Legea 10/2001. Decizia nr. 698/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 698/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 22803/3/2009
Dosar nr._
(2567/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.698.
Ședința publică din 16.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți G. M., G. D. M. și de recurentul-intervenient E. G.-V., decedat, precum și de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.706 din 27.03.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă doamna avocat M. B. A. în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți G. M., G. D. M., în baza delegației de substituire nr.41/2013 (fila 37), eliberate de domnul avocat R. S. F., titular al contractului de asistență juridică (cu împuternicire la fila 38), lipsind reprezentantul recurentului-pârât M. București.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurenților depune la dosar două copii vizate pentru conformitate cu originalul ale certificatului de moștenitor de pe urma defunctului E. G.-V., eliberat sub nr.14/19.03.2013 de B.N.P.A. Silvana-B. T. și N. C., care atestă calitatea d-nei Greser A. Zenobia de succesoare a recurentului-intervenient. Învederează Curții că are mandat de reprezentare din partea succesoarei recurentului-intervenient și că nu solicită administrarea de noi probe.
La solicitarea Curții, menționează că în imobilul situat în . încă locuiesc chiriașii și că o parte a spațiilor comune sunt deținute de Municipiului București; cât privește imobilul situat pe aceeași stradă, la numărul poștal 74, reclamanții solicită acordarea de măsuri reparatorii pentru acesta, întrucât au pierdut procesul de revendicare.
Precizează că amprenta la sol a construcției situate la numărul poștal 72 pe . menționată în raportul de expertiză efectuat la instanța de fond și că reclamanții înțeleg să solicite spațiul de la etaj în materialitatea lui, pentru jumătate frații G. și pentru cealaltă jumătate intervenienta Greser A. Zenobia, moștenitoarea lui E. G.-V.. Ambele corpuri de clădire sunt etajate, iar magazia și garajul sunt spații diferite.
Cât privește terenul care reprezintă curtea, arată că pentru buna funcționare a celor două construcții nu este necesară întreaga suprafață de 292,82 m.p., dar reclamanților li se poate restitui tot acest teren, cu obligarea de a le asigura servitute de trecere proprietarilor celor două apartamente care ocupă în continuare locuințe din imobilele în litigiu.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocatul recurenților-reclamanți G. M., G. D. M. și al recurentei-interveniente Greser A. Zenobia solicită admiterea recursului acestora, astfel cum a fost formulat.
Susține că pentru ambele apartamente din imobilul situat pe . care au fost pierdute de reclamanți, irevocabil, în temeiul Legii nr.10/2001, se impune acordarea de măsuri reparatorii.
Cât privește terenul, așa cum reiese din expertiza topo efectuată în cauză, solicită restituirea întregii curți, conform principiului Legii nr.10/2001, cu obligarea reclamanților să le permită celor doi chiriași accesul la apartamentele acestora.
Solicită respingerea recursului Municipiului București, ținând seama de faptul că la dosarul administrativ au fost depuse toate dovezile privind dreptul de proprietate, acte de stare civilă și de moștenire.
Apreciază că alegația pârâtului cu privire la faptul că instanța nu trebuie să se pronunțe până la finalizarea procedurii administrative nu poate fi reținută, în raport de dispozițiile Deciziei nr.20/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care reglementează tocmai situațiile în care entitatea notificată refuză să soluționeze cererea, abilitând instanța de judecată să soluționeze notificarea.
Solicită amânarea pronunțării în vederea formulării de concluzii scrise atât asupra recursului reclamanților cât și asupra celui declarat de partea adversă.
Solicită și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, urmând să depună dovada acestora până la termenul când instanța se va pronunța.
