Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 1563/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1563/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 43506/3/2012

Dosar nr._

(1707/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1563

Ședința publică de la 10.10.2013.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. I.

JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.

JUDECĂTOR - I. D.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-revizuientă V. L., împotriva sentinței civile nr. 312 din 14.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. G. H., reprezentat de MINISTERUL JUSTIȚIEI și cu AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ P. SECTOR 5 BUCUREȘTI.

P. are ca obiect – revizuire - răpire internațională de copii.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 03.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.10.2013, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, la data de 13.11.2012, sub nr._ , revizuienta V. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimații I. G. H., reprezentat de Ministerul Justiției din România, și Autoritatea Tutelară - P. S. 5 București, revizuirea Sentinței civile nr.1990/22.11.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în Dosarul nr._/3/2011, irevocabilă prin Decizia civilă nr.393/05.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 322 pct. 5³ din Cod de Procedura Civilă.

În motivarea cererii, s-au arătat că prin Sentința civilă nr.2024/05.03.2010, pronunțată de Judecătoria S. 4 București - Secția civilă în dosarul nr._/4/2009, irevocabilă la data de 14.05.2012, s-a decis cu putere de lucru judecat, la cererea promovată de I. G. H.: Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul I. G. H. (cu domiciliul în Spania, Madrid, . și cu domiciliul ales Ia SCA „C., Rilla și asociații"din București, .. 4, ., .) împotriva pârâtei Vasiluța L. (cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4) și în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară - P. S. 4 București (cu sediul în București, .. 6-16, sector 4). Prin această hotărâre se stabilesc, pe lângă competența teritorială a instanțelor din România, și modalitățile de exercitare de către reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minora:

- ultimul sfârșit de săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 18, până duminică la ora 18;

- o săptămână în vacanța de iarnă incluzând alternativ Crăciunul (în anii pari) respectiv Revelionul (în anii impari);

- o săptămână în perioada Sărbătorii Pastelul Catolic;

- 2 săptămâni m vacanța de vară,

în toate aceste cazuri cu luarea minorei de la domiciliul pârâtei, dar fără părăsirea teritoriului României.".

- Prin Sentința civilă nr. 1990/22.11.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei civile nr. 393 din data de 05.03.2012 a Curții de Apel București, s-a decis în sensul că: „admite cererea formulată de reclamantul H. I. prin Ministerul Justiției cu sediul în București, Sector 5, . în contradictoriu cu pârâții: V. L., cu domiciliul în București, Sector 5, .; - Autoritatea Tutelară - P. S. 5 București cu sediul în Municipiul București, Sector 5, Bulevardul Regina E., nr. 29-31: Dispune înapoierea minorei M. V. I. V., născută la data de 01 iulie 2005, la tatăl său Honorio I., la reședința obișnuită din Spania, Camino del Soto_ Alcobendas, Madrid, pe cheltuiala pârâtei.

Stabilește termen pentru executarea obligației de înapoiere a minorei patru săptămâni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea unei amenzi civile în favoarea Statului Român, în cuantum de 2.500 lei. ".

Sentința Civilă nr.2024/05.03.2010, pronunțată de Judecătoria S. 4 București - Secția civilă în Dosarul nr._/4/2009, rămasă definitivă și irevocabilă, la data de 14.05.2012, nu a fost avută în vedere la pronunțarea Sentinței Civile nr. 990/22.11.2011 de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă deoarece recursul promovat împotriva acesteia a fost soluționat cu Decizia Civile nr. 393 din data de 05.03.2012 a Curții de Apel București.

Deși Sentința Civilă numărul 2024 din data de 05.03.2010, pronunțată de Judecătoria S. 4 București - Secția Civilă în Dosarul nr._/4/2009, a fost prezentată în copie la Tribunalul București, a devenit definitivă și irevocabilă ulterior, la data de 14.05.2012, la două luni după soluționarea recursului din Dosar_/3/2011 pronunțat la data de 05.03.2012, această împrejurare fiind mai presus de voința părților.

Intimatul I. G. H., cu viclenie, a indus în eroare reprezentanții Ministerului Justiției promovând o cerere prin care nu dorește să mai recunoască Competența Instanțelor Române, sfidând o Hotărâre Judecătorească printr-o alta.

Cele două Hotărâri contradictorii, au fost promovate de intimatul I. G. H., ca abuz de drept, față de mama copilului, neglijând astfel interesul superior al minorei, înțelegând astfel să ignore legislația Română.

Competența în încredințarea minorei I. M. V. aparține instanțelor din România, potrivit Regulamentului Consiliului (CE) nr.2201/200: A.. (12) Temeiurile de competență stabilite prin prezentul regulament în materia răspunderii părintești sunt concepute în funcție de interesul superior al copilului și, în special, de criteriul proximității. Prin urmare, ar trebui să fie competente în primul rând instanțele statului membru în care copilul își are reședința obișnuită, cu excepția unor cazuri de schimbare a reședinței copilului sau ca urmare a unui acord încheiat între titularii răspunderii părintești.

