Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Decizia nr. 126/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 16310/3/2012
Dosar nr._
(617/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.126 A
Ședința publică de la 25.04.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul – pârât B. I., împotriva sentinței civile nr. 2350 din data de 20.12.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă G. A..
Dezabterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 18.04.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 25.04.2013, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, sub nr._, precizată la data de 20.12.2012, reclamanta G. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii (rezoluție parțială) pronunțate de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena, Republica Austria, la data de 17.08.2009, în cauza nr.27 C 16/05t -188, definitivă și irevocabilă și a hotărârii pronunțate de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena, Republica Austria, la data de 12.04.2010, în cauza nr.27 C 16/05 t-233, definitivă și executorie, privind stabilirea paternității minorului Bernhard G., născut la data de 17.12.2002, în Viena, Austria, față de pârâtul B. I..
Totodată, reclamanta a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a dispoziției tranzitorii pronunțate de Tribunalul Districtual al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -11, definitivă și irevocabilă și a hotărârii pronunțate de Tribunalul Districtual Intern al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -34, definitivă și executorie, privind atribuirea custodiei minorului Bernhard G., născut la data de 17.12.2002, în Viena, Austria, către mama sa, G. A. și obligarea pârâtului B. I., în calitate de tată, la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Bernhard G., precum și încuviințarea executării pe teritoriul României a acestor hotărâri privind pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar a solicitat respingerea cererii reclamantei, invocând ca motiv al refuzului de recunoaștere și încuviințare a executării acestor hotărâri străine, existența pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă a dosarului nr._/299/2006*, cu termen de judecată la data de 16.01.2013, având ca obiect apelul declarat împotriva sentinței civile nr._/12.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse actele prevăzute de art.171 alin.1 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, cu modificările ulterioare, art.37, art.38 și art.39 din Regulamentul (CE) nr.2201/2003 al Consiliului, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, art.28 din Regulamentul (CE) nr.4/2009 al Consiliului, privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere.
Prin sentința civilă nr 2350/20 12 2012, Tribunalul București a admis cererea formulată de reclamanta G. A., în contradictoriu cu pârâtul B. I. și a dispus recunoașterea pe teritoriul României a efectelor juridice depline ale hotărârii (rezoluție parțială) pronunțate de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena, Republica Austria, la data de 17.08.2009, în cauza nr.27 C 16/05t -188, definitivă și irevocabilă și ale hotărârii pronunțate de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena, Republica Austria, la data de 12.04.2010, în cauza nr.27 C 16/05 t-233, definitivă și executorie, privind stabilirea paternității minorului Bernhard G., născut la data de 17.12.2002, în Viena, Austria, față de pârâtul B. I.. De asemenea, s-a dispus recunoașterea pe teritoriul României efectele juridice depline ale dispoziției tranzitorii pronunțate de Tribunalul Districtual al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -11, definitivă și irevocabilă și ale hotărârii pronunțate de Tribunalul Districtual Intern al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -34, definitivă și executorie, privind atribuirea custodiei minorului Bernhard G., născut la data de 17.12.2002, în Viena, Austria, către mama sa, G. A. și obligarea pârâtului B. I., în calitate de tată, la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Bernhard G., încuviințând totodată executarea pe teritoriul României a dispoziției tranzitorii pronunțate de Tribunalul Districtual al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -11 și a hotărârii pronunțate de Tribunalul Districtual Intern al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -34, pentru creanța de întreținere în favoarea creditorului minor Bernhard G., născut la data de 17.12.2002, în cuantum de 70.326 euro pentru perioada 17.12._12 și în cuantum de 725 euro lunar plus 4% dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței, de la data de 01.04.2012 până când minorul se va putea întreține singur, împotriva debitorului B. I., cu mențiunea că plata acestor sume se va face de către debitor reprezentantului legal al creditorului minor, G. A..
Examinând cererea în raport de dispozițiile Legii nr.105/1992, cu modificările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și ale Regulamentului (CE) nr.4/2009 al Consiliului, privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere, pe baza înscrisurilor administrate, tribunalul a reținut că este întemeiată, pentru următoarele considerente :
Prin hotărârea (rezoluție parțială) pronunțată de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena, Republica Austria, la data de 17.08.2009, în cauza nr.27 C 16/05t -188, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit paternitatea minorului Bernhard G., fiul reclamantei A. G., născut la data de 17.12.2002, în Viena, Austria, față de pârâtul B. I..
Prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena, Republica Austria, la data de 12.04.2010, în cauza nr.27 C 16/05 t-233, definitivă și executorie, s-a constatat că hotărârea (rezoluție parțială) pronunțată de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena, Republica Austria, la data de 17.08.2009, în cauza nr.27 C 16/05t -188, este definitivă și irevocabilă, fiind vorba despre sentința finală, denumită în mod greșit „sentință parțială” și s-a declinat competența de soluționare a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului B. I. la plăți lunare de întreținere către minorul Bernhard G., în favoarea Tribunalului Districtual Innere-Stadt Viena, pentru a fi soluționat în procedură necontencioasă, conform legii austriece de procedură.
Prin dispoziția tranzitorie pronunțată de Tribunalul Districtual al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -11, definitivă și irevocabilă și prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Districtual Intern al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -34, definitivă și executorie, s-a dispus atribuirea custodiei minorului Bernhard G., născut la data de 17.12.2002, în Viena, Austria, către mama sa, G. A. și obligarea pârâtului B. I., în calitate de tată, la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Bernhard G., de la data de 17.12.2002 până la data de 01.01.2009 și în continuare cel mult până când minorul se va putea întreține singur, în cuantumul expres stabilit prin aceste hotărâri.
