Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1212/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1212/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 11890/300/2010
Dosar nr._
(485/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1212
Ședința publică de la 03.07.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenta-reclamantă T. J. A., împotriva deciziei civile nr.1156 A din 17.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât T. V..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.06.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 26.06.2013 și apoi la 03.07.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 07.04.2010 și înregistrată sub nr._ reclamanta T. J. A., în contradictoriu cu pârâtul T. V., a solicitat instanței partajarea imobilului situat în București, sector 2, .. 4, ., . dobândit în timpul căsătoriei și atribuirea bunului.
În susținere s-a arătat că părțile au fost căsătorite, părțile locuiesc împreună alături de fiul de 8 ani rezultat din căsătorie și mama pârâtului. Pârâtul nu a avut venituri materiale substanțiale, nedepășind veniturile lunare minime pe economie, reclamanta a avut și două locuri de muncă.
În ceea ce privește bunurile mobile s-a arătat că trebuie avute în vedere și uzura acestora în timp.
În drept s-au indicat dispozițiile art. 36 din Codul familiei.
La termenul din data de 02.12.2010 reclamanta a indicat că se solicită partajarea în cote egale a imobilului și că nu se mai solicită partajul bunurilor mobile.
Prin întâmpinare (fila 31) pârâtul a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, arătând că bunul este propriu.
Pe cale reconvențională s-a solicitat să se constate calitatea sa de proprietar exclusiv.
În susținere se arată că mama sa a primit prin repartiție un apartament situat în . l-a achiziționat personal nefiind căsătorit, la data de 01.03.1992, ratele fiind achitate integral în luna ianuarie 2001. Apartamentul a fost vândut în anul 2004 și cu acești bani a achiziționat apartamentul din . bunul său conform art. 31 C.fam..
În drept s-au indicat dispozițiile art. 115-119 C..
Reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională (fila 45), solicitând respingerea acesteia. Se arată că în contractul încheiat în anul 2004 ambii soți figurează drept cumpărători, la acel moment erau căsătoriți de 10 ani, subrogația reală cu titlu particular se produce doar când legea prevede în mod expres, la imobilul anterior s-au achitat rate de către soți timp de 9 ani, a contribuit covârșitor la susținerea cheltuielilor.
La termenul din data de 02.06.2011 excepția inadmisibilității a fost calificată drept apărare de fond (fila 66 verso).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriile reciproce și expertiză prețuitoare a bunului imobil.
Prin sentința civilă nr.5225 din 05.04.2012 s-a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă, ca neîntemeiată și s-a admis cererea reconvențională.
S-a constatat că imobilul apartament nr. 81 situat în București, .. 4, . de 186.728 lei este bun propriu al pârâtului-reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantă T. J. A. criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată în principal următoarele: Hotărâre contradictorie și nelegală. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Chiar printr-o soluție superficială ca cea atacată, Judecătoria Sectorului 2 trebuia să analizeze și să soluționeze toate motivele acțiunii cu care aceasta a fost investită iar nu să se rezume la simpla consemnare a acestora, cum este cazul contribuției majoritate reținută în speță pe care, însă, a omis să o califice și, mai mult, să o soluționeze.
Astfel, deși a reținut contribuția majoritară a apelantei-reclamante în cauză, Instanța fondului nu i-a acordat nicio finalitate, limitându-se la a "observa că nici contribuția sporită la cheltuielile de căsătorie nu dă naștere unui drept de proprietate (...)" (p.6 alin.2 din sentința, s.n.).
Or, prin aceasta, sentința atacată nu numai că nu ne lămurește asupra speței ci, mai mult, o complică, în sensul că lasă lor interpretării potrivit căreia o contribuție majoritară nu poate avea urmări în ce privește efectele patrimoniale ale căsătoriei. Mai mult, Instanța ignoră chiar și durata susmenționatei contribuții majoritate, de altfel efectele sale în integralitatea acestora, prejudiciind astfel grav drepturile legitime ale reclamantei-apelante.