Secțiunea 2 Răspundere părintească Articolul 8 Competență de fond(1)- Instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.

Revizuienta este C. European, egal în drepturi cu soțul său, iar statul român nu trebuie sancționat, pentru susținerile tendențioase și ilicite ale intimatului.

Cât privește termenul de revizuire, acesta a început să curgă începând cu data de 15.10.2012, când a fost solicitată legalizarea și investirea Sentinței Civile nr. 2024 din 05.03.2010 a Judecătoriei Sector 4 București, pronunțată în Dosar_/4/2009, deoarece această decizie pronunțată în recurs nu a fost comunicată.

Competența, în temeiul art. 322 alin. 1 C.proc.civ., aparține Tribunalului București, ce a dat Hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.

Ambele hotărâri, deși există deosebiri de formulare în dispozitivul acestora, vizează raporturile celor doi părinți, revizuientă și intimat, cu fiica lor minoră I. M. V., respectiv modalitatea efectivă de a se exercita dreptul de a avea legături personale cu minora.

La termenul din 10.12.2012, instanța a pus în vedere revizuientei să precizeze dacă cererea sa de revizuire se întemeiază pe motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 și/sau motivul de revizuire prev. de art.322 pct.7 C.pr.civ.

La data de 18.12.2012, revizuienta V. L. a formulat cerere precizatoare arătând că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 322 alin 6 din Cod de Procedura Civila, potrivit cărora „dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere”.

Revizuienta a solicitat a se avea în vedere și disp. art. 129 din Cod de Procedura Civila, privind rolul activ al instanței de judecată, lămurirea cauzei sub toate aspectele legale și orice alte dispoziții de drept incidente având în vedere faptul ca ambele cereri ce au stat la baza Hotărârilor Judecătorești ce au fost promovate de aceeași persoană, prima în mod direct în față instanțelor Judecătorești Române, iar a doua prin Ministerul de Justiție.

Toate aceste aspecte au fost posibile din totală desconsiderație față de Statul Român, ales competent sa stabilească un program de vizitare al minorei M. V. I. și, pe de altă parte, obligat sa susțină, deși a fost complet indus în eroare, pronunțarea Sentinței Civile nr. 1990/22.11.2011 a Tribunalului București - Secția a III- a Civilă în Dosarul nr._/3/2011.

La data de 21.12.2012, Ministerul Justiției a depus întâmpinare, solicitând să se constate tardivitatea cererii în revizuire întemeiată pe motivul prev. de art.322 pct.5 C.pr.civ., având în vedere că termenul de o lună prevăzut de art.324 alin.1 pct.4 C.pr.civ., curge, în cazurile prev. de art.322 pct.5 C.pr.civ., din ziua în care s-a descoperit înscrisul nou ori din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

La data de 15. 01.2013, Ministerul Justiției a depus întâmpinare, în raport de cererea precizatoare, susținând, în esență, inadmisibilitatea cererii de revizuire, având în vedere că o revizuire pentru motivul prev. de art.322 pct.6 C.pr.civ. poate fi formulată numai de persoanele calificate de acest text de lege.

Deși la termenul din 21.01.2013, revizuienta și-a susținut cererea de revizuire astfel cum a fost precizată la 18.12.2012, punând oral concluzii de admitere a acestei cereri, motivată exclusiv pe cazul reglementat de art.322 pct.6 C.pr.civ., prin concluziile scrise, revizuenta a reiterat cererea de revizuire și în raport de motivele prev. de art.322 pct.5 și 7 C.pr.civ., drept pentru care, în temeiul art.151 C.pr.civ., pentru lămuriri suplimentare, cauza a fost repusă pe rol.

La termenul din 04.02.2013, revizuienta și-a precizat cererea, arătând că aceasta este fondată atât pe cazul de revizuire prev. de art.322 pct.7 cât și pe cazurile prev.de artr.322 pct.5 și 6 C.pr.civ.

În raport de această ultimă precizare, Tribunalul a pus în discuție excepția de necompetență materială în primă instanță a tribunalului în soluționarea cererii de revizuire fondată pe disp.art.322 pct.7 C.pr.civ și necesitatea disjungerii acestei cereri, formându-se Dosarul nr._ .