Având în vedere că cererile având ca obiect stabilirea filiației sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, potrivit dispozițiilor art.1 alin.3 lit.a din Regulament, cererea de recunoaștere a celor două hotărâri străine privind stabilirea paternității minorului față de pârât, este supusă dispozițiilor Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, cu modificările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 165 și 166 din Legea nr. 105/1002, privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, hotărârile străine care se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sunt recunoscute de drept în România, hotărârile referitoare la alte procese fiind supuse recunoașterii în condițiile art.167 din aceeași lege.
Reclamanta a depus cele două hotărâri pronunțate de instanțele austriece în copie legalizată în limba germană, cu apostilă și în traducere legalizată în limba română, însoțite de certificatele emise de instanțele care le-au pronunțat, în temeiul art.39 din Regulamentul (CE) nr.2201/2003 al Consiliului și care atestă caracterul lor definitiv și faptul că pârâtul s-a prezentat la proces prin avocat și i-au fost comunicate hotărârile, fiind satisfăcute cerințele prevăzute de art.171 alin.1 și art.162 din Legea nr. 105/1002, precum și ale art.3 alin.1 din Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin O.G. nr.66/1999.
Hotărârile străine a căror recunoaștere se solicită sunt acte de jurisdicție ale instanțelor judecătorești din Austria, fiind îndeplinite cumulativ cerințele art.167 și art. 168 din Legea nr. 105/1992, întrucât hotărârile de stabilire a paternității minorului născut în Austria sunt definitive potrivit legii austriece; instanțele care le-au pronunțat au avut, potrivit legii austriece, competența să judece procesul; există reciprocitate între România și Austria privind recunoașterea hotărârilor, cele două state fiind membre ale Uniunii Europene; nu a fost fraudată legea competentă a cârmui raportul juridic dedus judecății; nu este încălcată ordinea publică de drept internațional privat român; nu este încălcată competența exclusivă a instanțelor române prevăzută de art.151 din Legea nr. 105/1992, cu modificările ulterioare; procesul nu a fost soluționat pe fond între aceleași părți printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române și nici nu se afla în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine.
În privința inexistenței motivului de refuz al recunoașterii celor două hotărâri străine de stabilire a paternității minorului, prevăzut de art.168 alin.1 pct.3 din Legea nr. 105/1992, invocat de pârât, tribunalul reține că reclamanta a sesizat instanța austriacă în anul 2003 cu cererea având ca obiect stabilirea paternității minorului, atribuirea custodiei copilului și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, ulterior introducând și în anul 2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București o cerere împotriva aceluiași pârât, prin care solicita, printre altele, stabilirea paternității minorului, încredințarea către mamă spre creștere și educare a copilului și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, deși la data sesizării instanței române procesul cu acest obiect se afla pe rolul instanțelor din Austria.
Prin sentința civilă nr._/18.09.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2006, cererea reclamantei a fost respinsă ca tardiv introdusă, în considerarea prescripției dreptului material la acțiune, apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe fiind respins ca nefondat prin decizia civilă nr.268/28.02.2007 a Tribunalului București, Secția a V-a Civilă.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr.1774/08.12.2011, irevocabilă, care a modificat decizia instanței de apel, în sensul admiterii apelului, desființării sentinței civile nr._/18.09.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și trimiterii cauzei pentru continuarea judecății la prima instanță.
Instanța de recurs a reținut că potrivit Legii nr.105/1992, instanța română nu avea competență exclusivă să soluționeze acțiunea în stabilirea paternității, dreptul la acțiune în fața instanțelor austriece fiind recunoscut și de Decretul nr.1179/1968; că întrucât reclamanta sesizase anterior o instanță dintr-un stat membru al Uniunii Europene cu o acțiune având același obiect și aceleași părți, Legea nr.187/2003, în vigoare la data introducerii acțiunii pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, impunea ca instanța română să suspende din oficiu judecata pricinii până la stabilirea competenței primei instanțe sesizate, urmând ca după stabilirea competenței primei instanțe sesizate, instanța română să își decline competența în favoarea acesteia.
Instanța de recurs a mai reținut că acțiunea introdusă de reclamantă pe rolul instanței austriece în anul 2003 întrerupe termenul de prescripție extinctivă a dreptului la acțiunea în stabilirea paternității, potrivit legii române, acțiunea reclamantei fiind greșit respinsă de Judecătoria Sectorului 1 București ca tardivă, întrucât dreptul material la acțiune al reclamantei nu era prescris.
Nu în ultimul rând, instanța de recurs a reținut cu putere de lucru judecat că la data soluționării recursului aflat pe rolul instanței române, acțiunea înregistrată pe rolul instanțelor din Austria a fost definitiv și irevocabil soluționată, astfel încât nu mai există litispendență între cele două acțiuni. Instanța de recurs a stabilit ca limită a rejudecării pricinii de către instanța de fond, soluționarea acțiunii cu luarea în considerare în mod corespunzător a hotărârii pronunțate de către instanța austriacă, cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul instanței române având mai multe capete de cerere decât cea soluționată de instanțele austriece.
În faza rejudecării în fond, prin sentința civilă nr._/12.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2006*, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea restrânsă a reclamantei, instanța constatând că după soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă de către instanțele din Austria a cererii de stabilire a paternității, atribuire a custodiei copilului și stabilire a pensiei de întreținere în favoarea minorului și după restrângerea acțiunii reclamantei în mod corespunzător acestei situații, instanța română a rămas învestită doar cu soluționarea capetelor de cerere având ca obiect schimbarea numelui copilului și acordul pârâtului pentru libera circulație a minorului, cereri care nu au făcut obiectul judecății în fața instanțelor austriece.
Soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii restrânse a reclamantei, s-a fundamentat pe hotărârile străine supuse recunoașterii în prezenta cauză, în sensul că Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că este în interesul superior al copilului să păstreze numele mamei, dobândit prin naștere și nu să poarte numele tatălui, față de care și-a stabilit ulterior filiația prin hotărârea străină, precum și că reclamanta nu are nevoie de acordul pârâtului pentru a deplasa copilul în afara granițelor României, deoarece prin hotărârea instanței austriece i-a fost acordat dreptul de a exercita exclusiv autoritatea părintească privind minorul.
Această sentință a fost atacată cu apel și dosarul nr._/299/2006* se află pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, apelul nefiind soluționat la data pronunțării prezentei sentințe, astfel cum a rezultat din verificările efectuate de tribunal din oficiu în sistemul ECRIS și cum au recunoscut și părțile în proces la termenul de judecată din 20.12.2012.
Prin urmare, în speță nu este îndeplinită ipoteza art.168 alin.1 pct.3 din Legea nr.105/1992, deoarece procesul având ca obiect stabilire paternitate, atribuire custodie minor și pensie de întreținere în favoarea minorului, nu a fost soluționat de instanțele române, sentința prin care aceste cereri au fost respinse fiind desființată în recurs, stabilindu-se de către instanța de recurs, cu putere de lucru judecat, că aceste cereri au fost soluționate irevocabil de către instanțele din Austria, care potrivit Legii nr.105/1992 erau competente a le soluționa, și că în rejudecarea în fond, instanța română trebuie să ia în considerare în mod corespunzător hotărârile străine definitive și irevocabile, astfel că reclamanta și-a restrâns acțiunea, iar Judecătoria Sectorului 1 București a soluționat în faza rejudecării în fond doar capetele de cerere ce nu au făcut obiectul judecății în fața instanțelor din Austria.
Mai mult decât atât, acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței române în anul 2006, ulterior sesizării de către reclamantă a instanței austriece în anul 2003.
În consecință, tribunalul reține că în cauză nu există nici un motiv de refuz al recunoașterii celor două hotărâri străine de stabilire a paternității minorului, astfel încât va recunoaște aceste hotărâri pe teritoriul României.
În ceea ce privește hotărârea pronunțată de Tribunalul Districtual Intern al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -34, definitivă și executorie, prin care s-a dispus atribuirea dreptului de a exercita exclusiv autoritatea părintească asupra minorului Bernhard G., născut la data de 17.12.2002, în Viena, Austria, către mama sa, G. A., pentru recunoașterea sa sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, potrivit art.1 alin.2 lit.a din Regulament.
Potrivit art.21 alin.1 și alin.3 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recursă la vreo procedură, orice parte interesată putând cere însă pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii.
În speță nu există niciunul din motivele de refuz al recunoașterii hotărârii decurgând din art.23 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, deoarece recunoașterea hotărârii nu contravine ordinii publice din România; din hotărâre rezultă că minorul era în vârstă de 8 ani la data pronunțării hotărârii de încredințare către mamă, nefiind obligatorie și nici oportună ascultarea sa, neavând gradul de maturitate necesar pentru exprimarea unei opinii pertinente; pârâtul a fost înștiințat de proces și i s-a comunicat actul de sesizare a instanței în timp util, deși nu a fost prezent la proces și nu a formulat apărări, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii străine și din certificatul emis de instanța care a pronunțat-o în temeiul art.39 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003; nicio altă persoană nu a pretins că hotărârea supusă recunoașterii se opune exercitării răspunderii sale părintești; nu s-a făcut dovada că hotărârea supusă recunoașterii este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată de instanțele române sau de instanțele dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene ori dintr-un stat terț, într-o acțiune între aceleași părți; nu s-a făcut dovada că hotărârea supusă recunoașterii este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior de instanțele române în materia răspunderii părintești; nu s-a făcut dovada încălcării procedurii prevăzute de art.56 din regulament.
Totodată, dispozițiile art.24 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003 interzic controlul competenței instanței judecătorești din statul membru de origine.
Pe de altă parte, tribunalul constată că pârâtul a fost legal citat în procedura exequaturului, fiind reprezentat de avocat și, deși a formulat obiecții la recunoașterea hotărârii străine de încredințare a minorului, în raport de cele reținute anterior, inclusiv cu privire la existența dosarului nr._/299/2006* pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, tribunalul apreciază că aceste obiecții sunt vădit nefondate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.21 alin.1 și alin.3 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, tribunalul va recunoaște pe teritoriul României efectele juridice depline ale hotărârii de atribuire a custodiei minorului, pronunțată de instanța străină.
În ceea ce privește dispoziția tranzitorie pronunțată de Tribunalul Districtual al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -11, definitivă și irevocabilă și dispozițiile din hotărârea pronunțată de Tribunalul Districtual Intern al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -34, definitivă și executorie, privind obligarea pârâtului B. I., în calitate de tată, la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Bernhard G., născut la data de 17.12.2002, în Viena, Austria, pentru recunoașterea și încuviințarea executării lor în România sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului (CE) nr.4/2009 al Consiliului, privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere, cererile privind obligația de întreținere fiind excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, potrivit art.1 alin.3 lit.e din acest din urmă regulament.
Potrivit art.1 din Regulamentul (CE) nr.4/2009 al Consiliului, acest regulament se aplică obligațiilor de întreținere care decurg dintr-o relație de familie, rudenie, căsătorie sau alianță, cum este cazul în speță, în privința minorului creditor al obligației de întreținere stabilindu-se prin hotărâre judecătorească irevocabilă paternitatea față de pârâtul debitor.
