Legea 10/2001. Decizia nr. 216/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 216/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 58/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.216R
Ședința publică de la 14 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanții-pârâți F. R.-D., cu domiciliul ales la avocat D. N. M., în București, ..18, ., ., sector 1 și de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP –MB, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1705/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. D.-V. și P. R., cu domiciliul ales la avocat M. A. M., în București, . nr.48, ., sector 6 și intimatul-pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 31 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 7 iunie 2013 și apoi la 14 iunie 2013.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 04.01.2010 sub nr._, reclamanții P. D.-V. și P. R. a chemat în judecată pe pârâții S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului București prin Primarul General și F. R. –D., solicitând obligarea pârâților S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului București la restituirea contravalorii imobilului stabilită la valoarea de circulație a pieței libere i în funcție de standardele internaționale de evaluare în vigoare, pentru imobilul situat în București, ., ., valoare estimată provizoriu de reclamanți la suma de 200.000 Euro, echivalent a 860.000 lei.
De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei F. R. –D. la restituirea contravalorii lucrărilor de renovare, necesare și utile efectuate la imobilul menționat, evaluate provizoriu la suma de 25.000 Euro, echivalent a 107.500 lei, și enumerate în tabelul anexat cererii de chemare în judecată.
Totodată, reclamanții au solicitat stabilirea unui drept de retenție asupra imobilului în favoarea lor, până la achitarea sumelor menționate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin decizia nr.. 545A/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București –Secția a V a Civilă, irevocabilă prin respingerea recursului declarat de aceștia, au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie . cărui proprietari au devenit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3234/_/31.01.1997, încheiat în condițiile legii nr. 112/1995.
Au mai precizat că, în raport de prevederile legi nr. 1/2009cât și de completările aduse legii nr. 10/2001 prin art. 50 ind. 1, sunt îndreptățiți la restituirea prețului de circulație al pieței libere stabilit conform standardelor de evaluare internaționale.
Reclamanții au mai menționat că având în vedere faptul că au devenit proprietari ai imobilului conform contractului de vânzare cumpărare în temeiul legii nr. 112/1995, că acest imobil a fost renovat de către ei, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept au fost invocate prevederile legii nr. 1/2009 și ale legi nr. 10/2001.
În susținerea cererii, reclamanții au depus, în copie certificată, contractul de vânzare cumpărare nr. 3234/_/31.01.1997, facturi fiscale și chitanțe de plată.
La data de 31.05.2010, pârâta F. R. –D., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a arătat, în esență că solicitarea reclamanților de obligare a sa la plata contravalorii lucrărilor de renovare este neîntemeiată, deoarece aceștia cunoșteau demersurile sale de revendicare a imobilului, fiind avertizați să nu vândă. Astfel, pârâta a menționat că față de avertismentele repetate pe care reclamanții le-au primit, de a nu cumpăra de la un fals proprietar, un imobil cu o situație juridică incertă, ce urma să fie restituit fostului proprietar și față de alegerea acestora de a ignora cu bună-știință situația juridică a imobilului, cererea acestora de a li se restitui contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul în discuție pentru uzul ‚și confortul de care s-au bucurat exclusiv, este neîntemeiată.
Pârâta a mai arătat că îmbunătățirile a căror contravaloare este pretinsă depășesc caracterul unor îmbunătățiri necesare și utile, fiind adevărate cheltuieli voluptourii, executate pentru luxul personal ala reclamanților. Astfel, pârâta a menționat că nu îi pot fi imputate cheltuielile efectuate de reclamanți în scopul întreținerii curățeniei spațiului în care au locuit, iar în ceea ce privește cheltuielile pentru reparațiile la spațiile comune au fost efectuate de asociația de proprietari, neavând legătură cu apartamentul în cauză.
În consecință, față de toate ele arătate, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate prevederile art. 115 Cod procedură civilă și art. 48 alin. 4 și 5 din legea nr. 10/2001.
În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri și expertiză tehnică.
