Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 167/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 14858/4/2006**
Dosar nr._
(1437/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.167
Ședința publică de la 31.01.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta pârâtă D. D., împotriva deciziei civile nr. 421 A din 17.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. V..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 24.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 31.01.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 23.11.2006, reclamantul L. V. a chemat în judecată pe pârâta L. D. (fostă D. anterior căsătoriei) solicitând partajarea bunuri comune.
Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând, de asemenea, partajarea bunurilor comune cu reținerea unei cote de contribuție de 75% în favoarea sa la dobândirea comunității de bunuri și atribuirea apartamentului suspus partajului.
Prin sentința civilă nr.6726/04.10.2011, instanța a respins ca neîntemeiată excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de pârâta reclamantă.
S-a admis cererea principală astfel cum a fost modificată și s-a luat act de renunțarea pârâtei la judecarea cererii reconvenționale.
Prin aceeași sentință s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 50% fiecare, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 18 situat în București, ., ., ., în valoare de 89.350 Euro.
S-a dispus sistarea stării de devălmășie existentă între părți prin atribuirea către pârâtă în deplină proprietate și liniștită posesie a apartamentului nr. 18 situat în București, ., ., ..
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sultei în cuantum de 44.675 Euro, în echivalent în lei la cursul de referință al BNR din ziua plății, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și la 309,65 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 17.03.1983, căsătoria lor fiind desfăcută prin divorț, din culpa comună a soților, în baza sentinței civile nr. 6331/25.05.2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr. 3134/2001, rămasă irevocabilă la data de 30.05.2002. Prin aceeași sentință s-a dispus revenirea numitei L. D. la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de „D.”.
În baza contractului de construire nr. 207/4/20.05.1983 și a actului adițional la acesta, nr. 279/2/13.11.1986, încheiate cu Unitatea pentru Contractarea Construirii Locuinței Proprietate Personală I.C.V.L., soții L. V. și L. D. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 18 situat în București, ., ., compus din 2 camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 51 mp, din care suprafața locuibilă 29,65 mp, împreună cu o cotă indiviză de 1,32% din părțile și dependințele comune ale blocului, dreptul de proprietate asupra imobilului menționat intrând în patrimoniul părților la data de 29.09.1983, când s-a semnat procesul-verbal de predare-preluare-recepție a locuinței.
Ca urmare a dobândirii lui în timpul căsătoriei părților, apartamentul nr. 18 situat în București, ., ., . a devenit, în baza art. 30 alin. 1 din Codul familiei, bun comun al acestora, reclamantul L. V. și pârâta D. D. având calitatea de proprietari devălmași ai imobilului.
Ca efect al acestei calificări a devenit incidentă prezumția de egalitate a cotelor de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, prezumție pe care niciuna dintre părți nu a răsturnat-o. Instanța de fond a reținut că reclamantul a susținut constant această contribuție egală a soților, de 50% fiecare, la achiziționarea imobilului, pârâta fiind cea care a afirmat, fără a dovedi însă, cum îi impuneau art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.pr.civ., că a avut o contribuție mai mare la dobândirea acestuia.
Conform raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză de expertul tehnic în specialitatea construcții Cost P., valoarea de circulație a apartamentului nr. 18 situat în București, ., ., . este de 89.350 Euro.
La data de 23.11.2006, reclamantul L. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta L. (după divorț D.) D. partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, și anume apartamentul nr. 18 situat în București, ., ..
