Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 811/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 811/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 3033/1748/2010
Dosar nr._
(2810/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 811
Ședința publică de la 29.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă, D. M., împotriva deciziei civile nr.97.A. din 01.10.2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. S. C. și A. TUTELARĂ DOBROIEȘTI și A. TUTELARĂ-PRIMĂRIA SECTOR 6 BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29.04.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 97/A din 01 octombrie 2012, Tribunalul Ilfov a respins apelul formulat de apelanta D. M., împotriva sentinței civile nr. 740 din 23 februarie 2012, pronunțată de judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. S. C. și A. T. București Sector 6 și A. T. Dobroiești, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2010, pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._, și ulterior precizată, reclamantul P. S. C. a chemat în judecată pe pârâta D. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să încuviințeze ca reclamantul să aibă legături personale cu minora P. D. E., născută la data de 08 ianuarie 2008, respectiv în prima și a treia sâmbătă din fiecare lună minora să petreacă trei ore pe zi în compania tatălui, respectiv între orele 1600 – 1900, al doilea și al patrulea sfârșit de săptămână din fiecare lună, începând de vineri, orele 1600, până duminică orele 2000, minora să le petreacă la domiciliul tatălui sau într-o locație aleasă de tată, ultima săptămână din vacanța de iarnă minora să o petreacă la domiciliul tatălui sau într-o locație aleasă de tată, începând de luni orele 800 până duminică orele 2000, prima jumătate din vacanța de vară minora să o petreacă la domiciliul tatălui sau într-o locație aleasă de tată, începând din prima zi de vacanță, orele 800 până duminica din săptămâna corespunzătoare primei jumătăți de vacanță, orele 2000, în anii pari minora să petreacă ziua de naștere, sfintele sărbători de P. și C., precum și revelionul, în compania tatălui, la domiciliul tatălui sau într-o locație aleasă de tată, începând cu orele 2000 din ziua anterioară până la orele 1200 din ziua ulterioară acestor sărbători.
Prin sentința civilă nr. 740 din 23 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea principală precizată și a fost admisă în parte cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta D. M. solicitând admiterea apelului, casarea sentinței civile nr. 740 din 23 februarie 2012 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Analizând apelul prin prisma criticilor invocate de apelanta pârâtă-reclamantă D. M., tribunalul a apreciat ca fiind nefondat și l-a respins în consecință pentru următoarele considerente:
S-a observat că apelanta critică hotărârea de fond sub două aspecte, asupra modului de stabilire a exercitării autorității părintești, în comun și nu exclusivă cum a solicitat, precum și asupra programului de vizitare stabilit pentru intimat.
În privința exercitării autorității părintești tribunal a avut în vedere dispozițiile art. 505 alin. 2 cod civil potrivit cărora în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent față de ambii părinți, iar aceștia nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Art. 397 Cod civil prevede că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța dispune altfel, iar potrivit art. 400 alin. 1 Cod civil, în lipsa înțelegerii dintre părinți, sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Totodată art. 483, 487, 488 și 489 Cod civil prevăd următoarele:
A. părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Părinții exercită autoritatea părintească numai îi interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori. A. părintească se exercită până la data când copilul dobândește capacitatea deplină de exercițiu (18 ani).
Părinții au dreptul și îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestora.
Părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, morală și socială în mod armonios. În acest scop, părinții sunt obligați: să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea; să prezinte si să permită informarea și lămurirea copilului despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia; să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului; să coopereze cu persoanele fizice si juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.
Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinți decât cu respectarea demnității copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum și aplicarea unor pedepse fizice de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului.
Deci, exercitarea autorității de către un singur părinte este reglementată de Codul civil cu titlu de excepție, iar măsura poate fi luată doar atunci când se constată de instanță că există motive întemeiate si că este in interesul superior al copilului luarea unei astfel de măsuri.
Din răspunsurile date de pârâta-reclamantă la interogatoriul administrat în fața instanței de fond a reieșit că mama nu consideră necesar ca minora să-și cunoască tatăl; că nu este necesar ca tatăl să se implice în deciziile relative la minoră și nici ca aceasta să-și petreacă timpul cu celalalt părinte întrucât pârâtul nu a crescut-o, nu a contribuit la întreținerea ei decât în două rânduri și nu o iubește pe fetită; că aceasta l-a prezentat pe tată minorei drept „Calul” la solicitarea acestuia (filele 124 – 125 dosar fond).
