Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 834/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 834/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 4308/4/2008
Dosar nr._
(2884/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.834
Ședința publică de la 9.05.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant – pârât G. N., împotriva deciziei civile nr. 825 A din 11.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă – reclamantă G. (fostă G.) L..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul R. M., în calitate de reprezentant al recurentului reclamant – pârât G. N., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, atașată la fila 10 din dosar, intimata pârâtă – reclamantă G. (fostă G.) L. asistată de avocatul V. V. V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, atașată la fila 11 din dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentului învederează instanței împrejurarea că partea pe care o reprezintă nu s-a mai prezentat în instanță la acest pentru a-i înmâna și alte înscrisuri în dovedirea motivelor de recurs, astfel încât arată că nu mai are alte probe de administrat.
Avocatul intimatei, de asemenea, arată că nu are alte înscrisuri de administrat.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului reclamant – pârât G. N. consideră că termenul de 3 luni stabilit pentru plata sultei în favoarea intimatei-reclamante-pârâte este unul foarte scurt, având în vedere faptul că partea pe care o reprezintă nu are venituri sau alte proprietăți pe care ar putea să le valorifice în vederea achitării sultei stabilite de către instanța de judecată.
Arată că recurentul a solicitat plata sultei în termenul de 1 an datorită faptului că sulta pe care trebuie să o plătească este foarte mare în raport cu veniturile sale, respectiv pensia pe care o încasează. Menționează faptul că singura sa sursa de venit este pensia, fapt pentru care este în imposibilitate ca în termen de 3 luni să plătească această sultă, iar în situația în care s-ar pune în executare silită imobiliară hotărârea pronunțată de instanța de fond, după termenul de 3 luni recurentul ar pierde unicul imobil în care poate să locuiască.
Urmează a se avea în vedere și împrejurarea că, datorită deprecierii constante a pieței imobiliare, valoarea apartamentului partajat a scăzut mult și scade în continuare, având în vedere că a fost construit în anul 1999 cât și faptul că nu are îmbunătățiri, astfel încât valoarea reală a imobilului este sub valoarea stabilită prin expertiza imobiliară.
Totodată, consideră că valoarea imobilului stabilită de instanța de apel este mare în raport cu valoarea reală a acestuia, întrucât, în opinia sa, nu s-a ținut cont de valoarea de circulație reală pe piața imobiliară a unui apartament similar construit în anul 1999 și fără îmbunătățiri.
În ceea ce privește pasivul comun, respectiv datoriile acumulate de părți la Asociația de proprietari . și la Direcția de Taxe și Impozite sector 4, contravaloarea acestora s-a modificat, respectiv s-a mărit din cauza penalităților de întârziere care au fost aplicate acestui pasiv.
O altă critică vizează faptul că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a constatat că în timpul căsătoriei recurentul nu a efectuat îmbunătățiri la imobilul din ., imobil ce a aparținut părinților reclamantei pârâte. Consideră că nu are nici o relevanță faptul că perioada în care s-au efectuat îmbunătățirile părinții reclamantei intimate trăiau.
În ceea ce privește înființarea și întreținerea viței de vie și a livezii
de pruni, arată faptul că acestea au fost plantate și îngrijite de către recurent,
neavând nici o relevanță faptul că trăiau sau nu părinții reclamantei
intimate.
Concluzionând, în principal solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize de evaluare a apartamentului în litigiu.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul de se stabili un termen de 6 luni pentru achitarea sultei la plata căreia a fost obligat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei pârâte – reclamante G. (fostă G.) L. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Consideră că termenul de 3 luni stabilit pentru achitarea sultei este unul rezonabil, în condițiile în care recurentul a formulat numeroase cereri pentru a tergiversarea soluționării cauzei. Solicită a se avea în vedere faptul că intimata nu poate beneficia de acești bani de la momentul pronunțării hotărârii de fond, în situația în care locuiește în casa părintească în condiții improprii, casa fiind veche și fără vreo îmbunătățire.
În opinia sa, chiar dacă s-ar acorda un termen mai mare de 3 luni, arată că recurentul s-ar afla într-o imposibilitate de a achita sulta având în vedere că invocă faptul că nu are posibilități materiale.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că valoarea apartamentului a scăzut foarte mult, solicită a se observa că în fața instanței de apel recurentul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică evaluatorie cu privire la acest aspect și, în plus, consideră că de la momentul pronunțării hotărârii recurate și până în prezent piața imobiliară nu s-a depreciat foarte mult.
