Evacuare. Decizia nr. 984/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 984/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 15426/299/2011
Dosar nr._
(956/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 984
Ședința publică de la 30.05.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenții – pârâți D. C., D. G., D. A. și D. S., împotriva deciziei civile nr. 66 A din data de 23.01.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. „SFÂNTUL I. „ DIN C. și cu intimații – pârâți E. V. și E. A..
P. are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă avocat M. I., în calitate de reprezentant al intimaților – pârâți E. V. și E. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (pe care o depune) și avocat A. P., în calitate de reprezentant al intimatei – reclamante P. „SFÂNTUL I. „ DIN C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, emise de Baroul G. (fila 17), lipsind recurenții – pârâți D. C., D. G., D. A. și D. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură s-a depus, la data de 28.05.2013, cerere de amânare pentru lipsă apărare formulată de recurenții – pârâți, precum și dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 5 lei, potrivit chitanței nr._ (14) din data de 28.05.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei, aferente cererii de recurs, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă.
Reprezentanții intimatei – reclamante și a intimaților – pârâți depun întâmpinări, fiind comunicate reciproc.
Curtea acordă cuvântul asupra cererii de amânare formulate de recurenții – pârâți.
Intimații – pârâți E. V. și E. A., prin apărător, având cuvântul, susțin că nu se opun cererii de amânare.
Intimata – reclamantă, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea cererii de amânare, având în vedere că părțile ce au formulat această cerere au calitatea de recurenți și aveau obligația de a depune diligențe față de motivul invocat.
Curtea, în urma deliberării, în majoritate, respinge cererea de amânare formulată de recurenții – pârâți având în vedere că aceștia au avut posibilitatea asigurării unei apărări juridice calificate de la momentul primirii dovezii de citare, cu opinia separată a d-nei judecător M. H., în sensul admiterii cererii de amânare ca urmare a faptului că pricina este la primul termen de judecată, dispozițiile art. 156 Cod Procedură Civilă permițând în recurs amânarea judecății pentru lipsă de apărare, dreptul la apărare fiind un drept fundamental garantat inclusiv de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimații – pârâți E. V. și E. A., prin apărător, având cuvântul, solicită amânarea cauzei întrucât le-au fost comunicate doar motivele de recurs și nu și actele aferente și nu are cunoștință de conținutul acestor acte.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului intimaților – pârâți E. V. și E. A. să ia cunoștință de înscrisurile anexă motivelor de recurs.
La a doua strigare a cauzei se prezintă avocat M. I., în calitate de reprezentant al intimaților – pârâți E. V. și E. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (pe care o depune) și avocat A. P., în calitate de reprezentant al intimatei – reclamante P. „SFÂNTUL I. „ DIN C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, emise de Baroul G. (fila 17), lipsind recurenții – pârâți D. C., D. G., D. A. și D. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea încuviințează recurenților proba cu înscrisuri în temeiul dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, proba administrată deja.
Intimata – reclamantă, prin apărător, având cuvântul, apreciază că, în opinia sa, susținerile expuse prin întâmpinarea adversă formulată pot fi calificate ca un veritabil recurs, sens în care invocă tardivitatea formulării acestei căi de atac.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de calificare a întâmpinării ca fiind recurs, având în vedere că este explicată clar prin denumire, poziția procesuală a acestor părți.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au de formulat alte cereri, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimata – reclamantă P. „SFÂNTUL I. „ DIN C., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului, având în vedere următoarele considerente:
Învederează că recurenții au afirmat că reclamanta nu ar avea interes în promovarea prezentei acțiuni, dar reclamantul are calitatea de proprietar al imobilului în cauză, situație dovedită prin depunerea certificatului de carte funciară de chiar partea adversă.
În mod legal și justificat a stabilit instanța de apel că cererea reclamantei a fost temeinică și legală, având în vedere faptul că la filele 64 – 75 există declarațiile de achiesare ale părților adverse la pretențiile reclamantei.
Față de actele depuse rezultă că dreptul dedus judecății nu este un drept real ci un drept de creanță izvorât dintr-un act juridic civil între două părți, fiind vorba de o evacuare.
Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimații – pârâți E. V. și E. A., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului, în principal casare cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței prin respingerea acțiunii.
Din actele depuse la dosarul cauzei în fața instanței de recurs, consideră că s-a făcut dovada lipsei de interes a reclamantei. Prin contractul de donație autentificat în luna iunie 2011 a avut loc transmiterea dreptului de proprietate către Arhiepiscopia Craiovei, iar prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat în luna august 2012 a fost transmis dreptul de proprietate. La momentul pronunțării, septembrie 2012, P. „Sfântul I. din C.” nu mai avea nici un interes, iar cei care au dobândit dreptul de proprietate nu au solicitat în mod expres să fie introduși în cauză.
Solicită amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea având ca obiect ordonanță președințială înregistrată la data de 08 aprilie 2011, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub numărul unic_/299/2010, reclamanta P. Sf. I. din C. a chemat în judecată pe pârâții B. R., S. D., S. F., S. G., S. M., I. R., I. I. R., I. T., I. T., Tunsanu C., D. E., G. D., P. D., P. M., P. A., P. I., Gospodin F., Gospodin N., Gospodin S., D. S., D. C., D. G., D. A., E. S., E. A., E. D. Franti, Megdonia P. și E. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța pe calea ordonanței președințiale să dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 200, sector 1.
La termenul de judecată din data de 13 decembrie 2010, reclamanta și-a modificat acțiunea dintr-o acțiune având ca obiect ordonanță președințială, într-o acțiune de drept comun, în evacuarea pârâților pentru lipsa titlului locativ, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 114/1996, art. 1809 și art. 1831 Cod civil.
La termenul de judecată din data de 04 aprilie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții D. S., D. C., D. G., D. A., E. S., E. A. și E. V. ca fiind o acțiune în evacuare pentru lipsa titlului locativ, întemeiată pe dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 114/1996.
La același termen, instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții D. S., D. C., D. G., D. A., E. S., E. A. și E. V. pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată, formându-se dosarul nr._ .
La termenul din data de 18 aprilie 2011 reclamanta a precizat că solicită și rezilierea contractului încheiat cu pârâții.
Prin sentința civilă nr._ din 03 octombrie 2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte acțiune; a respins capătul de cerere privind rezilierea contractului; a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Calea Victoriei nr.200, sector 1 București, respectiv din corpul III, . excepția de netimbrare a cererii reconvenționale și a anulat cererea reconvențională ca netimbrată.
În motivarea sentinței s-a arătat în esență, că reclamanta este proprietarul imobilului situat în Calea Victoriei nr. 200, sector 1, București.
Potrivit art. 480 cod civil „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, însă în limitele determinate de lege„, iar potrivit art. 481 Cod civil „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire”.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 23 din Legea nr. 114/1996, conform cărora în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual.
Întrucât reclamanta a făcut dovada calității de proprietar al imobilului în cauză, iar pârâții nu au efectuat nici o probă în sensul că ar avea vreun titlu locativ, ci dimpotrivă au achiesat la pretențiile reclamantei, instanța a dispus evacuarea pârâților din imobil.
Instanța a respins capătul de cerere având ca obiect rezilierea contractului de închiriere, față de împrejurarea că în cauză nu a fost făcută dovada încheierii unui astfel de contract.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen, pârâții D. S., D. C., D. G., D. A. solicitând anularea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea acțiunii formulară de reclamantă ca neîntemeiată și obligarea acesteia la contravaloarea lucrărilor de reparații capitale, întreținere și reabilitare evaluare provizoriu la 12.000 euro.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică întrucât locuiesc în imobil pe baza unui acord încheiat cu reclamanta, efectuând o . reparații capitale asupra imobilului.
Cu toate acestea, reclamanta și-a închis contul bancar în care pârâții făceau plățile, a refuzat să depună istoricul plăților efectuate, în etapa judecării fondului au purtat discuții cu reclamanta pentru a soluționa litigiul pe cale amiabilă, pârâții arătând că sunt de acord să evacueze imobilului în schimbul returnării contravalorii lucrărilor efectuate în imobil.
