Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 993/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 993/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 12599/301/2008*
Dosar nr._
(481/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.993
Ședința publică de la 3 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă A. M. C. și recurentul-intervenient A. N., împotriva deciziei civile nr. 1162 A din 05.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. C..
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat P. Eugeniu, în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte A. M. C. și a recurentului-intervenient A. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 06.02.2013, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 2 și avocat M. A., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant M. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 44 .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
La solicitarea instanței, avocatul intimatului-pârât se legitimează cu Cardul de identitate . 4 la 15.04.2010.
Avocatul intimatului-reclamant învederează că la pagina 3 din motivele de recurs invocate se menționează efectuarea unei expertize și, din acest punct de vedere solicită a se dispune cu privire la acest aspect.
Avocatul recurenților învederează că aceasta nu este o probă solicitată de sine stătătoare și este cuprinsă într-un motiv de casare.
Curtea aduce la cunoștință faptul că, nu s-a solicitat această probă și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurenților susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.
Cu privire la motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, arată că, în cuprinsul deciziei atacate și în motivarea Tribunalul București se face o afirmație greșită față de probatoriul administrat, în sensul că, nu putea să dovedească inexistența prețului din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.764 din 09.03.2004, decât cu înscrierea în fals împotriva notarului care a autentificat acest act. Există la dosar o . decizii în care s-a arătat că declarațiile făcute de către părți în fața agentului instrumentator au numai valoare declaratorie, iar răsturnarea acestei prezumții poate fi făcută cu orice mijloc de probă .
Menționează că a făcut dovada cu martorii T. C. Luci A. și A. Z., având în vedere rapoartele de rudenie și încrederea între părți că, în realitate, în contractul de vânzare-cumpărare nu mai există nici un preț, că el reprezintă o donație făcută de intervenientul A. N. către cei doi tineri căsătoriți.
În concluzie, arată că, primul motiv de nelegalitate se referă la faptul că, înscrierea în fals este prevăzută de lege doar cu privire la constatările personale ale notarului, or, aceasta nu era o constatare personală, ci o mențiune făcută pe baza declaraților părților.
Sub acest aspect, solicită modificarea deciziei civile atacate și menținerea sentinței civile pronunțată de Judecătoria sector 3 București și a deciziei pronunțată de Tribunalul București în primul ciclu procesual.
Cu privire la dispozițiile art.304 pct.8 din Codul de procedură civilă, consideră că s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și anume, simulația care reprezintă și primul capăt de cerere. În dovedirea simulației a solicitat proba cu martorii care au fost audiați și care au declarat că s-a urmărit o donație făcută de intervenient către cei doi soți la aceea dată.
În ceea ce privește doctrina juridică s-a arătat că prin dispozițiile art.1175 din Codul civil este reglementată instituția simulației, potrivit cu care, actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali și nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.
Arată că, din probatoriul administrat la instanța de fond rezultă că, și în ipoteza în care intimatul nu ar fi fost prezent la încheierea actului secret,acesta la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare nu a plătit nici un preț și, câtă vreme nu s-a plătit nici un preț al contractului de vânzare-cumpărare, prezumția simplă coroborată cu celelalte dovezi fac dovada că acesta a cunoscut inexistența actului juridic.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs prevăzut de art.312 alin.3 teza a III a din Codul de procedură civilă, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că de la momentul la care s-a efectuat expertiza au trecut 3 ani și 5 luni. Această susținere se întemeiază pe principiul de egalitate, de echitate pentru a nu exista dezavantaje în ceea ce privește plata sultei cu privire la acest imobil.
Întrebat de instanță, dacă a existat o solicitare a părților în acest sens, avocatul recurenților învederează că nu a solicitat niciodată atribuirea în natură a imobilului, iar instanța a încălcat dispozițiile art.312 alin.4 din codul de procedură civilă prin atribuirea către recurentă a imobilului fără a prezuma o durată în care acest imobil să fie vândut. Valoarea imobilului la acest moment este mult prea mare față de momentul la care se judecă partajul și la care una dintre părți ar trebui să plătească o sultă celeilalte, având în vedere această devalorizare accentuată a prețului pe piața imobiliară a acestui imobil.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la contribuția diferențiată pe care ar fi trebuit să o aibă în vedere instanța de apel la data pronunțării deciziei atacate, aceasta rezultă din probele administrate în cauză reprezentând cărțile de muncă ale părților și, prin urmare, instanța ar fi trebuit să analizeze sub aspectul probelor și contribuția celor doi soți în raport de dobândirea bunului supus partajului; motiv prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, fiind vorba de art.673 și urm. din Codul de procedură civilă, privind partajul judiciar și contribuția părților .
Cu privire la înscrisurile depuse la dosar de recurentul A. N., arată că, acesta a contractat un imobil cu plata în rate în anul 2001-2003, înainte de presupusa vânzare a imobilului ce face obiectul partajului și dovedește cu aceste înscrisuri că la momentul la care imobilul supus partajului a fost vândut, nu avea nevoie de bani.
Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la primul motiv de recurs arată că, s-a consemnat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, faptul că, prețul a fost achitat și rezultă că părțile și-au asumat acel raport juridic, au dobândit anumite drepturi de proprietate și și-au asumat obligații; în acest sens invocă dispozițiile art.1175 din Codul civil.
Apreciază că era o constatare personală câtă vreme părțile au afirmat acest lucru în fața notarului public iar acesta nu a făcut altceva decât să consemneze ceea ce i s-a adus la cunoștință.
Consideră că întreaga critică menționată la art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă nu poate fi circumscrisă acestui motiv de recurs. În situația în care părțile doreau să facă acest lucru nu exista nici un fel de imposibilitate de a face o astfel de donație.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs referitor la contribuția părților, arată că în prezenta cauză s-a efectuat un raport de expertiză și nu există o diferență mare, astfel cum se afirmă de către parte, astfel că nu poate fi un motiv de nelegalitate a deciziei recurate.
În replică, avocatul recurenților arată că, în situația în care părțile se înțeleg să-i fie atribui imobilul intimatului din prezenta cauză este de acord cu valoarea stabilită în raportul de expertiză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Civilă, reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâta A. M.-C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajul în cote egale al bunurilor comune, mobile și imobile, dobândite în timpul căsătoriei.
La data de 13.11.2008, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvenționala prin care a solicitat, în contradictoriu cu numitul A. N., constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 764/09.03.2004, în sensul ca acesta este fictiv, neexistând în realitate în raport cu reclamantul-pârât iar în raport cu aceasta, caracterul sau deghizat sub aspectul esenței sale, fiind doar aparenta unui contract de donație făcut exclusiv în favoarea pârâtei-reclamante; totodată, sa se constate ca efectele contractului s-au produs doar între pârâta-reclamanta și părinții săi, A. N. și A. A. și, în consecința, sa se constate caracterul de bun propriu al acesteia în privința apartamentului. În subsidiar, a solicitat partajul bunurilor comune în cote de 98% pentru aceasta și de 2% pentru reclamantul-pârât.