Totodată, potrivit dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art.75 alin.2 lit.a din Regulamentul (CE) nr.4/2009 al Consiliului, acest regulament se aplică hotărârilor pronunțate în statele membre înaintea datei de aplicare a regulamentului, pentru care recunoașterea și încuviințarea executării sunt solicitate după această dată.
În conformitate cu prevederile art.76 din Regulamentul (CE) nr.4/2009 al Consiliului, regulamentul se aplică de la data de 18.06.2011, cu condiția ca Protocolul de la Haga din 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere, să fie aplicabil în Comunitate la această dată, în caz contrar regulamentul aplicându-se începând cu data aplicării protocolului respectiv în Comunitate.
Prin Decizia Consiliului Uniunii Europene 2009/941/CE din 30.11.2009, s-a aprobat, în numele Comunității Europene, Protocolul de la Haga din 23.11.2007 privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere, iar prin art.4 din decizie s-a stabilit că acest protocol va fi aplicat în mod provizoriu de Comunitatea Europeană de la data de 18.06.2011, data aplicării Regulamentului (CE) nr.4/2009 al Consiliului, în cazul în care protocolul nu a intrat în vigoare la acea dată.
În raport de aceste dispoziții comunitare, rezultă că Regulamentul (CE) nr.4/2009 al Consiliului se aplică de la data de 18.06.2011, dată de la care Comunitatea Europeană aplică în mod provizoriu și Protocolul de la Haga din 23.11.2007 privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere.
În consecință, având în vedere că cele două hotărâri privind stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorului, au fost pronunțate de instanțele din Austria la data de 27.05.2011, anterior intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr.4/2009 al Consiliului, în raport de dispozițiile art.75 alin.2 lit.a din regulament, recunoașterea și încuviințarea executării lor pe teritoriul României sunt supuse dispozițiilor art.23 și urm. și art.26 și urm. din acest regulament.
În conformitate cu prevederile art.19 alin.1 lit.b din Legea nr.36/2012, în vigoare la data introducerii cererii de exequatur, 08.05.2012, cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării pe teritoriul României a hotărârilor străine, pronunțate în orice stat membru al Uniunii Europene, formulate în condițiile art.28 și art.75 alin.2 din Regulamentul (CE) nr.4/2009 al Consiliului, sunt de competența tribunalului din circumscripția căruia își are reședința obișnuită cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine, respectiv în circumscripția căruia urmează să se efectueze executarea. Potrivit art.27 alin.2 din Regulamentul (CE) nr.4/2009 al Consiliului, competența teritorială este determinată de reședința obișnuită a părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare.
În raport de aceste dispoziții legale, având în vedere că domiciliul necontestat al pârâtului se află în Municipiul București, rezultă că Tribunalul București are competența generală, materială și teritorială de soluționare a cererilor pentru recunoașterea și încuviințarea executării pe teritoriul României a hotărârilor pronunțate de instanțele din Austria cu privire la stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorului. Tribunalul a procedat la verificarea competenței sale din oficiu, conform art.159 alin.4 C.proc.civ., având în vedere că niciuna din părți nu a invocat necompetența instanței sesizate de către reclamantă.
Potrivit art.23 alin.1 și alin.2 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului, o hotărâre pronunțată într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolul de la Haga din 2007, așa cum era Austria la data pronunțării celor două hotărâri supuse procedurii exequaturului, este recunoscută în alte state membre fără a fi necesar să se recursă la o procedură specială, în caz de contestație orice parte interesată putând cere însă pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere.
În speță nu există niciunul din motivele de refuz al recunoașterii hotărârilor de stabilire a pensiei de întreținere, decurgând din art.24 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului, deoarece recunoașterea hotărârilor nu contravine ordinii publice din România, criteriul ordinii publice neputând fi aplicat normelor în materie de competență; pârâtul a fost înștiințat de proces și i s-a comunicat actul de sesizare a instanței în timp util, deși nu a fost prezent la proces, nu a formulat apărări și nu a declarat căi de atac împotriva acestor hotărâri, astfel cum rezultă din considerentele hotărârilor străine și din certificatele emise de instanța care le-a pronunțat, în temeiul art.28 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului; nu s-a făcut dovada că hotărârile supuse recunoașterii sunt ireconciliabile cu o hotărâre pronunțată de instanțele române sau de instanțele dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene ori dintr-un stat terț, într-o acțiune între aceleași părți.
Potrivit art.24 alin.2 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului, hotărârea pronunțată de Tribunalul Districtual Intern al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -34, prin care s-a stabilit în mod definitiv cuantumul pensiei de întreținere în favoarea minorului, subsecvent stabilirii acestei pensii prin dispoziția tranzitorie pronunțată de Tribunalul Districtual al Orașului Viena, Republica Austria, la data de 27.05.2011, în cauza nr.90 Pu 75/10s -11, nu este considerată drept o hotărâre ireconciliabilă în sensul alin.1 lit.c sau d din același text.
La constatarea inexistenței motivelor de refuz al recunoașterii celor două hotărâri de stabilire a pensiei de întreținere, tribunalul are în vedere și considerentele expuse anterior cu privire la existența dosarului nr._/299/2006* pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă.
În consecință, în temeiul art.23 și art.24 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului, tribunalul va recunoaște pe teritoriul României efectele juridice depline ale hotărârilor de stabilire a pensiei de întreținere în favoarea minorului, pronunțate de instanța străină.
Potrivit art.26 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului, o hotărâre pronunțată într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolul de la Haga din 2007, executorie în statul respectiv, este pusă în executare în alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost încuviințată executarea în statul respectiv.