Față de împrejurarea că în ședința publică de la data de 20.10.2010, reclamanții au depus o cerere (fila 74-vol. I) prin care au arătat că înțeleg să renunțe la judecata capătului de cerere având ca obiect, recunoașterea dreptului de retenție, în conformitate cu prevederile art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă, constând că manifestarea de voință d reclamanților îndeplinește condițiile de formă prevăzute de textul legal evocat, tribunalul va lua act de renunțarea reclamanților la judecata acestui capăt de cerere.
Întrucât, potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, tribunalul va examina cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține că legitimarea procesuală pasivă este traducerea procesuală a calității de subiect obligat în raportul de drept material dedus judecății, putere în virtutea căreia paratul stă în justiție. Așadar, legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic litigios. Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 112 pct. 3 și 4 Cod procedură civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează aceasta, reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
Așa fiind, tribunalul consideră în raport de temeiurile de drept invocate de reclamanți, respectiv, dispozițiile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, potrivit cărora restituirea prețului se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare că aceste prevederi legale reprezintă o reglementare cu caracter special, prin care legiuitorul a înțeles să deroge de la prevederile dreptului comun în materia răspunderii pentru evicțiune (art. 1337 și urm. Din Codul civil) impunând în sarcina unei alte persoane decât vânzătorul bunului, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor - în prezent Ministerul Finanțelor Publice, obligația de restituire a prețului vânzării.
Deși textul art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 vizează situația în care contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, tribunalul reține o reglementare defectuoasă a normei menționate, apreciind că s-a avut în vedere ipoteza în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, foștii chiriași proprietari au fost obligați să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie foștilor proprietari, titlul acestora din urmă fiind considerat preferabil în urma comparării titlurilor de proprietate ale părților. Acesta este singurul sens ce poate fi dat textului legal menționat pentru a produce efecte juridice, întrucât, raportând dispoziția legală menționată la principiile și regulile generale de drept, niciuna dintre acestea nu susțin o asemenea soluție juridică, astfel încât tribunalul constată că o altă interpretare a normei legale ar fi de natură să o lipsească de orice efect util, ceea ce ar contraveni intenției legiuitorului avută în vedere la edictarea respectivei norme juridice.
Reținând, prin urmare, că în cauză operează o normă specială care conferă legitimare procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice, precum și faptul că este excesiv de formalist a se pretinde în privința obligației de reparație asumată de statul român prin edictarea legii nr.1/2009 o distincție între stat și reprezentantul său - Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive in invocată de pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 545A/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă (fila 86 -91- vol. I) definitivă și rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de reclamanții din prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 1761/18.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru cauze de minori și familie, reclamanții, P. D. V. și P. R. au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtei din prezenta cauză, Fleischmann R. D., imobilul – . în București, ., ., dobândit de aceștia în temeiul prevederilor legii nr. 112/1995.
Potrivit disp. art. 50 alin. 1 ind. 1 din legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Din examinarea textului legal evocat, tribunalul observă că ipoteza acestuia vizează exclusiv situația acelor contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, reținând totodată, o reglementare defectuoasă a normei menționate, apreciind că, în realitate s-a avut în vedere situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, foștii chiriași proprietari au fost obligați să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie foștilor proprietari, titlul acestora din urmă fiind considerat preferabil în urma comparării titlurilor de proprietate ale părților.
Așa cum s-a arătat cu ocazia examinării excepției lipsei calității procesuale pasive, tribunalul consideră că acesta este singurul sens ce poate fi dat textului legal evocat și de natură a produce efecte juridice, o altă interpretare a normei legale fiind de natură să o lipsească de orice efect util, ceea ce ar contraveni intenției legiuitorului avută în vedere la edictarea respectivei norme juridice.