Curtea reține cauza spre soluționare, urmând a aprecia asupra cererii de amânare a pronunțării.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.706/27.03.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea principală formulată de reclamanții G. M. și G. D.-M., precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul E. G. V., în contradictoriu cu M. București, reprezentat prin Primarul General al Municipiului București, a dispus restituirea în natură către reclamanții G. M. și G. D.-M. și către intervenientul E. G. V., a întregului imobil situat în București, .-74, sectorul 1, compus din terenul de 617,79 mp, cele două Corpuri de clădire C1 și C2, cu destinația de locuință, precum și Magazia, toate situate pe terenul menționat mai sus și identificate prin Planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de către expertul ing. C. F., de la fila nr. 161 din dosar, a respins ca fiind rămase fără obiect, cererile subsidiare ale reclamanților și intervenientului, de acordare a unor despăgubiri echivalente și a obligat pe Primarul General al Municipiului București la 7.300 lei cheltuieli de judecată către reclamanți și intervenient.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul, analizând probele administrate în cauză, a constatat că, după preluarea imobilelor din București, .-74, sectorul 2, prin naționalizare, de la autorii E. E. și E. G., acestea au fost incluse în fondul locativ de Stat și supuse închirierii.
Conform celor reținute mai sus, au fost încheiate cele patru contracte de vânzare cumpărare în favoarea foștilor chiriași, cărora li s-au vândut, pe lângă spațiile cu destinație de locuință, și alte spații, respectiv teren aferent, garaje și alte dependințe.
Prin hotărâri judecătorești devenite definitive și irevocabile, chiar dacă au fost menținute contractele de vânzare cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995, chiriașii au fost obligați să restituie reclamanților moștenitori, în natură, o parte din spațiile și dependințele cumpărate inclusiv suprafețe de teren aferente.
În aceste condiții, în prezent, imobilul din .-74, sectorul 2, preluat de la autorii E. G. și E. E., este parțial liber și poate fi restituit în natură, parțial fiind revendicat de către moștenitorii foștilor proprietari și restituit în natură pe această cale, iar parțial fiind deținut de către ceilalți chiriași cumpărători, B. C. și M. I., împotriva cărora nu s-au pronunțat hotărâri judecătorești prin care să fie obligați să lase imobilul în favoarea moștenitorilor foștilor proprietari.
Din concluziile celor două expertize administrate în cauză, se constată că nici terenul și nici cele două corpuri de clădire nu pot fi delimitate pentru fiecare locuință, pentru a putea stabili în mod cert care sunt terenurile și spațiile ce ar putea fi restituite în natură și care sunt suprafețele de teren, respectiv spațiile efectiv aferente locuințelor vândute.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că cea mai bună reparație pentru moștenitorii foștilor proprietari deposedați este restituirea integrală în natură a imobilului (teren și cele două corpuri de clădire), iar în ceea ce îi privește pe chiriașii cumpărători potrivit Legii nr. 112/1995, aceștia au remediul legal prevăzut de art. 501 din Legea nr. 10/2001, reținându-se și aspectul că la data cumpărării aceștia cunoșteau riscul la care se expun, cumpărând un imobil naționalizat și revendicat de moștenitorii fostului proprietar.
Asupra dispozițiilor legale relevante, tribunalul a constatat că potrivit art.2 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, întregul imobil teren și cele două corpuri de clădire intră în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, legea referindu-se expres la imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.
Cu actele de stare civilă și certificatul de moștenitor reclamanții au dovedit că sunt persoane îndreptățite să obțină măsurile reparatorii prevăzute de lege, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
S-a reținut că, prin cele două notificări nr. 2105/08.06.2001 și nr. 2831/08.06.2001, cei doi frați moștenitori E. E. Pacifica și E. G. V. au solicitat restituirea în natură a întregului imobil sau acordarea măsurilor reparatorii echivalente.
Cum notificările nu au fost rezolvate, iar până în prezent au trecut peste 11 ani de la data formulării acestora, tribunalul a apreciat că se află în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a cererilor, instanța fiind abilitată să se pronunțe asupra însuși dreptului pretins de către reclamanți, astfel cum s-a statuat cu titlu obligatoriu prin decizia nr. XX/2007 a Î.C.C.J.