Cu privire la pasivul comun, arată că recurentul nu a dovedit majorarea acestuia și anume penalitățile de întârziere, iar referitor la cheltuielile de întreținere solicitate urmează a se avea în vedere că acest lucru s-a cerut pentru prima dată în faza procesuală a apelului.
Referitor la cel de al patrulea motiv de recurs, urmează a se avea în vedere faptul că din nicio probă administrată în dosar nu rezultă că părțile ar fi efectuat în timpul căsătoriei îmbunătățiri la imobilul din ., imobil ce a aparținut părinților intimatei.
Nici în ceea ce privește înființarea și întreținerea viței de vie și a livezii de pruni nu s-au făcut dovezi cu privire la faptul că acestea au fost efectuate în timpul căsătoriei părților.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces, arată că înțelege să le solicite pe cale separată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6662/03.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ a fost admisă cererea principală precizată și a fost admisă în parte cererea reconvențională formulate de reclamanta pârâtă G. (fostă G.) L. și pârâtul reclamant G. N..
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuții egale următoarele bunuri: apartamentul nr.228 situat în București, ., ., ., în valoare de 254.393 lei; suprafața de 554 mp teren situat în ., în valoare de 1.025 lei.
Totodată, s-a constatat că părțile au un pasiv comun în cotă de 50% fiecare compus din: suma de 10.335,4 lei datorii la Asociația de Proprietari . 268,79 lei impozit auto și suma de 2.476,08 lei impozit pentru apartament, s-a dispus partajarea bunurilor comune în sensul că s-a atribuit în favoarea pârâtului reclamant reconvențional, în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr.228 situat în București, ., ., ., în valoare de 254.393 lei, precum și lotul nr. 2 în suprafață de 277 mp teren situat în ., în valoare de 512,5 lei, având următoarele vecinătăți și dimensiuni: la Nord cu I. A. pe distanța de 100,72 m, la Est cu drum pe distanța de 2,75 m, la Sud cu lotul nr.1 pe distanța de 100,72 m și la Vest cu drum pe distanța de 2,75 m și s-a atribuit în favoarea reclamantei pârâte lotul nr. 1 în suprafață de 277 mp teren situat în ., în valoare de 512,5 lei, având următoarele vecinătăți și dimensiuni: la Nord cu lotul nr.2 pe distanța de 100,72 m, la Est cu drum pe distanța de 2,75 m, la Sud cu G. L. pe distanța de 100,72 m și la Vest cu drum pe distanța de 2,75 m, conform raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expert P. E., pe care instanța l-a omologat și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a fost obligat pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte reconvențională suma de 127.196,5 lei cu titlu de sultă, în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii astfel pronunțate.
Au fost respinse celelalte capete de cerere din reconvențională ca neîntemeiate și au fost compensate în întregime cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut că reclamanta și pârâtul s-au căsătorit la data de 25.02.1983, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr.2665/09.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2007, irevocabilă la data de 24.09.2008 prin neapelare .
S-a reținut incidența prevederilor art. 30 Codul familiei și art. 673 ind.1 Cod de procedură civilă, instanța constatând că fiecare dintre foștii soți a avut o contribuție egală de câte 50% la dobândirea bunurilor comune, așa cum s-a stabilit și prin încheierea de admitere în principiu din data de 01.06.2009.
În ceea ce privește bunurile comune dobândite de soți în timpul căsătoriei, instanța a reținut că aceștia au dobândit apartamentul nr.228 situat în București, ., ., ., conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1239/14.04.1999 de BNP P. E., imobil în valoare de 254.393 lei, valoare stabilită prin raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză de expert M. I. și suprafața de 554 mp teren situat în ., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.219/13.01.2006 de BNP M. E., în valoare de 1.025 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P. E..
În ceea ce privește bunurile mobile comune și autoturismul Dacia 1310, s-a constatat că la termenul din data de 17.11.2009, reclamanta, personal, a renunțat la includerea în masa bunurilor comune și partajarea acestora, arătând că nu are nicio pretenție cu privire la aceste bunuri, care vor rămâne pârâtului, renunțare de care instanța a luat act prin încheiere, astfel încât aceste bunuri nu au mai fost incluse în masa partajabilă.
