Expropriere. Decizia nr. 310/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 310/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 41009/3/2010
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 310 A
Ședința publică de la 05.11.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți B. C., domiciliat în Slatina, ., ., ., jud. O. și B. M., cu domiciliul ales la Av. B. M. C. din București, .. 26-32, ., de apelantul pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și apelantul Ministerului P. – P. de pe lângă Tribunalul București, cu sediul în București, .-3, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 349/21.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „expropriere”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 29.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 05.11.2013, hotărând următoarele:
CURTEA
Soluționând apelurile civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, la data de 26.08.2010, astfel cum a fost completată la data de 14.12.2010 (f. 18), reclamanții B. M. și B. C. au solicitat obligarea pârâților M. București, prin Primar General, și Consiliul General al Municipiului București, să plătească reclamanților suma de 130.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru expropriere; suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de evacuare; suma reprezentând costul închirierii unui apartament, din momentul evacuării și până la data pronunțării hotărârii irevocabile.
În motivare, reclamanții au arătat în esență că autoarea lor B. E. a cumpărat în anul 2000 imobilul situat în București, ., ., fiind moștenită după decesul său de către reclamanți, potrivit certificatului de moștenitor din data de 2.10.2002.
Reclamanții au fost notificați în vederea exproprierii, propunându-li-se o despăgubire de 41.619 euro (177.651 lei), sumă vădit insuficientă pentru a permite achiziționarea unui imobil echivalent și care deci nu poate fi socotită o despăgubire justă, în sensul Constituției și al legii. Deși reclamanții au formulat obiecții cu privire la calculul despăgubirilor, acestea nu au fost luate în considerare, prin Hotărârea nr. 23/23.07.2010 fiind dispusă exproprierea pentru despăgubirea anterior menționată, pe care reclamanții o contestă.
În dovedirea cererii, întemeiată în drept pe Legea nr. 198/2004, reclamanții au solicitat probele cu înscrisuri și cu expertiză tehnică evaluatorie.
Pârâtul M. București, prin Primar General, legal citat, a depus întâmpinare, prin care a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, acesta neavând calitatea de expropriator, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, în considerarea raportului de evaluare întocmit în vederea exproprierii, în condițiile Legii nr. 198/2004 (f. 44 – 46).
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CGMB a fost admisă prin încheierea de la termenul de dezbateri, pentru motivele acolo expuse.
În cauză au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri și cu expertiză tehnică în construcții întocmit de comisia de experți prevăzută de lege (f. 96 și urm.).
Prin sentința civilă nr. 349 din 21.02.2012, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, ca îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte cererea completată formulată în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General. A modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 23/23.07.2010 adoptată de expropriatorul M. București, prin comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în sensul că cuantumul despăgubirilor este de 226.307 lei, iar nu de 177.651 lei. A obligat pârâtul M. București, prin Primar General să plătească reclamanților B. M. și B. C. suma de 226.307 lei. A respins cererea pentru rest, ca neîntemeiată. A obligat pârâtul M. București, prin Primar General să plătească reclamanților suma de 800 lei cheltuieli de judecată. A obligat reclamanții B. M. și B. C. să plătească experților Hintea E., B. D. și C. G. suma de 800 lei, reprezentând diferență de onorariu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că B. E. a cumpărat imobilul situat în București, ., ., compus din două camere, bucătărie, cămară, baie, vestibul, culoar și boxă de la subsol, cu o suprafață utilă de 52, 11 m2, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 181/112 din 2000, încheiat cu Primăria Mun. București, prin . (f. 42).
B. E. a decedat la data de 1.10.2002 (f. 39) și a fost moștenită de reclamanții B. M. și B. C., după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 85/14.11.2002 emis de BNP G. C. (f. 40).
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 23/23.07.2010, expropriatorul M. București, prin comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, a dispus exproprierea imobilului menționat și consemnarea despăgubirilor în cuantum de 177.651 lei, stabilită prin raportul de evaluare întocmit în etapa pregătitoare a exproprierii, la dispoziția reclamanților din prezenta cauză (f. 20 – 21, f. 36 – 37).
