Legea 10/2001. Decizia nr. 295/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 295/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 50506/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 295 R
Ședința publică de la 12.02.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1571/24.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. Z., având ca obiect „contestația – Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant P. Z. personal și asistat de avocat O. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatului reclamant P. Z. depune la dosar întâmpinare și solicită a fi avută în vedere de către instanță ca și concluzii scrise. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatului reclamant P. Z. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Consideră că instanța de fond s-a pronunțat în mod just asupra contestației formulată de ei pentru că, în calitate de persoană îndreptățită reclamantul a depus toate actele prevăzute de lege în dovedirea acestei calități. Faptul că există o hotărâre irevocabilă prin care a fost obligat M. București să răspundă la notificarea formulată și faptul că Comisia Locală pentru Aplicarea legii nr. 10/2001 s-a încurcat în propriile notificări și nu a conexat dosarele, consideră că aceasta nu era un motiv pentru respingerea contestației. La solicitarea instanței precizează că nu a atacat dispoziția emisă în favoarea numitului G. G.. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 24.06.2011 la Tribunalul București sub nr._, reclamantul P. Z. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General formulând contestație împotriva Dispoziției nr._/23.05.2011 emisă de Primarul General al Municipiului București, astfel că s-a solicitat anularea acestei dispoziții în ceea ce privește respingerea notificării nr. 801/07.08.2001 formulată de petent și obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, ..93, sector 3.
În motivarea cererii s-a arătat că bunicul patern - R. G. zis și I. R., P. și R. G. a dobândit în proprietate un teren loc de casă în suprafață de 2500 mp., situat în cadrul Moșiei Dudești-C. devenit ulterior .. 93, sector 3, în temeiul actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/26.12.1919 de Tribunalul Ilfov-Secția notariat.
Că acest teren a fost împărțit în două parcele a câte 1200 mp. fiecare, una fiind deținută de P. Ș. autorul reclamantului, iar cealaltă de G. I., soțul numitei G. C., P. Ș. și G. I. fiind copiii lui I. R. - zis și I. R., P. și R. G. .
Că Ș. P. și G. I. au ridicat fiecare pe . construcție – casă de locuit, referitor la care s-a deschis rol fiscal la Administrația Financiară sector 3.
Că respectivele parcele de teren și construcțiile edificate pe acestea au fost preluate de stat prin expropriere în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 922/1966, fiind trecute în anexa la decret.
Că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 atât reclamanta cât și numita G. C. au formulat notificările nr. 800 și 801/2001 referitoare la imobilul situat în București, .. 93, sector 3, astfel că prin sentința civilă nr. 1815/16.12.2008, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul București a fost obligat pârâtul să emită dispoziție motivată în privința imobilului mai sus menționat.
Se susține de către reclamant că prin dispoziția ce se contestă i-a fost respinsă în mod greșit notificarea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu.
În cauza de față au fost administrate probe cu înscrisuri și s-a dispus atașarea dosarului administrativ constituit la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București.
Prin sentința civilă nr. 1571 din 21.09.2012, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis contestația formulată de către reclamantul P. Z., a anulat în parte dispoziția nr._/23.05.2011 emisă de pârât și a obligat pârâtul să facă propuneri privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, .. 93, sector 3, alcătuit din teren și construcție demolată. A respins excepția invocată de pârât.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în baza actului autentic de vânzare cumpărare nr._/26.12.1919 întocmit la Tribunalul Ilfov-Secția Notariat autorul reclamantului R. G. zis și I. R., P. și R. G. a achiziționat un teren loc de casă în suprafață de 2500 mp.situat în cadrul Moșiei Dudești –C. devenit ulterior .. 93, sector 3, teren care a fost împărțit în 2 parcele de câte 1200 mp.între fiii susnumitului - P. Ș. și G. I..
Atât autorul reclamantului P. Ș. cât și G. I., soțul lui G. C. au edificat pe aceste parcele de teren câte o casă de locuit, însă potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 922/1966, terenurile și construcțiile au fost trecute în proprietatea statului prin expropriere.
Reclamantul a anexat la dosar certificatul de moștenitor nr. 357/23.09.1999 eliberat de BNP din care rezultă că este succesorul defunctului P. Ș. în calitate de descendent.
Referitor la parcelele de teren de câte 1200 mp. și construcțiile edificate pe acestea au fost formulate de către reclamant și G. C. notificările nr. 800 și respectiv 801/2001, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, în vederea acordării de măsuri reparatorii în echivalent, însă ca urmare a refuzului unității deținătoare de a răspunde la notificări a fost sesizată instanța de judecată, sens în care a fost pronunțată de către Tribunalul București sentința civilă nr. 1815/16.12.2008, devenită irevocabilă prin care M. București prin Primarul General a fost obligat să emită o dispoziție motivată cu privire la imobilul în litigiu.
Prin dispoziția ce se contestă emisă de Primarul General se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 1169,40 mp.și pentru construcția demolată în suprafață construită de 80,56 mp. situate în .. 93, sector 3, imposibil de restituit în natură persoanei îndreptățite G. C., totodată respingându-se notificarea nr. 801/2001 formulată de P. Z. privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în .. 93, sector 3, întrucât pentru terenul în suprafață de 1250 mp.( fostă proprietate a lui P. Ș.) s-a emis Dispoziția nr. 8433/09.07.2007 a Primarului General al Municipiului București prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 1250 mp.numitului G. G..