De asemenea, instanța a constatat că părțile au un pasiv comun în cotă de 50% fiecare, compus din: suma de 10.335,4 lei datorii la Asociația de Proprietari . 268,79 impozit auto, suma de 2.476,08 lei impozit pentru apartament. Aceste datorii comune rezultă din copia adresei emisă de Asociația de Proprietari ., din copia deciziei de impunere pe anul 2008, în care se arată impozitul aferent bunului comun autoturismul Dacia 1310, din copia somației emisă de Primăria sectorului 4, Direcția de impozite și taxe locale, în care se indică impozitul aferent apartamentului bun comun situat în ., ., ., sector 4.
Referitor la cererea pârâtului reclamant de a se constata că părțile au un pasiv comun compus din impozitul pentru terenul din . constatat că acesta nu a depus la dosar un înscris din care să rezulte această datorie. Nu a fost retinută ca fiind datorie comună nici debitul la Romtelecom, întrucât în somația de plată nu se arată perioada pentru care apare acest debit, respectiv perioada când părțile trăiau în același domiciliu.
În ceea ce privește cererile pârâtului reclamant de la punctul C din cererea reconvențională, precizat la data de 07.04.2009, instanța a constatat că acestea nu au fost dovedite, art.129 Cod de procedură civilă, obligând partea care face o propunere în fața instanței să o dovedească. Astfel, din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că părțile ar fi efectuat în timpul căsătoriei îmbunătățiri la imobilul din ., imobil ce a aparținut părinților reclamantei pârâte, martorii audiați arătând că au fost efectuate îmbunătățiri, însă nu au putut preciza cine a plătit contravaloarea acestora. Totodată, martorii au arătat că îmbunătățirile au fost efectuate în timp ce trăiau părinții reclamantei pârâte sau mama acesteia, astfel că nu se poate stabili fără nici un fel de dubiu că aceste lucrări au fost suportate de părți în întregime, în condițiile în care martorii au arătat că tatăl reclamantei pârâte era croitor și obținea bani din această îndeletnicire, iar aceștia au valorificat un imobil ce aparținea bunicilor reclamantei pârâte, lucru confirmat și de certificatele de moștenitor depuse la dosar.
Nici în ceea ce privește înființarea și întreținerea viței de vie și a livezii de pruni s-a constatat că pârâtul reclamant nu a dovedit că au fost efectuate de soți în timpul căsătoriei, având în vedere că declarațiile martorilor audiați în cauză sunt contradictorii, martorul L. I. arătând că acestea au fost plantate după ce au murit părinții reclamantei, iar martorul I. I. a declarat că aceste culturi au fost puse în timp ce trăiau părinții reclamantei pârâte. În aceste condiții, instanța nu a putut reține nicio declarație ca fiind cea care corespunde adevărului, având în vedere că niciuna nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă administrat în cauză. Prin urmare, în privința acestor capete de cerere, instanța le-a respins ca neîntemeiate.
De asemenea, au fost avute în vedere prevederile art.673 ind. 5 și urm. C. pr.civ, potrivit cărora la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților etc.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâtul reclamant G. N., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 02.11.2011 sub același număr de dosar.
Apelantul pârât reclamant a criticat sentința civilă apelată pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a dispus obligarea sa la plata unei sulte în favoarea intimatei reclamante pârâte într-un termen de 3 luni, de când hotărârea în prezenta cauză rămâne definitivă și irevocabilă, termen pe care îl consideră prea scurt pentru a putea onora această obligație,apreciind că un termen rezonabil este unul de minim 12 luni. Solicită stabilirea termenului de plată a sultei astfel, pentru a putea face demersurile necesare în vederea procurării sumei destul de consistente în valoare de 12.719,50 lei, prin contractarea unui credit bancar a cărui valoare va fi mică având în vedere veniturile sale din pensie pentru a putea acoperi rata lunară cât și dobânda.
Față de această situație de fapt va fi nevoit să se împrumute și la diverse persoane fizice - rude, prieteni, fapt care va necesita un anumit termen rezonabil.
