Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 965/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 965/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 2398/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 965R
Ședința publică de la 10 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-pârât P. S. împotriva deciziei civile nr.782A/12.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. I., având ca obiect „acțiune în constatare”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 12 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 19 aprilie 2013, 26 aprilie 2013 și apoi la 10 mai 2013.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 02.10.2009, reclamanta R. I. a chemat în judecată pe pârâtul P. S. pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a unui imobil și, în subsidiar, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 8000 euro reprezentând avansul plătit de reclamantă cu ocazia încheierii promisiunii de vânzare.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că, pârâtul tergiversează încheierea actului, având în vedere că nu este singurul moștenitor al imobilului promis spre vânzare.
Prin cererea înregistrată la data de 16.11.2009 pe rolul Judecătoriei B., reclamantul P. S. a chemat în judecată pe pârâta R. I. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul ce face obiectul promisiunii de vânzare, compus din 200 mp și construcția C1, în schimbul sumei de 85.000 euro și obligarea pârâtei la plata restului de preț.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că pârâta R. I. refuză încheierea contractului de vânzare și plata prețului imobilului menționat.
Cererile ambelor părți din proces au fost conexate la o dată neprecizată, sub nr._, de către Judecătoria B..
Prin sentința civilă nr. 463/01.02.2010, Judecătoria B. a respins cererea principală având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea avansului plătit de reclamantă pentru vânzarea imobilului și a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul – teren în suprafață de 200 mp și construcția C1, în schimbul prețului de 85.000 euro; a obligat pe reclamantă la plata sumei de bani reprezentând diferența de preț către pârât.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile legale și contractuale pentru încheierea vânzării imobilului, dar reclamanta nu a făcut dovada că ar avea la dispoziție diferența de preț de 77.000 euro.
Apelul declarat de reclamanta R. I. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1103 din 21.10.2010 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă prin care instanța de apel a susținut motivarea instanței de fond.
Recursul declarat de apelanta R. I. împotriva deciziei menționate a fost admis prin decizia civilă nr. 3853 din 08.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă cu motivarea că instanța de apel nu a răspuns, în mod concret, criticilor formulate în faza apelului, iar considerentele ce au justificat respingerea apelului sunt confuze.
Rejudecând apelul declarat de reclamanta R. I. împotriva sentinței civile nr. 463/2010 pronunțată de Judecătoria B., Tribunalul București a admis cererea de apel, prin decizia civilă nr. 782/12.09.2012, și a admis cererea principală formulată de reclamanta R. I. cu consecința obligării pârâtului P. S. la restituirea avansului încasat la încheierea promisiunii de vânzare, iar cererea reconvențională formulată de pârât a fost respinsă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, în urma analizei probelor administrate în cauză, a constatat existența unei erori a părților asupra obiectului contractului, eroare existentă încă de la data încheierii promisiunii de vânzare, în condițiile în care, reclamanta R. I. a intenționat să cumpere întreg imobilul din .. 33 A la prețul de 85.000 euro, iar pârâtul a înțeles să vândă numai lotul 1, respectiv cota sa formată din 200 mp și construcția C1, asupra căreia are un drept de proprietate exclusiv. Prin urmare, a precizat instanța de apel, nu poate fi suplinit consimțământul promitentei cumpărătoare pentru un bun cu o altă compunere decât cea pentru care și-a exprimat consimțământul în momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, fapt ce reprezintă motivul esențial pentru care cererea reconvențională este neîntemeiată, mai precis acesta este motivul imposibilității legale pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs intimatul P. S. solicitând modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 6, 8 și 9 Cod procedură civilă pentru următoarele motive: a) instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a pronunțat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, deși acest capăt de cerere nu a fost timbrat, iar conform art. 2 alin. (1)1 din Legea nr. 146/1997 ar fi fost necesar timbrajul la valoarea de 85.000 euro și nu la suma de 8000 euro; b) rezoluțiunea antecontractului a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1021 Cod civil, în condițiile în care, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a achita prețul imobilului la data stabilită de părți; c) decizia atacată este nelegală datorită unei erori de interpretare a promisiunii de vânzare, a actului juridic încheiat de părți, în condițiile în care din act rezultă în mod expres că avansul a fost achitat pentru casă și nu pentru construcțiile C2 și C3, aspect ce rezultă și din împrejurarea că proprietarul construcțiilor C2 și C3 a semnat antecontractul în calitate de martor.
