Legea 10/2001. Decizia nr. 1775/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1775/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 15371/3/2012
Dosar nr._
(1845/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1775
Ședința publică de la 05.11.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1311 din 21.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. P. L. și DUIMITRESCU M. L..
Obiectul cauzei - contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune și avocat P. Toia, în calitate de reprezentant al intimaților reclamanți T. P. L. și DUIMITRESCU M. L.,în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emise de Baroul București (pe care o depune).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere criticile în ceea ce privește prematuritatea cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, lege de imediată aplicare.
De asemenea, solicită a fi avută în vedere și critica privind cheltuielile de judecată, cu mențiunea că vizează onorariul de expert.
Intimații reclamanți T. P. L. și D. M. L., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere următoarele argumente:
Excepția prematurității, invocată direct în recurs, la un an și jumătate după introducerea cererii de chemare în judecată, este nefondată, întrucât încalcă principiul neretroactivității legii. Excepția a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, ce a intrat în vigoare în martie 2013, la peste un an de la formularea acțiunii, iar prematuritatea se apreciază în raport de momentul când acțiunea fost formulată. Este adevărat că Legea nr. 165/2013 instituie anumite termene, dar acestea sunt aplicabile procedurii administrative, respectiv dosarelor ce sunt soluționate pe cale administrativă; or, în cauză, notificarea formulată și înregistrată sub nr. 4338/2009 a fost soluționată pe cale judecătorească, cererea fiind formulată în mai 2012 în raport de dispozițiile legale în vigoare la acel moment. Astfel, s-a avut în vedere decizia nr. 20/2007 pronunțată în interesul legii, care a stabilit că refuzul de soluționare poate fi cenzurat de instanțe.
Și motivul privind netemeinicia cheltuielilor de judecată este neîntemeiat, întrucât acțiunea a fost judecată în contradictoriu cu M. București, ce a refuzat să soluționeze notificarea formulată pe cale administrativă; drept urmare, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, este partea care a căzut în prezenții.
Depune concluzii scrise.
Solicită cheltuieli de judecată în faza recursului, în cuantum de 500 lei, potrivit chitanței nr. 907 din data de 04.11.2013, pe care o depune.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamanții T. P. L. și D. M. L. au chemat în judecată pe pârâtul M. București, prin Primarul General și au solicitat: 1. soluționarea pe fond a notificării nr. 4338/13.12.2001 privind imobilul situat în București, ., sector 2, compus din teren în suprafață de 204,50 m.p. și construcție în suprafață construită de 63,80 m.p. în sensul de a se dispune restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiză efectuată în cauză la valoarea de piață de la momentul soluționării; 2. obligarea pârâtului să transmită imediat și direct către C.C.S.D. dosarul aferent notificării nr. 4338/13.12.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză.
La termenul de judecată din data de 08.10.2012, s-a formulat de către S.C. Real G. Invest S.A. cerere de intervenție în cauza de față, prin care s-a solicitat admiterea acțiunii introduse de reclamanți și să se dispună acordarea de măsuri reparatorii în procent de 28% din drepturile la măsuri reparatorii ca efect al încheierii între reclamanți și intervenientă a unui contract de cesiune de drepturi, cealaltă cotă procentuală de 72% revenind reclamanților. Această cerere a fost admisă în principiu la termenul de judecată din data de 03.12.2012.
La termenul din 10.06.2013, intervenienta a declarat că renunță la judecarea cererii sale.
Prin sentința civilă nr. 1311/21.06.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul M. București, prin Primarul General, să facă propuneri de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 205 m.p. și construcția în suprafață construită de 63,80 m.p, situate în București, ., sector 2, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a respins ca neîntemeiat capătul 2 din acțiune, privind transmiterea către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarului aferent notificări; a luat act de renunțare la judecata privind cererea de intervenție formulată de intervenienta în interes propriu S.C. Real G. Invest S.A. cu sediul în București, sector 5, .-138, corp B, parter, obligând pârâtul la 1500 lei cheltuieli de judecată constând în onorariul de expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în baza sentinței civile nr. 587/1914 pronunțate de Tribunalul Ilfov, autorului reclamanților T. P., numit și Tudoru P., în timpul căsătoriei cu T. A., i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 200 m.p., situat la acea dată în București, .. 26, iar după decesul lui T. P. au rămas ca moștenitori legali soția supraviețuitoare - T. A. și fiica defunctului - T. M., după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 121/1958.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1741/1991, în urma decesului lui T. A. au rămas ca moștenitori legali descendenții defunctei, T. M. și T. V., iar la decesul lui T. M., moștenitorii acesteia sunt reclamanții din cauza de față, în calitate de nepoți de frate, după cum atestă certificatul de moștenitor nr. 75/2008, anexat la dosar.
Imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv în regimul trecut de la autoarele reclamanților T. A. și T. M. în baza Decretului nr. 97/1974, imobilul fiind trecut în anexa la decret la poziția 135, menționându-se că imobilul este compus din teren în suprafață de 204,50 m.p. și construcție în suprafață de 63,80 m.p., pentru preluarea bunului de către stat acordându-se despăgubiri în sumă de 3.071 lei.
Autoarea reclamanților T. M. a formulat notificarea nr. 4338/13.12.2001, prin care a solicitat Primăriei Municipiului București să i se acorde măsuri reparatorii pentru terenul situat în București, ., sector 2, preluat în mod abuziv, însă unitatea deținătoare nu a soluționat această cerere în cadrul termenului imperativ de 60 de zile stabilit de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, fiind astfel vorba de un refuz nejustificat din partea entității învestite cu soluționarea notificării depusă de persoana îndreptățită, care a anexat la această notificare înscrisuri doveditoare privind calitatea de proprietari ai imobilului la momentul preluării abuzive, modalitatea de preluare abuzivă a acestui teren, situația juridică a imobilului, situația despăgubirilor ce au fost acordate la momentul deposedării de acest bun imobil.
Așa după cum rezultă din actele de stare civilă și certificatele de moștenitor depuse la dosar, reclamanții sunt singurele persoane îndreptățite, în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren asupra căruia poartă litigiul.
În cauza de față, așa după cum rezultă din concluziile expertizei topometrice depusă la dosar, acest imobil nu poate fi retrocedat în natură reclamanților în calitate de persoane îndreptățite, așa încât în această situație s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Instanța a respins ca neîntemeiat capătul doi de cerere privind obligarea pârâtului de a transmite direct dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească, către C.C.S.D., sub acest aspect având în vedere dispozițiile art. 16 și 22 cap. V din Titlul IV al Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr.10/2001, prevederi legale care stabilesc că dispozițiile autorităților publice locale se centralizează la nivelul Prefecturii, urmând astfel a se realiza de către Prefect controlul de legalitate în privința acestor dispoziții ori decizii emise de primari.
Împotriva acestei sentințe, la data de 11.09.2013 a declarat recurs pârâtul M. București, prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 30.09.2013.
În motivarea cererii sale, recurentul pârât a arătat că potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.
Conform art. 1 alin. 1 și 2, art. 4, art. 16 și art. 50 lit. b din Legea nr. 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul că „orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare se abrogă”.
Față de . Legii nr. 165/2013, recurentul pârât a invocat excepția de prematuritate a cererii, invocând dispozițiile art. 33 alin. 1 din acest act normativ.
Pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. Mai mult, prin art. 32 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 s-a instituit un termen de decădere în procedura administrativă de 90 zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
În consecință, analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv Legea nr. 165/2013. Trebuie avute în vedere dispozițiile art. 4 din acest act normativ.
Astfel, dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat și onorarii de expertiză, recurentul pârât a învederat că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții; or, în cazul de față nu se poate reține culpa sa, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării.
Recurentul pârât a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementată de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului său.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I.1. Problema care se ridică în cauză, dată fiind modificarea legislativă intervenită în cursul procesului prin adoptarea Legii nr. 165/2013, este aceea a aplicării legii în timp.
Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 10/2001, era născut, ca urmare a refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare, un drept al reclamantului de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să soluționeze pe fond notificarea (posibilitate recunoscută cu putere obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de procedură civilă Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile în interesul legii nr. IX din 20 martie 2006 și nr. XX din 19 martie 2007), iar Legea nr. 165/2013 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul aplicării principiului neretroactivității fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croația, paragraful 81). Un asemenea raționament a fost expus de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziei nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 (pct. 4) și poate fi avut în vedere mutatis mutandis și în prezenta cauză.
Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că puterea legiuitoare poate adopta reglementări cu efect retroactiv în materie civilă; preeminența dreptului și noțiunea de proces echitabil exclud însă orice ingerință a puterii legiuitoare într-un proces deja existent în vederea influențării soluționării litigiului de către puterea judiciară, cu excepția cazului în care există motive extrem de importante de interes general (Zielinski, Pradal, Gonzales și alții împotriva Franței, hotărârea din 28 octombrie 1999).