Pe linia omisiunilor de mai sus aceeași Instanță de fond constată inclusiv că "realizarea unor îmbunătățiri la primul imobil cel din . la stabilirea unui drept de creanță și nu a unui drept de coproprietate, iar îmbunătățirile din . fel, unui drept de creanță", abandonând însă cercetarea judecătorească la acest nivel, pe motiv că nu ar fi fost investită special în acest scop.
În acest sens, apelanta-reclamanta susține că instanța în mod nepermis a lăsat nesoluționat acest aspect, această omisiune conducând evident la pronunțarea unei soluții ilegale și abuzive, infrângind vădit inclusiv egalitatea de tratament cu care era datoare a trata părțile. într-adevăr, Instanța nu putea reține toate aceste drepturi în patrimoniul reclamantei pentru ca apoi să le ignore, în timp ce toate pretinsele drepturi câștigate de pârâtul-reclamant să fie valorificate printr-o astfel de nedreaptă Sentință.
De vreme ce instanța a constatat că există inclusiv un multiplu drept de creanță al reclamantei asupra fiecărui imobil, aceasta era datoare a se lămuri mai întâi cu privire la efectele juridice ale respectivelor drepturi înainte de a promova cererea reconvențională. Una este să respingă acțiunea introductivă de Instanță ca incompletă, cel mult, iar altă este să își întemeieze soluția de admitere a cererii reconvenționale pe pretinsa lipsă a sesizării sale cu privire la dreptul de creanță. De altfel, aceste drepturi au fost deduse judecății iar Instanța urma să le califice corespunzător.
Așa fiind, instanța, odată ce a reținut contribuția majoritară a reclamantei la cheltuielile căsătoriei, trebuia și putea să rețină inclusiv contribuția majoritară la plata ratelor primului imobil (aflat în . calitatea acesteia de procurator de fonduri la achiziția respectivului imobil.
În realitate, apelanta-reclamată apreciază că la momentul înstrăinării imobilului susmenționat și o dată cu încasarea prețului de la terțul cumpărător, creanța reclamantei a fost lichidată iar sumele avansate i-au fost înapoiate, plata prețului noului imobil fiind realizată din sume aparținând ambilor soți, imobilul însuși devenind astfel bun comun.
Pentru aceste motive reclamanta-apelanta solicit admiterea apelului si desființarea sentinței atacate si, pe fond, admiterea acțiunii si respingerea cererii reconvenționale ca nefondată.
Instanța fondului trebuia mai întâi să identifice și să rețină norma conflictuală, care era aceea a ieșirii din indiviziune ca urmare a partajului averii comune a foștilor soți, ceea ce Instanța a omis a realiza. Chiar dacă Sentința consemnează parțial susținerile părților, aceasta nu se pronunță expres cu privire la raportul juridic dedus judecății și nicidecum asupra drepturilor subiective ale părților. Astfel, analiza drepturilor patrimoniale reprezentând aporturile părților la căsătorie și la achiziționarea imobilelor este una arbitrară, vădit superficială și caracterizată prin dese omisiuni, după cum urmează:
În primul rând, pentru a ajunge la analiza materiei ieșirii din indiviziune Instanța era datoare să stabilească fără putință de tăgadă și pe baza probatoriilor modul de achiziție al primului imobil, toate drepturile patrimoniale reale și personale invocate, toate în raport de prezumția de devălmășie instituită de vechiul cod al familiei. Aici sentința trebuia să consemneze aceste susmenționate drepturi dar și să motiveze cum a ajuns la respectiva structura ori concluzie, fără a lăsa nesoluționate aspecte legate inclusiv de procentul contribuției majoritare, caracterul juridic al aporturilor la ratele achitate pentru achiziționarea primului imobil, precum și ce reprezenta și cui i se cuvenea și dacă era grevată de ceva suma încasată drept preț la înstrăinare etc.
Apoi, în ce privește achiziția celui de al ll-lea imobil, Instanța trebuia în prealabil să cerceteze ce reprezenta și din ce era compusă suma avansată, precum și contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, de către cine precum și în ce procente a fost achitată.
