Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1503/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1503/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 498/303/2009
Dosar nr._
(1363/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1503
Ședința publică de la 7 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă D. T., împotriva deciziei civile nr. 931 A din 15.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. S. A..
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-pârâtă D. T., personal și intimatul-reclamant D. S.-A., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează împrejurarea că recurenta-pârâtă D. T. a depus la dosar, prin serviciul registratură, a chitanței CEC în sumă de 4 lei reprezentând dovada achitării provizorie a taxei judiciare de timbru stabilită prin rezoluția administrativă și timbrul judiciar în valoare de 0,50 lei, precum și a unor precizări în ceea ce privește cuantumul pretențiilor din recurs.
Se mai învederează împrejurarea că intimatul-reclamant D. S.-A. a depus la dosar note scrise.
Intimatul-reclamant D. S.-A. solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a se prezenta și apărătorul ales.
Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a se prezenta și apărătorul intimatului-reclamant.
La a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta-pârâtă D. T., personal și intimatul-reclamant D. S.-A., personal și asistat de avocat I. V. L..
Curtea față de motivele de recurs formulate în cauză de recurenta-pârâtă, apreciază că timbrajul este legal satisfăcut cu taxa de timbru deja achitată.
Din oficiu, pune în discuție excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1-9 din codul de procedură civilă și acordă cuvântul asupra excepției.
Recurenta-pârâtă D. T. apreciază că recursul se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă și solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.
Apărătorul intimatului-reclamant având cuvântul asupra cererii formulate, arată că se opune la amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.
Curtea, după deliberare, va respinge cererea pentru lipsă de apărare, având în vedere faptul că recursul a fost promovat la data de 22.04.2013, iar recurenta a fost citată în cauză încă din data de 19.07.2013, perioadă în care avea suficient timp pentru angajarea unui apărător.
Recurenta-pârâtă D. T. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, apreciind că motivele de recurs se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită să se constate nulitatea recursului, considerând că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art.304 din Codul de procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 21.01.2009, sub nr._, reclamantul D. S. A. a chemat-o în judecată pe pârâta D. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună împărțirea în cote egale a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei; atribuirea unei sulte reprezentând contravaloarea cotei sale indivize de proprietate din .. 4, ., București și din . din .. 4, ., sector 6, București; atribuirea în natură a unui lot de ½ din terenul și construcția situate în localitatea Moeciu, județul B. sau contravaloarea acestora.
Pârâta D. T. a formulat întâmpinare la data de 11.03.2009 și a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului privind . în București, .. 4, ., . și construcția situată în localitatea Moeciu, județul B., considerând că acțiunea este admisibilă numai pentru apartamentul nr. 6 din București, .. 4, ., . și pentru terenul din localitatea Moeciu, județul B..
Prin cerere reconvențională (filele 35-36), pârâta D. T. a solicitat să se constate că apartamentul nr. 8 din București și construcția din localitatea Moeciu, județul B. sunt bunuri proprii.
Reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la data de 02.04.2009 la cererea reconvențională formulată de pârâtă, arătând că și el a contribuit la întreținerea vânzătoarei Zăleșteanu, când era în țară o invitau la mese, în excursii. . fost dobândit în timpul căsătoriei lui cu pârâta, iar . fost pierdut de aceasta în urma executării silite.
La termenul de judecată din 27.04.2009 reclamantul-pârât a formulat cerere precizatoare a valorii masei partajabile pentru a timbra la valoare.
La data de 11.05.2009 pârâta-reclamantă a formulat întâmpinare la cererea precizatoare și răspuns la întâmpinare în care arată că contestă valoarea de circulație a celor trei imobile indicate de reclamant în cererea precizatoare și este de acord cu cererea lui de efectuare a unei expertize evaluatoare pentru stabilirea valorii imobilelor. A apreciat că valoarea integrală de circulație a acestora nu poate fi mai mare de 65.000 euro pentru apartamentul de 3 camere cu nr. 6; de 50.000 euro pentru . nr. 8 și de 10.000 euro pentru terenul din localitatea Moeciu.
La data de 20.11.2009 pârâta-reclamantă D. T. a formulat cerere precizatoare a cererii reconvenționale cu privire la toate bunurile care fac parte din masa partajabilă.