Așa fiind, tribunalul are în vedere că în considerentele hotărârii judecătorești menționate, în analiza comparată a celor două titluri de proprietate impusă de soluționarea acțiunii în revendicare, s-a precizat că nu poate fi reținută în favoarea reclamanților P. (pârâți în acea cauză) preferința titlului lor, întrucât la încheierea acestuia nu au fost întrunite condițiile prevăzute de legea nr. 112/1995, respectiv, art. 1 deoarece imobilul nu fusese preluat cu titlu valabil și 9 din legea nr. 112/1995, fiindcă perfectarea acestuia s-a făcut anterior soluționării cererii de restituire formulată de fostul proprietar, și mai înainte de clarificarea situației juridice a imobilului, concluzionându-se că, nu a existat buna credință a cumpărătorilor la momentul încheierii contractului. Totodată, s-a apreciat că deși, aceste motive sunt specifice examinării unei acțiuni în constatarea nulității, ele se impun a fi cercetate și în condițiile neformulării unei acțiuni prealabile de anulare a titlului foștilor chiriași.
Cu toate acestea, în analiza sa instanța a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanții din prezenta cauză nu sunt ținuți să suporte ponderea responsabilității statului pentru preluarea abuzivă a imobilului întrucât legea le recunoaște dreptul de a obține despăgubiri corespunzătoare pentru imobil, în condițiile art. 50 ind. 1 din legea nr. 10/2001.
Prin urmare, tribunalul observă, că deși, în considerentele hotărârii judecătorești prin care reclamanți P. au fost obligați să lase în deplină proprietate imobilul în litigiu, s-a reținut că titlul acestora a fost încheiat cu eludarea legii nr. 112/1995, situație în raport de care aceștia ar fi fost îndreptăți la acordarea doar a prețului actualizat, față de aprecierile instanței reținute anterior, în sensul că legea le recunoaște dreptul de a obține despăgubiri corespunzătoare pentru imobil, în condițiile art. 50 ind. 1 din legea nr. 10/2001 și care se impun cu putere de lucru judecat, tribunalul va obliga pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 426.000 lei reprezentând prețul de piață al imobilului –apartamentului nr. 6, situat în București, ., sector 1.
În privința cuantumului prețului de piață, tribunalul va reține concluziile celui de al doilea raport de expertiză, întocmit de expert C. F. (fila 57-74-vol. II) și va înlătura raportul de expertiză efectuat de expert C. V..
Sub acest aspect, tribunalul are în vedere caracterul argumentat și actual al expertizei precum și împrejurarea că prețul de piață a fost determinat de expert prin două metode tehnice, acestea ținând seama și de vechimea imobilului precum și de starea sa actuală.
Spre deosebire de această evaluare, tribunalul constată că aceea realizată de expert C. V., nu răspunde exigențelor menționate, expertul având în vedere o singură metodă de evaluare. Totodată, tribunalul observă că în stabilirea valorii de piață, acesta s-a raportat la anunțuri postate pe site-uri de specialitate, pentru imobile ce nu prezintă elemente de similaritate cu cel supus analizei, referitoare la vechime, suprafață și amplasare în zonă.
În consecință, față de toate considerentele expuse și apreciind că suma stabilită prin cel de al doilea raport de expertiză este rezultatul unei corecte estimări în funcție de toți factorii ce trebuie avuți în vedere cu ocazia evaluării, tribunalul va reține ca fiind justificată, valoarea de 426.000 lei.
Totodată, tribunalul atrage atenția asupra caracterului reparatoriu al sumei acordate și care nu se poate transforma într-o îmbogățire fără justă cauză, această despăgubire trebuind să fie justă și să acopere prejudiciul generat de pierderea imobilului, și să nu fie disproporționată în raport cu acesta din urmă
În ceea ce privește capătul de cerere vizând acordarea despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilului, tribunalul are în vedere prevederile art. 48 din legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit textului legal evocat, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile.
Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite.
Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește pe bază de expertiză.
Prin „îmbunătățiri”, în sensul prezentei legi, se înțelege cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași.