Instanța a apreciat că este întemeiată contestația formulată de reclamant în condițiile în care acesta în calitate de moștenitor al defunctului P. Ș. a depus notificare în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și prin care a solicitat să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru . suprafață de 1200 mp. situată în .. 93, sector 3, și construcția edificată pe acest teren, imobil supus exproprierii în regimul anterior și care a reprezentant proprietatea tatălui reclamantului P. Ș. – fiul lui G. R. (zis și I. R., P. și R. G.).
În aceste circumstanțe nu poate fi avut în vedere aspectul reținut în considerentele dispoziției contestate cum că pentru terenul în suprafață de 1250 mp., ce a constituit proprietatea autorului reclamantului P. Ș. ar fi fost emisă o altă dispoziție cu nr. 8433/2007 de către Primarul General, act prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent numitului G. G..
Instanța a considerat că pârâtul M. București avea obligația de a se conforma sentinței civile nr. 1815/16.12.2008 devenită irevocabilă în sensul de a emite o dispoziție motivată prin care să se acorde reclamantului P. Z., moștenitor al defunctului P. Ș. - măsuri reparatorii în echivalent aferente terenului în suprafață de 1250 mp. situat în .. 93, sector 3, în concordanță cu prevederile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Față de situația expusă, a fost admisă contestația și s-a anulat în parte Dispoziția nr._/23.05.2011 emisă de pârât în ceea ce privește respingerea notificării nr. 801/2001 formulată de petentul P. Z..
Pârâtul a fost obligat să facă propuneri privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în .. 93, sector 3, imobil imposibil de restituit în natură persoanei îndreptățite P. Z..
A fost respinsă excepția invocată de pârât avându-se în vedere că cererea reclamantului cuprinsă în notificarea nr. 801/2001 a vizat . 1250 mp. ce a aparținut în proprietate autorului său P. Ș., iar cu privire la cealaltă parcelă de teren în suprafață de 1196,40 mp. situată în .. 93, sector 3 a fost admisă notificarea persoanei îndreptățite G. C. în sensul propunerii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, situație în care nu s-ar mai justifica participarea în acest proces a numitei G., aceasta nefiind interesată să conteste Dispoziția emisă de Primarul General.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. București prin Primar General.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanța de fond a considerat că participarea in cauza ca si parat si a numitei Ghidac Constanta se impunea cu atat mai mult cu cat aceasta este atat beneficiara dispozitiei contestate cat si beneficiara dispozitiei nr. 8433/09.07.2007, ce a atras imposibilitatea acordarii de masuri reparatorii pentru reclamant.
Or, in aceasta situatie, nu se poate aprecia ca nu se justifica introducerea ca parte a lui Ghidanac Constanta, in prezenta cauza, interesul acesteia existand cata vreme anularea dispozitiei contestate ii prejuciaza dreptul de poprietate.
Pronuntandu-se in sensul acordarii de masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul situat in Bucuresti, .. 93, sector 3 alcatuit din teren si constructie demolata instanta de judecata, a incalcat dreptul unei terte persoane, beneficiara si ea a dispozitiei contestate, fara a-i da dreptul sa-si apere interesele.
Pe de alta parte, prin solutia data, instanta de fond a anulat indirect si Dispoziția nr. 8433/09.07.2007, prin care se acorda masuri reparatorii în echivalent pentru terenul in suprafață de 1230,00 mp domnului Ghidanac G. aceasta deoarece, motivul pentru care nu s-a dat curs solicitarii reclamantului a fost acela ca prin dispozitia mai sus mentionata s-au acordat masuri reparatorii catre o terta persoana respectiv Ghidanac G..
F. de cele invederate, recurentul apreciază că instanta de judecata ar fi trebuit sa analizeze legalitatea si temeinicia dispozitiei contestate in contradictoriu cu toate partile beneficiare ale acesteia si sa aibă in vedere inclusiv in analiza sa înscrisurile ce au stat la baza recunoasterii dreptului lui Ghidanac G. prin dispoziția nr. 8433/09.07.2007. Procedand in acest sens, intanta a adus atingere nu numai dreptului numitei Ghidanac Constanta cat si celui al numitului Ghidanac G., care in necunostință de cauza si fara a fi citati in vederea apararii intereselor lor se vor vedea nevoiti sa-si imparta dreptul de proprietate cu reclamantul Z. P..
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 4 din legea nr. 10/2001: „(1) În cazul în care restituirea este ceruta de mai multe persoane îndreptatite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constata sau se stabileste în cote-parti ideale, potrivit dreptului comun. (2) De prevederile prezentei legi beneficiaza si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptatite. (3) Succesibilii care, dupa data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se solicita în temeiul prezentei legi. (4) De cotele mostenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevazuta la Cap. III profita ceilalti mostenitori ai persoanei indreptatite care au depus in termen cererea de restituire” .
Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd la art. 4.1., referitor la art. 4 alin. (1) din lege că, “În cazul în care numai o parte din fostii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot iesi din indiviziune pe calea dreptului comun”.
În speță, în baza actului autentic de vânzare cumpărare nr._/26.12.1919 întocmit la Tribunalul Ilfov-Secția Notariat, bunicul reclamantului, numitul R. G. zis și I. R., P. și R. G., a devenit proprietarul terenului loc de casă în suprafață de 2500 mp, situat în cadrul Moșiei Dudești – C. devenit ulterior .. 93, sector 3, teren care a fost împărțit de fiii cumpărătorului, numiții P. Ș. și G. I., în 2 parcele de câte 1200 mp, pe care aceștia au edificat câte o casă de locuit. Atât terenurile și construcțiile au fost trecute în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 922/1966.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 357 din 23.09.1997 (fila 122 – dosar fond), de pe urma defunctului P. Ș. au rămas moștenitori fiii acestuia, numiții G. G., G. C., G. T., P. M. și P. Z..
Dintre aceștia, doar reclamantul P. Z. și numitul G. G. au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul situat în București, Bld. I. Ș. nr. 93, sector 3, pe care autorul lor l-a deținut în proprietate și care a fost preluat de către Stat prin expropriere în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 922/1966, notificări ce au înregistrate la Primăria Municipiului București sub nr. 801/2001 și respectiv 36/2001 (filele 202 – 204 – dosar fond).
Potrivit dispozițiilor legale sus arătate, cei doi moștenitori ai fostului proprietar P. Ș., singurii care au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea imobilului pe care autorul lor l-a deținut în proprietate, erau îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul legii speciale de reparație în cote de ½ fiecare, pentru terenul în suprafață de 1200 mp și construcția edificată de autorul lor pe această parcelă de teren, ce a format obiect al exproprierii.
Însă, prin Decizia nr. 8433/2007 emisă de Primarul General a fost soluționată numai notificarea nr. 36/2001, formulată de G. G., fiind acordate în favoarea acestuia măsuri reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață de teren în suprafață de 1250 mp., ce a constituit proprietatea autorului reclamantului P. Ș..
Decizia nr. 8433/2007, emisă în favoarea numitului G. G. de Primarul General în temeiul Legii nr. 10/2001, reprezintă un act juridic valabil, necontestat până în prezent, astfel încât, deși în prezenta cauză se constată că intimatul reclamant era îndreptățit la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru cota sa de moștenire de ½ din imobilul ce a aparținut tatălui său P. Ș., expropriat de către stat în baza Decretului nr. 922/1966, Curtea observă că obligația statului de reparație în temeiul acestei legi speciale de reparație s-a stins, măsurile reparatorii cuvenite pentru imobilul situat în București, Bld. I. Ș. nr. 93, sector 3, pe care autorul lor, numitul P. Ș., l-a deținut în proprietate, fiind acordate integral, în baza deciziei nr. 8433/2007, emisă de Primarul General în temeiul Legii nr. 10/2001, în favoarea numitului G. G..
Măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 au la bază principiul restitutio in integrum, ca efect al ineficacității actelor de preluare.
În speță, actul de preluare este reprezentat de Decretul nr. 922/1966, ce a avut ca obiect exproprierea terenului în suprafață de 1250 mp și a construcției în suprafață de 126,58 mp, proprietatea autorului intimatului contestator, P. Ș..
Or, astfel cum s-a arătat anterior, măsurile reparatorii cuvenite în baza Legii speciale de reparație pentru acest imobil au fost acordate integral, în baza deciziei nr. 8433/2007, emisă de Primarul General în temeiul Legii nr. 10/2001, în favoarea numitului G. G., iar acordarea de măsuri reparatorii în favoarea contestatorului pentru același imobil pentru care a fost emisă dispoziției de restituire în temeiul legii nr. 10/2001 în favoarea fratelui acestuia, ar conduce la o dublă reparație.
Față de cele reținute, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art.312 pct.3 Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge contestația, ca neîntemeiată.
Va fi menținută soluția primei instanțe dată excepției lipsei coparticipării procesuale, Curtea constatând că cererea de restituire a vizat . 1250 mp, ce a aparținut în proprietate autorului său P. Ș.. . suprafață de 1196,40 mp. situată în .. 93, sector 3, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea persoanei îndreptățite G. C., nu a fost proprietatea autorului contestatorului, ci a numitului G. I., soțului lui G. C..
Prin urmare, atâta vreme cât notificarea formulată de contestator și de numita G. C. a vizat două parcele de teren distincte, ce au aparținut unor proprietari diferiți, ai căror moștenitori sunt cei doi notificatori și având în vedere că numitei G. C. i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru terenul solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, în mod corect a apreciat prima instanță că aceasta nu este interesată să conteste Dispoziția emisă de Primarul General și, în consecință, nu se justifica participarea sa în acest proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1571/24.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. Z..
Modifică în parte sentința recurată, astfel:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de P. Z..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 2 ex.
28.02.2013
Jud. fond: C. T.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 587/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1321/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|