Reclamantul-pârâtă a recunoscut la interogatoriu că are o relație tensionată cu mama minorei; că îl interesează viața privată a pârâtei întrucât aceasta îi crește copilul; că este insuficient programul de vizitare permis de pârâtă, respectiv de două ori pe lună, în spații publice; nu a recunoscut că în cadrul acestor vizite adresa injurii mamei copilului și făcea minora să plângă, respectiv că este recalcitrant (filele 120 – 123 dosar fond).
Potrivit anchetei sociale, reclamantul locuiește împreună cu părinții săi într-un apartament din sectorul 6 București, că este cunoscut de vecini ca fiind o persoană care nu a deranjat prin comportamentul său (filele 50 – 51 dosar fond).
Sub aspectul surselor de venit, reclamantul a depus o adeverință din care a reieșit că în perioada mai 2010 – aprilie 2011 era încadrat în funcția de director general la . SRL, realizând în medie un venit lunar de 1.500 lei (fila 70 dosar fond), iar din august 2011 este salariat pe durată nedeterminată la ., cu un venit net lunar de 1.500 lei (fila 133 dosar fond).
S-au mai depus de reclamant la dosarul de fond dovezi privind plata către pârâtă în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, prin mandat poștal, a sumelor de 400 lei, respectiv 300 lei (filele 81 – 82 dosar fond), și a unei fotocopii de pe o poliță de asigurare de viață, unde minora este trecută drept beneficiar al rentelor si al asigurării, contract încheiat în 21 octombrie 2008, cu valabilitate până în 2030 (filele 72 – 80 dosar fond).
Din cuprinsul anchetei sociale efectuată de Primăria comunei Dobroești a rezultat că pârâta și minora locuiesc într-un imobil proprietatea bunicilor materni, împreună cu aceștia, iar mama realizează un venit lunar de 1.800 lei (fila 63 dosar fond).
Din depoziția martorei D. M., audiată în apel, a reieșit că minora îl cunoaște pe pârât, că părinții și minora ieșeau împreună de circa două ori pe lună. Martora a mai declarat că tatăl nu a participat la aniversările zilei de naștere a minori dar nu a putut preciza dacă acesta fusese invitat sau nu de mamă la aceste sărbători. De asemenea, martora nu a fost în măsura să spună care sunt reținerile mamei în ceea ce privește petrecerea timpului de către minoră doar cu tatăl. Martora a mai declarat că nu are cunoștință asupra modului în care minora relaționează cu tatăl ei dar nu a auzit și nici nu a văzut să fi fost nevoie de intervenția poliției când tatăl venea să își vadă fetița (fila 30 dosar apel).
Tot în apel, pârâta a făcut dovada înregistrării unei plângerii penale împotriva tatălui pentru neplata cu rea credință a pensiei de întreținere datorată minorei (filele 34 – 35 dosar apel), respectiv a depus extrase de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice din care a reieșit că niciuna dintre cele două firme la care a lucrat pârâtul, la ultima în calitate de asociat unic și administrator, nu figurează ca plătitoare la contribuțiile de asigurări sociale, de sănătate, șomaj, anterior datei de 07 februarie 2012 (filele 7 – 8 dosar apel).
Raportând criticile apelantei la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, tribunalul a constatat că la acest moment tatăl dorește să se implice activ în viața minorei, chiar dacă anterior nu a făcut-o.
Faptul că reclamantul nu s-a interesat mai demult de minoră, respectiv că nu a contribuit material la întreținerea acesteia, până la solicitarea de către pârâtă a stabilirii pensiei de întreținere prin cererea reconvențională, nu constituie în viziunea instanței un motiv întemeiat pentru excluderea tatălui de la exercitarea în comun, alături de pârâtă, a autorității părintești asupra minorei.
Din întreg materialul probator nu a rezultat că tatăl are un comportament față de minoră de natură a afecta integritatea fizică sau psihică a acesteia, aspect reținut în mod corect și de instanța de fond.