Prin Sentința civilă nr.7154/04.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamantul-pârât D. S.-A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă D. T.; s-a admis în parte cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâta-reclamantă reconvențional D. T., în contradictoriu cu reclamantul-pârât D. S.-A. și s-a dispus sistarea stării de devălmășie formând două loturi astfel: Lotul nr. I format din: imobilul situat administrativ în București, .. 4, ., ., sector 6, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._ din 04.12.1991 – având o valoare de circulație de 211.000 lei și dreptul de creanță în cuantum de 121.390 lei, reprezentând contravaloarea actualizată, la data înstrăinării, a imobilului situat în București, .. 4, ., ., sector 6, care a fost atribuit pârâtei-reclamantă D. T. în deplină proprietate și posesie. Lotul nr. II format din: teren în suprafață de 200 m.p., situat în Comuna Moeciu, ., județul B., înscris în CF nr. 121 al Localității Moeciu de Sus, nr. top 8106/4/1, 8107/4/1, 8108/4/1, 8110/4/1, 8111/4/1, nr. cadastral 116, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3114 din 10.10.1995 și actului de dezmembrare și partaj voluntar, autentificat sub nr. 443 din 18.05.2005 – având o valoare de circulație de 27.560 lei, care a fost atribuit reclamantului-pârât D. S.-A. în deplină proprietate și posesie. Pentru egalizarea loturilor a fost obligată pârâta-reclamantă reconvențională D. T., la plata către reclamantul-pârât D. S.-A., la plata unei sulte în cuantum de 152.415 lei, din care se va scădea suma de 10.000 USD, actualizată cu indicele de inflație, calculat începând cu data de 01.01.2007 și până la data plății efective a sultei.
Față de împrejurarea că ambele cereri au fost admise în parte instanța a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 12 aprilie 2010 în conformitate cu disp.art.6735 și 6736 C. pr. civilă (filele 290-294), instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 50% fiecare, următoarele bunuri: imobilul situat administrativ în București, .. 4, B1.D43, . potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 04.12.1991; teren în suprafață de 200 m.p., situat în Comuna Moeciu, ., județul B., înscris în CF nr. 121 al Localității Moeciu de Sus, nr. top 8106/4/1, 8107/4/1, 8108/4/1, 8109/4/1, 8110/4/1, 8111/4/1, nr. cadastral 116, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3114 din 10.10.1995 și actului de dezmembrare și partaj voluntar, autentificat sub nr. 443 din 18.05.2005; dreptul de creanță reprezentând contravaloarea imobilului, la data înstrăinării, situat în București, .. 4, B1.D43, ., ., imobil ce a fost înstrăinat în timpul căsătoriei de către pârâta-reclamantă.
În ceea ce privește cererea de sistare a stării de devălmășie, prima instanță a reținut că, în temeiul art. 36 alin. 1 C. fam. și a art. 728 C.civ. este întemeiată, astfel că a dispus încetarea stării de devălmășie și a procedat în baza art. 6735 alin. 2 C. pr. civilă la formarea și atribuirea loturilor având în vedere criteriile instituite de art. 6739 C. pr. civilă.
Valoarea bunurilor supuse partajului a fost reținută conform expertizelor tehnice de specialitate în construcții și evaluarea proprietății imobiliare și de specialitate în topografie și cadastru efectuate în cauză, stabilind instanța că este următoarea: pentru terenul în suprafață de 200 m.p., situat în Comuna Moeciu, ., județul B., înscris în CF nr. 121 al Localității Moeciu de Sus, nr. top 8106/4/1, 8107/4/1, 8108/4/1, 8110/4/1, 8111/4/1, nr. cadastral 116, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3114 din 10.10.1995 și actului de dezmembrare și partaj voluntar, autentificat sub nr. 443 din 18.05.2005 – 27.560 lei (f. 313-316 din dosar); pentru imobilul situat administrativ în București, .. 4, ., ., sector 6, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._ din 04.12._ lei (f. 325-327 din dosar); și dreptul de creanță în cuantum de 121.390 lei, reprezentând contravaloarea actualizată, la data înstrăinării, a imobilului situat în București, .. 4, ., ., sector 6.
Având în vedere concluziile rapoartelor de expertiză, față de cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune stabilite de către instanță și de modul de folosință actual, în baza art.6739 C.pr.civilă, instanța a dispus sistarea stării de devălmășie formând cele două loturi arătate mai sus, care au fost atribuite părților în proprietate exclusivă.