Reclamanta a arătat că este de acord să plătească aceste sume de bani către pârâți care au depus la dosar cerere de renunțare la cererea reconvențională și de achiesare la cererea reclamantei, însă aceasta nu a înțeles ulterior să plătească niciun fel de sume de bani către pârâți.
Totodată, prima instanță a administrat probele exclusiv în favoarea intimatei-reclamante, fără să ia act de probele solicitate de către pârâți.
Împotriva sentinței de fond au formulat de asemenea apel și pârâții E. V., E. S., E. A., solicitând anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii precizate.
Apelanții au invocat în esență aceleași motive de apel cu cele ale celorlalți pârâți apelanți, motive de apel sus menționate, pe care tribunalul nu le-a mai redat încă o dată, acest lucru fiind inutil, cu precizarea că după ce au făcut renunțările la cererea reconvențională și achiesare la pretențiile reclamantei, aceasta nu a mai dorit să stea de vorbă cu pârâții, instanța a admis cererea de evacuare luând act doar de achiesarea pârâților, fără administrarea altor probe, fără a admite sau respinge vreo probă propusă de către pârâți.
În apel s-a administrat numai proba cu înscrisuri, fiind respinse alte probe ca neconcludente.
Prin decizia civilă nr. 66/A din 23 ianuarie 2013, Tribunalul București – Secția a IV a Civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-pârâți D. S., D. C., D. G., D. A. și de apelanții-pârâți E. V., E. S., E. A., împotriva sentinței civile nr._ din 03 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. Sf. I. din C.; a obligat pe apelanții D. S., D., C., D. G., D. A. la 750 lei cheltuieli de judecată către intimată și pe apelanții E. V., E. S., E. A., la 750 lei cheltuieli de judecată către intimată, cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a analizat actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, precum și hotărârea instanței de fond din perspectiva motivelor de apel invocate, apreciind că apelurile formulate de către pârâți sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reținut că reclamanta este proprietarul imobilului situat în Calea Victoriei nr. 200, sector 1, București, pe câtă vreme pârâții nu deținut absolut niciun titlu valabil, în baza căruia să ocupe spațiul respectiv, nedepunând la dosarul cauzei niciun act juridic în acest sens.
În consecință, în raport de situația de fapt reținută în cele ce preced, instanța a constatat că apelanții nu dețin niciun titlu valabil (contract de vânzare-cumpărare, închiriere, hotărâre judecătoreasca, etc.) în baza căruia să ocupe imobilul, motiv pentru care, în baza art. 480 Cod civil, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a dispus evacuarea pârâților din aceste spații, având în vedere ca numai prin admiterea acțiunii se poate da eficienta dreptului pe care îl are reclamanta de a avea proprietatea și posesia bunului.
În speța dedusă judecății, reclamanta a solicitat evacuarea pârâților din imobilul pe care îl ocupa fără titlu și atâta vreme cât pârâții nu dețin niciun titlu, instanța nu a putut respinge o cerere în evacuare.
Susținerea apelanților în sensul că prima instanță a administrat probele exclusiv în favoarea intimatei-reclamante, fără să ia act de probele solicitate de către pârâți sunt neîntemeiate și irelevante în speța dedusă judecății, întrucât în privința cererii principale, tribunalul a constatat că la termenul din data de 27 iunie 2011 pârâții E. V. și D. S. formulează cerere de renunțare la cerere reconvențională, arătând totodată că sunt de acord cu admiterea acțiunii formulate de către reclamantă.
Cereri similare le-au formulat în scris absolut toți pârâții (filele 62 – 63 și 65 – 83 dosar fond) prin care au arătat că renunță la cererea reconvențională și că sunt de acord cu cererea formulată de către reclamantă.
Potrivit art. 270 Cod de procedură civilă, dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia, va da o hotărâre parțială în măsura recunoașterii, iar aceste dispoziții, privind achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantului sunt aplicabile cu atât mai mult cu cât pârâtul recunoaște integral pretențiile deduse judecății.
Prin urmare, în raport de manifestarea de voință expresă a pârâților, în sensul achiesării la pretențiile reclamantei, în mod corect instanța a procedat la admiterea acțiunii și la evacuarea pârâților fiind absolut inutilă administrarea oricărei alte probe pe cererea principală.