Reclamanta a depus cele două hotărâri pentru care a solicitat încuviințarea executării în copie legalizată în limba germană, cu apostilă și în traducere legalizată în limba română, fiind întrunite condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității lor, fiind depus totodată și un extras al hotărârilor eliberat de instanța de origine, potrivit art.28 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului.
Extrasul eliberat de instanța de origine potrivit art.28 și art.75 alin.2 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului, centralizează creanța de întreținere stabilită prin cele două titluri executorii, stabilește situația restanțelor și indică data de la care a fost efectuat calculul, menționând că aceasta este în cuantum de 70.326 euro pentru perioada 17.12._12 și în cuantum de 725 euro lunar plus 4% dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței, de la data de 01.04.2012 până când minorul se va putea întreține singur.
Constatând că în speță sunt îndeplinite cerințele art.28 și ale art.30 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului, debitorul pârât neputând, în această etapă a procedurii, formula apărări împotriva încuviințării executării, tribunalul va încuviința executarea pe teritoriul României a celor două hotărâri străine, pentru creanța de întreținere în favoarea creditorului minor Bernhard G., născut la data de 17.12.2002, în cuantum de 70.326 euro pentru perioada 17.12._12 și în cuantum de 725 euro lunar plus 4% dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței, de la data de 01.04.2012 până când minorul se va putea întreține singur, împotriva debitorului B. I..
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, a declarat apel la data de 18.02.2013 pârâtul B. I. criticând hotărârea apelată ca fiind netemeinică și nelegală în ceea ce privește recunoașterea hotărârii străine de stabilire a paternități și, consecutiv, a custodiei minorului.
În motivarea apelului declarat, apelantul – pârât a arătat că instanța fondului în mod greșit a apreciat că în cauză nu exista motive de refuz al recunoașterii celor doua hotărâri străine de stabilire a paternității minorului. Potrivit art.168 din. Legea nr.105/1992 "Recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată în unul dintre următoarele cazuri: hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate; hotărârea încalcă ordinea publică de drept internațional privat român sau procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române sau se afla în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine".
Astfel, procesul având drept obiect stabilirea paternității minorului a fost soluționat, nedefinitiv, de către instanțele romane, în acest sens pe rolul Tribunalului București fiind înregistrată, în prezent, cauza nr._/299/2006*.
Restrângerea cererii de chemare lin judecata în față instanțele române nu prezintă relevanța atâta vreme cât instanța naționala a fost investita inclusiv cu un capăt de cerere identic cu cel soluționat în Austria, renunțarea Ia judecata sa intrând în puterea lucrului judecat și nemaiputând face obiectul unei alte judecați (chiar în fața unei autorități jurisdicționale străine).
Textul legal în discuție nu face nicio distincție cu privire la modalitatea de soluționare a litigiului în fața instanței naționale (în sensul că este necesară pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, ori soluționarea litigiului a fost rezultatul altor mijloace procesuale - restrângerea acțiunii, renunțarea la judecăți etc.).
Cu alte cuvinte, o data investita instanța naționala (indiferent de momentul sesizării sale anterior sau ulterior sesizării instanței străine), cererea de" recunoaștere a hotărârii străine devine inadmisibila, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art.168 pct.3 din Legea nr.105/1992, de vreme cere reclamantul a optat pentru soluționarea cererilor sale în fața instanțelor române.
Aceasta cu atât mai mult cu cât procedura exequatorului este o procedura speciala care conferă reclamantului posibilitatea, în condițiile expres prevăzute de lege, sa obțină ocrotirea drepturilor și intereselor sale legitime, consacrate într-o hotărâre străina, pe teritoriul național, cu condiția esențiala să nu se mai fi adresat instanțelor competente din România, tocmai pentru a fi evitate hotărâri judecătorești contradictorii.
Mai mult decât atât, o condiție esențială pentru ca hotărârea străina să poată fi recunoscută pe teritoriul României este aceea ca hotărârea străina să nu contravină normelor de drept privat român: or, la stabilirea paternității, instanța austriacă a avut în vedere considerente care vizează "declarația credibila" a mamei minorului, împrejurare care contravine normelor de drept romanești în condițiile în care, potrivit legislației naționale, simpla mărturisire a uneia dintre părțile procesului nu este asimilată unei veritabile probe în condițiile în care nu se coroborează și cu alte mijloace de probă administrate în față instanței.
Prin urmare, instanța fondului, date fiind cele arătate anterior, ar fi trebuit să constate existența unui real impediment la recunoașterea hotărârii străine pe teritoriul României, în condițiile în care normele interne de drept dintre cele două state se află într-o flagrantă contradicție, fiind ireconciliabile. "
Având în vedere cele expuse în precedent, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr.2350/20.12.2012 pronunțata de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în sensul respingerii ca neîntemeiata a cererii de chemare în judecată.
