Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 920/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 920/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 3815/269/2012
Dosar nr._
(488/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.920
Ședința publică de la 23.05.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă T. F. împotriva deciziei civile nr. 8 din 29.01.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. F..
P. are ca obiect – exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților, precum și faptul că recurenta-reclamantă a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 din codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat și față de împrejurarea că recurenta reclamantă a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă cu privire la judecarea pricinii în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 7 noiembrie 2012, reclamanta T. F. a solicitat îndreptarea erorii materiale și înlăturarea dispozițiilor potrivnice din sentința civilă nr. 2154 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr._, în sensul: de a corecta eroarea materială referitoare la localitatea de reședință a reclamantei, anume „Chane”, cum este corect, în loc de „Ghane”, cum în mod greșit a fost consemnat în dispozitiv, de a înlătura dispozițiile potrivnice, în sensul că acordul pârâtului, cu privire la deplasarea minorei, trebuie suplinit pentru deplasarea acesteia „în străinătate” (plecării și intrării copilului din România și în România), ci nu doar în Spania, așa cum a fost menționat în dispozitiv.
Prin această cerere, reclamanta a mai solicitat să i se facă comunicarea, încheierii la sediul „Cabinetului de Avocat P. L. M.”, din Oltenița, ., județ Călărași.
Soluționând cauza, prin încheierea din 27 noiembrie 2012, Judecătoria Oltenița a respins capătul de cerere având ca obiect înlăturarea dispozițiilor potrivnice din dispozitivul sentinței civile nr. 2154 din 16 octombrie 2012, formulat de reclamanta T. F., în contradictoriu cu pârâtul B. F..
În baza art. 281 Cod de procedură civilă, a admis capătul de cerere având ca obiect îndreptarea erorii materiale formular de aceeași reclamantă în contradictoriu cu pârâtul.
A dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 2154 din 16 octombrie 2012 cu privire la reședința reclamantei în Spania, provincia Segovia, localitatea Chane, cod_, ., ia nu localitatea Ghane, cum din eroare s-a menționat.
Împotriva încheierii din 27 noiembrie 2011 reclamanta a declarat apel la 13 decembrie 2012, pe care a criticat-o pentru netemeinicie, în sensul că în mod eronat a fost respinsă cererea de îndreptare formulată, fiind clară eroarea săvârșită atât timp cât introductiv este admisă întreaga acțiune, dar ulterior este exprimată admiterea numai pentru un stat – Spania, nu pentru străinătate așa cum a fost solicitat, în acest sens fiind clară acțiunea formulată. A mai arătat că nu poate fi primită nici motivarea primei instanțe cum că nu a fost solicitare în acest sens, conținutul acțiunii dovedind contrariul.
Au fost invocate dispozițiile art. 2811 și ale art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă.
În contradictoriu, intimatul nu s-a prezentat și nu și-a exprimat opțiunea.
Prin decizia civilă nr. 8 din 29 ianuarie 2013, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins apelul .
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că este adevărat că a fost solicitată introductiv suplinirea acordului tatălui pentru deplasarea copilului în străinătate și că prin soluția adoptată prima instanță a admis în totalitate acțiunea suplinind însă acordul pentru deplasarea numai în Spania, dar trebuie observate dispozițiile legale invocate de către reclamantă – art. 281 Cod de procedură civilă în litera și spiritul lor, acestea putând fi aplicate exclusiv erorilor, acelor greșeli de scriere ori de citire, nu și celor de interpretare, de judecată, de logică. Art. 281 Cod de procedură civilă stabilește că „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori” pot fi îndreptate astfel, or în cauză, astfel cum rezultă din motivarea sentinței nu este caz de eroare, ci de analiză și concluzie, de logică, aspecte ce nu pot fi reanalizate în aplicarea art. 281 Cod de procedură civilă.
Raportându-se la art. art. 2811 Cod de procedură civilă invocat în apel, trebuia observat că acestea au fost indicate acum pentru prima dată, formularea reclamantei „și următoarele” din cerere neputând fi primită în sensul includerii în analiză și acestor dispoziții atât timp cât ele reglementează altă instituție decât aceea a îndreptării erorii, atât timp cât o acțiune trebuie să aibă un singur temei, o sigură cauză, nicidecum alternativ, „la alegerea instanței”. Pe de altă parte, este atributul instanței de a clarifica sensul dispozițiilor sale, ceea ce a urmărit prin acele dispoziții, de a exprima logica soluției sale, nici o altă instanță ori altcineva neputând explica altfel logica internă a primei instanțe. Dar, chiar și în aplicarea acestor dispoziții, astfel cum a rezultat atât din motivarea sentinței, cât și din încheierea atacată aici, nu este cazul unor dispoziții potrivnice înlăturabile prin acest text de lege. Formularea „admite acțiunea” este una generală față de multitudinea cererilor soluționate, și fără a fi potrivnică suplinirii acordului pentru Spania și nu pentru străinătate, Spania făcând parte din străinătate și fiind subînțeles că străinătatea nu poate viza în cauză decât Spania, nu și Australia spre exemplu.
Nemulțumirile relative la limitarea „străinătății” ar fi putut face obiectul unei alte proceduri judiciare.
Împotriva acestei decizii, la data de 01 martie 2013, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea în tot a deciziei și încheierii pronunțate în cauză, acestea fiind date cu aplicarea greșită a legii.