În temeiul art.6735 C.pr.civilă, pentru egalizarea loturilor a fost obligată pârâta-reclamantă reconvențională D. T., la plata către reclamantul-pârât D. S.-A., la plata unei sulte în cuantum de 152.415 lei, din care a dispus să se scadă suma de 10.000 USD, actualizată cu indicele de inflație, calculat începând cu data de 01.01.2007 și până la data plății efective a sultei, sumă pe care, reclamantul deja a primit-o din prețul obținut prin vânzarea silită a apartamentului ce a constituit domiciliul comun al foștilor soți.
În privința cheltuielilor de judecată instanța le-a compensat, în condițiile art. 276 C. pr. civilă, câtă vreme prin promovarea ambelor cereri, părțile au urmărit aceeași finalitate și anume sistarea devălmășiei, finalitate atinsă prin admiterea în parte sub acest aspect a ambelor acțiuni.
Împotriva Sentinței civile nr.7154/04.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă în dosarul nr._ au declarat apel reclamantul D. S. A., pârâta D. T. și intervenienta P. H. A..
Prin decizia civilă nr.931/A/15.10.2012 tribunalul a luat act că apelantul reclamant D. S. A. a renunțat la judecată privind apelul propriu, formulat împotriva sentinței civile nr.7154/04.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă în dosarul nr._ ; a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta D. T., împotriva aceleiași sentințe și a compensat între părți cheltuielile de judecată din apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că, potrivit consemnărilor din Încheierea de ședință din data de 11.05.2011, reclamantul a înțeles să renunțe la judecată privind apelul declarat, astfel că, potrivit art.246 C.pr.civilă, a luat act de renunțarea la judecata apelului propriu, declarat de către reclamant.
Analizând cererile și apărările părților, probele administrate în cauză atât la instanța de fond, cât și în faza de apel, încheierea de admitere în principiu din 12 aprilie 2010 și sentința civilă nr. 7154/04.10.2010, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă în dosarul nr._, precum și motivele de apel invocate de către pârâta D. T., tribunalul a apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, apelul urmând să fie respins ca nefondat conform art. 296 C. pr. civilă.
Potrivit art. 261 pct. 5 C.pr.civilă, „hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: 5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Tribunalul apreciază că atât încheierea de admitere în principiu din 12.04.2010, cât și Sentința civilă nr.7154/04.10.2010, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în cauză, sunt suficient motivate, atât în fapt, cât și în drept, ceea ce face posibilă realizarea controlului judiciar de către instanța de apel.
Susținerea apelantei-pârâtă D. T. în sensul că hotărârile pronunțate nu îndeplinesc această cerință a legii, sunt nefondate.
Prin Încheierea de admitere în principiu au fost motivate: caracterul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, contribuția fiecărui soț și modul în care au fost stabilite drepturile acestora.
Astfel, tribunalul a constatat că prin încheierea de admitere în principiu din data de 12.04.2010 prima instanță a reținut că potrivit art.30 C.fam., „bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei, sunt bunuri comune ale soților”.
În concordanță cu probele administrate în cauză, prima instanță a constatat că reclamantul D. S.-A. și pârâta D. T., au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 50% fiecare, următoarele bunuri comune: imobilul situat în București, ..4, B1.D43, ., . potrivit Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr._ din 04.12.1991de la vânzătoarea Zeleșteanu M.; terenul în suprafață de 200 m.p., situat în Comuna Moeciu, ., județul B., înscris în CF nr. 121 al Localității Moeciu de Sus, nr. top 8106/4/1, 8107/4/1, 8108/4/1, 8109/4/1, 8110/4/1, 8111/4/1, nr.cadastral 116, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.3114 din 10.10.1995 și actului de dezmembrare și partaj voluntar, autentificat sub nr.443 din 18.05.2005, precum și dreptul de creanță reprezentând contravaloarea imobilului la data înstrăinării, situat în București, .. 4, ., ., sector 6, imobil ce a fost dobândit prin Contractul de construire de locuințe proprietate personală nr. 2699 din 1 februarie 1973 și prin Procesul-verbal de predare-primire-recepție din 18.05.1973 și care a fost pierdut în urma unei executări silite de către soția D. T., în timpul căsătoriei părților.