La data de 6.12.2010, reclamanții au fost înștiințați că urmează să evacueze imobilul în termen de 72 de ore, întrucât acesta va fi demolat (f. 19).
Din concluziile temeinic motivate ale raportului de expertiză întocmit în cauză, care vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei, rezultă că valoarea de circulație a apartamentului expropriat, la data exproprierii (23.07.2010), prin raportare doar la suprafața utilă a locuinței, este de 177.817 lei, echivalentul sumei de 41.700 euro, determinată prin metoda comparației directe. Experții au comparat în mod judicios imobilul expropriat cu alte imobile situate în zone cel puțin similare (Ș. V., V., P. T., V. P.), edificate aproximativ în aceeași perioadă (în preajma anului 1940) și cu caracteristici similare. Experții s-au orientat către o valoare de comparație situată către maximul relevat de ofertele avute în vedere, respectiv 1000 euro/m2, căruia i-au aplicat o corecție de 10 %, în raport de decalajul existent între cerere și ofertă.
Primele obiecțiuni formulate de reclamanți nu au fost luate în considerare, având în vedere următoarele:
a) niciuna dintre părți nu au pus la dispoziția instanței acte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință cu privire la imobile similare, cu toate că sarcina probei susținerilor și apărărilor lor le incumbă, potrivit art. 129 alin.1 C.pr.civ., motiv pentru care nu sunt îndreptățite să critice că nu au fost luate în considerare probe care nu au fost propuse și administrate, ori cu privire la administrarea cărora nu a fost formulată nici măcar o simplă sugestie; ca atare, determinarea prețului practicat pe piață, în sensul art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, s-a făcut în mod corect având în vedere ofertele de pe piață, cărora li s-au aplicat corecțiile uzuale;
b) susținerea că aceste corecții ar fi „simpliste” este nefundamentată și subiectivă și, ca atare, nu poate fi avută în vedere, știut fiind că între prețurile cerute unilateral de vânzător și cele practicate efectiv există o diferență, fie și minimă;
c) împrejurarea că diferențele de suprafață nu sunt atât de mari între apartamentele comparate nu sunt atât de mari încât să determine în mod necesar concluzia că prețul pe m2 ar fi mai mic în aceste din urmă cazuri – s-ar putea argumenta chiar că o suprafață și o dotare modestă a apartamentului expropriat ar fi de natură a limita prețul pe m2 al acestui din urmă apartament.
Sunt însă întemeiate obiecțiunile rezultate și din coraportul expertului G. C., astfel cum a fost completat în urma obiecțiunilor formulate de reclamanți, în sensul că, pe de-o parte, experții care au întocmit opinia majoritară nu au avut în vedere valoarea boxei, deși au reținut că suprafața de 52, 11 m2 este aferentă doar apartamentului, în vreme ce boxa are o suprafață distinctă de 5, 75 m2, și nu au luat în considerare valoarea cotei indivize de teren de 21, 36 m2, valori determinate potrivit coraportului, fiind de 3.420 lei (boxa), respectiv 45.070 lei (terenul aferent). Deși se afirmă în răspunsul la obiecțiuni că aceste suprafețe ar fi fost avute în vedere, contrariul rezultă din raportul de expertiză, întrucât din partea finală a concluziilor rezultă că s-a înmulțit exclusiv suprafața utilă construită de 46, 36 m2 cu prețul unitar de 900 euro/m2 (f. 102).
Așa fiind, valoarea totală a despăgubirilor este de 226.307 lei.
Tribunalul a subliniat că împrejurarea că cei trei experți nu au întocmit o opinie comună, ci există două corapoarte nu este de natură a afecta valoarea probatorie a expertizei, fiind sarcina instanței de a opta motivat pentru soluțiile considerate mai judicioase, ceea ce a și făcut, potrivit celor arătate. Simplul fapt că părțile sunt nemulțumite nu justifică prelungirea la nesfârșit a probațiunii, tribunalul socotindu-se lămurit de probele administrate, astfel încât nu s-a impus repunerea cauzei pe rol pentru întocmirea unei noi expertize, care ar fi fost de altfel excesiv de împovărătoare pentru reclamanți, în condițiile în care aceștia nu au achitat nici măcar suplimentul de onorariu de 800 lei stabilit de tribunal la termenul de dezbateri. Acest debit restant se va constata de altfel prin încheiere executorie, potrivit art. 211 C.pr.civ., fiind titlu executoriu în favoarea experților desemnați, cărora hotărârea le va fi comunicată.