Faptul că în cererea de chemare în judecată s-a indicat de către reclamant, ca nume de familie al pârâtei, numele purtat de aceasta în timpul căsătoriei părților, și anume L., deși la momentul depunerii sale părțile erau divorțate, iar fosta soție a reclamantului revenise la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei, și anume D., nu afectează cu nimic legalitatea acestei cereri și în nici un caz nu echivalează cu lipsa indicării pârâtului, din actele dosarului rezultând cu evidență că numita L. D. este aceeași persoană cu numita D. D.. Prin rectificarea citativului, în sensul indicării numelui de familie actual al pârâtei, instanța nu și-a depășit competențele, ci, și-a manifestat rolul activ atribuit de dispozițiile art. 129 C.pr.civ., în vederea asigurării legalității actelor de procedură efectuate în cauză. Nu au fost încălcate în acest fel drepturile procesuale ale numitei D. D., câtă vreme, așa cum deja s-a arătat, aceasta este fosta soție a reclamantului și persoana cu care acesta a înțeles să se judece în cauză în calitate de pârâtă, iar rectificarea citativului s-a dispus de instanța de judecată în prezența acesteia. De altfel, chiar numita D. D. a învederat instanței schimbarea numelui său de familie în urma desfacerii căsătoriei sale cu reclamantul și în plus aceasta și-a însușit și calitatea de pârâtă în cauză, formulând întâmpinare și cerere reconvențională. Rezultă cu prisosință din cele arătate că excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, este neîntemeiată, cererea în discuție conținând toate elementele prevăzute de art. 112 C.pr.civ.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art.728 alin.1 C.civ., „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrare.” De asemenea, conform art. 36 alin.1 Cod familiei, „La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească.”
Întrucât, având două camere, o singură bucătărie și o singură baie, imobilul în litigiu nu poate fi comod partajabil în natură, instanța urmează să îl atribuie în exclusivitate pârâtei, cu obligarea acesteia la plata către reclamant a sultei în cuantum de 44.675 Euro, în echivalent în lei la cursul de referință al BNR din ziua plății, sultă stabilită prin raportare la valoarea de circulație a imobilului determinată prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză.
La luarea acestei măsuri instanța a avut în vedere criteriile stabilite de art. 673/9 C.pr.civ., respectiv faptul că pârâta este cea care locuiește în prezent în apartamentul în litigiu, situație ce durează încă de la despărțirea părților, și că atât reclamantul, cât și pârâta au solicitat această modalitate de sistare a stării de devălmășie.
Valoarea de circulație a imobilului, deși stabilită printr-un raport de expertiză depus la dosar la data de 30.01.2008, este încă de actualitate, date fiind zona unde este amplasat apartamentul și prețurile ridicate practicate în prezent pe piața imobiliară. În plus, pârâta nici nu s-ar putea considera prejudiciată prin reținerea valorii de circulație stabilită prin raportul în discuție, câtă vreme soluționarea cauzei abia după trei ani și jumătate de la depunerea acestui raport îi este imputabilă exclusiv acesteia, pe parcursul procesului pârâta dând dovadă de rea-credință și apelând în mod abuziv la diverse instituții procesuale pentru a obține tergiversarea cauzei. Astfel, în mod repetat pârâta a formulat cereri neîntemeiate de recuzare a președintelui completului de judecată, determinând suspendarea judecății până la soluționarea acestora, ori a invocat excepții de neconstituționalitate a unor dispoziții legale fără legătură cu fondul cauzei, determinând înaintarea dosarului la instanța ierarhic superioară pentru soluționarea căilor de atac pe care le-a declarat împotriva încheierilor prin care i s-au respins cererile de sesizare a Curții Constituționale, căi de atac ce, de asemenea, i-au fost respinse ca nefondate. Chiar și în timpul efectuării expertizei pârâta a dat dovadă de rea-credință, refuzând să permită accesul expertului în imobil pentru investigarea acestuia și determinându-l astfel pe expert să procedeze la o evaluare ipotetică a acestuia.
Față de cele de mai sus, după ce va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, instanța, în baza art._ C.pr.civ., văzând și dispozițiile art.728 C.civ., a admis cererea principală, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul L. V. în contradictoriu cu pârâta D. D. și a luat act de renunțarea pârâtei D. D. la judecata cererii reconvenționale formulată în contradictoriu cu reclamantul L. V..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta D. D. (fostă L.), formulând următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței de fond:
Instanța greșit a apreciat că acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 19 lei taxa judiciara de timbru si cu timbru judiciar in cuantum de 0,3 lei. Acțiunea nu a fost timbrată corespunzător conform legii, mai exact fără taxa de timbru judiciar, aceasta apărând la dosar abia in data de 26.02.2007.