Prin sentința civilă nr.8455/16.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulata de reclamantul-pârât M. C., în contradictoriu cu pârâta-reclamanta A. M.-C. și intervenientul A. N. și în parte cererea reconvenționala formulata de pârâta-reclamanta A. M.-C.. S-a constatat ca părțile au dobândit în timpul căsătoriei în proprietate . cote egale, de ½ fiecare următoarele bunuri: pat 2 persoane (1300), șifonier patru uși (2200), 2 noptiere (200), comoda cu oglinda (370), TV (650), radiocasetofon (270), biblioteca (270), canapea extensibila (730), masa calculator (190), calculator (tastatura, monitor, boxe, mouse, unitate 3700), combina muzicala (1270), TV (320), servanta (180), mașina de spălat (1000), cuier (380), comoda încălțăminte (190), mobila bucătărie (1700), cuptor microunde (370), masa bucătărie (150), 4 scaune (150), colțar de fotoliu (2700), servanta (320), Home Cinema DVD (670), Tv sufragerie (1380), combina muzicala (3300), bunuri valoare totala de 24.830 lei. S-a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 764/09.03.2004, în realitate fiind o donație deghizata încheiata între donatorii Amanarandei N., A. A. și donatara A. M.-C.. S-a respins cererea reclamantului-pârât privind aducerea la masa partajabila a imobilului situat în București, Al. Fuiorului, nr. 5, ., .. S-a sistat starea de coproprietate dintre părți. S-au atribuit reclamantului-pârât în proprietate și posesie (lot 1), calculator (+accesorii - 3700), cuptor cu microunde (370), Home Cinema (870), Tv Sufragerie (1380), combina muzicala (3300) – total 9620 lei. S-au atribuit pârâtei-reclamante în proprietate și posesie (lot 2), pat 2 persoane(1300), șifonier 4 uși (2200), 2 noptiere (200), comoda+oglinda (370), TV (650), radiocasetofon (270), biblioteca (270), canapea extensibila (730), masa calculator (190), combina muzicala (1270), TV (320), servanta (180), mașina de spălat ( 1000), cuier (380), comoda încălțăminte (190), mobila bucătărie (1700), masa bucătărie (150), 4 scaune (150), colțar cu fotolii (2700), servanta (320), DVD (670)- total 15.210 lei. A fost obligată pârâta-reclamanta sa plătească sulta către reclamantul-pârât în valoare de 2795 lei la rămânerea definitiva a hotărârii. A fost obligat reclamantul-pârât sa plătească pârâtei-reclamante suma de 6150 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în timpul căsătoriei încheiate la data de 28.01.2000, desfăcuta prin divorț conform sentinței civile nr.9750/14.11.2007 pronunțata de Judecătoria Sectorului 3, părțile au dobândit apartamentul situat în București, sector 3, ., ., . de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.764/09.03.2004 încheiat cu vânzătorii A. N. și A.; de asemenea, au dobândit bunurile mobile solicitate la partaj, cu excepția celor nerecunoscute de pârâta-reclamanta, pentru care nu s-au adus dovezi, centralei de apartament, frigiderului (f.104-108), aragazului (f.105).
În privința imobilului, instanța a constatat ca nu are regim de bun comun pentru argumentele ce vor fi expuse.
Imobilul a fost dobândit de la părinții pârâtei, conform actului menționat, fără ca părțile sa fi plătit prețul menționat în contract, în realitate fiind vorba de o donație deghizata, liberalitatea fiind făcuta exclusiv în considerarea fiicei donatorilor.
Potrivit art.1175 Cod civil, actul secret care modifică un act public nu poate avea efecte decât între părțile contractante și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.
În conformitate cu dispozițiile art.1191 Cod civil, dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată. Nu se va primi niciodată o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, în timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depășește 250 lei. Părțile insa pot conveni ca și în cazurile arătate mai sus sa se poată face dovada cu martori, daca aceasta privește drepturi de care ele pot sa dispună.
Potrivit art.1198 Cod civil, acele reguli nu se aplica însa totdeauna când creditorului nu i-a fost cu putința a-și procura o dovada scrisa despre obligația ce pretinde sau a conserva dovada luata. La cazurile expres prevăzute de art.1198 Cod civil, doctrina și practica instanțelor au adăugat situația imposibilității morale de preconstituite a unui înscris, cum ar fi relațiile strânse de rudenie.
Trebuie menționat ca în materia raporturilor de dreptul familiei, administrarea probei testimoniale este admisibila, fără restricțiile impuse de art. 1191 Cod civil, pentru dovedirea regimului juridic al bunurilor comune sau proprii.
Declarațiile martorilor ascultați în cauza conțin și date imprecise, inexacte, aceste mijloace de proba urmând sa fie avute în vedere unite cu prezumții, în conformitate cu dispozițiile art.1199, 1203 Cod civil.
Instanța a reținut ca actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09.03.2004, s-a făcut exclusiv în considerarea persoanei pârâtei-cumpărătoare, fiica vânzătorilor, unicul lor copil. Nici atunci și nici anterior nu a existat o înțelegere pentru o contraprestație din partea cumpărătorilor, nefiind pretins și nici plătit prețul menționat în act. Este evident faptul ca părinții pârâtei-reclamante au dorit ca aceasta sa plece din Babadag, unde se căsătorise, și sa vina alături de ei în București. În acest scop au acceptat sa doneze apartamentul către fiica lor și sa se mute din locuința, dar au deghizat actul sub forma unei vânzări, pentru a nu crea nemulțumire ginerelui și pentru a-i conferi acestuia siguranța dorita, făcând pe plac ginerelui (f.197).
Dorința părinților pârâtei era aceea ca apartamentul sa rămână nepoatei lor, fiica pârâtei din prima căsătorie (f.196,197).
Din actul de la fila 72 din dosar, reiese ca tatăl pârâtei a mai încheiat un contract de donație cu fiica sa, în anul 1991, când a înzestrat-o cu suma de 59.000 lei pentru achitarea valorii unui apartament în Babadag. Ținând cont și de acest aspect, este greu de crezut ca, de data aceasta, părinții pârâtei au înstrăinat apartamentul cu scopul de a obține un folos material de la fiica lor și de la soțul acesteia. Cu probele administrate în cauza nu s-a făcut nici dovada ca, la momentul încheierii contractului, părțile au avut la dispoziție suma menționata în act, provenind din economii și din vânzarea casei din Babadag, astfel cum a susținut reclamantul și ca prețul contractului a fost predat efectiv vânzătorilor. De asemenea, contrar susținerilor reclamatului-pârât, daca socrii acestuia ar fi dorit sa il gratifice inclusiv pe el, nimic nu i-ar fi oprit sa încheie un contract de donație în care donatari sa figureze ambii soți, pârâta fiind singurul descendent și, deci, unica lor moștenitoare.