Prin sentința civilă nr.312/14.02.2013 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția tardivității cererii de revizuire și a respins, pe cale de consecință, ca tardiv formulată cererea de revizuire, întemeiată pe disp.art.322 pct.5 C.pr.civ., împotriva Sentinței civile nr. 1990/22.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în Dosarul nr._/3/2011, privind pe revizuienta pârâtă V. L., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.6 Cod procedură civilă, formulată împotriva Sentinței civile nr.1990/22.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în Dosarul nr._/3/2011 și, pe cale de consecință, a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, dispunându-se formarea unui nou dosar.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

1. Potrivit art.324 Cod procedură civilă - Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

La termenul din 04.02.2013, revizuienta a precizat că înscrisul nou, invocat în susținerea cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art.322 pct.5 Cod procedură civilă este procura judiciară autentificată sub nr.158/30.01.2008 ( fila 71 Dosar revizuire).

Verificând actele și lucrările dosarelor atașate prezentei cauze, Tribunalul a constatat că procura judiciară autentificată sub nr.158/30.01.2008 a fost depusă (de revizuientă) și în Dosarul nr._/3/2011 ( ce a avut ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr.1990/22.11.2011 – filele 48-49 ) la termenul din 05.03.2012.

Este așadar indiscutabil faptul că revizuienta a luat cunoștință de existența înscrisului invocat cel mai târziu la data de 05.03.2012.

Cum potrivit art.322 Cod procedură civilă o hotărâre poate fi supusă revizuirii dacă este definitivă (nefiind așadar necesar să fie și irevocabilă, calea de atac a revizuirii și calea de atac a recursului putând fi exercitate concomitent, dat fiind scopul diferit al celor două căi de atac ) și cum Sentința civilă nr.1990/22.11.2011 este o hotărâre nesusceptibilă de apel, așadar este definitivă la data pronunțării (22.11.2011), revizuienta putea exercita împotriva acestei hotărâri calea de atac a revizuirii în termen de o lună de la data la care a descoperit procura judiciară, invocată ca înscris nou, respectiv cel mai târziu de la data de 05.03.2012, termenul de o lună, prevăzut de art.324 pct.4 Cod procedură civilă, împlinindu-se la data de 05.04.2012.

Or, cererea de revizuire formulată în prezenta cauză s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 13.11.2012, așadar la 7 luni de la împlinirea termenului de o lună.

Tot astfel, examinând condiția formulării cererii de revizuire în termenul stabilit prin lege, raportat la hotărârile pronunțate în Dosarul nr._/4/2009, având ca obiect stabilire program vizitare minor (Decizia civilă nr.772 A/10.10.2011 și respectiv Decizia civilă nr.870/14.05.2012, invocate de revizuientă sub aspectul acceptării de către intimat a competenței instanțelor române și respectiv sub aspectul stabilirii reședinței obișnuite a copilului în România), în oricare din ipotezele avute în vedere de art.322 pct.5 Cod procedură civilă (invocarea hotărârii ca înscris nou ori desființarea sau modificarea unei hotărâri pe care s-ar fi întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere), Tribunalul a constatat cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată, termenul de revizuire începând să curgă cel mai târziu la data de 14.05.2012 (data la care Sentința civilă nr.2024/05.03.2010 a devenit irevocabilă) și împlinindu-se la data de 14.06.2012.

Nu poate fi primită susținerea revizuientei în sensul că, în cauză, întrucât nu i-a fost comunicată decizia pronunțată în recurs (nu precizează dacă se referă la Decizia civilă nr.393/05.03.2012 ori la Decizia civilă nr.870/14.05.2012), momentul de la care a început să curgă termenul de revizuire a Sentinței civile nr.1990/22.11.2011, trebuie considerat ca fiind data de 15.10.2012, când revizuienta a solicitat legalizarea Sentinței civile nr.2024/05.03.2012.

În acest sens, Tribunalul a avut în vedere nu numai că momentul de la care curge termenul de revizuire este stabilit de lege, dar și faptul că revizuienta a fost parte atât în Dosarul nr._/4/2009 cât și în Dosarul nr._/3/2011 și, în consecință, a avut cunoștință, de la data pronunțării, atât de Decizia civilă nr.393/05.03.2012 cât și de Decizia civilă nr.870/14.05.2012. Mai mult, revizuienta a exercitat, la data de 20.07.2012, calea de atac a revizuirii împotriva Sentinței civile nr.1990/22.11.2011 și în Dosarul nr._ .

Conform art.103 Cod procedură civilă „ Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării ” .

Or, în cauză, nu se poate reține o dispoziție legală expresă contrară disp.art.103 alin.1 Cod procedură civilă, iar revizuienta nu a invocat, în condițiile art.103 alin 2 Cod procedură civilă, o împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat să exercite calea de atac în termen legal.

2. Potrivit art. 322 pct.6 Cod procedură civilă - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă sau consiliul judiciar nu au fost apărați de loc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere.

Rezultă din economia dispozițiilor legale enunțate că retractarea unei hotărâri, pe calea revizuirii, se poate cere numai de persoanele calificate de dispozițiile legale enunțate (statul, persoanele juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă) și numai dacă acestea au participat la judecată în calitate de părți.