Apelanta a susținut că nu are calitatea de pârât în acest dosar, nu este parte procesuală, cerând in mai multe rânduri constatarea nulității absolute a cereri de chemare in judecata de către reclamantul L. V..
A mai susținut aceasta că în mod greșit s-a apreciat ca părțile au avut o contribuție egala la dobândirea apartamentului nr.18 de la adresa mai sus menționata. De asemenea, expertiza a fost efectuata contrar dispozițiilor legale, deoarece nu este parte procesuala in acest proces, nu i s-a adus la cunoștința prin posta data când va sosi expertul, trezindu-se la ușa cu dansul . sâmbăta, impreuna cu fostul sot, fapt pentru care nu a permis . susținut că în raportul de expertizî s-a stabilit un preț cu mult peste valoarea reala a apartamentului. Valoarea reala a apartamentului se afla in dosarul legal constituit, dosar nr._/4/2010.
Îmbunătățirile apartamentului au fost aduse in proporție de 75% de apelanta pârâtă deoarece L. V. aducea acasă, salariul diminuat, era mai tot timpul prezent in compania prietenilor si a femeilor străine de casa, petrecea si de multe ori venea beat, imbatandu-se chiar si cu vecinii din . divorțului nu a plecat niciodată in concediu de odihna, si cu banii de concediu de odihna a contribuit la îmbunătățirea apartamentului si întreținerea apartamentului. A avut o activitate neîntrerupta in câmpul muncii.
A renunțat la cererea reconventionala deoarece semnătura i-a fost luata sub dol de către avocata sa, G. D. R., si nu se putea pune in discuție cererea de chemare în judeată atât timp cat la apartamentul respectiv nu locuia nici o persoana cu numele L. D..
Apelanta pârâtă a invocat excepția nulității absolute a cererii de chemare în judecata a numitului L. V., domiciliat in București, ., ., ., Sector 4, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie admisă excepția nulității absolute a cererii de chemare in judecata si obligarea reclamantul L. V., la plata cheltuielilor de judecata, precum si la plata despăgubirilor ce le pretinde, inclusiv in temeiul art. 723 aliniat 2 c.p.c, precum si in baza art. 998 - 999 cod civil si potrivit art.1083 Cod procedură civilă. A mai solicitat aceasta amendarea avocaților ce au împuterniciri depuse la acest dosar, a experților, precum și a instanțelor inferioare potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 108/1 alin. 2 lit. b, c, f din Codul de procedură civilă, precum și despăgubiri întrucât din 23.11.2006 și până în prezent a continuat a-i aduce atingere dreptului său la nume - iîn sensul prevederilor Decretului nr.31/1954 si al Constituției României, precum si pentru ca amânarea judecații si întinderea acesteia nepermis de mult se datorează vinei exclusive a părții reclamante, prin faptul ca nu a înțeles a renunța la judecata fiind in perfecta cunoștința de cauza ca se încalcă dispozițiile Codului de procedură civilă cu privire la întocmirea cererii de chemare in judecata, adică acele dispoziții prevăzute de art. 112 - ce nu pot fi sub nici o forma acoperite sub aspectul dispozițiilor art. 132 aliniatul 2 - numele paratului consemnat in cererea reclamantului nu este si nici nu poate fi considerat ca eroare materiala.
Apelanta a arătat în continuare, în dezvoltarea motivelor de apel că prima instanță a încălcat principiul legalității, al adevărului, al contradictorialității, principiul disponibilității, etc.