Instanța a observat ca părțile nu au formulat nicio apărare pe aspectul concordantei dintre preț și valoarea bunului, doar martorii propuși de reclamantul-pârât s-au referit la acest aspect, fără sa arate și cât ar fi valorat în mod real imobilul.
Martorul G. M. relatează o discuție singulara avuta cu tatăl pârâtei, la aducerea mobilierului în apartament din Babadag, în anul 2003, cu mult înainte de încheierea contractului; martorul D. E. cunoaște părțile exact din perioada aceea, 2002-2003 și cunoaște anumite aspecte doar din relatările făcute de părți și de pârâta cu ocazia vizitelor. Martora nu cunoaște cu ce preț a fost vânduta casa din Babadag și nici ce economii aveau soții, afirmând ca diferența de bani a provenit din munca lor în străinătate și arătând ca soții au lucrat în străinătate în perioada 2003-2004 (eronat, 1995-1999) iar din 2004 numai reclamantul (în Spania și nu în Israel).
Din probele administrate, instanța a reținut conform mențiunilor din carnetele de munca, ca reclamantul nu a mai lucrat din iulie 1995, ca în Israel, conform propriilor susțineri, a fost de mai multe ori în perioada 1995-1999, deci nu a lucrat permanent, iar din 1999 pana în 2004 nu a dovedit ca a realizat vreun venit, exceptând prețul casei din Babadag vândute de părți în 2003. La fel pârâta, nu justifica obținerea unor venituri în perioada 1999-2002.
În acea perioada (1999), părțile au revenit din Israel, au cumpărat teren și construcție în Babadag în ianuarie 2000 cu prețul de 50 mil. lei (f.167), cu 2 zile înainte de căsătorie, imobil pe care l-au vândut la 16.04.2003 cu 100 mil. (2952,98 USD).
Instanța a observat ca în perioada ulterioara, părțile au dobândit o . bunuri mobile de valoare (în prezent de_ lei), au achitat datorii acumulate în perioada în care nu aveau serviciu și aveau și 4 copii minori în întreținere la data dobândirii apartamentului (3 minori reclamantul și 1 minor pârâta).
În aceste condiții, este greu de crezut ca, la 09.03.2004, părțile mai aveau economii bănești din munca lor în Israel, la un nivel la care sa le permită plata prețului apartamentului.
Întrucât nu s-a făcut dovada unor contribuții diferențiate, a constatat ca părțile au drepturi egale asupra masei partajabile.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, în raport și de dispozițiile art.31 lit.b, 36 al.1 Codul Familiei, art.673/1 și următoarele Cod procedură civilă instanța a admis în parte acțiunea și în parte cererea reconvențională, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în proprietate . cote egale, de ½ fiecare, următoarele bunuri: pat 2 persoane (1300), șifonier patru uși (2200), 2 noptiere (200), comoda cu oglinda(370), TV (650), radiocasetofon (270), biblioteca (270), canapea extensibila (730), masa calculator (190), calculator (tastatura, monitor, boxe, mouse, unitate 3700), combina muzicala (1270), TV (320), servanta (180), mașina de spălat (1000), cuier (380), comoda încălțăminte ( 190), mobila bucătărie (1700), cuptor microunde (370), masa bucătărie ( 150), 4 scaune (150), colțar de fotoliu ( 2700), servanta (320), Home Cinema DVD (670), Tv sufragerie (1380), combina muzicala (3300), cu o valoare totala de 24.830 lei, va constata caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 764/09.03.2004, în realitate fiind o donație deghizata încheiata între donatorii Amanarandei N., A. A. și donatara Amanarandei M.-C. și, în consecința, inopozabilitatea actului public.
Instanța a respins cererea reclamantului-pârât privind aducerea la masa partajabila a imobilului situat în București, Al. Fuiorului, nr. 5, ., sector 3.
În consecința, a sistat starea de coproprietate dintre părți cu privire la bunurile comune și va atribui reclamantului-pârât în proprietate și posesie (lot 1), calculator (+accesorii - 3700), cuptor cu microunde (370), Home Cinema (870), Tv Sufragerie (1380), combina muzicala (3300) – total 9620 lei iar pârâtei-reclamante în proprietate și posesie (lot 2), pat 2 persoane(1300), șifonier 4 uși (2200), 2 noptiere (200), comoda+oglinda (370), TV (650), radiocasetofon (270), biblioteca (270), canapea extensibila (730), masa calculator (190), combina muzicala (1270), TV (320), servanta (180), mașina de spălat (1000), cuier (380), comoda încălțăminte ( 190), mobila bucătărie (1700), masa bucătărie ( 150), 4 scaune (150), colțar cu fotolii (2700), servanta (320), DVD (670)- total 15.210 lei.
În acest sens, instanța a avut în vedere dispozițiile art.6739 Cod procedură civilă, coroborat cu art.728 și următoarele, art.741 Cod civil, urmărind sa atribuie în lotul fiecărei părți, pe cât posibil, bunuri de aceeași natura și valoare, respectând echitatea partajului.
A obligat pârâta-reclamanta sa plătească sulta către reclamantul-pârât în valoare de 2795 lei la data rămânerii definitive a hotărârii.
Totodată, față de dispozițiile art.274, 276 Cod procedură civilă, a obligat reclamantul-pârât sa plătească pârâtei-reclamante cheltuieli de judecata parțiale, rest după compensare.
Prin decizia civila nr.839/5.10.2011 pronunțata de Tribunalul București - Secția a V-a civila au fost respinse apelurile promovate de părți, ca nefondate.
Prin decizia civila nr.1131/14.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civila, a fost admis recursul promovat de reclamant, casându-se decizia recurata și trimițându-se cauza pentru rejudecarea apelului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în ce privește prima critică întemeiată de recurentul reclamant pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că subsumat acestui motiv de recurs recurentul a susținut nelegala introducere în cauză a numitului A. N. pe calea cererii reconvenționale de către pârâta reclamantă și în baza temeiului de drept invocat de către instanța de apel, respectiv art. 47 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, Curtea constată că, la data de 13 noiembrie 2008, cu caracter de cerere reconvențională, pârâta reclamantă A. M. C. a solicitat introducerea în cauză a intervenientului forțat A. N. pentru a se constata caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 764/09.03.2004 de BNP G. Rozalinda, în sensul că acesta este fictiv în ceea ce îl privește pe reclamantul M. C., iar asupra efectelor actului public, să se constate în ceea ce o privește, caracterul deghizat sub aspectul esenței sale, acesta fiind doar aparența unui contract de donație făcut exclusiv în favoarea sa, respectiv să se constate că efectele juridice s-au produs doar între ea și vânzătorii în aparență, în calitatea lor de donatori, respectiv părinții săi și pe cale de consecință să se constate caracterul de bun propriu al său în privința apartamentului în litigiu.