În ce privește data de referință, a exproprierii, deși aceasta aparent contravine prevederilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, care se referă la prețurile practicate la data efectuării expertizei, tribunalul consideră că această optică ignoră împrejurarea esențială că în sistemul Legii nr. 33/1994, exproprierea – și deci transferul de proprietate pe care aceasta îl implică – operează doar prin efectul hotărârii judecătorești de expropriere, deci la un moment ulterior expertizei, în vreme ce în sistemul Legii nr. 198/2004, continuat de noua Lege nr. 255/2010, transferul proprietății operează la data consemnării despăgubirii la dispoziția expropriatului, despăgubirea fiind stabilită unilateral de expropriator (art. 9 alin.1 – 4 din Legea nr. 255/2010).
Ca atare, în sistemul legii speciale, derogatoriu de la dreptul comun, litigiul prin care se contestă despăgubirile propuse de expropriator este ulterior exproprierii înseși, iar exproprierea constituie, în esență, un transfer forțat de proprietate, cu titlu oneros. Principii elementare de drept, laolaltă cu regula constituțională a despăgubirii juste și prealabile (art. 44 din Constituție), impun așadar concluzia că valoarea despăgubirii trebuie stabilită la data exproprierii, nu la o dată ulterioară – care îl poate avantaja injust pe expropriator, dacă prețurile scad ulterior, ori pe expropriat, dacă prețurile cresc; în ambele cazuri, soluția raportării la data expertizei nu este justă.
Trebuie observat că Legea nr. 33/1994 se aplică doar în completarea Legii nr. 255/2010 și numai în măsura în care este compatibilă cu prevederile acesteia (art. 22 alin.3 din Legea nr. 255/2010), ceea ce exclude o aplicare mecanică și impune, dimpotrivă, o aplicare corespunzătoare a acesteia, în consonanță cu reglementările legii speciale.
S-a constatat în ce privește capetele subsecvente de cerere, că reclamanții nu au administrat nicio dovadă din care să rezulte costurile evacuării, ori din care să rezulte că ar fi fost nevoiți să închirieze alt imobil ca urmare a prezentului litigiu și al întârzierii plății, pe care acesta îl implică, motiv pentru care aceste capete de cerere apar ca neîntemeiate (art. 129 alin.1 C.pr.civ.).
În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art.284 Cod procedură civilă, împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B. M. și B. C., precum și M. București prin Primarul General și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanții B. M. și B. C. au arătat că instanta de fond a respins o parte dintre pretentiile acestora ca fiind nedovedite cu toate ca instanta, cu incalcarea rolului activ, nu a staruit in vederea aflarii adevarului si nu a dispus completarea probatoriului.
Mai mult, cu toate ca reclamanții au solicitat o contraexpertiza in vederea lamuririi acestor aspecte, instanta de fond a respins cererea acestora motivand faptul ca exista suficiente probe la dosar pentru ca instanta sa se poata pronunta asupra tuturor capetelor de cerere.
In situatia in care instanta de fond a considerat ca nu au existat suficiente probe pentru dovedirea pretentiilor, ar fi putut in orice moment dispune suplimentarea probatoriului si solicita orice probe considerate necesare in scopul stabilirii valorii reale a imobilului.
Cu toate ca ambele rapoarte de expertiza precizeaza faptul ca apartamentul expropriat a beneficiat de toate dotarile si, in privinta unora dintre aceste dotari (respectiv a centralei termice cu care a fost dotat apartamentul) au fost prezentate probe la dosarul cauzei, prima instanta a retinut faptul ca diferenta de pret /mp dintre preturile apartamentelor prezentate in scopul compararii si pretul apartamentului expropriat ar putea rezulta din dotarile modeste ale apartamentului expropriat.