În fine, apelanta a invocat pe calea prezentului apel următoarele excepții: de depășire a puterii judecătorești, de incompetență absolută a instanței, de nulitate privind toate încheierile și actele dispuse și semnate de către instanță, prin care este numită D. D. în calitate de pârâtă; de nulitate a citativului emis pentru ședința din 29.01.2007; de nulitate a actelor de procedură dispuse de instanță și care s-au datorat citativului nelegal emis pentru ședința din 29.01.2007; de nelegalitate a actului de trimitere spre judecare la Tribunalul București a recursului formulat de către apelantă în data de 13.04.2007 în temeiul și cu respectarea art.34 alin 2 Cod procedură civilă; de rea credință a reclamantului reprezentat de avocații Vutcanu D. și Tincea I. R..
Prin decizia civilă nr.421/A/17.04.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă D. D. împotriva sentinței instanțeii de fond.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut ca fiind nefondate criticile referitoare la încălcarea unor norme, dispoziții și principii de procedură în soluționarea cauzei, precum și argumentele care susțin aceste critici, fiind înlăturate ca atare printr-un considerent comun, în cele de urmează:
Sancțiunea nulității, în cazurile prevăzute de art.133 (1) Cod procedură civilă, invocată de apelanta pârâtă atât în fața primei instanțe, cât și prin motivele de apel, operează doar în cazul lipsei totale a mențiunilor privitoare la unul dintre elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată, concluzie care rezultă din chiar modul de redactare a textului de lege invocat.
D. urmare, indicarea în acțiune a numelui pârâtului constituie pentru reclamant o obligație esențială, care, așa cum a reținut și prima instanță a fost respectată, astfel încât indicarea numelui pe care pârâta l-a purtat în timpul căsătoriei cu reclamantul, respectiv acela de L., într-o acțiune de partaj bunuri comune, deci bunuri dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei, nu poate fi considerată sau asimilată cu situația indicării unui pârât fictiv care să conducă la aplicarea sancțiunii invocată de apelanta pârâtă din două considerente: în primul rând, acțiunea având ca obiect partajarea bunurilor comune, reclamantul a indicat numele pe care pârâta l-a avut la momentul dobândirii bunurilor comune, pentru a dovedi calitatea de soți pe care părțile o aveau la momentul dobândirii bunurilor supuse partajului, în al doilea rând, faptul că pârâta a revenit la numele purtat anterior căsătoriei, astfel cum s-a dispus prin hotărârea de divorț a fost adus la cunoștința instanței la primul termen de judecată, astfel încât, în mod corect și legal instanța a dispus rectificarea citativului cu privire la numele pârâtei.
D. urmare, tribunalul a constatat că instanța de fond nu a introdus în cauză, din oficiu, altă persoană, ci a pus în discuție o împrejurare de fapt învederată de pârâtă, respectiv schimbarea numelui de familie a acesteia din L. (fostă soție a reclamantului) în D., care a continuat să figureze în proces tot în calitate de fostă soție a reclamantului și deci de pârâtă în acțiunea de partaj bunuri comune, fiind astfel respectate atât principul disponibilității, cât și principiul legalității, al aflării adevărului și al contradictorialității.
Instanța de apel a reținut că instanța de fond, lămurind o situație de fapt, pe care era îndreptățită să o facă în virtutea rolului activ, în legătură cu numele de familie pe care îl poartă în prezent pârâta, nu a depășit atribuțiile „puterii judecătorești”, nu a încălcat competența absolută a instanței, și nu sunt incidente dispozițiile art. 105 alin (1) și (2) Cod procedură civilă în ceea ce privește încheierile și actele de procedură întocmite/ semnate de instanță în care pârâta apare cu numele de D., fapt pentru care a apreciat că toate aceste critici formulate sub formă de excepții sunt nefondate.
Și excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată a fost înlăturată ca nefondată, câtă vreme la dosarul de fond există dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul legal fixat de instanță.