Mai precis, prima instanță a reținut că fără acordul soțului D. S. A., pârâta-reclamantă D. T. a garantat un împrumut făcut de către aceasta împreună cu sora sa P. H. A. și cu soțul acesteia din urmă, situație necontestată de pârâtă.
Din sentința civilă nr. 7236 din 25 iunie 1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului VI București în dosarul nr. 7954/1997 (fila nr. 232 din dosarul de fond), se reține că imobilul situat în București, ..4, ., ., sector 6, a fost adjudecat de către creditorul M. G. la licitație publică, în contul creanței sale de 5000 dolari SUA.
Această situație nu i-a fost adusă la cunoștință soțului D. S. A., care desfășura activitatea în străinătate (Mozambic), deși executarea sentinței a avut loc la 13 decembrie 2001, conform Procesului-verbal de executare întocmit de către B. „B., R. și B.” (fila nr. 160 din dosar).
Deși conform Procesului-verbal de executare întocmit de către B. „B., R. și B.” la 13 decembrie 2001, evacuarea a avut loc la această dată, în fapt, întreaga familie, inclusiv reclamantul D. S. A., a continuat să locuiască încă o perioadă de timp în acel apartament, dovadă fiind faptul că în lunile februarie-martie 2003, când a venit temporar în țară, reclamantul însuși a locuit în apartament, abia ulterior aflând despre situația juridică a acestuia.
Cum la data desfacerii căsătoriei, imobilul nu mai exista în patrimoniul soților din culpa exclusivă a pârâtei, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut la masa partajabilă contravaloarea acestuia și a imputat-o lotului pârâtei.
Prima instanță a invocat prezumția de egalitate a soților la dobândirea bunurilor comune, în cote de câte 50% fiecare, apreciind că susținerile pârâtei-reclamantă reconvențional privind contribuția de 100% la dobândirea imobilului situat în București, .. 4, B1.D43, ., ., nu a fost dovedită, imobilul intrând în patrimoniul soților conform Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr._ din 04.12.1991de la vânzătoarea Zeleșteanu M..
S-a reținut în mod întemeiat că soția-pârâtă a fost cea care acordat nemijlocit întreținerea vânzătoarei, situație pe care, soțul reclamant nu a negat-o.
S-a constatat însă că în aceeași perioadă, conform contractului de agenturare (reprezentare) din 30 iunie 1995 încheiat cu Soemma Internațional SRL București, soțul D. S. A. a desfășurat activitate exclusiv în străinătate, în Mozambic, contribuind cu sume de bani la întreținerea familiei dar și a vânzătoarei.
Cum în acest mod au înțeles cei doi soți să presteze întreținerea vânzătoarei, pârâta nu-i poate imputa reclamantului în prezent, faptul că nu s-a ocupat personal de întreținerea acesteia, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba despre o persoană de sex feminin, reclamantul nici nu era persoana potrivită pentru acest lucru.
Conform răspunsurilor pârâtei la interogatoriu și înscrisurilor depuse la dosar, soția pârâtă a fost mandatată în aceeași perioadă să ridice salariul și pensia reclamantului din țară și să o folosească pentru cheltuielile comune ale familiei, până la mijlocul anului 2001, aceste venituri fiind afectate inclusiv pentru întreținerea vânzătoarei Zeleșteanu M., sau pentru rambursarea unor credite pe care pârâta le-a contractat fără să-l informeze pe soțul său.
Faptul că la un moment dat, la cererea sau plângerile acesteia, reclamantul i-a dat soției sale acordul rezilierii contractului, demonstrează că de comun acord cei doi soți îndeplineau obligațiile Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și tot de comun acord urmau să solicite rezilierea, dacă soția-pârâtă nu ar mai fi putut presta nemijlocit întreținerea vânzătoarei.
Acest acord nu este însă echivalent cu o recunoaștere a reclamantului, în sensul că el nu ar fi contribuit la întreținere, tribunalul apreciind că, dimpotrivă, soția s-a simțit datoare să-i solicite acest acord, prezumându-se că și soțul contribuia financiar la îndeplinirea acestei obligații, care, la un moment dat devenise de nesuportat pentru soția care presta efectiv întreținerea.