Recursul nu este fondat.
Instanța de apel, pronunțând rezoluțiunea convenției nu a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamanta R. I. a cerut expres restituirea avansului ca urmare a rezoluțiunii antecontractului, ceea ce rezultă din cererea principală depusă la data de 02.10.2009 la Judecătoria B., sub nr._ (vezi fila 2 din dosar, pct. 2 din petitul cererii) iar reclamanta nu a renunțat la judecarea cererii sale.
Aspectele privind plata sau neplata taxei de timbru și valoarea acestei taxe nu reprezintă decât probleme de administrare a justiției și nu pot ace obiectul analizei instanței de recurs, decât în cadrul limitat prev. de art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, caz în care, instanța de recurs poate dispune oricând, din oficiu, completarea și obligarea părților la plata taxei de timbru.
Deși aspectele privind plata taxei de timbru, în fazele anterioare ale procesului, nu pot afecta drepturile și obligațiile părților, deduse judecății, asupra cărora s-a pronunțat deja o instanță anterioară, totuși, instanța de recurs, precizează, având în vedere argumentația legală a recurentului sub acest aspect, că rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nu este un capăt de cerere care se timbrează în raport de valoarea obiectului vânzării, deoarece obiectul antecontractului constă în obligația de a face (de a încheia contractul) și nu constă în obligația de a da (de a transmite proprietatea asupra imobilului) astfel că, mai simplu, instanța precizează că rezoluțiunea antecontractului nu a avut ca efect transmiterea imobilului dintr-un patrimoniu în altul, ca urmare a desființării contractului prin rezoluțiune, ci numai desființarea promisiunii reciproce a părților de a cumpăra, respectiv de a vinde, în viitor, imobilul în litigiu, ceea ce nu reprezintă un obiect contractual evaluabil în bani, supus taxării de valoare, potrivit Legii nr. 146/1997.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat.
Dispozițiile art. 1021 cod civil sunt îndeplinite în speță, în privința ambelor părți contractante, deoarece nici una dintre ale nu poate cere executarea convenției, în condițiile în care antecontractul de vânzare-cumpărare nu este clar sub aspectul substanței obiectului convenției, deoarece vânzătorul a înțeles să vândă cu prețul de 85.000 euro o construcție și un teren de 200 mă, iar cumpătătoarea a înțeles să cumpere, cu același preț, trei construcții și un teren de 400 mp, imobilul, în ambele variante, fiind situat la aceeași adresă.
În condițiile menționate, instanța de apel a pronunțat desființarea convenției afectată de eroare asupra substanței obiectului material al contractului, ceea ce reprezintă o măsură legală, în spiritul dispozițiilor art. 1021 Cod civil.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este fondat.
Este de observat că, în limitele art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul a criticat interpretarea dată de instanța de apel asupra convenției părților din proces.
Or, potrivit art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, modificarea hotărârii se poate cere atunci când instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În speță, art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu este incident, deoarece actul juridic al părților nu a avut un înțeles lămurit și vădit neîndoielnic, ci, dimpotrivă, obiectul material al convenției a fost insuficient individualizat, fiind nedeterminată componența imobilului asupra căreia părțile și-au dat consimțământul pentru înstrăinare, respectiv dobândire în proprietate.
De aceea, pentru că actul încheiat de părți a necesitat o interpretare cu privire la determinarea obiectului material al înțelegerii părților, instanța de recurs nu poate cenzura interpretarea instanței de apel efectuată asupra unui act ambiguu și îndoielnic, deoarece interpretarea actului juridic neclar nu poate fi cenzurată de instanța de recurs în baza art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, în condițiile în care, textul de lege permite modificarea hotărârii numai în cazul interpretării greșite a unui act lămurit și absolut neîndoielnic, ceea ce nu a fost cazul în prezentul dosar.
De aceea, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 Cod procedură civilă va fi respins, ca nefondat, iar recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs formulată de recurentul-pârât P. S. împotriva deciziei civile nr.782A/12.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. I..
Obligă pe recurent la plata sumei de 6400 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. D. F. B. R. P.
GREFIER
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. GC – 2 ex
17.05.2013
Jud. apel: A. P.
A. Țambulea
| ← Pretenţii. Decizia nr. 316/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 935/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