A mai susținut că datorită deprecierii constante a pieței imobiliare valoarea apartamentului partajat a scăzut și scade în continuare, având în vedere că a fost construit în anul 1999 și că, așa cum s-a și constatat prin expertiza imobiliară efectuată în cauză, este într-o stare aproape normală și fără nici o îmbunătățire.
Față de această situație de fapt, valoarea reală a acestui bun este sub valoarea stabilită prin expertiza imobiliară, fapt pentru care intimata reclamantă pârâtă ar primi nu 50% din valoarea reală a acestui apartament în momentul plății ci s-ar putea să primească 70-80% din acest bun, iar apelantul pârât, restul de 20-30% fapt care nu ar conduce la un partaj real de 50%, așa cum s-a stabilit prin sentința apelată.
De asemenea a invocat faptul că de la data la care a depus înscrisurile doveditoare cu privire la pasivul comun, contravaloarea acestuia s-a modificat, respectiv s-a mărit datorită penalităților de întârziere ce au fost aplicate acestui pasiv. Aceste penalități de întârziere au fost și sunt în continuare aplicate atât la datoriile acumulate de noi părțile la Asociația de Proprietari .. cât și la Direcția de Taxe și Impozite Sector 4 pentru impozitele neplătite pentru cele două bunuri, apartament și autoturism.
În apel, au fost administrate proba cu înscrisuri si proba cu expertiza tehnica în specialitatea construcții civile.
Prin decizia civilă nr.825 A/11.10.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de către apelantul-pârât G. N., în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. L., împotriva sentinței civile nr. 6662/03.10.2011 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că valoarea apartamentului nr. 228 situat în București, Șoseaua Giurgiului nr. 131, ., . este de 241.989,06 lei, a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 121.507,03 lei cu titlul de sultă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 1810,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru, onorariu de expert și onorariul de avocat redus.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut în ceea ce privește critica adusă cât privește valoarea apartamentului situat în București, ., ., ., că valoarea reală de circulație a imobilului la data efectuării partajului, este cea stabilită prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții civile efectuat în apel, respectiv suma de 226.158 lei.
În același timp, tribunalul a reținut că este justificată obiecțiunea formulată de intimata-reclamantă-pârâtă cât privește aplicarea greșită unui coeficient de diminuare de - 7% pentru procese pe rol la instanță – acțiune de partaj. Tribunalul a apreciat că diminuarea valorii de circulație a apartamentului prin aplicarea acestui coeficient nu trebuie avută în vedere câtă vreme imobilul face chiar obiectul litigiului de față în care urmează a se stabili valoarea sa și nu există un alt litigiu care să determine o scădere în mod corespunzător a valorii acestuia în prezenta cauză.
Ca urmare tribunalul a reținut valoarea apartamentului situat la adresa sus menționată de 241.989,06 lei.
În concluzie, s-a reținut că activul partajabil se impune a fi modificat, totalul masei partajabile incluzând această valoare de 241.989,06 lei la care se va adăuga cea a terenului situat în . de 1025 lei, astfel încât sulta datorată va avea valoarea de 121.507,03 lei.
Critica adusă vizând termenul de 3 luni de plată a sultei a fost apreciată neîntemeiată, termenul stabilit de prima instanță, fiind apreciat ca rezonabil în considerarea faptului că valoarea activului imobiliar a fost stabilită în lei și nu în euro și pentru a fi protejat deopotrivă interesul creditorului sultei care rămâne fără locuință în fapt.
Tribunalul a apreciat că nici critica adusă cât privește majorarea pasivului comun ca urmare a penalităților de întârziere ce au fost aplicate în continuare pasivului stabilit de instanța de fond nu este întemeiată, întrucât suma majorată pretinsă în apel cu acest titlu nu este probată prin actele depuse la dosar în cadrul probei cu înscrisuri administrată în apel.
Dacă la instanța de fond a fost reținută suma de 10.335,4 lei datorii către Asociația de Proprietari în baza înscrisului aflat la fila 153 dosar fond, înscrisul depus în apel nu menționează penalități de întârziere invocate de apelant, cheltuieli de întreținere aferente unei perioade ulterioare celei vizate de primul înscris și în condițiile în care intimata-reclamantă-pârâtă a părăsit imobilul la data de 30.08.2008.
De asemenea, suma stabilită de instanța de fond ca fiind impozit datorat pentru apartament 2467,08 lei, conform înscrisului aflat la fila 165 dosar fond, iar înscrisul depus în apel se referă la o sumă mai mică 2.322,41 lei și vizează o perioadă diferită.
