Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1032/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1032/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 235/312/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1032R
Ședința publică de la 25.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. S.
JUDECĂTOR - I. R. D.
JUDECĂTOR - M. G. R.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE împotriva deciziei civile nr. 88A/01.11.2012, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți O. M. C. și O. STEALA și intimata-pârâtă . SA.
Dezbaterile de fond și susținerile intimaților-reclamanți au avut loc în ședința publică din data de 18.04.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la data de 25.04.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, la data de 16.0._, sub nr._, petenții O. M. C. și O. S. au formulat, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și A. B. ROMANIA SA, plângere, solicitând anularea parțială a încheierii nr._ din 28.11.2011 și a încheierii de respingere nr._ din 22.12.2011, ambele emise de OCPI Ialomița.
În motivare, petenții au arătat că au dobândit la licitație publică dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Slobozia, . Z, ., jud. Ialomița. Deși imobilul a fost adjudecat la data de 18.11.2011, urmând să fie predat adjudecatarilor liber de orice sarcini, din extrasul de carte funciară s-a constatat că dreptul de ipotecă înscris la cererea Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție nu a fost radiat.
În drept, s-au invocat prevederile art. 50 alin. 2 din legea nr. 7/1996.
Prin sentința civilă nr. 914 din 05.07.2012, Judecătoria Slobozia a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de intimata DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE. A admis cererea și a dispus desființarea parțială a încheierilor contestate, în ceea ce privește respingerea capătului de cerere formulat de petenți cu privire la radierea dreptului de ipotecă înscris sub nr._/22.09.2011, la solicitarea MINISTERULUI PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE.
S-a dispus, prin aceeași sentință, ca Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Slobozia să efectueze radierea dreptului de ipotecă înscris sub nr._ din 22.09.2011, la solicitarea MINISTERULUI PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, din cartea funciară nr._-C1-U2 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._). S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de credit ipotecar nr. 39/07.08.2007 intimata A. B. ROMANIA SA, a acordat soților T. P. C. și T. A. un credit în cuantum de 46.000 EUR, pentru garantarea căruia au constituit și intabulat în favoarea băncii un drept de ipotecă asupra imobilului situat în mun. Slobozia, .. 3, ., jud. Ialomița înscris în cartea funciara nr._, având număr cadastral 409-C1-U1, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 4556/07.08.2007 la BNP S. D., cu sediul în mun. Slobozia.
Ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de către debitorii garanți T. P. C. si T. A., banca intimată a declarat creditul scadent anticipat si a început executarea silită, încuviințată prin încheierea din 04.02.2010, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Slobozia. În cadrul executării, executorul bancar a procedat la notarea în cartea funciară a somației de executare la data de 26.02.2010 și prin publicația de vânzare emisă în data de 23.08.2011 a stabilit termen de licitație publică pentru vânzare la data de 29.09.2011. La data de 22.09.2011 s-a intabulat un drept de ipotecă în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție. La termenul de licitație din 29.09.2011, imobilul a fost adjudecat la licitație publica de către O. M. C. căsătorit cu O. S..
Prin actul de adjudecare emis la data de 18.11.2011 de către executorul bancar D. V., petenții O. M. C. si O. S. au dobândit în proprietate imobilul situat în mun. Slobozia, . și au solicitat OCPI Ialomița intabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară.
Prin încheierea nr._ din data de 28.11.2011, emisă de OCPI Ialomița, Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Slobozia, a admis cererea formulată de petenți prin mandatara G. G., a fost intabulat dreptul de proprietate al acestora asupra apartamentului adjudecat și au fost radiate sarcinile care au grevat imobilul, cu excepția dreptului de ipotecă înscris sub nr._/22.09.2011.
Petenții au formulat cerere de reexaminare care a fost respinsă prin încheierea de respingere nr._ din 22.12.2011 emisă de OCPI Ialomița, motiv pentru care în baza disp. art. 50 alin. 21 din Legea nr.7/1996 petenții au sesizat instanța cu plângerea de față, solicitând să se dispună anularea încheierilor și radierea dreptului de ipotecă înscris sub nr._/22.09.2011.
Instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată excepția inadmisibilității având în vedere că prin prezenta cerere petenții, în calitate de adjudecatari ai unui imobil au înțeles să adreseze instanței o plângere întemeiată pe disp. art.50 alin. 21 din Legea nr.7/1996 în baza legislației speciale în materia înscrierilor în cartea funciară și nu pe dispozițiile Codului de procedură penală, criticând încheierea de respingere emisă de registratorul-șef, legea anterior evocată prevăzând această cale specială de atac.