D. urmare se constată că numai Ministerul Justiției ar fi putut invoca disp.art.322 pct.6 Cod procedură civilă și numai în măsura în care acesta ar fi participat la judecată ca parte. Or, Ministerul Justiției nu a participat la judecată ca parte ci ca reprezentant al intimatului, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.

Împotriva acestei sentințe, la data de 02.07.2013, a declarat recurs pârâta V. L., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 13.09.2013.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a admis excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă împotriva Sentinței civile nr.1990/22.11.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în dosarul nr._/3/2011.

Conform art. 324 alin. 1 pct. 4, termenul de revizuire începe să curgă ""în cazurile prevăzute de art.322 pct. 5 din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."

Prin urmare, singurul termen stabilit de lege se referă la momentul subiectiv la care partea a descoperit înscrisurile sau a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speța dedusă judecății nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul Deciziei civile nr.870/14.05.2012 mai devreme de momentul la care a solicitat legalizarea Sentinței civile nr. 2024/05.03.2012, pe data de 15.10.2012. Prin urmare, termenul corect care trebuia avut în vedere de instanța de judecată este de 15.10.2012, data la care a avut cunoștință în mod efectiv de conținutul Deciziei nr.870/05.03.2012.

Având în vedere faptul că legea nu distinge, nici instanța de judecată nu ar trebui să adauge la lege și să o interpreteze discreționar. Textul de lege nu conține sintagma "trebuia să ia cunoștință de hotărârea desființată sau modificată", pe cale de consecință legea nu prevede că termenul de o lună pentru revizuire ar curge de la comunicarea sau pronunțarea hotărârii, astfel cum în mod greșit a reținut instanța.

De asemenea, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că înscrisul de care dorea să se folosească recurenta a fost procurat ulterior finalizării procesului, valorificarea sa în cursul procesului fiind astfel imposibilă. Decizia civilă nr. 870 a fost pronunțată la data de 14.05.2012, deci la două luni de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr.1990/22.11.2011, prin Decizia civilă nr.393/05.03.2012.

Mai mult decât atât, la momentul la care s-a judecat cauza a cărei revizuire se cere, Sentința civilă nr. 2024/05.03.2010 a fost prezentată în copie, astfel încât instanța avea cunoștință de aceasta.

Pe cale de consecință, recurenta nu prezintă un mijloc de probă nou cu scopul de a nesocoti autoritatea de lucru judecat a celor statuate irevocabil. In opinia recurentei, împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, au fost pe deplin dovedite, astfel încât stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârea nu sunt afectate.

Instanța trebuia să rețină existența acestor două hotărâri contradictorii, fapt de natură a încălca principiul siguranței raporturilor juridice și care ar fi trebuit să primeze la judecarea cauzei și să nu încurajeze perpetuarea unei stări de incertitudine în raporturile dintre părți, mai ales având în vedere că la mijloc se află soarta unui copil.

Prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut conform art. 304 pct.6 Cod procedură civilă și anume reclamantul a solicitat înapoierea minorei M. V. I. V., în schimb a acordat ceea ce nu s-a cerut, adică s-a acordat restituirea lui I. M. V., pe care nu a cerut-o nimeni, prin sentința civilă nr.2024/05.03.2010, pronunțată de Judecătoria S. 4 București - Secția civilă în dosarul nr.19._, rămasă definitivă și irevocabilă.

Prin acțiunea formulată de pârâtul I. G. H. pentru stabilirea modalității de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minora, acceptarea programului de vizitare convenit – acesta urmând a se realiza efectiv pe teritoriul României – a fost de acord și cu noul domiciliu obișnuit al copilului.

Totodată, a se reține că dreptul tatălui de a vizita minora nu a fost încălcat, întrucât atât România, cât și Spania sunt state membre ale Uniunii Europene, iar, potrivit legislației, dreptul pentru a avea legături cu copilul este condiționat de îndeplinirea obligației de întreținerea lui, aceasta din urmă nefiind realizată de intimat niciodată, existând o plângere penală, depusă în acest sens, împotriva pârâtului H. I. G., către Secția 14 Politie București, înaintată la 31.03.2010.

In cauză se impunea analizarea excepțiilor de la înapoierea imediată, prevăzută de art.13 lit.a din Convenție, respectiv a situației dacă tatăl exercita efectiv dreptul privind încredințarea la data deplasării sau neînapoierii, ori dacă acesta consimțise sau achiesase ulterior acestei deplasări sau neînapoieri și art.13 lit.b din Convenție, există un risc grav ca înapoierea copilului să-l situeze într-o situație intolerabilă.

Anterior acestei cereri introduse către Judecătoria S. 4, ianuarie 2008, a fost introdusă o cerere de divorț și către Tribunalul de Prima Instanță Madrid, ambii promovând solicitarea desfacerii căsătoriei de comun acord, prin care pârâtul H. I. G. încredințează spre creștere și educare pe minora I. M. V. către mamă, L. V., precizând că urmează a se stabili în România cu minora.