Astfel cum rezultă din textul art.119 Cod procedură civilă, în acord cu toată jurisprudența în materie civilă, cererea reconvențională este actul de procedură prin care pârâtul invocă pretenții proprii împotriva reclamantului. Mai mult, cererea reconvențională trebuie să privească numai acele pretenții care au legătură cu cererea de chemare în judecată.
Or, din ceea ce s-a redat mai sus ca reprezentând pretențiile pârâtei față de reclamant, Curtea constată că solicitarea acesteia constă în esență în scoaterea bunului imobil de la partaj, respectiv de a se constata de către instanță că acesta este bun propriu. Pentru a se ajunge la această constatare, pârâta ar fi avut posibilitatea, de a formula o cerere distinctă prin care să solicite în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cerere, dar și cu părinții săi, să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare sus-indicat, în condițiile arătate în prezenta cerere reconvențională. Această cerere, în funcție de poziția procesuală a părților, putea fi conexată la prezenta pricină având ca obiect partaj sau urma a se soluționa cu prioritate, timp în care dosarul de partaj ar fi fost suspendat.
Numai că, pârâta reclamantă a înțeles să formuleze această cerere de constatare a simulației pe calea cererii reconvenționale, iar recurentul a susținut această neregularitate prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
În primul rând, așa cum corect a susținut recurentul reclamant, asemenea solicitare pe calea cererii reconvenționale nu se justifică din punct de vedere procedural, pe calea cererii reconvenționale. Așa cum s-a arătat mai sus, pe calea cererii reconvenționale trebuie invocate pretenții care au legătură strictă cu cererea de chemare în judecată. Or, constatarea caracterului simulat al contractului sus-amintit nu are o asemenea strânsă legătură.
În al doilea rând, legiuitorul a prevăzut situațiile în care se poate lărgi cadrul procesual, reglementând în acest sens, în capitolul: „Alte persoane care pot lua parte la judecată”, prin dispozițiile art. 49 – 66 Cod procedură civilă, cazurile în care reclamantul sau pârâtul pot atrage în proces alte persoane sau acestea pot interveni în procesul deja existent.
Or, în cauza de față, nici pârâta și nici numitul A. N. nu au procedat în sensul dispozițiilor mai sus-indicate.
Instanța de apel a motivat soluția sa pe dispozițiile art. 47 Cod procedură civilă, însă dispozițiile acestui articol privesc situația în care mai multe persoane sunt împreună reclamante sau pârâte determinat de faptul că obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună, ori dacă drepturile și obligațiile lor au aceeași cauză.
În literatura de specialitate, în legătură cu acest articol s-a arătat că își are rădăcinile în interpretarea a fortiori a dispozițiilor art. 164 Cod procedură civilă, care prevăd că este posibilă conexarea, reunirea unor pricini în care sunt aceleași părți sau chiar părți diferite și ale căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură. Prin urmare, dacă după declanșarea mai multor procese este posibilă reunirea acestora, astfel încât în cadrul unui singur litigiu să figureze mai mulți reclamanți sau pârâți, cu atât mai mult poate să existe încă de la început un singur litigiu care să aibă ca obiect toate cererile care ar fi putut fi conexate.
Numai că, chiar dacă acest articol ar permite judecarea concomitentă atât a cererii de partaj, cât și a cererii de constatare a simulației, nu trebuie pierdut din vedere poziția procesuală a părții care a determinat coparticiparea procesuală. Or, față de dispozițiile de rigoare ale art. 119 Cod procedură civilă, nu se poate accepta existența coparticipării procesuale în modalitatea aleasă de pârâta reclamantă. Alta ar fi fost însă situația în care această parte ar fi formulat aceste pretenții față de fostului său soț, de pe poziția sa de reclamant care ar fi inițiat prezentul litigiu, situație care nu se mai impunea a se lua în discuție exigențele art. 119 Cod procedură civilă.
În al treilea rând, Curtea are în vedere că susținerile recurentului subsumate acestui motiv de recurs sunt încadrate de acesta în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Or, simpla încadrare în acest articol nu este suficientă, fără a se avea în vedere că, în fapt, recurentul invocă încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv vătămarea produsă în această modalitate.
Astfel, Curtea urmează a constata că aceste susțineri trebuie privite în corelație cu dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Ca atare, având în vedere că litigiul se află în faza procesuală a recursului, plecând de la aceste considerații mai sus precizate, Curtea urmează a analiza în ce măsură părții care susține acest motiv de recurs i s-a produs vreo vătămare. Cum nulitatea prevăzută de textul de lege – art. 119 Cod procedură civilă – este relativă, dispoziția invocată neprevăzând în mod expres o asemenea vătămare, ne aflăm în situația în care vătămarea nu este presupusă până la proba contrarie, ci recurentul, ca parte interesată, trebuie să dovedească vătămarea produsă, prejudiciul cauzat, precum și faptul că acest prejudiciu nu poate fi înlăturat decât prin anularea actului.
Or, în cauza de față, acesta nu a susținut și dovedit o asemenea vătămare.
Dimpotrivă, Curtea a constatat că acestuia i s-au asigurat toate garanțiile procesuale, dându-i posibilitatea să cunoască conținutul acestei cereri, să formuleze susțineri și apărări proprii, să probeze cele susținute cu dovezile propuse și permise de lege, să beneficieze de căile de atac prevăzute de lege, ca și când cererea de constatare a simulației s-ar fi judecat într-un litigiu de sine stătător, având asigurat dreptul la apărare, cu respectarea principiului contradictorialității.
Față de toate aceste considerente, Curtea a apreciat că acest prim motiv de recurs care s-a impus a fi analizat prin raportare la art.304 pct.9 și 5 Cod procedură civilă, este nefondat, astfel că susținerile acestuia legate de judecarea concomitentă în condițiile date în prezentul litigiu a cererii de constatare a simulației nu pot fi primite.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs, Curtea a constatat că apelantul reclamant a învestit instanța de apel cu o cerere de apel, iar prin motivele de apel depuse în fața acestei instanțe la data de 02.02.2011 a criticat hotărârea primei instanțe susținând, în esență, că nu a avut cunoștință despre existența unei convenții, prin care să se fi realizat donația apartamentului în litigiu între fosta sa soție și părinții aceștia și la care să fi consimțit. A mai arătat apelantul că, chiar și în situația în care ar exista acest înscris, el nu a fost întocmit între aceleași părți ca și actul public, având față de respectivul contraînscris, în cazul în care există, calitatea de terț față de acest raport contractual. Apelantul a făcut trimitere în susținerea acestei teze la art. 1175 din Codul civil care consacră regula potrivit căreia actul secret care modifică actul public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali, respectiv că actul secret nu poate avea nici un efect contra altor persoane. În mod concret apelantul a susținut că simulația nu produce efecte doar față de unele dintre părțile actelor simulate, respectiv că, potrivit doctrinei și practicii judiciare, pentru a exista simulație ambele acte trebuie încheiate între aceleași părți. În consecință, dacă ar fi existat un contraînscris, acesta trebuie să dea naștere la drepturi atât pentru fosta sa soție, cât și pentru el, ambii în calitate de cumpărători în contractul de vânzare cumpărare, astfel că nu se poate recunoaște unei așa zise simulații efecte parțiale doar asupra uneia dintre persoanele care reprezintă aceeași parte contractantă.