La data de 15.04.2013, intimata – reclamantă G. A. a formulat întâmpinare prin care a solicit respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecința, menținerea ca legală și temeinica a Sentinței civile nr.2350/20.12.2012, pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila, în Dosarul nr.16._ cu obligarea recurentului-pârât B. I. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În fapt, prin sentința civila nr.2350/20.12.2012 pronunțata în Dosarul nr.16._ Tribunalul București - Secția a IV-a Civila a dispus: admiterea cererii formulata de reclamanta G. A., în contradictoriu cu pârâtul B.; recunoașterea pe teritoriul României a efectelor juridice depline ale hotărârii (rezoluție parțială) pronunțate de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena la data de 17.08.2009, în cauza nr.27C 16/05t - 188 definitivă și irevocabila și ale hotărârii pronunțate de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena, la data de 12.04.2010, în cauza nr. 27C 16/05t-233, definitiva și executorie, privind stabilirea paternității minorului Bernhard G. născut la data de 17.12.2002 în Viena, Austria, față de paratul B. I., recunoașterea pe teritoriul României a efectelor juridice depline ale dispoziției tranzitorii pronunțate de Tribunalul Districtual al Orașului Viena la data de 27.05.2011 în cauza nr.90 Pu 75/1OS-11 definitivă și irevocabilă și ale hotărârii pronunțate de Tribunalul Districtual al Orașului Viena la data de 27.05.2011 în cauza nr. 90 Pu 75/1OS - 34, definitivă și executorie privind atribuirea custodiei minorului Bemhard G. născut la data de 17.12.2002 în Viena, Austria, către mama sa, G. A. și obligarea pârâtului B. I., în calitate de tată, la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Bernhard G.; încuviințarea executării pe teritoriul României a dispozițiilor tranzitorii pronunțate de Tribunalul Districtual al orașului Viena, la data de 27.05.2012 în cauza 90 Pu 75/1OS-11 și a hotărârii pronunțate de Tribunalul Districtual Intern al Orașului Viena la data de 27.05.2011 în cauza nr.90 Pu 75/1OS - 34 pentru creanța de întreținere în favoarea creditorului minor Bernhard G. în cuantum de 70.326 Euro pentru perioada 17.12._12 și în cuantum de 725 Euro lunar plus 4% dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței, de la data de 01.04.2012 până când minorul se va putea întreține singur, împotriva debitorului B. I.; plata acestor sume făcându-se de către debitor reprezentantului legal al creditorului minor, G. A..
Împotriva sentinței civile nr.2350/20.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila, în Dosarul nr.16._ a declarat apel - nemotivat până în prezent (în privința hotărârii de stabilire a pensiei de întreținere în favoarea minorului) și recurs (în privința recunoașterii hotărârilor de stabilire a paternității și custodiei minorului).
Apreciază că recursul formulat de recurentul-pârât B. I. este nefondat, având în vedere următoarele:
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției de recunoaștere a hotărârilor străine de stabilire a paternității și a custodiei comune a minorului.
Referitor la susținerea recurentului pârât în sensul că Tribunalul București în mod greșit a apreciat că în cauza nu există motive de refuz al recunoașterii celor doua hotărâri străine de stabilire a paternității minorului, prin raportare la art.168 alin.1 pct.3 din Legea nr.105/1992.
În dezvoltarea motivelor de critică, apelantul-pârât face trimitere la dispozițiile prevăzute de art.168 alin.1 pct.3 din Legea nr.105/1992, conform cărora recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată în cazul în care procesul a fost soluționat de părți printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române sau se află în curs de judecare în față acestora la data sesizării instanței străine.
Apreciază, însa, ca prin Sentința nr.2350/20.12.2012, pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila în Dosarul nr.16._ (pagina 7 paragraful al 2-lea) în mod corect instanța a reținut faptul că în speță nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art.168 alin.1 pct.3 din Legea nr.105/1992, deoarece procesul având ca obiect stabilire paternitate, atribuire custodie minor și pensie de întreținere în favoarea minorului, nu a fost soluționat de instanțele române, sentința prin care aceste cereri au fost respinse fiind desființata în recurs, stabilindu-se de către instanța de recurs, cu putere de lucru judecat, ca aceste cereri au fost soluționate irevocabil de către instanțele din Austria, care potrivit Legii nr.105/1992 erau competențe a de soluționa în rejudecarea în fond trebuie să ia în considerare în mod corespunzător hotărârile străine definitive și irevocabile.
În concluzie, reclamanta și-a restrâns acțiunea, iar Judecătoria Sector 1 București a soluționat în faza rejudecării în fond doar capetele de cerere care nu au făcut obiectul judecații în față instanțelor din Austria (respectiv: capătul de cerere privind purtarea de către minor a numelui tatălui, acela de B. și capătul de cerere privind acordul pentru libera circulație).
Mai mult decât atât, învederează instanței faptul ca acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței române în iulie 2006, ulterior sesizării de către reclamanta a instanței austriece (septembrie 2003).
Susținerile recurentului-pârât în sensul ca "restrângerea cererii de chemare în judecată în față instanței române nu prezintă relevanța, atâta vreme cât instanța națională a fost investită inclusiv cu un capăt de cerere identic cu cel soluționat în Austria" și că în speța ar exista posibilitatea de a fi pronunțate două hotărâri judecătorești contradictorii, sunt complet nefondate.
Solicită să se aibă în vedere faptul ca în recurs, în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București în Dosarul nr.23._, tocmai pentru a împiedica ivirea unei asemenea situații în care ar putea fi pronunțate două hotărâri contradictorii, a dispus prin încheierea pronunțată la data de 08.11.2007 suspendarea cauzei, în baza art.32 din Legea nr.187/2003, până la soluționarea dosarului aflat pe rolul instanței din Austria (acest aspect fiind consemnat în mod expres chiar în cadrul considerentelor Sentinței civile nr._/12.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosar nr.23._ * - pag. 2 paragraful 12, sentința pe care instanța de fond investită cu soluționarea cererii de exequatur a atașat-o din oficiu la dosar). Ulterior soluționării cauzei din Austria, la data de 10.11.2011, cauza a fost repusă pe rol. Având în vedere soluționarea în mod definitiv și irevocabil, de către instanța din Viena a cererilor de stabilire paternitate, încredințare minor către mama și pensie de întreținere, reclamanta și-a restrâns cadrul procesual în Dosarul nr.23._ și prin urmare, Judecătoria Sectorului 1 a soluționat în faza rejudecării în fond doar capetele de cerere care nu au făcut obiectul judecații în față instanțelor din Austria.