În ceea ce privește criticile care vizează fondul pricinii, respectiv reținerea unei cote de contribuție egală de 50% pentru fiecare dintre foștii soți la dobândirea bunurilor comune, și respectiv supraevaluarea apartamentului supus partajului, printr-un raport de expertiză „ imaginar” după cum susține apelanta, acestea au fost apreciate ca nefondate, fiind înlăturate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 30 Codul Familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților și constituie proprietatea codevălmașă a acestora. Codevălmașii, neavând de la început stabilit dreptul de proprietate asupra unor anumite bunuri, numai cu ocazia partajului se stabilește cota fiecărui soț în ansamblu, pentru totalitatea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
C. fiecărui soț se stabilește în raport cu aportul avut în întreaga perioadă a căsătoriei or, din reaprecierea probatoriului administrat în primă instanță, nu rezultă că apelanta pârâtă a contribuit într-o proporție mai mare la dobândirea, administrarea și conservarea imobilului suspus partajului, pentru a i se reține cota de 75% propusă în apel, ca fiind cota sa de contribuție la îmbunătățirile aduse apartamentului.
Verificarea temeiniciei acțiunii și a pretențiilor invocate în fața judecătorului implică cu necesitate administrarea de probe. Din punctul de vedere al instanței, probele sunt un mijloc pentru a ajunge la aflarea și stabilirea adevărului în cauzele supuse judecății, iar din punctul de vedere al părților, probele sunt mijloace folosite pentru a convinge judecătorul asupra existenței sau inexistenței unor fapte relevante în procesul civil.
Cu alte cuvinte, proba este o modalitate destinată a forma convingerea magistratului, iar convingerea magistratului depinde, în mare măsură de activitatea probatorie a părților.
Adagiul latin „Idem est nou esse aut non probari” (absența unei probe este legală cu absența dreptului) ilustrează suficient de elocvent importanța probelor în procesul civil.
De asemenea, soluția enunțată de art. 1169 Cod civil este una naturală și de o implacabilă logică juridică, astfel încât apelanta pârâtă fiind cea care pretinde reținerea unei cote majoritare de 75 % la îmbunătățirile aduse apartamentului supus partajului, sarcina probei îi revenea mai întâi acesteia.
Aplicând aceste principii și raționamentul anterior expus la speța de față, rezultă că apelanta pârâtă care pretinde cotă majoritară la dobândirea și îmbunătățirea imobilului bun comun trebuia să și dovedească acest fapt și să răstoarne prezumția simplă care guvernează comunitatea de bunuri a soților.
Or, tribunalul a constatat că pârâta apelantă nu a oferit probe irefutabile care să susțină afirmația acesteia cu privire la cota majoritară pretinsă, aportul patrimonial și nepatrimonial al celor doi soți fiind corect apreciat ca reprezentând 50% pentru fiecare la dobândirea apartamentului nr.18 situat în București, ., ..
În ceea ce privește valoarea de circulație a apartamentului supus partajului, acesta a fost evaluată ipotetic, câtă vreme pârâta apelantă nu a permis accesul în imobil expertului desemnat în cauză.
În apel, apelanta pârâtă nu a solicitat efectuarea unei noi expertize evaluatorii astfel încât și această critică a fost înlăturată ca nefondată.
Așa fiind și văzând dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă D. D., împotriva sentinței civile nr. 6726 din 04.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant L. V..
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta D. D., solicitând admiterea excepțiilor invocate prin motivele de recurs și, pe cale de consecință, anularea cererii de chemare în judecată, urmând să se aibă în vedere și cererea pe care a formulat-o în care a menționat cotele de contribuție ale fiecărei părți la dobândirea bunurilor.
În motivare, recurenta pârâtă a susținut că în ședința publică din 5.03.2012, a invocat verbal excepțiile formulate, pe care le-a reiterat și în motivele scrise de apel printre care și excepția nulității absolute a cererii de chemare în judecată de către L. V..
Încă de la primul termen de judecată, instanța a refuzat să consemneze faptul că pârâta s-a adresat încă din anul 2007 mai multor instituții ale statului în legătură cu mai multe nereguli și încălcări ale legii în acest dosar nr._ .
