Obligaţie de a face. Decizia nr. 1651/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1651/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 36776/301/2010
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1651 R
Ședința publică din data de 10.10.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.542A/28.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât P. E. L., cauza având, ca obiect, „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurentul reclamant a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, precum, și faptul că a solicitat judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, și văzând că recurentul reclamant M. București prin Primarul General, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu disp. art.242 alin.2 C.pr.civ., Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sector 3 București, la data de 13.10.2010, reclamantul M. București prin Primar General a chemat în judecată pe pârâtul P. E. L. și a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr.16 din București, ..137, ..
În motivarea cererii, s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 1491 și urm. C.civ., coroborate cu prevederile Legii nr. 18/1991, art. 35, HG 441/1991, HCL al Municipiului București nr.22/1992, s-a încheiat contractul de asociere nr.3352/1992 între Imobiliara RA și Asociația de Locatari Cogi, prin care s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune a blocului 84 din ansamblul Călărași situat in București, sector 3.
La art. 4 din actul adițional la acest contract s-a stipulat ca terenul aferent blocului este concesionat pe toata durata existenței construcției. În contract se stipulează și că asociația se obligă să achite anual taxa de concesionare a terenului construit.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1077 și 1080 C.civ., art. 20 din Legea 273/2006, art.40 alin.2 și art. 41 din Legea 50/1991, coroborate cu prevederile art. 1 alin.2 și 3 din OUG 54/2006.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în primă instanță.
Prin sentința civilă nr. 7092/19.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, s-a respins cererea, ca neîntemeiată.
Instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că între părți a fost încheiat un contract de concesiune pentru suprafața de teren în cauză, regimul juridic aplicabil acestui tip de contract fiind, la acel moment, cel special, prevăzut de Legea nr. 219/1998.
Împotriva acestei sentințe la data de 05.07.2012, a formulat apel reclamantul M. București prin Primar General.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, la data de 19.11.2012.
Prin decizia civilă nr. 542 A/28.05.2013 Tribunalul București- Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul reclamant M. București prin Primar General împotriva sentinței civile nr. 7092/19.04.2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București în contradictoriu cu intimatul pârât P. E. L..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că apelantul reclamant este parte a unui contract de asociere, iar intimatul pârât parte a unei convenții de vânzare cumpărare, fără a se face dovada unor raporturi juridice directe și distincte între aceștia. Atât apelantul reclamant, cât și intimatul pârât nu pot avea decât drepturile și obligațiile stabilite prin actele juridice pe care le-au încheiat fiecare în parte.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului se arată că în art. 13 din contractul de asociere încheiat între Imobiliara RA și Asociația de locatari, s-a stabilit că membrii Asociației de locatari se obligă să achite taxa anuală de concesionare a terenului în litigiu, iar potrivit caietului de sarcini, s-a stipulat că terenul va rămâne în proprietatea statului, fiind dupus acțiunii concesionare, conform Legii nr. 50/1991.
Recuerentul invocă dispozițiile art. 40 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 potrivit cărora, proprietarul dobândește odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor și o cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului, iar în art. 41 se prevede că dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de înstrăinare a construcției.
Analizând recursul declarat, recurs care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu o opinie majoritară, Curtea de apel constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele care vor urma.
În fapt, nu s-a făcut dovada că între părți ar exista un raport juridic din care să reiasă obligația pârâtului de a încheia contractul de concesiune referitor la terenul pe care se află construcția din care face parte apartamentul acestuia. Obligații contractuale există între Regia Autonomă de Investiți și Administrație Locativă „Imobiliara” RA și Asociația de Locatari COGI, în cauză neprobându-se că s-ar fi transmis o obligație către pârâtul P. E. L..