În concluzie tribunalul, în baza art. 296 Cod de procedură civilă, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că valoarea apartamentului nr. 228 situat în București, Șoseaua Giurgiului nr. 131, ., . este de 241.989,06 lei, fiind obligat pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 121.507,03 lei cu titlul de sultă.
În baza art. 274 alin.1 Cod de procedură civilă a fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 1.810,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa de timbru, onorariu de expert și onorariul de avocat redus raportat la complexitatea și dificultatea cauzei și probatoriul administrat în apel.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamantul – pârât G. N., criticând-o pentru următoarele motive:
Instanța de fond în mod neîntemeiat a dispus obligarea recurentului - reclamant – pârât la plata unei sulte în favoarea intimatei-reclamante-pârâte într-un termen de 3 luni - din momentul în care sentința civilă mai sus menționată rămâne definitivă și irevocabilă - în condițiile în care recurentul a solicitat plata sultei în termenul de 1 an.
Instanța de apel în mod neîntemeiat a respins acest motiv considerând în mod greșit că termenul de 3 luni de plată a sultei ar fi rezonabil având în vedere că sulta a fost stabilită în lei și nu în euro.
Arată recurentul faptul că a solicitat plata sultei în termen de 1 an datorită faptului că sulta pe care trebuie să o plătească este foarte mare în raport cu veniturile sale, respectiv pensia care este mică.
Menționează faptul că singura sa sursa de venit este pensia, fapt pentru care este în imposibilitate ca în termen de 3 luni să plătească această sultă.
Arată faptul că nu mai posedă nici alte proprietăți pe care să le vândă să facă rost de bani într-un termen atât de scurt. Acesta este motivul pentru care a solicitat ca termenul de plată a sultei sa fie 1 an (având în vedere condiția de pensionar).
Pentru aceste motive - în situația în care s-ar pune în executare silită imobiliară sentința - după termenul de 3 luni recurentul ar pierde unicul imobil în care poate să locuiască.
Recurentul susține că datorită deprecierii constante a pieței imobiliare, valoarea apartamentului partajat a scăzut mult și scade în continuare, având în vedere atât faptul că a fost construit în anul 1999 cât și faptul că nu are îmbunătățiri (fapt ce rezultă din expertiza imobiliară efectuată). Pentru acest motiv, valoarea reală a imobilului este sub valoarea stabilită prin expertiza imobiliară. Instanța de apel a reținut faptul că acest motiv este fondat însă recurentul consideră că valoarea stabilită de instanța de apel a imobilului este în continuare mare în raport cu valoarea reală a acestuia. Consideră că nu s-a ținut cont de valoarea de circulație reală pe piața imobiliară a unui apartament similar construit în anul 1999 și fără îmbunătățiri.
Arată faptul că în ceea ce privește pasivul comun (datoriile acumulate de părți - la Asociația de Proprietari . și la Direcția de Taxe și Impozite sector 4), contravaloarea acestora s-a modificat, respectiv s-a mărit din cauza penalităților de întârziere care au fost aplicate acestui pasiv.
Instanța de apel nu a reținut ca fiind justificat acest motiv de apel.
Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a constatat că în
timpul căsătoriei recurentul nu a efectuat îmbunătățiri la imobilul din . Teleorman (imobil ce a aparținut părinților reclamantei
parate). Consideră că nu are nici o relevanță faptul că perioada în care a
efectuat îmbunătățirile - părinții reclamantei intimate trăiau deși din declarațiile martorilor a rezultat faptul că recurentul a efectuat îmbunătățirile.
În ceea ce privește înființarea și întreținerea viței de vie și a livezii
de pruni, recurentul arată faptul că acestea au fost plantate și îngrijite de el,
neavând nici o relevanță faptul că trăiau sau nu părinții reclamantei
intimate. Din declarațiile martorilor rezultă cele mai sus arătate. Cu toate acestea, instanța de fond nu a ținut cont de declarațiile martorilor sau acestea au fost greșit interpretate.
Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea prezentului recurs.
În recurs, nu au fost administrate probe noi, Curtea luând act de manifestarea de voință a părților în acest sens, exprimată în ședința publică de la data de 09.05.2013.