Tribunalul a reținut că, în raport de dispozițiile art. 7 alin. 11, nu ar putea fi restituite în natură părțile din imobil vândute chiriașilor, însă, întrucât pentru o parte dintre chiriași s-a admis acțiunea în revendicare, o parte dețin locuințele închiriate și vândute, iar prin cele două expertize tehnice de specialitate în topografie și cadastru și de specialitate în construcții, nu au putut fi delimitate comod locuințele și terenurile vândute de spațiile și terenurile libere, pentru a putea constitui unități locative separate și pentru a asigura o măsură reparatorie justă în favoarea moștenitorilor foștilor proprietari, s-a apreciat că sunt întemeiate atât cererea principală, cât și cererea de intervenție sub aspectul restituirii în natură a întregului imobil, acestea fiind admise și dispunându-se restituirea în natură a terenului, a celor două corpuri de clădire, precum și a celorlalte anexe (magazie), identificate conform planului de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de către expertul inginer C. F..
Față de soluția restituirii în natură preconizată de instanță, s-a apreciat că cererea subsidiară, de acordare a măsurilor reparatorii echivalente, rămâne fără obiect și a respins atât cererea principală, cât și cererea de intervenție sub acest aspect.
Conform art. 274 C.pr.civilă tribunalul a apreciat că Primarul General al Municipiului București, care era obligat să soluționeze notificările și nu a îndeplinit această obligație legală, se află în culpă procesuală, astfel că a fost obligat să le plătească reclamanților și intervenientului suma de 7.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii pentru avocat și pentru experți.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat recurs reclamanții G. M., G. D.-M., intervenientul în nume propriu E. G. V. și pârâtul M. București prin Primarul General.
Prin recursul declarat de către reclamanți și intervenient s-a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate și să se dispună în limita cotei de ½ în favoarea reclamanților și a cotei de ½ în favoarea intervenientului în interes propriu: - restituirea în natură a următoarelor părți din corpul C2 de clădire: cameră, bucătărie, baie de la subsol, aferente folosinței apartamentului de la parter și cameră de servitori, camera de cazan, centrală termică, uscătorie, rezervor de păcură, situate la subsol și aferente folosinței comune celor două apartamente din imobil, alături de cota de 23,35% din restul spațiilor comune indivize din imobil; - restituirea în natură a părților din corpul C1 de clădire din ., constând în cota de ½ din etaj ce reprezintă apartamentul compus din 2 camere, vestibul, hol, pivniță, cu o suprafață utilă de 49,83 m.p., alături de cota de 59,92% din restul spațiilor comune indivize din imobil; - restituirea în natură a suprafeței de 5,95 m.p. teren situat sub corpul C1 de clădire din ., aferentă cotei de ½ din etaj; - restituirea în natură a magaziei cu suprafața construită la sol de 7,63 m.p. și a terenului ocupat de aceasta; - restituirea în natură a suprafeței de 292,89 m.p. teren liber de construcții și neafectat de lucrări de sistematizare sau amenajări de utilitate publică, reprezentând curtea comună și în indiviziune a imobilelor din .-74; - acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcție – D+P+E din ., cu excepția părții ce se va restitui în natură și teren în suprafață de 179,40 m.p. de sub construcție, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestui recurs, au fost invocate prevederile art.304 pct.6 și 9 C.proc.civ., arătându-se că, deși concluziile rapoartelor de expertiză au fost clare în privința identificării imobilelor, a spațiilor și a terenului de sub construcție, a terenului liber de construcție, deși s-au depus dovezi în sensul redobândirii de către recurenți, pe calea acțiunii în revendicare a celor două apartamente vândute din clădirea corespunzătoare nr.72 din . același timp, dovezi în sensul pierderii proceselor ce urmăreau recâștigarea și a apartamentelor din clădirea corespunzătoare nr.74 din . ar fi trebuit să li se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr.10/2001 – în mod greșit judecătorul fondului a dispus restituirea în natură a întregului imobil, teren și două construcții, împreună cu anexe, încălcând dispozițiile art.7 alin.11 din Legea nr.10/2001, care prevăd că nu se restituie în natură, ci doar în echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr.112/1995.