Abia după lămurirea aspectelor de mai sus Instanța fondului trebuia să se pronunțe cu privire la procentul în care a fost dobândit de către soți imobilul situat în București, ..4, ., întrucât reclamanta-apelanta a făcut cu prisosință dovada unei contribuții majoritate la plata primului imobil (cel din . din prețul încasat de pe urma înstrăinării acestuia i-a fost restituită o sumă covârșitor majoritară cu care a contribuit la achiziția celui de al ll-lea imobil, supus partajului și ieșirii din indiviziune. Ca urmare, în raport de cele de mai sus, Instanța fondului avea obligația măcar de a lua în calcul această variantă și de a calcula procentele, iar nu de a se limita la a constata că prețul încasat reprezintă "valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare" în disprețul întregului probator contrar aflat la dosar.
Pentru aceste motive, apelanta a solicitat admiterea apelului si desființarea sentinței atacate iar, pe fond admiterea acțiunii, respingerea cererii reconvenționale si constatarea contribuției majoritare a apelantei la achiziționarea imobilului din București, ..4, . si atribuirea acestuia către apelantă cu obligarea acesteia la plata cuvenitei sulte în cuantumul stabilit de instanță.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr.1156/17.12.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta reclamantă T. J. A., împotriva sentinței civile nr. 5225 din data de 05.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. V., ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la motivele de apel formulate, Tribunalul a reținut că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat in cauză, Tribunalul a reținut că atât soluția pronunțată de prima instanță, cât și argumentele care au stat la baza pronunțării acestei soluții sunt corecte.
Astfel, cu privire la situația de fapt, s-a reținut că în speță căsătoria încheiată între părți la data de 27.08.1994 a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 5378/26.06.2007 pronunțată în dosarul nr._ (fila 202, 203). Prin contractul de vânzare cumpărare cu plata prețului în rate nr. 5936/7402/01.03.1992 s-a dobândit de către pârâtul-reclamant dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 5 situat în București ., ., . contractului apar drept garanți solidari pentru plata ratelor și a dobânzilor la care s-a obligat cumpărătorul T. M. și T. O.. Apartamentul a fost achitat integral la data de 30.01.2001 (fila 36).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1772/24.08.2004, imobilul a fost vândut la prețul de 38.500 euro (filele 37-41), în înscris reclamanta apărând drept declarantă.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3223/31.08.2004, părțile au achiziționat pentru prețul de_ euro apartamentul nr. 81 situat în București sector 2 .. 4, . ambele părți sunt trecute în calitate de cumpărători.
Toți martorii audiați în cauză, atât ai reclamantei cât și ai pârâtului (filele 170, 171, 172, 173 dosarfond) au indicat că banii dobândiți din vânzare imobilul situat în . folosiți pentru cumpărarea imobilului din . de altfel necontestat de nici una dintre părți.
În drept, s-a reținut că, în conformitate cu 36 din Codul familiei, la desfacerea căsătoriei bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească. Conform art. 31 din Codul familiei nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț: bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei; valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
Astfel, se poate observa faptul că imobilul din . în patrimoniul soțului pârât în anul 1992, înainte de încheierea căsătoriei în anul 1994, iar ratele achitate în timpul căsătoriei ar putea da naștere în patrimoniul reclamantei au unui drept de creanță ca drept personal patrimonial și obligația suportării acestor rate de către pârâtul-reclamant.
În ceea ce privește motivul de apel legat de faptul că instanța în mod nepermis a lăsat nesoluționat aspectul dreptului de creanță deținut de către apelantă împotriva intimatului, aceasta fiind datoare să lămurească acest aspect, Tribunalul l-a înlăturat ca nefondat atâta vreme cât principiul disponibilității aplicabil în speță impune instanței să judece în limitele în care a fost învestită. Astfel, în speță, prin cererea principală s-a solicitat numai partajarea apartamentul nr. 81 situat în București, sector 2, .. 4, ., iar prin cererea reconvențională s-a solicitat constatarea calității de bun propriu a acestui imobil, instanța nefiind învestită cu o acțiune în constatarea dreptului de creanță deținut de apelantă împotriva intimatului sau cu o acțiune în pretenții care să aibă drept premisă acest drept de creanță. Ca atare, pentru a se ajunge la un astfel de rezultat apelanta trebuie să investească instanța cu o cerere în acest sens.
