Legea 10/2001. Decizia nr. 1633/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1633/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-07-2013 în dosarul nr. 60619/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1633 R
Ședința publică de la 01 Iulie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. C. B.
Judecător S. G. N.
Judecător I. R. D.
Grefier C. S.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant D. T., în contradictoriu cu intimații-pârâți G. R. - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, S.C. P. S.A., P. ORAȘULUI B. PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile numărul 2090/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._ .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 18 iunie 2013, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când s-au pus concluzii în susținerea și combaterea motivelor de recurs, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25 Iunie 2013, apoi pentru data de 27 Iunie 2013, iar apoi pentru data de astăzi când a deliberat și pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.09.2011 pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr. _ /2011, reclamantul D. T. a formulat, în temeiul art. 26 alin.(3) din Legea nr. 10/200, în contradictoriu cu pârâții G. R. - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; S.C. P. S.A. și Orașul B., reprezentată prin primar, contestație împotriva deciziei A. nr. 160/27.07.2011, solicitând anularea parțială a acesteia și obligarea pârâtei emitente la stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren construcții și arabil, în suprafață de 6030 m.p. situat în intravilanul orașului B. județul N..
În motivarea cererii s-a arătat că prin notificarea nr.577 N/2002, mama sa D. V., în prezent decedată, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilele expropriate prin Decretul nr.15/1958 de la autorul D. S., respectiv casă de locuit și anexe gospodărești, împreună cu terenul aferent de 6030 m.p. situat în intravilanul orașului B. județul N..
Exproprierea s-a făcut în folosul Trustului de panificație Bacău, actuala S.C. P. S.A., cu sediul Piatra N. . județul N., în prezent privatizată de către A..
A mai arătat reclamantul că pârâta A., în ceea ce privește atribuirea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 6030 m.p., în mod greșit și-a declinat competența către P. B., întrucât, potrivit art.29 alin. (3) din Legea nr.10//2001, cu modificările ulterioare, „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea”. Declinarea este întemeiată numai în ceea ce privește stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate, pentru că, într-adevăr, aceste măsuri reparatorii, potrivit art. 32 din lege, se propun prin dispoziția motivată a primarului localității.
Pe fond, având în vedere că terenul expropriat, la data exproprierii, se afla în intravilanul localității, așa cum, de altfel, se află și în prezent, potrivit art.8 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, atribuirea de măsuri reparatorii face obiectul acestei legi și nu al legilor funciare.
Art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilește că măsurile reparatorii în echivalent sunt de competența instituției publice care a efectuat privatizarea, în speță, de competența pârâtei A..
De asemenea, în opinia reclamantului, în ceea ce privește terenul expropriat, motivarea declinării dosarului către P. B. precum că „terenul a fost preluat în baza actelor normative emise în aplicarea reformei agrare”, de la punctul 4 din considerentele deciziei criticate, este în contradicție cu realitatea (întrucât ultima reformă agrară a făcut obiectul Legii nr. 187/1945) și în totală contradicție cu prevederile Decretului nr. 15/1958.
A arătat reclamantul că măsurile reparatorii pentru terenul expropriat prin art.2 din același decret de expropriere, Decretul nr.15/1958, preluat de la A. C. P., ce se regăsește tot în patrimoniul S.C. P. S.A. Piatra N., teren solicitat de G. E., moștenitoarea lui A. C. P. și care este alăturat terenului reclamantului, sunt în competența A., așa cu rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.0458/_ și din adresa S.C. P. S.A. nr.479/17.11.2008.
Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației fata de A., deoarece notificarea nr. 577N/28.02.2002 a fost soluționata prin emiterea Deciziei nr. 160/27.07.2011.
În motivare, s-a arătat că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă legalitatea unei dispoziții emise de A. în aplicarea Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
A arătat pârâta că, prin notificarea nr. 577N/28.02.2002, formulată de D. V., s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile imobile expropriate în baza Decretului nr.15/06.10.1958 și că în susținerea notificării au fost depuse actul dotal nr. 3038/10.01.1936, Decretul nr. 15/06.01.1958, procesul verbal din 06 martie 1957, procesul verbal din 12 iunie 1953, certificatul de moștenitor nr. 20/02.05.2007, acte de stare civilă, plan de situație, declarație în sensul că nu au fost încasate despăgubiri.