Conform Regulamentului II de la Bruxelles, Regulamentul are preponderență în problemele de jurisdicție, recunoaștere și aplicare, recunoașterea și aplicarea Regulamentului se aplică la hotărârile pronunțate de către instanța competentă dintr-un stat membru. Articolul 46 din Regulament se aplică documentelor care au fost elaborate sau înregistrate formal ca "documente autentice" și care sunt executorii în statul membru în care au fost elaborate sau înregistrate.

Ca regulă generală, instanțele țării UE în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înainte de răpire continuă să aibă competență până când copilul își are reședința obișnuită într-o altă țară UE (sub rezerva acordului tuturor persoanelor cărora li s-a încredințat copilul și a unei perioade de cel puțin un an de rezidență).

Dacă titularul drepturilor de vizită participă la proceduri privind drepturile de vizită în fata unei instanțe din noul stat membru fără contestarea competenței acelei instanțe, instanța din noul stat membru obține competenta.

Regulamentul stabilește principiul important ca un copil să fie audiat în procedurile ce-i privesc. Ca o excepție, un copil nu poate fi audiat dacă acest lucru ar fi nepotrivit având în vedere vârsta și maturitatea copilului. Această excepție trebuie interpretată restrictiv.

Totodată, trebuie avut în vedere interesul superior al copilului, caracterul predominant al acestuia fiind statuat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie.

Instanța trebuie să rețină, însă, excepția prev. de art. 12 din Convenția de la Haga din 1980, potrivit căreia dacă (în anumite condiții, îndeplinite în speță), se stabilește că minorul s-a integrat în noul său mediu, nu este ținută să dispună înapoierea.

Sub acest aspect, potrivit aceluiași Raport explicativ V.-Perez, Convenția de la Haga pune accentul pe protecția drepturilor copiilor, respectarea echilibrului lor vital adică a drepturilor copiilor de a nu le fi alterate condițiile afective, sociale, etc., care fac parte din viața lor.

În stabilirea condițiilor mai sus enunțate menționează: vârsta minorei - născută la 1 iulie 2005 în București, Romania - în raport de care se va analiza includerea în cadrul unei colectivități și dezvoltarea personalității sale, refuzul copilului de a se reîntoarce în SPANIA pentru a locui alături de tatăl său, concluziile referatului de anchetă socială la noua reședință, perioada de timp scursă de la data deplasării - iulie 2008 - în care minora s-a rupt de vechiul său mediu și s-a integrat în cel nou, și nu în ultim rând rațiunea legii de restabilire imediată a situației anterioare, asigurarea celerității și a satisfacerii dreptului încălcat. Sub acest aspect se va reține sesizarea reclamantului la limita termenului de un an prevăzut de art.12 din Convenție, față de data deplasării și a soluționării cererii de înapoiere de către instanță, la aproximativ 5 ani după data investirii.

În aceste condiții evident că minora și-a creat un nou mediu, iar situația de fapt inițială nu mai poate fi restabilită fără o nouă intervenție, forțată, în ceea ce privește cea deja existentă și în care copilul se află integrat.

Față de cele de mai sus, trebuie avut în vedere interesul superior al copilului astfel cum este prevăzut de art. 3 (1) din Convenția O. cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată de România prin Legea nr.18/1990, republicată,.

În acest sens, invocă Recomandarea 874 (1979) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Raportul explicativ Perez-V. asupra Convenției de la Haga din 1980.

Alături de excepția prev. de art.12 este incidentă în cauză și cea prevăzută de art.13 lit.b teza a II-a din Convenție, întreaga situație juridică, de fapt, afectivă, emoțională și socială, care caracterizează familia părților, relațiile dintre ei, precum și cele exterioare acesteia, astfel cum rezulta din probele administrate, constituie elemente definitorii ale situației intolerabile în care s-ar situa copilul în cazul înapoierii sale, motiv pentru care solicit a se respinge cererea formulată.

În raport de data deplasării minorei - iulie.2008- reședința de fapt a acestuia este în România de aproximativ 5 ani (față de data pronunțării).

O astfel de decizie, luată după scurgerea unui interval important de timp, face mai puțin relevante dispozițiile Convenției de la Haga, aceasta fiind un instrument procedural, iar nu unul consacrat drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În plus, chiar potrivit acestei convenții, returnarea copilului poate fi ordonată numai cu condiția ca acesta să nu fie deja integrat în noul său mediu.