Conform disp. art. 48.1. din Normele Metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001, prin îmbunătățiri necesare și utile se înțeleg acele dotări încorporate sau aduse unității locative ori spațiilor comune, prin care s-a sporit valoarea fondului locativ și care au fost suportate exclusiv de chiriaș (introducerea sau schimbarea instalației de apă, gaz, canalizare, electricitate, încălzire; lucrări noi: parchetare, gresie sau faianță, geamuri termopan, uși și altele asemenea). Dovada acestor îmbunătățiri se face cu înscrisuri doveditoare, prin expertiză tehnică, cu respectarea prevederilor alin. (5) al art. 48 din lege.
Nu se includ în categoria cheltuielilor necesare și utile acele cheltuieli voluptorii (utilizarea unor materiale foarte scumpe, de exemplu: uși de mahon, instalații sanitare sofisticate, de lux, materiale de construcții încadrate în categoria celor de lux).
În aceste cazuri despăgubirile se vor calcula avându-se în vedere prețurile medii actuale de pe piață.
Raportând aceste dispoziții legale, situației de fapt dedusă judecății astfel cum aceasta a rezultat din probatoriul administrat, tribunalul constată că sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile aduse imobilului are o valoare totală de 36.368 lei.
Tribunalul va avea în vedere cuantumul total al lucrărilor identificate prin raportul de expertiză efectuat de expert C. F., întrucât acestea reprezintă îmbunătățiri în sensul art. 48 anterior menționat.
În consecință, văzând disp. alin. 2 al art. 48, conform cu care obligația despăgubirii revine persoanei îndreptățite, tribunalul va obliga pe pârâta F. R. D. la plata către reclamanți a sumei de 36.368 lei cu titlu despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului.
Sub aspectul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanții P., tribunalul o apreciază în parte justificată.
Astfel, în privința onorariului în cuantum de 6000 lei achitat prin chitanțele nr. 86/06.01.2010 și nr. 99/20.03.2010 (fila 117 vol. II), tribunalul observă că vizează contractul de asistență juridică nr._/30.12.2009 încheiat cu avocat A. D., ulterior, la data de 20.09.2010, reclamanții încheind un alt contract de asistență, nr._ cu o altă societate de avocatură care prin reprezentanții săi le-au asigurat acestora asistența și reprezentarea pe durata desfășurării procesului în fața primei instanțe.
Așa fiind, tribunalul consideră că față de activitățile îndeplinite de primul avocat, respectiv, redactarea cererii de chemare în judecată și asigurarea reprezentării reclamanților la un singur termen de judecată, cel din 02.04.2010, întrucât la termenul din 04.06.2010, aceasta a fost substituită de un alt avocat, nu se justifică acordarea unui onorariu de 6000 lei, acesta fiind evident disproporționat cu munca efectivă.
În consecință, tribunalul va face aplicația disp. art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, conform cu care, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat și va dispune reducerea onorariului la suma de 300 lei.
De asemenea, va include în cuantumul cheltuielilor de judecată, suma de 7950, 77 lei, reprezentând onorariul de avocat achitat pentru serviciile de asistență juridică, către Societatea de avocatură „ B. și Asociații SPRL”, precum și suma de 600 lei reprezentând partea din onorariu achitată de reclamanți aferentă celui de al doilea raport de expertiză.
Tribunalul nu va acorda suma achitată de reclamanți cu titlu de onorariu de expert pentru prima expertiză efectuată, față de împrejurarea că aceasta nu a fost apreciată ca având valoare probatorie, fiind înlăturată, pentru considerentele ce au fost pe larg expuse în cele ce preced.
Prin urmare, față de toate argumentele prezentate și văzând și disp. art. 274 și 277 Cod procedură civilă, ținând seama și de limitele în care pârâții au căzut în pretenții, tribunalul va admite în parte cererea și va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă corespunzător pretențiilor admise și cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel, pârâta F. R. D. 885,07 lei și pârâtul S. Român la 7965,7lei.