Referitor la susținerea recurentului pârât în sensul că prin luarea în considerare ala dministrarea probatoriului de către instanța austriacă a"declarației credibile" a mamei minorului, s-ar fi încălcat una dintre condițiile esențiale pentru ca o hotărâre străina să poată fi recunoscută pe teritoriul României, respectiv aceea că hotărârea străină să nu contravină normelor de drept privat român.
Solicită instanței sa aibă în vedere faptul ca susținerea reclamantei în față instanței din Viena a fost, fără niciun fel de dubiu, coroborată cu celelalte probe administrate în cauza, recurentul-pârât omițând cu rea-credința să facă referire la acestea: numeroasele notificări adresate de către reclamantă pârâtului (la care acesta a refuzat sa răspundă), legala citare a pârâtului la toate termenele de judecată, cu atât mai mult cu cât s-au dispus în cauza și 2 comisii rogatorii: "În procesul de față a încercat de mai multe ori să îl includă pe pârât în proces, fie ca este vorba de somația finala de la 27.09.2009, cât și de invitațiile repetate ale paratului în față tribunalului din România (inclusiv la prelevarea de sânge în scopul examinării serologice a sângelui). Fratele somatic al pârâtului, V. B., s-a declarat la fel de puțin pregătit sa ofere o proba ADN" (extras din hotărârea pronunțata la data de 12.04.2010 de Tribunalul Districtual Josefstadt din Viena în cauza nr. 27C 16/05t-233- pag 29 dosar).
În concluzie, în mod corect a apreciat instanța de fond ca hotărârile străine a căror recunoaștere se solicita sunt acte de jurisdicție ale instanțelor judecătorești din Austria, fiind îndeplinite cumulativ cerințele art.167 și art.168 din Legea nr.105/1992, întrucât hotărârile de stabilire a paternității minorului născut în Austria sunt definitive potrivit legii austriece; instanțele care le-au pronunțat au avut competenta sa judece procesul; exista reciprocitate intre România și Austria privind recunoașterea hotărârilor, cele două state fiind membre ale Uniunii Europene; nu a fost fraudata legea competenta a reglementa raportul juridic dedus judecații; nu este încălcata ordinea publica de drept internațional privat; nu este încălcata competenta exclusivă a instanțelor române prevăzute de art.151 din Legea nr.105/1992; procesul nu a fost soluționat pe fond între aceleași parți printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române și nici nu se afla în curs de judecare în față acestora la data sesizării instanței străine.
Având în vedere toate aspectele anterior menționate, apreciază că în speță sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege în vederea admiterii cererii de exequatur a hotărârilor pronunțate de instanțele austriece și pe cale de consecința, va solicită respingerea recursului ca nefondat; menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțata de Tribunalul București, obligarea recurentului-pârât B. I. la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În drept au fost invocate dispozițiile art.308 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Examinând cererea de apel, Curtea constată că pârâtul, deși învederează în partea de început că, este nemulțumit de soluția de recunoaștere a hotărârilor străine de stabilire paternității și a custodiei, în susținerea căii de atac promovate, expune în detaliu critici doar cu privire la recunoașterea hotărârii referitoare la stabilirea paternității. În esență, apelantul pârât susține că există un impediment la recunoașterea acestei hotărâri ce constă în faptul că în faptul soluționării procesului( desfășurat între aceleași părți), prin pronunțarea unei hotărâri de către instanțele române.
Analizând această critică, Curtea pornește de la examinarea prevederilor legale incidente, reprezentate de dispozițiile art 168 alin 1 din legea 105/1992. Potrivit acestor prevederi legale, recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată în unul dintre următoarele cazuri:
1. hotărîrea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;
2. hotărîrea încalcă ordinea publică de drept internațional privat român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoașterii încălcarea dispozițiilor art. 151 privitoare la competența exclusivă a jurisdicției române;
3. procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărîre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române sau se afla în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine.
În concordanță cu ceea ce a reținut și instanța de fond, Curtea apreciază că litigiul care a făcut obiectul dosarului civil nr_/299/2006 nu poate constituie un impediment pentru recunoașterea hotărârii de stabilire a paternității minorului, în sensul prevederilor art 168 alin 1 pct 3 din legea 105/1992, deoarece, verificând traseul procesului, se constată că, în faza rejudecării, reclamanta și-a modificat acțiunea, restrângând-o doar la două capete de cerere referitoare la schimbarea numelui minorului și acordul pârâtului pentru liberă circulație a minorului, capete de cerere care nu format obiect de judecată pentru instanțele austriece.
Din acest punct de vedere, Curtea consideră nepertinente susținerile apelantului referitoare la lipsa de relevanță a restrângerii acțiunii, deoarece, hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual în fond și apel au fost desființate, respectiv modificate de instanța de recurs, care a statuat că în rejudecare, soluționarea litigiului se va realiza de către prima instanță, cu luarea în considerare în mod corespunzător a hotărârii pronunțate în organele judiciare din Austria.
Este adevărat că dispozițiile art 168 alin 1 pct 3 din legea 105/1992 nu fac nicio distincție între modalitatea de soluționare a procesului de către instanța română, însă Curtea consideră că acest argument nu este de natură să conducă la o altă soluție, deoarece, restrângerea petitului cererii de chemare în judecată s-a realizat, cu ocazia rejudecării dosarului de către prima instanță, în condițiile în care instanța de recurs a dispus ca la rejudecarea cauzei să se ia în vedere, în mod corespunzător, aspectele care fuseseră deja soluționate irevocabil prin hotărâre judecătorească de instanțele austriece.