De asemenea, i s-a respins reîntregirea dosarului nr._, ce face parte integrală a dosarului mai sus menționat, respectiv a dosarelor nr._, nr._, nr._, nr._/3/2008 și dosarul nr._/3/2008, fiind astfel în imposibilitatea de a-și face apărarea. Pârâta a învederat instanței că în interiorul respectivelor dosare sunt înscrisuri cu caracter probator.
La același termen de judecată, 5.03.2012, a solicitat înregistrarea ședinței, lucru care nu s-a întâmplat nici pana astăzi, fiindu-i îngrădit dreptul la probatoriu, motiv pentru care a formulat cerere de recuzare a instanța de apel.
De asemenea, la data de 9.04.2012 a solicitat instanței termen pentru apărător, cerere care i-a fost respinsă. În acest sens, a depus o copie după ieșirea din spital.
A mai arătat recurenta că a renunțat la cererea reconvențională doar pentru a se corecta prin încheiere numele "paratului" și pentru că la orele 8.30 - 9.30 nu exista nici o hotărâre de divorț a părții L. V. la dosarul cauzei precum și pentru că cererea reclamantului nu era timbrată.
De asemenea, a arătat că după ce a făcut dovada numelui prin întâmpinare, nu s-a procedat la modificarea celui de al doilea citativ, la acea adresă existând posibilitatea să locuiască si alte persoane cu același nume, astfel că i s-a îngrădit dreptul la un proces echitabil.
Schimbarea citativului s-a produs în cazul pârâtei cu nerespectarea dispozițiilor legale, încălcarea articolului 112 C.proc.civ. neputându-se acoperi sub aspectul dispozițiilor art.132 alin.2 - numele pârâtului consemnat în cererea reclamantului nu este și nici nu poate fi considerat o eroare materială.
Prin neîndreptarea erorilor de la dosarul de fond, prin introducerea forțată a pârâtei în acest dosar, aceasta a fost pusă în imposibilitate de către instanța de fond de a aduce probe privind cota de 75%. De asemenea, și în dosarul_, instanța de fond nu a observat că expertul nu a luat în considerare în expertiză și vechimea locuinței, luându-se în considerare doar valoarea maximă de circulație.
Recurenta a menționat că în apel, pârâta nu avea cum să ceară o nouă expertiză, întrucât nu s-au corectat la timp falsurile, erorile, ilegalitățile din dosarul nr._, astfel că i s-a încălcat dreptul la apărare după încetarea relațiilor de asistență judiciară cu avocata G. D. R., instanța nesubstituindu-i un alt avocat, respectiv neacordându-i un alt termen pentru angajare apărător.
Mai mult, instanța prin faptul că a respins cererea pârâtei de acordare a unui alt termen pentru a rezolva problema apărării și nedorind a cunoaște motivul pentru care a renunțat la avocatul ales, judecătorul a permis ca acest proces să nu poată fi echitabil si corect - pârâta neavând cunoștințe juridice.
Recurenta pârâtă a precizat faptul că a invocat trei motive diferite de recuzare, prin încheierile emise de completul care a soluționat respectivele cereri de recuzare luându-se în considerare doar motivul primei cereri de recuzare, celelalte două, sunt modificate doar în ceea ce privește data invocării cererii, însă soluționarea lor nu se referă la noile motive de recuzare - ci pur si simplu - încheierile de ședința fac dovada recopierii încheierii din noiembrie 2009.
Prin neacordarea termenului de apărare, recurenta a susținut că a fost în imposibilitate de a-și susține cererea de acordare despăgubirilor materiale, morale și de întârziere pentru faptul de a fi introdusă forțat într-un proces nelegal de către Judecătoria Sector 4.
În recurs, recurenta a depus o . înscrisuri.