Asupra acestei chestiuni aduse în discuție de către apelant, instanța de apel s-a pronunțat într-un mod necuprinzător, respectiv că „în mod corect s-a reținut de către prima instanță că neredactarea unui înscris care să dovedească existența actului secret care a modificat actul public de vânzare cumpărare, în sensul art. 1175 Cod civil, s-a datorat imposibilității morale de preconstituire a unui act scris determinată de relațiile dintre părți. Nu trebuie confundată operațiunea juridică, negoțium, cu înscrisul constatator, instrumentul, deși art. 1175 cod civil nu este suficient de clar în această privință”.
Or, prin aceste considerente, în legătură cu actul secret - care nu a putut fi materializat, într-un contraînscris, potrivit concluziei la care a ajuns instanța de apel – Curtea constată că nu s-a răspuns criticilor apelantului, nestabilindu-se care sunt părțile lui contractante, dacă era necesar ca acesta să fie încheiat între aceleași părți ca și actul secret, respectiv dacă apelantul este parte în acel act secret, acceptând eventuala donație și în ce condiții, sau este un terț față de acesta, respectiv care sunt probele care conduc la o atare concluzie.
Din analiza considerentelor instanței de apel, Curtea nu poate deduce existența unei analize a acestor aspecte deduse de către apelantul reclamant.
Mai mult, prin completarea motivelor de apel la data de 30.03.2011, depuse în termen legal înaintea primei zile de înfățișare cu privire la care părțile pot pune concluzii, printre altele, apelantul a criticat hotărârea primei instanțe arătând că aceasta este dată nu numai cu încălcarea dispozițiilor legale din materia simulației, dar și a prevederilor art. 1339 Cod civil ce reglementează obligația vânzătorului de a răspunde pentru evicțiunea ce ar rezulta dintr-un fapt personal sau de natură să aducă atingere prerogativelor de proprietar.
Or, cu privire la această critică, instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel, nefăcând nicio remarcă în privința existenței sale ca și critică de apel.
Potrivit dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, motivele de fapt și de drept care au formatconvingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Curtea a reținut faptul că legiuitorul a avut în vedere la adoptarea acestui text de lege interesul unei bune administrări a justiției, cât și posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient asupra modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.
În referire la pricina de față, având în vedere cele reținute mai sus, Curtea constată că instanța de apel nu a fundamentat raționamentul său cu privire la cele două critici pentru a lăsa instanței superioare de control posibilitatea să cenzureze acest raționament.
Totodată, Curtea a avut în vedere faptul că lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de textul de lege susmenționat, a fost privită în jurisprudența instanțelor naționale ca fiind echivalentă necercetării aspectelor esențiale ale cauzei, situație care atrage după sine, sancțiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Dispozițiile art. 261 alin. 1 din Codul de procedură civilă au caracter imperativ, astfel că, făcând aplicarea art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă, sancțiunea care intervine este aceea a nulității actului procedural neconform cu această dispoziție.
Prin urmare, în raport de aceste aspecte care configurează conținutul unor neregularități procedurale evidente, dar și esențiale în raport cu judecata anterioară, luând în considerare și jurisprudența instanțelor de judecată, Curtea a făcut aplicația dispozițiilor art.312 alin.1, 3 și 5 din Codul de procedură civilă.
Un argument în plus care justifică soluția de casare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, îl constituie necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, potrivit căruia o pricină trebuie să fie judecată în fond, din perspectiva legalității, a normelor de drept aplicabile, dar și a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate în cauză, în fața unei instanțe de fond.
Hotărârea judecătorească, ca act final al oricărei judecăți, trebuie cuprindă în considerentele sale, faptele alegate, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de probele administrate și ca urmare a aplicării regulilor de drept specifice raportului juridic litigios, instanța fiind obligată a examina cauza sub toate aspectele și a argumenta soluția sa astfel încât partea care s-a adresat instanței să aibă convingerea că soluția pronunțată este cea care se impunea a fi dată în cauză.
Or, hotărârea atacată, nefiind motivată potrivit cerințelor mai sus descrise, nu poate conduce la situația premisă pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, conform căreia partea interesată poate deduce judecății orice ipoteză de aplicare greșită a legii din cele prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă.
Curtea a reținut și un alt argument pentru soluția casării cu trimitere, dedus din aplicarea normelor comunitare și jurisprudența instanței de contencios european – Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, respectarea dreptului prevăzut de art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune că orice persoană are dreptul ca o instanță să judece orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil,pentru situația de față, în sistemul dublului grad de jurisdicție.
Această dispoziție de drept convențional consacră nu numai dreptul concret de acces la o instanță de judecată, ci și toate celelalte garanții, inclusiv la motivarea hotărârii judecătorești pronunțate, aspecte care înseamnă, în esență, conținutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil.
Curtea a reținut interpretarea obligatorie dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prevederilor art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens fiind aplicate aceste dispoziții în Cauza D. împotriva României (cererea nr. 584/2000, hotărârea 16 noiembrie 2006), în care s-a reținut: „Convenția neintenționând să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective (Artico contra Italiei, hotărârea din 13 mai 1980, . nr. 37, pag. 16, § 33), Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat “studiate”, adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat. Cu alte cuvinte, articolul 6 implică în sarcina “tribunalului” obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, fără a aprecia pertinența lor și fără a fi înțeles ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument (V. de Hurk contra Olandei, citat anterior, pag. 19-20, §§ 59 și 61). Întinderea acestei îndatoriri poate varia în funcție de natura deciziei”.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civila la data de 10.07.2012 sub nr._ .
Prin decizia civilă nr. 1162A din 05.12.2012, tribunalul București Secția a V a Civilă, a admis apelul reclamantului și a schimbat hotărârea primei instanțe în sensul că a constat că în masa partajabilă intră și imobilul situat în București ., ., ., în valoare de_ lei și a atribuit imobilul în favoarea pârâtei reclamante care urmează să plătească sulta totală de_ lei.
Pentru a statua astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Apelul este calea de atac ordinară, de reformare, devolutivă. Obiectul unui apel îl constituie întotdeauna o hotărâre judecătoreasca, ceea ce înseamnă ca apelantul are obligația de a indica motivele de critica, tocmai pentru ca este o cale de atac al cărei obiect este hotărârea de prima instanța, în speța de față, hotărâre care este subsecventa cererii de chemare în judecata și celorlalte cereri incidentale. Având un asemenea obiect, în cererea de apel nu trebuie reiterate motivele din cererea de chemare în judecata ori întâmpinare, ci apelantul trebuie sa arate care sunt motivele sale de nemulțumire față de modul în care s-a desfășurat prima judecata în fond, precum și față de hotărârea apelata.