Examinând legalitatea deciziei recurată prin prisma criticilor formulate și cu care a fost legal investită și a dispozițiilor legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica referitoare la greșita neacordarea unui termen de 1 an, pentru achitarea sultei în favoarea intimatei.
Critica este nefondată.
Astfel, potrivit art. 67310 Cod de procedură civilă, la cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.
Această prevedere legală permite stabilirea de către instanța de judecată a unui termen în care, cel căruia i se atribuie bunul în natură, în integralitate, din motive obiective, urmează să plătească sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari, termen care ca regulă în practică este stabilit prin raportare la prevederile art. 377 pct. 3 din Codul de procedură civilă, așadar, data rămânerii definitive a hotărârii.
Or, în cauză termenul de plată a sultei va începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii instantei de fond, potrivit dispozițiilor acesteia.
Curtea reține totodată că stabilirea și întinderea termenului de plată a sultei este lăsată de legiuitor la aprecierea instanței, care însă este obligată să respecte prevederile legale incidente în materia partajului, astfel cum acestea sunt cuprinse în textele de lege anterior citate, la stabilirea duratei termenului urmând a fi avute în vedere și circumstanțele speciale ale fiecărei spețe în parte.
Așa fiind, în spiritul dispozițiilor legale care reglementează partajul durata termenului de plată a sultei trebuie să fie una rezonabilă, atât prin raportare la interesul părții căreia îi este atribuit imobilul, dar și al celuilalt copărtaș, care, deși a contribuit la dobândirea bunului, fiind de asemenea coproprietar, este lipsit de posesia și proprietatea acestuia și în același timp, nu poate beneficia nici de suma ce reprezintă cota sa parte, pe întreaga durată a termenului astfel stabilit, fiind totodată supus riscului devalorizării monedei naționale.
În acest sens sunt și prevederile art. 1102 alin. 2 și 3 din Codul civil, potrivit cu care judecătorii pot, în considerarea poziției debitorului, să acorde mici termene pentru plată și să oprească executarea urmăririlor, lăsând lucrurile în starea în care se găsesc. Judecătorii însă nu vor uza de această facultate decât cu mare rezervă.
În cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul nr. 228 situat în București, ., ., . și terenul în suprafața de 554 mp., situat în ., în valoare de 1025 lei, valoarea masei partajabile fiind stabilită în apel la suma de 241.989,06 lei.
Totodată, s-a statuat irevocabil că ambele părți au avut o contribuție egală la dobândirea acestor bunuri, ambele părți, solicitând atribuirea imobilului către recurent, solicitare admisă, acesta fiind obligat la plata unei sulte în suma de 121.507,03 lei, în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de partaj.
Potrivit celor reținute în apel, intimata reclamantă pârâtă a părăsit apartamentul bun comun, începând cu data de 30.08.2008.
Deși recurentul susține lipsa posibilităților materiale de a achita sulta, Curtea apreciază că nu se poate face abstracție de faptul că aceasta a solicitat în deplină cunoștință atribuirea către sine a apartamentului bun comun, astfel că avea cunoștința de obligația care îi revine de a plăti sulta și a de a face demersurile necesare în acest scop, încă de la momentul formulării acestei cereri.
Pe de altă parte, deși este real că măsura atribuirii bunului în natură și stabilirea unui termen de plată trebuie să țină cont și de posibilitățile materiale concrete ale copărtașilor, practica judiciară fiind unanimă în acest sens, însă și din această perspectivă, Curtea constată că în mod corect s-a apreciat că atare împrejurări, nu pot justifica, ruperea totală a echilibrului între cei doi proprietari, prin stabilirea unui termen foarte lung, termen în care doar unul dintre proprietari, care nu deține decât o cota de ½ să beneficieze de bunul comun în integralitate. Aceasta întrucât instanțele au obligația de a se preocupa deopotrivă de respectarea drepturilor egale stabilite în favoarea ambelor părți, măsurile prin care se aduc limitări acestor drepturi și justului echilibru între părți, cum este stabilirea unui termen de plată, trebuind să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu scopul urmărit, condiție pe care solicitarea recurentului, formulată în cadrul criticii din recurs, nu o îndeplinește în cauză.