S-a pronunțat sentința civilă nr. 1705/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă prin care s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de retenție, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P. D. V. și P. RODCA în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și F. R. D., a fost obligat pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 426.000 lei reprezentând prețul de piață al imobilului –apartamentului nr. 6, situat în București, ., sector 1, a fost obligată pârâta F. R. D. la plata către reclamanți a sumei de 36.368 lei cu titlu despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului și au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă corespunzător pretențiilor admise și cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel, pârâta F. R. D. 885,07 lei și pârâtul S. Român la 7965,7lei.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel pârâții F. R.-D. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâta F. R.-D. solicită prin apelul motivat în condițiile art. 296 C.pr.civ. admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 19.492 lei despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului.
În mod greșit instanța de fond a avut în vedere suma totală de 36.368 lei pentru lucrările identificate prin raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni efectuat de expert C. F., reținând că acestea reprezintă îmbunătățiri în sensul art. 48 din Legea nr. 10/2001, în loc să rețină cuantumul îmbunătățirilor reale de 19.492 lei.
Instanța a ignorat concluziile raportului de expertiză și fără o motivare a nesocotit dispozițiile art. 48 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 conform cărora „valoarea despăgubirilor se stabilește pe bază de expertiză” și ca atare a acordat intimaților reclamanți suma de 36.368 lei (care include reparațiile curente și cheltuielile voluptorii.
Instanța nesocotește implicit și Normativul privind executarea lucrărilor de întreținere și reparații la clădiri și construcții nr. GE 032-1997 aprobat prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului nr. 116/N/01.09.1997.
Deși în raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni se indică categoriile de lucrări efectuate de intimații – reclamanți – reparații, îmbunătățiri, lucrări voluptorii – instanța nu ține cont de concluzii și de deviz și nu motivează acest fapt.
În mod greșit instanța nu a făcut distincție între grupele de lucrări conform Anexei B la răspunsul la obiecțiuni și conform dispozițiilor legale enunțate și a reținut cu titlu de îmbunătățiri toate lucrările efectuate de intimații – reclamanți în valoare totală de 36.368 lei, deși expertul a precizat că totalul general lucrări este de 36.368 lei din care îmbunătățiri 19.542 lei.
În continuare apelanta – pârâtă face referire la lucrările executate, materialele folosite și conchide că în mod greșit a fost obligată la îmbunătățiri pentru sporul de valoare adus imobilului.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, susține în apelul motivat declarat împotriva sentinței de fond următoarele critici:
În mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât atunci când a înțeles să confere legitimare procesuală pasivă Statului Român, prin reprezentantul său - Ministerul Finanțelor Publice – legiuitorul a făcut –o în mod expres, în acest sens fiind art. 12 din Legea nr. 13/1998.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerea acțiunii pe acest temei.
În ipoteza în care excepția invocată va fi respinsă, pe fond este criticată soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală în raport de dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu au fost respectate cele două condiții, respectiv contractul de vânzare cumpărare al imobilului în cauză să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile precum și existența contractului de vânzare-cumpărare valabil încheiat conform Legii nr. 112/1995.
În consecință, se solicită admiterea apelului, schimbarea parțială a sentinței de fond și respingerea cererii de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al imobilului în cauză, ca neîntemeiată.
În a treia ipoteză este criticată sentința de fond întrucât în mod eronat a fost omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, întrucât nu reflectă prețul real al imobilului, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în urma obiecțiunilor formulate, expertul judiciar a scăzut cuantumul valorii de piață a imobilului de la 426.000 lei la 397.000 lei.
Se apreciază că în speță operează îmbogățirea fără justă cauză, fiind aberant ca reclamanții să încaseze în anul 2013 o diferență de sute de ori mai mare față de valoarea achitată în contractul de vânzare – cumpărare, valoare care depășește cu mult însăși valoarea de circulație a imobilului pe piața imobiliară de la ora actuală.
Astfel, obligația de garanție pentru evicțiune nu presupune în nici un caz valoarea de circulație a imobilului, cu atât mai mult în situația imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995.
Prin stabilirea valorii de piață la momentul încheierii contractului de vânzare se poate stabili valoarea reală a imobilului din acel moment, pentru a se putea determina cuantumul real al sporului de valoare, acesta din urmă în nici un caz nu poate fi stabilit la prețul efectiv plătit de chiriașul cumpărător.
Așadar, pe criterii de simetrie și de echitate, cum aceste imobile nu au fost dobândite după regulile pieței imobiliare și nici la prețul de pe piața liberă, obligația de garanție nu poate funcționa prin raportare la regimul pieței libere, ci prin raportare la criterii de echitate sau la regimul stabilit prin norme speciale.
În spiritul protejării drepturilor reclamantei în baza Legii nr. 112/1995 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, aceasta ar fi îndreptățită să primească numai o despăgubire echitabilă, respectiv prin stabilirea, în funcție de prețul plătit la achiziționarea apartamentului în temeiul Legii nr. 112/1995, a tipului de imobil ce ar fi putut fi cumpărat pe piața liberă cu acest preț la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare,cu stabilirea valorii actuale de piață a unui astfel de imobil.
Din jurisprudența CEDO sunt enunțate cauzele R. C România, T. – T. c Romănia ori Pincova și Pinc c Republica Cehă.
Indemnizarea cumpărătorilor la valoarea de piață actuală a imobilelor constituie, în mod vădit, o îmbogățire fără justă cauză a acestora, care încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii.
Se susține că situația cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 este esențial diferită de situația celor care cumpără un imobil potrivit prețurilor stabilite liber pe piață, așadar, la valoarea de piață, considerente pentru care se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză având în vedere că imobilul a fost supraevaluat.
Ultima critică se referă la greșita obligare la cheltuieli de judecată deși nu se poate reține culpa procesuală a statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice care nu a dat dovadă de rea-credință sau neglijență, astfel că cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este nefondată.
Intimații – reclamanți P. D.-V. și P. R., solicită respingerea ambelor apeluri ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
La termenul din 31.05.2013 avocatul intimaților reclamanți pune în discuție calificarea căii de atac întrucât valoarea obiectului litigiului este mai mare de 100.000 lei, condiții în care în raport de dispozițiile art. 2821 C.pr.civ. califică calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel.
În faza procesuală a apelului s-au depus înscrisuri în condițiile art. 305 C.pr.civ.
Apelul declarat de apelanta – pârâtă F. R.-D., este fondat pentru cele ce urmează:
Este fondată critica apelantei – pârâte F. R.-D. vizând greșita obligare a sa la instanța de fond la suma de 36.368 lei, reprezentând îmbunătățiri, astfel cum au fost individualizată în raportul de expertiză tehnică întocmit de expert C. F. fără a se aplica dispozițiile art. 48 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Conform acestor dispoziții legale „valoarea despăgubirilor se stabilește pe bază de expertiză”, în cauză în faza fondului fiind efectuat raportul de expertiză tehnică construcții efectuat de expert C. F. care pronunțându-se în legătură cu obiectivul - constatarea îmbunătățirilor efectuate la apartamentul nr. 6 și stabilirea contravalorii în echivalent bănesc al acestora – a stabilit că valoarea totală a lucrărilor reprezentând îmbunătățiri este de 5984 lei.
Răspunzând la obiecțiunile depuse de reclamanți la 05.06.2012 expertul C. F. conchide că lucrările executate la apartament în perioada 1997 – 2007 inclusiv lucrările comune pentru . sunt în cuantum de 36.368 lei, din care îmbunătățiri 19.492 lei, iar la termenul din 05.09.2012, cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, instanța a respins obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză.
Rezultă că în lipsa criticilor reclamanților care au achiesat la sentința civilă pronunțată în primă instanță, concluziile expertului tehnic C. F. privind cuantumul final al îmbunătățirilor este de 19.492 lei, sumă la care prin admiterea apelului declarat de pârâtă, Curtea urmează a schimba în parte sentința de fond și a o obliga pe pârâtă, în loc de suma totală de 36.368 lei la care a fost obligată în fața primei instanțe.