În cauza de față, limitele judecării apelului sunt clar delimitate prin raportare la dispoziția instanței de casare, în considerarea prevederilor art.315 Cod procedură civilă. Așadar, a rămas în discuție soluția pronunțată de instanța fondului asupra cererii având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare nr.764/9.03.2004 și evident, posibilitatea aducerii bunului care face obiectul acestei convenții în masa partajabila.
Fără a relua întreaga situație de fapt expusă de instanțele care deja s-au pronunțat, tribunalul a reținut ca părțile cauzei au fost căsătorite în perioada 28.01._07. La data de 9.03.2004, în timpul căsătoriei, părțile dobândesc dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București ., ., . de la vânzătorii A. N. și A. A., părinții pârâtei, contra prețului de_ ROL, primit în întregime de vânzători la data autentificării actului.
Dreptul de proprietate, astfel cum a fost descris mai sus, a fost transmis printr-un act autentic. Este unanim acceptat ca, în ceea ce privește forța probantă, înscrisul autentic se bucura de o prezumție de autenticitate și validitate, astfel încât cel care se prevalează de acesta este scutit de orice dovadă, proba contrarie revenind celui care îl contesta. La rândul său, încheierea de autentificare a notarului public conține o . mențiuni care fac proba pana la înscrierea în fals, fiind act autentic. Notarul public, la încheierea unui act, verifica identitatea părților, precum și consimțământul acestora la operațiunea respectiva și, implicit la semnarea unui act. De asemenea, înscrisul autentic va face dovada pana la înscrierea în fals în tot ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri. Cum s-a arătat mai sus, în cuprinsul contractului de vânzare autentificat sub nr.764/9.03.2004 s-a arătat, în față notarului public G. Rozalinda plata prețului în întregime. Prin cererea reconvențională formulată la prima instanța, pârâta a contestat plata prețului, susținând ca vânzătorii nu au intenționat vreodată sa primească contravaloarea imobilului. Or, prin intermediul acestei susțineri, pârâta contestă declarația făcută în față notarului public. Fiind conținuta într-un act autentic, proba împotriva acestei declarații nu poate fi făcută decât prin înscrierea în fals în contra mențiunii autentice, operațiune de care pârâta nu a înțeles să se prevaleze.
Așadar, actul de dispoziție încheiat face referire la plata integrala a prețului la data semnării contractului. Prin urmare, exista o prezumție absolută, până la înscrierea în fals împotriva încheierii de autentificare, a faptului ca prețul a fost plătit în suma menționată în cuprinsul actului juridic.
Față de aceste precizări, tribunalul găsește cel puțin curioasa reținerea primei instanțe în sensul ca prețul din contract nu a fost pretins, dar nici încasat, neexistând o înțelegere de contraprestație din partea cumpărătorilor.
Simulația, ca operațiune juridică reprezintă o excepție de la efectele principiului relativității unui contract față de terți. Principiul relativității exprima ideea ca efectele juridice ale contractului, adică drepturile și obligațiile născute din actul juridic, aparțin sau, după caz, incumba numai părților contractante. Excepția de la opozabilitate înseamnă ca, odată dovedita împrejurarea care se conturează în aceasta excepție, terțul este îndreptățit sa nu țină seama de situația juridică generata de contractul respectiv.
Reiterând definiția simulației, a reținut tribunalul că aceasta presupune existenta concomitenta, între aceleași părți, a doua contracte, unul public, aparent, denumit și contractul simulat prin care se creează o anumită aparența juridică ce nu corespunde realității și unul secret, contraînscrisul, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparenta juridică creata prin actul public. Esențial este ca actul secret să se fi încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent. În cauza de față, parata a învederat ca actul public este contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.764/9.03.2004, însă a omis sa indice când s-a întâlnit voința . încheierea actului secret, limitându-se la a motiva lipsa acestuia pe considerente de ordin moral. Nici nu ar fi putut sa indice în mod real, atât timp cât acreditatul act secret îl exclude de la aplicare pe reclamant, parte în contractul de vânzare cumpărare. Or, așa cum s-a arătat mai sus, cele două acte juridice trebuie sa se încheie intre aceleași părți pentru a produce efectele juridice cuprinse în conținutul lor. Doctrina și practica judiciara au acceptat trei forme ale simulației, respectiv cazul în care contractul aparent este fictiv (adică, în realitate nu există), cazul în care contractul este deghizat total (ca natura juridica) ori parțial (anumita clauze) și cazul interpunerii de persoane. Prin urmare, situația învederata de către pârâtă nu se concretizează într-o forma a simulației, ținând seama că partea contractantă-reclamantul nu a avut cunoștința despre cele susținute de către fosta sa soție și nici nu există probe la dosar în acest sens.
Revenind la principiul relativității, tribunalul a observat ca pârâta încearcă sa clădească o instituție juridica nerecunoscuta. Sancțiunea specifica a simulației este inopozabilitatea față de terți a situației juridice create prin contractul secret. Pe scurt, pârâta, parte . despre care se arată ca nu a putut fi preconstituit din cauze de ordin moral, intenționează să facă inopozabil acest act juridic față de o parte din actul public. Or, aceasta situație nu se poate traduce într-o acțiune în constatarea simulației, contrar opiniilor instanțelor care deja s-au pronunțat. Potrivit art.1175 Cod civil, între părțile contractante, care ar trebui sa fie aceleași în cuprinsul celor doua acte juridice, nu poate produce efecte juridice decât actul secret și doar în măsura în care, privit în sine, acest contract este valid sub aspectul condițiilor de forma și fond. Dar terțul față de actul secret nu poate deveni parte în actul public. Pentru aceste motive, tribunalul conchide ca situația de fapt clădita de pârâta nu ar putea să se traducă într-o posibila acțiune în constatarea simulației.
Analizând totuși, mai departe, față de probatoriul administrat și susținerile părților, chiar dacă s-ar admite că există posibilitatea examinării acestei operațiuni juridice, din punct de vedere al forței probante, acțiunea în constatarea simulației nu ar putea fi primită.