Reclamanții învederează instantei de judecata faptul ca apartamentul expropriat nu a fost niciodata expertizat de expertii paratei prin raportare la dotarile existente si nu a existat nicio astfel de solicitare catre aceștia, suma stabilita cu titlu de expropriere rezultand dintr-o raportare simplista la grila notarilor, fara nicio legatura cu situatia din teren.
Singurul expert care a evaluat imobilul cu luarea in considerare a imbunatatirilor existente a fost dl. G. C., care, la data de 25.05.2008 s-a deplasat in apartamentul expropriat, pe care l-a evaluat la suma de 161.794 Euro.
Mai mult, nici argumentarea instantei de fond referitoare la suprafata mai modesta a apartamentului expropriat fata de suprafata altor imobile prezentate pentru comparatie (punctul c, pagina 3) nu poate fi retinuta, avand in vedere faptul ca unele dintre aceste imobile au o suprafata mai mica decat a imobilului in cauza, si un pret superior acestuia.
Niciunul dintre rapoartele nu a retinut faptul ca apartamentul expropriat a fost dotat cu o centrala termica (cu toate ca apartamentele expropriate din zona nu au fost dotate cu astfel de echipamente, unicele surse de incalzire a acestor apartamente constand in sobe cu lemne). In acest sens, reclamanții au depus la dosar dovezile necesare - respectiv documentele care atesta achizitionarea si montarea centralei, precum si costurile aferente - care nu au fost luate in considerare nici de instanta, nici de comisia de experti.
Mai mult, nu exista nicio mentiune cu privire la temeiurile care au determinat neluarea in considerare a acestei probe.
Cu toate ca, dupa cum rezulta din motivarea sentintei civile atacate, instanta de fond nu a fost pe deplin lamurita cu privire la toate aspectele, considerandu-le nedovedite, iar rapoartele de expertiza nu au raspuns la toate problemele ridicate, instanta a respins solicitarea reclamanților de completare a probatoriului motivand respingerea prin prezenta riscului de prelungire la nesfarsit a probatoriului si prin impovararea excesiva a reclamanților cu costurile contraexpertizei.
Reclamanții învederează instantei de judecata faptul ca, ulterior pronuntarii sentintei atacate, aceștia au achitat integral costurile primei expertize si ca acest aspect nu poate fi retinut ca temei suficient pentru a nu se starui in vederea aflarii adevarului.
Astfel, retinand o culpa . de fond a inteles sa imparta cheltuielile de judecata, parata urmand sa suporte din onorariul expertilor.
Cu toate acestea, reclamanții învederează instantei ca suma de 800 RON din cheltuielile de judecata, pe care instanta de fond a dispus sa o achite M. Bucuresti nu reprezinta 1/2 din onorariul expertilor, acesta fiind in valoare de 2.600 RON.
Apelantul pârât M. București prin Primar General a criticat hotărârea instanței de fond pentru stabilirea eronată ca obiectiv a expertizei tehnice specialitatea evaluarea proprietății imobiliare „stabilirea valorii de circulație a imobilului la data exproprierii”, acest obiectiv încălcând dispozițiile imperative ale art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Odata cu edictarea Legii nr. 198/2004 (art. 9, alin. 3), continuata de Legea nr. 255/2010 (art. 22, alin. 3), acțiunea formulate se solutioneaza potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despagubirilor.
Daca legiuitorul ar fi dorit ca evaluarea imobilului expropriat sa fie efectuata la alta data decat cea a întocmirii raportului de expertiza, astfel cum este prevazut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, ar fi menționat în mod expres acest lucru.
F. de continutul normei de trimitere, instanta de fond în mod gresit a interpretat ca valoarea despagubirii trebuie stabilita la data exproprierii, nu la o data ulterioara, si ca solutia raportarii la data expertizei nu ar fi justa.
Chiar daca pârâtul ar considera ca valoarea despagubirii trebuie raportata la data exproprierii, instanța de fond a omologat un raport de expertiza care încalcă dispozițiile instanței de judecata.
Raportul expertilor stabileste valoarea despagubirii pentru imobilul expropriat la data de 23.07.2010, care nu poate fi considerate data exproprierii.
Potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, "transferul imobilelor din proprietatea privata în proprietatea publica a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului opereaza de drept la data plații despagubirilor pentru expropriere sau, dupa caz, la data consemnarii acestora".