În plus, contrar susținerilor din recurs, în mod judicios s-a apreciat de către tribunal că, termenul de plată stabilit este rezonabil, întrucât obligația de plată a sultei a fost stabilită în moneda națională, eventuala depreciere a valorii monedei de plată naționale, fiind suportată în acest caz de către intimată, parte care, așa cum s-a arătat anterior, este lipsită în fapt de exercițiul dreptului de proprietate pe care îl deține asupra imobilului.
În raport de cele anterior reliefate, Curtea apreciază că interpretarea și aplicarea prevederilor art. 67310 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în apel, este corectă și că termenul de 3 luni, stabilit pentru plata sultei, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii de partaj – 09.05.2013, în contextul în care procesul de partaj a fost inițiat încă din anul 2007, îndeplinește cerințele de egalitate și proporționalitate impuse de procedura partajului, instanța de apel valorificând în mod judicios, principiile care guvernează materia partajului, anterior evocate, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Referitor la critica vizând modul de stabilire a cuantumului sultei, în sensul că valoarea apartamentului bun comun, care a fost construit în anul 1999 este în scădere respectiv că nu s-a avut în vedere că apartamentul nu are îmbunătățiri.
Sub acest aspect, Curtea reține că în cadrul situației de fapt stabilite în cauză în apel, tribunalul raportându-se la cererea și oferta existente pe piața liberă cu privire la imobile similare și la starea imobilului, ce face obiectul litigiului, a stabilit, în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost investit, că acest imobil are prețul de circulație stabilit prin ultima expertiză de specialitate, care a valorificat aceste criterii, apreciind în mod just că tocmai datorită variațiilor pe piața imobiliară, trebuie avută în vedere expertiza efectuată cel mai aproape de momentul partajului. Aceasta întrucât, în vederea respectării dreptului de proprietate al ambilor coproprietari și acordării unei juste reparații celui care nu va beneficia de bunul supus partajării, valoarea imobilului ce trebuie luată în considerare este cea de la data pronunțării hotărârii susceptibilă de a fi pusă în executare.
Curtea reține, totodată, că apelantul pârât nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la această expertiză, în conformitate cu prevederile art. 212 din Codul de procedură civilă, ci, dimpotrivă, la termenul de judecată din data de 07.16.2012, acesta, asistat de avocat, a solicitat respingerea obiecțiunilor părții adverse, invocând o creștere a prețurilor imobilelor începând cu anul 2010.
Or, potrivit acestei norme, acesta avea obligația de a invoca neregularitatea sesizată, până la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate.
În consecință, lipsa obiecțiunilor la expertiză sau a unei alte solicitări legate de proba administrată din partea recurentului, ce ar fi trebuit adresată instanței de apel în termenul anume prevăzut de lege, are drept consecință decăderea părții din dreptul de a formula obiecțiuni, sancțiune ce produce efecte relative la solicitarea conținută în motivele de recurs.
Astfel, în condițiile în care recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale impuse de art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul de a-și proba pretențiile și apărările și de a efectua actele de procedură în termenele și condițiile prevăzute de lege, nu se poate prevala de propria culpă procesuală pentru a obține casarea deciziei recurate în vederea suplimentării probelor.
De altfel, Curtea constată că susținerile recurentului în acest sens se referă nu la încălcarea de către expert a vreunei dispoziții legale, cum ar fi reținerea unui coeficient nelegal raportat la constatările sale de fapt și că deși recurs se invocă scăderea valorii apartamentelor cu vechime similară celui supus partajului, aceste susțineri nu au fost în niciun fel dovedite, în prezenta fază procesuală, deși recurentul a beneficiat de asistență juridică calificată, aceasta neînțelegând să depună, la dosar niciun studiu oficial, cu respectarea principiului contradictorialității și egalității de arme, care să îi confirme susținerile și nici alte probe compatibile cu această cale de atac extraordinară, concludente sub acest aspect.
Or, în lipsa unor alte dovezi certe, administrate în recurs, din care să rezulte faptul că nivelul prețurilor efectiv practicate pe piața imobiliară liberă, pentru imobile similare celui care face obiectul partajului, ar fi scăzut semnificativ, critica formulată este vădit nefondată, urmând a fi respinsă.