Nu a fost întemeiate criticile apelantei în sensul că nu au fost analizate toate condițiile preexistente când s-a luat măsura exercitării în comun a autorității părintești.
Condițiile actuale reflectă interesul tatălui de a se integra și implica în viața fetiței, iar această atitudine nu poate fi decât benefică dezvoltării psihosociale a minorei. Nu prezintă relevanță la momentul actual faptul că părinții au avut doar o relație pasageră, de scurta durată, din moment ce filiația minorei a fost stabilită concomitent față de ambii părinții, fără nicio opoziție din partea tatălui.
Faptul că minora nu conștientizează calitatea acestuia, de părinte, s-a avut în vedere prezentarea tatălui sub porecla „Calul” nu denotă vreo opoziție a copilului față de tată ci doar că părinții nu au acordat atenția suficientă și necesară lămuririi copilului, care, deși de vârstă mică, are capacitatea primirii acestor informații.
Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
Este adevărat că în luarea măsurilor relative la un minor are prioritate respectarea și promovarea interesului superior al copilului, dar în speță, la momentul acesta și tribunalul a insistat asupra acestui punct de referință, interesul superior al minorei este să i se asigure posibilitatea dezvoltării unei relații normale cu tatăl său.
Acest lucru nu se poate realiza prin excluderea tatălui de la exercitarea în comun, alături de mama, a autorității părintești în privința minorei.
Astfel cum este reglementată atât în Noul Cod civil cât și în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, exercitarea în comun a autorității părintești constituie regula, iar responsabilizarea părinților vizează faptul că aceștia au în privința copiilor atât drepturi cât și obligații, ce trebuie exercitate/îndeplinite în interesul copilului.
O componentă esențială ce intră în sfera acestui principiu o reprezintă tocmai ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Dacă pentru instanța de tutelă obligația ascultării se limitează la minori cu vârste de peste zece ani ori atunci când consideră că se impune, în privința părinților această obligație subzistă indiferent de vârsta copilului.
Concluzionând, tribunalul a apreciat că măsura acordării custodiei comune a fost legal și temeinic dispusă de instanța de fond, iar apelanta-pârâtă nu a dovedit existența unor motive temeinice de natură să atragă necesitatea acordării custodiei exclusive mamei. Tot în virtutea principiului responsabilizării părinților se atrage atenția acestora că schimbarea condițiilor poate determina reanalizarea măsurii luate.
În privința programului de vizitare s-a constatat de asemenea că instanța de fond a apreciat în mod legal și temeinic probele administrate când a stabilit că relația personală dintre tată și fiică să se desfășoare într-un interval de timp extins și în absența mamei.
Faptul că minora are doar patru ani nu este un argument temeinic în condițiile în care copilul își cunoaște tatăl, a petrecut timp împreună cu acesta, chiar dacă numai însoțită și de mama. Temerile pârâtei legate de modul în care va relaționa minora cu tatăl său nu sunt justificate întrucât martora audiată la solicitarea apelantei nu a știut să spună nimic sub acest aspect și nici asupra modului cum se înțelege tatăl cu fiica.
Stabilirea unui program extins de vizitare pentru părintele cu care minora nu locuiește în mod obișnuit reprezintă tot o măsură ce corespunde interesului superior al copilului, de natură a asigura acestuia posibilitatea cunoașterii și dezvoltării unei relații normale și cu acest părinte. Relațiile tensionate dintre părinți reclamă cu atât mai mult luarea acestei măsuri, dând posibilitate copilului de a cunoaște, nemijlocit, celălalt părinte.
Totodată, intervalul de timp petrecut împreună cu tatăl se mărește gradual și totdeauna cu acceptul copilului, care este informat și pregătit de ambii părinți pentru astfel de vizite. În timpul petrecut cu tatăl, copilului i se asigura ori de cate ori este necesar posibilitatea de a lua legătura telefonic mama, respectiv va fi înapoiat acesteia, înainte de ora stabilită, dacă copilul cere acest lucru. Părinții sunt îndrumați să apeleze la consiliere de specialitate pentru a evita situații de natură a traumatiza minora. Cooperarea părinților este esențială și în primul rând benefică copilului și denotă faptul că aceștia conștientizează cel mai bine care sunt nevoile copilului lor.
