Pretenţii. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 59106/3/2011
Dosar nr._
(1845/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.5
Ședința publică de la 7 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă S. V., împotriva sentinței civile nr. 1071 din 30.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – pretenții, despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat V. E., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante S. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 15.10.2012, emisă de Baroul Dâmbovița, depusă la dosar fila 45, lipsind intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentei-reclamante arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
La interpelarea instanței, dacă dezvoltarea motivelor de recurs au fost depuse în termenul prevăzut de lege, avocatul recurentei-reclamante învederează că motivele principale de recurs sunt cele pe care le-a arătat prin declararea odată cu cererea de recurs și prin această dezvoltare nu sunt invocate elemente noi în ceea ce privește vreun alt motiv de recurs, ci pur și simplu le-a dezvoltat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei-reclamante susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Menționează că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada în ceea ce privește incidența legii speciale, respectiv a art.1 și 5 din Legea nr.221/2009 și faptul că este îndreptățită să solicite despăgubiri ca urmare a condamnării politice a autorului său printr-o hotărâre penală, respectiv, dispoziție penală în baza art.209 din Codul penal din 1960.
Solicită a se avea în vedere faptul că instanța de fond la primul termen de judecată, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune apreciind că termenul pentru a adresa o asemenea cerere instanței ar fi curs de la data de 01.01.1990, deși a arătat și a susținut în fața instanței de fond că temeiul de drept a fost al Legii nr.221/2009 și a formulat acțiunea la data de 5 septembrie 2011 în interiorul termenului de prescripție prevăzut de legea specială, termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a art.5 din legea specială invocată.
Apreciază că instanța de fond a modificat obiectul cererii sale prin a aprecia că sunt incidente dispozițiile art.998 din Codul civil și față de acest aspect solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă, sub nr._ reclamanta S. V. (fosta P.), in calitate de fiica a defunctului P. A., fiul lui P. N., raportat la prevederile Legii nr. 211/2009 cu modificările si completările ulterioare, in contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția G. a Finanțelor Publice București, a solicitat obligarea paratului la despăgubiri prețuite la valoarea 20.000 Euro, plătibili in lei la cursul din ziua efectivei plăți, pentru confiscarea averii compusa din bunuri mobile si imobile ce au aparținut autorului său, P. N., si, in subsidiar, obligarea statului la despăgubiri in valoare de 5.000 Euro, plătibili in lei la cursul din ziua efectivei plăti, constând în lipsa de folosința a bunurilor ce au fost confiscate abuziv, parte dintre acestea făcând obiectul unei contestații având drept obiect restituirea dreptului de proprietate, contestație soluționata in anul 1993.
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că, la data de 03.12.1958, numitul P. N., tatăl lui P. A., tatăl sau, a fost arestat si condamnat la 20 de ani munca silnica si confiscarea totala a averii pentru uneltire contra ordinii sociale. In anul 1959 luna octombrie ziua 8 s-a întocmit procesul verbal de sechestru asupra celor mai multe bunuri mobile și imobile aparținând bunicului său, P. N..
Conform deciziei nr. 282/20.02.1960 pronunțata de Tribunalul M. al Reg. 11-a Militară, s-a admis recursul declarat de P. N., s-a casat sentința recurata si s-a redus pedeapsa la 15 ani munca silnica, menținându-se celelalte dispoziții.
Se arată ca, in data de 16.04.1964, numitul P. N. a fost grațiat conform Decretului nr. 176/1964 emis de Consiliul de Stat, iar la numai un an acesta a decedat ca urmare a unui accident provocat de un autocamion militar. Ulterior reclamanta arată că, de fapt, bunicul său a fost asasinat pentru ca era conducătorul rezistentei anticomuniste din zona, acesta fiind si motivul pentru care a fost și arestat, împreuna cu alți 19 membri ai mișcări.
Față de împrejurarea ca autorul dreptului de proprietate nu a mai trăit decât un an după eliberare din regimul de detenție, raportat la împrejurarea ca reclamanta a fost crescută de către bunicul său până la momentul arestării acestuia, se opinează ca se afla în fata unei situații in care condițiile impuse de comuniști din acea perioada au condus la starea de detenție si, ulterior, la decesul prematur al bunicului său.
Despăgubirile solicitate de reclamantă pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin confiscarea abuziva a averii, bunurile mobile si imobile arată ca P. N. nu a mai avut posibilitatea fizica, din cauza condițiilor de detenție îndurate, sa își exercite toate drepturile asupra averii sale, inclusiv dreptul de folosința sau de înstrăinare, raportat la faptul ca lipsa bunurilor agonisite . confiscarea abuziva, poate conduce psihicul uman, deja traumatizat după indurarea unui regim de detenție, la stări depresive ireversibile cu urmări deosebit de grave.
Pentru aceste considerente, reclamanta solicită instanței sa dispună obligarea paratelor la plata de despăgubiri reprezentând prejudiciul cauzat prin confiscarea abuziva a averii numitului P. N. in cuantum de 20.000 Euro, suma ce ar reprezenta prețuirea averii acestuia la momentul confiscării.
In subsidiar, se arată ca si fiul acestuia, P. A., in lipsa unei averi pe care ar fi putut sa o moștenească, a fost privat de drepturile de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile, tocmai ca efect al confiscării abuzive.
Se face precizarea ca, in afara de cele 1,61 ha pentru care s-a constituit dreptul de proprietate in anul 1993, celelalte bunuri din averea autorului reclamantei nu au fost restituite sub nici o forma.