De asemenea, instanța de fond a concluzionat în mod corect în sensul că realizarea unor îmbunătățiri la imobilele bunuri proprii ale soțului din . . dreptul la stabilirea unui drept de creanță și nu a unui drept de coproprietate.
De asemenea, Tribunalul a reținut că este corectă concluzia instanței de fond în sensul că nu se poate accepta susținerea reclamantei în sensul că ratele plătite la imobilul din . ar da naștere în patrimoniu său a unui drept de proprietate în comun, în măsura ratelor achitate, care în temeiul subrogației ar duce la calificarea apartamentului drept bun comun și ulterior a noului apartament, întrucât, într-adevăr, dacă s-ar accepta o asemenea teză, s-ar schimba însăși natura dreptului dincolo de voința părților, plata ratelor dând naștere eventual unui drept de creanță. De asemenea, în ceea ce privește subrogația prevăzută de art. 31 lit. f din Codul familiei, nu se poate accepta teza reclamantei în sensul că data dobândiri bunului, apartamentul din . în timpul căsătorie ar atrage calificare ca bun comun, cu ignorarea textului legal antemenționat.
Tribunalul a înlăturat ca neîntemeiată și apărarea invocată de către apelantă în sensul că la momentul înstrăinării imobilului din . dată cu încasarea prețului de la terțul cumpărător, creanța acesteia a fost lichidată iar sumele avansate i-au fost înapoiate, plata prețului noului imobil fiind realizată din sume aparținând ambilor soți, imobilul însuși devenind astfel bun comun, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că voința părților ar fi fost în acest sens. În aceste condiții cât timp bunul a fost achiziționat în timpul căsătoriei cu bani obținuți din vânzarea bunului propriu, același caracter îl va avea și noul bun dobândit în temeiul subrogației reale cu titlu particular.
De asemenea, instanța a reținut în mod justificat că nici contribuția sporită la cheltuielile căsătoriei nu dă naștere unui drept de proprietate, cu ignorare dispozițiilor legale și nici perioada scursă de la data încheierii căsătorie.
În acest sens, Tribunalul a înlăturat ca nefondat argumentul invocat de apelantă în sensul că sentința atacată nu numai că nu ne lămurește asupra speței ci, mai mult, o complică, în sensul că lasă loc interpretării potrivit căreia o contribuție majoritară nu poate avea urmări în ce privește efectele patrimoniale ale căsătoriei, instanța ignorând chiar și durata susmenționatei contribuții majoritate.
Cu privire a acest aspect Tribunalul a reținut că date fiind limitele investirii instanței, stabilite prin cererea principală prin care s-a solicitat numai partajarea apartamentul nr. 81 situat în București, sector 2, .. 4, . cererea reconvențională prin care s-a solicitat constatarea calității de bun comun a acestui imobil, atâta vreme cât din probatoriul administrat a rezultat calitatea de bun propriu a imobilului în cauză, stabilirea cotelor de contribuție a soților la cheltuielile căsătoriei nu ar fi fost utilă cauzei întrucât aceasta reprezenta criteriul pus la îndemână pentru partajarea bunurilor comune. Astfel, deși instanța nu a ajuns la interpretarea potrivit căreia o contribuție majoritară nu poate avea urmări în ce privește efectele patrimoniale ale căsătoriei, astfel cum susține apelanta, în speța de față, în lipsa indicării unor bunuri comune spre partajare, nu se impunea stabilirea cotelor de contribuție a soților la cheltuielile căsătoriei.
Față de aceste aspecte, având în vedere netemeinicia motivelor de apel formulate, în temeiul art. 296 C.proc.civ., Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă T. J. A. împotriva sentinței civile nr. 5225 din data de 05.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. V.