Rezulta ca transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului este afectat de o condiție suspensiva, care se împlineste în momentul consemnarii de catre expropriator, pe numele persoanelor expropriate, a sumelor stabilite cu titlu de despagubire.
Avand în vedere ca doar la momentul consemnarii are loc transferul proprietatii asupra imobilului expropriat, este pe deplin respectata "regula constitutională a despagubirii juste si prealabile" (art. 44 din Constitute), fapt care contrazice logica instanței de fond care impune evaluarea imobilului la data exproprierii tocmai pentru a nu încalca principiul justei si prealabilei despagubiri.
Din materialul probator aflat la dosarul cauzei rezulta ca data de 23.07.2010, refinuta de experti, este, de fapt, data emiterii Hotararii de stabilire a despagubirilor nr. 23, contestata de reclamanți.
Consemnarea sumei de 177.651 lei pe numele reclamanților a avut loc la o data ulterioara, respectiv la data de 30.09.2010, conform ordinului de plata nr. 4626 emis de PMB catre BRD - GSG.
Pe cale de consecința, doar la data anterior menționata s-a produs transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului si numai la aceasta data trebuie considerata ca fiind produsa exproprierea.
Astfel, este gresita abordarea instanței sub dublu aspect, întrucat stabileste ca data a evaluarii data exproprierii, în contradicție cu prevederile legale, însa omologheaza un raport de expertiza care se raporteaza la o alta data decat cea a exproprierii, încalcand astfel si norma de drept, dar si dispoziția instanței, ceea ce conduce la concluzia ca instanța de fond a fost inconsecventa in atitudinea pe care a avut-o în timpul procesului.
Desi, potrivit dispozițiilor art. 26, alin. 2 din Legea nr. 33/1994, "la calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanța vor fine seama de pretul cu care se vand, in mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala. la data întocmirii raportului de expertiza", expertii nu au avut in vedere, pentru stabilirea cuantumului despagubirii, tranzactii efectiv realizate, nerespectand astfel criteriul legal prevazut de art. 26, alin. 2 din Legea nr. 33/1994, citat anterior.
Acestia au facut trimitere la ofertele de imobile, ceea ce nu determine în mod corect valoarea reala a imobilului expropriat, realizandu-se astfel numai o evaluare ipotetica.
Apelantul – pârât menționează că în jurisprudența recenta a Inaltei Curți de Casație si Justiție, dar si a celorlalte instanțe de control judiciar, sunt casate hotararile judecatoresti care valideaza rapoartele de expertiza ce au evaluat imobilele expropriate prin alte metode decat cea prevazuta de criteriul legal reglementat în mod expres prin Legea nr. 33/1994, ori prin raportare la un alt moment decat cel prevazut tot de norma legala, respectiv data efectuarii raportului de expertiza. Instanta de fond a obligat in mod gresit M. Bucuresti la plata sumei de 3.420 lei, reprezentand valoarea boxei, si a sumei de 45.070 lei, reprezentand valoarea terenului aferent.
Desi Tribunalul a omologat raportul de expertiza intocmit de Hintea E. si B. A. M. D., nu a luat in considerare sustinerile acestora din raspunsul la obiectiuni, in sensul ca "valoarea estimata include cota indiviza de teren si dreptul de folosinta a spatiilor anexa: boxa subsol" ci a acordat valorile rezultate din coraportul expertului G. C..
Apelantul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București a arătat prin motivele de apel că instanta de judecata nu putea omologa raportul de expertiza si majora cuantumul despagubirilor acordate reclamantilor de catre expropriator prin Hotararea de stabilire a despagubirilor nr.23/23.07.2010, în raport de dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994.
Sintagma „preturile cu care se vand in mod obisnuit", in interpretarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in spete asemanatoare, reprezinta preturile de vanzare(tranzactionare) reale si nu ofertele de vanzare inserate in anunturi publicate. Singurele valori certe de tranzactionare sunt cele evidentiate de Primarie si de catre Camera Notarilor Publici, conform contractelor de vanzare-cumparare autentice incheiate in aceeasi perioada.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat in decizia nr.6680/05.11.2008, . ca, pentru corecta aplicare a dispozitiilor art.26 din Legea nr.33/1994, trebuia sa se administreze proba cu inscrisuri pentru a se stabili pretul de circulatie a imobilului si sa se ceara expertilor sa completeze lucrarea, calculand cuantumul despagubirilor tinand seama de acest pret.