Referitor la cele 1,61 ha se arată ca, in data de 26.03.1993, Judecătoria Târgoviște a admis contestația formulată de P. A., tatăl reclamantei, la Hotărârea Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 si a reconstituit dreptul de proprietate in favoarea petentului pentru suprafața totala de 1,61 ha teren, din care 1,31 ha in extravilanul comunei Cornești si 0,30 ha teren intravilan - cămin de casa si curte gospodăreasca, dispunând eliberarea titlului de proprietate.
Având in vedere ca doar o parte din averea autorului reclamantei a reintrat in posesia moștenitorilor abia în anul 1993, solicită instanței să dispună obligarea paratului Statul Român prin Ministerul de Finanțe, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 la despăgubiri pentru lipsa de folosința a bunurilor și imposibilitatea de a "culege fructele produse, in cuantum de l Euro.
In drept, reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr.221/2009, Decizia nr.1354/20.10.2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.1 și art.II din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, art. 998 si urm. Cod civil, art. 274 C.pr.civ.
La termenul din 30.05.2012, la interpelarea instanței, reclamanta a precizat că despăgubirile solicitate reprezintă lipsa de folosință a bunurilor confiscate, ce au făcut obiectul unei contestații soluționată în anul 1993, an de la care solicită aceste despăgubiri.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă prin sentința civilă nr.1071/30.05.2012 a respins acțiunea întrucât s-a prescris dreptul material la acțiune.
În considerentele sentinței s-a arătat că ,față de precizările reclamantei, tribunalul, din oficiu, la termenul din 30.05.2012, a pus în discuție excepția prescrierii dreptului material la acțiune, excepție pe care o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Art. 3 alin. 1 din același act normativ stabilește termenul general de prescripție de 3 ani, termen care se aplică și în cauza de față.
De altfel, aceste dispoziții au fost preluate și în noul cod civil în art. 2500 și art. 2517.
În speță, tribunalul a reținut că motivul pentru care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată este reprezentat de faptul că, începând de la data confiscării averii și până în anul 1993, când i s-a recunoscut dreptul de proprietate al autorului său, aceasta a fost lipsită de folosința acestor bunuri, motiv pentru care a solicitat atât despăgubiri cât și contravaloarea lipsei de folosință.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la 01.01.1990, iar, până la promovarea prezentei cereri, au trecut mai mult de 3 ani, ceea ce înseamnă că s-a prescris dreptul material la acțiune.
În această situație, tribunalul, față de dispozițiile legale mai sus menționate, a respins acțiunea întrucât s-a prescris dreptul material la acțiune.
În soluționarea acestei excepții tribunalul a avut în vedere prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, conform cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, ceea ce înseamnă că tot dispozițiile legale sub care s-au născut se aplică și prescripțiilor începute și împlinite până la data intrării în vigoare a Codului civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. V. arătând că nelegal s-a soluționat cauza în temeiul excepției prescrierii dreptului material la acțiune deoarece s-a invocat ca temei dispozițiile art. 5 lit.b din Legea nr.221/2009 solicitând echivalentul valoric al bunurilor confiscate, subsecvent solicitând și 5000 euro despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunurilor confiscate abuziv.
În acest fel s-a reținut eronat că temeiul de drept al acțiunii este art. 998 Cod civil .
Dispozițiile Decretului nr.157/1958 nu sunt incidente în cauză cu atât mai mult cu cât obiectul cererii de chemare în judecată a fost modificat.
Prin soluționarea excepției s-au încălcat dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă instanța nepronunțându-se asupra a ceea ce s-a cerut .
Recurenta a mai precizat că terenurile pentru care s-a realizat reconstituirea dreptului de proprietate nu fac obiectul cererii, înțelegând a indica faptul că pentru acestea s-a reconstituit acest drept în baza Legii nr.18/1991.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea principală formulată la 5.09.2012 reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru confiscarea averii compuse din bunuri mobile și imobile ce au aparținut autorului său P. N., iar în subsidiar obligarea pârâtului la despăgubiri în valoare de 5000 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor confiscate abuziv.
Temeiul de drept invocat a fost art. 5 lit.b din Legea nr.221/2009 și art.998 Cod civil (fila 5 d.f.)
Tribunalul a solicitat reclamantei, în temeiul art. 129 Cod procedură civilă, precizarea obiectului cererii, aceasta precizând că solicită acordarea unor despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a bunurilor ce i-au fost confiscate și care au făcut obiectul unei contestații, soluționată în anul 1993, dispunându-se și restituirea lor.
Având în vedere aceste precizări explicite coroborat cu susținerile scrise din cuprinsul cererii de chemare în judecată dar și din motivele de recurs, Curtea apreciază că tribunalul corect a soluționat cauza prin raportare la dispozițiile art. 998 Cod civil, invocate și prin cererea de chemare în judecată, context în care aplicarea art.1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 este corectă.
Pretenția concretă, astfel cum a fost precizată la termenul din 30.05.2012, constă în lipsa de folosință a bunurilor confiscate, iar temeiul de drept aplicabil este art. 998 Cod civil.
Art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 privește acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare. Recurenta a precizat că ceea ce solicită este contravaloarea lipsei de folosință, ceea ce este altceva decât contravaloarea valorii bunurilor confiscate, după cum și temeiurile juridice sunt diferite.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S. V., împotriva sentinței civile nr.1071 din 30.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.DAB/B.I
2 ex/16.01.2013
----------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – C.P.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 10/2013. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1059/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