Împotriva deciziei civile nr.1156 A/17.12.2012 a formulat recurs reclamanta T. J. A., criticând-o pentru următoarele motive:
Nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 7-9 Cod de procedură civilă - Hotărâri contradictorii și ilegale. Instanțele fondului au reținut selectiv și limitativ situația de fapt omițând să soluționeze întreaga speță.
. a solicitat instanței fondului să partajeze bunurile dobândite în comun de către foștii soți, în timpul căsătoriei, respectiv imobilul situat în București, .. 4, ., ., precum și atribuirea acestuia reclamantei, cu obligarea la plata corespunzătoare a sultei către paratul-reclamant-intimat V. T..
Astfel, critica principală adusă soluțiilor atacate este aceea că, deși instanțele de fond și apel au administrat suficiente probe pentru a putea analiza în mod judicios speța, acestea au preferat să ignore anumite probe (mai ales cele testimoniale) precum și susținerile reclamantei recurente, justificându-și omisiunile prin principiul disponibilității, respectiv prin pretinsul motiv că nu ar fi fost sesizate expres cu anumite cereri. Mai precis, Judecătoria Sectorului 2 București, deși recunoaște contribuția majoritară a reclamantei la toate cheltuielile familiei (cu incidența substanțială asupra ratelor plătite pentru prima locuința a familiei - achiziționată cu puțin înainte de intervenția căsătoriei însă achitată aproape exclusiv timp de aproape zece ani din resurse comune vărsate de reclamantă) se limitează la a constata că finalitatea juridică a acestor cheltuieli nu poate trece de nivelul unor simple consemnări ale instanței și ca atare nici că poate avea vreo influență asupra raporturilor juridice dintre părți. La rândul său, după ce redă cu mare precizie în decizia atacată susținerile reclamantei din cadrul motivelor de apel și, mai mult, confirmă concluzia unanimă - inclusiv a Judecătoriei - anume aceea că reclamanta are un drept de creanță asupra primei locuințe a căsătoriei, Tribunalul București reține că în temeiul aceluiași principiu al disponibilității, greșit interpretat în speță, în opinia recurentei - reclamante, ar fi fost necesară o investire separată a instanțelor cu privire la această creanță.
Instanța de fond în speță a fost investită cu soluționarea tuturor aspectelor patrimoniale dintre soți, rezultate din parcursul comun al căsătoriei, adică inclusiv cu raporturile de creanță și contribuțiile acestora.
Din nou abuziv și ilegal instanțele fondului preferă varianta (simplistă) de interpretare a cauzei dedusă judecății prin aceea că - înlăturând dreptul legitim de creanță al reclamantei asupra primei locuințe - mai prezumă (fără temei în opinia recurentei) că sumele obținute din vânzarea acestei locuințe i-ar reveni integral intimatului-pârât ca bun special propriu, prin pretinsa subrogație insuficient dovedită și de altfel infirmată de probele de la dosar, cu care ar fi dobândit tot ca bun propriu cea de a doua locuință. De altfel, din probele administrate rezultă cu prisosință că pe aceasta a doua locuință recurenta – reclamantă a dobândit-o și modernizat-o în comun, această prezumție neputând fi înlăturată fără cuvenitele probe și argumente, întrucât - asemenea primului caz - instanțele fondului s-au rezumat la a-i consemna - însă la judecată ignora - argumentul că odată cu încasarea prețului primei locuințe în realitate a operat și restituirea creanțelor reclamantei asupra acestei prime locuințe sau asupra soțului intimat-pârât (constatate de altfel de ambele instanțe), pentru ca imediat după aceasta să contribuie împreună cu aceste sume la plata noii locuințe.
Ceea ce lipsește soluțiilor din fond și apel este tocmai motivarea preferinței către intervenția subrogației reale în favoarea intimatului-pârât în condițiile în care (i) forța probantă a actului autentic de vânzare-cumpărare a celei de a doua locuințe, care atestă achiziția comună fără urmă de convenție asupra provenienței sumelor destinate cumpărării, este total ignorată și (ii) în disprețul existenței creanțelor anterioare ale reclamantei de natură a înlătura operarea pretinsei subrogații.