În justificarea acestei soluții, judecătorul fondului a invocat un motiv străin de cauză, acela al imposibilității delimitării comode a locuințelor și terenurilor vândute, de spațiile și terenurile libere, pentru a putea constitui unități locative separate, uitând că nu a fost învestit cu o cerere de ieșire din indiviziune și că nu are relevanță cât de comod pot fi sau nu delimitate spațiile, singurul element care ar fi trebuit să conteze fiind acela că ceea ce nu este vândut în baza Legii nr.112/1995 trebuie restituit în natură, iar pentru restul să se propună măsuri reparatorii prin echivalent.
Judecătorul fondului a dat mai mult decât i s-a cerut, dar a dispus și în mod inadmisibil restituirea reclamanților și intervenientului a două apartamente pe care aceștia deja le aveau în proprietate, respectiv cele câștigate pe calea acțiunii în revendicare și care sunt situate în construcția corespunzătoare nr.72 pe .> În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.6 și 9 C.proc.civ.
În motivarea recursului declarat de recurentul pârât și întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., s-a susținut nelegalitatea hotărârii de primă instanță, întrucât s-a arătat că judecătorul fondului, în mod greșit, a constatat calitatea de persoane îndreptățite și a obligat pârâtul să restituie imobilul în litigiu reclamanților, având în vedere că nu există nici un act în dosar relevant din care să reiasă că bunul se află în proprietatea statului și că notificatorii sunt persoane îndreptățite la restituire.
În mod greșit instanța de judecată s-a subrogat într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare, acela de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra fondului notificării, atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată.
Deși reclamanții au susținut că au depus acte ce dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, actele depuse și avute în vedere de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.10/2001 la pronunțarea deciziei contestate nu constituie o dovadă a dreptului de proprietate, înscrisul sub semnătură privată neavând valoarea unui titlu de proprietate. Înscrisurile anexate notificării și cele depuse în fața instanței, apreciate ca doveditoare de către aceasta, nu fac dovada și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv sub aspectul întinderii acestuia și a raporturilor dintre autorul reclamanților și imobilul ce a făcut obiectul acestui drept.
Prima instanță a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu, fără a clarifica exact situația juridică a bunului și cu ignorarea dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Din examinarea dosarului administrativ se poate concluziona faptul că, contestatorii nu și-au dovedit notificarea, nedepunând acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea de persoane îndreptățite. La dosarul de Lege 10/2001 nu se regăsește o situație juridică la zi și clară cu referire la imobilul notificat și nu a fost lămurită situația juridică și aceea locativă, la zi, prin relațiile oferite de ICRAL și Administrația Fondului Imobiliar, unități cu drept de administrare a bunului.
Recurentul a mai arătat și că dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură trebuie să fie condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate, așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
În privința obligației pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată, față de reclamanți, în sumă de 7300 lei, s-a solicitat diminuarea cuantumului acestora și s-a susținut caracterul exagerat de mare al cheltuielilor în raport cu decizia Consiliului Uniunii Barourilor din România nr.3564 care a intrat în vigoare la 26.03.1999, document ce precizează onorariile minimale pentru serviciile prestate de avocați.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurentul pârât solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
La termenul de judecată din 22.01.2013, a fost depus la dosar certificatul de deces privitor la decesul recurentului intervenient E. G. V., survenit la 29.07.2012, iar la termenul de judecată din 16.04.2013 a fost depus la dosar certificatul de moștenitor nr.14/19.03.2013, eliberat de pe urma defunctului intervenient, care atestă că unic succesor în drepturi al acestuia este numita Greser A. Zenobia, în calitate de fiică, motiv pentru care Curtea a luat act de transmiterea calității procesuale, pe cale succesorală, intervenită între intervenient și succesorul acestuia.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile de recurs formulate, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate în limitele celor ce se vor preciza în continuare.