În motivare arată că aprecierea instanței de apel este greșită, întrucât încă din cererea adresată instanței de fond, după pronunțarea sentinței civile, solicitările recurentei au fost explicit întemeiate pe dispozițiile art. 2811 Cod de procedură civilă. Este astfel de observat ca demersul juridic calificat de tribunal „de îndreptare eroare materială”, cuprindea două capete de cerere distincte, primul referindu-se la o îndreptare eroare materială, într-adevăr, însă al doilea privea „înlăturarea dispozițiilor potrivnice” din „dispozitivul” sentinței.
Chiar din logica și sistematizarea acestei cereri, rezultă clar că al doilea capăt de cerere vizează dispozițiile art. 2811 Cod de procedură civilă, și nici chiar neindicarea expresă a numărului textului de lege care reglementează instituția vizată, nu îndreptățește prin sine însăși, respingerea cererii ca nefondată.
Pe de altă parte, al doilea considerent avut în vedere de instanța de apel la respingerea apelului, anume că în speță ar fi trebuit inițiată o altă procedură judiciară, alta decât cea reglementată de dispozițiile art. 2811 Cod de procedură civilă, reprezintă de asemenea o greșita interpretare a legii.
În acest sens, arată faptul că nu avea la îndemână o altă procedură judiciară, decât cea reglementata de art. 2811 Cod de procedură civilă, întrucât din cele două soluții maxim posibile teoretic, cea a atacării cu apel ar fi fost nefondata, deoarece contradicțiile din cuprinsul hotărârii nu erau intre considerentele acesteia si dispozitivul acesteia.
Aceste dispoziții potrivnice, regăsindu-se în aceiași parte a hotărârii, anume în dispozitiv, nu puteau fi înlăturate decât prin procedura prevăzuta de art. 2811 Cod de procedură civilă.
Mai apreciază recurenta că prin decizia pronunțată în apel, tribunalul nu a analizat toate motivele din calea de atac promovata, ceea ce echivalează neexercitarea unui control veritabil asupra hotărârii analizate, fapt pentru care solicită ca instanța de recurs să analizeze cale de atac și în ceea ce privește motivele de apel formulate.
În drept, și-a întemeiat motivarea pe baza dispozițiilor art. 299, 304 alin. 1 pct. 9, art. 312 alin. 2 Cod de procedură civilă, art. 69 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanta a învestit prima instanță cu o cerere, întemeiată pe dispozițiile „art. 281 și următoarele C.proc.civ.” prin care a solicitat, pe de o parte, îndreptarea unei erori materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 2154/16.10.2012 a Judecătoriei Oltenița și, pe de altă parte, înlăturarea unor dispoziții potrivnice din dispozitivul aceleiași hotărâri.
Această ultimă cerere nu putea fi analizată de instanță decât din perspectiva incidenței prevederilor art. 2811 C.proc.civ., neinvocate expres de petentă, conform cărora „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”.
Or, instituția reglementată de art. 2811 C.proc.civ. vizează situația existenței unor interpretări divergente cu privire la conținutul măsurilor luate de către instanță prin dispozitivul unei hotărâri judecătorești, când este necesară o interpretarea a instanței care a pronunțat hotărârea, sau ipoteza în care se impune înlăturarea eventualelor prevederilor potrivnice cuprinse în dispozitiv – în ambele situații fiind necesar ca partea să justifice un interes legat de ambiguitatea hotărârii și de imposibilitatea valorificării ulterioare a dreptului recunoscut prin aceasta.
Prin urmare, această procedură nu poate fi utilizată pentru modificarea dispozitivului hotărârii, posibilele greșeli de judecată putând fi remediate numai prin intermediul căilor de atac instituite în acest scop de lege.
Având în vedere aceste ipoteze, Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, reținând că, deși prima instanță a admis în totalitate acțiunea suplinind însă acordul pentru deplasarea minorului numai în Spania, în condițiile în care prin cererea introductivă s-a solicitat instanței suplinirea acordului tatălui pentru deplasarea copilului în străinătate, niciuna din procedurile la care recurenta a apelat nu poate conduce la soluția urmărită de parte, cu atât mai mult cu cât, în speță, nici nu se regăsesc dispoziții potrivnice de natură a face imposibilă valorificarea dreptului recunoscut prin hotărâre.
Sub acest aspect, în mod judicios s-a statuat de către tribunal că este atributul instanței de a clarifica sensul dispozițiilor sale, iar formularea „admite acțiunea” nu este potrivnică suplinirii acordului numai pentru Spania și nu pentru străinătate, Curtea remarcând totodată că recurenta nu a înțeles să declare apel împotriva hotărârii judecătoriei, instanța de control judiciar fiind singura care ar fi putut să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei măsurii dispuse de prima instanță, astfel cum s-a reținut și prin decizia recurată.
Nu poate fi primită nici critica recurentei vizând nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor cu care a fost învestită prin calea de atac, tribunalul examinând toate aspectele puse în discuție prin apelul declarat în speță, aspecte care au vizat strict soluția de respingere dată cererii de lămurire și considerentele prezentate de prima instanță care au fundamentat adoptarea soluției criticate.
De altfel, solicitând instanței de recurs să suplinească în această fază procesuală omisiunile din considerentele instanței de apel în sensul arătat recurenta nici nu indică care sunt acele motive neanalizate de tribunal.
In consecință, în baza art. 312 alin1 rap. la art. 304 pct.9 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă T. F. împotriva deciziei civile nr. 8 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. F., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M.-A. N.-G. I. D. M. I.
Grefier,
M. C.
Red.M..
Tehnodact.M../C.F.
2ex./20.06.2013
T.Călărași-M.V.P.;Gh.C.
Jud.Oltenița.-I.A.
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 1213/2013. Curtea de Apel... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