Singurul motiv acceptat până acum de Curte, când intervenția legislativă a corespuns unei „evidente și imperioase justificări a interesului general” a fost „umplerea unui vid juridic”, adică îndreptarea unei situații create printr-o eroare sau lacună a legiuitorului. În aceste cazuri, Curtea a considerat că intervenția a fost previzibilă, era de așteptat și reclamanții nu puteau pretinde că ar fi avut un drept de a beneficia de situația astfel creată (cauza Eeg-Slachthuis Verbis împotriva Belgiei, hotărârea din 10 noiembrie 2005). În același sens, în cauza Gigli Construzioni împotriva Italiei, hotărârea din 1 aprilie 2008), Curtea nu a constatat o încălcare a principiului egalității armelor, reținând că „intervenția legiuitorului avusese ca scop înlăturarea unei erori de tehnică legislativă”.
O asemenea situație excepțională este incidentă în cauză - în contextul în care Fondul „Proprietatea” s-a dovedit a fi nefuncțional - numai în privința abrogării dispozițiilor referitoare la măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, care au fost înlocuite prin compensarea prin puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, nu însă și în privința celorlalte aspecte reglementate de Legea nr. 10/2001. În acest sens trebuie interpretat, sistematic și rațional, art. 4 din Legea nr. 165/2013.
2. Pe cale de consecință, primul motiv de recurs apare ca fiind întemeiat.
3. În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea are în vedere că potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, care constituie sediul legal al excepției de prematuritate: „În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege”.
În primul rând, în lumina considerentelor de ordin teoretic expuse anterior (pct. I.1.), analiza incidenței în cauză a prevederii legale citate se face în funcție de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Or, Legea nr. 165/2013 a intrat în vigoare la data de 20.05.2013, iar reclamantele au sesizat instanța în prezenta cauză la data de 02.05.2012.
În al doilea rând, Curtea are în vedere regulile de drept tranzitoriu stabilite de art. 6 noul cod civil și de Legea nr. 71/2011 de punere în aplicarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Potrivit art. 6 alin. 2 noul Cod civil (art. 3 din Legea de punere în aplicare): „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”
Textul instituie o regulă tranșantă: actele și faptele trecute (facta praeterita) nu pot genera decât efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii, ori, după caz, al săvârșirii sau producerii lor, fie că este vorba despre efectele produse înainte de . legii noi - ceea ce se admitea și în trecut, ca regulă stabilită de practica judiciară și de literatura de specialitate și este impus de principiul constituțional al neretroactivității legii noi - fie că este vorba despre efectele produse după . legii noi, ceea ce constituie un element de noutate și, totodată, o infirmare legislativă a teoriei adoptate anterior, potrivit căreia în baza principiul aplicării imediate a legii noi legea noua se aplică, în principiu, și efectelor viitoare ale situațiilor juridice anterior născute sau modificate.
Dimpotrivă, art. 6 alin. 5 noul Cod civil (art. 5 alin. 1 Legea nr. 71/2011) consacră ideea că legea nouă se aplică doar actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare, încheiate, respectiv produse sau săvârșite în viitor, cu precizarea că noțiunea de „situație juridică” nu semnifică (și) „efectele juridice viitoare ale situațiilor juridice trecute”, astfel cum se admitea în vechea teorie a aplicării imediate a legii civile noi.
Cu alte cuvinte, în privința efectelor viitoare ale situațiilor juridice (acte, fapte) trecute, Codul civil din 2009 a preferat, ca regulă, soluția ultraactivității legii în vigoare la data nașterii situației juridice.
Pe cale de consecință, ar exista retroactivitate ori de câte ori legea nouă atașează de un fapt (act) trecut o altă consecință juridică decât cea prevăzută de legea veche, fie și numai pentru viitor, și aceasta indiferent dacă legea nouă: - adaugă un efect juridic nou (o sancțiune nouă), neprevăzut de legea în vigoare la data ivirii situației juridice (încheierea actului, săvârșirea faptului etc.); - modifică un efect juridic al respectivului act (fapt), atașând consecințe juridice diferite de cele instituite de legea veche; - suprimă, în tot sau în parte, efectele juridice ale actului (faptului), fie și numai pentru viitor, atașând, iarăși, consecințe diferite (mai „reduse”) decât cele instituite de legea nouă.