De asemenea, a arătat pârâta, notificarea se încadrează în prevederile art. 8 alin 1din Legea 10/2001, republicată, cu modificările și completările următoare, având în vedere actul normativ de preluare emise in aplicarea reformei agrare iar imobilul revendicat a fost expropriat in baza Decretului nr. 15/06.10.1958.
Conform adresei nr. 5767/06.06.2005 emisă de P. Orașului B., terenul în suprafață de 6030 mp era teren arabil, expropriat de la D. S., pe care s-a construit Fabrica de Pâine.
Raportat la actele doveditoare depuse în dosarul administrativ, arată pârâta, Comisia de analiză a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 a propus declinarea competenței de soluționare a notificării către P. B., in conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul revendicat face obiectul legilor fondului funciar, fiind vorba de teren arabil ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 15/1958: „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate in extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum si cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.
Față de prevederile art. 8, art. 10 si art. 32 din Legea nr. 10/2001, pârâta a apreciat că notificarea nr. 577N/2002 a fost în mod temeinic și legal soluționată prin emiterea Deciziei nr. 160/27.07.2011.
Având în vedere actele de proprietate depuse în susținerea notificării, preluarea abuzivă, precum și interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 10/2001, chiar dacă o parte din imobilul notificat se regăsește, în prezent, în patrimoniul unei societăți comerciale, respectiv . S.A, nu sunt incidente prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, ci prevederile art. 8, din Legea nr. 10/2001, iar dacă în speța dedusă judecații ar fi fost incidente prevederile Legii nr. 29 din Legea nr. 10/2001, consideră pârâta, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 247/22.07.2005, art. 1 (1) Titlul VII, care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, instituția nu ar fi putut propune despăgubiri in cuantumul de_,56 lei, conform expertizei tehnice de evaluare la care face referire contestatorul.
În acest sens, a arătat pârâta, art. 13 (1) capitolul III din Legea nr. 247/22.07.2005, precizează că „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea cancelariei Primului Ministru, instituției competente Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității naționale pentru Restituirea Proprietăților, in condițiile art.16 alin.2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Acțiunea este o contestație la decizia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 și se încadrează in prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul că: „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel”.
Această reglementare permite atacarea dispoziției/deciziei emise în temeiul acestei legi, de către persoana îndreptățită, „la secția civilă a tribunalului” în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.
Orașul B. a depus întâmpinare, arătând că declinarea către această instituție a competenței de soluționare a notificării nr. 577N /2002 a fost numai în parte întemeiată, întrucât partea de imobil pentru care Primarul Orașului B. s-a pronunțat, prin dispoziția nr. 327/15.09.2011, reprezentând-o numai construcțiile, iar în ceea ce privește terenul, prin același act administrativ, Primarul și-a declinat competența în favoarea A..
Prin sentința civilănr. 2090/23.11.2012, Tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
D. S., tatăl reclamantului a avut o casă de locuit și anexe gospodărești împreună cu un teren în suprafață de 6.030 mp situat intravilanul Orașului B. jud. N., imobil ce a fost preluat de către Stat prin decretul de expropriere nr. 15/1958, casa fiind demolată iar terenul fiind în prezent în proprietatea Întreprinderii de Morărit - Panificație N. SA.
După apariția Legii 10/2001, mama reclamantului D. V., în prezent decedată a formulat notificare în baza Legii 10/2001, iar pentru construcție s-a emis dispoziția nr. 327/2011 emisă de Primarul Orașului B., acordându-se reclamantului din prezenta cauză, despăgubiri bănești.
Prin aceeași dispoziție s-a declinat cererea privind acordarea de despăgubiri pentru teren în favoarea A., care la rândul său, prin decizi nr. 160/27.07.2011, considerând că terenul face obiectul legilor fondului funciar, în conformitate cu art. 8, 10 și 32 din Legea 10/2001 a declinat competența către P. B..
Contestatorul consideră că decizia este nelegală, întrucât terenul se afla în intravilanul Orașului B., iar măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea față de împrejurarea că fostul Trust de Panificație Bacău, actuala . fost privatizată.
Contestatorul susține că și în prezent, terenul se regăsește în patrimoniul societății comerciale, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus la dosar.