Din Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere nr._/4 decembrie 1991 se reține că „Prețul vânzării”, l-a constituit obligația de întreținere a cumpărătorilor (hrană, medicamente, asistență medicală în caz de nevoie), evaluată la 500 lei lunar.
Astfel, deși cumpărătorii nu au plătit nici-o sumă de bani cu titlu de preț la data încheierii actului juridic, în alineatul următor al Contractului s-a prevăzut că „la acest preț se adaugă și suma de 13.479 lei, reprezentând restul de credit rămas de achitat instituției creditoare în favoarea căreia s-a constituit garanția reală…”, ceea ce însemnă că pe lângă întreținerea efectivă, cei doi soți au achitat și acest credit restant.
În cauză nu s-a dovedit că soțul reclamant D. S. A. nu ar fi participat la plata acestei creanțe, iar în caz contrar, este de prezumat că și acest apartament ar fi fost supus executării silite, în condițiile în care, veniturile pârâtei nu i-au permis să salveze de la o astfel de executare, chiar apartamentul care a constituit domiciliul conjugal.
Prima instanță a reținut din declarația martorului B. C. că și reclamantul s-a ocupat de îngrijirea vânzătoarei, în perioadele în care s-a aflat în țară, în sensul că achita datoriile comune inclusiv pentru acest apartament și pentru întreținerea vânzătoarei, o transporta la spital, aspecte pe care, într-adevăr, martorul le-a aflat de la reclamant, însă în perioada 1991-2000, când se întâlneau ocazional, acesta fiind un fost coleg de facultate al ambilor soți și fost coleg de liceu cu reclamantul, tribunalul apreciind că sunt credibile afirmațiile acestuia, întrucât reprezintă o persoană căreia, reclamantul i se putea confesa în legătură cu situația sa familială, inclusiv patrimonială.
Prin urmare, este neîntemeiată susținerea apelantei-pârâtă, care solicită înlăturarea acestei depoziții, pe motiv că martorul nu a relatat aspecte cunoscute personal în legătură cu întreținerea vânzătoarei.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că prima instanță nu și-a baza concluziile numai pe depoziția acestui martor.
Așa cum a reținut tribunalul mai sus, însăși achitarea restului de credit de 13.479 lei, reprezintă o dovadă că din punct de vedere financiar, soțul a avut o contribuție la îndeplinirea obligației contractuale, în temeiul căreia s-a obținut dreptul de proprietate asupra imobilului de la vânzătoarea Zeleșteanu M..
Declarația martorului P. I. audiat la cererea pârâtei, a confirmat faptul că soția-pârâtă a fost cea care s-a ocupat efectiv de întreținerea vânzătoarei Zeleșteanu M., care s-a mutat în această locuință, atunci când întreținuta nu mai era în stare să se deplaseze prin mijloace proprii, aspecte pe care, reclamantul le-a recunoscut și din care, pentru considerentele arătate mai sus, tribunalul nu poate trage concluzia că obligația de întreținere a fost prestată numai de către apelanta-pârâtă.
Același martor a relatat că nu cunoaște în ce mod au contribuit soții la această întreținere din punct de vedere financiar, dar că adeseori o ajutau la întreținerea bătrânei și la curățenie, iar după decesul acesteia, chiar au girat-o pe pârâtă atunci când aceasta a făcut unele îmbunătățiri la apartament.
Tot acesta a relatat că pârâta D. T. a fost cea care s-a ocupat de înmormântarea vânzătoarei, aspect recunoscut, de asemenea, de reclamant, în schimb, acesta susținând că nu a fost anunțat despre acest eveniment survenit la 18 februarie 2007, în timpul divorțului părților.
Astfel, chiar dacă prima instanță nu s-a referit și la acest martor, tribunalul a constatat că proba testimonială nu a fost neapărat una esențială pentru cauză, în condițiile în care, cu cei doi martori nu se putea dovedi o situație contrară celei care rezultă din însuși actul autentic de dobândire a imobilului.
În raport cu dispozițiile art. 30 din C. familiei, de la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr._/4 decembrie 1991, imobilul situat în București, .. 4, ., ., sector 6, a dobândit caracterul juridic de bun comun și nu de bun propriu al apelantei, astfel că în mod legal și temeinic a fost reținut de către prima instanță în masa bunurilor comune, tribunalul constatând că nici prin probele administrate în faza de apel nu s-a dovedit caracterul de bun propriu al acestui apartament, pentru a fi scos din masa bunurilor comune.
