Pretenţii. Decizia nr. 1566/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1566/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 4438/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1566R
Ședința publică de la 27 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de recurenții-reclamanți B. J., F. B. J., K. L. F., K. C. M., K. S., Lukacz L. A., L. S. I., L. T., L. T. M., O. B. M., S. E., W. C. M., recurenții-intervenienți Draganita C. A., S. K. M. și de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.2065/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. Z., V. I. M. și V. L. A., având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
Dezbaterile asupra cauza au avut loc în ședința publică de la 20 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 27 septembrie 2013.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.466 din 8.03.2011 Tribunalul M. și-a declinat competența pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București cu referire la cererea formulată de reclamanții B. J., F. B. J., K. L. F., K. C. M., K. S., Lukacz L. A., L. S. I., L. T., L. T. M., O. B. M., S. E., W. C. M. împotriva pârâtului Statuln R., cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri pentru condamnarea și executarea pe nedrept a autorilor reclamanților, prin sentința penală nr.719/30.05.1958 pronunțată de Tribunalul M. al Regiunii a III a Nord Cluj.
Prin încheierea din 12.09.2012 Tribunalul București Secția a III a Civilă a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții D. C. A. și Szombathellyi K. M. .
Prin sentința civilă nr.2065 din 21.11.2012 Tribunalul București Secția a III a Civilă a admis cererea reclamanților și cererea de intervenție formulată de intervenientul D. C. A. împotriva pârâtului S. R. și a obligat pe pârât la plata unor sume de bani, către fiecare reclamant și intervenient în parte, de la 100.000 de euro la 20.000 de euro, reprezentând daune morale.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, în fapt, că autorii reclamanților au fost condamnați prin sentința penală nr. 719/30.05.1958 pronunțată de Tribunalul M. al Regiunii a III a Militară Cluj, iar prin sentința penală nr. 54 din 13.05.2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, a fost admisă cererea de revizuire a hotărârii de condamnare și s-a dispus achitarea inculpaților. În drept, instanța a reținut aplicarea dispozițiilor art. 504 – 506 Cod procedură penală în conformitate cu care. persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei de către stat, dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Sub aspectul daunelor materiale solicitate de reclamanți instanța a reținut că cererea lor nu poate avea ca obiect decât imobilele preluate abuziv, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009, respectiv bunurile care fac obiectul Legii nr.10/2001, în cazul în care petenții nu au primit deja despăgubiri pentru aceste bunuri.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâtul S. R. și M. P. și, de asemenea, reclamanții și intervenienții.
Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului R. a susținut în recurs excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că participă la proces în calitate de reprezentant al Statului R., astfel că, nu putea fi obligat la plata daunelor morale, în nume propriu, în calitate de pârât. De asemenea, a invocat inaplicabilitatea dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală în raport de situația de fapt reținută în speță și a precizat că singurul temei legal al cererii putea fi art. 5 din Legea nr. 221/2009, care ulterior a fost declarat neconstituțional.
M. P. a criticat în recurs cuantumul daunelor morale susținând că au fost acordate sume prea mari în raport de cele acordate în țările Uniunii Europene.
Reclamanții și intervenienții au criticat hotărârea atacată susținând că daunele acordate sunt prea mici în raport de suferințele îndurate de autorii lor și au cerut instanței să evalueze practica judiciară dezvoltată în această materie de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recursurile declarate de S. R. și M. P. sunt fondate.
În fapt, autorii reclamanților și ai intervenienților au fost condamnați prin sentința penală nr. 719 din 30.05.1958, pentru organizarea unei mișcări contrarevoluționare în Republica Populară Română, iar prin sentința penală nr. 54 din 13.05.2010 Curtea de Apel Cluj a admis cererea de revizuire a sentinței penale din anul 1958 și a achitat pe toți inculpații pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 Cod penal și 228 Cod penal anterior.
Conform art.1 alin.1 și 3 din Legea nr. 221/2009 condamnarea la care au fost supuși autorii reclamanților și intervenienților a avut un caracter politic, recunoscut de lege, de drept, dar, în speță, caracterul politic a fost recunoscut și de instanța judecătorească prin sentința penală nr. 54/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin care a fost admisă cererea de revizuire, cu consecința achitării inculpaților.
Conform art. 5 alin. 4 din Legea nr. 221/2009 „prezenta lege se aplică și persoanelor(…) care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a acestei legi,(…)”.
Rezultă că, persoanelor condamnate în perioada 1945 – 1989 pentru fapte ce au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6.03.1945 li se aplică, sub aspectul recunoașterii legale a caracterului politic al condamnării și sub aspectul dreptului de a obține despăgubiri morale și materiale, legea specială nr. 221/2009 și nu dispozițiile dreptului comun, respectiv cele cuprinse în art. 504 și urm. din actualul cod de procedură penală, cum a reținut, în mod greșit, instanța de fond.