Or, în speță, minora, având naționalitatea statului pârât, a ajuns în această țară la vârsta de trei ani. Ea este perfect integrată, frecventează o grădiniță privată, este școlarizată. Chiar dacă la vârsta sa (7,7 ani), capacitatea de adaptare este semnificativă, o nouă dezrădăcinare ar putea avea consecințe grave pentru ea, expunând minora unui pericol psihic într-un mediu ne propice, tatăl H. I. G. locuind cu mătușa minorei (verișoară primară cu mama minorei, pe ramura maternă), într-un mediu nepropice vârstei, necunoscut și străin, nevorbitoare de limba spaniolă. Astfel de împrejurări s-ar dovedi puțin benefice bunăstării și dezvoltării minorei, ar situa minora într-o situație intolerabilă îndepărtată de mediul ei de viață, de casă, de familie, frații cu care are stabilite strânse relații afectiv-emoționale, prieteni.

În raport cu cele de mai sus, instanța trebuie să clarifice toate aspectele de fapt privind situația copilului pentru a analiza atât regula înapoierii imediate a copilului (art.3 din Convenție) cât și excepția (art.13 lit.b și art.12 lit.b din Convenție).

Mai mult, potrivit art.13 alin.1 lit.b din Convenție. prin excepție de la dispozițiile articolului precedent, autoritatea judiciară nu este ținută să dispună înapoierea copilului, dacă persoana, instituția sau organismul care se împotrivește înapoierii sale, stabilește că există un risc grav ca înapoierea copilului să-l expună unui pericol fizic sau psihic sau în orice alt chip să-l situeze într-o situație intolerabilă.

La judecarea prezentei, se solicită a se avea în vedere și prevederile art. 129 din Cod de Procedura Civila, privind rolul activ al Instanței de Judecată, recurenta solicitând lămurirea cauzei sub toate aspectele legale și orice alte dispoziții de drept incidente.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art. 304 pct.6,7,8,9 Cod procedură civilă,

Printr-o nouă cerere de recurs motivată, depusă la tot la data de 2.07.2013, recurenta arată că instanța a procedat la judecarea cauzei pe cale de excepție fără a rezolva fondul cauzei, necesar a fi lămurit sub toate aspectele invocate, deoarece este mai important interesul minorului decât formalismul excesiv și care nu lămurește juridic temeiurile de drept cerute.

Toate aceste aspecte au fost posibile din totala desconsiderație fata de Statul R., ales competent sa stabilească un program de vizitare al minorei M. V. I. si pe de alta parte, obligat să susțină. deși a fost complet indus in eroare, la pronunțarea Sentinței Civile nr.1990/22.11.2011 pronunțata de Tribunalul București - Secția a III- a Civila in Dosarul nr._/3/2011.

Reiterându-se motivele prezentate prin cererea de recurs prezentată anterior, se solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, să se modifice în tot sentința criticată în sensul admiterii cererii de revizuire și să se anuleze cea din urmă hotărâre, respectiv sentința civilă nr.1990/22.11.2011, urmând a se face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul sentinței civile revizuite,

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304, pct.6,7,8,9 Cod de Procedura Civilă și orice altă dispoziție legală incidentă.

În motivarea recursului aflată la filele 24-28 din dosar, recurenta mai arată că instanța de judecată a examinat condiția formulării cererii de revizuire în termenul stabilit de lege raportat la hotărârile pronunțate în Dosarul nr._/4/2009, având ca obiect stabilire program vizitare minor (Decizia civilă nr.772/ A/10.10.2011 și Decizia nr.870/14.05.2012), reținând că în oricare dintre ipotezele avute în vedere de art. 322 pct. 5 C.civ., termenul de revizuire ar fi început să curgă de la data de 14.05.2012, cel mai târziu.

De asemenea, instanța reține faptul că nu poate fi primită susținerea sa potrivit căreia nu i-a fost comunicată decizia din recurs, considerând că momentul de la care a început să curgă termenul de revizuire a Sentinței civile nr. 1990/22.11.2011 trebuie considerat ca fiind data de 15.10.2012, data la care a solicitat legalizarea Sentinței civile nr. 2024/05.03.2012.

Tribunalul a avut în vedere faptul că recurenta a fost parte în dosarul nr._/4/2009, precum și în dosarul nr._/3/2011, motiv pentru care ar fi trebuit să aibă cunoștință de decizia civilă invocată.

Conform art.324 alin.1 pct.4, termenul de revizuire începe să curgă "În cazurile prevăzute de art.322 pct.5 din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."

În speța dedusă judecății, menționează că nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul Deciziei civile nr. 870/14.05.2012 mai devreme de momentul la care a solicitat legalizarea Sentinței civile nr. 2024/05.03.2012, pe data de 15.10.2012.

Prin urmare, termenul corect care trebuia avut în vedere de instanța de judecată este de 15.10.2012, data la care a avut cunoștință în mod efectiv de conținutul Deciziei nr.870/05.03.2012.

Pe cale de consecință, instanța trebuia să rețină faptul că recurenta era în termenul de revizuire atunci când am formulat cererea.