Astfel, se reține că litigiul pendinte vizează cenzurarea de către instanța de judecată a refuzului nejustificat la pârâtului de a soluționa notificările nr.2131/3.08.2001 și nr.2105/3.08.2001, refuz dedus din neemiterea până în prezent de către unitatea deținătoare a unei decizii/dispoziții motivate de soluționare a notificărilor, când, în acord cu îndrumările obligatorii conținute în decizia nr.XX/2007 a Î.C.C.J., instanța de judecată este competentă să analizeze în fond și să soluționeze cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
Prima instanță a procedat în mod corect făcând aplicare în cauză deciziei XX/2007 a Î.C.C.J. însă, cu ocazia soluționării notificărilor ce vizau, în principiu, restituirea în natură a imobilului din București, .-74, compus din teren și construcții, s-a dovedit că a aplicat greșit dispozițiile Legii nr.10/2001 în raport de situația juridică și de fapt a imobilului.
În esență, Curtea reține pe baza probatoriilor aflate în dosarul de fond, că imobilul, care în prezent figurează la adresa din București, .-74, sector 2, s-a format prin alipirea a două proprietăți distincte, ca urmare a dobândirii lor în proprietatea aceleiași familii, E. G. și E.-A., autorii recurenților reclamanți, fiind compus din teren în suprafață de 617,79 m.p., potrivit expertizei topo, fila 160 dosar fond, și două corpuri de construcție, C1 – corespunzătoare nr.74 având o suprafață la sol de 185,35 m.p. și C2 – corespunzătoare nr.72, cu o suprafață construită la sol de 131,92 m.p. Pe teren mai există și o magazie de 7,63 m.p., potrivit aceleiași expertize topografice, care a determinat că suprafața terenului liber de construcții este de 292,89 m.p.
Curtea constată că, deși prima instanță a ordonat administrarea în cauză a unei expertize topo la 15.12.2009, așadar la aproape un an de zile de la . Legii nr.1/2009, pentru modificarea și completarea Legii nr.10/2001 – care a introdus, printre altele, completarea de la art.7 alin.5 potrivit cu care, nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare – tribunalul nu a stabilit ca obiectiv al aceleiași expertize determinarea acelei porțiuni de teren care, potrivit normei legale evocate, nu ar putea face obiectul restituirii în natură către reclamanți, cu toate că dispunea de probe la dosar care confirmau înstrăinarea de către Primăria Municipiului București a unor părți din cele două corpuri de clădire către chiriași (potrivit relațiilor comunicate de S.C. Apolodor S.A., fila 28, și copiilor contractelor de vânzare-cumpărare aflate la filele 74-78 doar fond).
Tot astfel, deși la 28.09.2010 tribunalul a dispus repunerea cauzei pe rol și suplimentarea probatoriului inclusiv prin realizarea unui supliment la expertiza topo, aceasta nu a înțeles să dea curs și să facă aplicare punctului 7.3 din H.G. nr.250/2007, introdus prin H.G. nr.923/2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 (intrate în vigoare în septembrie 2010), prin care s-a explicat noțiunea de „teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995”.
Curtea mai reține faptul că, la finalul judecății în fața primei instanțe, reclamanții și intervenientul au probat că prin decizia civilă nr.1351/A/1.11.2007 și nr.458/A/8.04.2009, ambele pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, rămase definitive și irevocabile, au obținut obligarea pârâților S. L., B. Venghevici V. și M. București să le restituie în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr._/10.03.1997 și N00027/13.09.1996, ca și garajul situat pe terenul din .-74, sector 2.
Prin cele două contracte de vânzare-cumpărare, Primăria Municipiului București, prin S.C. Apolodor S.A., înstrăinase către chiriașii cumpărători părți din clădirea C2, corespunzătoare . și teren de sub această construcție, după cum urmează: a) către S. L. și E., suprafața utilă 101,13 m.p., cotă parte indiviză de 37,45% din părțile comune și 60,67 m.p. teren indiviz de sub construcție; b) către B. Vanghevici V., suprafața utilă de 127,35 m.p., 47,53% cotă parte indiviză din părțile comune și 77 m.p. teren indiviz de sub construcție.