De aceea, dispozițiile art. 5 alin. 4 din Legea nr. 221/2009 sunt pe deplin aplicabile, indiferent dacă achitarea pentru o faptă vizând împotrivirea față de regimul totalitar a fost pronunțată după . Legii nr. 221/2009, deoarece scopul pentru care textul de lege menționat se referă la perioada de „până la data intrării în vigoare a prezentei legi” este acela că, după . legii nr. 221/2009, orice demers judiciar pe căile extraordinare de atac pentru obținerea achitării pentru infracțiunile prevăzute de legea specială, devine superfluu, în condițiile în care legea specială prevede în art. 6 și 8 o deplină reabilitare, prevăzută de lege expres și de drept, fără intervenția autorității judecătorești.
Aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 221/2009 atrage respingerea totală a cererilor privind obținerea unor daune morale, în baza acestei legi, pentru urmașii persoanelor condamnate, deoarece textul de lege ce permitea, în plus față de alte legi speciale date în această materie, obținerea unor despăgubiri, a fost declarat neconstituțional, prin deciziile nr. 1358/2010 și 1360/2010 pronunțate de Curtea Constituțională. Efectele juridice ale dispozițiilor declarate neconstituționale nu ar putea fi recunoscute în baza dispozițiilor dreptului comun, deoarece Curtea Constituțională, în decizia nr. 1358/2010 a reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse, iar legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează aceste despăgubiri și anume cel al echității și dreptății, realizând o diluare a scopului pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, deoarece nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale ca și predecesorii lor. Prin punerea la îndoială a valorii supreme de dreptate, astfel cum ea a fost analizată de Curtea Constituțională, prin decizia menționată, în raport de efectul dispozițiilor legale declarate neconstituționale, instanța menționată a exclus implicit, dar foarte clar, orice posibilitate legală de completare, prin excepție, a legii speciale cu legea generală, în cazurile în care legea specială nu prevede expres această completare.. De aceea, realizarea efectului juridic al dispozițiilor declarate neconstituționale, în baza dispozițiilor dreptului comun, prin completarea legii speciale declarată neconstituțională, cu dispoziții ale dreptului comun, având aceeași finalitate cu dispozițiile declarate neconstituționale, este inadmisibilă deoarece ar conduce la realizarea efectelor legale declarate neconstituționale.
De aceea, legea specială nr. 221/2009 nu se completează cu legea generală, astfel cum a stabilit instanța de fond, iar recursurile declarate de S. R. și M. P., având ambele scopul reducerii despăgubirilor acordate de prima instanță, vor fi admise, în baza art. 304/1 Cod procedură civilă, pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală în loc de dispozițiile legii speciale nr. 221/2009.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată în motivele de recurs, va fi respinsă, deoarece acțiunea a fost admisă împotriva Statului R., fiind evident că Ministerul Finanțelor Publice are calitate de reprezentant, conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009 și nu calitate de pârât în proces, pârât fiind S. R..
Motivele care au justificat admiterea recursului declarat de S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, atrag respingerea recursurilor declarate de reclamanți și intervenienți care au solicitat majorarea sumelor reprezentând daune morale. Instanța nu va analiza cererea de majorare a daunelor morale de vreme ce, reclamanții și intervenienții nu au un drept prevăzut de lege pentru a beneficia de daune morale, astfel că, în lipsa dreptului, discuția juridică asupra unor eventuale majorări este de prisos, iar recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de S. R. și M. P. împotriva sentinței civile nr. 2065 din 21.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimații reclamanți și intervenienți B. Z., V. I. M., V. L. A.. B. J., F. B. J., K. L. F., K. C. M., K. S., Lukacz L. A., L. S. I., L. T., L. T. M., O. B. M., S. E., W. C. M., Draganita C. A. și S. K. M. împotriva sentinței civile nr. 2065/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2011.
Modifică sentința menționată.
Respinge acțiunea reclamanților în totalitate, ca nefondată.
Respinge recursurile formulate de recurenții-reclamanți B. J., F. B. J., K. L. F., K. C. M., K. S., Lukacz L. A., L. S. I., L. T., L. T. M., O. B. M., S. E., W. C. M. și de recurenții-intervenienți Draganita C. A., S. K. M. împotriva aceleiași sentințe civile ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. P. F. A. V.
GREFIER
G. – M. V.
RED.RP
Tehnored. MȘ/ 2 ex.
8.11.2013
Jud. fond – T.B.. – S. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1686/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 237/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