Singurele materii în care legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile menționate, care pot fi privite și ca o expresie a „ultraactivității legii vechi”, sunt cele enunțate de art. 6 alin. 6 noul Cod civil (art. 5 alin. 2 Legea nr. 71/2011): „Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi”. În aceste materii, aplicarea imediată a legii civile noi constituie o exigență impusă de egalitatea dintre cetățeni, ca și de nevoia de previziune și uniformitate a raporturilor juridice în conținutul cărora intră drepturi reale. Este vorba, ca o notă comună, despre situații juridice legale, extracontractuale, în cadrul cărora necesitatea protejării unei previziuni legitime a părților fie nu există, fie are un caracter mai atenuat, ea cedând în orice caz față de exigențele aplicării imediate și unitare a legii civile noi.
Din această perspectivă, se constată că la expirarea termenului prevăzut de art. 25 (art. 21 în varianta inițială) din Legea nr. 10/2001, de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 (art. 22 în varianta inițială) - ca situație juridică -, s-a născut - ca efect al acesteia - dreptul persoanei care a formulat notificarea de a se solicita instanței examinarea acesteia pe fond. Acest drept câștigat instantaneu de notificator - corelativ obligației entității notificate care intră în conținutul răspunderii civile, de a se supune hotărârii instanței fără să mai emită o dispoziție, care are titlu de sancțiune - nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziție legală ulterioară.
Concluzia contrară ar însemna că Legea nr. 165/2013 ar reglementa, în sensul negării (suprimării) dreptului notificatorului de a se adresa instanței la expirarea termenelor sus menționate, efecte pe care situația juridică (în concret, faptul juridic) constând în nesoluționarea notificării le-a produs înainte de . și deci ar fi retroactivă, ceea ce nu poate fi admis întrucât contravine art. 6 alin. 2 noul Cod civil.
Și de această dată, interpretarea sistematică a art. 4 din Legea nr. 165/2013, prin prisma regulilor instituite de art. 6 noul Cod civil, conduce la înlăturarea tezei susținute de recurentul pârât.
Mai mult decât atât, art. 33 din Legea nr. 165/2013 - act normativ adoptat în executarea obligațiilor ce decurg din hotărârea pilot pronunțată la 12 octombrie 2010 de Curtea de la Strasbourg în cauza A. împotriva României - interpretat teleologic, nu face decât să reitereze obligația entităților învestite de lege de a soluționa într-un termen rezonabil cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, fixându-le anumite limite în timp maxime, ca măsură adoptată de Statul Român în îndeplinirea obligațiilor asumate prin Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Astfel, instanța europeană de contencios al drepturilor omului a arătat că: „232. Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor (…). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză. (…) 234. Curtea ia act cu interes de propunerea avansată de Guvern în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative. O astfel de măsură, cu condiția să fie realistă și dublată de un control jurisdicțional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire”.
De aceea, acest text de lege nu poate fi interpretat tocmai în defavoarea persoanelor ale căror drepturi Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului a dispus să fie protejate prin măsuri interne.
III. În fine, având în vedere că pârâtul M. București nu și-a îndeplinit obligația legală ce îi revenea conform celor expuse anterior (de a soluționa notificarea), punându-i astfel pe reclamanți în situația de a solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești și implicit de a efectua cheltuieli în legătură cu desfășurarea procesului, acesta se află în culpă procesuală, astfel că în mod legal a fost obligat, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, la suportarea onorariului de expert.
Pe de altă parte, critica vizând greșita obligare a sa la plata onorariului de avocat este lipsită de obiect (obiectul fiind reprezentat de argumentele, în fapt și în drept, care fundamentează hotărârea judecătorească atacată), în condițiile în care tribunalul nu a procedat astfel.
Față de aceste considerente, reținând nelegalitatea hotărârii atacate numai sub aspectul învederat anterior, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice sentința civilă recurată, în sensul că obiectul propunerilor pe care urmează să le facă pârâtul este reprezentat de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, în loc de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 247/2005, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței.
De asemenea, reținând că aceștia se află în culpă procesuală, conform art. 316, 298 și 274 Cod procedură civilă, va respinge cererea intimaților reclamanți privind cheltuielile de judecată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1311 din 21.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. P. L. și DUIMITRESCU M. L..
Modifică sentința civilă recurată, în sensul că obiectul propunerilor pe care urmează să le facă pârâtul este reprezentat de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, în loc de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 247/2005.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge cererea intimaților reclamanți privind cheltuielile de judecată ca nefondată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. G. S.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex. 2/05.12.2013
T.B. Secția a III-a Civilă - C.T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 198/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 1379/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