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că, indiferent de pretențiile supuse judecății prin acțiunea introductivă, în situația în care intervin modificări ale petitului cererii de chemare în judecată, indiferent de momentul procesual în care se produc( în primul ciclu procesual, în fața primei instanțe, în temeiul prevederilor art 132 cod procedură civilă sau în rejudecarea cauzei, ca urmare a desființării sau casării cu trimitere de către instanțele de control judiciar), ceea ce intră în puterea lucrului judecat și constituie chestiunile tranșate irevocabil de organul judiciar, sunt pretențiile cu care instanța este sesizată în urma acestor modificări.
Pe cale de consecință, nu este suficient să fi fost sesizată o instanță română cu una din pretențiile care fac obiectul hotărârii străine, ci este necesar, pentru a fi incidente prevederile art 168 alin 1 pct 3 din legea 105/1992, este necesar să se fi pronunțat o hotărâre chiar nedefinitivă asupra chestiune respective sau cel puțin să fie pendinte un proces, având acest obiect. Curtea apreciază că nu este aplicabilă în cauză niciuna dintre aceste ipoteze, deoarece hotărârile pronunțate în fond și apel( prin care s-a confirmat soluția de respingere ca prescrisă a acțiunii de stabilire a paternității minorului) în primul ciclu procesual au fost desființate, prin soluția instanței de recurs, iar, în rejudecare, s-a modificat, în sensul restrângerii petitul acțiunii, astfel că procesul poartă altor aspecte, anterior menționate, care nu au făcut obiect de analiză pentru instanțele austriece.
În susținerea cererii de apel, pârâtul a mai invocat faptul că instanța din Austria a avut în vedere declarația credibilă a mamei, fapt, care în opinia apelantului, este de natură să contravină ordinii publice din România, potrivit căreia simpla mărturisire este asimilată unei probe numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Curtea pornește în analiza sa de la conceptul de ordine publică, care este reprezintă un ansamblu de norme juridice și principii edictate să servească și să protejeze un interes general.
Din examinarea considerentelor hotărârii austriece, rezultă fără îndoială, că situația de fapt a fost reținută de instanță în urma analizării coroborative a tuturor probelor administrate în cauză și nu exclusiv pe baza declarației date de reclamantă. Faptul că instanța austriacă a calificat-o ca fiind credibilă nu este de natură să îndreptățească concluzia că împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite exclusiv pe baza respectivei declarații, în condițiile în care instanță arată că aspecte de fapt au fost elucidate prin interpretarea coroborată a întregului material probator avut la dispoziție în dosar.
Din acest punct de vedere, Curtea constată că maniera în care a procedat organul de jurisdicție din Austria este compatibilă cu concepția promovată în sistemul nostru procesual, în sensul că mărturisirii nu i se conferă forță probantă superioare și poate fi avută în vedere la soluționarea cauzei, în măsura în care se coroborează cu alte mijloace de probă. Corolarul acestei concepții constă în principiul potrivit căruia mijloacele de probă nu au o valoare prestabilită, ci sunt lăsate la aprecierea instanței, care prin interpretarea lor coroborativă, ajunge la stabilirea situației de fapt, căreia îi aplică dispozițiile legale incidente.
Pe de altă parte, trebuie observat faptul că problema forței probante a mărturisirii s-a pus în ipoteza în care aceasta era defavorabilă celui care o dădea, astfel că se punea problema dacă se poate pronunța o soluție, evident, nefavorabilă părții respective, exclusiv pe baza acesteia. Or, în procesul aflat pe rolul instanței austriece, declarația reclamantei era favorabilă acesteia, iar soluția a fost pronunțată de instanța străină, pe baza situației de fapt stabilite prin examinarea coroborativă a tuturor probelor administrate.
În ceea ce privește recunoașterea hotărârii de acordare a custodiei exclusive a minorului către reclamantă, deși apelantul nu a formulat critici concrete, Curtea reține că în mod corect prima instanță s-a raportat la regulamentul CE nr 2201/2003, ale cărui dispoziții le-a interpretat și aplicat corect. Pe cale de consecință, Curtea apreciază că în mod just s-a reținut de către prima instanță faptul că nu există nici un motiv de refuz al recunoașterii hotărârii, în condițiile în care recunoașterea hotărârii nu contravine ordinii publice din România; din hotărâre rezultă că minorul era în vârstă de 8 ani la data pronunțării hotărârii de încredințare către mamă, nefiind obligatorie și nici oportună ascultarea sa, neavând gradul de maturitate necesar pentru exprimarea unei opinii pertinente; pârâtul a fost înștiințat de proces și i s-a comunicat actul de sesizare a instanței în timp util, deși nu a fost prezent la proces și nu a formulat apărări, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii străine și din certificatul emis de instanța care a pronunțat-o în temeiul art.39 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003; nicio altă persoană nu a pretins că hotărârea supusă recunoașterii se opune exercitării răspunderii sale părintești; nu s-a făcut dovada că hotărârea supusă recunoașterii este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată de instanțele române sau de instanțele dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene ori dintr-un stat terț, într-o acțiune între aceleași părți; nu s-a făcut dovada că hotărârea supusă recunoașterii este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior de instanțele române în materia răspunderii părintești; nu s-a făcut dovada încălcării procedurii prevăzute de art.56 din regulament.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 296 cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat. Se va lua act că intimata și-a rezervat dreptul de a cere cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – pârât B. I. cu domiciliul ales la Societatea Civilă de Avocați Surghie și Asociații” în București, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr.2350/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – reclamantă G. A. cu domiciliul ales la SCA Ș. și Asociații cu sediul în București, ..1-5, Opera Business Center, ..
Ia act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red. I.S.
Tehnored. C.S./IS
Ex.2
T.B.Secția a IV-a Civilă – D.I.T.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1455/2013. Curtea... → |
|---|