Ca și în cazul exercitării în comun a autorității părintești, dacă se schimbă condițiile ce au stat la baza stabilirii programului actual de vizitare, oricare din părți poate solicita redimensionarea lui.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a respins ca nefondat apelul.
S-a lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs D. M..
În esență și-a motivat recursul în sensul cp, art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă în sensul că trebuia luat în considerare numai interesul minorei, care are o vârstă fragedă nu se putea stabili o relație bruscă tată și fiică și se impunea menținerea programului de vizitare de la instanța de fond care viza numai interesul minorei (motive recurs, filele 2 – 5 dosar curte).
Recursul este fondat.
Recursul cale extraordinară de atac de reformare se exercită pentru motive concret și limitativ determinate (art. 304 pct. 1 – 9 Cod de procedură civilă) care vizează legalitatea deciziei pronunțate în apel.
Art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă vizează două ipoteze. Prima, când hotărârea este lipsită de temei legal, adică din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată (a nu se confunda cu nemotivarea hotărârii).
Această ipoteză nu a fost invocată în motivele scrise de recurs.
A doua ipoteză, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (s-a aplicat o normă generală nesocotind o normă specială; s-a aplicat o normă ce nu este incidentă în speță). Acest motiv subzistă în sensul că nu s-a dat eficiență art. 2 din Legea nr. 272/2004, referitor la interesul superior al copilului.
Corect instanța de apel arată că ambii părinți trebuie să-și exercite drepturile părintești și fiecare să aibă posibilitatea unor legături personale cu minorul pentru dezvoltarea sa armonioasă.
Numai că, în speță sunt particularități, prin care printr-un program de exercitarea drepturilor părintești, de păstrarea legăturilor cu minorul s-ar putea produce daune asupra acestuia psihic și fizic.
Practic, în speță o fetiță de patru ani, născută în urma legăturilor dintre părți, deci de vârstă fragedă, și care a fost crescută numai de mamă, care la această vârstă este obișnuită cu acest mediu și schimbarea mediului pe timp mai îndelungat (zile sau săptămâni) cât și a locației ar conduce la traumatisme asupra fetiței, pe când o apropriere graduală, în timp ar face să-și cunoască și tatăl și să se acomodeze și cu modul de comportament al acestuia.
O măsură bruscă (radicală) luată de instanța de apel față de instanța de fond (practic față de realitățile vieții) ar traumatiza copilul, contravenind art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Ca atare, motivele de recurs sunt întemeiate, conform art. 312 alin. 2 Cod de procedură civilă recursul va fi admis, se va modifica decizia recurată în sensul că, se va admite apelul formulat de D. M. și se va schimba în parte sentința apelată în sensul exercitării dreptului intimatului – pârât P. S. C. de a avea legături personale cu minora (sentința civilă nr. 740 din 23 februarie 2012 a Judecătoriei Cornetu) în sensul că se va stabili programul tatălui să aibă legături personale cu minora în prima duminică a fiecărei luni, între orele 1000 – 1300 la domiciliul stabil al minorei sau în locuri publice.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă, D. M., împotriva deciziei civile nr. 97/A din 01 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. S. C. și A. Tutelară din cadrul Primăriei Dobroiești și A. Tutelară din cadrul Primăriei Sector 6 București.
Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul formulat de D. M. împotriva sentinței civile nr. 740 din 23 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul exercitării dreptului intimatului – pârât P. S. C. de a avea legături personale cu minora (sentința civilă nr. 740 din 23 februarie 2012 a Judecătoriei Cornetu) în sensul că stabilește programul ca tatăl să aibă legături personale cu minora în prima duminică a fiecărei luni, între orele 1000 – 1300 la domiciliul stabil al minorei sau în locuri publice.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. T. D. A. F. P.
Grefier,
Rădița I.
Red.C.M.T.
Tehnodact.C.F.
2ex./21.05.2013
T.Ilfov-A.Dumitrecu;M.E.
Jud.Cornetu-V.B.M.
| ← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 1563/2013. Curtea... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