Este adevărat că potrivit art. 168 alin. 1 C.proc.pen. împotriva măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal, însă în speță este vorba de o cauză civilă, întemeiată pe dispozițiile legii speciale, ori specialul derogă de la dispozițiile cu caracter general, conform principiului specialia generalibus derogant .
Legea nr.7/1996 republicată, nu prevede vreo obligație în sarcina persoanelor care depun cereri de înscriere a unui drept de proprietate în cartea funciară de a parcurge anterior o altă procedură, sau vreo restricție cu privire la formularea unei astfel de cereri.
Pe fondul cauzei instanța a reținut, pe de-o parte, că notarea în cartea funciara a somației de executare a avut loc la data de 26.02.2010 iar intabularea dreptului de ipotecă în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a realizat la mult timp după aceasta, abia la data de 22.09.2011, situație în care potrivit dispozițiilor art.518 alin.4 cod procedură civilă, se impune a fi radiată această sarcină care grevează imobilul, nicio dispoziție a legii civile sau a celei penale nemenționând că sechestrul asigurător instituit in temeiul art.163 Cod procedură penală se menține asupra unui imobil valorificat în cadrul unei proceduri execuționale.
Pe de altă parte, în speță, petenții au dobândit imobilul printr-un act de adjudecare emis în procedura de executare silită, iar în baza art. 518 alin. 2 C.proc.civ., prin intabulare, adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul cumpărat iar refuzul radierii dreptului de ipotecă înscris sub nr._/22.09.2011 reprezintă o modalitate practică de restrângere a atributelor dreptului de proprietate al petenților și contravine legislației CEDO și în special art. 6 și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.
A apreciat și reținut instanța de fond că refuzul OCPI Ialomița de a efectua formalitățile necesare în vederea, radierii acelei ipoteci reprezintă un refuz din partea autorităților statului de a recunoaște efectele actului de adjudecare prin care petenții au devenit proprietarii ai imobilului.
Față de cele expuse, neexistând o justificare pentru încălcarea dreptului de proprietate al petenților și a dreptului efectiv de acces la instanță, s-a apreciat că cererea este întemeiată și a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția Națională Anticorupție București, considerând-o nelegală și netemeinică sub aspectul respingerii excepției inadmisibilității.
În motivarea apelului, s-a arătat că argumentul instanței de fond este neverosimil în condițiile în care prin întâmpinare s-au invocat prevederile art. 168 alin.3 cod procedură penală care oferă intimaților alternativa adresării către instanța civilă, dar numai după finalizarea dosarului penal.
Temeiul juridic al instituirii sechestrului – ca măsură asiguratorie luată în cursul procesului penal – se regăsește în dispozițiile art.163 – 170 cod procedură penală iar potrivit art.168 alin.1 cod procedură penală împotriva măsurii asiguratorii sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia învinuitul, inculpatul, partea responsabilă civilmente sau orice persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată.
Așadar, prin prisma acestor dispoziții competența soluționării unei plângeri împotriva măsurii instituirii sechestrului aparține procurorului sau în cazul de față, instanței penale sesizate cu soluționarea dosarului penal. Un complet civil al Judecătoriei Slobozia nu putea fi în drept a soluționa plângerea dedusă judecății.
Mai menționează apelanta că atâta timp cât actul generator al instituirii sechestrului și înregistrării în cartea funciară este perfect valabil, de vreme ce ordonanța de instituire a sechestrului nu a fost infirmată iar sechestrul asigurator nu a fost revocat cu privire la imobilul în speță, părțile interesate necontestând măsura conform codului de procedură penală, sentința pronunțată față de Încheierea nr._ din 22.12.2011 a OCPI Ialomița este vădit nelegală și profund netemeinică.
Intimații reclamanți au arătat, prin întâmpinare, că au formulat plângerea în baza art.50 alin.2 din Legea nr.7/1996, în calitate de adjudecatari ai imobilului și potrivit principiului disponibilității apreciază apelanții că nimeni nu îi poate obliga să-și modifice obiectul cererii și nici nu sunt obligați să formuleze plângere conform art.168 alin.1 cod procedură penală. Sunt cumpărători de bună credință, nimeni nu i-a încunoștințat despre existența vreunui impediment la cumpărare, fiind asigurați de vânzător că bunul se vinde liber de orice sarcină.
Prin decizia civilă nr. 88/01.11.2011, Tribunalul Ialomița-Secția Civilă a respins apelul ca nefondat.