Atât probele administrate la prima instanță, cât și probele administrate în apel, relevă o contribuție egală la dobândirea bunurilor de către foștii soți și nu o contribuție mai mare din partea apelantei, chiar în condițiile în care apelanta a prestat efectiv întreținerea vânzătoarei Zeleșteanu M., iar reclamantul a avut numai o contribuție financiară, în condițiile în care, în majoritatea timpului cât a fost prestată întreținerea, acesta a desfășurat activitate în Mozambic.
Recunoașterea eforturilor soției prin scrisorile trimise către aceasta, către fiică, ori către alte persoane din țară, nu echivalează cu o contribuție de 100% la dobândirea acestui imobil, pentru a putea fi considerat bun propriu al apelantei.
De asemenea, faptul că autoarea Zeleșteanu M. a desemnat-o pe apelantă drept legatar cu titlu universal asupra tuturor bunurilor mobile ale acesteia, nu constituie o dovadă a faptului că reclamantul D. S. A. nu ar fi contribuit în modul arătat, financiar, la dobândirea bunului imobil, respectiv, la îndeplinirea obligației de întreținere.
Bunurile mobile care au făcut obiectul testamentului nu fac parte din comunitatea de bunuri, fiind lăsate de autoare, în considerarea persoanei legatarei, astfel că sunt bunurile sale proprii care nu au fost reținute de prima instanță la partaj.
Legat de componența masei bunurilor comune, prima instanță, prin aceeași Încheiere de admitere în principiu din 12 aprilie 2010, nu a reținut la partaj pretinsele valori pecuniare și bunuri în legătură cu care, pârâta D. T. a pretins generic, că le-a dobândit reclamantul în Mozambic, apreciind că față de dispozițiile art. 1169 C. civil, aceasta, având sarcina probei, nu a dovedit existența acestor bunuri și venituri.
S-a reținut de către prima instanță și se constată și de către tribunal, că firma . SA, în care, reclamantul D. S.-A. este unul dintre asociați, a fost înființată după divorțul soților, astfel că părțile sociale deținute de reclamant la această societate nu au calitatea de bunuri comune mobile față de dispozițiile art. 30 C. familiei.
Prin Contractul de reprezentare din 30 iunie 1995 încheiat cu Soemma Internațional SRL București, se dovedește că reclamantul D. S. A. a desfășurat o mare perioadă de timp, activitate în calitate de reprezentant al acestei firme în Mozambic, perioadă în care a contribuit cu sume de bani la întreținerea familiei și la plata obligațiilor comunității, iar salariul și pensia din țară au fost ridicate și folosite în țară, de către soția-apelantă, în același scop comun al familiei.
Prin aceleași scrisori adresate către membrii familiei, invocate de către apelanta-pârâtă, reclamantul își exprima regretul că numitul T. Ș., cu care s-a angajat în afaceri, de fapt, nu a mai investit sumele de bani promise și în acest mod, toate eforturile depuse de către reclamant au avut ca rezultat, în mod special, menținerea în stare de funcționare a utilajelor și instalațiilor care au fost transportate din România în Mozambic, beneficiile rezultate fiind prea mici în condițiile în care nu s-a realizat investiția proiectată.
Rezultă că utilajele respective (printre care se află și tractoare sau camioane), nu erau și nu sunt bunurile proprii ale reclamantului, acesta ocupându-se doar de administrarea lor și, mai ales, de menținerea lor în stare de funcționare.
Mai rezultă din aceleași scrisori că tot în Mozambic, reclamantul ar fi desfășurat și anumite activități pe cont propriu, cu profil agricol și zootehnic, însă nu a fost vorba despre afaceri de anvergură, care să-i poată aduce profituri substanțiale și concrete.
Pretinsele ferme agricole (grădini de zarzavaturi) sau zootehnice, în care, conform relatărilor din scrisori, se găseau câteva capete de porci la un moment dat, nu au fost dovedite în concret cu înscrisuri provenite de la autoritățile Republicii Mozambic.