Curtea, analizand criticile de recurs constată urmatoarele:
În referire la susținerile recurentei în sensul că s-a refuzat consemnarea faptului că s-a adresat încă din anul 2007 mai multor instituții ale statului, în legătură cu pretinse nereguli și încălcări ale legii în acest dosar, Curtea constată că pe lângă faptul că nu s-au dovedit cele susținute, așa cum obligă art. 1169 din Codul Civil, asemenea consemnare nici nu avea relevanță, atâta vreme cât astfel de sesizări ale instituțiilor statului nu conduceau la suspendarea cauzei, ori la împiedicarea sub o altă formă a desfășurării normale a procesului civil dupa regulile prevazute de Codul de procedură civilă.
În ce privește excepția nulității cererii în chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, fundamentată pe nominalizarea în calitate de pârât a numitei L. D., Curtea constată corectă soluția instanței de apel în sensul lipsei de fundament al acesteia, de vreme ce recurenta nu a negat relațiile de căsătorie anterioare ale acesteia cu reclamantul și faptul că împreună cu acesta a dobândit în timpul căsătoriei imobilul ce se solicită a fi partajat.
Așa cum corect a reținut și instanța de apel, pentru a fi declarată nulă o cerere de chemare în judecată, prin raportare la art. 133 Cod procedură civilă cu referire la art. 112 Cod procedură civilă, acesteia trebuie să-i lipsească cu desăvârșire numele pârâtului.
Or, în cererea de chemare în judecată de față, reclamantul nu numai că a indicat un pârât, ci a și consemnat corect prenumele acestuia, numele corespunzând persoanei cu care reclamantul a fost căsătorit și împreună cu care a dobândit bunul ce se solicită a se partaja. În condițiile în care recurenta nu a contestat faptul că au corespondent în realitate susținerile reclamantului și că motivarea în fapt o vizează, consemnarea numelui de familie dobândit prin căsătoria cu reclamantul (L.) în locul celui redobândit în urma desfacerii căsătoriei (D.) nu poate conduce la anularea cererii de chemare în judecată. Mai mult, ținând seama și de art. 728 Cod civil care dispune că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, având în vedere că recurenta nu a dovedit nicio vătămare care i s-ar fi adus prin chemarea în judecată sub numele dobândit prin căsătorie, Curtea apreciază că numai printr-un formalism exagerat și excesiv, în dezacord cu principiul aflării adevărului și tranșării judiciare a litigiului, odată dedus judecății, s-ar fi putut ajunge la anularea cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a invocat nici încălcarea principiului contradictoriaității sau a dreptului la apărare sub acest aspect.
Prin raportare la cele arătate mai sus, Curtea nu poate valida nici celelalte susțineri ale recurentei invocate sub forma depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, a încălcării competenței absolute a instanței și a incidenței dispozițiilor art. 155 alin. 1 și 2 din codul de procedură civilă în ceea ce privește încheierile și actele de procedură întocmite/semnate de instanță în care pârâta apare cu numele de D..
În referire la înregistrarea ședinței de judecată, Curtea amintește că dispozițiile care reglementează acest aspect conținute în art. 13 alin.1 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, nu au încă corespondent în realitate, fiind amânată prin acte normative succesive . acestora, până la data de 01 iulie 2013.
Cât privește critica vizând neacordarea unui termen de judecată la data la care s-a judecat cauza în apel, Curtea o găsește fondată.
Astfel, Curtea reține că la data de 05.03.2012, apelanta pârâtă personal, prezentă în fața instanței de apel, a învederat că dorește să dea mandat de reprezentare surorii sale - D. G.. Aceasta, la interpelarea Tribunalului, a învederat că nu are studii juridice finalizate.
La data de 09.04.2012, apelanta prin mandatar, a solicitat instanței de apel, prin cerere depusă la dosarul cauzei, amânarea pricinii pentru imposibilitate de prezentare.
Prin aceeași cerere a învederat că fiica sa cea mică, cu grad de handicap, a făcut o criză de depresie profundă, motiv pentru care a trebuit să o reinterneze în spital, prezența sa în preajma acesteia, fiind imperioasă, date fiind afecțiunile de care suferă.