Așadar, aceste spații din C2 au devenit, prin forța și dispoziția irevocabilă a hotărârilor judecătorești menționate, proprietatea reclamanților și intervenientului, astfel că, în cazul acestei construcții nu se mai impune aplicarea prevederilor art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001 modificată și completată prin Legea nr.1/2009, reținându-se și din expertiza construcții că nu au mai fost încheiate alte contracte de vânzare-cumpărare și că, în prezent, despre această construcție se poate spune că nu mai adăpostește imobile care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, rațiunea aplicării în cazul său a prevederilor legale amintite nemaisubzistând.
Pe cale de consecință, nici restituirea în natură a spațiilor din C2, la care se referă aceste contracte, nu mai putea fi dispusă, așa cum a făcut-o prima instanță, la data pronunțării sentinței apelate acestea constituind proprietatea reclamanților și intervenientului. Cel mult, măsura restituirii în natură pentru acest corp de clădire ar putea să vizeze restul spațiilor care sunt deținute de recurentul pârât și neînstrăinate, ca și restul de cotă parte din spațiile de folosință comună.
În ceea ce privește corpul de clădire C1 – corespunzător nr.74 din . adăpostește spații ce au fost înstrăinate în baza Legii nr.112/1995 către chiriașii M. I. și familia B. (cu contractele de la filele 76, 77 dosar fond), se impune ca instanța de rejudecare să facă aplicare dispozițiilor art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001, republicată, modificată și completată și pct.7.3 din H.G. nr.250/2007, modificată și completată în vederea determinării, printr-o expertiză topo, a „terenului aferent imobilului înstrăinat în baza Legii nr.112/1995” în raport de înțelesul legal dat acestei noțiuni.
O altă aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr.10/2001 care îndreptățește deplin criticile recurenților reclamanți și intervenient, întemeiate pe prevederile art.304 pct.6 și 9 C.proc.civ., a rezultat din soluția primei instanțe care, fără nici o distincție raportată la situația juridică a spațiilor din imobil, a dispus restituirea acestora în natură, în favoarea notificatorilor (succesorilor lor în drepturi), ignorând drepturile legal dobândite ale chiriașilor cumpărători și înfrângând dispozițiile art.7 alin.11, art.18 lit.c, 20 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicată, modificată și completată.
Astfel, Curtea observă că, sub motivul nejustificat și străin de obiectul litigiului - care nu viza o ieșire din indiviziune a acestor spații - al unei imposibilități a delimitării comode a locuințelor și terenurilor vândute, de spațiile și terenurile libere, tribunalul a ales să restituie în natură reclamanților și intervenientului imobilul din .-74, în întreaga sa componență, așadar și spațiile corespunzătoare celor două contracte de vânzare-cumpărare deținute de chiriașii S. L. și B. Vanghevici V., în privința cărora dreptul de proprietate le fusese recunoscut deja prin decizia civilă nr.1351/A/1.11.2007 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, dar și pe acelea înstrăinate în mod valabil către chiriași, ce nu au fost „desființate” prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv cele evidențiate în contractele de vânzare-cumpărare nr.N04756/1.10.1998 și N01995/8.01.1997.
Curtea apreciază că, în vederea unei corecte aplicări a legii și soluționări unitare a cauzei, se impune rejudecarea acesteia în vederea administrării probei cu expertiza topo în vederea delimitării, în raport cu corpul C1 de construcție, a „terenului aferent apartamentelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995”, care va fi exceptat de la restituirea în natură, împreună cu spațiile vândute și terenul indiviz de sub această construcție, ce au fost înstrăinate prin cele două contracte sus menționate, urmând ca, în limita acestor spații/suprafețe, reclamanților și intervenientului să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea, cu ocazia rejudecării, se va solicita de către instanță comunicarea unei situații locative la zi în privința ambelor corpuri de construcție pentru ca măsurile reparatorii ce vor fi recunoscute în privința acestora, să fie dispuse în cunoștință de cauză. Relațiile vor fi solicitate de la societatea care administrează spațiile, S.C. Apolodor S.A.