S-a reținut de tribunal că, în ce privește motivul de apel vizează soluționarea excepției inadmisibilității în raport de dispozițiile art.168 cod procedură penală, apelanta face trimitere la plângerea care poate fi formulată împotriva măsurii asigurătorii sau a modului de aducere la îndeplinire a acestei măsuri ori intimații nu critică măsura asiguratorie luată de organele de urmărire penală sau de modul de aducere la îndeplinire a acesteia; plângerea lor vizează încheierea dată de biroul de carte funciară care se soluționează potrivit Legii nr.7/1996 și nu codului de procedură penală.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art.168 cod procedură penală, deoarece reclamanții nu contestă măsura sechestrului luată în dosarul penal, legalitatea acesteia și nici modul de aducere la îndeplinire a acestei măsuri, ci faptul că această măsură asiguratorie nu a fost ștearsă din cartea funciară, așa cum prevede art.518 alin.3 cod procedură civilă după ce ei au adjudecat imobilul ca urmare a vânzării la licitație.
În raport de obiectul plângerii reclamanților și față de temeiul juridic al acesteia, s-a considerat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, dând o soluție legală și temeinică atât excepției inadmisibilității invocată de pârâtă, cât și plângerii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs apelantul P. de de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, solicitând casarea deciziei civile recurate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității și respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
În motivare, s-a arătat de către recurent că hotărârea pronunțată de Tribunalul Ialomița este criticabilă sub mai multe aspecte care țin atât de legalitatea, cât și de netemeinicia acesteia, argumentul invocat de instanță în soluționarea apelului fiind că se reclamanții „nu contestă măsura sechestrului luată în dosarul penal, legalitatea acesteia și modul de aducere la îndeplinire a acestei măsuri, ci faptul că această măsură asiguratorie nu a fost ștearsă din cartea funciară.”, solicitarea fiind întemeiată „în baza Legii 7/1996, nu a codului de procedură penală”. Or, chiar acesta era motivul apelului invocat de recurent, în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, respectiv faptul că reclamanții nu au deschisă calea civilă, ci cea oferită de codul de procedură penală.
Practic, atât timp cât sechestrul subzistă, nefiind ridicat de nicio instanță de judecată, acesta nu poate fi radiat prin simpla plângere împotriva încheierii de carte funciară, ci urmare a contestării pe cale legală a măsurii asigurătorii în discuție.
Astfel, plângerea împotriva încheierii de carte funciară este inadmisibilă și lipsită de temeinicie, fiind pornită înainte ca o instanță să se pronunțe pe sechestrul înscris în cartea funciară în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, dispunând fie radierea, fie menținerea sa. In această situație, doar instanța penală poate dispune, în conformitatea cu Codul de Procedură Penală.
Așadar, conform art. 168 alin 1, C. Proc. Penală, fiind absolut neverosimil, mai cu seamă că în întâmpinare au fost invocate prevederile art. 168 alin 3 C. proc. Penală, oferă petenților alternativa adresării către instanța civilă, însă numai după finalizarea dosarului penal: „După soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestație potrivit legii civile. „
Temeiul juridic al instituirii sechestrului - ca măsură asiguratorie luată în cursul procesului penal - se regăsește în dispozițiile art. 163 – art. 170 Cod Procedură Penală. Așadar, prin prisma dispozițiilor art. 168 alin. 1 C. Proc. Penală competența soluționării unei plângeri împotriva măsurii instituirii sechestrului asigurător aparține procurorului sau, în cazul de față, instanței penale sesizate cu soluționarea dosarului penal; în speța de față fiind vorba despre „orice altă persoană interesată „, așa cum este menționat în prevederile legale.
Prin urmare, un complet civil al Judecătoriei Slobozia nu putea fi in drept a soluționa pe fond plângerea dedusă judecății, atât timp cât Codul de Procedură Penală, în baza căruia s-a instituit sechestru, fixează competența în sarcina completului penal la care are termen dosarul înaintat spre soluționare de către Direcția Națională Anticorupție. În spețe similare, o bogată jurisprudență statuează în unanimitate o atare soluție, incluzând situațiile în care plângerea este formulată de soțul/soția persoanei inculpate, în calitate de coproprietar al bunului imobil vizat.
Mai mult, art. 168 alin. 3 C. Proc. Penală oferă petenților alternativa adresării către instanța civilă, însă numai după finalizarea dosarului penal.