În ceea ce privește cererea reconvențională, susținerea pârâților atât pe fond, cât și în apel, în sensul că nu s-au administrat probe pe această cerere, că nu s-a cercetat fondul cauzei pe această cerere, etc., este de asemenea neîntemeiată și complet irelevantă în speța dedusă judecății, atâta vreme cât cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată, prin urmare, era inutilă administrarea oricăror probe pe fondul acestei cereri, atât la instanța de fond cât și în apel, iar chestiunea netimbrării este prioritară față de discutarea probelor.
În ceea ce privește criticile formulate în apel pe cererea reconvențională, acestea sunt nefondate, întrucât aceste critici se pot referi doar la modalitatea concretă de soluționare a cererii reconvenționale, prin intermediul excepției de netimbrare și nicidecum nu se pot invoca critici pe fondul acesteia, decât în ipoteza în care prima instanță ar fi anulat eronat cererea reconvențională ca netimbrată.
Or, prin motivele de apel nu se critică în niciun fel faptul că instanța ar fi anulat în mod eronat cererea reconvențională, iar tribunalul constată că această cerere a fost anulată ca netimbrată în mod corect, având în vedere că pârâții nu au depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru pe cererea reconvențională.
Față de această situație și in raport de dispozițiile art. 20 alin. 1 – 3 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 din OG nr. 32/1995, potrivit cărora taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit de instanță sancționându-se cu anularea cererii, tribunalul a constatat că în mod legal si temeinic prima instanță a anulat cererea reconvențională ca netimbrata, fără a mai cerceta fondul cauzei, acest lucru fiind inutil, excepția de netimbrare fiind prioritară soluționării fondului, conform art. 137 Cod de procedură civilă.
În fine, toate criticile apelanților în sensul că avuseseră o anumită înțelegere cu reclamanta ca aceasta să le plătească valoarea îmbunătățirilor aduse, iar pârâții să părăsească imobilul, sunt neîntemeiate, întrucât, în primul rând nu sunt dovedite în niciun fel, nefiind depus niciun înscris în acest sens, iar reclamanta neagă existența unei astfel de înțelegeri.
În al doilea rând, toate cererile de achiesare depuse la dosarul cauzei (filele 62 – 63 și 65 – 83 dosar fond), sunt total necondiționate de eventuala plată de către reclamantă a unei sume de bani și prin urmare, în niciun caz nu putea fi respinsă cererea de evacuare pe considerentul unei eventuale înțelegeri, atât timp cât achiesarea a fost necondiționată de vreo prestație din partea reclamantei.
Considerentele arătate pe larg în cele ce preced sunt valabile și pentru celelalte critici invocate referitoare la închiderea conturilor, la nedepunerea unor potențiale înscrisuri de către reclamantă, la administrarea altor probe pe fond și în apel.
În consecință, în raport de toate considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul a apreciat că apelurile formulate de către pârâți sunt nefondate, motiv pentru care le-a respins.
Totodată, tribunalul a obligat pe apelanții D. S., D. C., D. G., D. A. la 750 lei cheltuieli de judecată către intimată și pe apelanții E. V., E. S., E. A., la 750 lei cheltuieli de judecată către intimată, cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 274 alin.3 Cod de procedură civilă, instanța de judecată poate să micșoreze onorariul avocatului, atunci când constată că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
A menționat că aceste prevederi legale nu intră în conflict cu dispozițiile art. 30 din Legea nr. 51/1995, conform cărora contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului, întrucât în realitate instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client care se menține în integralitate.
D. urmare, clientul îi va plăti avocatului onorariul cuvenit, în schimb cealaltă parte nu va fi obligată să plătească adversarului întregul onorariu convenit de acesta cu avocatul său, ci numai un onorariu în cuantumul fixat de instanță.
Așadar, în realitate instanța nu mărește sau micșorează onorariile avocaților, astfel cum nepotrivit este formulat textul, ci doar micșorează în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.