Tribunalul a respins contestația pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul relațiilor comunicate de P. Orașului B., din cuprinsul actului dotal și al procesului verbal de preluare a imobilului, precum și din cuprinsul Registrului Agricol, rezultă că terenul care a aparținut lui D. S., făcea parte din categoria teren agricol intravilan, livezi și fânețe, astfel încât, regimul juridic al acestuia este reglementat de legile fondului funciar, așa cum acestea au fost modificate de Legea 247/2005.
Este irelevantă susținerea contestatorului că terenul expropriat se află în prezent în incinta unei societăți comerciale întrucât potrivit art. 39/Legea 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri au fost trecute în proprietatea Statului prin efectul decretului 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere sau moștenitorii acestora, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea Statului.
Astfel, în mod corect, A., a constatat că terenul de 6.030 mp nu face obiectul Legii 10/2001 și potrivit art. 8 din Legea 10/2001 și normele metodologice de aplicare unitară ale acesteia, a înaintat notificarea, în vederea soluționării, Primăriei Orașului B. potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a declaratrecurs reclamantul, solicitând casarea ei ș pe fond admiterea cererii sale, în sensul anulării parțiale a deciziei A. și obligarea acestei instituții la emiterea unei dispoziții prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri pentru suprafața de teren expropriată.
În motivarea recursului, s-a arătat că, după promovarea acțiunii, prin dispoziția nr. 327/15.09.2011 a Primarului B. s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcții și că nu mai are pretenții împotriva acestei entități.
În ceea ce privește A., a arătat că această instituție a fost reînvestită cu soluționarea notificării prin Dispoziția nr. 327/2011 a Primarului Orașului B., act normativ necontestat, aspect de care prima instanță în mod eronat nu a ținut cont la soluționarea cauzei.
A mai arătat recurentul că sentința atacată a intervenit în procedura administrativă și o blochează, interpretând greșit actul dedus judecății și poziția procesuală a părților pe parcursul procesului.
A mai susținut recurentul că hotărârea este lipsită de temei legal și cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, întrucât în mod greșit prima instanță a îmbrățișat punctul de vedere al A.. Astfel, se arată, art. 8 teza a doua din L 10/2001 arată că nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat de L 18/1991 și L 169/1991, solicitate potrivit procedurilor acestor legi. Or, așa cum rezulta din dosarul de fond, recurentul nu solicitase terenul în conformitate cu legile fondului funciar.
De asemenea, în opinia recurentului, este greșită trimiterea instanței la art. 49 din L 18/1991, potrivit cu care persoanele fizice ale căror terenuri au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului-Lege nr. 83/1949, precum și al oricăror acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h din L 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9, întrucât utilizarea formulării „pot cere” dovedește caracterul supletiv al normei.
Arată recurentul că nu poate fi obligat să urmeze procedura impusă de L 18/1991, întrucât o cerere întemeiată pe această lege ar fi tardivă.
De asemenea, consideră recurentul, nu poate fi primită motivarea A. în sensul că despăgubirile sunt stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, întrucât el nu a solicitat decât emiterea unei decizii prin care să se propună acestei comisii acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Intimata S.C. P. S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu motivarea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr. civ.
În opinia intimatei, în mod corect a considerat instanța de fond că, față de categoria de folosință a terenului, respectiv teren agricol intravilan, recurentul ar fi trebuit să formuleze cerere de despăgubire în temeiul L 18/1991, întrucât terenul nu face parte din domeniul de aplicare al L 10/2001.
De asemenea, susține intimata, recurentul nu poate să își invoce propria culpă, arătând că nu ar mai putea urma procedura impusă de L 18/1991.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, în conformitate cu art. 3041 C.pr. civ., Curtea reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Mai întâi, se impune precizarea că, fiind vorba despre un recurs formulat într-o materie în care calea de atac a apelului este suprimată, motivele de recurs nu sunt limitate la cele prevăzute de art. 304 C.pr. civ., astfel încât, sub acest aspect, susținerile intimatei P. nu sunt întemeiate.
De altfel, criticile recurentului referitoare la modalitatea în care prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 8 din L 10/2001 se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 teza finală C.pr. civ.
Aceste critici sunt întemeiate.