De asemenea, atât timp cât actul generator al instituirii sechestrului și înregistrării lui în cartea funciară este perfect valabil, de vreme ce ordonanța de instituire a sechestrului nu a fost infirmată, iar sechestrul asigurător nu a fost revocat cu privire la imobilul în speță, iar părțile interesate nu l-au contestat în temeiul prevederilor Codului de Procedură Penală, sentința pronunțată cu privire la încheierea nr._ din data de 22.12.2011 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Slobozia apare ca vădit nelegală și profund netemeinică, urmând a fi infirmată.
Examinând actele dosarului, raportat la criticile formulate, ținând seama și de prevederile art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Prin singura critică de nelegalitate formulată de recurentă împotriva hotărârii pronunțate de tribunal în apel se reiau susținerile din calea de calea de atac, în esență acestea vizând inadmisibilitatea recurgerii la procedura plângerii împotriva încheierii de carte funciară, întemeiată pe dispozițiile legii civile, anume cele cuprinse în Legea nr. 7/1996, în condițiile în care numai o instanță penală era competentă să soluționeze o contestație împotriva sechestrului dispus ca măsură asigurătorie în cursul procesului penal și având ca temei prevederile art. 163-170 C.pr.penală.
Se mai susține de către recurentă că petenții au, potrivit dispozițiilor menționate, fie posibilitatea de a contesta măsura sechestrului în fața procurorului sau a instanței (penale), în tot cursul procesului penal (în temeiul art. 168 alin. 1 C.pr.penală), fie pe aceea a sesizării instanței civile, în baza art. 168 alin. 3 C.pr.pen., însă numai după finalizarea procesului penal.
Curtea constată că susținerile recurentei sunt nefondate. Astfel, este de observat că intimații reclamanți, solicitând serviciului de carte funciară radierea sechestrului instituit la cererea recurentului pârât, ca măsură asigurătorie în cursul procesului penal (înscris în cartea funciară a imobilului ca drept de ipotecă legală), și invocând efectul pe care dispozițiile art. 518 alin. 3 C.pr.civ., îl instituie ca urmare a întabulării dreptului de proprietate dobândit asupra imobilului adjudecat la licitație publică, nu se încadrează în ipoteza reglementată de prevederile legale invocate de recurenți.
Aceasta, întrucât prevederile art. 168 alin. 1 C.pr.pen. potrivit cu care în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se por plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal nu puteau constitui temei al unei contestații formulate de reclamanți, câtă vreme nu rezultă din actele de la dosar că aceștia critică ori contestă legalitatea dispunerii măsurii ori modalitatea de instituire a acesteia. Nici una dintre susținerile din cererea de chemare în judecată nu vizează legalitatatea măsurii ori procedura prin care aceasta a fost efectiv instituită.
Or, câtă vreme procedura la care face trimitere recurenta are în vedere o astfel de situație, creând posibilitatea pentru persoanele enumerate de textul de lege să conteste măsura asigurătorie sub aceste aspecte, situație în care intimații reclamanți nu se regăsesc, nu poate fi acceptată teza recurentei.
Așa cum s-a arătat, prin calea procedurală aleasă, reclamanții nu au urmărit decât valorificarea efectului de purgă prevăzut de dispozițiile legale ale art. 518 C.pr.civ., potrivit cu care de la data întabulării, imobilul (adjudecat) rămâne liber de orice sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, efect pe care serviciul de carte funciară l-a avut în vedere în ce privește toate sarcinile ce figurau cu privire la imobilul adjudecat, cu excepția ipotecii înscrise la cererea recurentei.
În aceste condiții, nu există nici un temei ca demersul judiciar al reclamanților să fie considerat inadmisibil, câtă vreme, pe de o parte, nici dispozițiile legii civile invocate și care constituie temeiul cererii reclamanților nu prevăd vreo excepție referitoare la măsurile dispuse în cadrul procesului penal și în cazul cărora acest efect nu s-ar mai produce, iar pe de altă parte, modalitatea de contestare prevăzută de legea penală la care recurenta a făcut referire nu reprezenta, astfel cum s-a menționat, o procedură ce ar fi trebuit urmată de reclamanți.
În consecință, ținând seama de considerentele arătate, Curtea constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și 2 C.pr.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE împotriva deciziei civile nr. 88A/01.11.2012, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți O. M. C. și O. S. și intimata-pârâtă . SA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la data de 25.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. S. I. R. M. G.
D. R.
GREFIER
E. D. C.
Red. MR
Tehnored. NC/MR
2 exemplare/data redactării 29.05.2013
Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
Judecător: I. R. M. / M. L.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 471/2013. Curtea de... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 610/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