Curtea reamintește, totodată, că inclusiv instanța de contencios european de la Strasbourg a considerat, în cauza Asociația și L. pentru protecția cumpărătorilor de automobile, A. Abîd și alți 646, decizia de inadmisibilitate din 10 iulie 2001, că nu vom putea deduce, din interpretarea articolului 1 al Primului Protocol adițional la Convenția Euripeană a Drepturilor Omului, o obligație generală pentru stat de a menține, printr-o indexare sistematică, puterea de cumpărare a sumelor depuse la bănci sau organisme financiare, astfel încât instanța de recurs apreciază că schimbarea circumstanțelor economice sau evoluția cursului monedei naționale, pe parcursul unui proces, nu pot determina obligații pozitive ale statului în relațiile dintre particulari, mai ales în ipoteza în care aceștia nu își prezervă ei înșiși drepturile, prin mijloacele procesuale puse la dispoziție de dreptul intern, cum este cazul în speța dedusă judecății.
În ceea ce privește susținerile vizând pasivul comun, realizarea de îmbunătățiri la imobilul din ., imobil care a aparținut părinților intimatei și respectiv înființarea și întreținerea livezii și viței de vie, Curtea reține că în actuala reglementare a articolului 304 Cod procedură civilă, recursul apare ca o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, reglementate, în mod limitativ, în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, iar nu și de netemeinicie ale deciziilor recurate.
Potrivit art.3021 alin.(1) lit. c C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art.306 alin.(3) C.proc.civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 C.proc.civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C.proc.civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
În consecință, Curtea constată că în calea de atac extraordinară a recursului, criticile ce pot fi formulate nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art.304 din codul de procedură civilă și care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (pe aspecte de ordin procedural sau substanțial).
Scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, exced analizei instanței de recurs. Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut, ca sancțiune de principiu, sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cât și pentru situația în care cererea se motivează, însă criticile nu pot fi încadrate în una sau alta din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurală susmenționată.
Toată literatura de specialitate, în consens cu jurisprudența instanțelor de judecată, a configurat ideea de principiu conform căreia, în fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind în mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Verificând cuprinsul cererii de recurs, cu referire la aceste critici, Curtea constată că însă că recurentul nu face decât să conteste modul de apreciere a probelor de către instanța de apel, expunând propria viziune asupra situației de fapt și propria apreciere asupra probelor administrate în cauză, invocând necesitatea reaprecierii acestora, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează cauza recursului.
Astfel, în considerarea criticilor formulate, Curtea reține că deși recurentul pretinde cenzurarea soluției date cererii principale, referitor la aceste petite, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Codul de procedură civilă, în realitate indică toate mijloacele de probă administrate în cauză, susținând că prin analizarea acestora, s-a ajuns la concluzia eronată referitoare la nereținerea ca dovedite a pretențiilor sale referitoare la penalitățile de întârziere, respectiv la edificarea îmbunătățirilor și înființarea și întreținerea livezii și a vitei de vie.
Or, motivul de recurs invocat de recurent nu include și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
O astfel de critică ce tinde la reevaluarea materialului probator și pe această cale la stabilirea unei alte situații de fapt, nu poate fi primită în calea de atac a recursului, câtă vreme stabilirea situației de fapt, pe temeiul probelor administrate este în căderea instanțelor fondului, în cadrul căii extraordinare a recursului neputând fi valorificate decât aspecte de nelegalitate.
Altfel spus, reaprecierea probelor administrate în fazele procesuale anterioare pentru a ajunge la concluzia unei alte situații de fapt decât cea reținută, ar echivala cu o depășire a limitelor controlului jurisdicțional al instantei de recurs, limite conferite de art. 304 alin. 1 Cod de procedură civilă privitoare la „legalitatea hotărârii”, ceea ce Curtea nu poate face.
În consecință, având în vedere caracteristicile căii de atac a recursului, instanța învestită cu soluționarea acestei căi de atac extraordinare nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv. Criticile devin așadar, nefondate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant pârât G. N., împotriva deciziei civile nr.825 A/11.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – pârâtă – reclamantă G. (F. G.) L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – reclamant – pârât G. N., împotriva deciziei civile nr.825 A/11.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – pârâtă – reclamantă G. (fostă G.) L..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M.-A. N.-G. I. D.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehdact.R.L./M.I.
2 ex./03.06.2013
TB-S.3 S.M.P.; L.C.
Jud.S.4 – D.P.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 4/2013. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