Pronunțând această soluție, Curtea are în vedere devizul și concluziile raportului de expertiză precum și răspunsul expertului tehnic construcții la raportul de expertiză în acord cu art. 48 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, art. 48.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și dispozițiile Normativului privind executarea lucrărilor de întreținere și reparații la clădiri și construcții speciale nr. GE 032-1997.
Prin urmare, pronunțând o soluție nelegală prin includerea în categoria îmbunătățirilor a tuturor lucrărilor efectuate, apelul va fi admis în condițiile art. 296 Cod procedură civilă, iar sentința de fond schimbată parțial în sensul stabilirii cuantumului îmbunătățirilor la 19.492 lei.
Sunt nerelevante în susținerea criticilor aprecierile apelante pârâte privind materialele folosite la executarea acestor lucrări, față de critica invocată în recurs și limitele investirii instanței.
Recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice va fi respins ca nefondat, având în vedere că partea are calitate procesuală pasivă în cauză conferită de dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001,potrivit cu care restituirea prețului se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 modificată și completată.
Nefondate sunt și criticile ce vizează nerespectarea de către prima instanță a cerințelor art. 501 din Legea nr. 10/2001 în pronunțarea sentinței civile apelate, având în vedere că, pe de o parte, contractul de vânzare – cumpărare al imobilului deși nu a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, potrivit jurisprudenței a fost asimilată sintagmei „contracte desființate” și hotărârile judecătorești prin care chiriașii proprietari au fost evinși prin admiterea acțiunilor în revendicare promovate de reclamanții – proprietari.
În cauză, prin decizia civilă nr. 545 A/03.04.2009 a Tribunalului București Secția a V-a civilă, definitivă și irevocabilă, reclamanții P. D. V. și P. R. au fost obligați să lase pârâtei F. R.-D. în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 6 situat în București, ., ., dobândit de reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1995.
În ce privește critica referitoare la valoarea reală de circulație a imobilului contestată în apel de către pârât, Curtea are în vedere că raportul de expertiză tehnică construcții a fost contestat inițial de către reclamanții P. D. V. și P. R., iar la termenul din 05.09.2012 pârâtul prin consilier juridic a solicitat respingerea obiecțiunilor formulate de către reclamanți, precizând că răspunsul expertului este clar, nefiind utilă refacerea raportului de expertiză, iar din această perspectivă apelantul pârât nu mai poate invoca în condițiile art. 108 alin. 3 C.pr.civ. neregularitatea actului de procedură ce nu a fost invocat la prima zi de înfățișare și înainte de a pune concluzii pe fond.
Cu privire la obligarea apelantului – pârât la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în condițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ. pârâta F. R.-D. a fost obligat la 885,07 lei cheltuieli de judecată către reclamantă corespunzător pretențiilor admise, iar pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la 7965,7 lei cu același titlu către reclamanți.
Prin urmare, prima instanță constatând că pârâtul a căzut în pretenții a dispus obligarea acestuia în condițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, la plata sumei de 7965,7 lei cuantum ce a fost apreciat ca reprezentând cheltuieli de judecată corelative pretențiilor admise prin acțiune doar parțial.
Pentru aceste considerente, potrivit art. 296 C.pr.civ., apelul pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice va fi respins ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul – pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP –MB, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1705/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. D.-V. și P. R., cu domiciliul ales la avocat M. A. M., în București, . nr.48, ., sector 6 și intimatul-pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6.
Admite apelul formulat de apelanta – pârâtă F. R.-D., cu domiciliul ales la avocat D. N. M., în București, ..18, ., ., sector, împotriva sentinței civile nr.1705/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. D.-V. și P. R., cu domiciliul ales la avocat M. A. M., în București, . nr.48, ., sector 6 și intimatul-pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6.
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 19.492 lei îmbunătățiri în loc de 36.368 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile apelate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. A. V.
GREFIER
G. M. V.
Red. A.P.
Tehnored. T.I.
7 ex./11.07.2013
Jud. fond:
E. P. J.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1191/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 971/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