Conform art. 1169 C. civil, apelanta D. T., în calitate de reclamantă reconvențională și de persoană interesată, avea sarcina probei afirmațiilor făcute, însă nu a dovedit că a depus eforturi pentru a obține dovezi de la autoritățile statului străin și acestea i-ar fi fost refuzate.
În condițiile în care nu s-a făcut nici-o dovadă concretă că la data desfacerii căsătoriei părților ar fi rămas bunuri mobile sau imobile în Mozambic, dobândite în nume propriu de către reclamantul D. S. A., în mod legal și temeinic, prima instanță nu a reținut la partaj astfel de bunuri sau valori ipotetice.
În ceea ce privește contribuția la dobândirea întregii mase de bunuri comune, tribunalul a apreciat că nici la prima instanță și nici în fața instanței de apel, nu s-au adus dovezi suficient de relevante pentru a se putea reține o cotă diferențiată a părților la dobândirea bunurilor comune.
Dacă soția D. T. a fost cea care s-a ocupat în țară de administrarea și conservarea comunității de bunuri, soțul D. S. A. a fost cel care a asigurat un plus de suport financiar întregii familii, printr-o activitate apreciată ca îndelungată, desfășurată în străinătate, atât în perioada cât era salariat, cât și după pensionarea acestuia.
Soția a gestionat majoritatea veniturilor din țară (salarii sau pensii), iar soțul i-a retras mandatul referitor la ridicarea pensiei din țară, abia după ce a constatat că aceste venituri, ori au fost gestionate prost, ori au fost folosite în alte scopuri străine de comunitatea de bunuri.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că prima instanță a stabilit corect, atât componența masei bunurilor comune, cât și contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor comune, încheierea de admitere în principiu fiind legală și temeinică.
Referitor la valoarea imobilelor supuse partajului, respectiv, a dreptului de creanță, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de către reclamanta-reconvențională D. T., referitor la evaluarea celor două apartamente reținute la partaj, expertul inginer Nemneș G. a precizat că menține concluziile inițiale expuse prin lucrarea întocmită la prima instanță.
Nici la prima instanță și nici în faza de apel nu s-au administrat probe relevante care să dovedească alte valori ale bunurilor, decât cele reținute de prima instanță.
În ceea ce privește modul de stabilire a loturilor părților, prima instanță a ținut cont atât de voința părților, exprimată prin cererile adresate, cât și de starea de nevoie în care se află fiecare și de posibilitatea de plată a sultei compensatorii.
Apelanta D. T. avea nevoie de locuința care i-a fost atribuită în lot în natură (apartamentul în care a și locuit o perioadă cu vânzătoarea Zeleșteanu M.).
În condițiile în care apartamentul care a constituit domiciliul comun al soților a fost pierdut din culpa soției D. T., în mod legal și temeinic, prima instanță i-a imputat contravaloarea acestui imobil.
Conform art. 794 C. civil și reclamantul D. S. A. era îndreptățit să primească în lotul său bunuri în natură, astfel că în mod legal și temeinic i s-a atribuit acestuia în lot, terenul din localitatea Moeciu, jud. B..
Construcția edificată de apelanta D. T. pe acest teren, este una ușoară, demontabilă, astfel că poate să o ridice și să o amplaseze pe un alt teren, sau în caz contrar, să ajungă la o înțelegere cu fostul soț și să i-o lase acestuia, în condițiile în care, acesta și-a exprimat dispoziția de a o despăgubi, tribunalul constatând că, în nici un caz, existența acestui imobil, nu constituie un impediment la atribuirea terenului către reclamant.
Referitor la drepturile părților din masa bunurilor comune supuse partajului și la cuantumul sultei compensatorii, tribunalul apreciază că chiar dacă prima instanță nu a expus într-o manieră concretă și explicită aceste elemente de calcul, această situație nu atrage nelegalitatea sau netemeinicia sentinței.
Verificând motivul de apel invocat de către pârâta D. T., tribunalul a reținut că valoarea masei bunurilor comune este de 359.950 lei, fiind compusă din valorile celor trei imobile reținute la partaj în natură sau prin echivalent privind apartamentul nr. 6 pierdut prin executare silită.
Drepturile părților de 50% pentru fiecare, se concretizează în câte o valoare de 179.975 lei.