De asemenea, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că înscrisul de care dorea să se folosească a fost procurat ulterior finalizării procesului, valorificarea sa în cursul procesului fiind astfel imposibilă. Decizia civilă nr. 870 a fost pronunțată la data de 14.05.2012, deci la două luni de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr.1990/22.11.2011, prin Decizia civilă nr. 393/05.03.2012.

Mai mult decât atât, la momentul la care s-a judecat cauza a cărei revizuire se cere, Sentința civilă nr.2024/05.03.2010 a fost prezentată în copie, astfel încât instanța avea cunoștință de aceasta.

Pe cale de consecință, recurenta nu prezintă un mijloc de probă nou cu scopul de a nesocoti autoritatea de lucru judecat a celor statuate irevocabil. Astfel, funcția revizuirii - cale extraordinară de atac este pe deplin îndeplinită, întrucât subsemnata nu a urmărit reevaluarea judecății irevocabile în afara condițiilor strict prevăzute de lege.

Având în vedere că revizuirea este o cale extraordinara, de retractare, care vizează hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecații, având drept scop îndreptarea erorilor săvârșite în legătura cu starea de fapt stabilita în hotărârea definitivă, vă rog să observați faptul că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală întrucât aceasta lipsește de eficiență prevederile legale și mai mult, permite existența a două hotărâri judecătorești contradictorii, fără altă posibilitate de a remedia situația creată.

Instanța trebuia să rețină existența acestor două hotărâri contradictorii, fapt de natură a încălca principiul siguranței raporturilor juridice și care ar fi trebuit să primeze la judecarea cauzei și să nu încurajeze perpetuarea unei stări de incertitudine în raporturile dintre părți, mai ales având În vedere că la mijloc se află soarta unui copil.

Se reiau, în esență, susținerile din motivările anterioare ale cererii de recurs.

La data de 02.10.2013, intimatul-reclamant Ministerul Justiției a depus întâmpinare la cererea de recurs .

În motivarea întâmpinării, intimatul-reclamant a arătat că recursul este nefondat, având în vedere că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.5 din Codul de procedură civilă, și în de fond a admis excepția tardivității, arătând că în speță nu sunt îndeplinite prevederile art.324 alin.1 pct. 4. din Codul de "procedură civilă, conform cărora termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art.322 pct.5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Intimatul solicită să se aibă în vedere faptul că termenul de o lună curge de la data la care revizuenta a luat cunoștință de hotărârea pe care se întemeiază cererea, iar nu de la data la care s-a solicitat legalizarea și investirea acesteia, astfel cum, în mod nelegal se arată prin cererea de recurs.

Examinând sentința recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.

In prealabil, Curtea trebuie să remarce că în prezenta cauză, întrucât la prima instanță, la termenul din data de 4.02.2013, revizuienta, recurenta în speță, și-a precizat cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 1990/22.11.2011 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, arătând că aceasta este fondată atât pe cazul de revizuire prev. de art. 322 pct.7 cât și pe cazurile prev. de art. 322 pct.5 și 6 C.pr.civ., tribunalul a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului în soluționarea cererii de revizuire fondată pe disp. art. 322 pct.7 C.pr.civ, fiind disjunsă judecata acestei cereri, care va face astfel obiectul unui alt dosar.

În această situație, reținând totodată că dispozițiile referitoare la aspectul procesual sus-menționat nu fac obiect de critică prin recurs, Curtea constată că nu pot fi analizate în cadrul acestui control judiciar susținerile recurentei vizând existența unor hotărâri contradictorii care încalcă principiul siguranței raporturilor juridice, împrejurare care, în opinia recurentei, ar fi trebuit să primeze la judecarea cauzei de către tribunal.

Având deci în vedere judecată revizuirii prin prisma celorlalte două temeiuri de drept invocate, Curtea reține că prin dezvoltarea motivelor de recurs depuse succesiv în acest dosar, revizuienta nu formulează critici concrete – prin raportare la soluția pronunțată prin sentința atacată – decât în ceea ce privește interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor art.324 alin.1 pct.4 C.proc.civ., în conformitate cu care termenul de revizuire începe să curgă "În cazurile prevăzute de art. 322 pct.5 din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."

Astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit prevederilor art. 322 pct.5 C.proc.civ., revizuirea se poate cere în situația în care, după pronunțarea hotărârii definitive a cărei retractare se solicită, s-a descoperit un înscris doveditor reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Un atare înscris poate fi și o hotărâre judecătorească (care constituie un înscris autentic), pronunțată chiar și ulterior rămânerii definitive a hotărârii care se solicită a fi revizuită, iar recurenta reiterează prin prezentul recurs susținerile sale din fața tribunalului în sensul că nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul deciziei civile nr.870/14.05.2012 a Curții de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie mai devreme de momentul la care a solicitat legalizarea sentinței civile nr. 2024/05.03.2012 a Judecătoriei S. 4 București, pe data de 15.10.2012.

