Pretenţii. Decizia nr. 316/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 316/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 769/116/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.316 R
Ședința publică din data de 14.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant C. M. – decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori C. T., C. I. și C. V., împotriva sentinței civile nr.1062/13.06.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, cauza având, ca obiect, „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții reclamanți C. T., C. I. și C. V., prin avocat C. C., cu împuternicire avocațială la fila 27 dosar, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat prin procuror C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs și pe excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care au fost invocate dispozițiile art.998-999 Cod civil.
Apărătorul recurenților reclamanți C. T., C. I. și C. V., solicită respingerea excepției și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței instanței de fond și acordarea daunelor morale solicitate. Arată că instanța le-a admis, ca probă, doar acte, deși a solicitat și audierea unor martori, pe aspectul daunelor morale. Apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a Statului R.. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului arată că în ceea ce privește dispozițiile art.998-999 Cod civil, pretențiile reclamanților sunt prescrise, conform art.33 alin.1 din Decretul nr.146/1997, calculul termenului făcându-se potrivit art.8 din același decret, respectiv de la momentul la care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel ce răspunde de ea.
În raport de motivele de recurs invocate, reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului și menținerea a hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea din data de 02.04.2012 înregistrată la Tribunalul călărași sub nr._, reclamantul C. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al condamnării suferite de reclamant și să oblige pârâtul la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin executarea pedepsei de 15 ani muncă silnică și 10 ani de degradare civilă, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 340/04.04.1939.
Pârâtul a formulat întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 nu mai este posibilă după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, care este aplicabilă în cauză după cum s-a stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 12/19.09.2011.
Prin cererea precizatoare de la data de 06.06.2012, reclamantul a arătat că își menține primul capăt de cerere dar precizează cuantumul despăgubirilor la suma de 10.000 euro și invocă în susținerea acestora inclusiv dispozițiile Codului civil relative la răspunderea civilă delictuală (regăsite și în art. 1371 din Noul Cod Civil).
Pârâtul a depus întâmpinare la cererea precizatoare arătând că nu pot fi acordate despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 998-999 cod civil ,deoarece toate consecințele măsurilor administrative și a condamnărilor cu caracter politic, dispuse împotriva reclamantului, au fost acoperite prin despăgubirile primite de acesta în baza Decretului - Lege nr. 118/1990.
Prin sentința civilă nr.1062/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și s-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului.
Prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru daune morale, atât în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, cât și în temeiul dispozițiilor art. 998 – 999 vechiul Cod civil, respectiv art. 1371 din noul Cod civil.
În privința dispozițiilor Legii nr. 221/2009, prima instanță a reținut că nu pot constitui temei juridic pentru acordarea de despăgubiri, după momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 pronunțate de Curtea Constituțională.
Prima instanță a mai reținut că pentru acordarea unor despăgubiri bănești care să acopere prejudiciul moral suferit de persoanele persecutate politic în perioada comunistă, a fost emis Decretul Lege nr. 118/1990 de care a beneficiat și reclamantul, acesta încasând o indemnizație lunară de 969 lei, astfel că acordarea unor despăgubiri suplimentare nu se impune indiferent de temeiul juridic al acestora.
Împotriva sentinței, a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului se arată punctual, următoarele: prin respingerea acțiunii, instanța a realizat o denegare de dreptate în sensul art. 3 Cod civil; decretul Lege nr. 118/1990 reglementează numai situațiile privind indemnizația cu titlu de vechime în muncă și cu titlu de pensie pentru perioada cât cetățenii au executat o pedeapsă privativă de libertate, astfel că nu poate fi asimilat cu dispozițiile Legii nr. 221/2009 sau cu dispozițiile art. 998-999 Cod civil; în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, faptă ilicită, vinovăție, prejudiciu și legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, astfel că se impunea admiterea acțiunii, mai ales că pretențiile reclamantului au fost elaborate în deplină concordanță cu principiul echității și al proporționalității.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare și a arătat punctual următoarele:
Acordarea despăgubirilor nu putea fi dispusă în baza unui text de lege declarat neconstituțional; repararea prejudiciilor cauzate de inculpat într-un proces penal, poate fi făcută în baza dispozițiilor art. 504 și urm,. Cod procedură penală, și nu în baza dispozițiilor art. 998-999 Cod civil; în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a unor erori judiciare.
Pe parcursul judecării recursului, a decedat recurentul reclamant, în cauză fiind introdus moștenitorii acestuia, C. T., C. I. și C. V. .
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Susținerile recurentului conform cărora, acordarea despăgubirilor de către instanță trebuia dispusă întrucât cuantumul acestor despăgubiri este unul echitabil, nu poate fi primită de către Curte, deoarece izvorul de drept care primează este legea, și nu echitatea. Or, atât Curtea constituțională a României, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât prin decizii obligatorii, că acordarea de despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, declarate neconstituționale este nelegală. Acordarea de despăgubiri în temeiul dreptului comun nu poate fi dispusă, deoarece pe de o parte, dreptul de a le solicita ar fi prescris, iar pe de altă parte, s-ar aplica dispozițiile dreptului comun acolo unde există legi speciale de reglementare. După cum a reținut și prima instanță, și după cum a arătat Curtea Constituțională a României în Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, în România a fost adoptat Decretul Lege nr. 118/1990, pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, act normativ de care reclamantul a beneficiat. În această ordine de idei, nu pot fi primite susținerile contrare ale recurentului, conform cărora, decretul lege menționat nu ar reprezenta reglementare specială față de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, și nu ar înlătura de la aplicare aceste dispoziții, deoarece domeniul lor de aplicare ar fi diferit.
Reținând și faptul că dispozițiile noului Cod civil nu sunt aplicabile în cauză, și că odată reparat un prejudiciu potrivit dispozițiilor legii speciale nu mai este posibilă repararea acestui prejudiciu potrivit dreptului comun (mai ales că o astfel de cerere ar fi prescrisă, atâta timp cât, termenul de prescripție ar fi început să curgă cel mai târziu de la sfârșitul anului 1989), Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține hotărârea Tribunalului Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant C. M. – decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori C. T., C. I. și C. V., împotriva sentinței civile nr.1062/13.06.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. S. G. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. GC – 2 ex
22.02.2013
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 122/2013. Curtea de Apel... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