În speța dedusă judecății, tribunalul a apreciat că suma solicitată de către intimată ca reprezentând onorariu de avocat ocazionate de litigiu, respectiv în cuantum total de 3.500 lei, este exagerat de mare în raport de munca depusă de către avocat având în vedere complexitatea cauzei și obiectul cererii de chemare în judecată.
La data de 24 aprilie 2013 au declarat recurs pârâții D. C., D. G., D. A. și D. S., împotriva deciziei civile nr. 66/A din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, pe care o consideră ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare au arătat că instanțele de fond nu au administrat nici un fel de probe, astfel s-a încălcat dreptul recurenților la apărare și s-a încălcat principiului oralității (art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă).
Atât în la instant de fond, cât și în apel nu au fost administrate probe, instanțele considerând că, având în vedere formularea cererilor de renunțare la cererea reconvențională, cât și a cererilor de achiesare la pretențiile reclamantei, nu mai era necesară administrarea altor probe.
Au formulat aceste cereri pentru că intimata-reclamantă a fost de acord cu solicitarea lor de plată a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului.
Decizia civila nr. 66/A pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civila în data de 23 ianuarie 2013 este lipsită de temei legal și este pronunțata cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă).
Instanța nu a administrat probe pentru a verifica titlul cu care dețin intimații-reclamanți și recurenții imobilul în litigiu.
Intimata-reclamantă a formulat acțiunea în evacuarea recurenților la data 24 noiembrie 2010, întemeindu-se pe dreptul său de proprietate dobândit prin donație/moștenire de la defunctul N. C. Oteteliseanu.
Prin sentința civila nr. 1666 din 03 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, a admis cererea de evacuare și a dispus evacuarea recurenților din imobil.
La data pronunțării sentinței civile nr._ din 03 octombrie 2011, intimata-reclamantă nu mai avea calitatea de proprietar. Imobilul ieșind din patrimoniul acesteia încă din 09 iunie 2011, prin contractul de donație autentificat sub nr. 846 din 09 iunie 2011, încheiat în favoarea Arhiepiscopiei Craiovei.
Mai mult decât atât, ulterior declarării apelului de către intimată și Arhiepiscopia Craiovei a pierdut calitatea de proprietar, întrucât a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului către . System SRL prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1027 din 30 august 2012. Recurenții nu au avut cunoștință despre această situație, întrucât intimata-reclamata nu a depus aceste acte instanței de fond și instanței de apel, aceștia luând cunoștință ca urmare a depunerii lor în alt dosar, promovat de aceeași reclamantă cu privire la același imobil dar pentru un alt chiriaș.
Din succesiunea expusă rezultă că nici la data pronunțării sentinței nr._ din 03 octombrie 2011, nici la data pronunțării deciziei nr. nr. 66/A din 23 ianuarie 2013, reclamanta P. „Sf. I.” din C. nu mai era proprietara imobilului.
Pe tot parcursul judecații, intimata-reclamanta nu a adus la cunoștința instanței faptul că nu mai este proprietarul imobilului.
Prin urmare intimata-reclamanta nu justifică un folos practic pe care aceasta îl obține prin formularea cererii de evacuare, în condițiile în care intimata-reclamanta nu mai are nici un drept real sau de folosință asupra imobilului. Astfel, intimata-reclamantă nu are interesul să folosească imobilul, dovadă fiind tocmai faptul că în anul 2005 aceasta a încheiat convenții cu recurenții dar și cu ceilalți ocupanți ai imobilului, prin care se acordă dreptul de folosință asupra imobilului.
În ceea ce privește obligația proprie de garanție, reclamanta nu datorează o astfel de garanție către donatară, actul fiind cu titlu gratuit, obligația subzistând doar pentru actele cu titlu oneros. Recurenții solicită să se aibă în vedere în acest sens, dispozițiile art. 828 Cod civil.
De asemenea, mai solicită să se observe că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1027 din 30 august 2012, la stabilirea situației juridice a bunului transmis, a fost menționat in mod expres și dosarul de față, astfel încât nu există obligația de garanție contra evicțiunii conform art. 1337 Cod civil. Ca atare, nu este îndeplinită condiția că interesul în promovarea cererii de chemare în judecată este actual, personal și legitim.