D. sub acest aspect, al lipsei unei situații locative la zi a imobilului și a criticilor de încălcare a dispozițiilor Legii nr.10/2001 cu ocazia dispunerii restituirii în natură a întregului imobil, fără clarificarea exactă a situației sale juridice, recursul declarat în cauză de pârât este apreciat ca întemeiat, restul criticilor acestei părți neputând fi primite.
Astfel, susținerea potrivit cu care instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării cât timp procedura administrativă nu a fost finalizată, nu poate fi reținută deoarece contrazice și vine în coliziune cu dezlegările obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în decizia XX/2007, a cărei ipoteză de aplicare a fost în mod corect reținută de judecătorul fondului ca fiind regăsită și în prezenta cauză.
De asemenea, nu pot fi reținute susținerile recurentului pârât prin care a invocat faptul că în mod greșit prima instanță a recunoscut reclamanților și intervenientului calitatea de persoane îndreptățite, în condițiile în care aceștia nu ar fi depus la dosar acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului ori acte doveditoare ale calității lor de moștenitori ai foștilor proprietari.
Dimpotrivă, Curtea observă că, în dovedirea dreptului lor de proprietate, notificatorii au depus copia actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8554/2.04.1931 de Tribunalul Ilfov, prin care autoarea E. E. a dobândit etajul imobilului din ., copia actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/2.11.1921, prin care aceeași autoare E. E. a dobândit parterul aceluiași imobil, ca și copia actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/8.10.1932 prin care autorul G. E. a dobândit proprietatea întregului imobil, teren și construcție din ..
În baza acestor trei acte juridice de dobândire, procesul verbal de carte funciară nr._/24.07.1940 atestă că soții E. și G. E. dețineau în proprietate imobilul situat în București, .) nr.72-74, compus din teren în suprafață de 690 m.p. și două corpuri de casă, unul cu parter și etaj, iar celălalt cu subsol, parter și etaj.
Pentru dovedirea calității de succesori în drepturi, reclamanții și intervenientul au depus la dosar (filele 23-25) copii ale certificatelor de calitate de moștenitor eliberate de pe urma numiților E. E. – A., E. G. – autorii inițiali și de pe urma numitei G. E. – Pacifica, mama reclamanților.
Se reține că, ulterior pronunțării hotărârii de primă instanță, a decedat și intervenientul E. G. (sau G.) V., succesoarea în drepturi a acestuia fiind recurenta Greser A. Zenobia, potrivit certificatului de moștenitor nr.14/19.03.2013, document în baza căruia Curtea a dispus introducerea acestei persoane în cauză, în substituirea recurentului intervenient inițial.
De asemenea, au fost depuse la dosarul de fond acte de stare civilă cu privire la autorii reclamanților și intervenientului, motiv pentru care Curtea apreciază criticile recurentului pârât ca fiind vădit nefondate, iar acelea prin care s-a criticat primirea ca dovadă a dreptului de proprietate a unui înscris sub semnătură privată, ca fiind străin cauzei.
Fiind vorba despre o cauză înregistrată pe rolul instanțelor la 28.05.2009, Curtea reține că acesteia nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.202/2010 și, având în vedere necesitatea suplimentării probatoriului cu efectuarea unei expertize topo ce nu ar putea fi administrată direct în recurs, în baza dispozițiilor art.304 pct.6 și 9 coroborate cu cele ale art.312 alin.3 C.proc.civ., Curtea va admite ambele recursuri declarate, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București, pentru a se reface judecata potrivit celor mai sus arătate.
Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere și criticile recurentului pârât privitoare la cheltuielile de judecată, asupra cărora Curtea nu se poate pronunța la acest moment, întrucât judecata nu a fost finalizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți G. M., G. D. M. și de recurentul-intervenient E. G.-V., decedat, substituit de moștenitoarea Greser A. Zenobia, precum și de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.706 din 27.03.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.L.D.
Tehdact.R.L/B.I.
2 ex./11.07.2013
TB-S.5 – S. V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 830/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 697/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