Pretinsul argument al omisiunii sesizării instanței pe calea unei acțiuni separate asupra acestor creanțe este ilegal și abuziv și înlăturat de practica judiciară unanimă care consfințește analiza drepturilor și obligațiilor reciproce, respectiv a contribuțiilor părților la dobândirea în comun a bunurilor din timpul căsătoriei în cadrul aceluiași proces.
Mai mult, instanțele fondului ignoră chiar și contribuția majoritară a recurentei - reclamante în timp, de altfel efectele sale în integralitatea acestora, prejudiciindu-o astfel grav în drepturile sale legitime, inclusiv atunci când instanța de apel reține că, având în vedere limitele investirii acesteia, stabilirea cotelor de contribuție a soților la cheltuielile căsătoriei nu ar fi utilă cauzei.
Recurenta – reclamantă arată că, în opinia sa, instanțele - de vreme ce au reținut contribuția sa majoritară la cheltuielile căsătoriei - aveau obligația să se pronunțe inclusiv asupra contribuției majoritare a acesteia la plata ratelor primului imobil (aflat în . asupra calității sale de procurator de fonduri la achiziția imobilului.
De asemenea, judecătoria era datoare să stabilească fără putință de tăgadă și pe baza probatoriilor modul de achiziție al primului imobil, toate drepturile patrimoniale reale și personale invocate, toate în raport de prezumția de devălmășie instituită de vechiul Cod al familiei. Aici trebuia să se consemneze aceste drepturi dar și să motiveze cum a ajuns la respectiva structura ori concluzie, fără a lăsa nesoluționate aspecte legate inclusiv de procentul contribuției majoritare, caracterul juridic al aporturilor la ratele achitate pentru achiziționarea primului imobil, precum și ce reprezenta și cui i se cuvenea și dacă era grevată de ceva suma încasată drept preț la înstrăinare etc..
In sfârșit, în ce privește achiziția celui de al ll-lea imobil, instanța de fond trebuia și putea în prealabil să cerceteze ce reprezenta și din ce era compusă suma avansată, precum și contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, respectiv de către cine, precum și în ce procente au fost acestea achitate si care este finalitatea juridica a acestor acte si fapte matrimoniale,
Abia după lămurirea aspectelor de mai sus instanța fondului trebuia să se pronunțe cu privire la procentul în care a fost dobândit de către soți imobilul situat în București, ..4, ., ., întrucât reclamanta-apelantă a făcut cu prisosință dovada unei contribuții majoritate la plata primului imobil (cel din . din prețul încasat de pe urma înstrăinării acestuia i-a fost restituită o sumă covârșitor majoritară cu care a contribuit la achiziția celui de al ll-lea imobil, supus partajului și ieșirii din indiviziune.
Așa fiind, pentru toate motivele de mai sus, recurenta – reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea soluțiilor atacate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. In subsidiar, solicită desființarea soluțiilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică vizând nesoluționarea tuturor aspectelor vizând lichidarea regimului matrimonial al soților nu este întemeiată.
Este cunoscut faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților asupra cadrului juridic al acțiunii.
Astfel, potrivit art. 129 alin. final din Codul de procedură civilă, instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății. Altfel spus, instanța nu poate depăși limitele învestirii sale, dar, totodată, aceasta este obligată să soluționeze toate capetele de cerere cu judecata cărora a fost învestită, respectiv față de toate părțile implicate în conflictul judiciar.
Or, principiul disponibilității, alături de cel al contradictorialității și al dreptului la apărare, se circumscrie noțiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Din această perspectivă, instanța de apel a dat eficiență atât principiului disponibilității, cât și al dreptului la un proces echitabil.