Acesta este simplu terț față de actul de asociere și de actul adițional la acesta, neputând fi afectat de situațiile juridice create prin acte juridice care nu îi sunt opozabile. Astfel, prevederile actului adițional la contractul de asociere cu privire la trecerea de drept în patrimoniul proprietarului a obligației de plată a taxei de concesiune sunt lipsite de relevanță juridică, obligația respectivă nefiind prevăzută în titlul de proprietate al pârâtului. În caz contrar, dându-se eficiență prevederii cuprinse în actul adițional menționat, s-ar încălcat grav principiul relativității efectelor actului juridic civil.
Pârâtul are doar un drept de folosință asupra unei cote părți din terenul aferent blocului din care face parte apartamentul acestuia, drept care este gratuit, nefiind stipulat aspectul contrar printr-o convenție a părților.
În contractul de asociere se prevede obligația Asociației de Locatari COGI de a achita taxa anuală de concesiune pe durata existenței construcției, astfel că nu se poate reține în sarcina pârâtului o obligație prezentă și nici asumarea unei obligații de a se încheia în viitor un contract în acest sens.
Potrivit art. 40 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, proprietarul dobândește și o cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau au unităților administrativ teritoriale, însă acest text nu impune o obligație de a se încheia un contract de concesiune, cota parte din dreptul de concesiune fiind dobândită în temeiul prevederilor legale. Dispozițiile Legii nr. 50/1991 reglementează exclusiv dreptul recunoscut pârâtului de a încheia contractul de concesiune asupra terenului pe care este construit imobilul, și nu existența unei obligații care i-ar incumba în puterea legii.
Un contract nu poate fi încheiat în lipsa consimțământului expres și valabil exprimat al celui care se obligă, jurisprudența recunoscând doar în cazuri de excepție și în mod limitativ posibilitatea ca efectul constatator de drepturi și obligații să aparțină justiției.
Pentru ca taxa de concesiune aferentă apartamentului dobândit în proprietate de către pârât să fie datorată, era necesară încheierea contractului de concesiune cu titularul dreptului de proprietate privată asupra terenului aferent, și anume M. București cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Includerea în contractul de asociere și ulterior în actul adițional, a clauzei referitoare la modul cum va fi datorată taxa de concesiune, nu echivalează cu încheierea unui contract între titularul dreptului de proprietate asupra terenului și concesionar, pentru nașterea valabilă a actului de concesiune fiind necesară respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Conform art. 1077 Cod civil, în cauză nu este îndeplinită obligația de a face, creditorul putând fi autorizat să o aducă la îndeplinire pe cheltuiala debitorului. Pârâtul nu și-a asumat însă o obligație de a încheia un contract cu reclamantul, neputând fi reținută în sarcina sa, o obligație de a face în acest sens și neputând să i se impună încheierea unui contract de concesiune.
Dispozițiile art. 1080 cod civil invocate de către reclamant, prin cererea introductivă nu sunt aplicabile, potrivit acestor dispoziții, diligența care trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații fiind aceea a unui bun proprietar, deoarece obligația pretinsă nu a fost reținută în sarcina pârâtului.
Art. 20 din Legea nr. 273/2006 invocată de către reclamant în acțiune stabilește rolul, competențele și responsabilitățile autorităților administrației publice locale, neconținând însă dispoziții privind obligativitatea încheierii unor contracte de concesiune.
Dispozițiile OUG nr. 54/2006, menționate de asemenea de către reclamant în acțiune reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, însă prevederile acestei ordonanțe nu conțin o derogare de la principiul libertății contractuale, instanța neputând interveni să suplinească manifestarea de voință a pârâtului, pentru a-l obliga împotriva voinței sale, la încheierea unui contract cu reclamantul.
Față de aceste considerente, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă Curtea de Apel în opinie majoritară, a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant M. București prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr.542A/28.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât P. E. L..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. GC – 2 ex
16.10.2013
Jud. apel: I. N.
L. C. S.
Cu opinia separată a d-nului judecător
G. D. M., în sensul că:
Admite recursul.
Modifică în tot sentința și admite acțiunea cu consecința obligării pârâtului la încheierea contractului de concesiune.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2013.
| ← Cereri. Decizia nr. 708/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 241/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