Totodată, s-a solicitat, prin aceeași cerere, amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător, justificat de faptul că reprezentantul convențional nu poate participa la judecata cauzei.
Curtea constată că instanța de apel, la aceeași dată, a luat în discuție cererea depusă la dosar sus menționată, în urma deliberării dispunând respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile art. 156 Cod procedură civilă.
Curtea are în vedere faptul că instanța de apel s-a constituit în ședință publică pentru soluționarea cererii de apel formulată de către apelantă, în două ședințe de judecată, această parte nesolicitând la niciunul dintre aceste termene amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.
Totodată, Curtea are în vedere că în calea de atac a recursului, recurenta pârâtă a depus la dosarul cauzei biletul de ieșire din spital pe numele L. A. L., fiica sa, emis de Spitalul Clinic de Psihiatrie A.. O. București, din care rezultă diagnosticul învederat și de către apelantă în cererea de amânare sus menționată, internarea fiind pe perioada 12.03._12. Or, față de cuprinsul acestui înscris cât și de conduita procesuală a acestei părți în faza procesuală a apelului, Curtea apreciază că în mod greșit instanța de apel a apreciat neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 156 Cod procedură civilă.
Curtea are în vedere, totodată, complexitatea cauzei de față, care presupunea dezbateri contradictorii de drept și de fapt, precum și faptul că este vorba despre un proces de partaj, în care în discuție este însăși locuința apelantei, ceea ce presupune o implicare emoțională care cu greu este compatibilă cu gradul de obiectivitate cerut de prezentarea în fața unei instanțe, fiind nerealist să se presupună că reclamanta ar fi putut, în mod efectiv, să-și prezinte cauza, chiar în prezența unui rol activ al instanței de apel, în sensul art. 129 Cod procedură civilă.
Totodată, Curtea are în vedere faptul că apelanta a depus la dosarul cauzei, relații cu privire la valoarea imobilului supus partajului, obținute de la un Birou Notarial precum și un raport de expertiză tehnică judiciară imobiliară, efectuat în dosarul nr._/4/2010, având aceleași părți și același obiect.
Curtea reține că prin însăși cererea de apel, aceasta a criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește valoarea acestui imobil, ceea ce ar fi presupus administrarea unui probatoriu corespunzător.
Or,se poate prezuma că din cauza neștiinței apelantei și a reprezentantului convențional, aceasta nu a putut să propună probe în dovedirea susținerilor din cererea de apel, dovadă că a solicitat ulterior angajarea unui apărător, care să-i asigure asistența sau reprezentarea corespunzătoare.
În același sens, Curtea are în vedere că în apel s-a solicitat de către apelantă, atașarea unor dosare în legătură cu prezenta cauză, instanța de apel respingând această solicitare cu motivarea că obiectul respectivelor dosare nu ar avea legătură cu prezenta pricină. Or, la dosarul cauzei, instanța avea depusă deja o dovadă a existenței unui alt dosar cu același obiect, dosar în care fusese administrată chiar o expertiză evaluatorie, de referință pentru evaluarea criticilor cu care tribunalul fusese sesizat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 5 Cod de Procedură Civilă, vătămarea acestei părți fiind evidentă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă D. D. împotriva deciziei civile nr.421/A/17.04.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. V. și va dispune casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță – Tribunalul București, urmând a se avea în vedere și celelalte critici formulate de către recurentă, care nu se mai impun a fi analizate de către prezenta instanță, întrucât vizează sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă D. D., împotriva deciziei civile nr. 421/A din 17 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant L. V..
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță - Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. D. M. I. M.-A. N.-G.
Grefier,
M. C.
Red.I.D
Tehnodact.I.B.
2ex./28.02.2013
T.B.-S.4.- C.C.;L.I.-C.
Jud.S.4-O.Puțintei
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1791/2013.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