Principiul disponibilității este consacrat în dispozițiile art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă. Potrivit principiului sus evocat părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului, ci pot determina și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
Procesul civil, fiind cârmuit de principiul disponibilității, în sens material cuprinde următoarele drepturi: dreptul persoanei interesate de a primi sau nu procesul civil, dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării, dreptul de a renunța la judecată sau la dreptul subiectiv, dreptul de achiesare și de a stinge litigiul printr-o tranzacție, precum și dreptul de a ataca sau nu, pe căile legale de atac, hotărârea judecătorească și dreptul de a solicita executarea hotărârilor judecătorești.
Astfel, dacă formulările părților sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța, în baza rolului activ, are obligația, respectând principiul contradictorialității, să solicite precizările necesare, cu finalitatea de a evita (în favoarea respectării disponibilității) un ultra sau minus petit.
Din această perspectivă și a celor expuse și în vederea respectării principiului disponibilității și al dreptului la un proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, criticile aduse hotărârii instanței de apel sunt nu nefondate.
Astfel, instanța de apel a examinat cauza prin prisma principiului disponibilității, în condițiile în care recurenta – reclamantă a investit instanța fondului cu o cerere prin care a solicitat exclusiv partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, respectiv apartamentul situat în București, ..4.
Intimatul – pârât a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că acest imobil este bunul său propriu ca urmare a subrogației reale cu titlu particular. Urmare acestei cereri, recurenta a susținut calitatea de bun comun a imobilului în litigiu, urmare dobândirii sale în timpul căsătoriei, învederând totodată că a avut o contribuție substanțială la cheltuielile familiei.
Nici măcar în acest răspuns la cererea reconvențională recurenta – reclamantă nu a invocat pretinsul său drept de creanță, rezultat din achitarea ratelor aferente apartamentului bun propriu al intimatului din ..
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, sistarea regimului matrimonial al soților trebuie realizată exclusiv în limitele învestirii instanței prin cererile formulate de părți și nu puteau instanțele să constate, în afara unei cereri exprese a reclamantei, dreptul său de creanță constând în achitarea ratelor aferente primului imobil pe perioada căsătoriei sale, imobil ce nu a făcut obiectul prezentului litigiu.
Instanțele nu aveau obligația să stabilească modul de achiziție al primului imobil, bun propriu al intimatului, întrucât nu au fost învestite de reclamantă cu nici o cerere în acest sens, unica cerere formulată de părți vizând imobilul din . nu cel din ., nu era necesară stabilirea modului de dobândire a acestui imobil, a ratelor achitate și a contribuției celor doi soți, la achitarea acestui imobil întrucât nu exista o cerere de investire a instanței cu aceste aspecte, o pronunțare în sensul celor solicitate de recurentă în căile de atac reprezentând o pronunțare plus petita sancționabilă în cauză.
De altfel, nu poate fi primită susținerea recurentei întrucât pentru a se constata dreptul său de creanță rezultat din achitarea ratelor la apartamentul bun propriu al intimatului era necesară, astfel cum am arătat anterior, o cerere în care să se precizeze explicit perioada de achitare în comun a ratelor, suma aferentă ce ar fi reprezentat dreptul de creanță al reclamantei cu precizarea clasă a acestei sume și timbrarea corespunzătoare a acestui capăt de acțiune.
Ori, în lipsa unei astfel de solicitări, corect au reținut instanțele nu numai situația de fapt și ci situația de drept în prezentul litigiu.
Ca atare, curtea apreciază că, pe de o parte că prin procesul civil urmărindu-se realizarea unor interese private, este necesar ca părțile, în speță recurenta - reclamantă să aibă rolul primordial în desfășurarea acestuia, judecătorul neputându-se substitui lor, iar pe de altă parte că este necesar să se asigure un echilibru procesual, oferindu-se posibilitatea judecătorului să influențeze mersul procesului civil. Cu atât mai mult, tribunalul a pronunțat o decizie legală și temeinică, limitându-se la a dispune lichidarea regimului matrimonial, dar în limitele investirii sale prin cererile formulate de părți.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă T. J. A., împotriva deciziei civile nr.1156 A din 17.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât T. V..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.07.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L.
2 ex./16.07.2013
TB-S.4 - E.A.; C.C.I.
Jud.S.2- C.N.I.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 1213/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