Potrivit art. 8 alin. 1 din L 10/2001, invocat de pârâtă ca temei al măsurii dispuse, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.
Textul stabilește, așadar, două situații de excludere din domeniul de aplicare al actului normativ: (1) terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării și (2) terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Or, terenul ce formează obiectul cauzei nu se încadrează în niciuna dintre categoriile menționate.
(1) Astfel, așa cum prima instanță a reținut în cuprinsul sentinței atacate, terenul pentru care se solicită măsuri reparatorii în temeiul L 10/2001 era, atât la momentul preluării cât și în prezent, intravilan, iar nu extravilan, pentru a se încadra în prima categorie exclusă din domeniul de aplicare al legii. Acest aspect este susținut de actele dosarului (decretul de expropriere, f. 12 dosar fond, procesul-verbal din 12.06.1953, f. 65 dosar fond) și nu este contestat în speță.
Actul normativ nu are în vedere categoria de folosință (arabil), astfel cum au susținut pârâtele, ci situarea terenului în extravilanul sau în intravilanul localității într-unul dintre momentele menționate, cele două noțiuni („arabil” și „extravilan”) nefiind sinonime.
(2) De asemenea, terenul, chiar dacă ar fi intrat și în domeniul de aplicare al L 18/1991, nu a fost solicitat în conformitate cu procedura prevăzută de acest act normativ, așa cum rezultă din răspunsul comunicat Tribunalului de către P. B. (f. 110 dosar fond).
Este adevărat că Legea 18/1991 are aplicabilitate și cu privire la anumite terenuri intravilane, astfel cum rezultă din actualul art. 36 al acestui act normativ. Astfel, potrivit art. 36 alin. 5 din L 18/1991, terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere.
Așa cum s-a arătat în doctrină și în practica judiciară, corelația între art.36 alin. 5 din L 18/1991 și art. 8 alin. 1 din L 10/2001 este în sensul că L 10 devine inaplicabilă exclusiv în situația în care petentul a beneficiat, fie și pentru o parte a imobilului, de prevederile L 18/1991. Această interpretare rezultă, de altfel, și din interpretarea gramaticală a art. 8 din L 10/2001, care face referire la terenurile „solicitate” potrivit L 18/1991.
Domeniul de aplicare al L 10/2001, ca lege generală de reparație, are caracter de complinire în raport cu legea specială cu caracter reparatoriu a fondului funciar, în sensul că intră sub incidența ei și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la ., nu au fost restituite persoanelor îndreptățite în procedura de stabilire a dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar.
Prin urmare, se constată că măsura luată prin decizia A. atacată, în sensul declinării competenței de soluționare a notificării ca urmare a inaplicabilității L 10/2001, cu motivarea că terenul a fost preluat în baza actelor normative privind reforma agrară, este nelegală, astfel încât s-ar fi impus ca instanța de fond să admită contestația sub acest aspect.
Pe de altă parte, măsura de declinare contestată nu echivalează cu un refuz al A. de a răspunde la notificarea formulată în temeiul L 10/2001, pentru a fi incidente dispozițiile deciziei nr. 20/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Așadar, urmează a fi obligată pârâta A. să soluționeze pe fond notificarea, în ceea ce privește măsurile reparatorii solicitate pentru teren, întrucât, în ceea ce privește construcția, notificarea a fost soluționată prin dispoziția Primarului Orașului B. nr. 327/15.09.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant D. T., în contradictoriu cu intimații-pârâți G. R. - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, S.C. P. S.A., P. ORAȘULUI B. PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile numărul 2090/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._ .
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite contestația.
Anulează în parte decizia nr. 160/27.07.2011 emisă de intimata A., sub aspectul declinării competenței de soluționare a notificării nr. 577/2002 formulată de D. V. în privința terenului ce a făcut obiectul notificării menționate.
Obligă intimata A. să soluționeze pe fond notificarea amintită în privința măsurilor reparatorii solicitate pentru teren.
Menține dispoziția atacată pentru rest.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2013.
Președinte, A. C. B. | Judecător, S. G. N. | Judecător, I. R. D. |
Grefier, C. S. |
Red. Jud. SGN
2 ex./09.07.2013
Jud.fond C. Segărcianu – Tribunalul București, Secția a IV-a civilă
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 168/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 68/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