Într-adevăr, în temeiul art.1191 Cod civil, „dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătura privata… Părțile însa, pot conveni ca și în cazurile arătate mai sus sa se poată face dovada cu martori, daca aceasta privește drepturi de care ele pot sa dispună”. Dar, pârâta de prevalează de dispozițiile art.1198 Cod civil, potrivit cu care aceste reguli nu se aplica atunci când creditorului nu i-a fost cu putința a-și procura o dovada scrisa despre obligația ce pretinde. La cazurile expres prevăzute de art.1198 Cod civil, doctrina și practica instanțelor au adăugat situația imposibilității morale de preconstituire a unui înscris, cum ar fi relațiile strânse de rudenie. Contrar opiniei primei instanțe, tribunalul găsește împrejurarea încheierii actului de donație încheiat între pârâta și tatăl său, transpus în înscrisul de la fila 72 din dosarul de fond, în sprijinul ipotezei acreditate de către reclamant. Astfel, prin faptul că tatăl pârâtei a făcut o liberalitate acesteia sub forma unui act autentic, în opinia acestui tribunal, conturează ideea ca părților implicate le sunt cunoscute dispozițiile legale incidente și înțeleg sa își protejeze drepturile în maniera arătată de lege. Cu atât mai mult ar fi fost necesar sa recurgă părțile la încheierea unui act în forma scrisa care să cuprindă voința reala, secreta față de actul aparent-contractul de vânzare autentificat sub nr.764/9.03.2004, cu cât în cazul căsătoriei anterioare a paratei, au previzionat riscul și au încheiat un act în forma autentică, astfel cum rezultă din chiar răspunsul intimatei la interogatoriul administrat la prima instanța (fila 174, întrebarea nr.16). Așadar, a reținut această instanță că imposibilitatea morală despre care face vorbire pârâta nu este dovedită în cauza, părțile actului secret având obligația sa încheie contrainscrisul.
Mai mult, de asemenea din punct de vedere probator, mai observa tribunalul că s-a invocat simulația prin deghizare totală, respectiv o donație deghizată într-un act cu titlu oneros. Este unanim cunoscut că forma contractului de donație trebuie sa fie autentica. În materie de donatie deghizata, practica judiciara și doctrina au îmbrățișat opinia, la care se raliază și aceasta instanță, potrivit cu care forma pentru validitatea donației trebuie să fie cea a contractului care deghizează donația, în speță a contractului de vânzare cumpărare. Iar nerespectarea acestei forme va atrage sancțiunea aplicabilă donațiilor, adică nulitatea absolută. Cu alte cuvinte, forma se împrumută de contractul care deghizează donația, iar sancțiunea care se aplica este cea prevăzută pentru donație. Or, verificând actele dosarului și susținerile părților, este evident ca forma scrisă cerută pentru contractul de vânzare cumpărare nu a fost respectată în cazul actului secret.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a constatat că în mod greșit imobilul care face obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.764/9.03.2004 a fost scos din masa partajabilă, susținerile reclamantului referitoare la calitatea de bun comun fiind întemeiate.
În speța dedusă judecații, instituția care a fundamentat raportul juridic de analizat este proprietatea devălmașă transformată în proprietate . determinate după încetarea căsătoriei, o data cu stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor care fac parte din comunitate. Hotărârea de partaj are efect declarativ, în sensul că drepturile asupra bunurilor atribuite prin imparțiala sunt considerate ca dobândite de fiecare copărtaș de la data la care a luat naștere starea de indiviziune. Aceasta înseamnă ca prin imparțiala nu operează un transfer de drepturi între copărtași, ci se constată, cu efect retroactiv, drepturile care au existat pentru ei la data când s-a născut starea de indiviziune.
Potrivit art.30 alin.1 Codul Familiei (în vigoare la data sesizării instanței), bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Astfel, în temeiul prezumției relative de comunitate instituită de lege, oricare bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți se consideră comun, dacă nu se face dovada faptului că este propriu, respectiv că se încadrează într-una dintre categoriile prevăzute de art.31 C.fam.
În spiritul legii și în considerarea sentimentelor pentru care doi oameni ajung să se căsătorească, tribunalul a apreciat că relațiile de familie se bazează pe prietenia și afecțiunea reciprocă între membrii ei, iar drepturile și obligațiile soților sunt egale, motiv pentru care ei hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria și conviețuirea lor. . nu înseamnă automat ca, la finalul căsătoriei, bunurile urmează a fi împărțite în mod egal întotdeauna, criteriul ce va fi avut în vedere fiind contribuția pe care fiecare dintre soți a avut-o la dobândirea și conservarea bunurilor, munca depusa în gospodărie, sau creșterea copiilor.
Evident că în analiza temeiniciei unei cereri de partaj, diriguitoare pentru judecător, dar deopotrivă și pentru părțile cauzei sunt criteriile enumerate nelimitativ de prevederile art.6739 Cod procedură civilă. Astfel, potrivit textului citat, pentru formarea loturilor, instanța a ținut seama de acordul părților, mărimea cotei părți, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, daca una dintre părți a realizat îmbunătățiri și alte asemenea. Norma citata se completează cu dispozițiile art.741 Cod civil, potrivit cu care la formarea și compunerea loturilor, judecătorul este ținut să dea în fiecare lot, pe cât se poate aceeași cantitate de mobile, imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare.
C. de contribuție la dobândirea unui patrimoniu nu poate fi decât una singură și nu diferită pe fiecare bun în parte. C. parte se raportează la întreaga masa de împărțit și deja a fost stabilita prin hotărârea pronunțata la judecata în fond și care nu mai face obiectul apelului de față.
Ținând seama de aceleași concluzii din raportul de expertiza efectuat de expertul tehnic M. B. omologat în cauza la judecata la prima instanța, tribunalul a constatat ca bunul în valoare de 284.100 lei nu este comod partajabil în natura, sens în care, văzând criteriile statuate de art.6739 Cod procedură civilă, a dispus atribuirea către intimata, cu obligarea ei, în temeiul art.67310 alin.4 Cod procedură civilă, la plata sultei corespunzătoare cotei de ½, adică un total de 144.845 lei (respectiv suma de 142.050 lei, aferenta cotei de ½ din imobil și suma de 2795 lei, aferenta bunurilor mobile, la care parata a fost obligata prin sentința civila apelată). Tribunalul a dispus atribuirea către pârâtă în considerarea faptului că aceasta a continuat să locuiască în imobil, spre deosebire de apelant, dar și în considerarea aspectelor de ordin moral, respectiv achiziționarea apartamentului de la părinții pârâtei.
Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5,8 și 9 din Codul de procedură civilă, pârâta și intervenientul au susținut că instanța de apel a înlăturat în mod greșit posibilitatea unei plăți fictive în legătură cu contractul de vânzare - cumpărare nr.764/09.03.2004 reținând că în ceea ce privește plata prețului, notarul public a luat act de declarația părților privitoare la pretinsa plată, iar răsturnarea acestei mențiuni din contract cu privire la plata prețului prin procedura înscrierii în fals împotriva notarului public este reținută în mod greșit de instanța de apel deoarece aceasta nu reprezintă o constatare personală a notarului public, ci numai o afirmație cu valoare declaratorie făcută de părțile actului public.