In cauza, expertii nu au avut in vedere aceste valori la stabilirea cuantumului despagubirilor.
Deși instanta a considerat ca niciuna dintre parti nu a pus la dispozitie acte de vanzare-cumparare incheiate in perioada de referinta, cu privire la imobile similare, nefiind formulata macar o sugestie in acest sens, apelantul apreciază ca, fata de dispozitiile legale, instanta avea obligatia sa puna in vedere partilor și expertilor sa depuna diligentele necesare in vederea procurarii de contracte de vanzare-cumparare care sa fie avute in vedere pentru stabilirea corecta a valorii imobilului.
Stabilirea de catre instanta a valorii despagubirii cuvenite la suma de 226.307 lei, respectiv cea stabilita de catre comisia de experti ca fiind aferenta datei la care a avut loc exproprierea(23.07.2010), este nelegala și netemeinica.
F. de dispozitiile imperative ale legii, apelantul consideră ca, in mod eronat instanta a retinut ca solutia raportarii la data expertizei nu este justa, apreciind ca principiile elementare de drept, laolalta cu regula constitutionala a despagubirii juste si prealabile ar impune concluzia ca valoarea despagubirii trebuie stabilita la data exproprierii, nu la o data ulterioara care il poate avantaja injust fie pe expropriat, fie pe expropriator.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (3) din Legea nr. 33/1994 „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Verificând sentința instanței de fond prin prisma acestor dispoziții legale, Curtea constată că prin raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 96 – 103 – dosar fond), valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat a fost calculată având la bază oferte de proprietăți similare imobilului expropriat, iar nu „prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială”, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Instanța supremă a stabilit că această sintagmă, utilizată de legiuitor în articolul 26 din Legea nr.33/1994, are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare cumpărare.
Față de acestea, Curtea apreciază că despăgubirile acordate de către instanța de fond s-au bazat pe o expertiză întocmită cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În apel s-a dispus suplimentarea probatoriului, iar în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar contracte de vânzare cumpărare cu privire la imobile similare celui expropriat.
Pentru a da eficiență și a răspunde criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului expropriat, evaluare care sa aibă în vedere că cele două componente ale imobilului, construcția apartament și terenul aferent acesteia, formează un întreg, astfel cum de altfel a și fost menționat imobilul în contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul reclamanților, ele neputând fi evaluate distinct, ca două elemente imobiliare fără legătură între ele. De asemenea, Curtea a dispus ca evaluarea să se bazeze pe prețurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.
Prin acest raport de expertiză, comisia de experți a stabilit valoarea imobilului expropriat la suma de 144.800 lei.
La stabilirea valorii despăgubirilor trebuie avute în vedere și dispozițiile art.27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, „primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat”.
Or, în speță se constată că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 23/23.07.2010, expropriatorul M. București, prin comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, dispunând exproprierea imobilului menționat, a stabilit și consemnat despăgubiri în cuantum de 177.651 lei, mai mare decât cel calculat prin raportul de expertiză întocmit în prezenta fază procesuală.
În această situație, în raport de dispozițiile art.27 din Legea nr. 33/1994, menționate anterior, Curtea apreciază că se impune menținerea cuantumului despăgubirilor oferit de expropriator.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alin. (2) și (3) al aceluiași text prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, însă procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, reglementat de art. 129 alin. final din Codul de procedură civilă, potrivit căruia instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății, fără a putea depăși limitele investirii sale.
În speță, însă, apelanții reclamanți nu au solicitat prin cererea de chemare în judecată valoarea îmbunătățirilor, astfel încât nu se poate reține încălcarea rolului activ al instanței prin neadministrarea de probe în dovedirea unor pretenții ce nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi”, o astfel de cerere nu poate fi formulată pentru prima dată în apel.