A doua ipoteză a motivului legal de revizuire invocat are în vedere ipoteza în care „s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”, situație care presupune că hotărârea care se atacă pe cale revizuirii s-a fundamentat pe cele statuate printr-o altă hotărâre judecătorească, determinantă pentru soluție, dar care a fost ulterior desființată/modificată.

Or, din verificarea actelor dosarului, Curtea constată că în mod corect s-a reținut prin sentința recurată că la termenul de judecată din 4.02.2013, revizuienta a precizat oral că înscrisul nou, invocat în susținerea cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, ar fi procura judiciară autentificată sub nr.158/30.01.2008, depusă la fila 71 din dosarul tribunalului.

Cu toate acestea, revizuienta a revenit prin concluziile sale, arătând că sentința civilă nr. 2024/05.03.2012 nu ar fi fost cunoscută de tribunal la pronunțarea hotărârii a cărei retractare se solicită, iar în cadrul motivelor de recurs partea se raportează exclusiv la conținutul deciziei civile nr.870/14.05.2012 a Curții de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care sentința sus-menționată a rămas irevocabilă (o decizie prin care recursul declarat în dosarul nr._/4/2009 împotriva deciziei din apel a fost respins, ca nefondat).

Curtea constată că tribunalul, în acest condiții, a apreciat totuși că se impune analizarea tardivității revizuirii și prin raportare la aceste susțineri, arătând în mod judicios că momentul de la care curge termenul de revizuire este stabilit de lege, un termen imperativ de la care nu se poate deroga, precum și faptul că revizuienta a fost parte atât în Dosarul nr._/4/2009 cât și în Dosarul nr._/3/2011 și, în consecință, a avut cunoștință, de la data pronunțării, atât de Decizia civilă nr.393/05.03.2012 cât și de Decizia civilă nr.870/14.05.2012.

Pe de altă parte, recurenta recunoaște prin motivele de recurs că, „la momentul la care s-a judecat cauza a cărei revizuire se cere, Sentința civilă nr. 2024/05.03.2010 a fost prezentată în copie, astfel încât instanța avea cunoștință de aceasta” (fila 2), Curtea remarcând în acest context că sentința respectivă nu a fost schimbată în apel, soluție menținută ulterior în recurs, prin Decizia civilă nr.870/14.05.2012.

Chiar dacă înscrisul de care dorea să se folosească recurenta a fost procurat ulterior finalizării procesului, aceasta arătând că Decizia civilă nr. 870/2012 a fost pronunțată la două luni de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr.1990/22.11.2011, prin Decizia civilă nr. 393/05.03.2012, recurenta nu explică care ar fi fost impedimentul obiectiv de a formula cererea de revizuire în termen de o lună de la pronunțarea deciziei de recurs.

Prin urmare, corect s-a stabilit în cauză că cererea de revizuire a fost tardiv formulată, în conformitate cu art. 324 alin.1 pct.4 C.proc.civ. rap. la art. 103 C.proc.civ..

Curtea constată că nu pot fi primite nici criticile recurentei privitoare la formalismul excesiv de care ar fi dat dovadă tribunalul care nu a înțeles să soluționeze pe fond cererea de revizuire.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 326 alin.3 C.proc.civ., dezbaterile asupra cererii de revizuire „sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.

Având în vedere aceste dispoziții legale care obligă instanța de retractare să analizeze în prealabil admisibilitatea căii extraordinare a revizuirii, întrucât o astfel de cerere poate fi formulată numai în condițiile și pentru motivele expres arătate de lege, Curtea constată că, în mod corect, tribunalul a arătat că ceea ce trebuie verificat în prealabil este dacă sunt întrunite cerințele legale pentru exercitarea revizuirii – asemenea limitări rezonabile impunându-se, conform unei jurisprudențe constante a C.E.D.O., atunci când se solicită printr-o cerere redeschiderea unei proceduri finalizate printr-o hotărâre definitivă, avându-se în vedere importanța deosebită care trebuie acordată principiului securității raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană.

In consecință, In baza art. 312 alin.1 C.proc.civ. rap. la art. 304 pct.9 C.proc.civ. și la art. 304¹ C.proc.civ., Curtea va respinge recursul, ca fiind nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuientă V. L., împotriva sentinței civile nr.312 din 14.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. G. H., reprezentat de MINISTERUL JUSTIȚIEI, și cu AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ P. SECTOR 5 BUCUREȘTI.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. I. M.-A. N.-G. I. D.

GREFIER

M. C.

Red. M.A.N.G

Tehnored. C.S./M.

Ex.2/28.01.2013

T.B.Secția a V-a Civilă – N.M.

← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1106/2013. Curtea...		Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 811/2013.... →

Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 1563/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 1563/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI