții de la Strasbourg), sens în care sunt și dispozițiile art. 11 și art. 20 din Constituția României (sau a priorității dreptului comunitar, ceea ce nu este cazul în speța de față), după cum, anumite pretenții concrete ar putea fi formulate, invocându-se direct Convenția și jurisprudența creată în aplicarea sa, în contextul unui vid legislativ în dreptul național (absența căilor de recurs interne și a dreptului la un recurs efectiv - art. 13 din Convenție), în domeniul drepturilor sau intereselor.
Având în vedere cele menționate mai sus, s-a apreciat că cererile având ca obiect obligarea Comisiei Centrale la înregistrarea dosarelor de despăgubire sunt de competența Curții de Apel, urmând a fi soluționate potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, act normativ la care face referire art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 4 și 5 formulate de reclamanți pârâta a precizat că în speța dedusă judecății, reclamanții au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 2443/2001, prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul format din teren în suprafață de 197 mp și construcție cu suprafața de 80 mp, situat în București, ., sector 6.
Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, nu a soluționat printr-o dispoziție motivată notificarea reclamanților în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25, alin.1 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, unitatea deținătoare a bunului imobil solicitat prin notificare, sau entitatea învestită cu soluționarea notificării, după caz, are obligația de a emite o decizie/dispoziție prin care soluționează notificarea formulată în temeiul acestui act normativ reparatoriu. Odată cu emiterea deciziei/dispoziției de către unitatea deținătoare/entitatea învestită cu soluționarea notificării, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 se încheie.
Prin urmare, competența de soluționare a notificării revine Primăriei Municipiului București, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor neavând competențe în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Cu privire la constatarea calității reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, s-a precizat că numai în cadrul procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 se stabilește calitatea persoanelor îndreptățite precum și dreptul la măsuri reparatorii numai de către entitatea învestită cu soluționarea notificării sau de către unitatea deținătoare a imobilului notificat, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nefiindu-i stabilite atribuții în acest sens.
Cu privire la măsurile reparatorii ce se stabilesc, potrivit Legii nr. 10/2001, s-a învederat că potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, republicată, prin Titlurile I și VII ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
În privința măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a subliniat faptul că acestea se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a fost învestite cu soluționarea notificării.
În cazul de față procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată.
Astfel, că pentru a fi urmată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să fie finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin emiterea unei dispoziții de către entitatea notificată, în speță, Primăria Municipiului București.
Referitor la excepția prematurității cu privire la capătul 3 de cerere formulat de reclamanți, s-a precizat că în cuprinsul art. 13 alin.1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (...), se constituie (...) Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi”.
În acest context, s-a precizat că Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, menționăm că în cuprinsul art. 1 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că ,,prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001...”.
Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai-sus amintite.
Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap.V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
Adoptarea Legii nr. 247/2005 nu este lipsită de semnificație, întrucât, adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii: cea prevăzuta de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege - regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară; procedura derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire (dat fiind ca efectele O.U.G. nr. 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioada de 2 ani prin O.U.G. nr. 62/2010), cu efect pentru despăgubirile de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită optează pentru încasarea unei sume în numerar, în aceasta limită.
Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.
În acest context, s-a învederat că procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Nu intră în atributul instanței să stabilească valoarea echivalentă a imobilului nerestituit în natură, ci, potrivit reglementării cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificata Legea nr. 10/2001, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor este cea care stabilește cuantumul formei de despăgubire, la pronunțarea unității deținătoare imobilului, care emite o dispoziție în acest sens, pe care o înaintează Secretariatului Comisiei.
Prin adoptarea Legii nr. 247/2005 - Titlul VII a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ, motiv pentru care apreciem că nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.
Nu în ultimul rând, facem precizarea că însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar în principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsurile legislative existente, devenind astfel „legiuitor pozitiv”, (cauza Broniowschi contra Poloniei).
De reținut că este în curs de desfășurare procesul de adoptare a unei noi legislații privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislație prin care să fie puse în aplicare dispozițiile hotărârii - pilot pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. A. și alții împotriva României.
În acest sens, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, potrivit căruia, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Prin Legea nr. 117/2012 perioada suspendării amintite a fost prelungită până la data de 15.05.2013.
Referitor la excepția inadmisibilității solicitării de stabilire a cuantumului despăgubirilor s-a arătat că având în vedere că reclamanta solicită stabilirea, în baza unei expertize de specialitate, întinderea despăgubirilor pentru acele părți din imobil ce nu pot fi restituite în natură, iar potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Așadar, după . acestui act normativ (Legea nr.247/2005), contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent nu va mai fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute de legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Subliniem faptul că pretențiile de restituire în echivalent, respectiv stabilirea contravalorii acestora se realizează în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005 (deci existența și întinderea drepturilor la restituire este cea recunoscută în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001).
Prin adoptarea Legii nr.247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Prin urmare, semnalăm onoratei instanțe că nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, art. 115-119 din Codul de procedură civilă, Legii nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007.
La termenul din 19.10.2012, reclamanții prin cerere completatoare și modificatoare, în temeiul dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă au renunțat la capătul 3 de cerere privind obligarea CCSD la înregistrarea dosarului și la capătul 4 de cerere privind plata despăgubirilor pentru prejudiciul material înțelegând să se judece doar în contradictoriu cu M. București prin Primarul General și au modificat și petitul 2 solicitând în subsidiar să oblige M. București să transmită dosarul aferent notificării către Prefectura municipiului București, iar capătul 3 de cerere, obligarea primăriei Municipiului București la plata unor daune morale către reclamanții persoane fizice G. R. și P. C., datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr. 2443/2001.
Potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, tribunalul a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin CCSD, în temeiul disp. art. 246 C. pr. civ., astfel încât excepțiile invocate de acest pârât prin întâmpinare și neînsușite de celelalte părți în litigiu, nu vor mai fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2120/29.11.2012 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a luat act de renunțarea reclamanților la judecata în contradictoriu cu S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, a admis cererea reclamanților, așa cum a fost completată și modificată la 19.10.2012, a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită Dispoziție motivată în soluționarea notificării nr. 2443/2001, acordând reclamanților măsuri reparatorii în echivalent la valoarea de piață a imobilului situat în București, ., sector 6, format din teren în suprafață de 197 mp. și construcție în suprafață de 80 mp, potrivit standardelor internaționale de evaluare la momentul soluționării, a obligat M. București prin Primarul General să transmită dosarul nr._ aferent notificării nr. 2443/2001, însoțit de dispoziția motivată și prezenta hotărâre către Prefectura Municipiului București. A obligat M. București prin Primarul General la plata unor daune morale în cuantum de 20.000 lei către reclamanții G. R. și P. C. pentru prejudiciul moral produs ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr. 2443/2001 și a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata către reclamanți a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul situat în București ., fost sector 7, în prezent sectorul 6, în suprafață de 197 mp a aparținut lui D. G. și E. D. G., potrivit actului de vânzare cumpărare înregistrat la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat în Registrul de Transcripțiuni sub nr._/10.10.1946, proprietarii terenului, au donat fiului acestora G. V., terenul în suprafață de 197 mp prin actul de donație nr. 9512/1974 încheiat la Notariatul de Stat al Sectorului 7.
Așa cum rezultă din adresa emisă de M. București, Primăria Sectorului 6 – Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale, proprietarii terenului, au achitat impozitele către Stat, iar prin actul de donație nr. 4315/09.06.1975 încheiat la Notariatul de Stat al Sectorului 7, proprietarul G. V. a donat Statului suprafața de 197 mp ce urma să rămână după demolarea construcției din ., ca urmare a aplicării Decretului de expropriere nr. 254/25.04.1973 și a Deciziei 1721/08.11.1975 emisă de fostul CPMB – CE care a acceptat donația.
După apariția Legii 10/2001 G. V. a formulat notificare transmisă prin intermediul B. Asociați B., R. și B. sub nr. 2443/31.07.2001 solicitând măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat respectiv teren și construcție.
În urma decesului lui G. V., potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, procedura administrativă a fost urmată de fii acestuia, P. C. și G. R. conform certificatului de moștenitor nr. 53/10.06.2008 emis de BNP F. E. G..
În lipsa unui răspuns în termenul legal prevăzut de art. 22/Legea 10/2001, tribunalul a analizat pe fond, dreptul reclamanților potrivit Deciziei XX/2007 a Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform disp. art. 3 din Legea 10/2001, bunul imobil fiind preluat în mod abuziv de către Stat, așa cum preluarea a fost definită de art. 2 al aceluiași act normativ așa cum a fost modificat prin Legea 247/2005.
Cu privire la compunerea imobilului din teren și construcție, deși nu s-a depus un act de proprietate asupra construcției, tribunalul a reținut că aceasta a existat fiind descrisă în Decretul de expropriere la poziția 74 și în Decizia CPMB – CE, iar potrivit art. 23 pct. 1 din Normele Metodologice de Aplicare Unitară ale legii 10/2001, în dovedirea dreptului de proprietate se pot depune și procesele verbale întocmite cu ocazia preluării și orice act ce emană de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul a aparținut persoanei respective.
Tribunalul a reținut că suprafața construcției imobilului ce a fost preluat și demolat rezultă din planșa depusă la fila 154 dosar, astfel încât există posibilitatea calculării valorii ipotetice a acesteia în vederea stabilirii despăgubirilor.
Tribunalul a considerat că se impune și admitere a capătului subsidiar de cerere în sensul obligării Municipiului București de a înainta dosarul aferent notificării însoțit de disp0oziția motivată instituției Prefectului municipiului București în vederea exercitării controlului de legalitate conform disp. art. 16, 21 și 22 din cap. V, titlul VII al Legii 247/2005.
Întrucât autorul reclamanților a formulat notificare în anul 2001 și dosarul a fost completat cu actele doveditoare, iar entitatea notificată nu a înțeles să răspundă în termen legal fie prin admiterea sau respingerea notificării pentru a da posibilitatea reclamanților să formuleze contestație, potrivit art. 25 in Legea 10/2001, tribunalul a admis și capătul de cerere privind acordarea daunelor morale către reclamanții G. R. și P. C. întrucât este de necontestat că persoanelor care au formulat notificarea, în lipsa unui răspuns în termenul legal de 60 zile de la înregistrarea notificării sau de la depunerea actelor doveditoare, au suferit un prejudiciu, fiind privați atât de dreptul de proprietate cât și de dreptul de despăgubiri.
Tribunalul a considerat, așa după cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 4506/2008 că prejudiciul moral constă în starea de disconfort psihic provocat, nu doar de perioada lungă de așteptare, dar și de nemulțumire și revoltă, cauzate de faptul că, prin conduita sa, pârâta pare să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul său arbitru.
Fapta ilicită a pârâtei constă în depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării și există legătură de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciul moral suferit.
Cu privire la evaluarea daunelor morale pe care instanța le-a apreciat la 20.000 lei s-a luat în calcul perioada lungă de timp în care reclamanții au fost supuși la un disconfort psihic.
Cu privire la contractul de cesiune încheiat între reclamanți și R. G. Invest SA, tribunalul a avut în vedere că cesionarul urmează să primească 23% din drepturile la măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București . sector 6, potrivit înțelegerii părților, dar față de această persoană juridică nu se poate analiza calitatea de persoană îndreptățită direct la măsuri reparatorii potrivit Legii 10/2001.
În final, tribunalul a considerat că . SA nu poate figura în dispoziția motivată a Municipiului București în calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Împotriva sentinței, a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat în București, ., sector 6 compus din teren în suprafață de 197 mp și construcție în suprafață de 80 mp și a obligat pe recurent să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri, precum și să plătească daune morale în cuantum de 20.000 lei pentru prejudiciul moral, produs ca urmare a refuzului de a soluționa notificarea formulată.
Arată recurentul că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului de la numitul G. V. în baza Decretului nr. 478/1954. Din probele administrate a rezultat că imobilul nu mai poate fi restituit în natură și urmează să se emită dispoziție motivată cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Sub aspectul daunelor morale, acestea trebuie să-și găsească suportul în prejudiciul moral suferit, aspect care în cauză nu este dovedit.
În ceea ce privește obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, se susține că în speță nu se poate reține culpa recurentului, deoarece reclamanților le revenea obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Examinând criticile formulate,Curtea constată că recursul este fondat, în limita motivului ce vizează acordarea daunelor morale.
Situația de fapt privind stabilirea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, reținută de instanța de fond este conformă actelor de proprietate depuse la dosar, acte din care rezultă că imobilul în litigiu a aparținut numiților D. G. și E. D. G. începând cu anul 1946. Ulterior aceștia au donat imobilul fiului lor G. V., de la care imobilul a fost preluat de stat prin actul de donație nr. 4315/09.06.1975 încheiat la Notariatul de Stat al sectorului 7.
După . Legii nr. 10/2001, G. V. a formulat notificare pentru acordarea unor măsuri reparatorii. Ca urmare a decesului acestuia, reclamanții P. C. și G. R., moștenitorii ai defunctului conform certificatului de moștenitor nr. 53/10.06.2008 și-au însușit notificarea formulată și au promovat prezenta acțiune, apreciind că lipsa unui răspuns în termen legal la notificarea formulată de autorul lor, echivalează cu răspuns negativ.
Făcând aplicarea deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalul a soluționat pe fond notificarea, obligând M. București să emită dispoziție motivată privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu.
Tribunalul a greșit însă în soluționarea cererii de acordarea a unor daune morale, având în vedere că reclamanții nu au făcut nici o dovadă cu privire la prejudiciul moral suferit, ca urmare a nesoluționării notificării în termenul legal. Argumentul instanței de fond privind existența unei stări de disconfort psihic, de nemulțumire și revoltă cauzate de perioada lungă de așteptare a reclamanților, reprezintă o prezumție simplă, care nu este completată cu nici una din probele dosarului.
Ca atare, sub acest aspect, soluția instanței de fond urmează a fi schimbată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate, contrar susținerii recurentului pârât, prin admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, pârâtul a căzut în pretenții. Admiterea acțiunii este tocmai consecința culpei pârâtului, care nu a soluționat notificarea formulată de reclamanți, deși dosarul era complet.
Curtea apreciază că tribunalul a făcut o corectă aplicare a art. 274 Cod procedură civilă, obligând pe pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge capătul de cerere privind plata unor daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a refuzului de a soluționa notificarea și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 2120/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. R., P. C., S.C. R. G. Invest S.A.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge capătul de cerere privind plata unor daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a refuzului de a soluționa notificarea.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. GC – 2 ex
13.06.2013
Jud. fond C. Segărcianu
| ← Anulare act. Decizia nr. 1138/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1115/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