Astfel Decizia civila nr. 66/A pronunțata de Tribunalul București și sentința civilă nr._ din 03 octombrie 2011 sunt lipsite de temei legal și sunt pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Pentru aceste motive recurenții solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii introductive de instanță ca nefondată.
La data de 30 mai 2013 a depus la dosarul cauzei întâmpinare P. Sf. I. din C., solicitând respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și obligarea recurenților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă.
Intimații – pârâți E. V. și E. A. au formulat întâmpinare, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, arătând că actele depuse de recurenți justifică excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, aceasta nemaiavând calitate de proprietar asupra imobilului, aceste acte fiind ascunse instanței de judecată. Cererea de achiesare a fost realizată în contextul asumării de către reclamantă, a obligației de plată a cheltuielilor efectuate cu îmbunătățirea imobilului.
În recurs, s-au administrat probe cu înscrisuri conform art.305 Cod procedură civilă, reprezentând contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1027 din 30 august 2012 încheiat cu . System SRL, extrase de carte funciară.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1.Achiesarea reprezinta un act de dispozitie prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului sau adera la hotararea pronuntata impotriva sa. Exista doua forme ale achiesarii: achiesarea la pretentiile reclamantului si achiesarea la hotarare
Achiesarea la pretentii constaintr-o recunoastere pura si simpla a pretentiilor reclamantului. O atare achiesare poate fi totala sau partiala, dupa cum paratul recunoaste in intregime sau numai in parte pretentiile adversarului. In ambele cazuri recunosterea trebuie sa fie pura si simpla, adica neconditionata. O marturisire calificata sau complexa nu constituie o achiesare. Recunoasterea pretentiilor partii adverse se obtine cel mai adesea pe calea interogatoriului, dar ea poate fi si spontana.
Recunoasterea totala a pretentilor conduce la finalizarea activitatii judiciare in cauza supusa instantei spre solutionare, singurele eventuale aspecte invocabile în căile de atac neputând fi circumscrise decât nevalabilității achiesării realizate.
Pe de altă parte, întrucât achiesarea, ca act procesual, este similară din punct de vedere al efectelor sale juridice, cu renunțarea la judecată, ea va împrumuta același caracter de act juridic irevocabil.
2. Or, întrucât în speță, recurenții pârâți au achiesat la cererea principală potrivit declarațiilor de la filele 62-83 din dosarul de fond, achiesarea reprezentând un act de dispoziție expres, neputând fi dedus din alte împrejurări decât mărturisirea pură și simplă, Curtea apreciază că într-adevăr, recunoașterea pârâților și-a produs efectele juridice evocate la punctul 1, în sensul admiterii cererii principale și finalizării activității judiciare în cauză.
Față de aceste elemente și date fiind considerentele de la punctul 1, Curtea apreciază că devin nerelevante criticile privitoare la fondul cauzei (deci inclusiv cea referitoare la lipsa interesului sau a calității procesual active, ca urmare a înstrăinării imobilului în litigiu) sau la necercetarea prin probe a fondului cauzei. Acestea sunt argumentele pentru care nici excepția lipsei de interes invocată de intimații pârâți prin întâmpinare, nu poate fi circumscrisă obiectului analizei prezentului recurs.
În fine, Curtea observă că în cadrul situației de fapt, instanța devolutivă a tribunalului a statuat definitiv că nu a existat o înțelegere între reclamantă și pârâți care să fi stat la baza achiesării evocate (care astfel, ar fi devenit condiționată și deci ineficientă), în recurs nefiind administrate probe noi care să modifice acest element de temeinicie, probele administrate fiind circumscrise exclusiv interesului reclamantei în promovarea prezentei acțiuni.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții – pârâți D. C., D. G., D. A. și D. S., împotriva deciziei civile nr. 66/A din 23 ianuarie 2013, pronunțată de către Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. Sf. I. din C. și cu intimații – pârâți E. V. și E. A., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. G. M. H. I. S.
Grefier,
S. R.
Red.M.H.
Tehnodact.M.H./C.F.
2ex./05.04.2014
T.B.-S.4.-L.E.F.;I.Târțău
Jud.S.1.-M.M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 295/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 630/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