Se mai susține în motivarea recursului și că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății deoarece în cauză în dovedirea existenței actului secret cu valoare de donație, care reflectă adevărata voință juridică a părților, recurenții au dovedit existența contraînscrisului prin proba testimonială cu martorii T. C. Luci A. și A. Z., ca excepție prevăzută de la art.1191 din Codul Civil mai ales în materia raporturilor de dreptul familiei pentru dovedirea regimului juridic al bunurilor.
Instanța de apel a interpretat greșit dispoziția art.1175 din Codul Civil, dispoziție care nu cere condiția identității de părți, vorbind de actul secret care modifică un act public și cu toate că în speța dedusă judecății prin contraînscris, părțile actului public s-au înțeles având în vedere neplata prețului, ca recurenta – pârâtă să fie singura gratificată și pentru ca intimatul să nu apară într-o lumină publică negativă, să fie trecut în mod formal în actul de vânzare - cumpărare public. Toate aceste aspecte sunt probate cu declarațiile martorilor, înscrisurile administrate în cauză și din care rezultă că intervenientul în calitate de tată al recurentei – pârâte i-a donat acesteia în anul 1991 suma de 59.000 Rol cu care a achitat apartamentul din Babadag de unde rezultă că este imposibil de crezut ca pentru apartamentul ce face obiectul partajului să-i fi pretins vreo sumă de bani.
De asemenea, se impune, în accepțiunea recurenților, și reevaluarea imobilului suspus partajului pentru rațiuni de egalitate și de devalorizare accentuată a pieței imobiliare.
Prin modalitatea în care a fost atribuit provizoriu bunul imobil și s-a stabilit cota cuvenită ca urmare a introducerii în masa partajabilă a apartamentului, instanța de apel a încălcat normele de procedură prin raportare la dispozițiile art.67310 alin.4 din Codul de procedură civilă. Instanța trebuia să atribuie mai întâi, provizoriu, apartamentul intimatului – reclamant care l-a solicitat în mod expres prin cererea de chemare în judecată, și totodată, trebuia să stabilească și termenul în acesta urma să plătească sulta astfel stabilită. Dacă instanța ar fi acordat cuvântul pe acest aspect părților și nu s-ar fi mărginit la cotele stabilite de prima instanță privitoare la bunurile mobile ce alcătuiau potrivit acelui stadiu procesual masa partajabilă, ar fi observat valorile bunurilor supuse partajării erau total diferite și în plus intimatul nu înregistra nici un venit din muncă.
Analizând criticile mai sus menționate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu deplina respectare a dispozițiile art.315 din Codul de procedură civilă, instanța de apel a reluat judecata apelului reclamantului și, din această perspectivă a interpretat corect dispozițiile art.1175 – 1179 din Codul Civil.
Prin decizia civilă nr.1131/14.06.2012, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a constatat că instanța de apel nu a răspuns criticilor apelantului și nu a stabilit, în legătură cu existența unei simulații în cauză, care sunt părțile contractante, dacă era necesar ca actul public să fie încheiat între aceleași părți ca și actul secret, respectiv dacă apelantul este parte în acel act secret acceptând eventuala donație și în ce condiții sau este un terț față de acesta și care sunt probele care conduc la o atare concluzie.
Pornind de la natura juridică a regimului comunității de bunuri, în mod corect instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății.
Astfel, au fost interpretate coroborat atât dispozițiile art.1191 din Codul Civil cât și dispozițiile art.1198 din același cod cu referire, pe de o parte, la modalitatea de dovedire a actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, și față de situația imposibilității morale de preconstituire a unui înscris prin prisma relațiilor strânse de rudenie dintre părți, tribunalul a interpretat ansamblul probator pe seama căruia a stabilit că bunul imobilul din litigiu este bun comun al celor doi soți și a îndepărtat susținerea recurenților potrivit cu care contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.764/2004 ar avea caracter simulat. Actul autentic prin care s-a consemnat convenția de vânzare - cumpărare a dovedit pe de o parte plata prețului, iar pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada existenței contraînscrisului concomitent ori anterior încheiat între părți, care ar avea caracter secret și care ar modifica în tot sau în parte voința părților ce a fost exprimată prin actul public și anume contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.764/09.03.2004 având ca obiect imobilul din ..5, ., . București, sector 3.
În mod corect a arătat tribunalul că actul secret, în speță, donația, trebuie să fie încheiat cu îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate, așa cum de altfel recurenții au și procedat prin încheierea contractului de donație autentificat sub nr.1932/23.12.1991.
Prin acest contract de donație, recurentul intervenient a donat recurentei – pârâte, unica sa fiică, suma de 59.000 ROL pentru achitarea integrală a contravalorii apartamentului situat în Babadag, împrejurare care a condus instanța de apel la concluzia că această instituție juridică era cunoscută recurenților și nimic nu i-ar fi împiedicat să procedeze în aceeași manieră dacă într-adevăr intenția reală ar fi fost aceea de a gratifica doar unul dintre soți și de a fi îndepărtate astfel prevederile art.30 alin.1 din Codul Familiei.
În contextul mai sus menționat, considerentele sentinței civile nr.9750/14.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București și din care rezultă, în accepțiunea recurenților, lipsa contribuției intimatului la cheltuielile gospodărești, nu prezintă relevanță juridică superioară celorlalte mijloace de probă care au format convingerea instanței de apel în legătură cu inexistența unei simulații în cauză.
În mod corect au fost aplicate și dispozițiile art.129 alin.6 din Codul de procedură civilă, dispoziții care statuează principiul disponibilității procesului civil. Reactualizarea valorii de circulație a apartamentului din litigiu constituie obiect al unei critici invocată omisso medio direct în recurs, deoarece nici unul dintre apelanți nu a formulat o astfel de critică prin intermediul căii ordinare de atac, respectiv cea a apelului și nici cu ocazia rejudecării apelului reclamantului, părțile care au beneficiat de apărare calificată nu au învederat instanțelor de fond aceste aspecte cu privire la evaluarea apartamentului ce s-a realizat la data de 27.01.2010.
Curtea observă că dispozițiile art.67310 alin.4 din Codul de procedură civilă au primit de asemenea o interpretare și o aplicare corecte, instanța de apel având în vedere acordul părților, mărimea cotelor stabilite, concluziile raportului de expertiză și proveniența bunului imobil din litigiu a considerat echitabil că se impune atribuirea acestuia în favoarea reclamantei cu consecința obligării la sultă către fostul său soț.
Prin urmare, pentru argumentele de mai sus, Curtea a apreciat că recursul este nefondat și în condițiile prevăzute de dispoziția art.312 din Codul de procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă A. M. C. și recurentul-intervenient A. N., împotriva deciziei civile nr.1162 A din 05.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. C..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red. D.M.
Tehnored. C.S.
Ex.2/26.06.2013
T.B.Secția a V-a Civilă – C.L.B.
- C.D.C.
Jud.sector 3 București – M.M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