Aceste dispoziții reprezintă aplicarea în plan legislativ a principiului cuprins în adagiul tantum devolutum quantum judicatum, care exprimă ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra ceea ce s-a judecat de către prima instanță, instanța de apel realizând numai un control judiciar asupra hotărârii atacate. Acest control nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca în mod grav principiul dublului grad de jurisdicție, al contrarietății dezbaterilor judiciare și dreptul la apărare al părților.
În ceea ce privește costurile evacuării și cele provocate de întârzierea plății despăgubirilor sau de închirierea altui imobil, Curtea constată că, deși apelanții reclamanți au avut 10 termene la dispoziție pentru a dovedi aceste pretenții, nu au administrat nicio probă, deși această obligație le revenea în baza art. 1169 C.civ., care prevede că „Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
Dispozitiile art. 129 – 130 Cod procedura civila, care reglementeaza rolul activ al judecatorului în procesul civil, nu trebuie sa afecteze principiul disponibilitatii si echilibrul procesual dintre parti, ci trebuie sa dea eficienta intereselor generale consacrate prin normele imperative, menite sa concure la solutionarea cauzelor în mod legal si într-un termen rezonabil.
Asadar, rolul activ al judecatorului este important pentru asigurarea calitatii si celeritatii actului de justitie, fara a deveni însa un mijloc de promovare al conduitei procesuale arbitrare a partilor.
Ca atare, în condițiile în care apelanții reclamanți nu au înțeles să-și dovedească pretențiile deduse judecății și nici nu au solicitat concursul instanței în obținerea unor eventuale dovezi, care ar fi fost deținute de alte persoane sau autorități, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 129 C.proc.civ.
Nefondată este și critica apelanților reclamanți referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul, în acest sens constatându-se că instanța de fond a stabilit, la termenul din 15.02.2011, onorariu provizoriu de expertiză în cuantum de 1.200 lei, pe care l-a majorat cu suma de 400 lei, prin încheierea din 15.03.2011.
Este adevărat că la ultimul termen de judecată, tribunalul a majorat încă o dată onorariul de expert, până la suma de 2.400 lei, însă apelanții reclamanți nu au făcut dovada achitării diferenței de 800 lei, la dosar nefiind regăsită recipisa de consemnare a acestei sume.
În atare situație, în mod corect instanța de fond a avut în vedere, cu ocazia stabilirii cheltuielilor de judecată în cotă de ½, suma de 1.600 lei și a obligat pe apelantul pârât la plata către reclamanți a sumei de 800 lei.
De altfel, față de soluția adoptată cu ocazia soluționării prezentului apel, prin care, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de pârâtul M. București prin Primarul General și de apelantul Ministerului P. – P. de pe lângă Tribunalul București, acțiunea va fi respinsă, ca neîntemeiată, reclamanții nu mai sunt părți câștigătoare în proces, iar criticile privitoare la cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, chiar dacă ar fi fost găsite ca întemeiate, rămân fără eficiență juridică.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge apelul declarat de apelanții reclamanți, va admite apelurile formulate de pârâtul M. București prin Primarul General și de apelantul Ministerului P. – P. de pe lângă Tribunalul București, va schimba în tot sentința, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
În baza art.274 Cod procedură civilă, vor fi obligați apelanții reclamanți, ca părți căzute în pretenții, la 1050 lei cheltuieli de judecată către pârâtul M. prin Primarul General, reprezentând taxa de timbru achitată pentru apel (fila 43).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți B. C., domiciliat în Slatina, ., ., ., jud. O. și B. M., cu domiciliul ales la Av. B. M. C. din București, .. 26-32, ., ., împotriva sentinței civile nr. 349/21.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ .
Admite apelurile declarate de apelantul pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și apelantul Ministerului P. – P. de pe lângă Tribunalul București, cu sediul în București, .-3, sector 3 împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în tot sentința, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Obligă pe reclamanți la 1050 lei cheltuieli de judecată către pârâtul M. prin Primarul General.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORA
D. L. M. D. F. G.
GREFIER
S. V.
Red.D.L.M.
Tehnored. T.I.
6 ex./04.11.2013
Jud. fond:
L. Z.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 630/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