Lotul nr. I format din imobilul situat în București, .. 4, ., ., sector 6, având o valoare de circulație de 211.000 lei și dreptul de creanță în cuantum de 121.390 lei, reprezentând contravaloarea actualizată, la data înstrăinării, a imobilului situat în București, .. 4, ., ., sector 6, a fost atribuit pârâtei-reclamantă D. T., având o valoare totală de 332.390 lei, care depășește dreptul său din masa bunurilor comune.
Lotul nr. II format din terenul de 200 m.p., situat în Comuna Moeciu, ., județul B., având o valoare de circulație de 27.560 lei, a fost atribuit reclamantului-pârât D. S.-A., astfel că, pentru întregirea dreptului său de 179.975 lei, respectiv, pentru egalizarea loturilor, așa cum a reținut prima instanță în mod explicit în dispozitivul Sentinței, a fost obligată pârâta-reclamantă reconvențională D. T., la plata către reclamantul-pârât D. S.-A., a sultei compensatorii de 152.415 lei, acesta fiind rezultatul calculului matematic simplu de efectuat și care nu necesita explicații suplimentare.
Așa cum rezultă atât din cererile părților, cât și din interogatoriul reclamantului luat în faza de apel, din valoarea apartamentului pierdut prin executare silită de către fost soție, reclamantul D. S. A. a primit suma de 10.000 USD, astfel că, în mod legal și temeinic, prima instanță a dispus ca din sulta datorată de pârâtă, să se scadă suma de 10.000 USD, actualizată cu indicele de inflație, calculat începând cu data de 01.01.2007 și până la data plății efective a sultei.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a apreciat că atât încheierea de admitere în principiu, cât și sentința, pronunțate de prima instanță, prin care s-a dispus sistarea stării de devălmășie, sunt legale și temeinice, în temeiul art.296 C.pr.civ, apelul declarat de pârâta D. T. fiind respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta D. T., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul că intimatul reclamant nu a făcut dovada legală a cotei părți de contribuție a sa la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune în timpul căsătoriei.
În motivare, recurenta pârâtă a susținut că prin probele efectuate la fond, cât și prin completare în apel, s-a făcut dovada contribuției acesteia la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune în timpul căsătoriei de 40 de ani, prin înscrisuri cu valoare juridică, cât și prin indicii, fără ca instanța să reușească reținerea corectă a acestei probațiuni.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ.
La termenul de judecată din 07.10.2013, Curtea a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor în dispozițiile art.304 pct.1-9 C.proc.civ.
Potrivit art.306 C.proc.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor când se invocă motive de ordine publică, ce pot fi invocate și din oficiu. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 C.proc.civ.
În prezenta cauză, deși recurenta pârâtă a menționat că recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., dezvoltarea ulterioară a acestor motive fac trimitere la probele administrate în celelalte etape procedurale, solicitându-se în fapt reaprecierea probatoriului, în acest sens fiind interogatoriul și înscrisurile administrate în cadrul probatoriului.
Recursul este o cale de atac care se grefează, ca regulă, pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă inclusiv din abrogarea în mod expres, a vechilor motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă (când instanța nu s-a pronunțat asupra unei probe administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii) și pct. 11 Cod de procedură civilă (când soluția dată este rezultatul unei grave erori de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor), prin Legea nr. 219/2005 și OUG nr. 138/2000, aceste motive repunând în discuție temeinicia hotărârii, deci reaprecierea situației de fapt, prin intermediul reaprecierii probelor administrate. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului exclusiv de legalitate pe care-l exercită, este ținută, ca regulă, de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de apel.
În consecință, în acest context, Curtea nu poate depăși limitele controlului său jurisdicțional, pentru ca reanalizând și reinterpretând probele administrate în cele două faze devolutive ale procesului, să rețină o altă situație de fapt decât cea configurată în mod definitiv de instanța de apel, prezenta instanță de recurs fiind, așadar, ținută de constatările anterioare ale instanțelor devolutive ale fondului, sub acest aspect, neputând așadar aprecia în recurs, întrucât atunci, și-ar depăși limitele controlului său jurisdicțional, potrivit art.304 al.1 Cod procedură civilă.
Astfel fiind, în temeiul art.306 C.proc.civ., Curtea va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă D. T., împotriva deciziei civile nr.931 A din 15.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. S. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/23.10.2013
----------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – C.D.C.
- S.V.
Jud.Sector 6 – C.P.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
